Povesti, povestioare

La marginea unui rau, un taran rau vroia cu orice chip sa scape de cainele sau, desi acesta era un animal bun si recunoscator. Luandu-l in brate, l-a aruncat in apa, crezand ca animalul se va ineca si astfel va scapa de el. Insa, bietul caine a inotat cu greu pana la mal, dupa care s-a asezat cuminte la picioarele stapanului sau. Acesta, suparat ca nu reusise, l-a impins inapoi in apa, dar cainele a iesit iar. De-a dreptul furios, taranul a ridicat din nou animalul in brate, dar vrand sa-l arunce cat mai departe, a alunecat pe malul noroios si s-a pravalit cu tot cu caine in apa. Nestiind sa inoate, a inceput sa tipe si sa se zbata. Cand sa se duca cu totul la fund, a simtit cum cineva il apuca de gulerul hainei si il trage incet spre mal. Scos din apa mai mult mort decat viu, ud tot si speriat, omul a inteles ca i-a scapat viata tocmai cainele pe care incercase sa il omoare. Rusinea i-a cuprins sufletul. I-a multumit lui Dumnezeu ca au scapat amandoi cu viata, dupa care si-a mangaiat cu recunostinta cainele atat de credincios si au plecat impreuna spre sat. In sinea sa, omul a jurat sa nu mai doreasca niciodata raul vreunui suflet.

"Faptele savarsite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire si mai presus de fire. Fireasca este pacea, impotriva firii este dusmania si mai presus de fire, sunt iertarea si binele dezinteresat."

Ce mult imi plac povestioarele tale, Dolion ... Adevarat balsam pentru suflet.
Iti multumesc pentru desfatare !

In timpul unui razboi, un colonel a fost ranit grav si dus de urgenta la cel mai apropiat spital, unde a fost ingrijit cat se poate de bine. Dar, dupa un timp, acesta observa ca la celalalt capat al salonului, se aflau doua paturi cu bolnavi de care nimeni nu se apropia, nici macar vreun doctor. O singura calugarita statea mereu cu ei si ii ingrijea cu multa dragoste, cautand sa nu le lipseasca nimic si rugandu-se neincetat. Intreband de ce sunt bolnavii de la capatul salonului atat de izolati, colonelul a ramas mut de uimire, afland ca oamenii aceia sufera de o boala fara leac si ca in scurt timp vor muri. Nimeni nu se apropia de bolnavi de teama sa nu se molipseasca.
- Bine - a mai intrebat colonelul - dar calugarita care sta mereu impreuna cu ei si ii ingrijeste ?
- Desigur ca era sanatoasa - i-a raspuns un doctor, dar acum s-ar putea sa se fi imbolnavit si ea. Noi n-am lasat-o sa se apropie, dar ea a insistat spunand ca cineva trebuie sa-i ingrijeasca si pe oamenii aceia.
- Doamne, a mai exclamat colonelul, n-as face asa ceva nici pentru un milion de dolari.
Din celalalt capat al salonului, calugarita l-a auzit si, intorcandu-se spre colonel, i-a raspuns linistita si cu zambetul pe buze:
- Nici eu n-as face acest lucru pentru un milion de dolari. Il fac insa pentru o rasplata mult mai mare. Pentru multumirea pe care o citesc in ochii acestor oameni sarmani pe care pot sa ii ajut si pentru rasplata pe care ne-o va da Dumnezeu fiecaruia dintre noi, dupa meritul nostru.

"Esti desavarsit atunci cand, in locul tau, il preferi pe aproapele."

dolion a scris:

In timpul unui razboi, un colonel a fost ranit grav si dus de urgenta la cel mai apropiat spital, unde a fost ingrijit cat se poate de bine. Dar, dupa un timp, acesta observa ca la celalalt capat al salonului, se aflau doua paturi cu bolnavi de care nimeni nu se apropia, nici macar vreun doctor. O singura calugarita statea mereu cu ei si ii ingrijea cu multa dragoste, cautand sa nu le lipseasca nimic si rugandu-se neincetat. Intreband de ce sunt bolnavii de la capatul salonului atat de izolati, colonelul a ramas mut de uimire, afland ca oamenii aceia sufera de o boala fara leac si ca in scurt timp vor muri. Nimeni nu se apropia de bolnavi de teama sa nu se molipseasca.
- Bine - a mai intrebat colonelul - dar calugarita care sta mereu impreuna cu ei si ii ingrijeste ?
- Desigur ca era sanatoasa - i-a raspuns un doctor, dar acum s-ar putea sa se fi imbolnavit si ea. Noi n-am lasat-o sa se apropie, dar ea a insistat spunand ca cineva trebuie sa-i ingrijeasca si pe oamenii aceia.
- Doamne, a mai exclamat colonelul, n-as face asa ceva nici pentru un milion de dolari.
Din celalalt capat al salonului, calugarita l-a auzit si, intorcandu-se spre colonel, i-a raspuns linistita si cu zambetul pe buze:
- Nici eu n-as face acest lucru pentru un milion de dolari. Il fac insa pentru o rasplata mult mai mare. Pentru multumirea pe care o citesc in ochii acestor oameni sarmani pe care pot sa ii ajut si pentru rasplata pe care ne-o va da Dumnezeu fiecaruia dintre noi, dupa meritul nostru.

"Esti desavarsit atunci cand, in locul tau, il preferi pe aproapele."

Hmm, e cam ciudat cu ajutorul dat in speranta rasplatei. Am citit despre asta... Ajutand acesti oameni, calugarita s-a desavarsit sufleteste. Ea a capatat foarte multa consideratie de la cei care au vazut-o, iar rasplata de la Dumnezeu nu trebuia sa-i fie scopul. Multumirea ca ai facut ce trebuie, asa cum te-a invatat Domnul, e suficient. Asta iti da putere sa depasesti orice obstacol din viata ta si te ajuta sa treci pragul vietii de dincolo.

zaraza26 a scris:

Hmm, e cam ciudat cu ajutorul dat in speranta rasplatei.

Mie mi se pare un troc... mă rog lui Dumnezeu ca să trec examenele (când normal ar trebui să învăţ), dau de pomană ca să am parte pe lumea cealaltă (când milostenia ar trebui să fie una dintre calităţile fiecărui om), nu fac păcate ca să nu fiu pedepsit pe lumea cealaltă (lăsând la o parte inventarul păcatelor pus la punct de către prelaţi, măcar cele 10 porunci ar trebui respectate, fie şi ca norme de convieţuire socială).

Atitudinea asta nu mi se mai pare a fi credinţă; mai degrabă negoţ. Oare chiar aşa de naivi să fim, încât credem că-L putem cumpăra pe Dumnezeu?

Cand spun ca ma rog la Dumnezeu ca sa trec un examen, e o forma prescurtata.
Se presupune ca deja am invatat. Dar cum nu poti sti totul, ceri sprijinul Celui
de Sus, sa suplineasca unele goluri. Inclusiv sa-l imbuneze pe examinator.
Cand n-ai invatat deloc, e ca in bancul acela cand te rogi lui Dumnezeu
sa castigi la Loto, dar tu nu joci deloc.

A propos de "Cele Zece Porunci".
Sunt de acord cu Ele, cu o obiectie:
7 din 10 sunt la forma negativa.
Sa nu......

Ceea ce dpv. pedagogic nu e admis.
Mai ales pentru copii.
Cum le spui "sa nu...", deja curiozitatea creste, si va fi tentat "sa...".

Un exemplu de cum ar trebui schimbate cele de forma negativa, ar fi urmatorul:

Forma negativa:"Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!"
Forma afirmativa, echvalenta acesteia, ar fi:

"Ceea ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi lor!"
(nu-i cunosc autorul)

E adevarat ca forma negativa pare mai impunatoare, nu?
Si mai comoda.
Ca la circulatie: Nu treceti pe rosu!
In loc de:
Treceti (numai) pe (cand e) verde!

Cei care cred ca-L pot cumpara pe Dumnezeu, nu cred in El.
Asta e parerea mea, Anahoret.

Lucrurile sunt simple. Noua ne place insa complicat.

Noapte buna!
Ion

Ar mai fi un aspect.
Să presupunem că subiectul are deja în intenţie să facă ceva care nu este bun sau altcineva înaintea lui a făcut şi atunci îi spui: "Să nu..."

Spre exemplu cu trecutul pe roşu.
Sunt o mulţime de oameni care trec pe roşu iar copilul meu vede. Atunci îi spun "Să nu treci pe roşu".

Sau, ca să revin la poruncile biblice, sunt o mulţime de oameni care fură. Atunci creştinului i se spune "Să nu furi [aşa cum fac ceilalţi]".

Cred că, mai degrabă, este o formă eliptică a exemplului decât o interdicţie.
Părerea mea, de nespecialist!

Invidia (ANDREI CORNEA)
(Revista 22)

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.
Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi.
Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a aparut deodata intr-un M egane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.
A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data
aceasta eroic citind Richard III. A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Gabriel Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.
L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomarasvamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.
Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case, masini, iahturi, gagici. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de PNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsul. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat
candidatura pe listele unui partid majoritar.
Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.
Si atunci ne-a cuprins invidia...

Ion a scris:

Invidia

Ce mi-a plăcut!

Ma bucur ca ti-a placut, Emil!
Eu m-am intristat pentru aceia care au citit atatea carti si le-au citit degeaba.
Tatal meu, om simplu de la tara, sarac si fara carte, imi zicea sa ma uit la mine in strachina. Sa nu ma uit in curtea vecinului, si sa ma multumesc cu ce mi-a dat Dumnezeu.

Nu. Categoric nu. Invidia nu e buna. Si nu e o solutie. Mai ales pentru cel care
invidiaza.

Pana la un punct, poate fi buna si invidia. Acea parte care te mobilizeaza.
In rest te imbolnavesti de invidie. Si ce ai castigat?

O zi buna!
Ion

ps: Mi-a placut si mie deschiderea J.O.. Cu o mica obiectie.
Prea mult fast. Parca, in ultimul timp, se intrec in a face cat mai mult(e).
Se face risipa de frumos.
Mai simplu e mai frumos.

Invidia e cea care a contribuit la deteriorarea relatiilor. Cat de uniti eram in trecut, iar acum ne uitam chioras unii la altii si scrasnim din masele!
Povestea ta, Ion, mi-a placut, dar nu e de aplicat in practica; ne refugiem in lectura de placere, nu pentru a trece peste probleme, cu toate ca, e si asta o solutie. Decat bautura si fumatul...!

Si invidia macină chiar sufletul purtătorului, viata lui, nu doar a celor din jur!

Ion, sunt destui ce au citit foarte mult, altii care au terminat câte 2-3 facultăti si tot netrebnici au rămas - este vorba de caracterul lor, educatia nu a putut schimba ceva ce este în fiinta lor ticăloasă. Cel mai mult, celor mentionati, le lipseste educatia primilor ani din viată, cei 7... unii au doar 2 sau nici atât! Am întâlnit pe căile mele, destui care erau supercalificati în diverse domenii, erau aproape genii în ramurile în care activau dar erau în acelasi timp niste zdremțe - nu ai fi dorit să-i ai de două ori în preajma ta. Educatia în scoală are efect la unii dar nu la toti. Oricum sunt de acord că educatia este ceea ce lipseste cel mai mult omului în general.

Iubirea
Luminiţa Manole

“Muzica este poezia sunetului”
“Pictura este poezia vederii”
“Iubirea este poezia sufletului”

Privesc pe fereastră. Privesc atît de adînc, încît simt că mi s-a înfipt privirea în Dumnezeu:
- Cum să-mi găsesc fericirea? Îmi doresc o iubire mare, o iubire ca în poveşti. Îl iubesc, dar el nu mă iubeşte. Orice aş face, nu mă va iubi niciodată. Mereu pare că este cît pe ce, dar mereu nu iese nimic.
Cerul mă priveşte imens, tăcut şi nespus de frumos. Norişori paradisiaci desenează forme şi nuanţe desăvîrşite. Păsările cîntă îngereşte. Vîntul îmi adie pe lîngă tîmple:
- O iubire mare încape numai într-o inimă plină de Dumnezeu.
Închid fereastra, amintindu-mi că trebuie să plec undeva:
- Ce-ţi pasă ţie, vrabie fericită, de iubirea mea?
În timp ce mă îmbrac, mintea mea plănuieşte din nou, plină de speranţă deşartă: „Iubeşte-l şi mai mult, fă şi mai multe eforturi pentru a-l cuceri”.
Viaţa a reintrat în „normal”.

În depărtare, un bărbat priveşte adînc pe fereastră:
- Iubita mea, unde eşti? Simt că exişti, altfel nu mi-ar fi atît de dor de tine. Simt că eşti frumoasă, altfel nu te-aş dori atît. Chiar dacă nu te-am văzut niciodată, te iubesc. Altfel degeaba m-am născut.

Copacul din faţă îşi tremură frunzele uşor:
- Ajut-o să iasă din colivia creată de o vrajă din altă lume...
- Dar cum să o ajut, nici nu ştiu unde este ea!
O rîndunică trece în zbor chiar prin faţa lui, lăsîndu-l şi mai încurcat.

Din nou m-am grăbit spre cel care mi se pare că e singurul bărbat din lume care poate să-mi placă. Mai am cîteva staţii de tramvai, dar s-a luat curentul. Este a nu ştiu cîta oară cînd se opreşte tramvaiul în drum spre el.
„Probabil că trebuie să înving orice obstacol. Iubirea învinge orice pană de curent”. Şi cobor din tramvai.
„Pot să merg şi pe jos. Întîlnirea cu el va şterge orice amintire neplăcută”.
Ce deziluzie mă aştepta!
Vîntul a început să bată ca din senin, cerul şi-a pierdut strălucirea. Aripi de pasăre băteau înfricoşate în faţa mea:
-O inimă atîrnată de o iubire imposibilă este o inimă pierdută în iluzie.
Florile îşi plecau neputincioase petalele spre pămînt:
- O iubire imposibilă este o iubire care produce durere, este iubirea ce deseori nu are răspuns, este o iubire cu piedici puse de întregul Univers şi aduce numai suferinţă în jur.
Merg plină de încredere în intenţiile mele bune.
Ridic ochii spre cer, cerşesc ajutor divin.
Cerul devine vineţiu:
- O iubire imposibilă nu duce la Dumnezeu.
La sute de kilometri, un bărbat mă cheamă îndrăgostit, în inima lui.
„Dumnezeu se uită în altă parte”, îmi spun, neprimind nici un răspuns.
Am ajuns.
Bărbatul de departe îmi şopteşte: „Iubita mea, simt că te voi întîlni în curînd!”
Bat la uşă, emoţionată.
„Iubito!” aproape se aude, de departe.
- O iubire imposibilă este scoasă din inimă numai de iubirea de Dumnezeu, îmi spune jertfindu-se un fluture între două sticle de geam.
Intru...
...şi plec repede, îngheţată de un suflu rece.
„Gata!!!”
Nu e vina nimănui. L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute, deci asta e voia Lui. Plec departe pentru un timp, să uit.
„N-am să mai iubesc nici un bărbat. Numai pe Dumnezeu îl iubesc.”

Soarele mă arde cu o rază:
- Iubirea pe care o întîlneşti este măsura iubirii tale de Dumnezeu.
- Nu, nu mai vreau nici un bărbat, doar Dumnezeu este singurul pe care vreau să-l iubesc de acum înainte. Fericirea pe care o trăieşti cînd îl iubeşti pe Dumnezeu nu ţi-o poate lua nimeni şi nimic de pe Pămînt şi din ceruri.

Stau şi respir. Respir aer de libertate. Simt că am ieşit dintr-o colivie. Este atît de mare şi de strălucitoare lumea şi eu înainte o vedeam atît de mică şi de întunecată!
Atît de complicate erau relaţiile şi acum atît de simple! Doar Dumnezeu şi atît.
Acum, că am renunţat la bărbaţi, uite că se apropie de mine cel mai frumos, cel mai...
-Doamne, e mai frumos ca în cele mai frumoase vise ale mele, e mai pe gustul meu ca nimeni altul! Şi uite că vine spre mine cu intenţia clară de a-mi vorbi!
El era bărbatul care mă chema în inima lui de departe şi eu nu ştiam. Acum mai avea doar doi paşi pînă la mine şi eu nu ştiam măcar că îşi spunea, fericit: „Doamne, îţi mulţumesc! Ea e, simt că ea este cea pe care o iubesc dintotdeauna!”

A ajuns în faţa mea şi ne privim, uluiţi, încîntaţi...
...Plecăm ţinîndu-ne de mînă...
„O iubire imposibilă este scoasă din inimă numai de iubirea de Dumnezeu.”
„Iubirea pe care o întîlneşti este măsura iubirii tale de Dumnezeu.”
„O iubire mare încape numai într-o inimă plină de Dumnezeu.”

Poveste de iubire
Lorelei

Dacă iubirea ta există… atunci te rog să ai răbdare…

Am comis o crimă frumoasă, iubite… am îndrăznit să sfidez raţiunea şi să mă las pradă unei feerii numită IUBIRE. Şi te iubesc aşa cum o pasăre iubeşte zborul şi libertatea… aşa cum albina iubeşte floarea… tu eşti infinitul meu magic. Eşti credinţa mea şi în fiecare noapte mă cobor în sanctuarul viselor, unde-ţi clădesc lăcaş de marmură, împodobit cu petale de trandafiri pe care valsează picături de rouă, izvorîte din doi ochi verzi. În braţele tale am descoperit o lume nouă… am găsit o altă definiţie a fericirii… am învăţat să respir un alt aer… să zîmbesc sub un alt cer…

Aş fi dorit să-ţi pot spune… BUNĂ DIMINEAŢA SOARE!… dar simţeam un gol imens în mine… şi m-am gîndit că chiar dacă atunci cînd deschizi ochii şi întunericul norilor domină cerul chiar şi atunci cînd e încă un ger cumplit afară, chiar şi atunci cînd nu ştii ce îţi mai poate aduce încă o zi dar te bucuri şi sufletul este liniştit lîngă cel mai scump om din lume… o blîndă fericire îţi poate inunda sufletul şi viaţa alături de omul care îţi aduce atîtea bucurii inimii care ştie să te înţeleagă prin înţelepciunea inimii şi a unui mare, mare suflet…

Mi-am adus aminte de gustul amar al clipelor de singurătate… acea singurătate de care nu doream să mă despart şi de clipele cînd nu aveam cui să mă împart atunci cînd timpul mă înconjura doar cu tăcere şi rămîneam tristă mereu pe stradă şi acasă văzînd perechi şi ca un trandafir mă uscam de dorul inimii… au fost ani în care mi s-a părut că refuz cu încăpăţînare ca cineva să păşească în viaţa mea… ca omul visului care să mă înţeleagă, să mă iubească aşa cum sînt eu copilăroasa cu lumea, cu lacrimi şi cu bunătatea inimii care a ştiut să împartă chiar dacă nu a avut… ştiam că dragostea vine singura fără a o cere, că dragostea îţi oferă cele mai frumoase clipe, că trebuie să lupţi pentru ea şi s-o cucereşti dar cel mai important s-o cauţi… Au fost momente cînd sufletul meu a dorit să simtă un alt suflet alături şi care să primească tot de la mine… cu care să împart şi greul şi bucuriile… cu răbdare şi înţelegere şi cu credinţa că Dumnezeu îţi dă tot ce-i ceri şi tot ce meriţi… dar s-a întîmplat să apari Tu… şi ţi-am deschis uşa sufletului meu… lăsîndu-te să păşeşti de mînă cu Iubirea…

Am sentimentul că nu ne-am văzut de multă vreme şi eu mă tot gîndesc la Tine. Vreau să îţi spun mai sincer că niciodată că mi-e foarte, tare dor de Tine… aş vrea să fii cu mine o veşnicie, să nu mă părăseşti nici chiar în vis… cînd sînt cu tine mă simt atît de împlinită şi fericită încît mi se pare că lumea toată e a mea… aş vrea să te strîng mereu la piept, să fii al meu iubit… încerc să cred… să sper că nu vei înceta vreodată să mă iubeşti… pentru că atunci toată natura se va ofili şi păsările nu vor mai cînta, căci toate vor fi ca într-un mare doliu… nu-ţi cer decît un colţişor din inima ta unde să mă cuibăresc o clipă… nu-ţi cer decît să mă laşi pierdută în tăcere… să te fac fericit… nu am putere să-ţi zîmbesc şi asta pentru că mi-ai redus la tăcere cuvintele… şi totuşi pot să îţi spun acum că TE IUBESC… sînt plină de dor… aş vrea să fiu a ta, aş vrea să fii al meu şi inima-mi bate-aşteptînd în speranţă… cerşesc un semn de la Tine venind… iubirea e cruntă şi amarnic mă doare… obrazul ţi-l văd în somn… şi inima-mi bate în disperare… ce este iubirea???… nu am un niciun răspuns… poate un cîntec… sau poate o floare… clipe trăite între aievea şi vis… între speranţă şi disperare… te văd în parc… mă simt ca niciodată… eşti singur şi mergi nu ştiu la ce gîndind… iar eu vin lîngă tine să îţi spun un vis de-al meu şi te observ zîmbind… bine-ai venit în viaţa mea iubite… eu te doresc acum mai mult decît oricînd… sărută-mă… să ne iubim aici ca doi nebuni… ca două vise-n vînt iar primii zori de zi să ne găsească aşa cum eu aş vrea mereu să fie… lumina cînd va vrea să ne trezească… acoperiţi să fim de fericire…

Muzica este poezia sunetului”
“Pictura este poezia vederii”
“Iubirea este poezia sufletului”

Iar poezia e sufletul insusi
Ion

Iar Viata - Poezie Divină.

PUNCT

Ion a scris:

Invidia (ANDREI CORNEA)
(Revista 22)
[...]
Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.
Si atunci ne-a cuprins invidia...

Asta e scriere stiintifico-fantastica si o iau ca atare. Actiunea se petrece pe o planeta unde, din cauza ca oamenii au putine carti, ii ajunge invidia. Noroc ca la noi nici in doua vieti nu le poti termina de citit. Unii citesc o carte si de doua ori, cel putin. Si apoi mai sunt filmele, spectacolele...

zaraza26 a scris:

Ion a scris:

Invidia (ANDREI CORNEA)
(Revista 22)
[...]
Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.
Si atunci ne-a cuprins invidia...

Asta e scriere stiintifico-fantastica si o iau ca atare.

Mesajul transmis e important.

Emil Condor a scris:

zaraza26 a scris:

Ion a scris:

Invidia (ANDREI CORNEA)
(Revista 22)
[...]
Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.
Si atunci ne-a cuprins invidia...

Asta e scriere stiintifico-fantastica si o iau ca atare.

Mesajul transmis e important.

Daca nu li se terminau cartile era un mesaj pozitiv. Dar asa...

Asa... mesajul e prin centrul povestirii.
Nici eu nu am dat atentie finalului.

Petru Vamesul - era un vames... om mare era el în vremea aceea. Si asa de nemilostiv era, că de la el nimeni nu vedea nimic. Era bogat, avea slugi multe si în orasul acela nu era altul mai mare ca el. Asa spune cartea... Dar în orasul acela erau si multi săraci. Si s-au adunat săracii toti, într-o seară, si se lăuda fiecare cu cât a câstigat. "Mă, da' tu cât ai câstigat? Da' tu? Da' tu?..." Si unul zice: "Măi, dar umblând voi prin oras, de la Petru Vamesul ati căpătat cândva milostenie?" Cela nu, cela nu... NU! "Mă, zice unul mai răsărit, ce-mi dati voi mie ca mâine să vin eu cu milostenie din mâna lui Petru Vamesul?" Ceilalti au râs: "Mă, da' ai să capeti câteva bete..." Si au pus rămăsag. Si acela mai îndrăznet se duce la poarta lui Petru Vamesul. Petru avea un car pe care îl încărca cu pâine, să se ducă s-o vândă. Cersetorul, la poartă, "dă-mi" si "dă-mi". "Mai pleacă de acolo, măi... Mai du-te, am zis!" Acela, "dă-mi" si "dă-mi" - nu se ducea. Se înfurie Petru si caută un băt împrejur - nu găseste. De furie, ia o pâine si poc!, în capul cersetorului. I-a dat si cu pâinea în cap, săracu'. Acela a înhătat pâinea si, pe fugă - drept la ceilalti, care-l asteptau: "Uite, mă, am căpătat... din mâna lui, mă... din mâna lui Petru Vamesul". Si-uite asa, a câstigat rămăsagul. Ca să vezi - i-a dat Petru cu pâinea în cap... Dar n-a luat seamă că pâinea aceea o să-i ajute cândva tare mult.
În seara aceea s-a îmbolnăvit Petru Vamesul - dar s-a îmbolnăvit de moarte. Si n-a mai stiut nimic, în boala lui... Ceilalti ziceau că a murit. Dar el s-a aflat înaintea Dreptului Judecător. Si a poruncit Judecătorul îngerilor să-l lege pe Petru si să-l arunce în gheenă, că-i tare păcătos. Dar îngerul de la botez a venit degrabă, plângând, cu pâinea: "Doamne, nu-l osândi, uite că si ăsta a făcut milostenie!" Si S-a milostivit Dumnezeu si i-a spus: "Mergi, sărace Petre, si adaugă la pâinea ta" - adică să dea mai mult, să se înmultească. Si s-a trezit Petru din boala aceea de moarte si a înteles că, va să zică, pâinea aceea l-a scăpat de la moarte si de la iad. Si a zis asa: "Să nu mor până ce nu voi fi si eu sărac". Si a doua zi a prins a împărti la săraci, la slugile pe care le avea - le-a dat tot, tot, si le-a lăsat să se ducă. Si a rămas cu o singură slugă, căreia i-a spus asa: "Îti dau tot ce mi-a mai rămas, toată datoria pe care trebuia să ti-o dau, dar mâine să mă duci tu pe mine în oras si să mă vinzi ca rob, iar pretul pe care îl iei pe mine să-l dai la săraci". "Cum, stăpâne, să te vând?!" "Dacă nu mă vinzi tu pe mine, te vând eu pe tine." Si, de frică, sluga l-a vândut. În târg. Că atunci se vindeau oamenii, mai ales crestinii, că erau credinciosi, si erau mai buni decât păgânii. Si cât a luat pe dânsul, a dat la săraci. Iaca asa... Dintr-o pâine, atât de milostiv a devenit, că s-a vândut si pe dânsul. L-au luat turcii si l-au dus acolo, în Turcia, unde a căzut slugă la un boier. Si l-a întrebat boierul: "Ce stii tu să faci?" "Grădinărie, stăpâne." Si l-a pus grădinar. Trei ani de zile a lucrat la grădină, în tară străină. Din atâta slavă câtă a avut si din atâta avere, a rămas slugă la grădina turcului. Si lucra cu credintă, nu asa... Odată, când aducea el din grădină legume pentru masă, s-au întâmplat la masa turcului doi negustori din orasul lui. Si s-au uitat negustorii unul la altul, si l-au cunoscut: "Mă, ăsta-i Petru Vamesul!" "Ba nu-i el, seamănă cu el..." "Ba el e, măi, Petru e..." L-au cunoscut. Însă Petru a simtit că de el vorbesc si a fugit din casă pe furis. Turcul acela avea un portar surd si mut, iar când Petru a ajuns la poartă, a strigat la acel portar: "Deschide poarta!" "O deschid, stăpâne!" - a vorbit mutul... Si Petru a iesit pe poartă si a fugit, că n-a mai stiut nimeni de el. Si a venit portarul care fusese surd si mut si a spus: "Stăpâne, acela care avea grijă de grădină a plecat". Iaca asa... Ai văzut? Dintr-o pâine... A dat-o de ciudă. Dar darul lui Dumnezeu, măcar că dai de ciudă, sau oricum dai, te aduce la cunostinta adevărului.

Parintele Paisie de la Sihla

Impresionat de suferinţa unei cliente, Tom Chappel, un taximetrist din Statele Unite a decis să îi doneze femeii un rinichi. Pentru gestul său, a primit o răsplată neaşteptată.

Cei doi s-au cunoscut în urmă cu câteva luni. Bărbatul, pe nume Tom Chappell, a fost trimis de compania de taxi să o ia de acasă pe Rita Von Loenen. Deşi ştia toate străzile din Phoenix ca în palmă, de această dată, ceva ciudat s-a întâmplat: s-a rătăcit şi a ajuns la destinaţie cu o întârziere de jumătate de oră, spre nemulţumirea femeii.

Dezamăgită de lipsa de profesionalism a bărbatului, Rita spera să nu mai aibă de a face niciodată cu el. Dar soarta le pregătise altceva celor doi: în următoarele două luni, aproape de fiecare dată când Rita chema un taxi, maşina lui Tom era trimisa să onoreze comanda.

După două luni, timp în care destinaţia la care o ducea pe Rita era aceeaşi, Tom a început să se întrebe de ce femeia e mereu atât de arţăgoasă. “Întotdeauna sunt prost dispusă când merg la dializă”, a venit răspunsul femeii.

Singura soluţie pentru Rita era un transplant de rinichi, dar nimeni din familie sau dintre prietenii ei nu era compatibil. Impresionat de suferinţa femeii, Tom a decis să îşi facă analizele şi să îi doneze Ritei unul dintre rinichii săi. Testele de compatibilitate au fost pozitive. “Suntem atât de compatibili încât parcă am fi rude”, a spus Tom. “Încerc să ajut oamenii cât de mult pot. Întotdeauna am spus că mi-aş da şi haina de pe mine să ajut o persoană care are nevoie, dacă mi-o cere”.

El i-a donat femeii un rinichi fără niciun fel de obligaţii şi fără să accepte vreo recompensă. Dar aceasta a venit după ce ştirea a fost difuzată pe un post de televiziune. Într-o seară a fost luat prin surprindere de un telefon de la fiica sa, de care nu mai ştia nimic de 30 de ani. Astfel a aflat şi că este deja bunic.

După divorţ, fosta lui soţie o luase pe fetiţă şi fugise. De atunci Tom nu a mai ştiut nimic despre ea. Acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care Tom se hotărâse atât de repede să se supună intervenţiei chirurgicale. Nu mai avea nimic de pierdut în viaţă. În schimb, a câştigat şansa uneia noi.

Operaţia de transplant de rinichi este programată pentru sfârşitul acestui an.

sursa: cbsnews.com via antena3.ro

Povestile spuse cu umor pot fi veritabile lectii pline de intelepciune.