ION

Cred că problema este mai complexă şi nu sunt de părere că profesorii sunt de vină. Bineînţeles că există peste tot uscături, inclusiv în breasla asta, însă nu uscăturile o definesc.

La noi învăţământul este bolnav din cauza interminabilelor "reforme" care-l bântuie. Fiecare ministru care s-a înscăunat la Educaţie s-a crezut un nou Spiru Haret şi a dorit să reformeze învăţământul din temelii.

Cea mai mare greşeală cred că s-a făcut cu privatizarea învăţământului universitar: fie de stat fie particular. Aşa s-a ajuns ca a face o facultate să fie sport de masă. Şi vin la vorba lui Dinescu, cel care scria cu ani în urmă că nu reforma de formă în justiţie îl sperie, ci judecătorii care, în zece ani, vor veni să împartă dreptatea. Asta în condiţiile în care "tot felul de dizeuze, fripteuze şi prietene de fotbalişti fac, în timpul liber, Facultatea de Drept".

Dă-mi voie să mă cutremur cu gândul la profesorii care, peste zece ani, vor veni în învăţământul românesc şi vor îndeplini două "cerinţe":
1. Vor fi emanaţia unui învăţământ universitar bolnav.
2. Salariile din învăţământ sunt atractive doar pentru studenţii mediocri, pentru că cei capabili migrează în străinătate.

Îmi aduc aminte cu mare plăcere de dascălii ce i-am avut. Nici unul nu mi-a cerut bani pentru a mă trece clasa. Orele de matematică erau suplimentate cu ore de meditaţii de două, trei ori pe săptămână, după cum aprecia profesorul, fără să pretindă bani pentru aceste ore suplimentare. Se gândeau că părinţii noştri nu au de unde da acei bani.
În schimb acum, aluziile sunt directe cât îl costă pe cineva care vrea să treacă un examen din prima. Şi pretenţiile nu sunt doar în bani când "cineva" este o fată faină.

abbilbal a scris:

Îmi aduc aminte cu mare plăcere de dascălii ce i-am avut. Nici unul nu mi-a cerut bani pentru a mă trece clasa. Orele de matematică erau suplimentate cu ore de meditaţii de două, trei ori pe săptămână, după cum aprecia profesorul, fără să pretindă bani pentru aceste ore suplimentare. Se gândeau că părinţii noştri nu au de unde da acei bani.
În schimb acum, aluziile sunt directe cât îl costă pe cineva care vrea să treacă un examen din prima. Şi pretenţiile nu sunt doar în bani când "cineva" este o fată faină.

Asa era pe vremea aia! Si era bine. Cu timpul materia a devenit mai grea, cerintele mari si profesorii au cedat ispitei. Trebuie aerisita materia. Stiu si eu de legaturi intre eleve si profesori, dar fara conotatii legate de examen. Caractere usoare de ambele parti. In loc ca profesorii sa le protejeze si sa fie exemple... Pe de alta parte pe parinti nu-i intereseaza cand fetele merg la scoala imbracate indecent. Nu stiu sa se impuna in fatza copiilor. Le-au scapat din mana de prin clasa a cincea.

zaraza26 a scris:

abbilbal a scris:

Îmi aduc aminte cu mare plăcere de dascălii ce i-am avut. Nici unul nu mi-a cerut bani pentru a mă trece clasa. Orele de matematică erau suplimentate cu ore de meditaţii de două, trei ori pe săptămână, după cum aprecia profesorul, fără să pretindă bani pentru aceste ore suplimentare. Se gândeau că părinţii noştri nu au de unde da acei bani.
În schimb acum, aluziile sunt directe cât îl costă pe cineva care vrea să treacă un examen din prima. Şi pretenţiile nu sunt doar în bani când "cineva" este o fată faină.

Asa era pe vremea aia!

Care vreme? Pe vremea mea nu era asa... Daca nu-mi cereau mie bani (desi, "fondul clasei" exista si atunci, iar de modul cum se cheltuia doar D-zeu stie...), direct, le cereau parintilor, mai mult sau mai putin direct (cadouri etc)...

zaraza26 a scris:

Si era bine.

Era la fel de rau ca azi... Erau si atunci pitzipoance (fete de secretari PCR etc) si baieti-de-baieti(destepti) carora unii profesori si directori de scoli nu stiau cum sa le linga pantofii mai cu sirg.

Cristina a scris:

zaraza26 a scris:

abbilbal a scris:

Îmi aduc aminte cu mare plăcere de dascălii ce i-am avut. Nici unul nu mi-a cerut bani pentru a mă trece clasa. Orele de matematică erau suplimentate cu ore de meditaţii de două, trei ori pe săptămână, după cum aprecia profesorul, fără să pretindă bani pentru aceste ore suplimentare. Se gândeau că părinţii noştri nu au de unde da acei bani.
În schimb acum, aluziile sunt directe cât îl costă pe cineva care vrea să treacă un examen din prima. Şi pretenţiile nu sunt doar în bani când "cineva" este o fată faină.

Asa era pe vremea aia!

Care vreme? Pe vremea mea nu era asa... Daca nu-mi cereau mie bani (desi, "fondul clasei" exista si atunci, iar de modul cum se cheltuia doar D-zeu stie...), direct, le cereau parintilor, mai mult sau mai putin direct (cadouri etc)...

zaraza26 a scris:

Si era bine.

Era la fel de rau ca azi... Erau si atunci pitzipoance (fete de secretari PCR etc) si baieti-de-baieti(destepti) carora unii profesori si directori de scoli nu stiau cum sa le linga pantofii mai cu sirg.

Era vorba de dat meditatii si de platit pentru examen. Pai tu n-ai varsta lui Abbilbal. E vorba de perioada de la inceput, cand le era si frica sa nu fie turnati la partid.

zaraza26 a scris:

Si era bine.

Citat :

Era la fel de rau ca azi... Erau si atunci pitzipoance (fete de secretari PCR etc) si baieti-de-baieti(destepti) carora unii profesori si directori de scoli nu stiau cum sa le linga pantofii mai cu sirg.

O intamplare

Eram tranar profesor la un liceu cu fost profil de fete.
Un coleg lipseste si eu il suplinesc pentru o zi.
Intru in clasa, fac apelul, si una mi se cam stramba, se shimonoseste,
nu se ridica in picioare....
Ma aprind repede si ii spun:
-Iesi afara!
Nici n-am terminat de zis, ca a si fost afara.
Toata clasa a incremenit.
Mi-am desfasurat ora normal, fara excese profesionale.
In pauza, se afla imediat isprava. Fina tatalui fetei, profesoara de franceza,
mai tanara decat mine, imi zice:
-Stii pe cine ai dat afara?
-Nu.
-E fata lui Babalau!
Fata primului secretar al judetului Dolj.
- Ei si?, am prins si mai mult curaj atunci.
Si i-am povestit atitudinea elevei.
Toti au dat inapoi de frica sa nu se auda, sa ajunga la urechile tatalui sau
isprava fetei lui, asa cum se intamplase.

Nu am patit absolut nimic. Dar am ramas in istorie.....

Asa incat vinovati, mai mult de anumite situatii ne faceam, in primul rand noi, ca dascali.
Lipsiti de curajul raspunderii.
Si apoi parintii nomenclaturisti. Care, fie vorba intre noi, nu erau toti.... Nu stiu cum sa le zic ca erau.

Si inca una. Asta despre legendarul profesor Petrescu Ion, zis Maciste.
Intre 1955-59, prim-secretar la Dolj, era Palos.
Directorul Colegiului Popular "N.Balcescu", anuntat fiind, l-a tinut pe Palos, in anti-camera, cateva minute bune sub pretext ca era ocupat.
Ce curaj a avut?! Nimic n-a patit.

O zi buna!
Ion

Cristina a scris:

......
Era la fel de rau ca azi... Erau si atunci pitzipoance (fete de secretari PCR etc) si baieti-de-baieti(destepti) carora unii profesori si directori de scoli nu stiau cum sa le linga pantofii mai cu sirg.

Cristina, eu m-am referit la perioada anilor 1960, când proletcultismul a dispărut şi stalinismul era aspru criticat. Atunci şeful şefilor PMR era Gheorghiu-Dej, despre care recent am aflat că nu consuma băuturi alcoolice, deşi zvonurile erau că era mare beţiv. Când i se oferea băutură o lua şi o vărsa într-o fântână. Ce semnificaţie avea pentru el acest gest nu ştiu şi nici el nu ne mai poate spune. Dar făcea glume pe tema asta cum că Iisus a transformat apa în vin şi el transformă vinul în apă.

Am avut şi colegi fii de activişti PMR, cum era atunci. Dar nu erau protejaţi. În primul rând copiii nu voiau să afle părinţii lor ce prostii făceau, pentru că "tovarăşul activist" nu voia la rândul lui să afle "tovarăşul prim" ce face odrasla lui, căci "tovarăşul prim" îl făcea cu ouşi cu oţet în plenare pe "tovarăşul activist" pentru ca nu cumva "tovarăşul organ superior" să afle că nu a luat măsuri.

Erau şi copii protejaţi, dar criteriul protecţiei se baza tot pe învăţătură. Dacă un elev de nota 10 la o materie nu ştia bine o lecţie, nu i se dădea notă pentru a nu i se strica media. Dar ora următoare era reascultat din recapitulare şi se insista pe lecţia ce nu a ştiut-o.

Se strângeau şi atunci bani pentru fondul clasei. Banii erau păstraţi de un elev ales de noi. Din ei se cumpărau perdele, faţă de masă, broască la uşă, se completau geamurile sparte, care, de fapt, tot de noi erau deteriorate. Dacă se cheltuiau mai mulţi bani decât erau strânşi, se completa fondul, dacă rămâneau, se păstrau pentru anul următor. Elevul casier dădea socoteală dirigentelui de cheltuielile făcute şi dirigentele îşi nota sumele rămase necheltuite de la un an la altul.

În liceu nu ne-am permis să facem cadouri profesorilor decât la terminarea clasei a XI-a, ca mici suveniruri şi i-am invitat pe profesori la banchetul de absolvire. Acestea au fost toate cheltuielile pe care le-am făcut eu în timpul liceului.

Eu am terminat liceul în '80 şi, cu fondul clasei, tot cam aşa se proceda. Într-a XII-a, tot ce a rămas, am virat pentru banchet.

Piloşi erau, dar în clasă nu am avut activişti. În schimb era un elev a cărui mamă era educatoare la grădiniţa unde profa de română avea copilul... şi tipul n-a avut niciodată note mai mici de 8 la română (ulterior am aflat că făcea cu el şi pregătire în particular) şi alte mărunţişuri d-astea.

Cadouri la profi -- cel puţin de faţă cu toată lumea -- nu s-au făcut: luam mărţişoare de 1 martie sau buchete de flori pe 8 martie şi, profa preferată a clasei, se mai trezea şi în timplul anului cu câte un buchet de flori pe catedră. Acum, când judec cu mintea de astăzi, îmi închipuiesc ce se glumea prin cancelarie...

La Bac s-a copiat şi la noi, în sensul că profii au închis ochii la cei cu "mintea veselă". Probabil din milă sau probabil că aşa primiseră directivă (începuse perioada aia când profii nu mai aveau voie să lase corigenţi sau repetenţi, fiincă li se imputa lor ca lipsă de performanţă). Oricum toată lumea a luat bac-ul. Unii cu 9 sau cu 10, majoritatea cu 7 şi 8 şi, ceilalţi, la "sfânta milă". Spre deosebire de o verişoară de-a mea care-mi povestea că, cu 12 ani înainte, când a dat ea Bacul, au fost destui elevi care l-au picat.

abbilbal a scris:

Cristina a scris:

......
Era la fel de rau ca azi... Erau si atunci pitzipoance (fete de secretari PCR etc) si baieti-de-baieti(destepti) carora unii profesori si directori de scoli nu stiau cum sa le linga pantofii mai cu sirg.

Cristina, eu m-am referit la perioada anilor 1960, [...]

Eu am terminat liceul in 1982 si pot sa-ti spun ca nu era deloc asa cum descrii tu, din pacate...

Ce zicea Al. Dumas? După douăzeci de ani. Era vremea când oamenii s-au boierit.

Ce faci Ionică, tineretea noastră dragă?
Nu îti "aud vocea" prea des la Popas, în ultimul timp!
Te-ai retras în postura de cititor. Uneori si eu simt nevoia aceea...

Spune-mi, si la voi prin New York e zăpada ce o avem aici în Ontario?
Eu m-am săturat de ea!

Ei, umblă şi Ion pe uliţele satului în căutarea lui Darie.

Frumoasa invitatie la taifas...
Nu! Nu m-am retras. Dar imi place sa ascult. Mai cu seama cand se vorbeste despre
trecut.

Despre viitor, se spune ca deja l-am papat la cate datorii avem.
De ce s-or speria unii, nu stiu. Ca viitor, ca timp vorbesc, exista berechet.
Si, apoi, datoriile nu sunt numai ale noastre. Sunt si vor fi si ale copiilor
nostri, si ale nepotilor, si ale stra-stra-nepotilor nostri...in vecii-vecilor....

Vad ca ma intrebi de prezent, Emil.
Si pe aici a nins mult. Februarie 2010, cu peste 36 de incii, daca nu gresesc,
a depasit orice record in ultima suta de ani.
Numai ca, aici, clima e mai dulce. Aproape ca se topeste toata cea precedenta
pana cand vine urmatoarea.
Stiu ca in Canada e cam multa.
De ce nu exportati? In Africa de exemplu. Glumesc, bineinteles.



HAIDETI LA PLIMBARE

Motto: “What we keep in memory is ours forever”

De-as fi fost pictor ,as fi pictat niste tablouri intitulate “Frunze de Toamna” sau “Copaci in Iarna”.De-as fi fost compozitor ,as fi compus,probabil, mai multe simfonii pe aceleasi teme.

Dar ,nu stiu aproape nimic nici despre pictura, si nici despre muzica clasica .
Privind insa un tablou al unui celebru pictor sau ascultand muzica unui mare compozitor ,pot sa spun, pur si simplu,ca-mi plac.

Ce-i ramane atunci unui om obisnuit pentru a-si exprima admiratia fata de Natura acestei planete si ,mai ales,pentru a intra in legatura cu cei care o locuiesc?
Sa incerce sa scrie , ceea ce nu e deloc mai simplu decat a picta sau a compune , despre ceea ce vede si traieste zilnic.Sa impleteasca niste imagini din cuvinte ,cu ajutorul carora sa-si exprime si ,in acelasi timp,sa va transmita si Dumneavoastra,pe cat posibil, dragostea sa fata de Natura si frumusetile pe care aceasta ni le ofera la tot pasul si in orice anotimp.

Pentru ca ,atunci cand privesc anumite tablouri desprinse direct din Natura ,care au inspirat atatia talentati pictori si atatia mari compozitori , acestea imi incanta ochiul,imi mangaie si-mi umplu golul din suflet cu liniste, imi transmit o anumita caldura , ma fac sa traiesc ,sunt in direct , fac parte din ele.

Pentru ca, in aceste vremuri ,cand lumea pare fara repere,alergand in continuu, uneori uitand chiar dupa ce sau de ce alearga, noi avem nevoie de niste puncte fixe pe care sa ne sprijinim si sa ne motivam existenta. In opinia mea ,unul dintre aceste puncte ar fi frumusetea oferita de Mama Natura cu atata marinimie.Aceasta , Natura, nu ne cere decat sa profitam de ea si s-o respectam pentru ceea ce ne da.

Frumusetea Naturii ,pe care unii incearca sa ne-o prezinte in fel si chip,cum ar fi de ex. in chip “turistic”,isi pierde din valoarea ei insesi atunci cand e impinsa fortat dincolo de limitele ei normale ,uneori capatand aspecte comerciale, neplacute.

Frumusetea e langa noi de fapt. Chiar in noi, in ceea ce faceam si in ceea ce suntem. Nu trebuie sa exageram pentru a o avea. Iar acea cheie la care Ina( din "Cheile Inei "*) se gandea cand o cauta cu insistenta in fiecare zi ,o are fiecare si o foloseste zilnic atunci cand se deschide ziua in fiecare dimineata si merge la lucru, la scoala, intr-o calatorie sau in concediu.

Cand eram copil, apusul Soarelui ma impresiona mult,pentru ca ma culcam odata cu el atunci cand veneam obosit din camp,de la munca.Il simteam langa mine. Cel mai frumos “Apus de Soare” pe care l-am vazut vreodata ,desi am alergat si eu prin multe alte locuri. Dupa cum n-am sa uit niciodata acel spectacol de culori oferit de caderea frunzelor, aici in Massapequa, din timpul toamnei , reflexele multicolore oglindite in razele apusului de Soare ale acelor frunze ,care,tremurand la fiecare adiere de vant,parca regretau despartirea de acela care le-a dat viata:Soarele.

Acest spectacol continua in toata splendoarea cu copacii ramasi fara frunze pe timpul iernii.-Si cand te gandesti,imi scria un prieten, ca sunt locuri pe glob unde frunzele nu cad niciodata!Dar si alte locuri, as adauga eu, unde nu exista copaci deloc!

Aceste imagini, luate din muzeul Naturii, le prastrez cu sfintenie in muzeul mintii, pe care-l vizitez adeseori, atunci cand simt nevoia de putin confort sufletesc.Acele tablouri nu sunt reproduceri dupa Natura , nu sunt “Natura moarta”,ci Natura insasi.In plus acestea se desfasoara in fata ochilor ,revenind periodic,in culori noi, cu semnificatii noi ,variind in timp si spatiu, in 3+1 dimensiuni.

In spatele celor scrise de mine se ascunde nu numai dragostea fata de Natura ,ci ,mai ales, nevoia de comunicare, in speranta ca, cei care vor citi aceste randuri, vor incerca sa diminueze din violenta din familie ,de pe strada ,din scoli, din societate ,in general,devenind , totodata, mai buni , mai pasnici, mai toleranti ,mai ordonati,mai rezistenti, mai echilibrati,mai comunicativi.

Plimbarea este cel mai bun si ,in acelasi timp ,cel mai simplu si firesc mijloc de comunicare cu Natura si cu cei pe care-i intalnesti intamplator cu aceasta ocazie.

Hei ! Unde esti ? Unde te gandesti ? Imi intrerupse gandurile sotia . Vezi copacul acela ? Seamana cu o balerina .Mai incolo, intr-un copac ,era pusa o masca de gorila ,de catre cei care locuiau in casa din dreptul trotuarului pe care se afla copacul. Probabil, pentru faptul ca ,privindu-l cu atentie ,acesta semana cu o gorila cu bratele ridicate spre cer.

Eu vazusem copacii de la volanul masinii ca pe niste soldatei in timp de pace pe marginea soselei ,purtand pe cap coroane , uneori impodobite cu ghirlande albe de nea ,pe care ochiul gelos al Soarelui le transforma in apa de ploaie ….

Dar, iata ca doi dintre putinii trecatori, cu care ne intalnim,in timpul plimbarilor noastre cotidiene, zambind,ne saluta cu blandete-n ton:Hi!
Hi! Am raspuns si noi.Adica…Hai! Hai ,lasati camere ! Lasati televizoare!
Si…Fie iarna ,fie vara,fie ploaie sau ninsoaore:Haideti la Plimbare!

Pentru ca…Peste putin timp vom vedea copacii inmugurind,frunza crescand si magnolia inflorind….Si vom putea spune :A venit Primavara!
……………………………………………………………………………………………
Intr-o zi,cu aproape 5 ani in urma, plimbandu-ma singur pe strada ,in timpul amiezii, atras fiind si de umbra copacilor din jur,vad la un colt de strada , pe marginea lacului,aici in Massapequa , un monument micut ,neinsemnat, pe care am zarit o inscriptie , care m-a impresionat foarte mult .

Aceasta este:“What we keep in memory is ours forever”.
(E adevarat ca textul respectiv a fost folosit in alt context).

Ion C. ,Massapequa, NY
Publicat azi 11 febr.2005, pe romanianmall.com.

Seara buna, vecine!
Noapte buna, romane!
Ion

"Sa nu uti, Darie!"....

Ion a scris:

Si pe aici a nins mult. Februarie 2010, cu peste 36 de incii, daca nu gresesc,
a depasit orice record in ultima suta de ani.
Numai ca, aici, clima e mai dulce. Aproape ca se topeste toata cea precedenta
pana cand vine urmatoarea.
Stiu ca in Canada e cam multa.
De ce nu exportati? In Africa de exemplu. Glumesc, bineinteles.

Zilele astea ne-au surprins cu niste călduri neobisnuite.
Cred că iarna canadiană a plecat în România...
Urmăream temperaturile aici si la Brasov: aici (da, da, în Canada!) aveam 23°C mai mult!
Sunt surprins (cu mare plăcere) cât de timpuriu se arată primăvara la noi. Wow!

Incalzirea globala incepe din Canada?

Primavara timpurie pe aici, si iarna tarzie in Romania.

Exportati primavara, daca zapada nu mai aveti.

Iar glumesc.

O seara buna, vecine!
Ion

Ioane, da câtă vreme în România este iarnă târzie, nu poate fi vorba de încălzire blobală. Sunt doar nişte jocuri ale curenţilor de aer.

[quote="abbilbal"]Ioane, da câtă vreme în România este iarnă târzie, nu poate fi vorba de încălzire blobală. Sunt doar nişte jocuri ale curenţilor de aer.[/quote]

Da, bade! Sunt "jocuri ale curentilor de....aere....politice".

Si apoi mai sunt si "Babele pe romaneste",nu?

Am ascultat un cantec foarte frumos interpretat de niste preoti irlandezi.
Mi-a placut mult un vers unde spunea ca sub "bitter snow" sta samanta
care abia asteapta sa incolteasca. De parca ar fi un "cojoc" care ii tine de cald.

Stiam asta si de la bunici. Cum ca zapada abundenta dubleaza productia de grau.

Rabdare! Ca mai e putin si vom putea canta cu totii iarasi:
"Vine, vine primavara"
....................................
Pana una alta, va doresc tututror
O zi buna!
Ion

Ion a scris:

Si apoi mai sunt si "Babele pe romaneste",nu?

Ai uitat de "mosi", Ioane ! Pai, nu?! Tz, tz,tz...

Cristina a scris:

Ai uitat de "mosi"

Nu există asa ceva!

Corect!
ps: ptiuuuu, ce mi-a scapat ...

De care moşi nu există Milu nost ? În acest an moşii de iarnă au fost în 6 februari şi moşii de vară vor fi în 22 mai. Şi dacă vrei să vezi cum arată un moş, găseşti destule chipuri cu un băboi.

Ioaneeee, mâine parcă-i 16 martie. Eşti pregătit de joc?

abbilbal a scris:

Ioaneeee, mâine parcă-i 16 martie. Eşti pregătit de joc?

O sa joace cu prietena mea din Iasi, care are ziua tot pe 16 martie. Si... oops, era sa uit de ziua ei!

Zaraza pentru prietena ta un călduros LA MULŢI ANI şi o pupă din partea noastră.

Ioane: încă un LA MULŢI ANI penzru tine şi o poezie de Octavian Goga:

Mult iscusita vremii slovă
Nu spune clipa milostivă
Ce ne-a-nfrăţit pe veci necazul
Şi veselia deopotrivă...
Mărită fie dimineaţa
Ce-a săvârşit a noastră nuntă,
Bătrâne Olt! - cu buza arsă
Îţi sărutăm unda căruntă.

În cetăţuia ta de apă
Dorm cântecele noastre toate
Şi fierbe tăinuita jale
A visurilor sfărâmate.
Tu împleteşti în curcubeie
Comoara lacrimilor noastre,
Şi cel mai scump nisip tu-l duci
În vadul Dunării albastre.

La sânul tău vin, în amurguri,
Sfioase, fetele fecioare,
Şi dimineaţa vin neveste
Cu şorţul prins în cingătoare -
Şi vin păstori cu gluga albă,
Din fluier povestindu-şi dorul -
Şi câte cântece şi lacrimi
Nu duce valul, călătorul...

Drumeţ, bătut de gânduri multe,
Ne laşi atât de greu pe noi,
Îmbrăţişându-ne câmpia,
Te uiţi adesea înapoi.
Aşa domol te poartă firea,
Căci duce unda-ţi gânditoare:
Durerea unui neam ce-aşteaptă
De mult o dreaptă sărbătoare.

Demult, în vremi mai mari la suflet,
Erai şi tu haiduc, moşnege,
Când domni vicleni jurau pe spadă
Să sfarme sfânta noastră lege;
Tu, frate plânsetelor noastre
Şi răzvrătirii noastre frate,
Urlai tăriilor amarul
Mâniei tale-nfricoşate.

Cum tresăreau încremenite,
În jocurile lor buiestre,
Oştiri cu coifuri de aramă
Şi roibi cu aur pe căpestre
Când la strigarea ta de tată
Grăbeau din codri la poiene,
Strângând săcuri a subţioară,
Feciorii mândrei Cosânzene.

Zdrobită-n praf, murea arama,
Şi codrul chiotea, viteazul;
Iar tu, frăţine, mare meşter,
Biruitor frângeai zăgazul
Şi,-mbujorându-te la faţă,
Treceai prin văile afunde,
Încovoindu-ţi îndărătnic
Măreţul tău grumaz de unde.

Slăvite fărmituri a vremii,
De mult v-am îngropat văleatul...
Neputincios pari şi tu astăzi -
Te-a-ncins cu lanţuri împăratul.
Ca unda ta strivită, gemem
Şi noi, tovarăşii tăi buni,
Dar de ne-om prăpădi cu toţii,
Tu, Oltule, să ne răzbuni!

Să verşi păgân potop de apă
Pe şesul holdelor de aur;
Să piară glia care poartă
Înstrăinatul nost' tezaur;
Ţărâna trupurilor noastre
S-o scurmi de unde ne-ngropară
Şi să-ţi aduni apele toate -
Să ne mutăm în altă ţară!

Octavian Goga - Oltul

Ion, un calduros La multi ani si un sfat: nu manca singur tortul, cheama-ti prietenii!