LA TACLALE CU ABBILBAL (I)

Taifas între nuc şi corcoduş

abbilbal a scris:

În dimineaţa asta la ora 2 şi 10 minute la noi a tunat peste Bălgrad.

In Nasaud, in jurul orei 23.30, s-a luat curentul. Imediat dupa asta a fost grindina, fulgere si tunete. Curentul a revenit dupa circa doua ore.

abbilbal a scris:

Casa ?

Depozit de jucării. Nu mai este suficientă o cameră. Trebie două şi un hol.
Să trăiască şi să crească cine le foloseşte

Incet-incet, poate o sa mai scapati de ele, sa le dea la copii fara posibilitati. Poate acolo in Alba Iulia strange cineva pentru asemenea copii.

Deocamdată nu este posibil că face un scandal teribil. Sunt ale ei şi gata. Şi ce este mai ineresant, şi le ştie pe toate. Când are chef de o jucărie, goleşte toate pungile până o găseşte.

Fiorosul fără cap

Ştefan a venit cu o nouă "ningea".

Urme pe uliţa mea

Urme vechi şi urme noi pe deal în sus.

abbilbal a scris:

Fiorosul fără cap

În minivacanta de la Vermont am văzut asa ceva...

La mine a fost alt ceva. Mi-a plăcut ciobănescul cum arăta pe o grămadă de pietriş şi l-am apropiat cu zum, dar când să declanşeze aparatul s-a plictisit şi a plecat.

Urbea mea a rămas iar fără mantie albă. O preferă pe cea negră şi miţoasă.

Rochiţele

Îmi place iarna, îmi plac peisajele de iarnă şi mai ales să stau în casă la căldură şi să privesc pe fereastră cum ninge afară şi cum vin păsărele să se hrănească în balconul meu. Doar că în acest an vin mai puţine şi mai rar.

Îmi place şi să umblu prin ger, cu chelia în bătaia vîntului, căci mă apasă gândul ca o povară grea că, prin anii '50 - '60, mama sta cu noaptea-n cap, în zăpadă şi ger, la depozitul de lemne pentru a lua raţia pe o lună să ne "încălzim". Am scris "încălzim" deoarece lemnele erau verzi şi ude, iar când le puneam pe foc mai mult fâsâiau decât ardeau. Şi cât de mare era acea raţie? Parcă cel mult doi metri cubi. O căruţă plină trei sferturi. Dar erau. Pe lângă alea mai reuşea să facă rost de patru metri cubi de la diverşi oamneni care se ocupau cu comercializarea lemnelor de foc şi aşa trecea iarna. Cu camera mai mult rece decât caldă.

A venit apoi vremea când mergeam eu după lemne, dar atunci deja se dădeau la liber şi le cumpăram din vară, pentru ca vântul să le usuce.

După o vreme am scăpat şi de corvoada aceasta. Mureşul ne-a obligat să ne mutăm la bloc, unde la început am stat bine cu căldura până a dat peste noi criza energetică. Am trecut şi peste această fază, apoi a venit vremea să ne instalăm centrală de apartament. Dar necazul a dat peste noi şi cu aceasta. În ziua când a murit mama ni s-a defectat centrala în plină iarnă şi afară era ger. Ea nu s-a plâns că i frig, dar nu cred că i-a fost nici cald, chiar dacă am învelit-o în pătură. Aerul ce-l respira începuse să se răcească.

Şi când mă gândesc la toate acestea simt că mi se goleşte mintea. Mama s-a dus în aşteptarea mecanicului de intervenţie, dar mulţumită că eu am fost acasă cu ea. Aşa a vrut Dumnezeu ca eu să nu plec niciunde.

Nu am cuvinte să răspund postării tale, Abby.
Nu am... decât faptul că simt alături de tine.

Abbi... cu tristete, amintirile astea sunt triste si grele,
dar suntem in prag de innoirea anului, si ne bucuram ca inca un an vine peste noi

Ei, bade Liviu!

Ce vremuri grele au trecut peste noi, nimeni nu le stie. Si de le spunem, chiar daca unii ne inteleg mai mult, altii mai putin, sau altii deloc, cei de acum nu pot simti prin ce au trecut bunicii si parintii nostri, si noi alaturi de ei.

O spusesi pe asta cu caldura. La tara faceam caldura cu tot ce ardea:
cu surcele, cu paie, cu coceni, cu cotoleni. Si mai rar cu lemne. Ca erau scumpe. Si ne inghesuiam cu totii intr-o odaie iarna....

Eu am s-o spun pe aia cu painea.
De fapt, povestile mele despre viata noastra, de atunci, le-am scris, si vor mai fi, intr-o revista care aparea aici la New York, iar, acum in tara, numai editia electronica.

Se facea prin anii 1955-59.
Intr-unul din acesti ani, am pus cu grau 3 din cele 6 pogoane de pamanat(pe 7 persoane in familie:2 parinti, batranu, si patru copii).

L-am semanat, l-am plivit, l-am secerat, l-am carat la arie, l-am treierat.
Numai eu cu taicu si cu maica. Fratele cel mare era la armata, sora mai mare se maritase la oras, iar cel mic, era prea mic pentru munca bruta . Ba a mai fost si inchis politic. Ca ne era cuminte. Nu putea sa mai suporte. Dar asta e alta poveste.

Si am plecat acasa numai cu furca in spate. Niciun bob nu am luat. Decat niste saci cu zoana pentru pasari. N-am gustat paine noua din graul pe care l-am muncit in anul acela.
Am adus numai paiele acasa. Pe care le-am carat eu cu taicu.
Aveam 14 ani in '55.

Parca ma vad si acum la aria de treierat: descult, in camasa si izmene, cu o palarie pe cap.
Lihnit de foame si de sete,dupa ce am terminat de treierat, am legat sacii de iuta pentru cota. 3000 de kg de grau, toata productia noastra, a plecat direct la siloz.
Era seful de post, reprezentantul sfatului, activistul de partid, si alte autoritati pe arie.

Tot graul pleca la rusi. Ca sa ne achitam datoria de razboi. In '64 Dej ne-a spus ca nu mai avem nicio datorie fata de rusi. Asta a fost prima datorie pe care am achitat-o, copil fiind.
Cea de a doua o stiu si cei mai mici ca noi.

Asa era atunci la tara. Nu mancam paine decat de Sarbatori. Si rar, cand se mai gasea se faceau si colaci de impartit. Pentru sufletul celor morti. In rest numai mamaliga sau turta.

Dar erau toate bune si gustoase. Ne intelegeam bine. Ne uneam la nevoie si la necaz.

Ma intreb si acum mereu, cum au putut parintii mei, fara carte, numai cu puterea bratelor, muncind 6 pogoane de pamant, zi si noapte, sa creasca patru copii si sa ne dea si la scoala. Eu si cel mic am facut si facultate.
Acest lucru, cred eu, ca a fost posibil, pentru ca parintii nostri credeau :
In Puterea Pamantului,
In Puterea Muncii lor de a-l face sa dea roade, si
In Puterea lui Dumnezeu.

La care se rugau, spunanad Tatal Nostru, si dimineata, si seara. Si isi faceau semnul Crucii, inchinandu-se inainte si dupa fiecare masa. Cu discretie.
Pe noi nu ne mai obligau. La scoala se interzisese Religia.

Acum suntem din nou liberi.
Lumea de azi insa se intoarce cu greu cu fata spre Dumnezeu.

Daca ar fi sa scriem cum a fost viata noastra de atunci, s-ar aduna mii de pagini. E adevarat fara valoare literara.

Dar, asa cum zice Laurentiu Orasanu:

“Viata noastra, asa cum a fost, depaseste orice text de valoare literara”
(Laurentiu Oraseanu,
Director Revista Conexiuni Magazin)

Un An Nou si plin de bucurii si impliniri tuturor!

Ion

Ioane, când eu am terminat şcolile şi am intrat în ultima vacanţă înainte de a mă angaja în câmpul muncii, moşul meu, om trecut de 70 ani, mai lucra la CAP. Venind acasă, m-am dus şi la ei să văd ce mai face moşu şi buna. Pe buna am găsit-o acasă, iar moşu era la grajdurile CAP-ului pentru a aranja paiele de grâu. După câteva vorbe schimbate cu el, moşu mi-a spus: "mă cochile, tu acum o să începi lucru şi o să ai şi oameni su' mână. Da să nu laşi după ei să-şi facă de cap, da nici să nu-ţ baţi joc de ei". Şi acele vorbe ale moşului nu le-am uitat nici azi, deşi de atunci au trecut peste 40 de ani.

Şi dacă tot ai adus vorba de mâncare, am mâncat destulă mămăligă şi eu, aşa încât şi azi îmi place să mânc mămăligă cu lapte.

Da. Dar una e s-o mananci cu ce merge, si de placere. Si alta e sa mananci numai mamaliga
cu orice, dimineata, la pranz, de namiaz si seara. Si duminica, si de sarbatori. Si sa nu ai faina in casa nici cat sa orbesti un soarece. Sau sa faci un colac de pomana. Cand tu ai muncit ca un sclav, si sa dai totul de cota.

Sunt convins ca tu m-ai inteles exact. Dar am fost nevoit sa precizezi peentru ceilalti.
Si nu era vorba numai de paine, bade.
Dadeam fel si fel de cote.
Acea perioada, la care ma refer eu, pentru taranul roman, a fost sclavie.
Plus teroarea pentru a se trece la colectiv.
Nu pot sa povestesc acum si aici, cate am avut de tras din cauza faptului ca tatal meu nu s-a trecut de la inceput si de buna voie la CAP.

Au condamnat "comunismul" acum. Imi vine sa rad. Sau sa plang.
Sau, mai degraba, sa urlu de furie.
Dar, la ce bun. Cine ar intelege ce a fost atunci?! Ca de simtit, nu se pune problema.

Dar, hai sa ne gandim la prezent, si la viitor.
Ca sa ne mai treaca de suparare.

Noapte buna, romane! Oriunde te-ai afla acum.

În seara asta la noi este relativ cald şi plouă. Prin urmare luna a fost mâncată de vârcolaci cu mult înainte de apariţia vârcolacilor.

Si aici, da, da, în Canada, în mijlocul iernii este plus un grad!
Ati înteles bine: plus...

Mă ce fălos eşti. Să nu se întoarcă această căldură împotriva noastră în aprilie. Sau, mai şti ? Încălzirea globală îşi face simţit efectul.

În tara asta nu ar fi nimic anormal să vedem zăpadă în Aprilie...

De câţiva ani şi la noi, în Bălgrad, a nins la începutul lui aprilie.

Concurs de strâmbături :

Sobrietate: