ACCENTE

ACCENT a scris:

Oare merita să merg în ţară cu băieţii aceia?

După discutia la telefon avută cu individul de la Ambasadă, sunt convins că as fi făcut un acord cu ei si plecam.
Totusi, gândesc că după experientele avute deja, nu cred că ai fi dorit să încapi pe mâinile altor excroci, poate chiar si criminali.
O decizie în acea situatie putea fi luată doar de cel implicat, nu de noi chibitii care citim si ne este mult mai usor să luăm "hotărâri" care nu ar influenta cu nimic viitorul nostru.

Citat :

Cine intuieşte, de ce am mai avut parte în zilele următoare?

Am cam avut dreptate cand am zis ca ti-a furat-o un roman. Am inteles din povestire ca femeia aceea ti-a folosit masina. Si am zis-o ca pura fantezie. Se pare ca daca imi imaginez o continuare logica nu am sanse.
Deci, ai intrat in Ambasada si nimeni nu te-a ajutat. Te-ai intalnit insa cu un roman care te-a ajutat. Poate chiar te-ai intors cu el in tara...

Citat :

Aştept părerile voastre. Oare merita să merg în ţară cu băieţii aceia?

E de inteles ca i-ai refuzat. Asa macar ai vazut ca nu te cunosteau si te-au lasat in pace. Inclin sa cred ca reuseai sa ajungi cu ei in tara. Si banuiesc ca i-ai intalnit din nou.

ACCENT a scris:

Cum carneţelul îl lăsasem deschis, m-am apucat să scriu cît de puţin înţelept fusesem.

Eu cred ca ai fost foarte intelept, Nu trebuia sa-i iei. Eu nu i-as fi luat.

Nici eu nu i-aş fi luat, în România să fi fost, d-apăi în altă parte! :eusa_naughty:

Păi ia să ne gândim un pic:
Tu, practic, nu ai mai avut benzină. Cine ţi-a furat maşina s-a păcălit şi nici nu putea merge pre mult cu ea? Ce surpriză ar fi, dacă tu, plimbându-te în neştire. ai dat peste maşina ta abandonată? Sau poate nici nu a fost furată, ci o mică eroare de orientarea te-a făcut să treci pe lângă locul unde ai lăsat maşina, dar trebuia să te mai şi mişti şi de aceea Dumnezeu te-a dirijat pe unde ai umblat, ca să nu spun târât.

PS.
Ei bine, acest mesaj l-am scris înainte să fio citit episoadele 19 şi 20, pentru că neintrând demult pe forum, m-am rătăcit şi eu.

zaraza26 a scris:

Am cam avut dreptate cand am zis ca ti-a furat-o un roman. Am inteles din povestire ca femeia aceea ti-a folosit masina. Si am zis-o ca pura fantezie. Se pare ca daca imi imaginez o continuare logica nu am sanse.
Deci, ai intrat in Ambasada si nimeni nu te-a ajutat. Te-ai intalnit insa cu un roman care te-a ajutat. Poate chiar te-ai intors cu el in tara...

Nu mi-a furat nimeni maşina. Eu o găsisem exact acolo unde o lăsasem, dar nu recunoşteam locul deoarece venisem pe alt traseu intrînd în parcare prin partea diametral opusă faţă de pe unde plecasem. Punctele de reper le fixasem ziua pe partea pe unde plecasem, iar cînd am venit, de fapt făcusem un ocol trecînd pe la Catedrală. Am mers în cerc. De aceea nu mai vedeam nici un reper cunoscut. Rătăcind de la traseul iniţial, practic am mers chiar mai mult. Zigzagurile mă derutaseră complet. Străzile nefiind paralele între ele, au contribuit mult la dezorientarea mea. Plus că noaptea altfel se vede oraşul faţă de cum se vede ziua.

Femeia aceea nu s-a atins de loc de maşina mea. Ea venise în parcare cu maşina ei, şi fusese atît de necesară prezenţa ei, pentru că fără farurile maşinii ei, eu n-aş fi văzut culoarea de la Dacia mea. Ea conducea alt model de maşină. Dacia mea rămăsese parcată acolo de cînd o lăsasem în dimineaţa zilei de duminică. Iar femeia parcase maşina ei la o distanţă apropiată de Dacia mea.

Citatul care-ţi aparţine [Deci, ai intrat in Ambasada si nimeni nu te-a ajutat. Te-ai intalnit insa cu un roman care te-a ajutat. Poate chiar te-ai intors cu el in tara...] urmează să vezi în episodul următor (pe care-l voi afişa în cîteva ore), dacă ai intuit corect sau nu.

pagina 45, zaraza26 a scris:

Maai, ce-as mai fi folosit masina aia ramasa deschisa...macar ca sa ma incalzesc!

Mai departe, nu stiu...poate iti gasesti masina...dar parca mereu se intampla pe dos de cum ar trebui.

Ce am subliniat ai intuit corect. Am vrut să intru în maşina femeii aceleia, dar am găsit-o încuiată. Şi mi-am găsit Dacia mea, care era foarte aproape.
****************************************************************

Emil, Nicuvar şi Anahoret.
Răspunsurile se găsesc în episodul ce urmează.
****************************************************************

abbilbal a scris:

Păi ia să ne gândim un pic:
Dumnezeu te-a dirijat pe unde ai umblat, ca să nu spun târât.

Ai foarte mare dreptate Abby.
****************************************************************

Aştept!
Serios vorbesc, Accent: dacă ai reuşi să-ţi publici memoriile, ai bate Rocambole-ul lui Terrail. Nu fac glume!

Sunt 100% de partea sugestiei făcută de Anahoret în ultima postare.
Tu, ACCENT nu te-ai gândit la publicare? Uite chiar aici pe forum: ai pornit Popasul tău mult în urma celorlalti si este deja printre cele mai citite, cele mai active topicuri de pe forum. Asta dovedeste că istorisirile tale au priză la cititor.
În Microsoft Office ai Publisher - cu el poti face cărtile tale exact cum doresti să arate la publicare, doar le iei pe un CD si le duci la tipografie. Sunt multi care publică o groază de cărti si nu reusesc să aibă succesul altuia cu o singură carte. Gândeste la asta... Eu deja mi-am scris 4 cărti în forma finală (pentru publicare), folosindu-mă de Publisher. Vezi ce faci...

Mulţumesc Anahoret, dar eu nu ştiu ce-nseamnă ,,Rocambole-ul lui Terrail".

Emil, eu cred că de aceea am eu un frate în Hristos tocmai în Canada. Fără tine şi fără forumul pe care l-ai lansat, cred că nici nu povesteam nicăieri prin ce-am trecut. Şi iată că acum a apărut şi ideea publicării. Iar eu eram pe dinafară. De unde să ştiu eu cum să public prin ,,Publisher"? Doar dacă-mi dai mai multe amănunte. Ştii prea bine că-s bîtă de deştept în chestiile astea. De-abea am reuşit să priponesc din nou calculatorul ca să meargă cît de cît, tot cu ajutorul tău. Mulţumesc Domnului că ştiu de tine. Sînt convins că nu mă laşi tu fără ca să public cartea asta, dacă aşa-i în planul Domnului. Poate aşa mă scap şi eu de sărăcia asta cumplită în care mă scald din belşug. Eu ce să mai fac? Ştiu doar să scriu adevărul despre mine şi despre Domnul. În rest... vezi tu ce faci. Răsplata n-o vei avea de la mine, ci direct de la Domnul, că EL o aranjat lucrurile ca noi să ne cunoaştem aşa virtual. Într-o zi ne vom cunoaşte şi în realitate.
Domnul să te binecuvînteze!

Episod 1 pag. ..6_____Episod ..6 pag. 26_____Episod 11 pag. 38_____Episod 16 pag. 44
Episod 2 pag. ..8_____Episod ..7 pag. 31_____Episod 12 pag. 39_____Episod 17 pag. 44
Episod 3 pag. 13_____Episod ..8 pag. 35_____Episod 13 pag. 40_____Episod 18 pag. 45
Episod 4 pag. 16_____Episod ..9 pag. 36_____Episod 14 pag. 40_____Episod 19 pag. 46
Episod 5 pag. 20_____Episod 10 pag. 36_____Episod 15 pag. 43_____Episod 20 pag. 46
************************************************************************

Episodul 21 din ,,Coşmarul"

După ce am actualizat carneţelul, am ridicat privirea, urmînd să plec îndată la interviu.
Cei patru tineri răufăcători (hoţii de la nemţi), tocmai treceau prin faţa maşinii, nemaiavînd intenţia să mai discute cu mine. Am sărit repede din maşină, buimăcit de repeziciunea deciziei, şi fără să mai cîntăresc dacă făceam bine sau rău, i-am ajuns din urmă oprindu-i:
-Măi fraţilor, încotro mergeţi? i-am întrebat eu.
-Mergem la bazar, nene, ca să găsim un autocar ce merge în ţară.
-Cît plătiţi la autocar, de persoană?
-20 de mărci germane. Da de ce ne-ntrebi?
-Voiam să ştiu, mie cît mi-aţi da dacă vă duc eu în ţară?
-Da ce, ai terminat ce-ai avut de rezolvat pe aici?
-Nu prea am avut mare lucru de făcut. Poate c-aş mai sta vre-o săptămînă pe aici, dar dacă voi vreţi, eu pot să-mi permit a vă duce pe voi în ţară, şi-oi mai vedea dacă mai e cazul de o revenire pe aici. Mi-ar place să merg cu voi, ca să nu merg singur. Dar cît îmi daţi?
-Păi dacă noi sîntem 4, ar fi 80 de mărci, cam cît am fi dat la autocar. Dar îţi dăm 100 mărci, şi te priveşte cum te descurci cu benzina, tranzitul şi taxele.
-Nu. Eu nu vreau 100 mărci. Vreau numai 50. Şi vă ocupaţi voi de benzină, tranzit şi taxe.

N-au stat prea mult pe gînduri, şi au fost deacord. Repede au pus rucsacurile în potbagaj, mi-au dat 50 mărci, şi mai întîi trebuia să trecem pe la cea mai apropiată benzinărie. Ştiau ei una prin apropiere. Motorul tuşea în timp ce mergeam, făcînd ca maşina să se mai poticnească mergînd în salturi. Uneori se oprea, trebuind să repornesc din cheie. În rezervor era doar o peliculă de benzină ce se aduna prin colţurile lui, trecînd foarte rar şi prin dreptul sorbului. Gunoaiele mai înfundau şi sita/filtrul de benzină... şi uite-aşa, oprindu-ne de vre-o 5 ori, am ajuns la benzinărie. Bine că n-a trebuit împins la maşină. Oricum ar fi avut cine să împingă.
Am umplut rezervorul şi canistra. Au plătit băieţii, 70 zloţi pentru benzină.
Prima dată trebuia să mergem pe la bazar, pentru că ei voiau să-şi mai facă meseria lor; altfel riscau să-şi piardă antrenamentul. Nu mi-au spus ei asta, dar mi-am dat eu seama.

Au vrut ca maşina să nu fie aproape de bazar, ci undeva printre blocuri, la distanţă de privirile curioase ale altor echipe concurente. Acolo au pus pe un prosop ce aveau de mîncare ca să mîncăm cu toţii. Abea atunci am simţit că eram rupt de foame, şi am mîncat pe săturate, salam cu pîine, ceapă, muştar, iaurt, roşii şi castraveţi. De băut aveau pepsi şi fanta de portocale, luate din Germania.
Simţeam cum mi-era prea cald în maşină, fiind prea bine îmbrăcat. Abea aşteptam să plece ei ca să-mi schimb hainele de pe mine. Imediat au şi plecat, urmînd să se întoarcă peste o oră.
De data asta n-am mai făcut economie de benzină. Am lăsat motorul pornit să încălzească habitaclu, în timp ce eu mă schimbam de haine fără grabă, meticulos, şi avînd grijă să mă îmbrac mai subţire. Prevedeam că nu voi mai îndura atîta frig. Aveam să merg mulţi km, şi motorul nu va înceta să dea căldură, chiar dacă afară viscolul (crivăţul) încă-şi mai făcea de cap. În ziua aceea avea să se oprească şi din ninsoare. Cu pompa de picior, dotată cu manometru, mi-am reglat şi presiunea în pneuri... şi aşteptam să apară băieţii.

Numai că trecuse două ore şi ei nu se iveau de nicăieri. Acuma că aveam benzină aş fi putut să plec şi fără ei. Cu tot cu cei 50 mărci, mi-ar fi ajuns benzina pînă acasă, dacă totul mergea şnur prin Ukraina.
(Prin Slovacia şi Ungaria, ar fi fost prea departe, trebuindu-mi încă două rezervoare de benzină).
Dar de unde puteam şti eu ce probleme se puteau ivi pe traseu. Plus de asta băieţii îmi ştiau numărul de maşină, şi m-ar fi căutat în ţară ca să regleze conturile cu mine. Pe lîngă toate astea nu eram eu omul care să-mi mînjesc singur îmaginea. Nu puteam să-i las. Aveau bagajele la mine. Împărţiseră mîncarea cu mine. Benzina lor era în rezervor şi în canistră. Ei au cheltuit, nu eu, măcar că era maşina mea. Deci nu-mi puteam permite ca să plec fără ei. La o adică îi mai aşteptam cîteva ore, că oricum n-aveam nici o posibilitate să iau legătura cu ei. Nici nu ştiam unde să-i caut. Dacă nu veneau pînă seara (că se însera devreme) era vina lor. Nu puteau avea nici o pretenţie la mine. Dar dacă veneau în 3-4 ore şi nu m-ar fi găsit, ar fi fost vina mea. Preferam să nu fie vina mea. Dacă ei erau răufăcători, nu însemna că trebuia să fiu şi eu la fel ca ei.

Ca să treacă timpul cu folos, am şters maşina de la jumătate în sus, cu cîrpele pe care le pregătisem din ţară. M-am mai învîrtit prin împrejurimi, ca să nu adorm, şi să nu mă găsească băieţii dormind. Mai bine să fiu treaz pe cînd apăreau ei. Verificasem uleiul, apa şi lichidul de frînă. Găsisem printre bagajele mele şi o curea de ventilator (de rezervă). Cu actele eram în regulă. Completasem şi carneţelul... Altceva nu mai aveam de făcut.
Pe la Ambasadă nu mai avea rost să mai trec. Deja era dupăamează, şi n-ar mai fi fost deschis. Eram curios cum ar fi rezolvat ei cu mine. Dar după cum îmi vorbise individul acela la telefon, nu puteam să mă aştept la nimic bun din partea lor.
Dacă băieţii nu mai apăreau, era riscant să traversez Ukraina de unul singur, fără să am bani pentru suveniruri de dat la poliţişti. Dacă scăpam actele în mîinile lor, nu le mai căpătam înapoi fără să le dau suveniruri (ciocolată, cola, pepsi, cartuşe de Kent sau BT-uri). Chiar şi cîte 10-20 mărci cereau. Altfel îţi găseau nod în papură, şi nu treceai de ei decît cu dosar penal pentru fapte închipuite de ei.

Studiasem harta şi n-aveam să mai trec graniţa pe la Mostişka, ci pe la Hrebene, ca să intru în Ukraina. Chiar mă bucuram, pentru că la Mostişka m-ar fi aşteptat inamicii pe care-i părăsisem la Katowitze.
Calculasem cam cîţi Km aveam de parcurs... Traseul ar fi fost următorul: ,,Warşowia, Lublin, Zamosc, Hrebene, ~ L'viv, Rogatin, Ivano-Franciski, Colomia, Cernăuţi, Siret, Suceava, etc".
Prin Ukraina tot 400Km aveam de parcurs, pentru că nu se modifica mare lucru în traseul iniţial. Tot ce mai trebuia era să apară băieţii. Numai să nu vină împreună cu duşmanii mei.
Cred că închisese şi la bazar. Ar mai fi fost două ore şi se însera. În Februarie, pe la ora 17:00 deja era întuneric. Mai mult de o oră nu aveam de gînd să mai aştept. Poate s-or fi rătăcit, sau cine ştie ce l-i s-o fi întîmplat. Dar ce aş fi făcut în cazul acesta? Marţi puteam trece iar pe la Ambasadă. Nu mai eram flămînd, şi nu trebuia să cheltuiesc din bani. Nu mă mai stresa nimic. Dar oare ce era prin rucsacurile băieţilor? Nu puteam să le iau cu mine fără să verific. Dacă aveau stupefiante, arme, sau dinamită? Cred că era cazul să caut acum prin ele.

Tocmai deschisesem portbagajul, pregătindu-mă să controlez.
De după un colţ apar şi băieţii pe care-i aşteptam. Eram bucuros că erau doar ei singuri.
Unul din ei îmi zice la modul cel mai serios:
-Nene, ne pare rău, dar ne dai ăia 50 mărci înapoi, ne luăm rucsacurile, şi plecăm cu autocarul. Benzina n-ai cum să ne-o mai dai înapoi, dar nu-i nici o problemă. E vina noastră că ţi-am pus-o. Mata eşti om cumsecade, dar noi avem aici nişte prieteni cu care vrem să ne întoarcem în ţară. Am vrea să fim împreună şi nu încăpem în maşină la matale. Şi-apoi autocarul trece altfel prin vămi... ştii mata. Îţi dorim drum bun, sau şedere plăcută, după cu ţi-ai plănuit. Nu te supăra pe noi, că n-am ştiut de prietenii care ne aşteaptă.
Au luat rucsacurile aşteptînd să le dau cei 50 de mărci.
Eram uluit. Şi eu care-mi făcusem atîtea planuri. Am băgat mîna-n buzunar să scot banii. Alţi bani oricum nu aveam. N-aveau ce fura de la mine. Le-am dat banii şi le-am zis:
-Îmi pare rău că nu am cu ce vă plăti şi benzina, dar poate ne vom mai găsi vre-odată ca să mă revanşez. Vă doresc şi eu călătorie plăcută. Despre mine să nu vă faceţi griji. Îmi poartă Dumnezeu de grijă. Mulţumesc lui Dumnezeu că v-am cunoscut.
Ne-am strîns mîinile prieteneşte şi gata. Au plecat.

Încă nu am citit ultimul episod din Cosmarul dar o voi face mai târziu.
Acum vreau să spun câte ceva referitor la Publisher...
Eu l-am învătat la perfectiune în mai putin de o lună. Cum? Jucându-mă cu el, intrând în "matzele" lui fără teamă - am învătat de unul singur. Asta e calea cea mai bună de a memora ceva: pe cont propriu. Normal că voi alături de tine când te vei lovi de câte un "zid" mai înalt dar trebuie să o faci singur. Lucrând cu el (Publisher-ul) asa îl vei cunoaste mai bine. Teoria este bună dar nicicând mai bună decât practica.
Vom mai discuta despre asta...

Mulţumesc Emilule pentru sprijinul promis. Domnul fie cu noi pretutindeni.

Ajungând aici, te-am ajutat şi eu la curăţirea numerelor... episoadelor. Deci am ajuns la zi.
In tot ce ai făcut tu ai acţionat ca un robot pentru a materializa semnalul primit de la Îngerul tău păzitor, care te dirija. Ai ajuns la ambasadă cu speranţe mari, dar datorită faptului că şi cei de la ambasate au fost "muşcaţi" de mulţi netrebnici nu mai erau în stare să-i separe pe cei buni de cei răi şi nici nu mai încercau s-o facă. Petru ei toţi erau trataţi cu NU.
Totuşi, la ambasadă ai întâlnit şi un om de suflet care te-a ajutat atât cât a putut el, pentru că Dumnezeu nu ţi-a oferit totul pe tavă. Ţi-a dat cu pipeta pentru a te face să-L cunoşti. Fiecare L-am cunoscut pe Dumnezeu într-un anumit fel. Fiecare am avut o experienţă. Dar pe fiecare Dumnezeu nu ne-a lăsat să ne prăbuşim. Cel puţin eu aşa simt.

abbilbal a scris:

Ajungând aici, te-am ajutat şi eu la curăţirea numerelor... episoadelor.
Totuşi, la ambasadă ai întâlnit şi un om de suflet care te-a ajutat atât cât a putut el
Dar pe fiecare Dumnezeu nu ne-a lăsat să ne prăbuşim. Cel puţin eu aşa simt.

Cum adică ,,m-ai ajutat la curăţirea numerelor episoadelor"? nu înţeleg.
Despre Ambasadă vei vedea în continuare. La noapte afişez următorul episod.
Cît despre Dumnezeu, ai foarte mare dreptate.


Emil.
Am căutat Publisher-ul în Google. Tot ce am găsit, n-am nici o variantă fără să cumpăr. Deci la banii mei, nu prea am şanse nici aici.

ACCENT a scris:

De unde să ştiu eu cum să public prin ,,Publisher"? Doar dacă-mi dai mai multe amănunte. Ştii prea bine că-s bîtă de deştept în chestiile astea.

Găseşte tu unde să publici şi cu corectura şi punerea în pagină promit să te ajut şi eu!

Dacă ai instalat pachetul Microsoft Office (Word, PowerPoint, Excel etc.) trebuie să ai şi Publisher, pentru că sunt toate în aceeaşi "cutie".

Anahoret are dreptate: în orice pachet de Microsoft Office este inclus si Publisher.
Dacă nu ai Office-ul deloc, poate "ne învârtim" de unul special pentru tine.
Să văd dacă pot trage de pe CD-ul meu doar ce-ti trebuie, să-l aranjez perfect legal ca să ai si Updates, apoi să-l expediez la o adresă ce o doresti tu. Promit doar că voi încerca varianta asta - nu este obligatoriu să si reusească.
Întâi vezi dacă ai Word - atunci trebuie să fie si Publisher acolo...

O zi faină tuturor! Ne vedem către miezul noptii la voi!

Citat :

Ne-am strîns mîinile prieteneşte şi gata. Au plecat.

Din nou, surprize...Ai ramas cu benzina, dar n-ai bani pentru vamesi, n-ai mancare...Inapoi la Ambasada? Poate schimbandu-se oarecum datele, vei avea mai mult succes? Sa gasesti de lucru in Varsovia?

ACCENT a scris:

Mulţumesc Anahoret, dar eu nu ştiu ce-nseamnă ,,Rocambole-ul lui Terrail".

Rocambole este un personaj creat de scriitorul francez Ponson du Terrail, ale carui aventuri au delectat multi cititori. Rocambole a fost primul super-erou al literaturii moderne.

PS. Ma bucur ca ai scapat cu bine din aventura cu cei patru. A fost mai bine decat mi-am inchipuit eu.

Anahoret a scris:

Găseşte tu unde să publici şi cu corectura şi punerea în pagină promit să te ajut şi eu!
Dacă ai instalat pachetul Microsoft Office (Word, PowerPoint, Excel etc.) trebuie să ai şi Publisher, pentru că sunt toate în aceeaşi "cutie".

Nu am instalat pachetul Microsoft Office. Acum aud pentru prima dată. Şi vorbesc foarte serios.
Accept cu multă plăcere ajutorul tău. Mulţumesc anticipat! Dar cum luăm legătura?

Emil Condor a scris:

Anahoret are dreptate: în orice pachet de Microsoft Office este inclus si Publisher.
Dacă nu ai Office-ul deloc, poate "ne învârtim" de unul special pentru tine.
Să văd dacă pot trage de pe CD-ul meu doar ce-ti trebuie, să-l aranjez perfect legal ca să ai si Updates, apoi să-l expediez la o adresă ce o doresti tu. Promit doar că voi încerca varianta asta!

Adresa mea, deja o ai Emile. Ţi-am trimis-o prin e-mail. Mulţumesc pentru bunele intenţii. Abea aştept CD-ul.

Episod 1 pag. ..6_____Episod ..7 pag. 31_____Episod 13 pag. 40_____Episod 19 pag. 46
Episod 2 pag. ..8_____Episod ..8 pag. 35_____Episod 14 pag. 40_____Episod 20 pag. 46
Episod 3 pag. 13_____Episod ..9 pag. 36_____Episod 15 pag. 43_____Episod 21 pag. 47
Episod 4 pag. 16_____Episod 10 pag. 36_____Episod 16 pag. 44
Episod 5 pag. 20_____Episod 11 pag. 38_____Episod 17 pag. 44
Episod 6 pag. 26_____Episod 12 pag. 39_____Episod 18 pag. 45
************************************************************************

Episodul 22 din ,,Coşmarul"

Nu-mi părea rău, dar priveam după ei să văd dacă glumeau sau nu. Chiar au dat colţul pe unde apăruse. Nu-mi venea să cred cum se spulbera posibilitatea de întoarcere în ţară. Să fi fost Ambasada singura soluţie? Mergeam agale pînă la colţul acela, ca să-i privesc cum se depărtau. N-aveau intenţia să se mai întoarcă. Şi totuşi, de ce trebuiau să meargă pe jos? Puteam să-i duc eu pînă la autocar. Şi-aşa tot trebuia să mă deplasez către Ambasadă. Dar dacă la autocar dădeam peste cineva din duşmani? Mai bine-i lăsam la oarece distanţă. Am fluierat după ei insistent. S-au oprit să mă aştepte. N-am alergat. Doar le-am făcut semn că vin cu maşina pînă la ei. Cînd i-am ajuns, le-am spus că-i duc eu la autocar. Aşa s-au urcat în maşină.

În timp ce conduceam le explicam cît de rău îmi părea că n-au mai vrut să meargă cu mine.
-Dacă Dumnezeu v-a scos în calea mea de două ori, le ziceam eu, sînt convns că o să vă pară rău abandonîndu-mă. Voi aţi riscat atît de mult ca să faceţi rost de bani, şi aţi început deja să-i pierdeţi. Dacă aţi cheltuit pe benzină, este aproape preţul pentru autocar. Iar acum veţi mai plăti odată. Deci plătiţi dublu. Dacă mergeaţi cu mine eu vă duceam chiar pînă acasă la voi la Roman. Autocarul nu vă lasă la poartă. Eu, în schimb, vă puteam duce pînă la scară. De ce să cheltuiţi mai mult decît se merită? Cu prietenii voştri vă puteaţi găsi în ţară. În autocar trebuie să fiţi la cheremul şoferului. La mine în maşină aţi fi voi şefi, pentru că aţi plătit, şi vă duc pe unde vreţi voi, opresc cînd şi unde vreţi voi. Voi hotărîţi, nu eu. Ziceţi şi voi, nu-i mai comod cu maşina mică? Uite că nu mai vreau nici măcar ăia 50 de mărci, şi haideţi să vă duc eu.

-Deacord bătrîne, îmi zice cel ce părea şeful lor. Mergem cu matale. Ştii drumul pînă la graniţă? Acolo mai vorbim.
Ei credeau că trecem pe la Mostişka, şi nu le-am spus că de fapt vom trece pe la Hrebene.
Am fixat direcţia spre Lublin, urmărind indicatoarele ca să nu mă rătăcesc. Lor l-i s-o părut firesc să nu merg spre Radom. Aşa s-au încins la vorbă pînă ne-o oprit poliţia. Chiar nu ştiam de ce ne-o oprit. Mi-au cerut actele, după care voiau să plătesc o amendă de 10 mărci pentru că circulam cu farurile stinse. Nici nu băgasem de seamă. Era doar poziţia aprinsă, şi fiind încă ziuă n-am sesizat lipsa luminii farurilor. În Polonia se circula cu farurile aprinse şi ziua.
N-aveam bani ca să plătesc amenda. Dar au plătit băieţii, fără să fie supăraţi pe mine. Lor nu l-i s-o părut mult cele 10 mărci. Am căpătat actele şi la drum, că era destul de lung.

Curînd s-a făcut şi noapte. Băieţii au adormit. Nu-i interesa să urmărească traseul.
Ninsoarea se oprise, şi vedeam mai bine indicatoarele reflectorizante.
Pe măsură ce ne apropiam de graniţă, drumul nu mai era aşa de bine curăţat de zăpadă. Dar nici circulaţia nu mai era aşa de deasă. Nu cred să fi făcut mai mult de 4-5 ore pînă la graniţă.
Aici, paşapoartele trebuiau verificate. Cînd s-au trezit băieţii, nu recunoşteau vama pentru că nu erau la Semeş-Medica. Iar în partea Ukraineană nu era Mostişka. Ei ar fi vrut să mă abandoneze iar, dacă găseau vre-un autocar, dar cum autocarele nu treceau pe la Hrebene, n-au mai avut încotro, şi-au trebuit să meargă cu mine. Acum îi văzusem şi eu nervoşi. Nu s-au aşteptat la vama Hrebene. Poate că nici nu ştiau de ea nimic. Ei erau siguri că numai pe la Mostişka se putea trece. Dar le-am arătat pe hartă că era mai scurt traseul pe care-l alesesem.

I-am sfătuit să nu mergem noaptea, şi să aşteptăm lumina zilei. Noaptea era riscant din cauza ,,beretelor negre" care atacau fără nici un fel de scrupule. Pînă şi poliţiştii ukraineni îşi permiteau să-şi facă de cap noaptea. Era cel mai înţelept să dormim pînă se făcea dimineaţă. Dar ei n-au fost deacord. Şi doar ştiau că nici autocarele nu îndrăzneau să tranziteze Ukraina noaptea. Totuşi ei se încăpăţînau să mergem noaptea, că de aia a plătit maşină mică.
Mi-ar fi prins bine cîteva ore de somn, dar n-am comentat. Ei erau şefii. I-am vrut. Acum suportam consecinţele. Eu mi-am făcut datoria şi i-am avertizat. Ce s-o întîmpla, nu aveam de unde să ştiu. Un lucru ştiam sigur. Dacă Dumnezeu m-a condus în aşa fel încît să-mi găsesc maşina pe care o rătăcisem, înseamnă că mă conducea şi pînă-n ţară tot EL indiferent de ce urma să se mai întîmple.

N-am stat pe gînduri, şi prudent mergeam cam cu 40Km/h, din cauza lunecuşului. Un strat de zăpadă bătătorită era pe tot parcursul cît am tranzitat Ukraina. Iar de-o parte şi de alta nu puteam vedea altceva decît pereţi de zăpadă înalţi între 1,5m şi 2,5m. Aveam să petrec o noapte foarte uricioasă într-un decor supărător de alb.
Ajunşi la o intersecţie în cîmp deschis, am dat şi de primul pichet de poliţie rutieră. În asemenea intersecţii nu se putea să nu se găsească şi un semn rutier care teobliga să opreşti indiferent de faptul că poliţistul era afară sau înăuntru. Important era să opreşti. Dacă poliţistul considera necesar, ieşea afară pentru verificări. Dacă nu, nu.
Un gard metalic galben ştrangula drumul, lăsînd loc doar cît să încapă o maşină. Semnul cu ,,Stop Control" era acolo. Şoferul era obligat să şi coboare din maşină la asemenea Stop.

Era imposibil de ocolit intersecţia cu pricina, mai ales că nu cunoşteam zona.
Poliţistul mi-a solicitat actele. La lumina unui bec anemic citeşte pe Cartea Verde, şi mă întreabă într-o românească stîlcită:
-Unde scrie Ukraina?
I-am arătat că scria şi pe ruseşte, ca să înţeleagă şi el, toate ţările Europei de Est, inclusiv Comunitatea Statelor Independente ale fostei Uniuni Sovietice din partea Europeană.
Nu era mulţumit. El voia să scrie Ukraina în mod special.
În interior mai erau şi alţi poliţişti. Dar acesta trebuia să stoarcă ceva de la noi.
-Fără 50 mărci amendă nu scăpaţi! ne-a ameninţat el în final.
Băieţii au scos 50 mărci pe care i-am dat numai ca să ne lase să trecem, fără să mai facă proces verbal de contravenţie. Aşa am scăpat de primul pichet.

Poliţiştii ştiau încotro ne îndreptam şi anunţau telefonic pe următorul pichet ca să ne jupoaie şi aceia. Iar noi mergeam fără să ştim ce ne mai aşteaptă. Eram atent să nu depăşesc 40Km/h ca să nu pierd controlul direcţiei, şi să nu intru în vre-un perete de zăpadă. Se cunoştea cum trecuse autofreza de curănd, ca să degajeze drumul. Probabil că pe toată perioada viscolului nu s-o circulat prin Ukraina. Abea cînd a încetat vîntul şi ninsoarea,au băgat şi ei autofrezele la lucru. Pe vremea aceea Ukraina se confrunta cu o criză economică de speriat. Rublele ruseşti nu mai erau recunoscute, şi scoseseră ei un fel de cupoane, pînă rezolvau cu moneda naţională. Şi din cauză că nu se circulase toată săptămîna, poliţiştii erau superflămînzi în a solicita suveniruri. Dar noi ne vedeam de drumul nostru. Ne mai încurcam prin labirinturile înzăpezite din cauza lipsei indicatoarelor, sau din cauză că acolo unde ele existau nu se vedea ce scrie lipsind din literele ruseşti. Plus că nici reflectorizante nu erau.
*****************************************************************
Staţi pe aproape să vedeţi continuarea ,,Coşmarului"!

ACCENT a scris:

abbilbal a scris:

Ajungând aici, te-am ajutat şi eu la curăţirea numerelor... episoadelor.
Totuşi, la ambasadă ai întâlnit şi un om de suflet care te-a ajutat atât cât a putut el
Dar pe fiecare Dumnezeu nu ne-a lăsat să ne prăbuşim. Cel puţin eu aşa simt.

Cum adică ,,m-ai ajutat la curăţirea numerelor episoadelor"? nu înţeleg.

Nimic mai simplu. În timp ce tu ai scris episodul în care ai descris cum te-ai căznit să cureţi numerele maşinii, eu am încurcat ordinea episoadelor şi le-am citit cum am apucat până când m-am dumirit că am luat-o razna în privinţa ordinii lor fireşti.

Citat :

Staţi pe aproape să vedeţi continuarea ,,Coşmarului"!

M-am mirat ca ai alergat dupa ei, mi-a fost grozav de teama sa nu ajungi la autocar si sa te recunoasca aia din gasca.
Citind despre drumul spre Romania, din nou mi-e tare teama ca o sa se intample ceva urat. Dar macar esti mai aproape de tara.

Cu autocarul poate ca hotii scapau mai ieftin...toti din autocar cotizeaza si vamesii nu iau asa de mult cat ar lua de la fiecare masina mica. Si poate ca unele bagaje le dosesc mai bine.

zaraza26 a scris:

Citind despre drumul spre Romania, din nou mi-e tare teama ca o sa se intample ceva urat.
Cu autocarul poate ca hotii scapau mai ieftin...toti din autocar cotizeaza si vamesii nu iau asa de mult cat ar lua de la fiecare masina mica. Si poate ca unele bagaje le dosesc mai bine.

Ai intuit corect, Zaraza.
Am un examen de dat, dar tot o să-mi fac timp ca să scriu următorul episod.

ACCENT a scris:

zaraza26 a scris:

Citind despre drumul spre Romania, din nou mi-e tare teama ca o sa se intample ceva urat.
Cu autocarul poate ca hotii scapau mai ieftin...toti din autocar cotizeaza si vamesii nu iau asa de mult cat ar lua de la fiecare masina mica. Si poate ca unele bagaje le dosesc mai bine.

Ai intuit corect, Zaraza.
Am un examen de dat, dar tot o să-mi fac timp ca să scriu următorul episod.

Succes la examen!

zaraza26 a scris:

Succes la examen!

Mulţumesc!