APOGEUL METAFORIC...poezii de Mihai LEONTE

AM ÎNCREDERE ÎN ACEST OM …

„M-am hotărât să-l sprijin pe Mihai LEONTE în tipărirea poeziilor sale încă de la tipărirea primelor plachete pe care le-am prelucrat împreună. Astfel am adus la lumină plachetele „ALB-NEGRU”-1999 - „Nostalgii”-2000 – „Reverii Adverse” şi „Valenţe medii” – 2001. Un editor trebuie să-şi asume anumite riscuri, căci nu ştie ce se va întâmpla în viitor. S-ar putea să aibă succes cu cel care îl sprijină, sau poate şi pierde. Chiar dacă voi pierde merg în continuare pentru a scoate la lumină creaţiile acestui om simplu, ce şi-a adus scrierile la lumină dintr-o viaţă destul de agitată, dar şi foarte modestă. Sper că nu voi da greş, sponsorizându-l pe Mihai LEONTE.
Îi doresc multă sănătate şi viaţă lungă, pentru a scrie în continuare.

Marian Cocean Patronul S.C. Partner” Moldova Nouă

STIMATE DOMNULE MIHAI LEONTE,

Primind scrisoarea dumneavoastră, care a fost o frumoasă surpriză din toate punctele de vedere, ţin să vă mulţumesc în mod special pentru statornicia şi consideraţiile pe care le aveţi faţă de persoana mea.
Am onoarea a vă comunica mulţumirile colectivului didactic, al elevilor şcolii cât şi ale mele personal, pentru gestul deosebit şi chiar nesperat, în condiţiile dificile prin care trece societatea, cât şi fiecare dintre noi.
Premiile acordate de dumneavoastră celor mai merituoşi elevi din clasele V – VIII, cât şi cele opt menţiuni dedicate altor elevi, au produs o mare emoţie în rândul întregului colectiv de cadre didactice al Şcolii Generale nr.1 Petia. În continuare vreau să vă comunic elevii ce au beneficiat de atenţia dumneavoastră: Paula ANDRIEŞ, Andrei FRANCIUC, Gabriela MAHARIUC, Nicoleta ŞTEFAN, Ancuţa CONDURACHE, Anca ŞTEFAN, Mihaela ŢĂRANU şi Alina ŢĂRANU, cea mai fidelă cititoare a bibliotecii şcolii.
De asemenea vă mulţumesc pentru cărţile donate bibliotecii şcolii. În nume propriu vă mulţumesc din suflet pentru tot ce aţi făcut pentru şcoală, pentru donaţiile făcute şi vă asigur de tot respectul şi preţuirea mea.
Mă bucur că sunteţi sănătos în prezent şi continuaţi munca de creaţie, este un lucru excepţional pentru care vă apreciez şi vă stimez în mod deosebit.
Sunteţi un suflet mereu tânăr, un cutezător, un iubitor de oameni, rugându-vă să rămâneţi aşa până la sfârşit.
Cu deosebită stimă, prietenie şi respect, vă urez să aveţi multă sănătate şi putere de creaţie.

Profesor Nicolai GRĂDINARIU
DIRECTOR AL Şcolii Generale nr.1 PETIA
20 Iunie 2001

MODEST, ROMANTIC, VISĂTOR …

Cunoscător al tainelor vieţii, încărcat de povara anilor care au trecut, dar pe care nu i-a uitat, ani care s-au schimbat şi l-au schimbat, ani trăiţi cu neguri şi lumini, cu tristeţi şi bucurii, cu realizări şi deziluzii, un vechi talent nativ, MIHAI LEONTE, transpune în versuri cele mai frumoase gânduri, simţuri, sentimente.
Urmărit de umbrele inocentei copilării, cu sufletul încă tânăr, poetul evocă în versurile sale natura, satul natal, casa părintească şi, nu în ultimul rând chipul mamei sale, despre care mărturiseşte: „va trăi veşnic în inima mea!”.
Retrăind intens copilăria, purtând în inimă doruri ascunse, amintindu-şi de adolescenţă şi tinereţe, de chipul care l-a fermecat, de primii fiori ai dragostei, de primul sărut, MIHAI LEONTE recunoaşte, fără nici un fel de reţinere, plenitudinea, sentimentul iubirii de care se simte cuprins, sentiment ce-l transformă într-un romantic visător, într-un „veşnic îndrăgostit” de tot ceea ce înseamnă viaţă.
Uneori simţindu-se singur, alteori trist, nu se lasă copleşit de acea stare melancolică inevitabilă, ci continuă, aşternându-şi pe nesfârşitele pagini albe, dăruindu-şi sufletul, ne uitând de unde a plecat.
Modest, se prezintă în câteva dintre poeziile sale ca un fost miner, dar nu un miner „oarecare”, ci unul care caută adâncimea „ca pe o hrană necesară”. Învăţând să lupte continuu cu vicisitudinile vieţii, cu împotrivirile destinului, cu propriul „eu”, să învingă toate greutăţile ivite, sprijinit de prieteni şi de familie, în special de fiica sa Amelia, adunându-şi în suflet amintiri pe care le deapănă, ţinteşte cu arma ideilor undeva sus, pe aripile poeziei, în cele mai înalte sfere.

Profesor RAMONA POPESCU
Grupul Şcolar Industrial Moldova Nouă
Licenţiată în Litere a Universităţii de Vest TIMIŞOARA

VIAŢA CA O METAFORĂ …

Fiecare dintre noi, prin ceea ce facem, suntem mici creatori, indiferent de locul în care trăim sau ne desfăşurăm activitatea. Mihai LEONTE a simţit, mai mult ca oricând, acest moment, în anul 2002, când, prin eforturi financiare deosebite, a adunat într-un volum tot ceea ce aşternut pe hârtie în decursul anilor.
Sub titlul „Meditaţii Admise”, s-au împletit ca într-o cunună gânduri, simţuri, speranţe şi crâmpeie de viaţă. Şi nimic nu poate fi mai curat decât momentul în care omul se „dezbracă” de urâciune şi îşi arată frumuseţea interioară. Nici un om fără sensibilitate nu ar putea să scrie, să trasmită emoţia gândurilor sale şi, de ce nu, să se încarce cu emoţia semenilor săi.
În Clisura Dunării trăiesc oameni care se luptă, ca de altfel în fiecare loc din lumea asta, cu propria viaţă. Mihai LEONTE a înţeles că acolo unde-s mulţi puterea creşte şi că povestea vieţii lui, poate fi şi povestea altuia. De aceea, în 1991, a pus bazele Asociaţiei Pensionarilor „Clisura Dunării” şi a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Moldova Nouă militând pentru drepturile pensionarilor şi pentru a avea o viaţă mai bună în perioada aceasta.
Viaţa poate să fie o metaforă permanentă atunci când o preţuim cu adevărat. Există un început care, vrem nu vrem, culminează cu un sfârşit. De asemenea, primii paşi te conduc spre punctul maxim – „Apogeul metaforic”, cartea care include şi aceste rânduri reprezintă pentru autor, poate, momentul deplinei maturităţi şi împliniri.

Adriana DOLCIANU
Licenţiată a Universităţii de vest Timişoara,
Specialitatea Jurnalistică
Realizatoarea emisiunii „Vârsta a Treia” la Radio Timişoara

ACOMODAREA VOLUNTARĂ

Există o adevărată teorie a oamenilor „dezrădăcinaţi” care, din diferite motive, subiective sau obiective, au ajuns pe alte meleaguri decât cele natale, şi luptă să se acomodeze şi să se integreze într-o comunitate care nu întotdeauna le este prietenoasă. Se pare, însă, că pentru Mihai LEONTE nu au existat problemele acomodării, dimpotrivă, acesta, dincolo de lupta pentru sine, a fost motorul care a dinamizat una dintre cele mai defavorizate categorii din România, aceea a pensionarilor. A dinamiza o categorie considerată debarcată, fără utilitate, doar consumatoare de fonduri, fără a se ţine cont că aceşti pensionari au fost contribuabili o viaţă, este cu adevărat un lucru remarcabil.
Pe Mihai LEONTE îl cunosc şi, în acelaşi timp nu-l cunosc, pentru că de câte ori ne-am întâlnit mi-a oferit o altă faţă surprinzătoare. De la cea de preşedinte în stare să prezinte rapoarte de activitate, pe categorii, oameni, responsabilităţi, la cea de bonom, cu povestiri atractive, până la cea de scriitor.
Există momente în care oamenii consideră că trebuie să tragă linie, să socotească binele făcut, reperele importante pe care le lasă în urmă. Un asemenea moment de bilanţ provizoriu se doreşte a fi şi acest „Apogeu metaforic” la care contribui cu gândul neîmplinirii, încă , a unui filmuleţ, pe care să-l realizez cu Mihai LEONTE ca personaj povestitor al minunatelor locuri în care acesta vieţuieşte, creează şi este preţuit.

Constantin MĂRĂSCU
Licenţiat al facultăţii de Studii Economice Timişoara
Realizator emisiuni la Televiziunea Română Timişoara.

Un om, o viaţă, o viaţă de om metafozizată cu metafora vieţii trăite intens prin muncă pentru muncă, "un bătrân" simpatic la un pahar de vorbă, undeva în natură, căci, din totdeauna pentru totdeauna, naturalului natura-i place, un prieten amic şi un amic prieten cu noi toţi cei care ne-am cunoscut aici, sub "areapa" falnicului condor ce la inspirat pe Emil să înjghebeze acest popas. Aşa îl văd eu pe Mihai Leonte, omul necunoscut mie în carne şi oase, materia ce ne compune pe toţi, ci doar spiritual, prin creaţia sa, diferită de a noastră, spiritualitate ce ne separă pe unii de alţii.
Mihai, Dumnezeu să-ţi dea puterea de care ai nevoie pentru a răzbate ale vieţii valuri !

abbilbal a scris:

Un om, o viaţă, o viaţă de om metafozizată cu metafora vieţii trăite intens prin muncă pentru muncă, "un bătrân" simpatic la un pahar de vorbă, undeva în natură, căci, din totdeauna pentru totdeauna, naturalului natura-i place, un prieten amic şi un amic prieten cu noi toţi cei care ne-am cunoscut aici, sub "areapa" falnicului condor ce la inspirat pe Emil să înjghebeze acest popas. Aşa îl văd eu pe Mihai Leonte, omul necunoscut mie în carne şi oase, materia ce ne compune pe toţi, ci doar spiritual, prin creaţia sa, diferită de a noastră, spiritualitate ce ne separă pe unii de alţii.
Mihai, Dumnezeu să-ţi dea puterea de care ai nevoie pentru a răzbate ale vieţii valuri !

---
Distinsule coleg abbilbal,
Iti multumesc pentru cuvintele tale deosebite.
Chiar ma intrebam la prima citire: oare sunt pentru mine?

ZIUA MINUNATĂ

A fost ziua minunată
A întâlnirii noastre,
Erai foarte încântată
Pluteam amândoi prin astre.

Priveam la tine încântat
Şi totodată cu aminte,
Te-am cuprins şi sărutat
Am rămas în contemplare.

Eram singuri pe Pământ
În jurul nostru un pustiu,
Plecasem pe tărâmul sfânt
Ne-am trezit într-un târziu.

Am revenit la realitate
Cu gândul la altă amintire,
Care era foarte departe
Care ne-a dus la fericire.

Stăm liniştiţi mână în mână
Ca doi copii nevinovaţi,
Dorind ca totul să rămână
Aşa cum stăm, îmbrăţişaţi.

Petia 08 noiembrie 1963

AŞTEPTARE

Căutând prin vechile emoţii
Nu mai regăsesc primul sărut,
Mă întrebi care sunt sorţii
Prin care noi ne-am cunoscut.

Acum nici nu pot să plâng
Lacrimi n-am, am ochii trişti,
De durere pumnii strâng
Şi mă-ntreb de mai exişti.

Astfel zilele se scurg încet
Cu mersul lor înspre final,
Iubito eu te mai aştept
Până la sfârşitul meu fatal.

Dacă auzi că nu mai exist
Nu veni să vezi un trup inert,
Chiar dacă-ţi va fi chipul trist
Am murit cu tine-n piept.

Fălticeni 08 noiembrie 1963

IUBIREA

Iubirea ca un zbor lung
Plutind pe cerul senin,
În spaţii ce nu-i ajung
În sufletul parcă prea plin.

Iubirea aduce adieri
Peste gingaşele narcise,
Ieşite din primăveri
Cu petalele deschise.

Iubirea, zâmbete noi,
A sufletului încins,
Mătasea buzelor moi
Sensibile de nedescris.

Iubirea, o rază lină,
Cu puteri nemăsurate,
Care pune în lumină
Aureola inimilor curate.

Lăsaţi iubirea să curgă
În inimă de orice vârstă!
Căci tristeţea o alungă
Atunci când iubirea există.

Cluj August 1964

GÂNDINDU-MĂ LA VIITOR

Arzând ca faclele din smoală
M-am înşelat ca orice muritor,
Duceam în mine noua boală
Abuzul de cuvinte fără spor.

M-am liniştit şi în tăcere
Ironii am strâns şi pentru alţii,
Hămesit de falsa mea plăcere
Inima mi-am frânt-o în durere.

Ce a mai rămas e numărat
Ce este totu-i cântărit,
Între vis şi adevărat
Nu ştim ce e de-mpărţit.

Va veni suprema pace
În care vom dormi de veci,
Va fi sfârşitul, n-ai ce face
În jurul nostru cripte reci.

În lumea asta totuşi mică
Fac declaraţii, îndrăznesc.
De ce să-mi fie frică?
Vreau să se ştie că iubesc.

Petia August 1964

STEA ÎNDEPĂRTATĂ

În Carul Mare e o stea
Pe care noaptea o privesc,
Acolo-mi este dragostea
Pe care atâta mi-o doresc.

Ca orice stea din depărtare
Ea rămâne mereu rece,
Am obosit în căutare
De la mine vrea să plece.

De ce steluţa mea iubită
Te-ascunzi în nori de fum?
Mi-e inima atât de obosită
Căci nu avem acelaşi drum.

Fără tine mi-este greu
Nu ştiu cât o să rezist?
Te port în suflet mereu
Care este tot mai trist.

Nu am iubit nicicând tăcerea
Voiam să fiu tot optimist,
Dar m-a cotropit durerea
Fără tine parcă nu exist.

Fălticeni August 1964

SPERANŢA

Nori de gânduri zbuciumate
Te caută în veşnică furtună,
Degetele-n şuviţele roşcate
Obosite se adună.

Trupurile se strâng încorsetate
Simţindu-se aşa de bine împreună,
Rămânând aşa, plutind departe
În ceruri senine fără lună.

Tu ai uitat iubita mea
Că am murit de mii de ori?
Dar mi-ai produs reînvierea
Prin ai iubirii dulci fiori.

Acum toate sunt aşa departe
Dar revin mereu în amintire,
Vor deveni din nou realitate
Sub aşa de blânda ta privire?

Fălticeni August 1964

VALURILE IUBIRII

Am plutit pe marea fericirii
Şi mă miram cum de plutesc,
Sub cerul magic al iubirii
Pe care iată, astăzi o trăiesc.

Ne pierdeam în valuri mari
Distanţele erau aşa de mici,
Pluteam aşa de solitari
Doar noi, două bărci mici.

Zburam apoi în spaţii ireale
În dimineţi cu soare plin,
Ne atingeam braţele goale
Fără să ştim că noi plutim.

Nu ne ascundeam de lume
Care de noi era departe,
Aveam atâtea a ne spune
Pe a iubirii valuri înspumate.

Fălticeni August 1964

DEPĂRTAREA

Unde eşti iubită floare?
Te caut printre amintiri,
Să te atrag din depărtări
Cu parfum de trandafiri.

Mă uit în jur. Tu nu eşti
Cu zâmbetul încântător,
E fantastic când iubeşti,
Dar timpul este trecător!

În mine gânduri de copil
Chipul tău ţi-l înrămează,
Într-un fel foarte subtil
Cu trandafiri te încadrează.

Nişte kilometri ne despart
Dar avem o stea comună,
Tot cerul ne-a înconjurat
Cu a stelelor cunună.

Lesul Ursului!
Septembrie 1964

NOAPTE DE PRIMĂVARĂ

Trandafirii de culoare sângerii
Asemănători cu buzele fierbinţi,
Îmi creează infinite reverii
Tablouri de copii cuminţi.

Chipul tău îmi e imaculat
Stând în faţa mea în nemişcare,
Nici nu cred că e adevărat
Când eu te ştiu în depărtare.

N-am cui să spun că nu te văd
Şi dorul îmi tot dă târcoale,
Ceea ce mă face să cred
Că visurile mele vor deveni reale.

Va fi o noapte de primăvară
Plină cu muguri de răchită,
Izbucnind a vieţii comoară
Care oricum, este nesfârşită.

Petia Noiembrie 1964

IZVORUL NESECAT

Din nesecatul tău izvor
Am băut şi eu o cupă plină,
Astfel ca orice muritor
Am constatat că eşti divină.

Setea nu mi-am potolit
Chiar numai cu o cupă mare,
Aş vrea izvorul infinit
Să-l am şi în continuare.

Tu îmi dai doar câte o picătură
Rămânând astfel tot însetat,
Lasă-mă să beau încă o măsură
Din nectarul vieţii fermecat.

Apoi întâmplă-se orice minune
Dacă se mai poate întâmpla,
Aş vrea să plec din astă lume
În suflet cu iubirea ta.

Câmpia Turzii 19 ianuarie 1965

Mihai LEONTE a scris:

IZVORUL NESECAT

Aş vrea să plec din astă lume
În suflet cu iubirea...

M-AM PIERDUT!

În adâncimea ochilor căprui
M-am pierdut ca într-un ocean,
Că mă iubeşti ai vrut să-mi spui
Când eu la mine te chemam.

Nimic tu nu m-ai întrebat
Mi-ai vorbit pe un ton direct,
Nici un cuvânt n-ai calculat
Doar m-ai strâns la piept.

Atunci a izbucnit în mine
Ce niciodată n-am visat,
O rază, din zările senine
Fără să vreau m-am tulburat

M-am trezit curând la realitate
Cu gândul la nevinovata sărutare,
Nu mai ştiu în care calitate
Ţi-am trimis prima scrisoare.

Câmpia Turzii Ianuarie 1965

Mihai LEONTE a scris:

M-AM PIERDUT!

Nu mai ştiu în care calitate
Ţi-am trimis prima scrisoare.

NU POT UITA

Gândul singur te-nconjoară
Încorsetându-te în mângâieri,
Aducând în faţă ziua de vară
E mult de-atunci! Parc-a fost ieri!

Tu înaintând cu paşi uşori
Cu un zâmbet de madonă,
Pe mine m-au cuprins fiori
Privindu-te cu dragoste enormă.

M-ai ameţit cu-al tău sărut
Dăruit cu aleasă gingăşie,
Nu pot astea să le uit
Şi mă pierd în reverie.

Apoi, la prima-mbrăţişare
M-am contopit cu al tău trup,
Eram treaz, dar o visare
M-a cuprins, cum s-o întrerup?

De atunci în fiecare zi
Te caut în jurul meu,
Poate te voi regăsi?
Da, te voi căuta mereu!

Câmpia Turzii
Ianuarie 1965

NU M-ASCUND

Te aştept tare demult
M-am săturat de aşteptat,
N-am uitat magicul sărut
Cu care tu mai fermecat.

Tot aştept cu-nfrigurare
Ceea ce a fost să retrăiesc,
Iubito eşti în depărtare
Tu nici nu ştii cât te iubesc!

Sub apăsarea buzelor fierbinţi
Se cutremură trupul întreg,
Căci nu am vrut să fim cuminţi
Unde eşti iubito? Te întreb?

Orice zi ce trece este mare
Având mai multe ore de parcurs,
Îmi pun o veşnică-ntrebare
Te iubesc iubito îndeajuns?

Şi deodată singur îmi răspund
Cu siguranţă iarăşi îndrăznesc,
De nici-o lume nu m-ascund
Vreau să se ştie „TE IUBESC”.

Baia de Arieş Ianuarie 1965

FILE ŞI PETALE

Unde eşti acum iubire?
Ştiu, de aici foarte departe,
Cerul cu a stelelor lucire
O distanţă mare ne desparte.

Gândul încă îmi este tulburat
Şi te aştept. Dar cum te-aştept?
Cu sufletul atât de zbuciumat
Şi inima zdrobită-n piept.

Nu vii şi-mi spui deschis
Să rup din carte înc-o filă,
Şi să transform totul în vis
Ce a rămas dintr-o idilă.

Astfel din file şi petale
Prefăcute-n cenuşă şi uitare,
Nu mai văd pe care cale
Vom merge-n continuare?

Baia de Arieş
19 ianuarie 1965

INCERTITUDINE

Unde eşti? Cu zâmbetul deschis
Frumoasa mea cu ochi căprui,
Tu îmi apari acum în vis
Şi taci, nimic nu-mi spui.

Din prima clipă m-ai atras
Cu mersul tău impetuos, destins,
Dar azi ce a mai rămas?
Nimic, totul s-a stins.

Încerc fiorul primului sărut
Apropierea ta incertă,
Nu pot să uit, nu pot să uit!
Cum m-ai cuprins inertă.

De ce m-ai ridicat în slăvi?
Apropiindu-mă de stele?
Cu astfel de isprăvi
Tu m-ai îndemnat la rele.

Câmpia Turzii
Februarie 1965

TORŢE ÎMPLETITE

Ardeam în jarul de trandafiri
Ca două torţe împletite,
Pierzând ca nişte năluciri
În spaţiul viselor nesfârşite.

Descopeream în tine noi comori
În ziua de vară prea fierbinte,
Şi te lăsam, spre mine să cobori,
Mângâindu-mă, aşa cuminte!

Venea spre mine o dulce alinare
Trimiţându-mă departe-n Paradis,
Unde vedeam numai izvoare
Ale iubirii în care ne-am cuprins.

Sfioasă apoi, cu buze fierbinţi
Mă sărutai cu o nouă ardoare,
Nu ne numărăm printre sfinţi
Îmi spuneai tu cu candoare.

Turda Băi
Iulie 1965