ION

Da,a fost. Multumesc!
Mai cu seama ca am fost cu fiul nostru.
Ne-am plimbat, aseara si azi dupa amiaza, pe riviera Hudson, in preajma Statuii Libertatii, pe unde locuieste el acum.
Iar azi dimineata prin Manhattan.

Stii "povestea cu talc"a lui Dolilion:
"Viata este bucuria de a fi impreuna".
M-a bucurat infinit mai mult faptul de a fi impreuna cu fiul nostru,
decat locurile pe unde ne-am plimbat.

Acum sunt in Long Island.

Sara buna, vecine!
Ion

Ion a scris:

"Viata este bucuria de a fi impreuna".

Categoric!

Mă bucur pentru momentele faine pe care le-ai consumat alături de cei dragi tie.

O seară minunată si tie, fratele meu!

Eu acum realizez ca voi chiar sunteti vecini! Distanta ce va desparte, poate fi parcursa cu masina, in 8 ore. Nu mai vorbesc de avion! De vizitat, v-ati vizitat vreodata? De-as fi asa aproape de voi, la fiecare doua luni ne-am intalni la o sueta. Poate voi ajunge si eu pe meleagurile voastre, ca voi, pe-ale mele, ati fost!

Asa este, Dolion, suntem la o aruncătură de băt - poate în una din zile ne si vom întâlni, de ce nu. Sunt convins că ar face plăcere de ambele părti.

Si Zuum e tot pe aici, prin zonă.

Te salut dragă vecine!
Si tu te pârjolesti tot în temperaturi de 35 - 40 de grade, cum e pe aici, în Ontario?

Da, dar e suportabil.
Azi am pus AC-urile in ferstre.
Nu pot suporta AC, dar n-aqvem incotro.

Inlocuim un rau cu altul. Nu se stie care e mai mic.
Nu intotdeauna cel suportabil si si mai sanatos.

La noi sunt grade de alea americane .
90F si mai mult.
Dar asta nu-i nimic.
Problema e cu combinatia de umiditate, ceata, si caldura.

Si asta tine ca si gerul: 3 zile.
Apoi mai vine si ceva racoare.
Si tot asa trece si vara asta.

Parca omul nu e niciodata multumit.
Cand e frig, ca e prea frig,cand e cald, ca e prea cald.

Noapte buna, vecine!
Ion

Nici eu nu sunt suporter al aerului conditionat, dar cum spui si tu, uneori este chiar necesar, mai ales datorită umiditătii ridicate.
Oricum, eu prefer verile călduroase, chiar si asa umede, decât iernile alea interminabile.

Să ai si tu o noapte bună, Ion!

Lectia Auzului

Un orăşan primeşte vizita unui prieten al său dintr-un sat îndepărtat şi merg în centrul oraşului. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, sunete ale oraşului care parcă te asurzeau. Dintr-o dată săteanul îi spune:
- Am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus orăşanul.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat săteanul.
- Asta-i o nebunie! a răspuns prietenul.

Săteanul a ascultat cu atenţie un moment, după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri şi a găsit micul greiere. Prietenul său a rămas uimit.

- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
- Nu! a spus săteanul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.

A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur, dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

- Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat săteanul.

Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

Ascultând zi de zi la televizor „ştiri” politice şi/sau diverse tragedii, catastrofe etc... URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, se fixează pe tot ce este rău, urât, nefolositor...

Ni se induce FRICA!



Devenim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi şi ce este cel mai rău, de sentimentele noastre)
şi... NU ŞTIM DE UNDE... CÂND... ŞI CUM...

Răspunsul este:


UITE AŞA: ascultând aşa zisele ,,informaţii", care de fapt sunt praf în urechile noastre, ne lăsăm prinşi în această capcană.

Toată ziua spunem: e greu, oamenii sunt răi, trăim într-o lume nesigură, nu am încredere în nimeni etc.

Şi în tot acest timp, greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg şi noi... nu le mai auzim!
( sursa: internet)

Sunt de acord cu tine, Ion, am observat de mult ca auzul meu a devenit selectiv, aud ce vreau eu sa aud!
Si asta nu e bine!

dolion a scris:

Sunt de acord cu tine, Ion, am observat de mult ca auzul meu a devenit selectiv, aud ce vreau eu sa aud!
Si asta nu e bine!

Prietene Dolion, sigur nu e bine, asa cum nu e bine nici lipsa de atitudine, neexprimarea explicita a parerilor si convingerilor. Sint multe de spus pe tema, ai vrea sa o dezvolti?

Am aici pe forum exemple de exprimare explicita a parerilor si convingerilor si raspunsul meu e: nu, multumesc!
Nu vreau sa am satisfactii de genul "i-am aratat eu lui/ei; ce credea el/ea, ca-i merge cu mine?; uite ca si-a gasit nasul!"
Si adaug ca si vazul mi-a devenit selectiv, vad pe forum, numai ce-mi place! Si va asigur eu, ca-i mai bine asa, nu-mi trebuie adrenalina, sau mai bine spus, nu-mi mai trebuie. Am beneficiat din plin la viata mea de senzatii tari, acum fac o pauza prelungita.

dolion a scris:

Am aici pe forum exemple de exprimare explicita a parerilor si convingerilor si raspunsul meu e: nu, multumesc!
Nu vreau sa am satisfactii de genul "i-am aratat eu lui/ei; ce credea el/ea, ca-i merge cu mine?; uite ca si-a gasit nasul!"
Si adaug ca si vazul mi-a devenit selectiv, vad pe forum, numai ce-mi place! Si va asigur eu, ca-i mai bine asa, nu-mi trebuie adrenalina, sau mai bine spus, nu-mi mai trebuie. Am beneficiat din plin la viata mea de senzatii tari, acum fac o pauza prelungita.

imi pare rau ca ai aceasta parere despre mine; nu am satisfactie sa arat altora ceva, nu sint certareata, am insa poate defectul de a incerca sa-mi exprim parerea. Se pare ca am gresit si imi cer scuze. Probabil e mai bine sa-mi prelungesc "absenta" fortuita de pina acum.

CRUCIAT, sunt convins că Dolion nu s-a referit la tine - esti unul dintre userii lui preferati.

Gata cu „absentele” că mă întristati!

dolion a scris:

Am beneficiat din plin la viata mea de senzatii tari, acum fac o pauza prelungita.

Te asigur că suntem în aceeasi barcă.

Doctore, te-ai inselat amarnic; credeam ca ma cunosti destul de bine, ca "doctor de suflete" ce esti!
Nu esti cea vizata, fii linistita, daca toti ar fi ca tine, ar fi bine. Nu incerca sa te sustragi de la datorie, ca te reclam colegiului medicilor!

dolion a scris:

Doctore, te-ai inselat amarnic; credeam ca ma cunosti destul de bine, ca "doctor de suflete" ce esti!
Nu esti cea vizata, fii linistita, daca toti ar fi ca tine, ar fi bine. Nu incerca sa te sustragi de la datorie, ca te reclam colegiului medicilor!

Prietene Dolion,
recunosc un fapt: nu te cunosc, dar , minata de suflet, te-am simtit aproape si prieten in sensul pur al cuvintului. Ma tot mingii cu ideea ca , in curind, voi cunoaste poate personal citiva amici de forumeala; vin in Romania intr-un concediu de 3 saptamani..( pazea, nu scapati!).
Pe forum imi place sa intru si sa discut cu voi, nu am "batute in cuie" ideile, cineva cu darul inteligentei si al elocintei ma poate convinge usor daca are dreptate sau nu.
Pentru ca am lipsit , de nevoie, o perioada indelungata si apoi am intrat, fara voia mea, intr-o disputa mai aprinsa, m-am gindit ca poate am suparat cu fervoarea mea de a apara dreptatea si adevarul.
Inteleg ca nu am facut-o ( cel putin cu tine, parerea caruia are valoare pentru mine), sint bucuroasa sa pot ramane printre voi. Asa ca lasa pira la colegiu...e nefondata

Si cum dam unul de altul daca vii in tara? In ce "regiune" a Romaniei vei sta?
Am pus in ghilimele, deoarece ne vor imparti in 8 regiuni!
Asa ca, sa te gandesti la o solutie! Tema de cercetare!
Si cand vii? Daca nu am concediu, numai in weekend ma pot deplasa unde vei fi. Daca e vorba de Bucuresti, e ok, pentru ca voi fi aproape in fiecare saptamana "capitalist"
Astept detalii!

Pai, vin in Ploiesti. Aproape de Bucuresti.
Probabil , dupa 18 iulie.
Ma pot deplasa si in provincie si in Bucuresti. Cactus si Zaraza sigur nu scapa si Timisoara e o tinta dorita, nu stiu inca. Mergind la Oradea la prietena mea, dar si la Sibiu...s-ar putea sa ajung si acolo, oricum, intru pe forum si anunt din timp.
Deci, daca vrei, Emil iti poate da email-ul meu sa luam legatura.Dupa cum vezi, constiincioasa, imi fac temele.

CRUCIAT a scris:

Pai, vin in Ploiesti... Bucuresti... Timisoara... Oradea... Sibiu... Cactus... Zaraza...

În Toronto, nu?

Citat :

...daca vrei, Emil iti poate da email-ul meu sa luam legatura.

Dacă vrea, sunt aici, doar să mi se spună!

Ok! Astept adresa de E-mail.

Emil Condor a scris:

CRUCIAT a scris:

Pai, vin in Ploiesti... Bucuresti... Timisoara... Oradea... Sibiu... Cactus... Zaraza...

În Toronto, nu?

Citat :

...daca vrei, Emil iti poate da email-ul meu sa luam legatura.

Dacă vrea, sunt aici, doar să mi se spună!

La un moment dat o sa vina Toronto la noi

dolion a scris:

Ok! Astept adresa de E-mail.

Merg acum să o trimit.

Trimisă!


Sper că adresa ce o ai la Profil este încă folosită de tine.

Te salut Ion!

Să nu crezi că am uitat: îti voi trimite un Email, asa cum am promis, doar să găsesc o fereastră si o voi exploata.

Să auzim numai de bine!

PS. Acum lucrez la niste răspunsuri în topicul de Moderare si văzndu-te la Popas, doar am vrut să te salut.

Nu, n-am crezut asta. Mai degraba am crezurt ca nu ai timp.

O seara buna!
Ion

Nu, nu este vorba de vreun act notarial, prin care reputatul dramaturg
îşi împarte bunurile. Probabil că nici nu a existat aşa ceva. Este
vorba de un document deosebit, apărut în publicaţia pariziană "Le
Figaro Litteraire" a doua zi după moartea lui Eugene Ionesco,
survenita in 1994

TEST A MENT

Mesajele nu au nici un efect asupra mea. În acest moment mi-e totuşi
atât de rău încât îmi este greu să scriu. Nici ideile nu-mi vin când
durerea este atât de violentă. Este aproape ora 5, va veni noaptea,
noaptea pe care o detest dar care îmi aduce totuşi, câteodată, un somn
atât de plăcut. Mi se joacă piesele cam peste tot în lume şi cred că
aceia care se duc să le vadă râd sau plâng, fără a simţi dureri prea
violente. Ştiu că se va sfârşi curând, dar, cum am spus-o de curând,
fiecare zi este un câştig.

Câteodată vin să mă vadă prietenii, câţiva prieteni devotaţi. Îmi face
mare plăcere să-i văd, dar după o oră obosesc. Oare ce altceva făceam,
mai bine, înainte? Cred că mi-am pierdut timpul şi că am alergat în
van. Îmi simt mintea goală şi mi-e greu să continui, nu din cauza
durerilor ci a acestui vid existenţial de care e plină lumea, dacă pot
spune că lumea este plină de vid. Ca de obicei, mă gândesc că poate
voi muri în această seară sau, să nădăjduim, mâine ori poimâine. Sau,
chiar, cine ştie cât timp mai târziu. Când nu mă gândesc la tot ce
poate fi mai rău, mă plictisesc. Câteodată mă gândesc că mă gândesc,
mă gândesc că mă rog. Cine ştie, poate că va fi totuşi ceva, va fi
ceva. Poate că după va fi bucuria. Care este forma lui Dumnezeu? Cred
că forma lui Dumnezeu este ovală.

Am fost ajutat în carieră - carieră, cum se spune - de un mare număr
de oameni cărora le datorez recunoştinţă.
A fost, mai întâi mama, care m-a crescut, care era de-o incredibilă
tandreţe şi plină de umor în ciuda faptului că unul dintre copii îi
murise la o vârstă fragedă şi că fusese abandonată - după cum am
povestit adesea - de soţul ei ce a lăsat-o singură în marele Paris.
Dar pe parcursul vieţii, mai ales soţia mea, Rodica, şi fiica mea,
Marie-France, au constituit pentru mine cel mai mare ajutor. Fără ele,
este limpede că n-aş fi făcut nimic, n-aş fi scris nimic. Le datorez
şi le dedic întreaga mea operă. A poi, mai târziu, au fost toţi
profesorii mei de la liceul din Bucureşti.
Datorez mult şi unui escroc, Kerz, care s-a declarat falit în ziua
ultimei reprezentaţii cu Rinocerii la New York, ceea ce lui I-a adus,
în 1940, suma de 10.000 de dolari, dar şi mie mi-a adus renumele în
Statele Unite. El m-a ajutat fără să vrea. A u fost, apoi cronicile
literare engleze şi franceze. În plus aceste cronici au ridicat
împotrivă pe criticii de stânga care crezuseră la început că eu însumi
sunt de stânga aşa după cum ceilalţi mă credeau de dreapta. A poi,
încă o dată soţia mea, mereu soţia mea, care m-a obligat să-mi trec
examenul de licenţă. Şi mi-a făcut bine, dorind să mă distrugă, cea
de-a doua soţie a tatălui meu, Lola, care m-a dat afară din casă,
provocându-mă în acest fel să mă descurc şi să reuşesc. Mi-au făcut
bine profesorii de la Liceul Sf. Sava care m-au gonit din liceu, ceea
ce m-a determinat să-mi iau bacalaureatul într-un liceu de provincie,
ocrotit de sora soţiei mele, A ngela, care ţinea o pensiune pentru
liceeni (liceeni care, după câte ştiu eu, n-au reuşit în viaţă).
Vagabondând de la unul la altul, de la unii la alţii, eu, cel fără
adăpost, am acum unul din frumoasele apartamente din Montparnasse . A
m mai fost, în sfârşit, ajutat câteodată de rude mai mult sau mai
puţin îndepărtate, de către mătuşa mea Sabina şi mătuşa mea A ngela,
de către profesori care îşi imaginau că am geniu. A m fost ajutat, mai
recent, în timpul războiului din 1940 de A nca, mama soţiei mele, care
în ciuda durerii proprii, cu inima sfărâmată, i-a lăsat pe ginerele şi
fiica ei să plece în Franţa. A murit, sperând să se reîntâlnească cu
noi la Paris , unde nu a putut ajunge. A murit cu această nădejde.

Am fost ajutat de Dumnezeu atunci când, refugiat la Paris pentru că nu
voiam să mă alătur comuniştilor de la Bucureşti, am plecat într-o zi
la piaţă fără un ban în buzunar şi am găsit pe jos 3000 de franci (din
1940!). A tâtea întâmplări mi-au venit în ajutor! Poate Dumnezeu este
acela care m-a ajutat toată viaţa, care mi-a sprijinit toate
eforturile şi eu nu mi-am dat seama. A m fost ajutat, apoi, de
proprietarul meu din strada Claude Terrasse, dl.Colombel, Dumnezeu
să-l binecuvânteze, care nu a cutezat să arunce în stradă un biet
refugiat care nu-şi plătea chiria dar era poate trimis de Domnul.

Şi astfel, din mână în mână, am ajuns să obţin un soi de enormă
celebritate şi să ajung împreună cu soţia mea la vârsta de 80 de ani,
chiar 81 şi jumătate, cu frica morţii, cu nelinişte, fără a-mi da
seama că Dumnezeu îmi dăruise atâtea binefaceri. El n-a abolit, pentru
mine, moartea, ceea ce mi se pare inadmisibil. În ciuda eforturilor
mele, în ciuda preoţilor, n-am reuşit niciodată să mă las în voie, în
braţele Domnului. N-am reuşit să cred destul. Eu sunt, din păcate, ca
omul acela despre care se spune că făcea în fiecare dimineaţă această
rugăciune: "Doamne, fă-mă să cred în Tine". Ca toată lumea, nici eu nu
ştiu dacă, de cealaltă parte, există ceva sau nu este nimic. Sunt
tentat să cred, ca şi Papa Ioan Paul al II-lea, că se desfăşoară o
luptă cosmică enormă între forţele tenebrelor şi cele ale binelui.
Spre victoria finală a forţelor binelui, cu siguranţă, dar cum se va
produce aceasta? Suntem oare fărâme dintr-un tot, sau suntem fiinţe
care vor renaşte? Lucrul care mă întristează poate cel mai mult este
despărţirea de soţia şi fiica mea. Şi de mine însumi! Sper în
continuitatea identităţii cu mine însumi, temporală şi supratemporală,
traversând timpul şi în afara timpului.

Nu apărem pe pământ pentru a trăi. A părem pentru a pieri şi a muri.
Trăieşti copil, creşti şi foarte repede începi să îmbătrâneşti. Cu
toate acestea, este greu să-ţi imaginezi o lume fără Dumnezeu. Este
totuşi mai simplu să ţi-o imaginezi cu Dumnezeu.
S-ar putea spune că medicina modernă şi gerontologia doresc, prin
toate mijloacele, să reconstruiască omul în plenitudinea sa, aşa cum
divinitatea n-a putut s-o facă: în pofida bătrâneţii, a stricăciunii,
a slăbiciunii, etc. Să-i restituie omului integritatea, în
imortalitate, aşa cum divinitatea n-a ştiut sau n-a vrut s-o facă. Cum
n-a făcut-o divinitatea.

Înainte, sculându-mă în fiecare dimineaţă spuneam: slavă lui Dumnezeu
care mi-a mai dăruit încă o zi. A cum spun: încă o zi pe care mi-a
retras-o. Ce-a făcut Dumnezeu din toţi copiii şi vitele pe care I le-a
luat lui Iov?
În acelaşi timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru că eu cred
în rău. Dacă răul există, atunci există şi Dumnezeu.

Înainte, sculându-mă în fiecare dimineaţă spuneam: slavă lui Dumnezeu
care mi-a mai dăruit încă o zi. A cum spun: încă o zi pe care mi-a
retras-o. Ce-a făcut Dumnezeu din toţi copiii şi vitele pe care I le-a
luat lui Iov?



"Cu maine zilele-ti adaogi,
Cu ieri ziua ta o scazi,
Si ai de-a pururea in fata,
Mereu ziua cea de azi."

Eminescu stia de sirul lui Fibonacci?