Educatia in scoala

Se greseste atunci cand multi cred ca profesorul trebuie sa fie acea persoana, care stie sau trebuie sa stie TOT.
In acest sens, lacune ii poti gasi oricui, in orice  domeniu.
Profesorul trebuie sa fie acea persoana care stie sa invete pe elev acele cunostinte de care are nevoie la un moment dat. Elevul sa fie capabil sa inteleaga ceea ce i se transmite. Si sa poata sa invete singur unele lucruri, cand are nevoie.

Adica profesorul/ scoala il invata pe elev cum sa invete.

Asta nu inseamna ca afirmatia ca sunt profesori care au mari lacune nu poate fi  adevarata, cel putin
in anumite cazuri. De dorit, in cat mai putine.
Perfectiunea nu se atinge decat in cazuri foarte rare.
Cei care au pasiune si sunt devotati acestei profesoii nobile pot  avea rezultate, daca au si elevi daruti invataturii.
In aceasta profesie, mai mult decat in oricate alta,
harul conteaza.
Eu credeam despre profesorii mei ca vin la scoala de placere. Si ca nu muncesc pentru bani. Ca nu au salarii.
Asa de modest erau imbracati. Asa de frumos ne vorbeau.
Mai iesea cate unul din decor, cand nu mai suporta
cate un elev, care nu asculta, care nu isi facea temele,...
Erau exigenti, nu gluma.

Scoala de azi nu mai seamana cu cea de ieri.
Asa a fost si va fi mereu...

Ion a scris:

Se greseste atunci cand multi cred ca profesorul trebuie sa fie acea persoana, care stie sau trebuie sa stie TOT.
In acest sens, lacune ii poti gasi oricui, in orice  domeniu.
Profesorul trebuie sa fie acea persoana care stie sa invete pe elev acele cunostinte de care are nevoie la un moment dat. Elevul sa fie capabil sa inteleaga ceea ce i se transmite. Si sa poata sa invete singur unele lucruri, cand are nevoie.

Adica profesorul/ scoala il invata pe elev cum sa invete.

Asta nu inseamna ca afirmatia ca sunt profesori care au mari lacune nu poate fi  adevarata, cel putin
in anumite cazuri. De dorit, in cat mai putine.
Perfectiunea nu se atinge decat in cazuri foarte rare.
Cei care au pasiune si sunt devotati acestei profesoii nobile pot  avea rezultate, daca au si elevi daruti invataturii.
In aceasta profesie, mai mult decat in oricate alta,
harul conteaza.
Eu credeam despre profesorii mei ca vin la scoala de placere. Si ca nu muncesc pentru bani. Ca nu au salarii.
Asa de modest erau imbracati. Asa de frumos ne vorbeau.
Mai iesea cate unul din decor, cand nu mai suporta
cate un elev, care nu asculta, care nu isi facea temele,...
Erau exigenti, nu gluma.

Scoala de azi nu mai seamana cu cea de ieri.
Asa a fost si va fi mereu...

Era vorba de o profesoara de romana care a spus ceva total gresit in ce priveste o regula din limba romana. Nu mai stiu care.

Cei care au pasiune si sunt devotati, stiu sa indrume un elev, astfel incat indiferent daca elevul are sau nu talent la acea disciplina, sa ramana cu ceva bun din tot ce i se preda/i se insufla.
Tatal meu a fost profesor de biologie. La un moment dat nu a mai fost in scoala profesor de matematica si a suplinit cateva ore. De la el stiu regula care iti spune cand stii ca un numar se divide la 11.

Eu am fost si inspector.
Primul punct, care se trece in procesul verbal de inspectie, se refera la respectarea continutului stiintific.
Aceasta inseamna ca e posibil sa se faca greseli de continut.
Imi aduc aminte, cu placere, fara lipsa de modestie, ca profesorul univ., care mi- a facut inspectia de gr.I, ca eu am fost printre putinii care nu a facut nicio greseala de continut.
Fapt pentru care ma lua cu el ca delegat al Inspectoratului, in comisiile de acordare a gradului I.
As vrea sa spun ca acest lucru nu e usor.
Si i se poate intampla oricui.
Acum, depinde de greseala.
Dar, oricare ar fi greseala, mai grava sau mai putin grava, trebuie recunoscuta si indreptata. Pe loc sau in ora urmatoare.
La matematica, cele mai des intalnite sunt cele de calcul. Celelalte sunt mai rare, dar sunt.
Pe langa acest tip de greseli, mai sunt si unele, care devin legende.
Cum ar fi:
Un elev a intreabat pe un profesor de chimie, care preda, din intamplare si matematica, de ce raza cercului nu se cuprinde de un numar exact de ori in lungimea cercului. Acel profesor i- a spus:
"I- a si tu un cerc mai mare!"

Ion a scris:

[...]
Un elev a intreabat pe un profesor de chimie, care preda, din intamplare si matematica, de ce raza cercului nu se cuprinde de un numar exact de ori in lungimea cercului. Acel profesor i- a spus:
"Ia si tu un cerc mai mare!"

Ion a scris:

Adica profesorul/ scoala il invata pe elev cum sa invete.

EXACT!

Trebuie, într-adevăr, ca lucrurile de bază să le înveţi, dar cel mai mult contează să ştii ce şi unde să cauţi. Ori, fără o bază solidă formată în şocoală, mori cu cartea-n mână.

Profa de română pe care am avut-o în liceu (şi nu pot spune că noi doi am avut o relaţie tocmai cordială) a spus, la sfârşitul clasei a XII-a, o frază memorabilă. Suna cam aşa: „Nu v-am învăţat ca să deveniţi scriitori sau critici literari, dar ştiu cu siguranţă că o să faceţi diferenţa dintre o carte bună şi una proastă.”

Şi a avut dreptate scorpia!

https://kupdf.net/download/mihail-drumes-elevul-dima-dintr-a-saptea_5872bb566454a73b2335c229_pdf

Mai exista, si azi, profesori ca "Atila"?
Eu am apucat asemenea "specimene".
Aceasta carte ar trebui cititita, mai ales, de profesori.

A propos de reguli de vorbire sau de scriere.
O regula rezista in timp, pana cand cei multi si
necunascatori vin si isi impun regula lor prin simplul fapt ca asa zic cei mai multi.

Ca de ex.:
Aud, din ce in ce mai mult, spunandu- se:
"Mi- ar pare bine!"
Si, in felul acesta, verbul " a aparea", de a doua, trece la a treia, " a apare".
La fel este si cu " mi- ar place".
Cica mai sunt putine verbe de a doua...
Asta zic si eu " democratie", aplicata in/ la gramatica!

Ion a scris:

A propos de reguli de vorbire sau de scriere.
O regula rezista in timp, pana cand cei multi si
necunascatori vin si isi impun regula lor prin simplul fapt ca asa zic cei mai multi.

Ca de ex.:
Aud, din ce in ce mai mult,  spunandu- se:
"Mi- ar pare bine!"
Si, in felul acesta, verbul " a aparea",  de  a doua, trece la a treia, " a apare".
La fel este si  cu " mi- ar place".
Cica mai sunt putine verbe de a doua...
Asta zic si eu " democratie", aplicata in/ la gramatica!

Totusi limba e vie si e creatia unui popor, nu a unui grup exclusivist de filologi... Trebuie pastrat un echilibru intre a vorbi corect si a vorbi curat romaneste, de exemplu.

Da, asa e.
Dar, odata stabilita de catre lingvisti, tot pe baza " creatiei poporului",  regula trebuie respectata , in primul rand de  autori.
Ce se intampla acum cu grupa a II- a de conjugare a verbelor  nu e normal.
Asta duce la "saracirea"  limbii romane. Si nu la "simplificarea" ei. Asta e opinia mea.

Ion a scris:

    Ce se intampla acum cu grupa a II- a de conjugare a verbelor  nu e normal.
    Asta duce la "saracirea"  limbii romane. Si nu la "simplificarea" ei.  Asta e opinia mea.

Dar ce părere ai despre moda adoptării, de către edituri, a ortografiei semi-engleze? Adică: funcţiile scrise cu majusculă, gradele militare scrise cu majusculă, numele popoarelor scrise cu majusculă, dar zilele săptămânii şi lunile anului se scriu (încă se scriu) cu literă de rând. Ce mama naibii este asta?! S-a schimbat ortografia şi eu n-am aflat?!

Asta face parte din faptul ca limba este "vie", cum zice zaraza.
.De fapt, avem de-a face, in acelasi timp, cu o parte a limbii care moare si cu alta " vie" , care ii ia locul.
Acum, depinde cum se intampla lucrurile.
A fost o perioada cand au aparut denumiri de functii si la feminin. Am avut impresia ca chiar francezii ne- au imitat, spunand madame
"la ministre". Iata ca, acum, la noi se spune, cu emfaza: " doamna director"! In timp ce francezii continua cu denumiri si la feminin.
" Unisex", da. Dar de ce masculin si nu feminin?
Sau, de ce nu, nu neutru?
Ortografia sufera si ea influente, de ce nu?
A se vedea si scrierea fara " liniuta de unire" a unor cuvinte compuse.
Am citit cartea lui D. Draggicescu, pe care v- am recomandat- o, cu gramatica anilor 1905!
Mi- a fost foarte greu sa inteleg si sa accept unele reguli in vigoare atunci.
Asadar va trebui ca generatiile care urmeazā sa se obisnuiasca cu aceste schimbari lingvistice mult mai dese si mai neintelese, in concordanta cu viteza de deplasare a secolului 21!

A propos de cuvinte luate din engleza.
Printre acestea este si "drone".
In romana, a dat " dronā"!
De unde si pana unde la feminin?
Cand toate lucrurile, in engleza, sunt de geniul neutru!
Francezii l- au luat la masculin, respectiv " le drône".
Mi se parea mai normal sa fi zis: un dron, doua drone.  Care e mai aproape de " avion", care vine  din franceza. Ce e drept ca pluralul " doua avioane", ar suna urat pentru pentru " dron", respectiv " droane" !
In franceza, Academia franceza a intervenit pentru
COVID, corectand " la COVID", deoarece "d", din prescurtare, vine de la " disease", care, in engleza, inseamna "boala". In franceza, ar corespunde cu " maladie", care e de genul feminin. Ei bine, se aud si acum, pe la tv, spunand " le COVID", crezand ca e vorba de " virus"= "v" din COVID".
Canadienii zic toti " la COVID".
Pana la urma, ramane ca practica/uzanta sa se impuna.
Chiar daca nu e corect!

Ion a scris:

A propos de cuvinte luate din engleza.
Printre acestea este si "drone".
In romana, a dat " dronā"!
De unde si pana unde la feminin?
Cand toate lucrurile, in engleza, sunt de geniul neutru!
Francezii l- au luat la masculin, respectiv " le drône".
Mi se parea mai normal sa fi zis: un dron, doua drone.  Care e mai aproape de " avion", care vine  din franceza. Ce e drept ca pluralul " doua avioane", ar suna urat pentru pentru " dron", respectiv " droane" !
In franceza, Academia franceza a intervenit pentru
COVID, corectand " la COVID", deoarece "d", din prescurtare, vine de la " disease", care, in engleza, inseamna "boala". In franceza, ar corespunde cu " maladie", care e de genul feminin. Ei bine, se aud si acum, pe la tv, spunand " le COVID", crezand ca e vorba de " virus"= "v" din COVID".
Canadienii zic toti " la COVID".
Pana la urma, ramane ca practica/uzanta sa se impuna.
Chiar daca nu e corect!

Mie mi se pare firesc sa fie drona, la feminin. De ce genul feminin, nu știu. Limba romana asimileaza cuvinte noi in felul ei propriu.

zaraza26 a scris:

Ion a scris:

A propos de cuvinte luate din engleza.
Printre acestea este si "drone".
In romana, a dat " dronā"!
De unde si pana unde la feminin?
Cand toate lucrurile, in engleza, sunt de geniul neutru!
Francezii l- au luat la masculin, respectiv " le drône".
Mi se parea mai normal sa fi zis: un dron, doua drone.  Care e mai aproape de " avion", care vine  din franceza. Ce e drept ca pluralul " doua avioane", ar suna urat pentru pentru " dron", respectiv " droane" !
In franceza, Academia franceza a intervenit pentru
COVID, corectand " la COVID", deoarece "d", din prescurtare, vine de la " disease", care, in engleza, inseamna "boala". In franceza, ar corespunde cu " maladie", care e de genul feminin. Ei bine, se aud si acum, pe la tv, spunand " le COVID", crezand ca e vorba de " virus"= "v" din COVID".
Canadienii zic toti " la COVID".
Pana la urma, ramane ca practica/uzanta sa se impuna.
Chiar daca nu e corect!

Mie mi se pare firesc sa fie drona, la feminin. De ce genul feminin, nu știu. Limba romana asimileaza cuvinte noi in felul ei propriu.

Mie mi se pare normal sa fie de genul neutru, pentru ca eu am auzit termenul mai des folosit, in engleza, aici.

Copilul invata cuvantul de la mama lui.
Adultii invata cuvintele noi de la alti adulti.
Regula e impusa de cine introduce cuvantul.
Apoi, se uita autorul. Cercul de folosire a cuvantului nou se mareste pe masura importantei domeniului
pe care notiunea respectiva il (de)serveste si a trecerii timpului.
Continutul notiunii poate suferi modificari, in functie de intelegerea celor care folosesc acel cuvant nou.
Daca ma gandesc la " a antama", introdus de Petre Roman, dupa '89, acest cuvant e folosit corect de foarte putini vorbitori.

E dezastru în tot învățământul nostru, dar răul cel mai mare vine de acasă, acolo înveți să gândești, acolo îți începi cultura generală, setea de cunoaștere...

dolion a scris:

E dezastru în tot învățământul nostru, dar răul cel mai mare vine de acasă, acolo înveți să gândești, acolo îți începi cultura generală, setea de cunoaștere...

Cauza se afla in fiecare, pentru ca am permis sa nu ne intereseze, sa credem ca se poate si asa. Dupa 1989 ne-am bucurat de libertate... care a fost insa manipulata. Nu am vazut ca s-a urmarit sa fim transformati in piata de desfacere. Asta a fost scopul rasturnarii lui Ceausescu. Pe nemultumirea noastra s-a cladit toata miscarea de forte care au dus la prabusirea lui. Dorinta de libertate a dus la subminarea valorilor: in societate nu mai contau valori ca bunul simt, respectul, traditia, cultura, patriotismul, umanitatea. Oamenii pentru care mai contau aceste valori erau marginalizati si s-au lasat marginalizati.
Ce s-a intamplat acasa? Parintii se credeau constransi sa asigure un standard inalt de calitate a vietii copiilor. Care standard nu includea cele enumerate mai devreme. Profesorii, la fel: voiau salarii marite, le era rusine cu salariile lor, ca aratau mai prost imbracati decat unii elevi. Isi pierdusera busola.

Au făcut din noi niște egoiști, să nu ne mai intereseze soarta vecinului, eventual să-i moară numai capra! Prin măririle succesive de salarii, au dat posibilitatea îmbinării utilului cu plăcutul... bărbații aduceau acasă banii necesari traiului, dar le rămâneau destui pentru satisfacerea viciilor: băutură, jocuri de noroc, amante, etc. Pentru că suntem la „Educația în școală”, nu trebuia să se renunțe la uniformele școlare, uniforma trebuia purtată cu mândrie ca aparținător al unei școli de prestigiu și atunci nu ar mai fi căzut în dizgrație profesorii. Părinții? Păi, au apărut telenovelele, mamele casnice și nu numai, nu mai puneau pe primul loc educația progeniturilor, după principiul „las' că merge și-așa”... se ocupă școala de ei!

zaraza26 a scris:

dolion a scris:

E dezastru în tot învățământul nostru, dar răul cel mai mare vine de acasă, acolo înveți să gândești, acolo îți începi cultura generală, setea de cunoaștere...

Cauza se afla in fiecare, pentru ca am permis sa nu ne intereseze, sa credem ca se poate si asa. Dupa 1989 ne-am bucurat de libertate... care a fost insa manipulata. Nu am vazut ca s-a urmarit sa fim transformati in piata de desfacere. Asta a fost scopul rasturnarii lui Ceausescu. Pe nemultumirea noastra s-a cladit toata miscarea de forte care au dus la prabusirea lui. Dorinta de libertate a dus la subminarea valorilor: in societate nu mai contau valori ca bunul simt, respectul, traditia, cultura, patriotismul, umanitatea. Oamenii pentru care mai contau aceste valori erau marginalizati si s-au lasat marginalizati.
Ce s-a intamplat acasa? Parintii se credeau constransi sa asigure un standard inalt de calitate a vietii copiilor. Care standard nu includea cele enumerate mai devreme. Profesorii, la fel: voiau salarii marite, le era rusine cu salariile lor, ca aratau mai prost imbracati decat unii elevi. Isi pierdusera busola.

" Nu am vazut ca s- a urmarit sa fim o piata de desfacere."

Fiecare tara, in felul ei, e " o piata de desfacere" , la randul ei.
Acest " sentiment" ar trebui nuantat.
Pentru lucruri, pe care nu le putem produce deloc sau nu le putem face la un nivel competitiv, nu avem ce face. Nici noi si nici altii ca noi sau sub noi.
Problema se pune pentru produsele noastre, care sunt cel putin la fel de bune ca si cele pe care le importam de la altii. De ce nu incercam sa facem unele produse, pe care le importam si am putea sa le producem la noi, numai pentru noi?

S-ar putea gasi si alte explicatii pentru a elimina din
expresia citata mai sus " s-a urmarit".
Acest " reflexiv" pe mine ma enerveaza.
Daca e libertate, nu te lasa manipulat.
Daca esti manipulat, atunci nu esti liber.
Un lucru trebuie inteles:
In libertate e mai greu decat in dictatura.
Trebuie sa- ti gasesti singur " nordul".
Prin lupta!
Nimic nu e usor!
Nimic nu e pe gtatis!

dolion a scris:

Au făcut din noi niște egoiști, să nu ne mai intereseze soarta vecinului, eventual să-i moară numai capra! Prin măririle succesive de salarii, au dat posibilitatea îmbinării utilului cu plăcutul... bărbații aduceau acasă banii necesari traiului, dar le rămâneau destui pentru satisfacerea viciilor: băutură, jocuri de noroc, amante, etc. Pentru că suntem la „Educația în școală”, nu trebuia să se renunțe la uniformele școlare, uniforma trebuia purtată cu mândrie ca aparținător al unei școli de prestigiu și atunci nu ar mai fi căzut în dizgrație profesorii. Părinții? Păi, au apărut telenovelele, mamele casnice și nu numai, nu mai puneau pe primul loc educația progeniturilor, după principiul „las' că merge și-așa”... se ocupă școala de ei!

" Nu trebuia sa se renunte la uniforme".
Imediat, dupa '90, scriam un articol, intitulat:
" Si eu am purtat uniforma".
Poate ca nu e rau ca s- a renuntat.
Poate numai pentru o perioada. Mai lunga sau mai scurta.
Noua societate sa vina cu " uniforma" ei, care sa corespunda principiilor noi.
Printre care " libertatea".
Notiunea de " uniforma'', in libertate, are alt continut.

Asa incat eu as zice, mai degraba, sa ii intelegem
pe cei de azi. Procedand astfel, eu cred ca ii ajutam.
Sa le spunem ca e o mandrie sa porti uniforma.
Uniforma iti da identitatea de elev.
Numai ca, pe vremea noastra, aceasta identitate mergea pana la " identificare"!
Eu aveam numarul matricol " CPNB- 826"!
Ce zici dolion de acest numar?
Mai ramane, ca, acum, sa- ti puna si un cip!
Desi acesta exista deja, pentru toata lumea!
Dar nimeni nu zice nimic de telefon.
Pe mine ma intreaba google, daca nu vreau sa imi spuna pe unde am fost in ultimul timp.

Asadar eu zic ca e bine sa discutam, despre unele lucruri din educatie. Dar fara patima, fara sa impunem " trecutul".
Nu se mai potriveste cu nimic, la nimic!

Pentru că tot suntem asaltaţi de scrierea cu majuscule în stil anglo-american, vă propun un articol din website-ul „Republica” spre ajutor şi „luminare”. Mie mi-a folosit:

https://republica.ro/am-ajuns-sa-scriem-cu-litera-mare-niste-inofensive-substantive-comune-aceasta-tendinta-gresita-mai-are

Anahoret a scris:

Pentru că tot suntem asaltaţi de scrierea cu majuscule în stil anglo-american, vă propun un articol din website-ul „Republica” spre ajutor şi „luminare”. Mie mi-a folosit:

https://republica.ro/am-ajuns-sa-scriem-cu-litera-mare-niste-inofensive-substantive-comune-aceasta-tendinta-gresita-mai-are

Am fost vorbitor de limba franceza, iar, acum, de limba engleza.
Mi- am pus demult problema influentei limbilor de circulatie internationala asupra altor limbi.
Si ziceam asa:
O limba poate influenta o alta limba cum si cat poate de mult.
O limba se poate lasa influentata de alta limba cat are nevoie, daca are nevoie. La randul ei, influenteaza alta limba cat poate, daca poate si cum poate.
Un profesor de limba romana imi spunea ca aceasta observatie a mea poate fi considerate ca " o masura " a acestui fenomen lingvistic, dar fara a avea la baza " o masura". O unitate de masura, mai exact.
De aici si aparenta " haosului lingvistic" din limba noastra. Si nu numai.
Stiinta si tehnica, dezvoltarea economica, sociala si culturala a unor mari puteri au impus si un anumit " imperiu lingvistic''"
Daca punem la socoteala si traficul international la nivel uman, precum si mijloacele de communicare in masa sau si individuale, in comparatie cu acum un secol, atunci domeniul lingvistic nu poate ramane fara schimbari majore, in care intra si
" accidentele", ca in orice trafic.

Un commentator al articolului postat aici zice ca ar trebui sa lasam limba sa- si traiasca " viata".
Asa cum zicea si zaraza, mai deunazi, ca limba e " un organism viu".
Într- o viata, insa, oricare ar fi ea, exista si nereguli.
Care ar putea fi corectate.
Depinde, insa, cum se fac aceste corecturi:
Cu intentia de a invata pe cel care greseste sau cu intentia de a- l denigra?

Iata niste intamplari.
In Franta m- a corectat un coleg, in plin consiliu, ca am format un cuvant dupa o regula, de la care acesta facea exceptie, necunoscuta de mine.
El tinea la limba lui sa nu o strice nimeni.
Nu e mai putin adevarat ca, nu in putine cazuri, atitudinea lor fata de vorbitorii straini, nu era deloc toleranta.
Asa cum am intalnit, aici, in USA, unde corectarea se face asa de rar sau deloc.
Cand se face, se face cu multa blandete.
Daca tu ii spui ca nu stiai, ti se raspunde calm si bland:
"Now you know!"
Daca ar fi vorba numai de acest " haos lingvistic",
poate ca nu ar fi chiar atat de tragic, de alarmant.
Acest haos vine sa completeze, sa se ataseze la haosul general, pe care il influenteaza, in rau, in si mai mare masura.
Poate ca, pana la urma, toata lumea va vorbi o aceeasi limba, rezultanta tuturor acestor influente reciproce.
Greu de imaginat!
Imposibil de realizat!
ESPERANTO!?

Ion a scris:

Anahoret a scris:

Pentru că tot suntem asaltaţi de scrierea cu majuscule în stil anglo-american, vă propun un articol din website-ul „Republica” spre ajutor şi „luminare”. Mie mi-a folosit:

https://republica.ro/am-ajuns-sa-scriem-cu-litera-mare-niste-inofensive-substantive-comune-aceasta-tendinta-gresita-mai-are

Am fost vorbitor de limba franceza, iar, acum, de limba engleza.
Mi- am pus demult problema influentei limbilor de circulatie internationala asupra altor limbi.
Si ziceam asa:
O limba poate influenta o alta limba cum si cat poate de mult.
O limba se poate lasa influentata de alta limba cat are nevoie, daca are nevoie. La randul ei, influenteaza alta limba cat poate, daca poate si cum poate.
Un profesor de limba romana imi spunea ca aceasta observatie a mea poate fi considerate ca " o masura " a acestui fenomen lingvistic, dar fara a avea la baza " o masura". O unitate de masura, mai exact.
De aici si aparenta " haosului lingvistic" din limba noastra. Si nu numai.
Stiinta si tehnica, dezvoltarea economica, sociala si culturala a unor mari puteri au impus si un anumit " imperiu lingvistic''"
Daca punem la socoteala si traficul international la nivel uman, precum si mijloacele de communicare in masa sau si individuale, in comparatie cu acum un secol, atunci domeniul lingvistic nu poate ramane fara schimbari majore, in care intra si
" accidentele", ca in orice trafic.

Un commentator al articolului postat aici zice ca ar trebui sa lasam limba sa- si traiasca " viata".
Asa cum zicea si zaraza, mai deunazi, ca limba e " un organism viu".
Într- o viata, insa, oricare ar fi ea, exista si nereguli.
Care ar putea fi corectate.
Depinde, insa, cum se fac aceste corecturi:
Cu intentia de a invata pe cel care greseste sau cu intentia de a- l denigra?

Iata niste intamplari.
In Franta m- a corectat un coleg, in plin consiliu, ca am format un cuvant dupa o regula, de la care acesta facea exceptie, necunoscuta de mine.
El tinea la limba lui sa nu o strice nimeni.
Nu e mai putin adevarat ca, nu in putine cazuri, atitudinea lor fata de vorbitorii straini, nu era deloc toleranta.
Asa cum am intalnit, aici, in USA, unde corectarea se face asa de rar sau deloc.
Cand se face, se face cu multa blandete.
Daca tu ii spui ca nu stiai, ti se raspunde calm si bland:
"Now you know!"
Daca ar fi vorba numai de acest " haos lingvistic",
poate ca nu ar fi chiar atat de tragic, de alarmant.
Acest haos vine sa completeze, sa se ataseze la haosul general, pe care il influenteaza, in rau, in si mai mare masura.
Poate ca, pana la urma, toata lumea va vorbi o aceeasi limba, rezultanta tuturor acestor influente reciproce.
Greu de imaginat!
Imposibil de realizat!
ESPERANTO!?

Nu cred ca vreodata, la dimensiunea Pamantului si la numarul de oameni existenti, este plauzibil sa se vorbeasca aceeasi limba. Dupa cum se vede, esperanto nu a prea avut succes. Am citit ceva despre esperanto si in esperanto, cam prin 1970-80.
Intr-adevar, la traficul de astazi, nu se putea ca limba sa nu sufere, sa nu fie vizibile influentele acestei miscari browniene din societate.
In timp ce citeam textul tau, ma gandeam ca o limba poate suferi influente cand oamenii iau contact unii cu altii intr-o mare masura, fie ca acum, calatorind si schimbandu-si domiciliul, fie ca altadata, prin popoarele migratoare. Francezii nu stiu cat au avut contact cu alte popoare, dar românii au suportat valuri de populatii migratoare, limba noastra absorbind diverse influente si totusi ramanand o limba unica.

Dumitru Dumitrescu, in
" Psihologia poporului roman", carte pe care am citit- o nu demult, da explicatii ample asupra evolutiei limbii noastre, in timp, pana la inceputul secolului 20.

Ion a scris:

Poate ca, pana la urma, toata lumea va vorbi o aceeasi limba, rezultanta tuturor acestor influente reciproce.
Greu de imaginat!
Imposibil de realizat!
ESPERANTO!?

Ar fi ca un nou Turn Babel şi atunci ar interveni iarăşi divinitatea, de teamă să nu-i stricăm ploile. Ceea ce, între noi fie vorba, nu că am fi în stare, dar chiar ne pricepem s-o facem!

Într-o perioadă aveam o vorbă când auzeam barbarisme; spuneam: „Ah, Silică, cu Chiriţa ta!”

Franţuzismele din vremea lui Alecsandri sunt ca romglish-ul de astăzi sau ca maimuţărelile greceşti din epoca fanariotă. Ţinând seama că în cele două cazuri (istorice) limba a supravieţuit, probabil că va supravieţui şi anglicismelor de astăzi, fără să iasă prea ciufulită.

Anahoret a scris:

Ion a scris:

Poate ca, pana la urma, toata lumea va vorbi o aceeasi limba, rezultanta tuturor acestor influente reciproce.
Greu de imaginat!
Imposibil de realizat!
ESPERANTO!?

Ar fi ca un nou Turn Babel şi atunci ar interveni iarăşi divinitatea, de teamă să nu-i stricăm ploile. Ceea ce, între noi fie vorba, nu că am fi în stare, dar chiar ne pricepem s-o facem!

Într-o perioadă aveam o vorbă când auzeam barbarisme; spuneam: „Ah, Silică, cu Chiriţa ta!”

Franţuzismele din vremea lui Alecsandri sunt ca romglish-ul de astăzi sau ca maimuţărelile greceşti din epoca fanariotă. Ţinând seama că în cele două cazuri (istorice) limba a supravieţuit, probabil că va supravieţui şi anglicismelor de astăzi, fără să iasă prea ciufulită.

Ma scuzati ca va contrazic, dar divinitatea n-are nicio treaba cu religiile, cu dogmele, cu sfintii etc.
Oamenii au inventat tot felul si daca initial erau fie constatari asupra naturii sau intuiau niste legi naturale dincolo de intelegerea si de puterea noastra, treptat s-a facut simtita o tendinta egoista a oamenilor, o dorinta de control a lor asupra altor oameni. Si mai cred ca asta are loc ciclic. Pana acum a tot crescut aceasta dorinta de control si am ajuns unde am ajuns, de acum inainte revenim, mai mult sau mai putin brusc, la ganduri mai bune. Exista multe observatii asupra legilor naturii, de exemplu una din legile Kybalionului spune ca nimic nu este fix, stationar. Toate se schimba. Sau alta lege de acolo, ca toate cunosc un crescendo si apoi scad, ca miscarile unui pendul. Asta e ceva natural si trebuie sa cunoastem intai de toate aceste legi.