ACCENTE

Nu trebuiesc bani dacă ai un calculator de fabricatie mai recentă, adică din ultimii 4-5 ani.
E posibil să ai program de restaurare în el, deja, doar e nevoie de cineva să te ajute un pic - cineva care stie ce face. La computerele mele nu am făcut niciodată nicio restaurare, le păstrez mereu curate dar cine a făcut, te poate ajuta.

Dacă ai un calculator mai vechi, tot se poate face restaurarea dar diferit - un pic mai complex. La asta ai nevoie de cineva care stie exact ce face!

Înghetarea comenzilor din soricel pot fi cauzate si de eliminarea unor programe din creierul computerului (Windows) fără să-ti dai seama. Adevărat că un virus poate face si el destul rău.

Episodul 1 pag. ..6_____ Episodul ..6 pag. 26_____Episodul 11 pag. 38
Episodul 2 pag. ..8_____ Episodul ..7 pag. 31_____Episodul 12 pag. 39
Episodul 3 pag. 13_____ Episodul ..8 pag. 35_____Episodul 13 pag. 40
Episodul 4 pag. 16_____ Episodul ..9 pag. 36_____Episodul 14 pag. 40
Episodul 5 pag. 20_____ Episodul 10 pag. 36_____Episodul 15 pag. 43
********************,,extemporal,, pag. 28.*********************

Episodul 16 din ,,Coşmarul"

Mai intii a trebuit sa ma apuc de scris ultimile noutati in carnetel. Apoi, fiind sigur ca masina se afla intr-un loc destul de dosnic, nu-mi raminea altceva de facut decit sa dorm ca sa fiu fresh pentru duminica.
Era ger in continuare cam la 15-20 grade sub zero.
Promoroaca era prezenta in tot interiorul habitaclului, cind m-am trezit.
Rasarise soarele in duminica aceea geroasa.
Trebuia sa caut Ambasada mergind pe jos, ca benzina nu aveam suficienta, iar timp aveam berechet. Am dat frica la o parte, zicind ,,fie ce-o fi,, si pina se ivea alta solutie, nu aveam incotro... am purces la drum in cautarea Ambasadei.

Cu adresa scrisa lizibil pe o hirtie, intrebam pe trecatori, iar ei ma indrumau asa cum se pricepeau mai bine. Dar nu ma limitam sa intreb doar pe cite unul, ci pe mai multi, ca sa fiu sigur ca merg in directia dorita. Ma uitam si in urma, ca sa fotografiez cu privirea punctele de reper mai importante, pentru ca la intoarcere sa nu ma ratacesc.
Cum peste noapte ninsese, am lasat masina plina cu un strat cam de 10 cm de zapada. O acoperea numai bine ca sa nu atraga atentia culoarea.
Drumul pina la Ambasada mi s-a parut destul de lung, mai ales din cauza ca nu ma tineau picioarele. Eram obligat sa ma asez pe cite o banca ca sa ma odihnesc. Ma simteam atit de slabit incit ma si miram cum de ma mai misc.

Am considerat ca mersesem pe jos cam 10Km. Deci mi-ar fi trebuit cam un litru de benzina. Si nu-l aveam. Dar daca Domnul ma adusese de la Katowitze atitia Km, tot EL trebuia sa ma mai duca inca 10Km daca tot trebuia sa ajung la Ambasada. Eu nu stiam cum sa mai fac rost de acel litru de benzina. Mi-ar fi fost jena/rusine sa cersesc chiar si pentru un litru.
Eram bucuros ca gasisem Ambasada, macar ca era inchisa, fiind duminica. Dar luni va fi deschisa. Si atunci se va decide soarta mea.
Ma-ntorceam atent la punctele de reper, ca sa nu ma ratacesc. Nu ma grabeam. Aveam timp toata ziua. Si totusi parca nu venisem pe strazile pe care mergeam acuma. Nu mai recunosteam nici un punct de reper. Trebuia sa ma intorc din nou catre Ambasada, ca sa reiau traseul.

Intrebind pe trecatori ca sa ma indrume spre Ambasada din nou, imi faceam griji ca nu era exclus sa nu-mi mai gasesc masina. Nu notasem nicaieri strada pe care se afla, si nici nu cunosteam vre-un punct de reper mai important prin apropiere. Warsowia era capitala, si intr-un oras atit de mare, a cauta masina, ar fi fost ca si cum as fi cautat un ac in carul cu fin.
Nu ma asteptam sa ma ratacesc. Si nici la Ambasada n-am mai ajuns in duminica aceea.
’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''
Cine intuieste ce s-a intimplat cu masina, si ce am facut in continuare [semnul intrebarii].

Salut Accentule. Cred că maşina ţi-a fost ridicată de cei de la primărie şi dusă la parcare în aşteptarea stăpânului.

Citat :

Cine intuieste ce s-a intimplat cu masina, si ce am facut in continuare?

Sa nu-mi spui ca ti-a furat-o un roman!
Luni...sper ca ai gasit pe cineva la Ambasada care te-a ajutat sa ajungi in tara.

Episod 1 pag. ..6_____Episod ..6 pag. 26_____Episod 11 pag. 38_____Episod 16 pag. 44
Episod 2 pag. ..8_____Episod ..7 pag. 31_____Episod 12 pag. 39
Episod 3 pag. 13_____Episod ..8 pag. 35_____Episod 13 pag. 40
Episod 4 pag. 16_____Episod ..9 pag. 36_____Episod 14 pag. 40
Episod 5 pag. 20_____Episod 10 pag. 36_____Episod 15 pag. 43
************************************************************************

Episodul 17 din ,,Coşmarul"

Ca să mă întorc iar la Ambasadă, ar fi trebuit să mă prindă noaptea rătăcind pe străzile capitalei Poloneze. Un om bine hrănit, ca să nu obosească, poate merge pe jos (pe drum fără urcuşuri), cam 4-5Km/h. Eu, cred c-am făcut 2,5Km/h, fiind leşinat de foame... de-abea mă tîram, oprindu-mă destul de des ca să mă aşez pe cîte o bancă, pentru a-mi reface forţele.
Cred că mi-a trebuit cam 4 ore ca să merg 10 Km. Iar ca să mă întorc înapoi către maşină, măcar că n-am găsit-o, depăşisem 5 ore. Deci toată perioada de lumină a zilei o consumasem, fiind în februarie. Ca să ajung din nou la Ambasada, presupunînd că nimeream apoi intoarcerea corectă ca să găsesc maşina, mi-ar mai fi trebuit vre-o 10 ore, dacă nu cădeam de somn, pentru că aş fi depăşit miezul nopţii.

De imaginat ce s-ar fi întîmplat dacă m-ar fi toropit somnul pe un ger ca acela, afară pe vre-o bancă. Nici măcar disperat nu mai eram. Trebuia să abandonez căutarea maşinii, şi să mă orientez de un adăpost unde să mă odihnesc. Dar unde să găsesc aşa ceva cînd fiecare intrare în bloc, la orice bloc am căutat, era cu interfon, iar uşile nu se deschideau decît dacă aveai cheie, ori dacă îţi deschidea cineva dintre locatari. Nici să cer ajutor nu ştiam cum. Apăsasem pe cîteva butoane de interfoane, şi auzeam voci care mă întrebau cine sînt, dar dacă eu nu ştiam cum să le explic în poloneză, ei nu mai continuau discuţia cu mine, şi nici nu-mi deschideau uşa. Am aşteptat la o intrare în bloc ca să intre sau să iese careva, în ideea că aşa voi putea intra. Era duminică, şi pe o vreme ca aceea, mai nimeni nu se-ncumeta să iasă din casă. Aşteptam in zadar şi îngheţam din cauza gerului care se instala din nou odată cu lăsarea serii. Nici la celelalte intrări de bloc nu era nimeni care să intre sau să iese.

Trebuia să fac mişcare ca să nu îngheţ de tot. Doar o noapte trebuia să mai rezist, chiar aşa fără maşină, şi următoarea zi era luni. Aş fi mers la Ambasadă şi i-aş fi rugat pe cei de acolo să m-ajute ca să-mi găsesc maşina. Poate că la gară ar fi fost mai nimerit să caut adăpost. Întrebam pe oamenii foarte rari la ora aceea, să mă-ndrume către gară. Aşa am ajuns la o Catedrală catolică foarte impunătoare. Se auzea din interior cum se cînta la orgă, şi corul.
Dacă auzeam corul însemna că erau şi oameni acolo. O fi fost slujba de vicernie, îmi ziceam eu in gînd, pentru că aşa văzusem la ortodocşi. Am vrut să intru, dar uşile acelea mari erau ferecate, şi încuiate pe dinăuntru. Nici măcar în biserică nu puteam intra. Parcă era făcut să stau numai pe afară.

Mă dureau picioarele, şi atît de mult îmi doream să mă aşez undeva... Dar unde?
Am reuşit totuşi să rezist ca să stau în faţa uşii pînă s-a terminat slujba. De fapt mi-am dat seama că a fost doar corul ce făcea repetiţie. Cînd au ieşit, eram acolo postat în faţa uşii. Chiar mă gîndeam că s-o fi îndurat vre-unul să-mi lase ceva mărunţiş. Dar nu. Fiecare îşi vedea de drumul său, trecînd pe lîngă mine ca pe lîngă o statuie. Nu-mi dădea nimeni nici o importanţă.
După plecarea coriştilor, uşile au rămas descuiate. Cu siguranţă mai trebuia să fie cineva pe acolo ca să le incuie. Am profitat de ocazie îndrăznind să intru. Poate reuşeam să mă ascund pe undeva, chiar dacă mă încuia înăuntru. Şi era atît de cald în interior...

Chiar imediat ce închisesem uşa după mine, văd că apar doi bărbaţi. Păreau a fi preotul şi dascălul, că nu ştiam cum să-i numesc în stil catolic. Am făcut o plecăciune în faţa lor, şi m-am străduit să le zic de ce mă aflam acolo. Nu cred că au înţeles, dar preotul a scotocit printr-un portofel şi mi-a dat 5 zloţi de tip nou, zicîndu-mi: ~Uuuuuuuuu, Bucharest.
După cum a făcut el ca trenul, şi cum gesticula, am înţeles că-mi recomanda să folosesc trenul ca să merg la Bucureşti. Şi nu m-au lăsat să rămîn în interior la căldură, închizînd uşile pe dinafară. Mă uitam după ei cum se depărtau discutînd fără să le pese că eu tînjeam după un pic de căldură.

Aveam totuşi 5 zloţi. Dar ce să fi făcut cu ei duminică seara cînd peste tot era închis? Mă gîndeam să nu-i cheltui ca să am de benzină. Nu mă gîndeam de loc la mîncare, deşi nu mîncasem o săptămînă decît plăcinţelele alea mici cu brînză. Auzi ce mă gîndeam eu să cumpăr. Benzină; măcar că nu găseam maşina. Căutam o benzinărie că acolo trebuia să fie deschis permanent. Poate că mă lăsa şi înăuntru ca să mă mai încălzesc. Dar în ce puneam benzina? iar dacă o cumpăram, ce făceam cu ea fără maşină? Deci nu merita să cumpăr nimic, sau mai bine luam totuşi ceva de mîncare. Cine ştie cînd găseam maşina şi dacă o mai găseam. Nu ştiam ce surprize aveau să mă aştepte la Ambasadă.
*****************************************************************
Cine intuieşte ce-am făcut cu banii, şi unde am găsit adăpost în noaptea aceea?

Cu banii ai dat telefon în România (cred că trebuia de mult să o fi făcut!) iar de dormit se putea găsi o masină deschisă ori o gură de canalizare încălzită... Orice era posibil în situatia ta de atunci.

Emil Condor a scris:

Cu banii ai dat telefon în România (cred că trebuia de mult să o fi făcut!) iar de dormit se putea găsi o masină deschisă ori o gură de canalizare încălzită... Orice era posibil în situatia ta de atunci.

Emil, la pagina 44 din 44 ai avut comentariul nr. 3333.

Citat :

Cine intuieşte ce-am făcut cu banii, şi unde am găsit adăpost în noaptea aceea?

Cred ca nu ma asteptam sa fie asa de greu sa anticipez...
Intai ca si daca te gandeai la ceva, trebuia sa gasesti locul... De exemplu sa gasesti un adapost pentru cei fara adapost. Plateai acolo sa stai peste noapte... Dar mie imi e foarte greu sa imi dau seama ce poate apare...sau vreo solutie de ultim moment.

Emil Condor a scris:

Cu banii ai dat telefon în România (cred că trebuia de mult să o fi făcut!) iar de dormit se putea găsi o masină deschisă ori o gură de canalizare încălzită... Orice era posibil în situatia ta de atunci.

Pe vremea aceea încă nu ştiam cum să dau telefon în România. Nu cunoşteam prefixul României.
Chiar dacă aş fi văzut vre-o maşină deschisă, n-aş fi îndrăznit să intru în ea. Dacă nu este propietatea mea sau un loc public, eu nu intru.
Despre canalizare, sincer să fiu, n-m văzut vre-o una care să-mi atragă atenţia. Şi chiar dac-aş fi văzut, tot nu m-aş fi încumetat să intru acolo. Mă cunosc destul de bine.

Astăzi, cum este fiestă în comunitatea Valenciană, am şi eu liber de la şcoală. Voi mai posta încă un episod peste cîteva ore. Dar pînă atunci vreau să mai văd şi opinia altor cititori.
Trebuie de ştiut că nu mă adaptez după opinia nimănui. Eu nu modific filmul întîmplărilor. Vreau doar să ştiu cum ar fi procedat oricine altcineva, dacă ar fi fost în situaţia mea de atunci.
Din punct de vedere raţional şi logic se pot da multe răspunsuri, fără a lua în calcul imprevizibilul.
Curaj, vă rog! Nu sînt sancţiuni. Aici doar discutăm, şi fiecare îşi spune părerea funcţie de împrejurările relatate.

Citat :

Pe vremea aceea încă nu ştiam cum să dau telefon în România. Nu cunoşteam prefixul României

Da, ai zis undeva ca nu ai reusit sa iei legatura cu Romania din cauza ca nu stiai prefixul 0040.

Sincer, eu sunt prea prevazatoare ca sa ajung in astfel de situatii limita. De aici imposibilitatea de a gasi o solutie.

M-as fi dus la gara si as fi plecat la Bucuresti... banii ajungeau pt asta?

aurora a scris:

M-as fi dus la gara si as fi plecat la Bucuresti... banii ajungeau pt asta?

Ca să mergi de la Warşowia la Bucureşti cu trenul, cred că era nevoie de cel puţin 50 mărci germane. Asta însemna cam 70-80 zloţi de tip nou.
Pentru mine era greu de imaginat cum aş fi putut face rost de atîţia bani, în împrejurările acelea. Scosesem din calcul posibilitatea asta. Iar ca să fac blatul pe tren, mi se părea foarte riscant. Amenda era destul de mare, şi nu aş fi avut cu ce s-o plătesc în termen de 48 ore. În cazul în care nu plăteai, amenda fiind contravenţională, se întocmea dosar penal cu privare de libertate pe o perioadă de cel puţin trei luni. Şi eu ştiam toate astea.

Cred ca ai gasit un loc de dormit intr-o institutie care era deschisa atunci(posta,politie)apoi ai trimis o telegrama acasa unde familia a luat legatura cu ambasada romana de la Warsowia

Nu cred ca ambasada s-ar fi lasat implicata intr-o actiune referitoare la un cetatean care nu avea practic ce sa caute acolo! sa-l ajute? in baza carui statut, carei obligatii, caror fonduri?

(Extras din Infoturist)

Drepturi si obligatii ale cetatenilor romani in strainatate:
Cetatenii romani aflati in strainatate beneficiaza de asistenta si protectie consulara din partea misiunilor diplomatice si oficiilor consulare ale statului roman, in conformitate cu legislatia romana si prevederile conventiilor internationale la care Romania este parte.
**********************************************************************

Episod 1 pag. ..6_____Episod ..6 pag. 26_____Episod 11 pag. 38_____Episod 16 pag. 44
Episod 2 pag. ..8_____Episod ..7 pag. 31_____Episod 12 pag. 39_____Episod 17 pag. 44
Episod 3 pag. 13_____Episod ..8 pag. 35_____Episod 13 pag. 40
Episod 4 pag. 16_____Episod ..9 pag. 36_____Episod 14 pag. 40
Episod 5 pag. 20_____Episod 10 pag. 36_____Episod 15 pag. 43
************************************************************************

Episodul 18 din ,,Coşmarul"

Mergeam ca teleghidat, fără să ştiu unde mă îndreptam, cu scopul de a face mişcare pentru a mă încălzi. Rar de tot mai apărea cîte un om pe stradă, ceea ce însemna că nu prea aveam pe cine să mai întreb cam pe unde ar fi gara, considerînd că acolo aş fi avut asigurat oarece adăpost. Maşinile circulau destul de bine. Rezulta că şi autobuzele circulau. Nu văzusem nici unul, dar poate că din cauză că nu dădusem importanţă. Aşa mi-a venit ideea că trebuiau şi nişte staţii de autobuze prin oraş. Iar în staţii aş fi găsit şi oameni aşteptînd. Dar unde era o staţie? Dacă eram pe o stradă pe unde nu avea nici un autobuz traseu? Greu de ghicit.

Nu-mi rămînea decît să merg cît mă mai ţineau picioarele. Şi eram atît de obosit, cum mersesem toată ziua... Dar n-aveam de ales, dacă nu voiam să îngheţ.
Undeva, printre nişte gunoaie, era un bidon de plastic cu capacitatea de un litru, în care fusese ulei de motor. Era bun să pun un litru de benzină în el. Aş fi mers 10Km cu maşina, dacă o găseam. De acolo de unde era maşina, aş fi ajuns la Ambasadă. Dar de unde să iau acum maşina, că bidon aveam pentru un litru de benzină. Aveam şi cu ce plăti preţul. Am luat bidonul cu mine. Mă cam încurca, că trebuia să-l ţin destul de incomod pe frigul acela. Mi-ar fi prins bine o sacoşă din plastic, dar de unde să fi făcut rost?

Un fel de aprozar, părea să fie deschis. Văzusem de la distanţă că era ceva mişcare prin interior. Dacă intram acolo, puteam face rost de sacoşă. Nu cumpăram nimic, ca să nu cheltuiesc banii. Sacoşa putea să mi-o dea gratis. Am intrat. Eram singurul client. Vînzătoarea se grăbea. Probabil venise doar să rezolve o problemă personală, nicidecum c-ar fi fost deschis la ora aceea. Dar eu voiam doar o pungă. Aşa ceva ea nu concepea. Punga goală nu mi-o dădea. Dacă cumpăram ceva, aveam şi punga. Altfel nu. Ca să ies fără pungă, însemna să abandonez şi bidonul, ca să nu-mi îngheţe mîinile. Ce să fi cumpărat ca să am şi punga, dar să am şi de un litru de benzină? Şi nu ştiam să-i explic în poloneză.

I-am arătat cei 5 zloţi vînzătoarei, făcînd-o să înţeleagă că alţii nu mai aveam. Aş fi vrut să cumpăr nişte mere şi o pîine, dar să-mi rămînă şi de benzină ca să pun în bidonul de un litru.
Funcţie de preţurile afişate, îmi puteam permite să cumpăr doar o jumătate de pîine şi patru mere. Chiar aşa am şi solicitat. Mi-a dat restul exact cît să cumpăr benzina, şi am căpătat inclusiv sacoşa. Pe lîngă mere şi pîine, a încăput şi bidonul. Problema era că merele trebuiau repede consumate. Altfel îngheţau. Dar unde să mă duc cu ele ca să le mănînc la căldură? Îmi îngheţau dinţii cînd muşcam din măr. Şi parcă mi se făcuse o foame...
Vînzătoarea, în urma mea, a plecat şi ea, încuind uşa. Şi n-o întrebasem unde găseam o benzinărie. Acolo poate mă lăsa în interior să mănînc merele şi pîinea. Iar apa era în maşină.

Şi maşina nicăieri. Nu ştiam dacă rezistam gerului în noaptea aceea, mai ales că nu se ivea nici o posibilitate de adăpost ca să mai şi dorm măcar cîteva ore. Mergeam istovit de puteri, tremurînd de frig. Treceam printr-o parcare, şi printre toate maşinile se afla şi o Dacie acoperită de zăpadă. Şi mă gîndeam la maşina mea care tot la fel o lăsasem pe undeva. Cine putea să ştie dacă mai ajungeam vre-odată să o mai găsesc. Aveam şi carneţelul acolo. Nici pe ce să scriu nu mai aveam, nici pix. Iar eu rătăceam de aiurea. Pe cine să fi întrebat unde era gara, că nu mai era nimeni pe stradă. În urma mea tocmai parca o maşină cu spatele. Auzeam motorul cum torcea destul de turat. Cineva se chinuia s-o parcheze şi nu reuşea. Poate că nu avea experienţă, sau îi patinau roţile. Am stat în loc ca să privesc ce manevre făcea. Era o distanţă de aproximativ 6-7m. Mă gîndeam că după ce parchează, să intru în discuţie, şi să-mi arate drumul spre gară.

Cred că i-a trebuit mai mult de 5 minute pentru a parca. În final a parcat cu faţa, că nu reuşise cu spatele. Aşa cum manevra maşina, farurile măturau cu lumina lor celelalte maşini parcate.
Văzusem şi Dacia aceea plină de zăpadă. Avea culoarea grena (vişină putredă). Aceeaşi culoare pe care o avea şi maşina mea. Dar cîte maşini or fi avînd aceeaşi culoare? Un fior trecuse prin stomac cînd văzusem culoarea. Aşa aş fi vrut să fie maşina mea...
Şi femeia aceea nu mai ieşea din maşina ei pe care reuşise să o parcheze, ca să întreb de gară.
Ea vorbea la telefon, sau se prefăcea, de frica mea. Cred că aştepta să mă îndepărtez eu, ca să iasă şi ea din maşină. Iar eu abea că o încurcam cu prezenţa mea. Intuind cam ce aştepta ea de la mine, am preferat să mă distanţez pentru a avea curaj să iasă din maşină. Nu-mi rămînea apoi decît să mă-ntorc ca să discut cu ea.

Cred că mă depărtasem cam 20m, de ajunsesem la marginea parcării, şi văd femeia ieşind brusc din maşină, fără ca să încuie maşina, şi o rupe la fugă cît o ţineau picioarele în direcţie opusă faţă de unde eram eu. N-aveam putere să alerg după ea. Era clar că se speriase de mine.
Am urmărit-o cu privirea pînă ce a intrat în bloc. Cineva îi deschisese uşa pe care s-a grăbit s-o şi închidă apoi. Deci nu trebuia să ştiu unde era gara, încă. Dar de ce n-o fi închis maşina? Dacă îi era frică de mine, de ce nu i-o fi fost frică să-şi lase maşina descuiată? Oricum, nu îndrăzneam să intru în maşina ei. Putea veni oricînd cu ajutoare, şi mai căpătam şi bătaie, ori m-ar fi dat pe mîna poliţiei. N-aveam nevoie de încurcături. Mai era o noapte şi ajungeam eu cumva la Ambasadă. Eram hotărît să rezist cu orice preţ.

Am ieşit din parcare, mergînd obosit, trist, îngîndurat, înfrigurat şi oarecum îngrijorat de felul cum se profila modul în care aveam să petrec noaptea aceea atît de geroasă.
Sacoşa o atîrnasem de cingătoare. Bidonul gol suna lovindu-se de picior.
Merele dacă îngheţau, nici nu le mai puteam mînca. Pîinea deasemenea. Cînd nu aveam ce mînca, era de înţeles, dar acum că aveam, nu puteam să mănînc. Parcă totul mergea dea-ndoaselea. Cînd aveam maşina eram departe de Ambasadă. Acum cînd eram aproape de Ambasadă, nu mai aveam maşina. Era de rîs, dar şi de plîns.
O benzinărie mă aştepta. Nu mai aveam mult pînă la ea. Acolo aveam să mănînc merele.
Apropiindu-mă, am văzut că nu era deschisă. Avea doar un ghişeu unde cei care voiau să alimenteze, mai întîi plăteau. Aşa am pus şi eu litrul acela de benzină.
******************************************************************
Aş dori să se intuiască ce evenimente au mai urmat în noaptea cu pricina.

aurora a scris:

Nu cred ca ambasada s-ar fi lasat implicata intr-o actiune referitoare la un cetatean care nu avea practic ce sa caute acolo! sa-l ajute? in baza carui statut, carei obligatii, caror fonduri?

Aproape orice tară din lume o face, totusi!!!
Nu toate natiunile sunt precum a noastră!!!

zaraza26 a scris:

Emil Condor a scris:

Cu banii ai dat telefon în România (cred că trebuia de mult să o fi făcut!) iar de dormit se putea găsi o masină deschisă ori o gură de canalizare încălzită... Orice era posibil în situatia ta de atunci.

Emil, la pagina 44 din 44 ai avut comentariul nr. 3333.

He, heeei!
Multumesc pentru... pentru zâmbetul tău, Zaraza!

Citat :

Aş dori să se intuiască ce evenimente au mai urmat în noaptea cu pricina.

Maai, ce-as mai fi folosit masina aia ramasa deschisa...macar ca sa ma incalzesc!

Mai departe, nu stiu...poate iti gasesti masina...dar parca mereu se intampla pe dos de cum ar trebui.

zaraza26 a scris:

Maai, ce-as mai fi folosit masina aia ramasa deschisa...macar ca sa ma incalzesc!

Mai departe, nu stiu...poate iti gasesti masina...dar parca mereu se intampla pe dos de cum ar trebui.

Mîine afişez următorul episod. Vei vedea dacă ai intuit corect sau nu.

ACCENT a scris:

aurora a scris:

nu avea practic ce sa caute acolo! (adică la Ambasadă) sa-l ajute? in baza carui statut, carei obligatii, caror fonduri?

ACCENT a scris:

Cetatenii romani aflati in strainatate beneficiaza de asistenta si protectie consulara din partea misiunilor diplomatice si oficiilor consulare ale statului român, in conformitate cu legislatia româna si prevederile conventiilor internationale la care România este parte.

Emil Condor a scris:

Aproape orice tară din lume o face, totusi!!!
Nu toate natiunile sunt precum a noastră!!!

Ce vrei sa spui Emile, ca nu inteleg!

Uite Aurora, spre exemplu Canada: ambasadele canadiene intervin pentru cetătenii ei când li se întâmplă ceva ca turisti prin alte părti - nu-i părăseste niciodată. Banii ce sunt cheltuiti cu ei pentru ajutorare la urgente, sunt apoi recuperati când revin acasă. E normal, omeneste de normal să fie asa!
Acelasi lucru este făcut de majoritatea natiunilor lumii.

Episod 1 pag. ..6_____Episod ..6 pag. 26_____Episod 11 pag. 38_____Episod 16 pag. 44
Episod 2 pag. ..8_____Episod ..7 pag. 31_____Episod 12 pag. 39_____Episod 17 pag. 44
Episod 3 pag. 13_____Episod ..8 pag. 35_____Episod 13 pag. 40_____Episod 18 pag. 45
Episod 4 pag. 16_____Episod ..9 pag. 36_____Episod 14 pag. 40
Episod 5 pag. 20_____Episod 10 pag. 36_____Episod 15 pag. 43
************************************************************************

Episodul 19 din ,,Coşmarul"

Din nou am rămas fără bani. Dar aveam litrul de benzină, jumatea de pîine, şi cele 4 mere.
Era parcă prea de tot, să le am pe astea, şi să nu am maşina. Măcar de m-aş fi apropiat de Dacia aceea ce semăna la culoare cu a mea. Dar nici acum nu era tîrziu. Nu mă depărtasem prea mult. Şi-aşa nu aveam altceva mai bun de făcut. Poate intram un pic în maşina femeii aceleia, dacă o mai găseam deschisă, măcar cît mîncam merele şi pîinea.
Ajuns la maşina aceea, m-am uitat în toate părţile înainte de a încerca să deschid. Mi-era o frică... Dar nu se deschidea. Poate că s-o fi întors ca s-o închidă. Sau poate avea un sistem de încuietoare automată. Deci trebuia să rămîn neapărat pe afară. Şi Dacia aceea era acolo. Era murdară. De fapt nici a mea nu era curată acolo unde o lăsasem. O fi circulînd mult omul care o condusese. Şi avea antifurturi la încuietori, tot aşa cum aveam şi eu la maşina mea.

Văzusem destule Dacii cu numere poloneze. Oare asta ce număr o avea? Părea o maşină îngrijită. Nu se vedea în interior din cauza stratului de promoroacă. Numerele de înmatriculare aveau un strat gros de mizerie îngheţată pe ele, că nu se mai ştia ce era scris.
Am curăţat mizeria cu o bucată de fier desprinsă dintr-un gard. Era număr alb. Însemna că şoferul putea fi român, că numerele polonezilor erau negre. Poate că dacă aş fi rămas prin apropiere să-l urmăresc pe român, ar fi fost o variantă să merg cu el în ţară. Dar cine ştia ce fel de om era. Dacă era un infractor ca atîţia alţii? Măcar să văd din ce judeţ era. Era din acelaş judeţ cu mine. Am curăţat în continuare ca să văd tot numărul. Avea acelaş număr ca al meu. Nu se poate! Două maşini de aceeaşi culoare şi cu acelaş număr era imposibil. Cred că am halucinaţii. Începusem să nu mai văd bine din cauza oboselii, a frigului şi a inaniţiei.

M-am frecat la ochi, m-am ciupit de obrajii îngheţaţi, ca să mă trezesc din visare. Oare dormeam stînd în picioare? Numărul de înmatriculare se încăpăţîna să rămînă ca şi al meu.
Atît în faţă cît şi în spate, numerele coincideau. Cine să-mi fi furat numerele? sau poate că-mi furase maşina, şi de fapt am dat de ea din întîmplare. Am scos cheile, şi am reuşit să deschid. Era într-adevăr maşina mea. Nu-mi venea să cred ochilor. Mă încălzisem de transpirasem sub căciulă. Şi spatele îl simţeam transpirat. Să dau de maşina mea într-un oraş atît de mare, mi se părea o nebunie. Părea atît de imposibil. Şi totuşi era maşina mea. Îmi venea să chiui de bucurie. Deja recunoşteam împrejurimile pe care le fotografiasem din priviri, şi le fixasem ca puncte de reper, de dimineaţă. Însemna că am ajuns exact unde lăsasem maşina, şi nu mi-o furase nimeni. Dar ajunsesem pe un alt traseu. Dar cum de nimerisem?

Nu era o întîmplare. Nimerisem nu pentru c-am vrut eu. Cu de la mine putere n-aş fi nimerit niciodată. Nici de noroc nu putea fi vorba. Era o şansă la un milion ca să-mi găsesc maşina atît de repede într-un oraş aşa de mare. Şi iată că şansa s-a manifestat fără ca să fie meritul meu. Tot ce am făcut eu, era că mă lăsasem dus de val. Adică nu mă concentrasem să-mi amintesc traseul, nu insistasem să mai mă orientez după anumite repere, nu mă frămîntasem în nici un fel, şi nici de îngrijorare nu putea fi vorba, lăsînd totul pe a doua zi ca s-o caut cu ajutorul celor de la Ambasadă. Nici măcar nu-mi părea rău. Pur şi simplu abandonasem ideea de a o mai căuta. Tot ce căutam era doar un adăpost. Şi iată că maşina mea mi se oferea pe tavă drept adăpost. Era ceva extraordinar. Mi-am dat seama că numai Dumnezeu putea să mă conducă în aşa fel încît să dau de maşină.

Litrul acela de benzină l-am turnat repede în rezervor, dar n-am pornit motorul. M-am pregătit ca să dorm. Merele şi pîinea aproape că îngheţaseră. Le-am pus aproape de mine împreună cu apa îngheţată din sticlă, ca să se încălzească de la corpul meu. M-am învelit bine pînă peste cap, astfel îcît respiraţia caldă rămînea sub pătură. Cred c-am adormit într-o clipă. Dacă m-aş fi apucat de mîncat, ar fi trebuit să pornesc motorul ca să încălzesc merele. Astfel că mă încălzeam şi eu, şi aş fi adormit cu motorul pornit. Toată benzina s-ar fi consumat, şi n-aş mai fi avut cu ce ajunge la Ambasadă. De aceea am preferat să rămîn flămînd.
La cît timp nu mîncasem, mai rezistam eu cîteva ore pînă dimineaţă. Numai bine se încălzeau şi merele lent, ca să nu se strice prin dezgheţare rapidă. Mă învăţasem să am răbdare.
Înainte de a adormi, ceasul de la bord indica ora 23:00.

La ora 04:00 eram treaz din nou. Am pornit motorul şi am plecat spre Ambasadă, profitînd de ocazie că străzile nu erau circulate ca în timpul zilei. Interesant că nici nu m-am rătăcit. Într-un sfert de oră eram la Ambasadă. Găsisem loc de parcare în faţa Ambasadei Statelor Unite care era alături de Ambasada României. Între timp se încălzise şi în habitaclu. Eu nu mai tremuram de frig... Am reuşit să mănînc doar două mere şi un colţ de pîine. Mai mult n-o încăput în stomac. După ce am băut doar o singură înghiţitură de apă, m-am aşezat din nou să-mi completez somnul. Fixasem ceasul să sune la ora 08:00. Mi-ajungea o oră ca să mă pregătesc de interviu. Motorul nu l-am lăsat pornit, ca să-mi mai rămînă ceva benzină pentru cazul în care ar fi trebuit să mai mişc maşina să fie păstrată într-un garaj al Ambasadei pînă se lămureau lucrurile cu mine. Cel puţin aşa înţelegeam eu că ar fi urmat evenimentele.

Cînd ceasul a dat deşteptarea, răsărise soarele. Am pornit motorul ca să se topească promoroaca de pe geamuri. Am reuşit să mănînc şi celelalte două mere în timp ce scriam în carneţel întîmplările prin care tocmai trecusem. Cînd am considerat că era suficient de cald în interior, am oprit motorul, privind afară.
Patru băieţi tineri, cam între 17-21 ani, mă priveau cu tîlc de la o distanţă de aproximativ 5m.
Oare de ce stăteau ei în loc privind cu atîta interes maşina? După cum arătau, nu erau mai breji decît cei pe care-i abandonasem la Katowitze. Aveau cercei în urechi, în buze şi în sprincene. Erau tunşi scurt şi îmbrăcaţi în acelaş fel, dînd impresia unor infractori profesionişti. Nu cumva erau din gaşca omului roş? Deci n-am scăpat de ei. Şi-am îndurat o săptămînă de coşmar degeaba. În timp ce unul dintre ei, cu o figură ameninţătoare, se îndrepta către mine, fiind evident că vroia să-mi vorbească, eu mi-am blocat portierele pe dinăuntru.
**************************************************************************
Cine intuieşte, de ce am mai avut parte în zilele următoare?

Un lucru e sigur, îl garantez eu: ai rămas în viată...
Restul? Orice era posibil, nici nu mai dau cu ghicitul...

Ce intuiesc eu: cei de la Ambasadă s-au purtat sub orice critică fată de un cetătean de-al lor în tară străină si în necazuri. Altceva ce pot să-mi imaginez? Nu multe lucruri pozitive, oricum!

Episod 1 pag. ..6_____Episod ..6 pag. 26_____Episod 11 pag. 38_____Episod 16 pag. 44
Episod 2 pag. ..8_____Episod ..7 pag. 31_____Episod 12 pag. 39_____Episod 17 pag. 44
Episod 3 pag. 13_____Episod ..8 pag. 35_____Episod 13 pag. 40_____Episod 18 pag. 45
Episod 4 pag. 16_____Episod ..9 pag. 36_____Episod 14 pag. 40_____Episod 19 pag. 46
Episod 5 pag. 20_____Episod 10 pag. 36_____Episod 15 pag. 43
************************************************************************

Episodul 20 din ,,Coşmarul"

Apropiindu-se de maşină, tipul respectiv schiţează un rînjet ca şi cum îmi dădea de înţeles că a vrut doar să mă sperie. Am lăsat geamul de două degete atît cît puteam să-l aud bine. Şi iată ce-mi auzeau mie urechile:
-Nene, ne duci şi pe noi în ţară?
Am gîndit că-i un pretext de a mă păcăli să ies afară din maşină. Era exact ceea ce-mi doream. Dar duşmanul aşa se prezintă ca să te amăgească. Îţi spune ceea ce vrei să auzi, se preface că vrea să te ajute, şi după ce-ţi capătă încrederea, ştie să te taxeze. Aşa că trebuia să fiu prevăzător. N-aveam de gînd să le cad din nou în plasă. De aceea i-am refuzat zicînd:
-Îmi pare rău, dar eu abea am ajuns aici. Am suficientă treabă. Nu mă pot întoarce în ţară.

De fapt nici n-aş fi avut cum să ajung în ţară fără ajutorul Ambasadei. Şi chiar dacă aveam posibilitatea de a merge, cum să fi luat cu mine nişte răufăcători?
De unde ştiam eu ce gînduri le mai veneau prin minte pe traseu? N-aveam eu suficiente probleme? Mai trebuia să mă-ncarc şi cu ale altora? Dar nu m-am putut abţine să nu întreb:
-Dar voi cu ce probleme pe aici?
Astfel am aflat că ei trecuseră din Polonia în Germania, în mod fraudulos. Au furat acolo cît şi ce au putut, iar acum voiau să se întoarcă în ţară. Meritau o vacanţă pînă după paşti.
Unul dintre ei pierduse paşaportul şi avea nevoie de un duplicat. De aceea erau ei în zona Ambasadei. Trecuse Oderul înotînd (la ducere) prin Augustul anului ce trecuse, şi după ce ieşise din apă constatase că nu mai avea paşaportul. La întoarcere au trecut Oderul pe gheaţă.

Pe vremea aceea, cine voia să ajungă în Germania trebuia să aibă ,,viză pentru Spaţiul Schengen". Cum ei nu aveau, îşi puteau permite trecerea frauduloasă. Veniseră pînă în Warşowia cu autocarul, mergînd mai departe cu trenul pînă la graniţă. După traversarea Oderului, erau deja în Frankfurt. Aproape jumătate de an, au tot furat prin Germania. Ar fi plecat ei direct din Germania înapoi în ţară, dar cum trebuia rezolvată problema cu paşaportul, le-au convenit serviciile Ambasadei Române din Warşowia. Nu le rămînea apoi decît să caute un autocar pe la bazar, ca să-i ducă în ţară. Dar pentru că mă văzuse pe mine, le-ar fi surîs ideea să meargă cu maşina mică. Numai că eu îi refuzasem din start.
Nemaiavînd ce discuta cu mine, au plecat să-şi vadă de treburile lor. Nu aveam habar dacă trecuseră pe la Consulat înainte de a discuta cu mine, sau dacă abea urmau să treacă pe acolo.

Oricum nu mă mai interesa despre ei nimic. Eu aşteptam să se facă ora 09:00 ca să mă prezint la interviu. Nu ştiam ce program avea la audienţe. Mă gîndeam că eu deja eram programat la acea oră, şi nu puteam să mă prezint nici mai devreme, nici mai tîrziu. Dar oare găseam eu ajutor la Ambasadă? Şi dacă-l găseam, mai rezistam eu încă aproape o săptămînă? Nu credeam că-mi asigurau ei masă şi cazare pînă aş fi primit bani din ţară. Şi dacă vremea mai continua în acelaş fel, nu credeam să mai rezist. Plus de asta, se expira şi asigurarea internaţională, depăşind cele 15 zile. Cum aş mai fi prelungit eu asigurarea, nu ştiam. Era un motiv în plus de îngrijorare. Dacă lăsam maşina la Ambasadă, şi mergeam cu trenul, ar fi trebuit să mai vin odată în Warşowia ca s-o iau. Alţi bani de cheltuială şi timp pierdut.

Şi tocmai refuzasem o ocazie ce se ivise, de a merge cu băieţii aceia. Oare m-ar fi plătit? Sau poate voiau doar să-mi ţină companie, ca să nu fiu chiar singur pe traseu. Cum de nu i-am întrebat cît mi-ar fi dat ca să-i duc în ţară? Cît de rău îmi părea... Acuma era prea tîrziu. Dacă-mi venea ideea atunci, era grozav. Măcar aflam cam cît îşi permiteau ei să plătească, măcar că oricum, nu mă-ncumetam eu să transport nişte răufăcători. Dar oare nu cu un răufăcător venisem? Ce importanţă avea cu cine mergeam înapoi? Important era să ajung în ţară. Dacă ei erau pregătiţi de Dumnezeu chiar în scopul de a mă prelua în întoarcerea spre ţară? Era culmea. Să refuz eu o asemenea ofertă... Îmi venea să-mi dau pumni. Cît de neghiob fusesem. Oare cum de am putut să-i refuz? Ce prostie... Unde-i mai găseam eu acuma?

Mă rugam Domnului să mi-i scoată din nou în cale, şi-L rugam să mă ierte că nu recunoscusem mîna Lui la lucru. Am ieşit din maşină cu scopul de ai căuta. Ar mai fi fost 25 minute pînă la ora 09:00. Speram să-i găsesc ca să aflu dacă merita să cîntăresc între oferta lor şi cea a Ambasadei. Poate că nu mai era nevoie să mai aştept încă o săptămînă.
Mai bine de 10 minute am alergat în toate părţile ca să-i caut, dar a fost în zadar. Ca să nu pierd audienţa de la Ambasadă, a trebuit să mă întorc la maşină, necăjit că am dat cu piciorul la o posibilă ofertă, poate mai avantajoasă decît cea de la Ambasadă. Dar ce mai puteam face? Cum carneţelul îl lăsasem deschis, m-am apucat să scriu cît de puţin înţelept fusesem.
*********************************************************************
Aştept părerile voastre. Oare merita să merg în ţară cu băieţii aceia?