Casuta din padure (I)

cactus a scris:

Inseamna ca io nu am instalat ceva in calculator din ceea ce voi avetzi... nu stiu...

Adobe Flash Player??
Dă click-dreapta pe dedicatia You tube de mai sus si intră în Settings.
Acolo sunt 5 iconite - dă click pe ele si vezi ce trebuie acolo.

Am primit un pps fain. Trei din poze le-am salvat separat ca sa le pot pune pe desktop cand am chef. Sunt fotografii cu animale in mediul lor natural.

http://www.4shared.com/file/71272492/906c47f1/dieren.html

zaraza26 a scris:

Am primit un pps fain. Trei din poze le-am salvat separat ca sa le pot pune pe desktop cand am chef. Sunt fotografii cu animale in mediul lor natural.

http://www.4shared.com/file/71272492/906c47f1/dieren.html

www.ImageShack.us" />

Quickpost this image to Myspace, Digg, Facebook, and others!

www.ImageShack.us" />

Quickpost this image to Myspace, Digg, Facebook, and others!

www.ImageShack.us" />

Quickpost this image to Myspace, Digg, Facebook, and others!

Am primit un pps la care am ras cu pofta, cum n-am mai ras demult...

http://www.4shared.com/file/71430020/134fda9c/5EU.html

Heeeei, frumoasă ţigancă, la căsuţă eşti ?
Io n-am mai fost de multă vreme prin colţu ăsta de pădure că mă strânge vremea cu uşa. Dar azi am rătăcit drumurile şi am ajuns pe uliţele Năsăudului în drum spre Liceu, unde am avut puţină treabă în urmă cu vreo zece ani.
Frumoasă toamnă a fost şi pe la voi. Dar te las să-ţi vezi de treburi că şi io am făcut doar un scurt raid. Mă retrag din nou la păduchii mei de note muzicale.

abbilbal a scris:

Heeeei, frumoasă ţigancă, la căsuţă eşti ?
Io n-am mai fost de multă vreme prin colţu ăsta de pădure că mă strânge vremea cu uşa. Dar azi am rătăcit drumurile şi am ajuns pe uliţele Năsăudului în drum spre Liceu, unde am avut puţină treabă în urmă cu vreo zece ani.
Frumoasă toamnă a fost şi pe la voi. Dar te las să-ţi vezi de treburi că şi io am făcut doar un scurt raid. Mă retrag din nou la păduchii mei de note muzicale.

Cand ai trecut pe aici, eram acasa, dar la casuta numai cu gandul. Sa ai spor la lucru!

Franz Schneider a scris:

Citat :

Peste intraga Vale a Jiului s-a asternut tristetea, curg lacrimi de durere care nu vor spala niciodata ranile din sufletele vaduvelor, unele din ele mult prea tinere. Sunt copii care au ramas orfani, pe care societatea nu-i va putea niciodata rasplati pentru sacrificiul parintilor lor. Si toate astea pentru ce ma intreb ? Pentru un pumn de gologani care nu sunt niciodata prea multi ? Pentru bunastarea si indestularea unora dintre capii societatii si niciodata pentru ei, cei care trudesc cum numai Dumnezeu ii stie in maruntaiele pamantului ca sa-si creasca copii, sa-i dea in randul lumii. Nici anul acesta pentru mineri sarbatorile nu vor mai fi sarbatori. Orfanii si-ar dori acum mai mult ca oricand sa li se intoarca acasa parintii de la mina. Din pacate...
Numai cand ma gandesc la faptul ca suntem considerati paria societatii dupa mineriadele din '90-91 si imi vine sa urlu. De ce ? Multi dintre noi nu au participat la acele evenimente triste. Ce vina avem noi sa purtam stigmatul acesta pana la adanci batranete ? Pana cand aceasta situatie va mai fi tolerata de societate ? O societate care uita intotdeauna ca au lumina in casa datorita noua, minerilor. O societate care sta la caldura caloriferelor datorita noua, minerilor. Pentru lumina si caldura pe care noi le oferim cu atatea sacrificii nu meritam nici macar un dram de respect ?
Pacat de atatea vieti care se pierd pentru LUMINA si CALDURA.

Eu credeam ca s-a stins ecoul mineriadelor. Daca mai exista asemenea pareri, te rog sa nu le dai atentie, vor exista mereu denaturari grosolane ale realitatii...

Articol publicat in revista botosaneana a comunei unde s-a nascut tatal meu, Scarlat Gheorghe. Simt ca trebuie sa fac ceva in memoria lui. Sper sa reusesc cand voi avea mai mult timp sa ii apara un site. A strans date meteorologice despre satul unde a locuit si profesat. Si-a notat amintiri in doua locuri, in doua caiete, fiecare cu specificul sau, dar se repeta anumite povestiri.

Drumul sinuos al unui om ce a făcut cinste meseriei sale de profesor

Există mai multe categorii de oameni. Unii care se impun din timpul vieţii atenţiei celorlalţi, aproape că ai vrea să nu mai auzi de ei. Nu ne vom referi la aceştia, deci nu intrăm în amănunte. Alţii care îşi duc destinul în tăcere şi valoarea lor va deveni cunoscută după trecerea din această lume. Trist, dar adevărat.
Vreau să aduc în atenţia dumneavoastră un om care, ducându-şi destinul în tăcere, a educat generaţii şi generaţii de elevi.
Gheorghe Scarlat, născut în satul Borolea, în anul 1928, a profesat în satul Osoi, comuna Comarna, judeţul Iaşi, din anul 1949 pînă în anul 1988 când s-a pensionat, cu o întrerupere între anii 1952-1956. Este foarte greu să vorbim de o ascensiune pe parcursul vieţii lui, deoarece împrejurările i-au fost potrivnice la început, marcându-l de-a lungul întregii sale vieţi. L-au caracterizat mai curând fermitatea, corectitudinea, cinstea, punctualitatea, trăsături atât de rare în zilele noastre.
Viitorul profesor a urmat şcoala primară din satul Borolea, avându-l ca învăţător pe Dumitru Cojocaru, între anii 1934-1938. A dat admitere la liceul “Grigore Ghica V.V.” din Dorohoi în 1938 şi a terminat în 1946. În acelaşi an dă examen la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, la profilul de Litere, dar şi la profilul de Drept. Reuşeşte la ambele, dar nu termină niciuna din cauza “originii nesănătoase”.

Urmează facultatea de Litere secţia italiană timp de trei ani, fără drept de cămin şi cantină, deşi familiei îi fusese confiscată întreaga avere, mama se afla cu domiciliul forţat în Fălticeni, iar tatăl era mort din 1941.
În 1949 este exmatriculat şi caută de lucru pe şantiere, apoi încearcă în învăţământ şi reuşeşte cu greu să obţină în ultima clipă postul de profesor-suplinitor de matematică-fizică la şcoala din Osoi. În anul 1952 este încorporat şi trimis într-un detaşament de muncă din Bucureşti. Acolo a lucrat pe şantier, deoarece “originea socială” nu îi permitea să ocupe postul de planton de zi unde fusese repartizat iniţial. Nu a avut nicio permisie, căci deşi i se propusese, a refuzat neavând unde să se ducă, membrii familiei descurcându-se cu greu fiecare pe unde se afla. Abia în februarie 1954 a venit un ordin precum că toţi militarii constructori care împlinesc în decursul anului 1954 douăzeci şi şase de ani, să fie lăsaţi la vatră.

Revine în învăţământ în satul Poeni, comuna Schitul Duca, judeţul Iaşi, unde predă limba română, deoarece în satul Osoi nu mai erau locuri vacante. A avut şi câteva ore în satul Comarna. În 1956 s-a reîntors în Osoi unde apăruse un post vacant la biologie. În fine, în vara anului 1956 s-au deblocat actele celor ce fuseseră exmatriculaţi, permiţându-li-se fie să-şi continue studiile, fie să meargă la alte facultăţi. Deoarece considera că cele de profil Litere îi vor aduce mereu probleme, dă din nou examen la Facultatea de Ştiinţe Naturale la cursuri fără frecvenţă.

Au urmat apoi perioadele triste ale alfabetizării, când ţăranii rămâneau tot analfabeţi după cursurile făcute, deoarece ei nu simţeau nevoia să mai citească ziare sau altceva. Apoi s-au făcut întovărăşirile, colectivizările, tot cu ajutorul cadrelor din învăţămînt, obligate de securitate si miliţie, dar aduceau şi ţărani care trecuseră la noile forme din agricultură, din alte sate, care umblau din casă în casă. Elevii de la oraş si cei care aveau serviciu în oraş erau intimidaţi spunându-li-se de către cei de la miliţie că vor fi daţi afară dacă nu intră în colectiv, părinţii lor sau ei.

După colectivizare profesorului Gheorghe Scarlat i s-a propus să intre în partid, dar a reuşit să nu intre, căci n-ar fi vrut. Ştia că asta presupune concesii din partea lui, anumite sarcini de partid, iar interesul lor era să te poată supraveghea şi eventual să fie mândri de calitatea oamenilor din partid. I s-a spus să facă cerere de două ori, dar o dată cererea nu a fost trimisă mai departe de directorul şcolii, altădată n-a fost aprobată de judeţ, pentru că maiorului cu care a vorbit nu i-a plăcut atitudinea lui. Din fericire!
Profesorul Gheorghe Scarlat se achită exemplar de îndatoririle de serviciu, astfel încât nu va primi reproşuri niciodată. Aceasta a fost metoda lui de a scăpa de problemele ce i le putea face Securitatea.

De acei ani când l-au avut profesor sau diriginte, elevii îşi aduc aminte cu nostalgie. A fost un profesor sever, dar şi glumeţ cu elevii, o prezenţă pitorească în acele vremuri când oamenii se învăţaseră să mintă, să ascundă adevărul. Profesorul Gheorghe Scarlat a reuşit să sădească în sufletul elevilor dragostea de adevăr, cinstea şi alte calităţi pierdute sub tăvălugul comunist.
Profesori ca el sunt cu adevărat o raritate în aceşti ani când aproape toţi, din orice domeniu, urmărim bunăstarea materială şi uităm că omul este mai întâi de toate o trestie gânditoare. O trestie care se apleacă după cum bate vântul, dar cu cât se apleacă mai mult, cu atât greutatea poverilor devine si greutate gândurilor. Şi într-o zi trestia se ridică pentru că nu mai suportă. Aşa s-a întîmplat în 1989 şi cine ştie ce ne mai aşteaptă.

`

" De acei ani când l-au avut profesor sau diriginte, elevii îşi aduc aminte cu nostalgie. A fost un profesor sever, dar şi glumeţ cu elevii,"
Cred ca asta este cel mai mare omagiu, cand elevii nu il uita pe profesor si au astfel de amintiri despre el.
Pot sa-ti spun ce sclipire de multumire am vazut in ochii unei Doamne profesoare de Limba Romana a fetei mele, pensionara, cand eu am intalnit-o si am recunoscut-o si am salutat-o cu placere si apoi am povestit o multime cu Dansa. Mi-a povestit cum fosti elevi o recunosc dupa atatia ani, si o sauta si vorbesc cu Dansa, ii spun despre ce au devenit ei in viata, si ii multumsec pentru calsele 5-8 pe care le-au facut cu Dansa.

Interesante istorisiri...
Zaraza, tu cunosti Dorohoiul, ai avut ceva legături cu el?

Emil Condor a scris:

Interesante istorisiri...
Zaraza, tu cunosti Dorohoiul, ai avut ceva legături cu el?

Am fost de 2-3 ori. Acolo a locuit o verisoara de-a bunicii, casatorita cu un evreu, Lulu Rozen, pe strada Grigore Ghica Voievod. Nu au avut copii.

Revista botosaneana mi-a cerut mai multe amanunte si am trimis un articol care va apare la inceputul anului viitor, probabil in primavara. Dupa aparitia articolului in revista, cred ca e potrivit sa apara si aici.

Mai este un articol in revista unde a aparut si articolul de mai sus, scris de un fost elev, care ar putea deasemenea sa apara pe forum. Numai ca ar trebui sa caut revista prin casa, deoarece tot ce era in biblioteca e imprastiat prin casa.

Multumesc, Zaraza, pentru povestea profesorului Scarlat! M-a impresionat destinul lui.
Meseria asta de dascal are o anume frumusete trista , specifica doar ei, acel sentiment ciudat pe care ti-l trezeste constiinta trecerii timpului, mai ales cand vezi pe strada un fost elev care acum isi duce de manuta copilasul scolar. Si te opreste ca sa te salute si sa te intrebe daca il mai recunosti si tu te uiti la el si incerci sa il localizezi in catalog sau in banca, si te minunezi de puiutul lui, iar el e mandru ca poate sa-ti arate ca n-a trait degeaba.

Eu am aici la servici foarte multe colege a caror copii au avut aceeasi invatatoare, apoi aceeasi profesori la sc.generala, ca si ele.
E o mandrie sa le auzi "imi dau copilul la acelasi invatator/invatatoare sau profesor/profesoara, ca stiu ca este foarte bun, si eu am fost eleva lui.

zaraza26 a scris:

Emil Condor a scris:

Zaraza, tu cunosti Dorohoiul, ai avut ceva legături cu el?

Am fost de 2-3 ori. Acolo a locuit o verisoara de-a bunicii, casatorita cu un evreu.

Da, în trecut, peste jumătate din locuitorii Dorohoiului era de origine ebraică.
Între timp, multi au plecat în Israel.

La Căsuta din pădure,
Pe Zaraza cin' s-o fure?

Am vrut s-o fac eu dar... de negăsit!
Ahaaa! Mi-am amintit că a plecat în Canada. O asteptăm...

Emil Condor a scris:

La Căsuta din pădure,
Pe Zaraza cin' s-o fure?

Am vrut s-o fac eu dar... de negăsit!
Ahaaa! Mi-am amintit că a plecat în Canada. O asteptăm...

Situatia de aici se aseamana foarte mult cu realitatea. Dar nu gasesc explicatii...decat ca cine nu e obisnuit cu musafiri, umbla brambura!

Imi place sa primesc musafiri, dar nu prea am pe cine, aici in lumea reala.

Am plecat din Moldova...cam departe. Nu-mi pare rau, prieteni poti sa-ti gasesti oriunde. Din pacate, aici, rudele sotului nu mai sunt decat doua doamne, doamna tanara, care are doi baieti cam de 25-30 de ani, plecati in Spania, si mama ei. Aici in Nasaud au mai venit doua colege de facultate, dar au plecat in Moldova imediat dupa revolutie, fiind deja casatorite cand au venit aici. Doamnele si domnisoarele care mi-au fost colege de servici, de varsta apropiata cu mine, au plecat si ele in urmatorii ani, in Moldova sau Cluj. Din 1992 am intrat in somaj si n-am mai avut un servici stabil pana in 2003. Celelalte servicii au fost cu pauze mari de somaj intre ele. La firma unde am lucrat intre 2003 si 2007 erau mai multe fete/femei de la tara sau din Bistrita. Una din ele, cu care ma intelegeam foarte bine, a plecat in Brasov. Asa ca mi-e cam greu sa gasesc cu cine sa povestesc...despre moda, copii sau bucatarie nu prea ma atrage.

Zara, nu plange, ca si eu sunt tot asa... am cunostinte, dar parca nu le pot zice prietene.
Ne vedem cand ne intalnim pe strada sau cand ne invitam, la vreo sarbatoare sau cand avem chef sa preparam ceva "pentru musafiri". ne simtit foarte bine impreuna la aceste ocazii... dar atat. Rude am, dar apropiata si permanent in legatura cu ea este doar cumnata, si inca ceva rude ale sotului prin imprejurimi. Ne vedem la sarbatori mai ales. Ii iubim, suntem in relatii foarte bune... dar atat, ne vedem ocazional.

aurora a scris:

Zara, nu plange, ca si eu sunt tot asa... am cunostinte, dar parca nu le pot zice prietene.
Ne vedem cand ne intalnim pe strada sau cand ne invitam, la vreo sarbatoare sau cand avem chef sa preparam ceva "pentru musafiri". ne simtit foarte bine impreuna la aceste ocazii... dar atat. Rude am, dar apropiata si permanent in legatura cu ea este doar cumnata, si inca ceva rude ale sotului prin imprejurimi. Ne vedem la sarbatori mai ales. Ii iubim, suntem in relatii foarte bune... dar atat, ne vedem ocazional.

Hmm, n-am vrut sa plang, desi n-as fi departe. Alt smile trist n-am...trebuie sa iau de pe site-urile alea faine. Mi-e putin ciuda ca sotul are o cunostinta la Bistrita, dar nu tine legatura cu ea deloc, desi ea ii citea povesti, fiind cu 3-4 ani mai mare ca el. Nici in Moldova nu eram toata ziua-buna ziua pe la rude sau pe la altii, dar totusi au fost perioade faine. Cand eram mica-mica, mergeam la Iasi unde faceam revelionul la bunica, mama tatalui, cu alte rude. Cand ma uit la poze numai oftez...Apoi la fiecare 1 Mai ne intalneam toate rudele (fratii tatalui) la noi acasa. Asta pana la revolutie, cand a fost pe urma tot mai greu si eu cu fratele meu am plecat fiecare in drumul lui. Parintii erau mai in varsta...se schimba obiceiurile, unchii si matusile mele din partea tatalui nu prea aveau copii...

Din pacate, cu cat inaintam in varsta, parca ajungem mai singuri.


hai sa ne inveselim... am in bloc doua doamne in varsta, cred ca au peste 70 de ani poate.
Una sta pe scara mea, ailalta sta pe scara cealalta si este mai in varsta.
Amandoau sunt singure, le-au murit sotii, nu stiu daca au sau nu copii, nepoti, dar ele aici locuiesc singure.
S-au descoperit intamplator, si de atunci suntv prietene nedespartite, se ajuta, se incurajeaza, se plimba, merg lal cumparaturi... se protekeaza una pe alta... va spun, sunt un deliciu, ma bucur si ma inveselec de cate ori le intalnesc. Sunt atat de dragute, si mereu sunt vesele si optimiste!

aurora a scris:

Din pacate, cu cat inaintam in varsta, parca ajungem mai singuri.


hai sa ne inveselim... am in bloc doua doamne in varsta, cred ca au peste 70 de ani poate.
Una sta pe scara mea, ailalta sta pe scara cealalta si este mai in varsta.
Amandoau sunt singure, le-au murit sotii, nu stiu daca au sau nu copii, nepoti, dar ele aici locuiesc singure.
S-au descoperit intamplator, si de atunci suntv prietene nedespartite, se ajuta, se incurajeaza, se plimba, merg lal cumparaturi... se protekeaza una pe alta... va spun, sunt un deliciu, ma bucur si ma inveselec de cate ori le intalnesc. Sunt atat de dragute, si mereu sunt vesele si optimiste!

Eu nici macar nu cred ca neaparat trebuie sa fim mai singuri cu varsta...Cu varsta devenim mai intelepti si mai toleranti. Asa ca, daca acum nu prea am ce discuta cu unii, cu altii, si treburile nu-mi lasa timp, la pensie va fi altfel...Ca doar n-oi fi singura pensionara din oras. Si chiar si asa, as intra in Cartea Recordurilor!

Mda! Credeti că e diferit pentru mine?!
Am câteva familii la care tin enorm de mult si... ne întâlnim foarte rar! Nu mă întrebati de ce...

Am gasit un pps cu melodia "El condor pasa" si e despre libertate.

http://www.4shared.com/file/73364068/b4e0ae1c/Libertate.html

zaraza26 a scris:

Am gasit un pps cu melodia "El condor pasa" si e despre libertate.

http://www.4shared.com/file/73364068/b4e0ae1c/Libertate.html

Splendidă melodia, splendide imaginile.
Şi pe pământ este multă libertate, nu doar în depărtatul văzduh.


PS. Este primul PPS pe care am reuşit să-l deschid până la capăt.