ION

Ion a scris:

Înainte, sculându-mă în fiecare dimineaţă spuneam: slavă lui Dumnezeu
care mi-a mai dăruit încă o zi. A cum spun: încă o zi pe care mi-a
retras-o. Ce-a făcut Dumnezeu din toţi copiii şi vitele pe care I le-a
luat lui Iov?



"Cu maine zilele-ti adaogi,
Cu ieri ziua ta o scazi,
Si ai de-a pururea in fata,
Mereu ziua cea de azi."

Eminescu stia de sirul lui Fibonacci?

Buna dimineata, Ion Pai hai sa ne bucuram de ziua de astazi!
Eu sunt sigura ca Eminescu stia.

Buna dimineta si aici, Mihaela!
Sa ne bucuram si de ziua de azi.

Pentru ca:


Mai trece-o zi si alta vine
Mereu se schimba azi cu maine.
Dar vine-o vreme in care azi,
In loc s-aduni incepi sa scazi.

Caci viata trece, nu si timpul,
El sta pe loc, schimbi anotimpul.
As bea o bere cu baietii,
Asa ca-n primavera vietii.

Si-aduni la ani vara cu vara,
Schimband o zi cu alta seara.
Deodata te trezesti in toamna,
"Iti mai aduci aminte, Doamna?"

Cand iarna batranetii cade,
Nu mai aduni. Incepi a scade.

Ion,
29 iunie, 2011

Mai trece-o zi

Mai trece-o zi si alta vine
Mereu se schimba azi cu maine.
Dar vine-o vreme in care azi,
In loc s-aduni incepi sa scazi.

Caci viata trece, nu si timpul,
El sta pe loc, schimbi anotimpul.
As bea o bere cu baietii,
Asa ca-n primavera vietii.

Si-aduni la ani vara cu vara,
Schimband o zi cu alta seara.
Deodata te trezesti in toamna,
Iti mai aduci aminte, Doamna?

Cand iarna batranetii cade,
Nu mai aduni. Incepi a scade.
Si intelept te-ndrepti spre Domnu:
Iarta-ne , Doamne! Asa e Omu...

Ion

Ion a scris:

Mai trece-o zi

Mai trece-o zi si alta vine
Mereu se schimba azi cu maine.
Dar vine-o vreme in care azi,
In loc s-aduni incepi sa scazi.

Caci viata trece, nu si timpul,
El sta pe loc, schimbi anotimpul.
As bea o bere cu baietii,
Asa ca-n primavera vietii.

Si-aduni la ani vara cu vara,
Schimband o zi cu alta seara.
Deodata te trezesti in toamna,
Iti mai aduci aminte, Doamna?

Cand iarna batranetii cade,
Nu mai aduni. Incepi a scade.
Si intelept te-ndrepti spre Domnu:
Iarta-ne , Doamne! Asa e Omu...

Ion

Felicitari Ioane

Multumesc, Geta!
M-a impresionat asa de mult Testamentul lui E. Ionescu,
ca nu m-am abtinut sa nu scriu cateva randuri.

Si asa vrea sa-ti mai zic ceva, draga Geta.

Scrii acolo: Monarhia salveaza Romania!!!!!
Suna frumos. Numai ca nu stiu cine ne mai poate salva din asemenea
incurcatura.
Numai Dumnezeu poate stie cum.
Un mod mai sigur ar fi sa ne salvam singuri.

Sa credem in Puterile noastre, si in Dumnezeu.
Sa nu ne pierdem speranta.

Cu speranta si credinta
Ion

Încet, încet, Ion îsi face încălzirea - mă refer la versurile sale ce le împărtăseste cu noi, cu mai multă dărnicie în ultima vrerme.
Multumim mult, frate drag!

Nu ai de ce sa-mi multumesti. Dimpotriva eu ar trebui sa va multumesc pentru toleranta.

Si stai usor, Emil. Ca mai am un pic si iau foc.
Uite ca anuntara de azi ca vom avea duminica si luni peste 90, plus umiditate.

Cat priveste de incalzirea figurata, e si aia adevarata.
Cert este ca ne-am cam infierbantat mai multi pe o tema ce nu se anunta deloc de actualitate.
Vezi ce inseamna sa ai geniu?
Sa devii geniu si din punerea unei probleme.
Ca sa nu zic altfel. Ca de rezolvat n-o rezolva nimeni.
Decat timpul.
Acel timp care sta pe loc. Si nu-i pasa de nimeni.

Noapte buna, vecine!
Noapte buna, romane!
Ion

Te salut frate Ion!

Pot afirma că azi am făcut ceva bun la Popas: am mutat aici două subiecte pornite de Ion, unul la Popasul Dolion, iar celălalt la Popasul Condor.

Dacă erau la alte forumuri, le lăsam acolo, dar fiind la forumul POPASURI, am gândit că asa cum se potrivesc la popasurile unora dintre noi, tot asa si la POPASUL ION.

Era prea pustiu pe aici, asa că... îmi imaginez, decizia luată este bună.

S-auzim numai de bine!

Te salut fratele meu!

Cum esti?
Pregătit deja de iarnă?
Vine, vineee...

Te salut si eu, Emil!
Nu la noi nu vine asa de repede.
Saptamana trecuta si asta temperaturi de toamna.
In Long Island, oricum, iarna e mai blanda decat pe continent.

Cateodata, insa, pune si aici probleme destul de grele.
Primariile sunt bine pregatite aici.

Daca ar fi sa raspund la intrebare ca un taran roman, sunt complet nepregatit:
Nu am pus vraza la putina la acrit, n-am facut muraturi, nici bulion, nci zacusca.
Cartofii nu i-am bagat in pivnita. In pod bate vantul: nici ceapa, nici usturoi,
nici faina, nici malai, nici fasui.

Nici vin n-am la butoi pentru fiert cand o sa racesc.
In gradina nu vad paiele puse in sira de paie Si nici coceni pentru vite.
De fapt nici in grad nu mai sunt vite.
In patul nimic. Nicio druga de porumb.

Nicio gaina pe batatura, nci porc in cotet.

Toate la, de la supermarket, Emil.

Daca mergi la tara, la o ferma, cam astea sunt intr-o gospodarie taraneasca
neutilata cu tehnica moderna.
In care uneltele, ca: plugul, rarita, grapa, carul cu boi, sapa, calostirea, tarnacopul,
cazmaua, harletele, sadila, chisarul, sunt inlocuite cu altele moderne.

Nu trebuie sa-ti fie frica de iarna.
Locuitorii Siberiei, la -40 Cel Sus, zic ca e bine.

Asadar:
Curaj si iarna usoara!
Ion

Precum spui, când ai toate la îndemână de ce să le depozitezi în podul casei?

Deocamdată vremea tine cu noi. Până când? Nu stiu, dar se simte bine asa cum e...
As dori încă un Crăciun verde cum am avut circa 5 ani în urmă.

În rest... s-auzim doar de bine!

Ion a scris:

Daca ar fi sa raspund la intrebare ca un taran roman, sunt complet nepregatit:
Nu am pus vraza la putina la acrit, n-am facut muraturi, nici bulion, nci zacusca. Cartofii nu i-am bagat in pivnita.
In pod bate vantul: nici ceapa, nici usturoi, nici faina, nici malai, nici fasui.
Nici vin n-am la butoi pentru fiert cand o sa racesc.
In gradina nu vad paiele puse in sira de paie Si nici coceni pentru vite.
De fapt nici in grajd nu mai sunt vite.
In patul nimic. Nicio druga de porumb.
Nicio gaina pe batatura, nci porc in cotet.

Bine macar ca nu ai uitat randuiala de demult, de acasa... e buna si aducerea aminte la ceva!

Te salut, vecine!

Nu am urmărit stirile din State dar îmi imaginez că si la tine sunt temperaturi de vară ca aici: peste 20 de grade.
Nu pot decât să mă delectez necontenit în adevărate băi de aer. E minunat!

Acum plec si eu la culcare.
Să ai o noapte bună, frate!

Have a perfect Good Friday, John, my dear friend!
All the best for you and your family!

Cuibul

Cu ceva timp in urma, sotia imi zice :
-Ai vazut ce ein ciresul nostru?
-Nu.
-Pai, tu ce sa vezi. Nu vezi nimic. Te uiti tot timpul in computer.

La fereastra casei unde locuim upstairs, sau second floor, de mai bine de 10 ani, este un cires mare.
Infloreste in fiecare primavara, face cateva cirese, restul nu ajung la maturitate.
Am gustat din ele. Nu prea bune.
Face umbra, vin pasarele, si ne incanta cu ciripitul lor dis-de-dimineata.

Dar sa revenim la povestea noastra. A mea si a sotiei.

N-am putut sa nu recunosc lipsa mea de observatie, dar si observatia cu privire la computer.
Asa ca am tacut si m-am uitat pe fereastra, in timp ce sotia imi povestea.
Nu stiu cand a inceput exact.
Dar am vazut-o carand fir cu fir , crenguta cu crenguta, de diferite marimi,
cu o repeziciune si o precizie de necrezut.
Pe masura ce crestea constructia, se aseza cu fundul pe crengute, le presa cu corpul ei, cu aripioarele intinse sau stranse in jurul corpului, pana ce lua forma dorita de ea.
Sotia imi zice ca nu-si da seama daca a fost vorba de cateva ore, de o zi, sau mai multe.
Cert este ca s-a pomenit cu cuibul gata foarte repede.
Casa ei, cuibul, a prins culoarea scoartei de copac, desi nu toate firisoarele si crengutele nu aveau, initial, culoarea respectiva.

Am privit-o zi de zi, cum statea ore intregi in cuib.
Probabil incalzea ouale cu corpul ei. Nu stiu cat a durat clocirea lor, asa cum se spune in limbaj popular.

Ca, intr-o dimineata, sa ne pomenim cu niste ciocuri mici ridicate mai sus de nivelul cuibului.
Cu o vrednicie de nedescris facea drumuri dus-intors cu mancare in cioc si ii hranea pe rand.

Nu stiu exact cat a durat pana i-am vazut marisori. Cu pene, se inaltau deasupra cuibului.
Cand venea mamica lor cu hrana, se ridicau toti trei, cu ciocurile cascate si intinse.
Unul dintre ei era mai mare.
Cand iesea din cuib, ne era frica sa nu cada.
Ea, cand venea cu mancare, ii avertiza cred. Nu stiu, dar erau gata ridicati deasupra cuibului. Saptamana trecuta, ne asteptam asa, din zi in zi, sa zboare.
Pentru ca faceau zilnic un fel de antrenament : isi intindeau ciocurile parca mai mult decat de obicei, se ciupeau pe sub aripi cu cioculetul lor mic, isi deschideau aripile din ce in ce mai mult. Parca nu mai aveau loc in casuta lor micuta in care s-au nascut si au crescut.

Razboiul

Azi, duminica, 20 mai, sotia se trezi, ca deobicei, duminica, inaintea mea.
Nici eu nu mai dormeam, dar, duminica, prefer sa mai stau cateva minute mai mult peste ora obisnuita de desteptare. Ora 7, cand si snooze-ul, si tv-ul se pun in miscare automat.

Aud zgomot neobisnuit prin bucatarie, prin baie.
Sotia vine si imi spune. Ba nu, ma scol si eu si o intreb ce e, ce a luat foc ceva ?
Pentru ca era cu cana de apa in mana, si arunca apa pe ferastra.
-Nu vezi, nu auzi pasarele ?
-Ba, da. Dar nu aflasem motivul.
Plescaiau din aripi si tipau cat puteau doua pasarele.
Ciripeau de fapt. Dar neobisnuit de tare.
In sprijinul mamei, asa cred, ca a venit si tatal puilor.
Cu o repeziciune neobisnuita zburau din creanga in creanga, batand din aripioare si ciripeau din ce in ce mai tare si mai agitate.

Le ataca un animal, care se urca usor in copac.
Si care traieste in libertate aici in Long Island.
E vorba de veverita. Ce voia , ce cauta acolo, n-am inteles la inceput.
Puii isi luasera deja zborul. Sotia a prins momentul cand isi faceau curaj.
O data, de doua ori, isi desfacu aripile cel mare si isi lua zborul.
Cand am intervenit noi mai energic, nu mai era niciun pui in cuib.
Zburasera toti.

Totusi batalia nu a ncetat pana cand eu nu am coborat cu matura si bastonul in mana,
in gradina, si am gonit-o din preajma cuibului.
A luat-o pe crengi , apoi pe casa, iar pasarile, amandoua, incurajate si sprijinite in ofensiva de noi, o urmarira pana ce pleca peste casa si nu mai reveni deloc.

Acum cuibul este gol. Nici pasarele, nici puii, nu mai revenira.
Ne uitam pe fereastra si nu mai vedem nimic.
Suntem un pic tristi ca nu mai vedem puisorii in cuib.
Dar suntem fericiti ca au scapat.
Unde or fi acum ? Unde or dormi ? Cine ii va mai ingriji ?
Isi vor purta singuri de grija ?! Vor putea ei singuri ?
Nu stim. Dar speram sa se descurce singuri.
Si sa vedem din nou, la anu, cum se construieste o casa, cum se nasc si cresc puisorii de
Ť Robin des bois ť. Asa se numeste, imi spune sotia, pasarea respectiva in Franta. Aici nu stiu cum sa-i zic.

Am facut si niste poze. Dar n-au iesit bine. Nu se vede mare lucru, desi nu e mare distanta pana la cuib.

Ca n-am aparat bun.

Acum imi vine in minte o fraza pe care ne-a dat-o profesorul de latina s-o traducem la teza:

O pasare frumoasa isi construia un cuib intr-un arbore al casei noastre, si sub seara ascultam dulceata glasului sau.
In latina, suna asa:
Avis pulchrum nidum in arbori nostri parabat, et sub vesperum dulcidenem suae vocis audiebamus.

Nu cumva profesorul meu de latina si literatura romana, nu traise pe viu un asemenea eveniment ca si noi acum?
Altfel nu cred ca ar fi putut construi o fraza atat de frumoasa, atat in romana, cat s in latina.

Sa ne bucuram,asa cumzice si Fulga, pe alt topic, de fiecare ciripit de pasare.

Cu drag pentru toate, si pentru toti,
Ion

Ion a scris:

Cu drag pentru toate, si pentru toti,
Ion

Odata, va trebui sa te intalnesc, Ion... ca de altfel si pe multi altii de pe acest forum!
Sunteti minunati!

Cu cea mai mare placere, frate dolion.
Numai ca lucrurile nu stau chiar asa cum am dori noi.

De aceea, nu de putine ori, ne refugiem acolo unde linistea si pacea domnesc
nestingherite.
Asa parea la inceput si cu micuta noastra pasare.

Pana cand, intr-o dimineata, veni o razboinica de veverita sa-i ia cu forta
casuta ei, facuta cu atata truda.
Cum o fi invatat sa construiasca pasarea noastra asa o casuta simpla, frumoasa si durabila?!...
Nici vantul, nici ploaia nu l-au putut da jos, cand puisorii ei erau acolo.
Prin munca asidua, prin munca cinstita. Si fara niciun ajutor de la nimeni.

Nu stia multe micuta de ea. Dar, ce stia, facea bine, si cu pasiune.
Stia sa construiasca un cuib, sa faca oua, sa le cloceasca si sa scoata pui.
Pe care i-a crescut cu atata grija. Singura cara zilnic, numai in cioculetul ei mic,
cate un viermisor, cate o insecta, sau mai stiu eu ce alte bunatati.

Stia sa-i apere sa nu cada jos din cuib.
Le dadea de stire cand venea, cantand.
Si, in ultima zi, inainte ca puii ei sa zboare, s-a dovedit o buna luptatoare.
S-o fi vazut cum o urmarea in zbor pe veverita, ciripind cat putea ea de tare, si batand din
aripioare. Pana cand nebinevenita a plecat din cires, peste casa.

Dumnezeu i-a ajutat si, acum, asa cred si sper, le poarta de grija pe unde sunt.

Ieri, mai veni o data, de dimineata, zise ceva, dar nu cu glas vesel, tacu si pleca.
O mai asteptam, si pe ea, dar si pe puisorii ei, sa mai vina pe la noi.

Ce e drept, cand scriam despre ea, ma uitam cu un ochi si la OM.
Si ma gandeam asa, daca n-ar fi bine sa fii o pasare.
Nu neaparat pentru a zbura. Ci, mai mult, pentru felul ei de a fi.
De a trai simplu, si liber....ca
pasarea cerului
Cu mult drag, Ion

dolion a scris:

Odata, va trebui sa te intalnesc, Ion... ca de altfel si pe multi altii de pe acest forum!
Sunteti minunati!

Si Dolion e pe lista celor minunati!

Ion a scris:

....ca pasarea cerului

Povestirile tale sunt atât de odihnitoare!
As vrea să citesc mereu astfel de lucruri.
Vorba lui Dolion: MINUNAT!

Cand eram mai tanar, bine ca nici acum nu ma dau in laturi, priveam cum se imperecheau pasarelele. Cum se giugiuleau, asa de frumos.... ca niste pasarele, nu-i asa?
Ca de aia se si zice: "se giugiuleau ca niste pasarele".

Dar niciodata nu m-am gandit, mai serios vreau sa zic, ca acuma, ca, dintr-o giugiuleala asa de frumoasa, dupa, lucrurile sa ia o intorsatura atat de serioasa. Ca in povestea noastra.

Sa faci pui si sa ai grija de ei, sa te lupti pentru ei ca sa le salvezi viata, cu toate mijloacele
"moderne" pe care le ai la indemana, si asta numai o biata pasare de padure, este un lucru extraordinar.

Bine ca si acea pasare de padure, cum ii zic francezii, nici ea nu e dusa la biserica.
Asta ca sa facem "la part des choses", cum bine zice tot francezul.
Cica "obraznic ca o vrabie". Intra peste tot fara sa-si ceara voie prea mult.
Poate ca viata a invatat-o sa fie asa. Pentru ca, din fire, nu cred eu ca ar fi asa "obraznica",
daca n-ar obliga-o ceva. Poate viata?!...

Si pe mine, draga Emil, forumul acesta ma odihneste.
Se simte bunatatea la fiecare pas, in fiecare dintre voi.

Va imbratisezi pe toti, cu multa dragoste,
Ion

Cu alti ochi

Urciorul

Cu cativa ani in urma, imi apare un urcior la ochiul stang, pe pleoapa de jos.
Nu mai avusesem de cand eram mic.
Merg la oftalmolog, ma consulta, si imi da niste picaturi.
Zicea el ca s-ar putea sa-l facem sa dispara astfel.
Dar el se incapataneaza si ramane acolo.
El insista, spunandu-mi dupa mai multe intalniri cu el, ca acum imi va da ceva
picaturi cu care il vom invinge. Ma uit la sticluta si scria pe ea la fel ca pe celelalte :
Tobradex.
Incep sa-mi pun intrebari. Cum, asta nici nu stie ce mi-a dat pana acum?
Intre timp imi spune ca am deja un inceput de cataracta la acelasi ochi.
Si merg la altul pentru Ť second opinion ť.
Opreste imediat picaturile! Ai facut cataracta din cauza picaturilor de tobradex.
Fac cum zice el, si nu ma mai duc la evreu. Primul, recomandat de o doctorita romanca,
la care am stat in gazda, cand am sossit in America.
Cel de al doilea mi-a fost recomandat de propietareasa casei unde locuim, care facuse operatie de cataracta cu 10 ani in urma, la ambii ochi de acest doctor.
Intamplarea face ca acest doctor sa lucreze la acelasi spital cu doctorita romanca
la care am locuit la venire in America.
Ne imprietenim repede, am incredere in el si imi propune operarea urciorului.
Nu poate fi distrus decat asa, imi zice el.
Ma opereaza usor. Plec chiar cu masina, conducand cu un singur ochi.
Anestezia fiind locala numai.
Imi trece repede, imi da alti ochelari, si imi propune operarea cataractei.
Aman cat pot, pentru ca, intre timp, mergeam la un Ť guru ť, si luam niste saruri.
Acest homeopat imi spune ca ar putea sa-mi revina vederea la normal, in urma tratamentului propus de el. Am cunoscut homeopatul tot prin doctorita romanca la care am stat, ea fiind si pacientul, si studentul homeopatului.
Incurajat fiind de ei, amnan cat pot operatia, ca sa vad rezultatele tratamentului homeopatic.
Nu se vede nimic, doctorul ma preseaza, mai cu seama ca aparuse si un glaucom la acelasi ochi. Imi da picaturi pentru tensiune oculara si o restabilesc usor.

Ceva ma nelinisteste si la acest doctor. Insista si nu prea cu operatia, spunandu-mi ca nu are importanta cand o fac.
Aflu de la alt doctor roman, de alt doctor chirurg pentru cataracta. Isi operase soacra cu rezultate exceptionale. Era vorba de cel mai bun doctor din Long Island, titrat si premiat si sef peste toti, si mai tanar, decat celalalt.

Merg la el pentru Ť second opinion ť, la Ť second opinion ť.
Acesta imi spune scurt ca trebuie operat, altfel risc complicatii.
Nu intreb, si nici nu imi spune ce complicatii, inafara de avansarea rapida a cataractei.
Intre timp mai aveam saruri homeopatice. Parca stagnase un pic cataracta.
Ii spun, pana la urma, in noiembrie 2011, ca ma voi opera la el, dar in primavara urmatoare, ca acum incepe frigul. Ť Up to you! ť, imi zice el, nemainsistand.

Merg din nou la el prin martie, si in aprilie, hotarasc sa ma programez.
Cand ma cearta din nou pentru intarziere, de data aceasta invocand faptul ca nu poate vedea ce e cu glaucomul din cauza cataractei.

Programarea

Ma programez pentru 23 mai, ac., ora 7 sa fiu acolo.

Dupa masuratorile efectuate cu 2 saptamani inainte, exact cu o saptamana inainte de operatie, imi apare la ochiul stang, pe pleoapa de jos, un mic urcior, cu varf alb, iar ochiul stang usor rosu.

Opa!, zic eu. Asa imi zicea guru-homeopatul. Ca bine ar fi sa iasa urciorul la ochiul celalalt. Si s-o luam de la inceput cu tratament natural.Doamne, ce ma fac!
Sa nu ma mai operez? Sa ma duc la guru din nou, pe care il abandonasem?
Nici vorba!


Ma spal cu musetel, dar nu trece. Ma programez de urgenta, la alt doctor
Un tinerel, imi da repede un unguent cu antibiotic, si sa pun felii de cartofi cruzi,
Incalziti la microunde 10 sec., cat pot suporta, fara sa ma ard.

Imi trece repede si ma duc la operatie.

Operatia

In tot Long Island-ul de aici exista un centru de chirurgie pentru ochi.
Situat aprox. in centru, nu prea ai cum merge direct si rapid acolo decat cu masina proprie. Tu n-ai voie sa conduci dupa operatie, decat dupa 24 de ore, fiind vorba si de o
sedare, nu numai o anestezie locala.
Ne duce o colega de a sotiei acolo.
Cateva persoane inaintea mea erau deja acolo.
Ť Good morning! ť te intampina una din cele doua din spatele unui desk, inalt pana
la pieptul unei persoane de inaltime medie.
Ma inscriu pe lista si atept.
Intai numele, o virgula si prenumele.
Ma striga pocit pe numele mic : Aia(cu caciula pe acest a)n!
La lucru imi zic Ian, sau ceva a Gian sau Jan…
Asa pot ei, asa zic. N-am ce sa le fac. Parca noi le zicem lor mai bine….Cine stie…

Dau cardul de sanatate, si dosarul completat de acasa, imi da si alte hartii, pe care le semnez, fara sa citesc nimic. Citisem acasa, dar astea erau altele.
Imi da dosraul in maina si imi spune sa merg la etaj.
Unde ma primesc alte doua, le dau hartiile si astept.
Acolo sala de asteptare era deja plina.
Ma cheama din nou, imi da hartiile semnate inapoi si imi spune sa pun initialele.
Eu zic : Aici? , Da zice si ea. Eu zic :I. C.? Ea crede ca nu vad bine, crezand ca zic
I see. In fine, eu zic : I saw, si pun initialele unde trebuie.

Asta ca sa mai glumesc si sa nu ma gandesc la ce urmeaza.
Sotia ma vedea oarecum tacut si ingandurat. Nu imi era frica deloc, doar curios.
Deh, nu mai facusem asa ceva….

Ma cheama, in sfarsit alta intr-o incapere : numele, varsta, care ochi, ce medicamente
iau, daca iau pentru prostata flomax, imi ia tensiunea, pulsul si temperatura, in gura.
Teremometrul avea un capac de plastic de unica folosinta.

Imi puse si picaturi in ochi cu seringa, fara sa ma atinga insa, si mi-l acoperi cu
un leucoplast.
Imediat ma lua alta in primire si ma dusa intr-un salon, unde erau 7-8 scaune rabatabile,
Aproape toate ocupate.
Ma aseza pe unul dintre ele, cam in mijloc.
Veni la mine unul cu cu ochii carpiti :
I’m docror K! Si il asist pe Dr. D’Aversa.
Zambind, imi lua mana, imi cauta vena, imi zise ca imi va face o anestezie locala si o sedare. Ma batu pe vena pana se invineti, si ma intepa zdravan. Ii puse capac, daca am intrebari. Pleca. Si veni una Lana, din Basarabia, nu vorbea romaneste, ii zisei ceva ruseste. Cunostea un anestezist roman. Sefa cu programarea s-a ingrijit sa am o atmosfera
buna. De aceea m-a intrebat ce limbi mai vorbesc. Chineza in niciun caz. Lana n-a vrut sa vorbeasca romaneste, desi am aflat ca stia.

Nu stiu ce s-a mai intamplat, ca m-au culcat pe spate pe scaun. Si m-am pomenit cu vocea doctorului, prezentandu-se : Sunt doctor…., fac asta acum, si asta dupa, etc,…
Dupa catva timp, nu stiu cat, dar nu mult, ma trezesc din nou, in locul unde fusesem culcat pe scaun.
Ma ridic cu ochiul bandajat, stau in fund, vine si sotia, imi propun un suc, un biscuite.
Nu mancasem de seara, si nu bausem nimic.
Sunt un pic ametit, imi dau multe instructiuni : sa nu ma aplec, sa nu ridic, sa nu ma culc pe ochi, pe burta, sa il acopar noaptea ca sa nu ma frec la el cu un patch de plastic dat de ei, lipit cu leucoplast.

Plecai, coborai cu liftul un etaj, chemai un taxi, la numarul dat de fetele de la desk.
Ieftin : 20 de min., 15-20 mile, 35$ o ers., 39$, doua. Plus 15% bacsis, asa se da aici.

Ajung acasa, fac si retetele, 3 randuri de picaturi, plus antibiotic oral, cu asigurare, am platit 82$.

A doua zi la control. 24 mai ora 8 :45.

Emotii mari. Iau un taxi, pentru alta localitate, unde fac consultatii. Nu risc nimic.
Ma asteapta nerabdator doctorul.
Se uita o data, de doua ori, nu-i vine sa creada.
Vedeeam bine, dar lentila era prost pozitionata.
O mica diferenta fata de pozitia perfecta, dar, care ar fi cauzat in timp vederii.
Se invarteste, se rasuceste, se uita din nou, si decide :
Miercurea urmatoare vii sa te operez din nou. E usor, nu e greu, dar e necesar.
Se mai invarteste si imi zice iar : Daca nu vine bine, o scot si pun alta.

Va dati seama cam ce simteam. La cel mai bun doctor.
Gazda la care am stat, doctorita romanca imi si zisese ca nu e bine sa chimbi doctorii.
N-am mai zis nimic, am mers la coordonatoare, mi-a dat retetele, vine si doctorul, ma bate pe umeri, si decid ca operatia sa fie peste doua saptamani, 06/06/2012, tot miercuri,
Dar la ora 10 :30.

Totusi merg la al doilea control pe 30 mai, cand il intreb cum s-a intamplat.
Imi explica tehnic, si nu inteleg mare lucru.
Fiul meu se uitase pe internet si mi-a zis ca e posibil, dar foarte rar, 2-3 cazuri din 2700,
in care lentila se poate misca si dupa 2-3 ani.
Lucru pe care nu-l stiam inainte de operatie.

Cu doua-trei zile inainte de a doua operatie, din cauza luminii cred, pentru cateva secunde bune, am pierdut vederea la ochiul cu operatia. Complet negru, nu vedeam nimic, decat niste puctulete albe . Incet-incet revine vederea in ochi.
Dau telefon, explic, coordonatoarei, car intreaba doctorul.
Nu are nicio legatura cu operatia, ci cu circulatia sangelui.
Problema se rezolva cu medical doctor.
Aveam si niste ameteli, cu presiune in ochi la ridicare brusca de jos.
Tensiunea, medicamentele de tensiune, prea tari, poate.


Sora mea, in Romania, se operase cu un an inainte, pe 19 mai, tot de cataracta.
A avut si ea probleme cu vederea la inceput, dar s-a rezolvat cu timpul.
Ma intrebam, insa, cum un neica nimeni in Romania, si operatia a reusit, iar aici
la cel mai cel, sa am probleme.
Sora mea a dat vina pe ghinion

Merg la lucru intre timp. Toti ma menajeaza, ma incurajeaza si merg
miercuri , pe 6 iunie la operatie, din nou.

Repozitionarea

Mike

De data asta, fiind mai tarziu, chem un taxi local.
Aflu de el, din intamplare, de la altu. L-am refuzat prima data.
Il chem pe Mike. Vine cu 15 minute, ma tarziu, dar vine si ajungem la timp.
El cunostea locul bine, dar nu stia de la mine pe unde s-o ia.
Asa ca pe drum, ne imprieteniram si merse pe unde ii zisei eu.

Eu, imi zise el, sunt operat la ambii ochi de cataracta. La unul acum 6 ani, aci unde mergem acum, iar la celalalt in Brooklyn, acum 4 ani.
Vede bine, si isi castiga existenta ca sofer de taxi.
Fara aceste operatii, ar fi fost imposibil sa faca ceva.

Poate ca acesta a fost motivul pentru care v-am povestit toate cele de mai-sus.

Daca stiinta n-ar fi avansat atat de mult, multi oameni ca Mike, ar fi stat acasa, dependenti, cu acest mare handicap.

Acest lucru m-a impresionat atat de tare, si mi-a dat un curaj imens.

Ii dau cei 30$ lui Mike, mai ieftin decat la altii, si cei 5 $ bacsis, cu rugamintea sa ma aduca si inapoi.

Intru din nou in cladirea cenusie, nu prea mare, cu un etaj numai.
Ma inscriu pe lista, salita plina.
Semnez, ma cheama una, nu intelegem bine cum a pronuntat numele.
E un chin aici cu numele. Va dati seama ca sunt toate numele din toate limbile pamantului aici.

Acelasi lucru : temperatura, tensiune, puls, intrebari, in ochi picaturi, dar neacoperit, parca.
Merg sus, dau dosarul, semnez iar, cu initaiale, nu am chef de gluma.
Sotia ma intreaba iar daca am emotii. Nu, si nici frica.
Ma ia o sora, ma duce in acelasi salon, ma aseaza pe un scaun la geam.
Erau mai mult libere.
Vine la mine un doctor, mustacios,grizonat, mititel, bland, se prezinta, nu retin si nu intreb cum il cheama. Imi pune cu multa usurinta acul in vena, alta imi ia tensiunea,
Ma verifica la banderola de la mana. Ma uit cu atentie in salon.
Imi zic, atunci, asta nu e salonul de operatie. Si nici nu intreb. Vad pe un culoar, pe o alta iesire din salon, unul care se spala pe maini pana in coate, ca pentru operatie.
Intre timp vine si doctorul meu, scrie ceva si semneaza la desk, si pleaca pe aceeasi usa, si dispare pe culoar.
Ma lamurisem pe deplin. Nu acolo ne operau.
Imi aduc aminte ce zisese Mike :
Acolo parca e o Ť factory ť.
Impresia asta o aveam si eu. Parca eram la abator acolo.
Ce ar fi facut insa cei ca Mike, fara acest abator. Sau ca proprietareasa mea, operata la ambii ochi de cataracata, si cu diabet.
Eu, imi zisese sefa de la programarea operatiilor, ca sunt un caz foarte usor.


Imi pune si un fir cu gaz in nas, ma culc pe spate, si nu mai stiu nimic.
Doctorul ma opereaza, nu-mi mai explica nimic.
Ma trezesc, in salon din nou, dupa aprox. 30-40 min., ma uitasem la ceasul din perete.
Am simtit deplasarea pe culoar, in scaunul rulant.
Acum eram sigur ca veneam din alta parte.

Vine si sotia, iar instructiuni, un suc, plecam, chemam taxiul, nu vine Mike, ci altul.

Nu am nimic, mananc, dau, pansamentul jos, dupa 4 ore.
Incep sa vad, din ce in ce mai bine, si mai repede decat data trecuta.

Ochiul insa arata rau, cu sange in el, si pe pleoapa, cu partea de jos neagra, ca de la o lovitura cu pumnul.

Reluam picaturile, noaptea punem patch-ul si nu dorm aproappe deloc.
Ma gandeam cum sa ma duc : sa conduc sau nu.

Ma duc cu masina totusi. O duc pe sotie la lucru, cu o ora mai devreme.
Ajung si eu cu 15 min. mai devreme.
Mai astepta deja altcineva operat, la control.
Ma ia inainte de 8 :15, cand eram programat, la control. Doctorul vadit
nelinistit si curios, dar,oarecum sigur :
Ma aseaza, verifica hartiile cum am vazut la control, nu zice nimic.
Priveste, stanga, jos, la urechea mea, si exclama :
PERFECT!
Right postion! The lens is in the right postion.

M-am bucurat odata cu el. L-am felicitat, si i-am spus ca am incredere in el.
Si el a spus, la randu-i ca e fericit pentru mine.

Acum am alt ochi.
Si vad lumea
Cu alti ochi.

Aceasta lume in care ar trebui sa sa fie mai multa iubire.
Merita mai multa iubire.
Pentru asta ne sunt dati ochii….

Imi cer scuze pentru lungimea povestirii si rapirea timpului.

Un weekend placut!
Cu fotbal si cu tenis,
Ion

Ion a scris:

Acum am alt ochi.
Si vad lumea
Cu alti ochi.

Suferinta, se pare că încearcă fiecare om în lumea asta.
Bine e când trecem peste ea si o punem la capitolul amintiri.
Se pare că tu ai trecut cu succes peste încercarea asta.
Sunt alături de tine, măcar la bucuria finală, căci la încercările prin care ai trecut nu am putut fi din necunostintă.

Am experimentat si eu 5 săptămâni în care nu am văzut deloc cu ochiul stâng,
iar când am văzut prima luminită în el, nu pot să descriu bucuria ce am avut atunci.

Cerul să fie cu tine si casa ta, frate Ion!

Doctorul meu de familie, de aici, imi spunea ca fenomenul numit "cataracta" este ireversibil.
Si ca n-are rost sa mai aman operatia, daca vreau mai mult confort vizual.
Si l-am vazut imediat dupa operatie.
Parchez masina cu usurinta, fara sa mai fie nevoie de 2-3 manevre in plus.
Chiar ma intreb acum daca asta o fi fost motivul.

Am avut insa mare indoiala atunci cand doctorul mi-a zis ca, daca va fi necesar
schimbam lentila.
Ma gandeam la "ireversibilitate" atunci.
Daca nu merge, tot ireversibil este, nu?
Daca apare fenomenul de respingere?
Pentru ca, oricum, acest cristalin este un implant, un corp strain, deci.

Ar fi putut fi chiar mai rau ca inainte. Atunci aveam cristalinul meu, aveam speranta sa revina vederea, asa cum imi spunea bunicul meu ca-i revenise la un moment dat.
Ma puteam servi de el, pentru lucrurile obisnuite.

Iata insa ca Dumnezeu m-a ajutat sa fie mai bine.

Nu stiu de ce am simtit nevoia sa postez aceasta poveste a mea.
Nu este o incercare chiar grea.
Dar e ireversibila.
Acest cuvant e greu de suportat.
Iar cu vederea nu te joci.
E cea mai scumpa.

Cerul să fie cu tine si casa ta, frate Ion!

Multumesc, Emil!

Dumnezeu sa fie cu noi toti!

Ion a scris:

...mai mult confort vizual.
...l-am vazut imediat dupa operatie.
Parchez masina cu usurinta, fara sa mai fie nevoie de 2-3 manevre in plus.
Chiar ma intreb acum daca asta o fi fost motivul.

Eh, ai devenit sofer mai bun.
Si „dai vina” pe ochi!

Toate cele bune!