Cât ne-a costat salvarea băncilor?Opinii - Adrian PANAITE
Răspunsul scurt la întrebarea din titlu: enorm. Ce înseamnă „enorm“? Înseamnă că timp de trei-patru ani, toată populaţia României a plătit în medie cu 4% mai mult pentru fiecare produs cumpărat, resursele fiind redirecţionate indirect către sectorul financiar. Fără acest efort comparabil cu cel depus pentru construirea piramidelor, băncile având aproape un sfert credite neperformante sau chiar până la o treime, s-ar fi prăbuşit. Inflaţia a fost birul nevăzut pus de stat şi de sistemul bancar pentru salvarea instituţiilor financiare, care au plusat la bula creditului şi au piramidat la caritasul imobiliar.
Zeci de miliarde de lei şi-au dat singure băncile, într-o suveică angrenată cu un stat hoţ, pentru a rămâne în picioare, iar consumatorii de rând (în teoria capitalismului, regii economiei de piaţă) au suportat din plin povara acestui mecanism de spoliere la scară naţională. Cu alte cuvinte, salvarea băncilor ne-a costat din cale-afară de mult!
Dacă mai era un sistem bancar despre care să nu fi aflat că pârâie din toate încheieturile, ei bine am auzit că şi cel din Bulgaria are nevoie de asistenţă. Ieri, Comisia Europeană a anunţat avizarea unui plan care pune la dispoziţia băncilor din această ţară o linie de credit echivalentă cu 1,7 miliarde de euro spre a face faţă retragerilor de lichiditate cu care acestea se confruntă. Populaţia a scos sume mari din bănci în ultimele zile, punând presiune pe lichidităţile acestora.
În România, diverşi factori de decizie sau bancheri ne-au tot spus că, spre deosebire de Occident, la noi nu s-au pompat bani de la buget pentru nici o bancă. Un adevăr pe jumătate spus. Băncile, de altfel, nici nu ar fi avut nevoie de vreun ban de la guvern... pentru că şi-au dat ele singure. Aproape 80 de miliarde de lei au apărut din nimic în sistemul bancar românesc (jumătate din întreaga cantitate de bani de la jumătatea lui 2008) într-un răstimp de aproximativ șase ani în care economia s-a prăbuşit şi apoi a stagnat, cererea a suferit, iar fluxurile externe de bani mai degrabă ne-au ocolit. Această inflaţie de bani a fost cea care a salvat băncile de la prăbuşire. Reversul medaliei, scumpirile suportate de întreaga populaţie, o consecinţă a programului netransparent de salvare a băncilor.
Nici cel mai hulit dintre parlamente nu ar fi votat o lege care să pună o taxă de 3-4% pe cumpărarea fiecărui produs pentru ca sumele obţinute să fie redirecţionate către bănci. Ceea ce apare ca inacceptabil pentru orice om de bun-simţ s-a întâmplat însă în ascuns. Băncile au fost salvate pe cârca fiecăruia dintre noi. Chiar şi oameni de la ţară, care nu au trecut în viaţa lor pragul unei bănci, au fost puşi la plată prin factura la curent electric, preţul benzinei etc. Copii fără drept de a avea relaţie cu o instituţie de credit au fost afectaţi prin scăderea puterii de cumpărare a alocaţiei lor sau a salariilor părinţilor de programul de salvare a băncilor.
Cum a funcţionat însă acesta? În contextul epuizării bazinului de debitori în rândul persoanelor fizice şi firmelor, dar şi al prăbuşirii colateralelor, efect al spargerii bulei imobiliare, spirala creaţiei monetare mai putea fi ţinută pe creştere doar prin apelarea la unicul debuşeu rămas: statul. Dacă guvernul nu s-ar fi împrumutat masiv şi bezmetic, cantitatea de bani ar fi intrat în contracţie, incidentele de plată la creditele acordate în „boom“ ar fi fost încă şi mai rapide, iar pe fond de deflaţie băncile, cu activele neprimenite, şi-ar fi dezvăluit insolvenţa de facto. Pierderile s-ar fi adunat ţintit acolo unde au apărut: la bănci.
Aici intervine însă statul care se împrumută masiv, la începutul ciclului chiar şi cu dobânzi de 14%. Un plan imens de investiţii greşite este demarat pentru a justifica împrumuturile. Destinaţiile le ştim: săli de sport în care plouă, terenuri de fotbal în pantă, parcuri la sate, panseluţe plantate în luna noiembrie, o furie a reabilitărilor termice şi contracte fără număr întru încoronarea regilor asfaltului. Multe hoţii a trebuit să se facă pentru a fi justificat apelul la împrumuturile băncilor.
În triunghiul bancă centrală (prin operaţiuni repo) - bănci comerciale - stat, România a reuşit să împingă cantitatea totală de bani (M3) de la 162,28 miliarde de lei în august 2008 (ultima lună de creştere a perioadei de „boom“), la 240,84 miliarde de lei în luna mai a acestui an, conform ultimei raportări a BNR. Inflaţia cumulată de aproape 50% s-a răsfrânt în scumpiri pe care le-am suportat cu toţii. Nu este astfel absolut deloc greşit sau forţat să spunem că am plătit câte 3-4% pentru fiecare produs cumpărat pentru a salva băncile şi a stipendia un stat hoţ, având atârnat parazitul unei clientele flămânde.
L-am văzut într-o intervenţie recentă pe traderul şi analistul financiar Karl Denninger, fondator şi administrator al portalului Market-Ticker, subliniind că principalul neajuns al sistemului financiar actual este acela că funcţionează după un mecanism care facilitează spolierea unor categorii întregi de participanţi la activitatea economică. Când băncilor li se permite să creeze credit fără acoperire, asta echivalează cu a le da cale liberă să fure productivitate de la oamenii de rând care nu au privilegiul de a face asemenea lucruri, spune Denninger. Privind lucrurile sub acest aspect, salvarea băncilor din România nu este numai costisitoare, dar şi profund imorală. Faptul că s-a realizat ascuns, prin birul inflaţiei, este încă o circumstanţă agravantă.
Deci rezumând mecanismul: sub umbrela acordului cu FMI se orchestrează un plan masiv de creaţie monetară care dă naştere din nimic a zeci de miliarde de lei, direcţionaţi în majoritate pentru finanţarea hoţiei prin contracte cu bani publici în folosul clientelelor privilegiate; băncile îşi primenesc stocul de active şi stau în picioare, pierderile acestora fiind împrăştiate către întreaga populaţie care suportă povara prin intermediul scumpirilor. Dacă asta vă sună a activitate criminală, atunci aceasta trebuie să fie cea mai mare crimă financiară din istoria României...
sursa :
www.gds.ro 
Dum 24 Aug 2008, 20:37 Scris de Administrator
Calendar
ne ajung atatia ani din 89 cu basescu ,el care a adus minerii si cate rele a mai facut 
