TOP editoriale... de orice culoare, temă şi tendinţe!

EXCELENT editorial! buna caracterizare a candidatilor, cu umorul lui sarcastic, ca de obicei.

Poze de băgat în urnă
de Cristian Tudor POPESCU | 20 NOIEMBRIE 2009

Sorin Oprescu. Este fetiţa cu chibrituri, potrivit propriei aprecieri. Stă cu dinţii la gard uitându-se cu jind la ce fac băieţii mari. În ultimele zile a practicat un soi de jelanie că nu e băgat în seamă, cam ca puştanii care vor începe curând să cânte prin metrou "Încetaţi să mă mai desconsideraţi..." Probabil, brevetează o metodă de a stoarce voturi stârnind mila. Multă lume s-a întrebat dacă miercuri seara, la Realitatea TV, nu era într-o stare să zicem euforică, mai ales când a lansat buimăcitoarele producţii verbale "angorjare" şi "situaţia frizează bunul-simţ". Frizează nu înseamnă violentează sau lezează, cum crede dl. doctor, ci apropiere milimetrică de ceva. În cazul de faţă, de bunul-simţ, cel care ar fi trebuit să-l ajute pe dl. Oprescu să răspundă la întrebarea: "Regretaţi că v-aţi angajat în această campanie electorală?"

Crin Antonescu. "Ce vrei, dom'ne?" "Bătaie" pare a fi deviza băiatului de familie bună care caută să stârnească un caft în cartier. Dl. Antonescu vrea respect, vrea să conteze între dulăi. E greu de muşcat pentru că adversarii n-au de unde să-l apuce. Dl. Băsescu are deja un crac făcut zdrenţe după ce a încercat să se încontreze cu bişonul sălbatic. Dincolo însă de agresivitatea afişată, se conturează un politician de primă linie în România anilor ce vin, indiferent dacă intră sau nu acum în turul doi.

Mircea Geoană. A învăţat să-şi stăpânească pornirile personale când e vorba de combinatorică politică pe termen mediu şi lung. A fugit cât a putut dintr-un colţ al ringului în altul, ca în filmele mute. Şi-a luat rol de mardeiaş-încasator, încercând să-şi conserve procentele pe care i le asigură partidul. Refuză să intre în schimburi dure de replici cu adversarii, mizează pe discursul stângist-oblojitor adresat cu tenacitate maselor. Nu mai seamănă aproape deloc cu băiatul făcut arşice de T. Băsescu în campania pentru Primăria Capitalei din 2004.

Traian Băsescu. Nu pare să înţeleagă că cel mai puternic adversar al lui nu e nici M. Geoană, nici C. Antonescu, ci timpul. Au trecut 5 ani şi dl. Băsescu prezintă românilor acelaşi proiect ca în 2004: "O să dau cu ei de pământ!" Ei au fost întâi câinii vagabonzi, apoi pesediştii cu Năstase în frunte, acum sunt mogulii, parlamentul, jurnaliştii. În continuare, nici o idee constructivă, doar vise "sifi" (raiul românesc de peste 10-15 ani) şi lacrimi tricolore. Comandantul flotei-fantomă n-a reuşit să explice până acum decât că a avut nevoie de primul mandat ca să îl obţină pe al doilea.

Zda Mă-sii. Este candidatul care s-a consolidat cel mai mult în această campanie. El reprezintă pe toţi cei cărora nici prin gând nu le trece să meargă la vot.
ctp@gandul.info

Citat :

parerea mea
Eu merg la vot (am facut-o de fiecare data) şi pariez pe "bişon".
In neantul care a insemnat toata campania asta, macar a incercat sa fie normal.

Duminica bogatului căruia i-a rodit ţarina

"Astăzi, în a doua Duminică din Postul Crăciunului, la Sfânta Liturghie se citeşte parabola bogatului nesăbuit (Luca 12, 16-21):

"Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să-mi adun roadele?
Şi a zis: Aceasta voi face - strica-voi hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi-mi voi strânge acolo tot grâul meu şi bunătăţile mele.
Şi-i voi zice sufletului meu: Suflete al meu, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te!...
Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule, în noaptea aceasta îţi vor cere sufletul şi cele ce le-ai pregătit ale cui vor fi?
Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună sieşi comori şi nu întru Dumnezeu se îmbogăţeşte".

Tot aşa se va pomeni şi unul dintre cei pe care astăzi îi vom alege: că i-a rodit ţarina peste noapte, că peste el s-a revărsat dintr-odată belşug de putere. Se va însingura cu avuţia lui şi cu casnicii lui în Palatul Cotrocenilor, zicându-şi: odihneşte-te, ai purtat o campanie grea, mănâncă, bea, veseleşte-te? Sau va ştii să-şi chivernisească puterea, să fie înţelept şi cu frică de Dumnezeu. Sau va putea să priceapă că, peste două săptămâni, îl vom aşeza în fruntea unei ţări îngândurate, a unei ţări minţite, prădate, temătoare de ziua ei de mâine.

Va ştii, oare, Alesul să mulţumească pentru darul cu care îl vor dărui astăzi românii? Ne vom pune nădejdea în el.
Va fi el vrednic să ne dăruiască, la rându-i, nădejde?

O vorba din popor zice astfel (şi nu altfel): dar din dar se face rar.

lelia.munteanu@gandul.info

A fost un guvern bicolor şi bidoctrinal. PSD şi PDL. Nu s-au înţeles. Suntem într-o criză şi mai mare. Ce va urma? Tot un guvern bicolor, un guvern bidoctrinar? Criza va fi aceeaşi. Din păcate, noi vom suferi. Ei vor continua afacerile împreună.
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-6549645-guvern-politic-bicolor-condus-independent-doctrina-social-liberala-cum-recepta-mediul-afaceri-alianta-psd-pnl.htm

Oamenii de afaceri isi vor face/conduce afacerile, asa cum fac si acum,
creand, sustinand, locurile de munca si bugetul, luptandu-se cu criza.

Un guvern Johannis sper sa aiba sansa unui guvern stabil, cu sustinere.
Sa reduca din ministere, sa reduca cheltuielile aiuritoare de la buget,
sa stopeze afacerile ilegale cu statul, fara licitatii sau cu licitatii trucate.

Ce se face cu economiile obtinute prin restructurare? De guvern, de parlament, etc...
Nu ajung nici sa petecim alte gauri.

Nimeni nu vorbeste insa de programe de relansare a economiei.
Pentru ca asta se face pe baza de munca. Si munca nu mai e la rang inalt.
Exemplu politicienilor, si nu numai, de a se imbogati fara munca, e demobilizator.
Prin munca cinstita nu te imbogatesti. Dar te ajuta sa traiesti. Demn.

"Nicio munca cinstita nu trebuie dispretuita."( Sfantul Ierarh Nectarie)

Noapte buna, Romane! Oriunde ai fi acum.
Ion

Se apropie 1 decembrie, ziua naţională a României.

Un editorial de excepţie... dar câţi mai simt aşa?!

Cu Tine, până la sfârşitul lumii

" Recunosc, mi s-a întâmplat de câteva ori. Atunci când am fost în America, m-am pomenit întrebându-mă:
De ce n-o fi asta ţara mea? La fel şi în Anglia, Franţa, Germania, Japonia. Dar mi-a trecut repede.
M-am ruşinat imediat de gândurile mele şi ţi-am cerut, de-acolo, de departe, unde mă aflam, iertare,
deşi ştiam că Tu ştii că-mi lipseşte curajul de a fi altceva decât român, putând, prin urmare,
să contezi pe prostul de mine până la capăt.

Era ca şi în privinţa mamei, când eram copil.
Când am mers pentru prima oară în tabără, aş fi vrut să pot spune că mama e profesoară, sau ingineră, sau doctoriţă.
Să fi apărut însă în clipele următoare cineva cu puteri dumnezeieşti zicându-mi că mi se va îndeplini dorinţa,
dar că va trebui să mă nasc pentru asta din nou, n-aş fi vrut în ruptul capului să-mi fie mamă altcineva.
Aş fi ales-o tot pe mama să mă nască, chiar dacă ea nu era şi n-avea să fie niciodată profesoară, ingineră sau doctoriţă.
O mie de vieţi dacă mi-ar fi date,
aş vrea ca ea şi numai ea, femeia de la ţară, desculţă şi neştiutoare de carte, să-mi fie mamă.

Aşa şi cu Tine, vreau să rămâi până la sfârşitul lumii ţara mea.
Eşti prima după mama cu care stau în felul acesta de vorbă. Doar noi doi, între patru ochi, atât.
Numai cu mama puteam să vorbesc astfel. Însă ea nu mai este. N-am găsit pe nimeni altcineva să-i ţină locul.
Tu semeni cel mai mult cu mama. De aceea, mi-am luat îndrăzneala de a-ţi vorbi atât de deschis.
Mi s-a părut apoi că şi momentul ar fi unul potrivit.

Va fi la începutul săptămânii viitoare ziua Ta.......
......
........

citeşte, că merită, e cel puţin frumos scris

Da, este frumos scris şi plin de tâlc.

Băsescu, voievodul fără cal
de Rodica CIOBANU | 25 NOIEMBRIE 2009

Traian Băsescu se declară "optimist" şi vorbeşte înflăcărat.
"Eu nu am cerut voturile nimănui. Singurul meu partener este poporul român, nu politicienii", spune preşedintele,
tunând împotriva "tranzancţionării" voturilor pentru turul doi, fulgerând împotriva mogulilor Vântu şi Voiculescu şi
trăsnindu-i pe Patriciu, Hrebenciuc şi Iliescu, pomeniţi obsesiv.
"N-au înţeles nimic din mesajul, transmis, duminică, de electorat", mai zice,
decodificând pentru politicienii "bolnavi de dispreţ" că poporul vrea reforma statului şi să scape de "privilegiaţi".
Domnul Băsescu pare să aibă despre sine o viziune voievodală, de conducător bun, drept, dar şi necruţător,
care-i dezleagă pe iobagi de glie şi-i scurtează de capete pe boierii hulpavi.
Dacă imaginea s-ar fi potrivit cu realitatea, nu numai că ar fi fost ales preşedinte din primul tur,
ci ar fi fost purtat de mulţime pe umeri şi aşezat pe calul lui Mihai Viteazul, de la Universitate.
Faptul că acest lucru nu s-a întâmplat, dar referendumul pentru micşorarea Parlamentului a înregistrat
de trei ori mai multe voturi decât candidatul Băsescu arată că resentimentele faţă de clasa politică sunt mari,
iar actualul şef al statului este, în mod corect, asimilat cu aceasta.

Ce încearcă să mascheze preşedintele prin sintagma "alianţa cu electoratul" este un lucru evident pentru toată lumea:
dacă va câştiga un nou mandat, nu are cu cine guverna. Există PD-L, dispus să formeze cabinete,
ori de câte ori i se ordonă, însă are nevoie, în plus, de sprijinul a un sfert din numărul celorlalţi parlamentari,
pentru a guverna în pace. Or, cu excepţia plutonului de dezertori condus de generalul de intendenţă Gabriel Oprea,
nimeni nu vrea să-i stea alături. Viziunile medievale ale preşedintelui Băsescu, transpuse în proclamaţii grandilocvente,
nu se potrivesc cu statul modern şi cu democraţia, unde parteneriatele de guvernare se încheie între partide,
între politicieni. Nu se poate guverna cu poporul, ci în folosul lui.
Actualul şef al statului nu are de oferit alegătorilor o soluţie postelectorală la criza politică
şi nu a tranzancţionat voturi - aşa cum a făcut în 2004, când l-a băgat pe Dan Voiculescu-Felix în Cabinetul Tăriceanu -,
fiindcă nimeni nu vrea să negocieze cu el. Încearcă, spre a compensa acest major handicap,
să-şi construiască o statură de erou popular, singurul politician cinstit, corect, principial şi atât de apropiat de mase,
încât conduce în simbioză cu ele. Răscoleşte apoi, în electoratul liberal, resentimentele faţă de vechiul PSD,
faţă de întâiul responsabil al mineriadelor Ion Iliescu, faţă de sforarul consacrat Viorel Hrebenciuc, faţă de "moscovitul Geoană", ca şi cum nu ar fi guvernat, până în octombrie alături de ei.
Pictează o caracatiţă monstruoasă formată din pesedişti, liberali, patroni de presă, miliardari veroşi,
care încearcă să sugrume ţara şi se înfăţişează pe sine drept singurul capabil să-i taie tentaculele,
deşi de unele dintre acestea s-a folosit până l-au împroşcat cu cerneală. Utilizează diatriba ca armă, la fel ca în 2004.
Numai că, acum, situaţia este alta - complicată, politic, critică, economic, gravă, social -,
iar, de la viitorul preşedinte, oamenii aşteaptă mai mult decât invective şi pseudoparteneriate cu poporul.
Traian Băsescu nu va câştiga aceste alegeri cu discursul violent, instigator, populist,
pe care-l rosteşte de la o vreme încoace.
Poate păstrează vreun "glonţ de argint", dar nu ştim noi, cu care să-l trimită la pământ pe Geoană
şi să scoată din cenuşa negocierilor o soluţie politică durabilă.
Acum e domnitorul furios fiindcă, în plină luptă, şi-a pierdut calul şi nimeni nu-i dă altul, nici pentru un regat.

rodica.ciobanu@gandul.info

Foarte frumos, Aurora!

Un editorial de excepţie... dar câţi mai simt aşa?!
Iata cum simt eu

DE-AICI, DIN DEPARTARE

Ca am plecat iti cer iertare,
Caci te-am iubit de la-nceput,
De mic copil, cand am crescut,
Si-acum mai mult te strig/te plang
De-aici, din departare.

Cand ma gandesc la voi, ma doare
'N suflet ca v-am parasit,
Atunci pe toti eu v-am iubit,
Si-acum mai mult de voi mi-e dor,
De-aici, din departare.

De Tara, dorul este mare,
Pe drum de cand am pribegit,
Atunci pe tine te-am iubit,
Si-acum iti scriu, iubita mea,
De-aici, din departare.

Si zi si noapte-ti cer iertare,
Caci te iubesc asa cum esti,
Frumoasa mea, din cartea de povesti,
(O, Tara mea, frumasa ca-n povesti!)
Asa te vad acum, o, Tara mea,
De-aici, din departare.

Cu dragoste de Tara si de toti
Ion

Noi, cei ce trăim în România, prea puţin simţim ceea ce simte Ion din depărtare.

Multumesc,bade! Iata inca ceva. Mai concret de data asta.

Doua Romanii
Am revenit pentru catva timp in” tara unde am locuit candva”. In tara unde m-am nascut si am crescut, unde am copilarit si am visat, unde m-am format profesional si unde am muncit pana la pensie. Unde am avut si bucurii si necazuri, pe care, necazuri, nu le-as fi avut daca, cred eu acum, dupa 30 de ani, ascultam de Radu din Obor, care mi-a propus atunci sa raman in Franta, la Paris , el ingrijandu-se de cele necesare. Si am venit in tara cu copii frumosi si inteligenti, cu oameni harnici si supusi . Cu frumuseti naturale inegalabile, am putea spune, cu exagerarea pe care o face fiecare atunci cand vorbeste despre Tara lui. Caci frumuseti naturale exista, nu-i asa, peste tot, in toata lumea.
Aceasta este Romania de care nu ma voi desparti niciodata.

Exista si o alta Romanie , cea prezenta, cu lumea actuala, pe care am regasit-o acum , dupa cativa ani de absenta si dupa mai multi ani de tranzitie, indreptandu-se spre nu stiu cum sa numesc aceasta directie.
Despre aceasta a doua Romanie nu as dori sa vorbesc. Desi indreptatit as fi. Pentru ca am muncit acolo pana la pensie. Aproape 38 de ani. Nu vreau sa vorbesc nu numai pentru a nu fi interpretat gresit, ci, mai ales, pentru faptul ca o iubesc inca . Asa cum e. Si vreau mereu sa revin acolo. Amanarea se datoreaza nu numai faptului ca pensia pe care o am acolo este prea mica atat in comparatie cu cea a colegilor mei, care, cu aceeasi vechime si cotizatii aproximativ egale, au mai mult, dar si pentru faptul ca, acolo, in acea lume, posibilitatile reale de intretinere cu suma respectiva aci sunt prea mici.
Si, totusi. Cu permisiunea Dvs., am sa va trimit cateva impresii, pe care le-am scris atunci, la cald, la revenirea din acea lume in lumea de aici. Iata-le :

Prin oras

Cu multe reclame multicolore, multe scrise in engleza(?!), incat nu stii daca te afli in Craiova sau la New York, cu masini multe stationate oriunde si oricum, cu strazi care nu mai fac fata traficului atat de intens, cu soferi care nu se inteleg intre ei si nu dau prioritate la pietoni sau fac slalom printre celelalte masini, nerspectand viteza legala, cu intersectii blocate din cauza lipsei de semafoare, cu masini de la cele mai rablagite pana la cele mai luxoase(cam multe masini de lux ,mai ales, pentru puterea de cumparare a romanului),ai impresia ca te afli intr-un infern. Ca sa nu mai vorbim de constructiile noi plantate printre blocuri fara nici-o regula, sau ,pur si simplu, construite in camp, unde nu exista sau nu se vede o oarecare sistematizare din lipsa strazilor si unde trebuie sa platesti preturi exorbitante pentru romani sau inacceptabile de straini pentru simplu fapt ca nu ai facilitatile pe care le platesti si nu le ai, pe care insa ti le ofera un oras civilizat. Agentiile imobiliare refuza sa puna anunt pe casa de vanzare, asa cum e in lumea civilizata, sub ptretext ca ar veni alta agentie si ar vinde-o in locul lor, iar agentul este acelasi(« impartial, ca tot romanul ») si pentru vanzator si pentru cumparator. Ca la noi, la nimenea! Acest fel de a vinde case nu inspira incredere nimanui si strainii, cei mai multi, cum vin asa pleaca. Asa am plecat si eu.

De la Casa de pensii la Bankpost si prin scoli

Pentru ca tot am venit, am fost si la Casa de Pensii, intrucat primisem Buletinul de calcul al pensiei, in care am constatat multe nereguli.Desi aveam adeverinta la dosar cu salariul perceput pe perioadele unde, in cartea de munca nu era trecut salariul, calculul s-a facut, mai comod , nu-i asa, la salariul mediu pe economie. Mai mult, unele perioade, desi erau trecute in cartea de munca, fara salariu, ce e drept, nu s-au luat in consideratie la calcul de loc. Iar unele perioade, cand am lucrat in strainatate, fiind trimis de statul roman in misiune de serviciu, sunt considerate zero. Au avut grija guvernantii sa dea o ordonanta in august 2005, pentru personalul ce era plecat in misiune, exceptand profesorii, inginerii, muncitorii. Sa nu uite ca cei care beneficiaza acum de aceasta ordonanata, erau palatiti si din banii nostri. La Casa de pensii lume cat vedeai cu ochii, cu fel si fel de nemultumiri.
Am depus un memoriu si am plecat la banca.
La Bankpost a trebuit sa merg din nou pentru virarea pensiei in contul personal. N-am inteles de ce numai la aceasta banca se pot vira pensiile. Acolo am intalnit un fost elev, din intamplare, care m-a ajutat sa fac formalitatile mai repede. La un ghiseu nu era decat o persoana. M-am instalat la coada la distanta de persoana din fata. Cand m-a ajuns randul, in spatele meu o lady, se impingea in mine, desi in spatele ei nu mai era nimeni.
Eu nu mai sunt tanar ca sa inteleg ca ma impingea pentru alt motiv.
Terminanad cu banca, am plecat prin scoli dupa alte adeverinte.
La una dintre ele am intrat pe usa din spate, pe la intrarea elevilor. Acest lucru nu m-a deranjat prea mult, cu atat mai mult ca am vazut si eu cum arata o curte neingrijita, neimprejmiuta, cu o cladire care semana, mai degraba a puscarie, judecand dupa zabrelele de fier de la geamuri si dupa usa murdara , confectionata din fier, ruginita si nevopsita.
Am fost primiti de o lucratoare a scolii, care, de prea multa oboseala, statea pe scaun.
I-am spus ce cautam si ne-a indreptat la secretariat. Un domn ne-a luat cererea si ne-a mustruluit cum ca nu acolo trebuia sa mergem. O alta doamna ne-a spus ca dumnaei raspunde de asa ceva si ca va trebui sa coboram la secretariat pentru inregistrarea cererii.
Domnul era, ne-a spus secretara sefa, nimeni altul decat directorul, iar noi niste amarati de pensionari care ne cautam drepturile. » Ne-am bucurat » pana la urma ca, intre infatisarea exterioara a cladirii si directorul scolii, nu era nici o deosebire! Intre atitudinea manifestata fata de noi, cautatori de drepturi, sau fata de niste impostori, cum cred ca ne-a luat Domnia Sa, care i-au tulburat linistea, Domnul Director nu facea nici o deosebire.
La o alta scoala o secretara mai amabila a si cautat in acte, ceea ce nu a durat decat cateva minute. Se opreste si ne spune ca nu are timp acum si, daca putem veni saptamana viitoare, vor fi gata. Noi am spus ca vom fi deja plecati atunci. Nedumerita ne-a intrebat :unde?
Iar noi am raspuns cinstit:in America. A ramas cu gura cascata, fara sa mai zica ceva.
M-am gandit, poate n-ar fi rau, ca de toate aceste lucruri, sa se ocupe scoala sau institutia care te-a pensionat, iar tu, ca pensionar, sa te adresezi exclusiv acesteia.

De la doctor prin farmacii

Avem doctori foarte buni. Si aici merg tot la un roman. La Craiova este un doctor, care, in ciuda varstei, nu mai e tanar, dar nici batran, este pus la punct cu tot ce apare in domeniul ecografiei. Tocmai primise un aparat nou si se bucura ca un copil.
De aici am mers prin farmacii, unde am cautat medicamentele prescrise.
In afara de faptul ca, unele medicamente lipseau sau daca erau, erau prea scumpe, lipsea, deasemenea, in unele din ele, acel zambet primitor, intrebator, insotit de:”may I help you?”, pe care-l intalnesti in toata lumea civilizata. Chiar in comertul de la colt de strada.
O farmacista « lucra »(?)ceva pe calculator. Eu asteptam sa ma cheme, cand o persoana intra in farmacie si, fara sa intrebe, trece la ghiseul unde farmacista era ocupata(?) cu calculatorul. Eu intreb : Aici nu se sta la rand? Acum inteleg de ce la banca ma impingea singura persoana la rand din spatele meu. Ii da reteta inapoi, pe mine nu ma cheama
si-si continua treaba pe calculator. Exasperata clienta pleaca. Eu astept pana ce se face libera cealalta. Aceasta, in timpul tranzactiei mele, binevoieste sa intrerupa si sa serveasca in fata mea pe cineva, zicea dumneaei, de undeva din ierarhia ei. Vreau sa spun prin aceasta ca nu clientul este mai presus, ci ierarhia. Ca si cand ea si ierarhia ei n-ar fi platite de client. N-a primit observatia mea. Proasta mentalitate, nu-i asa?

Multe ar mai fi de spus. Dar ma opresc aici, de teama sa nu va plictisesc cu capriciile unui biet om in varsta si, care, ar trebui sa-si vada de batranetele lui, sa mai stea pe acasa si sa nu dea lectii altora, care, la randul lor, doamne fereste!, cum ti-asterni asa dormi, ar putea sa aiba aceleasi probleme la batranete.

Respectand batranii, va ingrijiti de pe acum de viitorul vostru.

Cu multa dragoste de Tara si de Toti,
Din aceasta lume,pentru cealalata lume,
Ion

Asa este Ion, asa este cum spui.
Doar ca toate astea se fac cu educatie inca din primul an de viata
(acei 7 ani de acasa, care nu se mai pot recupera niciodata!).
Cei 50 de ani de comunism in Romania au distrus tot, religie in primul rand,
respect al oricui pentru oricine, ierarhie sociala.
Toate astea se pot recupera in cate generatii? ajung atatea generatii cate s-au distrus?
Ajungem batrani si ne "cerem" drepturile, de la tinerii pe care tot oameni, ca si noi,
poate chiar dintre noi, i-am "educat" prost, i-am lasat "sa treaca clasa"
si acum se cred ceea ce nu sunt.

Bunul simt, "zambetul" de care spui, nu se pot impune prin lege.
Ba da, se pot impune de un "patron" exigent, care nu tolereaza subalterni nesimtiti,
care nu isi fac treaba pentru care primesc salar. Niciunde omul nu face, nu "zambeste"
decat atunci cand asta i se cere, stie ca altfel isi pierde serviciul.

Dar eu zic ca nu este peste tot asa, nici macar in romania, exista si bune si rele,
poate asa este si prin alte parti.
Sa avem speranta, credinta in Dumnezeu si sanatate!



Ai zis ca de ce numai la BankPost te poti adresa pentru pensie ( ca si pentru alocatia copiilor). Pentru ca Statul, cel care se ocupa de pensii, a incheiat contract numai cu aceasta banca la care trimite banii pensionarilor.
Asa cum si firmele, pentru salariile angajatilor sai, face contract cu o anume banca.
Salariul meu este pus de firma unde lucrez eu la o anume banca.

Noa mă pretine Ioane, Doamne mulţam că io-s îmcă tânăr şi n-am treabă cu casa de pensii, că dacă mă-ntreabă careva ce pensie am şi îi răspund cinstit, fără să stau pe gânduri, se hoalbă la mine mai ceva ca la un monstru, că doar am fost cheferist. Nu am treabă nici cu doftorii şi prin urmare nici cu farmaciile. Mai iau din când în când leacuri băbeşti că şi alea mă ajută destul de bine. Şi dacă pensia mea e cum e, nu am treabă nici cu băcile că nu am trecut-o pe card. Mă vizitează poştăşiţa o dată pe lună şi-mi lasă pensia prin vecini, că pe mine nu mă găseşte pe acasă.
Aşe că, la mine treaba încă-i faină. Doamne mulţam pentru ce primesc şi cât primesc.

aurora a scris:

...Cei 50 de ani de comunism in Romania au distrus tot, religie in primul rand,
respect al oricui pentru oricine, ierarhie sociala.

Nu Aurora, nu cei 50 de ani de comunism sunt vinovaţi. În primul rând comunismul nu a reuşit să distrugă religia. Pe Cornelia, mama Puiului Mic, am botezat.o cu popă în februarie 1980 şi în martie 1980 am plecat la Şcoala de partid din Constanţa. La Cornelia de când s-a născut a venit Moş Nicolae, Moş Crăciun şi Moş Gerilă, iar Moş Gerilă vine şi acum la Puiu Mic.
Nici respectul nu a fost călcat în picioare de toţi. Cel puţin tu şi eu nu am făcut acest lucru şi ca noi mai sunt mulţi iar cu ierarhia socială nu am avut şi nu am probleme. Am fost respectat şi sunt respectat în continuare de către cei cu care am lucrat împreună şi mai trăiesc.

Cauza lipsei de respect are cu totul alte rădăcini. Dorinţa de parvenire, demagogia, setea de îmbogăţire, teribilismul, blazarea sunt doar câteva aspecte care pot determina decăerea unei societăţi.

Multumesc ca ati avut rabdare sa cititi si sa-mi spuneti cateva cuvinte.
Asa e, Aurora. Ma intreb si acum daca n-am tinut creta in mana timp de aproape 40 de ani degeaba. E mare lipsa de educatie.

Asa e, bade. Cine a vrut s-a dus si atunci la biserica. Cine a vrut sa creada putea sa creada ca nu vedea nimeni ce e in sufletul lui. Oricum, afisarea credintei, exagerarea ei prin diferite forme de exteriorizare, scade din puterea ei.

Cu riscul de a va plictisi, mai am o scrisoare adresata, cu ceva ani in urma, unui tanar editorialist de la Gazeta de Sud de Oltenia. Iat-o:

Doua Americi

Cand eram copil si in vis doream sa vina americanii. Americanii de atunci nu vor mai fi venind niciodata. Nici pentru mine si nici pentru urmasii nostri. Si, daca n-au venit ei atunci, am venit eu in America , al carei cetatean sunt.

America de azi nu mai este cea de atunci. Este o mare putere invidiata din ce in ce de mai multa lume. Unii au inceput s-o ia la bataie cu arme rudimentare : cu ciomagul, dar si cu arme sofisticate, cum ar fi « teroarea ». Altii, mai tacuti, tac si le fac, cresc si economic si demografic. Se pare ca, pe undeva, biblia va avea dreptate in privinta pericolului galben.
Indiferent cum ar fi vazuta aceasta tara, acum este si tara mea si va trebui s-o iubesc ca pe propria mea tara, asa cum este ea azi.

Intrebat fiind de catre vecini, cand am fost pe acasa, cum e acolo, le-am raspuns : E bine ca suntem acolo, e rau ca nu suntem aici. Acum, de aici, va pot spune : E bine ca suntem aici, e rau ca nu suntem acasa. Acest « acasa » ne va lipsi mereu. Asa e omul intotdeauna nemultumit. Sau cum spune francezul : » On ne peut pas avoir le beurre et l’argent du beurre au même temps».

Asa ca ne multumim cu ce avem acum.
Eu mai scriu la Conexiuni, o revista magazin de cultura , pe care v-o recomand cu caldura( o puteti gasi pe internet pe site-ul www. conexiuni.net) ,citesc zilnic GdS-ul, la care, pe forum mai fac ,din cand in cand, comentarii.

Ma doare in suflet cand vad ca alesii locali sau de la centru nu iau in seama aproape nimic din ceea ce se scrie in presa. Ca si cand ceea ce se scrie nu ar fi despre ei, ci despre cu totul alte persoane pe care ei nici nu le cunosc. Am scris si eu mai multe articole despre ei. Uneori am cerut si raspunsuri. Care nu vor veni niciodata. Nici de la ei, si nici de la cei care vor veni in viitorul apropiat. Am incredere ca generatia Dvs. va face ceva. Am corespondat o vreme cu D-l Cezar Avramescu. Zic o vreme, pentru ca de la o vreme nu-mi mai raspunde. Probabil si-a schimbat adresa electronica.

Va felcit pentru articolele Dvs. si pentru frumoasele intentii pe care le aveti, cu privire la cultura ,pe care trebuie s-o aiba tineretul de azi, pentru a putea fi liber cu adevarat. Si titlul generic sub care scrieti mi se pare sugestiv. Eu as adauga, ca subtitlu:”Heart to heart talk”.
Eu v-am scris maxima lui Voltaire : « Plus les hommes seront éclairés, plus ils seront libres ». Parafrazandu-l pe Voltaire, as putea spune asa : Plus les hommes seront cultivés, plus ils sauront communiquer.

Sunt convins ca sunteti foarte ocupat. De aceea ma opresc aici, cu rugamintea de a primi scuzele mele pentru rapirea timpului Dvs.
Sa auzim numai de bine!

Ion

Bade Ioane...am ramas fara replica ! Ultimele tale doua mesaje postate aici mi-au luat graiul. Inca nu pot raspunde. Intai sa-mi treaca. Vreau ca raspunsul meu sa fie pe masura asteptarilor. Remarcile tale o merita. Acum nu-mi gasesc cuvintele...

Ioane, vin americanii, a fost un refren pe care l-am auzit mult timp cât am fost copil. Mulţi trăiau cu speranţa că vin americanii, dar nu şi-au dat seama că americanii i-au lăsat pe ruşi să vină în România. Aşa a fost jocul politic.
Când ruşii s-au plictisit în România, au plecat. Şi în locul lor n-a mai venit nimeni. Aşa a fost jocul politic.
Când ruşii s-au plictisit de lagărul socialist, au plecat şi de acolo. Misiunea lor a eşuat. Aşa a fost jocul poluitic.
Până la urmă au venit americanii în românia. Să facă baze militare. Aşa a fost jocul păolitic.
S-au trezit şi europenii că ar fi bine să ia România lângă ei. Aşa a fost jocul politic.
Românii trăiesc cu iluzia că sunt liberi. Aşa este jocul politic.

Am cam obosit de atata "joc....politic', bade!

Iata si alte jocuri in care ne zbatem de cand suntem "liberi". Sa nu ne miscam, asa cum ii spuneam unui prieten francez in zilele lui decembrie '89. Sunt 20 de ani de atunci.

Eu sunt imigrant in SUA din anul 2000. Iata cate ceva, daca nu va plictisesc prea mult, despre felul cum am vazut eu, acum 3 ani, acest fenomen:


EMIGRANT- IMIGRANT
« Cui pe mana intamplarii te lasa/
Cui esti gunoi, cui nu-i pasa »…
(« Interesul National », editorial,
Gazeta de Sud Oltenia, 17-04-06)

Emigrantul este acea persoana care paraseste tara sa pentru a se stabili in alta,
temporar sau definitiv.
Imigrantul e acea persoana care intra intr-o tara straina pentru a se stabili acolo.

Am tinut sa faca aceasta precizare, data de dictionarul francez pe care-l am la indemana,
pentru a-mi usura oarecum exprimarea pe parcursul celor ce as dori sa spun despre fenomenul emigratiei, avand la baza mica mea experienta de emigrant la 59 de ani.

Desi este vorba de una si aceeasi persoana care participa la actiune, tarile implicate sunt , se subantelege, diferite.
Fiecare dintre aceste tari au, in prima faza, atitudini diferite fata de fenomenul respectiv.
Emigrantul, bunaoara, este acuzat de guvernul tarii sale ca-si paraseste tara si, daca e vorba de emigrant cu inteligenta, acuza, in acelasi timp, guvernul tarii in care imigreaza, de furt de creiere. La randul ei, tara de imigratie acuza guvernele tarilor din care provin anumiti imigranti de lipsa de control a fenomenului, atunci cand e vorba de imigranti ilegali, si care le fac probleme.

In realitate, in opinia mea, ca emigrant legal de dupa ‘89, lucrurile se petrec un pic diferit.Tara de emigratie se preface ca tine la cetatenii ei, impingandu-i, intr-un anumit fel, de la spate si, chiar, as zice eu, incurajandu-i sa plece. Tara de imigratie se face ca-i opreste pe la frontiere, facandu-i scapati dincolo.

Din moment ce unele state vorbesc despre imigratii legale si ilegale, inseamana ca acestea au un oarecare interes in a exploata legal si, daca se poate, chiar si ilegal acest fenomen. Printre aceste interese am enumera : reglarea demografica, asigurarea unei forte de munca calificate si ieftina, etc…

Tarile parasite, care pot acuza la randu-le scaderea numerica a populatiei lor, in loc sa
ia masuri sa stopeze fenomenul, rasufla usurate ca au mai scapat de unul care le cerea de lucru sau ajutor de somaj.

Am putea spune ca cele doua tari folosesc fenomenul respectiv ca pe o supapa de emisie pentru tara parasita si ca pe o supapa de admisie, pentru tara de intrare, fiecare dintre ele reglandu-si anumite probleme si deregland altele, neglijand faptul ca la mijloc se afla emigrantul pentru unii, respectiv imigrantul pentru ceilalati, in permanenta compresie, care pleaca de-acasa, asa cum s-a intamplat in toate timpurile de altfel, in cautare de mai bine.

Nici el nu mai stie ce e cu el. Unii ii zic emigrant, altii ii zic imigrant. Daca ar fi sa revina acasa, atunci ar emigra dintr-o tara straina catre tara de origine, unde s-ar simti « strain in tara sa ».

Mai mult, partidele politice, si dintr-o tara si din celalata, isi aduc aminte de e(i)migrantii lor, odata la patru-cinci ani cu ocazia alegerilor, cand vin cu promisiuni de tot felul pentru a le castiga votul. Tarile care-i primesc nu creeaza conditii suficiente pentru integrarea lor cat mai rapida si cat mai usoara. S-ar putea spune ca nu fac nimic in acest sens tocmai pentru a diminua numarul celor care se aventureaza in aceasta noua viata de imigrant(!?).

In aceasta situatie, reusita celor care-si parasesc tara depinde de foarte multi parametri.
Tara in care se imigreaza, varsta la care se pleaca, pregatirea profesionala, cunoasterea limbii, ar fi numai cativa dintre parametri la care ma gandeam si de care m-am lovit si eu,
in mica mea aventura de emigrant la o varsta inaintata.

Mai mult decat atat, imigratia noastra din America, precum si din alte tari, este foarte eterogena. Ea se compune din imigranti legali sau ilegali de dupa ’89, pe de o parte si, aproape, daca nu ma insel, numai din imigranti ilegali(transfugi sau fugiti cum li se spunea altadata) inainte de ’89, pe de alta parte.
Cele doua parti se deosebesc fundamental, atat prin calitatea imigrantilor, cat si prin cauza si scopul emigrarii. Nu am intentia sa fac o analiza aprofundata a celor doua componenete ale imigratiei americane. Vreau sa evidentiez numai faptul ca imigratia ilegala de dinainte de ’89, in plus de calitatile profesionale exceptionale pe care le avea, a beneficiat de un sprijin deosebit din partea tarii de imigratie pentru a se integra foarte rapid, pentru a reusi in viata. Dupa ’89, cand toata lumea era libera sa plece unde vrea,
emigrantul roman n-a mai beneficiat de acel sprijin de care vorbeam mai sus, chiar daca,
printre acesti imigranti sunt si din aceia care au o pregatire profesionala foarte buna.

Multi au reusit si reusesc si in aceste conditii, dar, se pare, ceva mai greu. Uneori foarte greu, si cu multe, multe sacrificii.

Am putea spune, in aceasta situatie, ca imigratia noastra se compune din imigranti si imigranti . De aici, probabil, se manifesta si o oarecare dificultate in comunicarea intre ei si cei mai multi acuza o anumita lipsa de unire si de intelegere.

Dupa parerea mea, tocmai aceste diferente, ar trebui sa fie transformate cu inteligenta intr-un liant solid intre toti imigrantii romani de aici si din alte parti, astfel incat sa se poata vorbi de o « comunitate romaneasca » puternica si unita.

Atunci cand tara de origine va incerca sa inteleaga care sunt adevaratele cauze care-l imping pe emigrant sa ia decizia extrema(eu ii zic curaj, nu lasitate) de a-si parasi tara, atunci cand tara de adoptie va incepe sa-l ajute pe imigrant sa se integreze mai usor, incetand sa-l mai foloseasca drept servitor pentru efectuarea muncilor, dintre cele mai prost platite, abia atunci e(i)migrantul va scapa de acea compresie din ambele parti si va putea trece cu mai multa usurinta peste necazurile pe care, oricum, le-ar fi avut, daca n-ar fi emigrat.

Mai plastic spus :

»Cui pe mana intamplarii te lasa/ Cui esti gunoi, cui nu-i pasa. »

Ion

Ion a scris:

,citesc zilnic GdS-ul, la care, pe forum mai fac ,din cand in cand, comentarii. ...
Am corespondat o vreme cu D-l Cezar Avramescu. Zic o vreme, pentru ca de la o vreme nu-mi mai raspunde. Probabil si-a schimbat adresa electronica.

Despre acest "D-l Cezar Avramescu" povestesti? poate nu ai aflat

http://www.gds.ro/Actualitate/2007-04-02

http://www.gds.ro/Cultura/2007-06-28/In+memoriam+Cezar+Avramescu

de I C from NY:

Am asteptat mereu sa apara un articol despre Domnul Avramescu. Vedeti ca nici acum nu putem spune simplu : Cezar Avramescu. Fara a fi precedat de cuvantul "Domnul". In martie 2005, cand am fost pe acsa, am primit volumul de versuri "Nelinisti", cu un autograf de la Domnul Profesor. De atunci i-am scris mereu cate un mesaj, in afara comentariilor postate la editorialele Domniei Sale. La fiecare dintre ele imi raspundea scurt. Dar frumos, si cu multa blandete.Imi aduc aminte ca la unul dintre ele, in care eu ii ceream sa scrie despre anumite lucruri, mi-a raspuns asa: "Draga Jane, sunt lucruri care nu se pot spune. Inca." Si a plecat cu ele. Pentru simplul motiv ca nu se puteau spune inca. Acesta e destinul lucrurilor care nu se pot spune. Se pleaca cu ele. De aceea nu le vom afla niciodata. Matematician, jurnalist si scriitor, da. Dar, mai mult decat atat , a fost "Omul cu suflet de poet". Poezia D-lui Profesor e scrisa cu sufletul omului ultrasensibil, trecuta prin sertarele mintii matematicianului.
"Prin crengi petrece luna subtire fir de-argint,
Insinuand prin frunze fantatsice dantele,
Ornamentate sobru cu aurul din stele,
Alcatuiri gingase, ca visele ce mint.

Nedefinite doruri, tristeti de mult uitate,
Si visele tangente dorintelor albastre,
Se raspandesc in suflet, precum pe bolta astre,
Accentuand tristetea acestei nopti curate. "

Acestea sunt primele doua strofe ale poeziei "Tristeti", din care a treia ,si ultima, e citata in prefata volumului de poezii, scrisa de Marin Sorescu.
2007-06-28, 05:54:45 (adresa: 216.194.7.*)
de I C from NY

Da, Aurora. Despre Domnul Profesor Cezar Avramescu de la Univ. din Craiova.
I C from NY sunt eu Ion, sau Jean, cum imi zicea Dom' profesor.
Eu am scris doua articole despre Dom' Profesror. Unul, la un an dupa disparitia sa, intitulat "Dintr-un ungher de amfiteatru", iar al doilea, dupa doi ani, intitulat: "De Dincolo".
Anul acesta n-am putut sa scriu.

Ion a scris:

.....Anul acesta n-am putut sa scriu.

Şi acest "n-am putut" face parte din "lucruri care nu se pot spune" şi "Se pleaca cu ele."

abbilbal a scris:

Ion a scris:

.....Anul acesta n-am putut sa scriu.

Şi acest "n-am putut" face parte din "lucruri care nu se pot spune" şi "Se pleaca cu ele."

In cercurile in care sunt cei care stiu "lucruri care nu se pot spune", nu se poate intra asa usor. Poate si pentru faptul ca aceia care sunt deja acolo se opun. Acestia stiind ca, odata intrat acolo, nu mai poti iesi deloc.

De aceea, cred eu, aceste cercuri, cu raze constante, par din ce in ce mai stramte. Mai neincapatoare. In general, cei care stiu "lucruri care nu se pot spune", sunt putini, si cam aceeasi. Si, cateodata, e chiar bine sa se plece cu ele.

Nu e cazul meu, bade Liviu! In acel " n-am putut" al meu e vorba de altceva.

Revenind si la expresia "jocuri politice", noi jucam "sarba in doua parti".
Poate si pentru faptul ca suntem situati "la rascruce...de vanturi".

Mai stim si "batuta pe loc", atunci cand nu vrem, sau nu stim, sa facem nimic.

Astea-s jocurile pe care le stim noi. "Sarba inainte" o jucau flacaii la tara.
Acum nu mai vor tinerii "s-o ia inainte".
Iar cei batrani, stau de o parte.

O zi buna!
Ion

Adevărat ceea ce zici, Ion!

Cred ca trebuie sa privim catre viitor. Restul lumii nu sta pe loc!

Proiecte pentru trecut

Citat :

De la 1 decembrie a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona.
Cea mai îndrăzneaţă idee politică a continentului Europa îşi continuă drumul.
Acum 60 de ani, câţiva lideri vizionari au hotărât să transpună în viaţa de zi cu zi ceea ce părea o utopie:
unificarea Europei devastate de război pe baza unor valori comune ale libertăţii şi demnităţii umane.

Inamici istorici s-au aşezat la aceeaşi masă pentru a depăşi un trecut marcat de două războaie mondiale.
Churchill a spus, referindu-se la ceea ce au făcut piloţii britanici în Bătălia Angliei,
că niciodată în istorie atât de mulţi nu au trebuit să fie recunoscători atâtor de puţini.
Acelaşi lucru îl pot spune acum cetăţenii europeni atunci când îi amintesc pe oamenii politici
care au avut curajul să treacă peste ură pentru a construi un nou continent.

Coincidenţa face ca aceeaşi zi, 1 Decembrie, să fie şi Ziua României.
Câţiva oameni politici, la fel de vizionari şi la fel de puţini,
au avut curajul atunci să creadă în unirea unor provincii româneşti,
dar din imperii diferite, cu istorie diferită, care nu mai stătuseră niciodată împreună.
De atunci am avut câştiguri, am avut şi pierderi.
Dar România este unul dintre cei 27 şi ar putea privi mai optimist sau măcar mai pragmatic viitorul.

Dar nu este nici pe departe aşa. Imaginile de ieri ne-au arătat aruncaţi înapoi în timp cu 20 de ani.
Ne batem în stradă pentru fantome. Rostim sloganurile din 1990. Facem proiecte pentru trecut.
Greşelile, frustrarea, violenţa primilor ani de după căderea comunismului nu s-au asumat şi nu s-au consumat.
În loc să discutăm despre anul 2010, vorbim despre Timişoara la fel cum o făceam în zilele în care s-a citit celebra Proclamaţie.

Nu se uită nimeni în calendar? Suntem în decembrie 2009, după 20 de ani!
Peste o lună vine Fondul Monetar Internaţional să vadă dacă ne mai dă bani de pensii şi de salarii.
Ne-am împrumutat în ultimele şase luni mai mult decât am reuşit în ultimii 40 de ani.
Vin scadenţele, vin dobânzile, noi ne lovim iar şi iar de moştenirea iluzorie a unei lumi dispărute cu două decenii în urmă.
Trăim istoria, dar în sens invers.

Avem de relansat o economie doborâtă de criză. Avem de pus în operă o strategie economică.
Avem de construit o ţară nu devastată de război, ci de incompetenţă, impostură, clientelism şi debandadă.
Nimic nu se pune pe roate. Dacă am putea creşte PIB-ul pe baza vorbelor repetate la nesfârşit,
am ajunge rapid la nivelul de trai al Suediei. Din păcate, reţeta asta nu merge.
Şi noi continuăm să ne învârtim în cerc. Mai trebuie să mai aşteptăm 20 de ani?
Noi am putea să o facem şi pe asta. Restul lumii nu stă pe loc.

Raspuns pentru D-l Nestor si alti editorialisti si cititori care vor sa afle ce mai face ....I.I.
REINTOARCEREA
(2 in 1; 4 in 1)
Dragi tovarasi,

Deschid azi lucrarile celui de al catelea congres vreti voi, avand la ordinea de zi
un singur punct :
Probleme ohrganizatohrice.
Si nu va mai uitati asa la mine! Ca la o stafie!
-Dar desecretizarea?
-Nici-o discretedesetizizare! Noi lucram pe fata.
-Dar escrocii din partid?
-O sa-i dam afara.
-Da, dar o sa ramanem fara membri…
-Nu-i nimic. Ii primim inapoi, dupa ce se desescrocizizeaza.
Au trecut aproape… multi ani de cand ma adresam voua comunistilor.
Acu’ aflu din ziare ca ati intinat idealurille comuniste cele mai dragi.
Noua, tutulor. V-ati imbogatit toti si ocupati numai functii politice si adiministrative.
Ati uitat cum era la munca de jos?
Toata lumea va crititca. Dar voi parca ati fi acum si surzi, si muti, si orbi. Eu nu va permiteam asa ceva.
E unul la Craiova, Zarcescu(Cezar Avramescu), care se tot plange prin ziare de voi.
Si zice asa: »Doamne, de unde atata escroci? »
Eu propun sa va faceti autocritica si sa dati inapoi tot ce ati luat. Ca voi nu stiati sa furati, cum se zice acum, de la stat. Si nu mai stati dezbinati prin toate partidele : sociale, democrate, conservatoare, mare si, chiar, liberale. Nu sunteti tot aia, care v-am lasat eu? Faceti unul care sa se cheme Partidul celor renascuti, reveniti, refacuti material, dar mai putin moral.Ma adresez celor cu constiinta mai ridicata si cu morala proletara : Uniti-va!
Si, tu, mai Ady! Nu ti-e rusine sa ti se zica : « Tase-4case? »
Iar tu, celalalt :
Ady, de cand esti senator
Si te-ai rupt de-al tau popor
Cu care cantai in cor
Si il indemnai de zor
Sa lupte cu drag si spor
Pentru-al Tarii viitor,
Ai uitat de cititori,
Ai uitat de cantatori
Prin cenacluri si serbari?!
Scrie ceva si cantati iar »Hai, la lupta cea mare! »
Dar (nu) in versiunea de acum:
Hot cu hot sa ne unim,
Tara sa ne-o jefuim,
Puterea sa ne-o-mpartim,
Ca fratii sa ne iubim!
Stiu ca sunteti credinciosi, dar nu va mai « impartititi », numai va mai dati, vreau sa zic, atata putere de pomana cat sunteti vii. Ca nu aveti nevoie de ea pe lumea ailalta.
Ci asa cum o faceai altadata, mai Ady:
Sa ne unim çu poporu,
Sa ne iubim conducatoru’
…………………………..

Va dau termen pana la plenara din noiembrie..
-Care an?
-Pai asta de acum.
Nu vedeti ce zice Zarcescu ? « Asta e cel mai rau regim ».
Vrednici si cu constiinta de partid ridicata cum va stiu. Cum? Nu puteti sa dati?
Cum ati putut sa luati totu’, acum dati totu’ inapoi la stat, pe care-l veti conduce tot voi.
Ca n-o sa lasati pe fostii mosieri sa vina sa ne ia averile lor inapoi si sa ne conduca ei?!
Iar voi aia din spate, care scriati la Scanteia Tineretului si alte edituri….
Tu ala Si Vi Ti(CorVaTu) si Si Ti Pi(CrisTuPo) si Ai Si(IoCrist). Militati si scrieti pentru partid, ca alta data!

Cand isi dadura cei din sala seama ca nu e Nea Nicu, ca el nu stia, saracu’, limbi straine, o stearsera englezeste.
Era ala cu teroristii, Ai Ai, cu mosierii, care-si pregateste, zic unii, « REINTOARCEREA ».
Unul dintre scriitori, cu sprancenele cazute si cu ochii cufundati in orbite , zise cu o voce mai ascutita decat mintea : « »Nu-nvie mortii », ba , Cârtitoiule!
Bine, bine, dar ideile?!, zise cu o voce sâsaita si cu mintile iesite din orbite, ganditoru’din Gagesti. 2 in 1!

In ropotele de aplauze ale salii pline de refuzul celor absenti, care scandau :
PcRR….PcRR…., lua cuvantul noul Presedinte(ca decat asta fu la ordinea zilei) :
Multumesc pentru re-alegerea mea in fruntea Partidului celor Reintorsi RUSI-nati.
Declar nule celelalte partide. Pentru ca am facut unul de «0000 »!. 4 in 1! Si sa vedeti ce paine alba o sa mancam impreuna!...

Parasind sala Presedintele, se intoarse cu fata catre Rasarit, ca un vechi credincios comunist. Ca sa se-nchine, sau ca sa se-ncline?!...Nimeni n-a vazut de ce. Se stinsese lumina…

Ion