ION

Un vechi prieten virtual, din Montreal, imi scrie ca a iesit la pensie, dar s-a apucat de lucru
pentru ca, zice Domnia sa,
''Ma simteam ca o leguma, inutil."


Iata ce i-am raspuns:

A fi inutil

Nu mai putin adesea aud de la un pensionar acest lucru:
"Ma simt inutil."

De fapt, ce inseamna a fi inutil?

INUTÍL, -Ă, inutili, -e, adj. Care nu este folositor, care nu este util, care nu servește la nimic; nefolositor, neutil.

De ce sa-ti pui o asemenea intrebare, asa de tarziu,  inainte de a-ti fi pus intrebarea:
Am avut, pana in acest moment, cand am senzatia de a fi inutil,
sentimentul de a fi util?

Dar ce inseamna "a fi util"?

UTÍL, -Ă, utili, -e, adj. Care poate servi la ceva, care este folositor, necesar.

Eu sa va spun cinstit: nu mi-am pus pana azi intrebarea aceasta.
Pentru ca nu stiu daca am fost cu adevarat util la ceva sau cuiva.
Nu am facut nimic deosebit.
Nu am facut altceva decat ca mi-am trait viata, ca oricine altcineva, cand incepe sa-si dea sema de acest lucru.
Copilaria mi-a trecut repede.  Prea repede chiar.
Tineretea a trecut invatand si visand.
Restul a trecut la fel de obisnuit ca mai la toata lumea:
sotie, familie, copii. Si munca activa atat de necesara existentei.

Cand vine momentul incetarii asa-zisei "vieti active", apare acest sentiment
al "inutilitatii".

Ei bine sa stiti ca eu nu ma simt inutil pentru ca nu m-am simtit niciodata util.
Ceea ce am facut nu am facut cu scopul de a fi neaparat util.
Paradoxal, cei mai multi isi pun problema inutilitatii, exact in momentul in care
nu mai pot face lucruri utile din motive obiective.

Cel mai util lucru pe care-l poti face, atunci cand nu mai lucrezi, este acela de a nu te mai gandi la faptul ca esti inutil.
Sa traiesti si aceasta parte ultima a vietii la fel cum ai trait-o pe prima.
Respectiv copilaria.
Si sa-ti doresti sa fie cat mai frumoasa si sa nu se termine prea repede.

In curand vom pleca in vacanta.
Unde credeti?
In Romania!....
Pai, nu?

Cei mai multi romani plecati in strainatate isi petrec vacanta sau o parte din ea,
in Romania.

Privesc la televiziunea romana cum foarte multi romani, printre care jurnalisti, politicieni, manelisti, afaceristi, etc., se lauda cum isi petrec vacanta in strainatate. Care mai de care, mai departe, mai scump sau mai ieftin... Intr-un cuvant "mai decat celalalt"...

Ma intreb daca nu cumva lumea asta nu e facuta pe dos?!....

Cum incearca fiecare sa fie sau sa para mai interesant, mai grozv decat celalalt...

Mai degraba, fiecare, asa cred eu, alearga dupa ce n-are....
Care nu e totuna cu ce ii trebuie.

Spunea Banciu ieri, ce i s-a intamplat intr-un aeroport.
Nu stia cum sa treaca de o usa pe care nu era decat un cod de bare...
Si nu stia cum sa deschida usa respectiva.
Pana n-a venit unul si i-a spus ca trebuie sa foloseasca "boarding pass", n-a stiut ce sa faca...

Asta imi aduce aminte de o intamplare la Paris.
Era prin anii '76. Ne-am cazat la un hotel central, dar mai ieftin.

Cand mergeam la toaleta si voiam sa aprindem lumina, nu aveam niciun intrerupator inauntru.
Inchideam usa si se facea intuneric bezna.
Am observat, insa, un zavoras pe usa.
Cum am tras zavorul, cum s-a aprins un beculet, mai slab decat o lumanare.

Asta era, deci.....
In '76, incepuse criza d energie. Parisul era cazut in intuneric....
Toata lumea facea economie...
Si mai ziceau de romani vorbe rele....

Si unde vei sta, Ion?

Acasa, la Craiova.

Nicaieri nu e ca "acasa", nu-i asa?


Uite ca acum vad ca am facut o greseala.
Nu lumea e pe dos, ci noi. Sau, cel putin, eu.
In sensul ca nu mi-am gasit, nici pana azi, un loc.
Un loc pe care sa nu-l mai schimb deloc.....

C-asa-i omul calator...

Chiar daca suna sinistru, pana la urma, toti vom avea un loc al nostru, unul singur, pentru totdeauna!

Iata un exemplu care demonstreaza ca Spatiul si Timpul sunt inseparabile.
Eu m-am gandit la Spatiu(loc), iar dolion face legatura cu timpu.

Toate, insa, la timpul lor....

Timpul este gardianul care ne fură eternitatea...

dolion a scris:

Timpul este gardianul care ne fură eternitatea...

Frumos spus!

Incerc sa traduc.
"gardian" vine de la frantuzescul "gardien", care inseamna "paznic"
Dar verbul "garder" inseasmna "a pastra"....
Pai, daca "paznicul-timp" ne fura ''eternitatea" pentru a o "pastra", n-ar trebui sa-i multumim?

Oricum noi, ca persoane, nu am putea s-o pazim....
Decat, eventual, sa o generam...
Pentru ca, fara noi, eternitatea, nu-i asa,  n-ar exista...

Bine v-am regasit!
Dupa doua saptamani de sedere "pe acasa", in Romania, acum doua zile, am revenit, iata,
la a doua "casa".

Mi-am rezolvat multe probleme de natura administrativa, dar si de sanatate.
Nu am avut timp sa-mi vad toti prietenii. Si nici n-am putut sa stau mai mult
cu fratii si sora mea.

Pana aici, totul bine.
Cateva impresii, subiective bineinteles, as vrea sa le scriu aici.

Aruncandu-mi ochii pe biblioteca noastra, saraca si parasita, mi-a atras atentia
un roman, intitulat "Disparitia unui om de rand". Sigur il citisem, altfel un asemenea roman
nu ar fi avut ce cauta acolo, decat daca eram obligat.
Recitind primele 15 pagini, m-am oprit. "Omul de rand" nu era altul decat "un comunist".
Comunistul M. Beniuc, autorul romanului.

Alaturi de acesta, mi-a atras atentia alt roman, in 3 volume, al lui J. Galsworty, "Forsyte Saga".
Am vrut sa-l iau cu mine, dar l-am uitat.
Am recitit prefata, scrisa de autor, in anul 1922.

Una dintre idei era aceea despre raportul intre om si tehnica.
Idee reluata, mai tarziu, in zilele noastre, de olandezi.
JG, enumerand principalele descoperiri, incepand cu bicicleta si terminand cu radioul,
spune ca omul, in loc sa stapaneasca tehnica moderna, prefera sa beneficieze de avantajele aduse
de descoperirile stiintei si tehnicii. Olandezii reluand ideea, spun, cu alte cuvinte, ca omul e stapanit de tehnica, in loc s-o stapaneasca el pe ea. E vorba despre folosirea tehnicii moderne in mod rational si constient. Fara a ajunge sa fii dependent de ea. Sa fii capabil s-o controlezi.

Am facut aceasta paranteza, pentru ca, asa mi se pare mie, spre ex. televiziunea zilelor noastre
a devenit parte a tehnicii, care il conduce pe om.
Am vazut oameni, din pacate chiar culti, care repetau, fara discernamant, exact ideile de la televiziune.
Incercand sa discutam pe marginea unor subiecte, raspunsul lor era mereu cel spus pe la televiziuni.
Nicio interpretare proprie.

Mergand mai departe cu descoperirile zilelor noastre, internetul, telefonul sau computerul mobil,
stapanesc lumea. De la telefonul mobil, romanii au trecut repede
la cel modern, care e de toate, face de toate.
Eu m-am dus si cu unul mai vechi, facut in Europa, pentru ca Iphone-ul meu, de aici, nu putea fi
reaincarcat decat cu transformator de la 220...
Nu e rau ca lumea se pune de acord cu noile descoperiri ale tehnicii.
Problema este daca omul e pregatit din timp cum sa faca astfel incat s-o foloseasca cum trebuie.
Fara a deveni "addicted", precum un consumator de opium...

Ar fi multe de spus, dar ma opresc aici.
Pentru ca vreau sa citesc cartile primite de la doi buni prieteni, care mi le-au oferit in dar, cu autograf.

Bine te-ai intors, Ion... sper ca ti-a priit evadarea din cotidian! Dar sunt convins ca tot mai bine e la cea de-a doua casa, deoarece omul se adapteaza perfect si nu renunta usor! Poate nostalgia revederii locurilor natale sa fi atarnat putin mai greu in balanta, dar te-ai scuturat de ea si-ti continui viata de acolo de unde a intrerupt-o calatoria asta... sanatate sa ai, ca daca esti sanatos, poti trai oriunde!

Da, asa e: daca esti sanatos, e bine oriunde.
Eu nu mai pot evada din cotidian.
Oriunde m-as duce, la varsta mea, fac aceleasi lucruri, fara importnata.

Reintalnirea cu "vechi prieteni" a fost placuta.
Le-am si trimis un e-mail despre "vechi prieteni".
Iata, ce i-am scris unuia dintre ei:

M-a bucurat nespus de mult revederea cu dvs.
Revederea cu un "vechi" prieten...

Asa am putut sa ma reincarc sufleteste, pentru inca o alta perioada de timp, care va
"invechi" si mai mult prietenia noastra.

Am citit, bineinteles, cu mare atentie putinele, dar cantaritele dvs. cuvinte, din autografele de pe cartile primite in dar de la dvs.
M-a frapat calificativul "vechi" , de pe langa cuvantul "prieten''.
Asta m-a dus cu gandul la vin. Care, ca si un prieten, poate fi si el "vechi".
Poate, si pentru faptul ca dvs. ati luat atunci, la un pahar de vorba, un pahar de vin.

Modigliani zice asa:
"Vinul este un produs nobil. El trebuie baut cu veneratie. Stand in picioare."

Vinul vechi se poate vinde. Deci se poate cumpara. Se poate si colectiona.
De ce e mai vechi, de aceea e mai bun, mai valoros.

Prietenul, ca si vinul, poate fi si el vechi. Pe prieten, insa, nu-l poti cumpara. Si nici vinde. Si nici nu poti face ''colectie de prieteni".

Cum nu orice fel de vin poate fi invechit, asa nici orice fel de prieten nu poate deveni "vechi prieten". Nu  multi dintre ei, asadar, nu vor fi devenind "vechi prieteni".
Nu e usor sa-ti faci prieteni. Pana la urma, nu multimea si nici chiar vechimea, ci calitatatea prietenilor are importanta......

Am inceput sa citesc "Forsyte Saga". Nu-mi mai amintesc  daca am mai citit-o vreodata.

La un mnoment dat zice asa:

Pe vremuri oamenii munceau din
greu; tinerii din ziua de azi nici nu ştiu ce înseamnă cuvântul "muncă".

Se ridică, se duse la dulăpior şi începu să-şi umple tabachera cu ţigări
proaspete. Nu erau rele faţă de preţul lor, dar în ziua de azi nu mai găseşti o
ţigară bună. Nici una nu se mai compară cu "Superfinos" de la "Hanson and
Bridger", de pe vremuri. Acelea erau într-adevăr ţigări!

Şampania era seacă şi amară, nu era ca Veuve
Clicquots de odinioară.

Asta in 1922 spunea autorul prin gura personajului Jolyon....

Nu vi se pare ca fiecare generatie, la randul ei, afirma cam acelasi lucru despre "tineretul din ziua de azi" si despre gusturile alimentelor si bauturilor din perioada tineretei si copilariei ei?

Vazand asa lucrurile, am putea spune ca fiecare generatie, care trece, isi aduce aminte de ce a fost bun pe vremea ei si nu mai e acum. Si critica generatia actuala, ca fiind mai putin harnica decat generatia de dinainte.

Daca fiecare generatie are dreptate in ce zice, atunci afirmatia

" tinerii din ziua de azi nici nu ştiu ce înseamnă cuvântul "muncă".

este adevarata inclusiv pentru generatia care zice asa, nu?
Cine zice ala e! Nu se spune asa?

La fel cu privire la gusturile bauturilor si alimentelor.

In concluzie, in opinia mea, fiecare generatie ar trebui sa se abtina de la criticarea tinerei generatii.
Si sa nu se mai laude cu gusturile de pe vremea ei....

In fiecare generatie, exista si tineri harnici, si tineri lenesi.
Exista, in toate generatiile,  gusturi ale alimentelor sau bauturilor bune sau mai putin bune,
fara a le compara cu altele din prezent.

Ce e drept, insa, ca, acum, prea sunt industrializate alimentele si bauturile.
Incat nu mai stii ce mananci sau ce bei....

JOHN GALSWORTHY
FORSYTE SAGA
* *
VARA TÂRZIE A UNUI FORSYTE
ÎNCĂTUŞAŢI DE LEGE
VARA TÂRZIE A UNUI FORSYTE

"Prea scurt răgaz răstimpul verii are"

INTERLUDIU


''....Când un bărbat este foarte bătrân şi nu mai aleargă în cursa vieţii, îi
place să fie ferit de rivalitatea tinereţii, căci încă ar vrea să fie primul în inima
frumuseţii. Astfel, sorbind vinul de Rin, urmărea buzele ei şi se simţea aproape
tânăr.''

.........................................................................................................

''Fereastra era încă deschisă, perdelele nu fuseseră trase, ultimele raze de
lumină de afară se amestecau, timid, cu acelea ale lămpii ce ardea înăuntru.
Venea un miros de iarbă cosită de curând. Cu înţelepciunea pe care i-o dăduse
viaţa lui lungă, bătrânul Jolyon nu spuse nici o vorbă. Cu timpul, chiar şi
durerea îşi leapădă amarul; numai timpul vindecă tristeţea — timpul care vede
cum trec toate, cum o emoţie ia locul alteia; timpul aşterne linişte peste toate.
Apoi îi veniră în minte vorbele: "După cum cerbul suspină după şuvoaie reci"...
Dar pentru el nu mai însemnau nimic.''
....................................................................................................................................

Cand eram tanar si am inceput sa lucrez, nu aveam mai mult decat hainele de pe mine.
Dar nevoi si, mai ales dorinte, aveam multe.

Ma gandeam, asa de unul singur, nu indrazneam s-o spun cu voce tare,
ce-ar fi daca am incepe cu salariul maxim si am termina, cand iesim la pensie
cu salariul de incepator.  Pana atunci, gandeam eu,   nevoile si dorintele ar putea fi satisfacute,
cel putin in parte, si am fi putut trai si profita de o viata mai buna.

Dar, iata ca cineva avea, cu mult inaintea mea, pe alt plan, o idee si mai nastrusnica.

Iat-o:

''Ah! Doamne! de ce ne-am născut tineri? N-ar fi fost mai bine să ne
naştem bătrâni şi să întinerim an de an?
Cât de bine am înţelege întâmplările
din viaţă şi cât de îngăduitori am fi când am judeca pe alţii!
Dar să ştii, Irene:
dacă băiatul e îndrăgostit nu o uită nici dacă-l ducem în Italia! Noi suntem un
neam dârz iar Jon va simţi instinctiv motivul pentru care l-am dus departe de
ţară.
Nimic nu-l vindecă în afară de şocul pe care i-l dă adevărul.
( Fortsyte Saga, vol.3, pg.66)

Numai bărbaţii şi femeile, duşi pe aripa fricii sau a iubirii, stau singuri lângă făclia plăpândă a viselor sau grijilor lor...

Poate c-aşa sunau şi stelele, poate c-aşa cădeau şi picăturile de rouă din flori, dacă urechea omului ar putea auzi asemenea sunete....


Ce ziceti? Ar fi interesant sa ne nastem batrani?
Cel putin la minte, daca la trup/corp e imposibil....

— Lasă trecutul să-şi îngroape morţii!
Jolyon se ridică.
— Anumite lucruri nu se pot îngropa niciodată.

— Nu sunt de acord, răspunse June. Acestea sunt cele mai grave piedici în calea fericirii şi progresului. Tu nu înţelegi vremurile în care trăim, tată dragă.
Astăzi lucrurile depăşite nu mai au valoare.


. Căsătoria care nu-ţi dă putinţa să-ţi dobândeşti libertatea e un fel de sclavie; e nedrept ca un om să fie proprietarul altui om; astăzi toată lumea e de acord asupra acestui principiu


Oamenii tineri nu-şi dau seama de vârstă decât în faţa unor şocuri


Viaţă... câtă singurătate! Orice ai avea, nu poţi păstra numai pentru tine! Scapi de o primejdie şi iată că vine alta! Nu poţi fi sigur de nimic!


Şi apoi, atâta vreme cât omul nu crede un lucru, acesta nici nu există.


... omul nu trebuie să vadă ceea ce nu-i convine. Şi el nu vrea să vadă nimic — şi nici în viitor nu va voi să ştie nimic. N-are ce câştiga... ba dimpotrivă!


Boris Strumolowsky, un fel de stea a Răsăritului rătăcită în Apus, unde nu era încă preţuit,
iata impresiile lui despre Statele Unite ale Americii, de unde plecase de curând. După părerea lui era o ţară atât de barbară în toate privinţele, încât n-a putut vinde nici una din operele lui, ba în cele din urmă devenise şi suspect în ochii poliţiei. O ţară care n-are o rasă proprie; unde nu există libertate, egalitate sau fraternitate; fără principii, tradiţie, gust — într-un cuvânt, fără suflet...


— Lucrul acesta, zise (tot BS) el, e caracteristic pentru Anglia, cea mai egoistă ţară din lume, ţara care a supt sângele altor ţări, care a distrus sufletul şi viaţa altor popoare — ca irlandezii, indienii, egiptenii, burii, birmanii —, adică sângele celor mai alese rase din lume! Anglia tirană şi ipocrită! Nu se aştepta la altceva într-o ţară cu asemenea climă, unde nu vezi decât ceaţă, iar locuitorii ei sunt negustori, cu desăvărşire orbi în faţa Artei, decăzuţi până la ultima treaptă a meschinăriei şi materialismului grosolan.

Bătrânii sunt atât de proşti, încât cred că pot judeca ceea ce simt cei tineri!
Bătrânii aceştia nu ne lasă să trăim! Ei au greşit, au săvârşit crime, iar noi, copiii lor, trebuie să le ispăşim!


Prezentul e legat de trecut, iar viitorul de amândouă. Acestea sunt realităţi de care trebuie să ţinem seama.


Din păcate, tineretul nu învaţă din experienţa celor bătrâni! Tu vorbeşti cu uşurinţă despre "întâmplări străvechi", neştiind, după cum recunoşti chiar tu, ce s-a întâmplat


Viaţa — iubirile ei — munca ei — frumuseţea ei — durerile ei şi sfârşitul ei! A fost frumos în ciuda tuturor necazurilor — viaţa e frumoasă până în clipa când îţi pare rău că te-ai născut. Viaţa — da, viaţa te distruge şi totuşi nu te face să doreşti moartea — aici zace cruzimea ei! Ce păcat că omul are inimă!


deci,
toate încercările vieţii nu sunt decât pregătiri pentru momentul acesta!


Iubirea şi viaţa, teama, durerea, orice mişcare, lumina şi frumuseţea — toate nu sunt decât începutul acestei înspăimântătoare tăceri albe.
În faţa acestei cutremurări toate celelalte lucruri păreau flăcări neînsemnate, efemere.

"Fii bun şi drept până la urmă — mai mult decât atâta nu poţi face." Ce minunat şi-a respectat tata această filozofie!

Soames scoase un sunet bizar. În adâncul conştiinţei lui se trezi revolta împotriva unui adevăr profund şi vechi — acela că oamenii se judecă după ceea ce au fost, şi nu după ceea ce au făcut. — Sunt convins că în această privinţă lumea avea o părere greşit

"Ideea fixă" a dat mult mai mult de lucru ofiţerilor de poliţie judiciară, decât orice altă formă de tulburare mintală. Iar când această boală îmbracă veşmântul amorului, e mai virulentă şi mai acută decât oricare alta. Ideea fixă a amorului nu ţine seama de nimeni şi de nimic, trece peste munţi şi văi, deschide toate uşile, nu se uită nici la dreapta, nici la stânga, nu vede în calea ei nimic, fie că e vorba de oameni cu sau fără idei fixe, fie că e vorba de copii în leagăn sau nefericiţi care suferă de aceeaşi boală gravă. Ea aleargă cu ochii aţintiţi la flacăra ce-i mistuie inima uitând de toate celelalte lucruri. Oamenii au diferite idei fixe! Unii cred că fericirea omenirii depinde de îndemânarea lor, alţii cred că vivisecţiunea câinilor e lucrul cel mai important de pe lume, unii au ideea fixă că trebuie să urască pe străini, alţii că trebuie să plătească impozit global, unii că trebuie să rămână şi mai departe miniştri, alţii au convingerea că numai ei pot învârti roata lumii, o parte din oameni împiedică pe vecinii lor să divorţeze, pe când alta are ideea fixă a problemelor de conştiinţă, a cuvintelor de origine greacă, a dogmelor religioase, a paradoxelor; unii se consideră superiori faţă de toţi semenii lor, alţii au multe alte forme de egomanie — dar toate acestea sunt anemice faţă de ideea fixă a unei femei sau a unui bărbat când urmăreşte să pună stăpânire pe fiinţa iubită. Şi cu toate că Fleur ducea, în zilele acelea răcoroase de vară, viaţa uşoară a unei tinere Forsyte ce purta toalete elegante şi avea ca unică preocupare plăcerea, "jurase" — aşa cum ar fi spus Winifred cu cea mai modernă expresie — să fie nepăsătoare faţă de tot, să n-o intereseze nimic. Ea dorea şi voia să pună mâna pe luna pe care o vedea plutind în răcoarea cerului peste Tamisa, sau peste Green Park, când mergea la Londra. Pe vremea aceea corsajele erau foarte decoltate, sânii nu erau deloc la modă, şi sentimentul şi mai puţin; totuşi scrisorile lui Jon, înfăşurate în mătase roz, le purta în sân, acestea constituind dovada cea mai bună a intensităţii ideii ei fixe!

Ah, de-aş putea să fac un cântec mic —
Ca inima să-mi afle mângâiere!
L-aş face-ntreg numai din lucruşoare —
Din susur de izvor, din aripioare,
Din puf împrăştiat de păpădie.
Din stropi de ploaie duşi de vijelie,
Din torsul mâţei, ori din ciripit
Şi din oricare foşnet auzit
Când vântul şuieră prin iarbă şi frunziş
Şi-ngână zumzetul de gâze în desiş. Un cântec fin ca floarea şi uşor
Şi alintat ca fluturele-n zbor.
Bătând din aripi dacă l-aş vedea,
Să zboare l-aş lăsa şi aş cânta!

Ce importanţă are... tot trecutul... faţă de prezent?

Poate că acea tragică manifestare a dreptului de proprietate şi duşmănia de odinioară sunt moarte, dar, atâta vreme cât timpul nu le purifică, lucrurile moarte sunt otrăvitoare. Trecutul îşi aruncase umbra şi asupra iubirii lui, nu mai avea atâtea iluzii, totul i se părea mai pământesc, iar undeva, în sufletul lui, mijea îndoiala:

— Admiraţia faţă de frumuseţe şi dorinţa de a poseda obiectul iubit nu înseamnă iubire. Ce te faci dacă se repetă şi cu tine cazul meu — când în profunzime totul este otrăvit? Trupurile unite, sufletele în război?

Şi din nou simţi acea malaise a omului care încearcă să se privească în ochii altcuiva, întocmai cum un câine se sperie când, din întâmplare, se priveşte în oglindă şi latră la făptura aceea necunoscută lui.

Ah, de ce nu-şi putea cumpăra omul acţiuni de fericire, de ce nu se poate investi fericirea în rente de stat garantate cu aur, de ce nu-ţi puteai asigura fericirea pentru a nu o pierde?

E mai greu să renunţe cineva la tine decât să renunţi tu la cineva, şi mai greu să fii tu pricina pentru care o fiinţă iubită trebuie să renunţe la cineva

Soames nu spunea Je m'en fiche — asta era o expresie franţuzească, iar omul acesta era un ghimpe în inima lui; dar în profunzimea sufletului său ştia că schimbarea nu era decât intervalul morţii între două forme de viaţă, o distrugere necesară pentru a face loc unei forme proaspete de proprietate. Ce importanţă avea că tăbliţa era agăţată şi bunăstarea era "De închiriat"? Într-o bună zi se va găsi cineva s-o refacă. Numai un singur gând îl tulbura cu adevărat, în timp ce şedea acolo — melancolia care-i mistuia inima — căci razele soarelui pline de vrajă se aşternuseră peste faţa lui, peste nori şi învăluiseră frunzele de aur ale mesteacănului, iar foşnetul vântului era atât de dulce, frunzele pomului de tisă erau atât de verzi, iar pe cerul întunecat apăruse o seceră palidă, luna.

Degeaba dorise, degeaba se străduise — frumuseţea şi iubirea în lumea aceasta nu le dobândise niciodată.

SFARSIT

Ion a scris:

Şi apoi, atâta vreme cât omul nu crede un lucru, acesta nici nu există.

Deci totul se rezumă la verbul a crede.
Viața fiecărui individ în parte este dată prin ceea ce crede.
Pe scurt: nu crezi, nu exiști! Și aici mă refer la om, nu la lucruri precum o face citatul scos din mesajul lui Ion.

Nu exista nici lucrul acela, dar nici el, omul, ca atare, nu exista, daca nu crede.

Nu se spune asa:
"Cogito ergo sum."- ''Cred deci exist.''

Contrara acestei propozitii este exact asa cum zici :

"Nu crezi, nu existi."


Da, asa e Emil.
Credinta este cel mai important lucru din viata noastra.

Pe mine m-a impresionat foarte mult aceasta carte.
Care poate fi citita, asa cum imi spune un bun prieten din Romania, profesor de romana si scriitor.

„Credința-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi,
Că multe-s tari cum credem noi
Și mâine nu-s!”

(George Coșbuc - Moartea lui Fulger)

Daca-mi permiteti, voi expune parerea mea despre a crede/a exista. Caci mi se pare ca punand semnul egalitatii intre a nu crede si a nu exista, facem jocul acestei existente pline de limitari, mi se pare ca ne reducem posibilitatile de a vedea mai departe.
Stiu ca mintea se indoieste, ea cauta mereu dovezi ca sa creada ceva, si o crede numai pe baza dovezilor. Uneori aceste dovezi nu sunt decat miliardele de oameni de-a lungul miilor de ani care au crezut asa si au trait astfel. Dar oare aceasta existenta efemera a oamenilor, picatura in univers, este deajuns sa garanteze valabilitatea? Caci si Isus a venit si a schimbat paradigme, a venit si a innoit legea veche.
Spiritul/sufletul/Sinele superior, ziceti-i cum vreti, el stie! El nu are nevoie de dovezi. Insusi Dumnezeu ni se arata noua intr-un mod tainic, iar noi stim ca exista. Oricine vine cu dovezi ca nu exista, nu il credem. Pentru ca noi stim!

Iar cine nu crede, nu pot sa spun ca nu exista, deoarece acea fiinta exista. Cum sa neg ceva evident? Numai guvernele au nevoie de hartii ca sa le dovedim ca existam. Cine nu crede poate ca stie! Poate ca a trecut de lumea iluziilor si stie tot ce are nevoie sa stie. Treaba lui. Treaba mea e sa ma simt bine in pielea mea.

Emil Condor a scris:

Ion a scris:

Şi apoi, atâta vreme cât omul nu crede un lucru, acesta nici nu există.

Deci totul se rezumă la verbul a crede.
Viața fiecărui individ în parte este dată prin ceea ce crede.
Pe scurt: nu crezi, nu exiști! Și aici mă refer la om, nu la lucruri precum o face citatul scos din mesajul lui Ion.

Aaaa, am recitit in fuga textele literare de pe aceasta pagina si, surpriza! Autorul altceva voia sa spuna cand a zis ca daca omul nu crede un lucru, acesta nici nu exista!

Pai nu punem la indoiala constiinta, nu punem la indoiala expresia pe pamant a lui Dumnezeu care suntem noi. Noi existam indiferent ce credem si cat credem! Dar cand un om nu crede in existenta unui lucru, unui adevar, pentru el acela nu exista! Pentru ca la acest nivel terestru traim in lumea iluziilor. Rautatea unui om este evidenta pentru unul, dar inexistenta pentru altul! Inferioritatea unui sistem social este evidenta pentru cei care cunosc alt sistem social pe care il socotesc mai bun, dar altii pot considera acelasi sistem social superior, pentru ca nu cunosc sau nu au informatii despre alte sisteme sociale. Toate sunt iluzii si cine vrea sa le considere adevaruri se va bate cu morile de vant si va sfarsi epuizat de aceasta lupta. Cea mai grea lupta e lupta cu ceea ce nu exista - cu iluziile.

zaraza26 a scris:

Emil Condor a scris:

Ion a scris:

Şi apoi, atâta vreme cât omul nu crede un lucru, acesta nici nu există.

Deci totul se rezumă la verbul a crede.
Viața fiecărui individ în parte este dată prin ceea ce crede.
Pe scurt: nu crezi, nu exiști! Și aici mă refer la om, nu la lucruri precum o face citatul scos din mesajul lui Ion.

Aaaa, am recitit in fuga textele literare de pe aceasta pagina si, surpriza! Autorul altceva voia sa spuna cand a zis ca daca omul nu crede un lucru, acesta nici nu exista!

Exact la celași lucru mă refeream și eu, precum autorul...
Nu am încercat să dau nicio tentă religioasă subiectului discutat.

Pe scurt (referindu-mă la cele afirmate mai sus):
nu crezi nimic, ești exact ceea ce crezi...
Completați voi.

Intentia mea a fost sa desprindem ceva invataminte din acele citate, facand abstractie chiar de context, adica de intentia autorului.

Ma bucur ca au suscitat ceva discutii pe marginea lor.

Sunt convins că și tu, Ion ai înțeles pe deplin intenția autorului.
Se poate constata ușor...
Și chiar dacă cineva ia afirmațiile respective în cu totul alt sens,
e bine venit, nu o să rănească pe nimeni.
Discuțiile pot fi foarte constructive, nu-i așa?

Emil Condor a scris:

zaraza26 a scris:

Emil Condor a scris:

Ion a scris:

Şi apoi, atâta vreme cât omul nu crede un lucru, acesta nici nu există.

Deci totul se rezumă la verbul a crede.
Viața fiecărui individ în parte este dată prin ceea ce crede.
Pe scurt: nu crezi, nu exiști! Și aici mă refer la om, nu la lucruri precum o face citatul scos din mesajul lui Ion.

Aaaa, am recitit in fuga textele literare de pe aceasta pagina si, surpriza! Autorul altceva voia sa spuna cand a zis ca daca omul nu crede un lucru, acesta nici nu exista!

Exact la celași lucru mă refeream și eu, precum autorul...
Nu am încercat să dau nicio tentă religioasă subiectului discutat.

Momentan nu vad de ce as face o demarcatie intre om si Dumnezeu. Nu exista acea demarcatie.