"Servus!" eseu de Maria Gold

Servus! eseu
Sunt servul tău! Dar ce serv!

de Maria Gold

2007-11-05

O specie de gîndaci, nu ştiu bine cît de latin e numele lor, aşa că trec peste amănunt - numiţi-i oricum- îmi aminteşte despre anumite lucruri care tulbură liniştea între două popoare exterm de înrudite de la Dumnezeu.

Gîndacii despre care vreau să povestesc, trăiesc hrănindu-se cu bălegarul produs din abundenţă de vacile de pe un anumit teritoriu.
Cînd se luminează de ziuă şi primul bălegar apare pe păşunea încă în rouă, hoarde întregi se reped să îngurgiteze şi să cureţe cu precizie tot ce miroase.
Iată cum uneori sunt zile în care bălegarul este produs din abundenţă şi toată gîndăcimea se hrăneşte cu îmbelşugare, dar iată cum sunt şi altfel de zile, din acelea în care vezi doi gîndaci trăgînd de aceeaşi bucată.
Din cauza aceasta ori din cauze necunoscute mie, se ajunge la uciderea celui mai slab, cel care, în cele din urmă dovedeşte a nu fi pregătit să păstreze din bucata puţitoare.
De nenumărate ori însă, vezi gîndăcimea cărînd spre ascunzoarea ei bucăţi mari, atît de mari încît te întrebi ce fel de moştenire au în ouăle lor şi dacă nu cumva sunt ei victimele consoartelor care produc peste măsură consumatori fără putere de decizie.

În tot acest timp, deţinătoarele de drept ale copitelor, fără deosebire de sex, îşi văd liniştite de păşunea lor, iarba e mai verde ca oricînd ba chiar a ajuns albastră, pentru că au ei grijă, gîndacii, iar dacă sub copite sunt striviţi de-a lungul zilei o cantitate impresionantă - cui să-i pese?-patrupedele dau liniştite din cozile lor, rumegînd cu seninătate de la începutul şi pînă la sfîrşitul zilei prin rotaţie.

Şi cum poveştile nu mă lasă deloc spectator, de profesie fiind lucrătoare în condiţii de mare risc şi pentru că împrejurări fericite nu m-au făcut gîndac sau vită, mă scutur în atitudinea mea înconjurătoare, datoare fiind să împărtăşesc din învăţătura primită, ba chiar încerc să mă fac văzută cu orice preţ în lumea dobitoacelor. Dar ce păcat că atitudinea mea e de scură durată din cauza unei probleme ereditare!

Problema mea şi nu numai a mea este de fapt o boală: aceea de a ne păsări ca struţul; ori mai rău, să o spun pe aia dreaptă, ne gîndăcim de numa numa; dacă viaţa ne-a dat cîteva copite în fund, nu ne vine să mai credem cum că am renunţat să ne hrănim cu bălegar şi ne-am pricopsit cu hrană curată, pentru sufletul nostru cel de toate zilele.
Ori, s-ar putea să credem cu înverşunare că suntem condamnaţi pe viaţa vieţii urmaşilor noştri să fim vegetarieni de mîna a doua, un fel de fiinţe recunoscătoare şi atît de dotate şi adaptate, încît bălegarul este sursa primară cu care cîştigăm în lupta pentru supravieţuire şi asta ne va rămîne în vecii vecilor, pentru că sîngele ne urlă în vene de generaţii să nu ne predăm!

http://www.poezie.ro/index.php/essay/1752175/Servus!

Interesant!
Când am timp intru si în link-ul indicat de tine.

Aurora, şi une e servul din serverul tău că dor n-o să zâc "serbus mă dragă" unui gândac din bălegarul de pe păşunea de-acum îngheţată de frica gerului ce o să vină, fără nea, vezi bine, că neaua s-a cam dus la Cernobâlul cernit de-a neglijenţei purtare a măştii de gaze.
Şi dacă neaua nu vine, geru-i mai mare căci neua-i plapuma caldă şi moale aşternută pe-a pământului spinare gheboşată de anii ce-i poartă fără să-i pese de povara ce-o duce, dar întristat de ura ce zace-n mocirla rămasă-n păşunea pustie.
Păşunea-i pustie? Unde-s gângăniile ce-o populară astă vară în bălegarul proapăt turnat pe covorul verde de mătase al ierbii crude, abia răsărite din mocirla rămasă din toamna trecută ca umbra născută din jocul norilor cu strălucitorul soare când vântul adie şi-i spulberă pe nori?
Dar de unde plecai? A, da ! De la servul serverului care servus zâce gândacului de bălegar ce ferice trăieşte-n bălegarul proaspăt căzut pe păşunea ce hrăneşte liniştite ierbivore ce-s bună hrană pentru carnivore, dar şi pentru omnivorele ce tăbărăsc din anii care trec pentru a scormoni la poarta timpului trecut în căutarea timpului ce vine fără ca ei să-l vadă şi pe care-l simt doar după ce-i trecut la trecut.

Liviule, hai sa iti zic cum am ajuns la "eseu" asta care drept sa-ti spun nu ca mi-a placut, dar m-a nedumerit cumva, nu stiu sa-ti zic exact trairea, si de aceea am zis hai sa vad si altii cum il simt, cum il percep, eu as zice ca mai degraba nu mi-a placut, mi-a dat o stare de disconfort.

Dar cum am ajuns la eseu asta?
Dintotdeauna, ca si tine, am salutat lumea cu "serbus".
Venita din Bucuresti la Hunedoara, acu vreo 30 de ani, o colega de servici, unguroaica, m-a corectat, ea zicandu-ne "servus tok", mi-a zis ca nu se zice "serbus", ca se zice "servus".
Gandindu-ma ca "servus" vine din latinesc, n-am mai spus "serbus", gandind ca e gresit daca a zis aia asa, si am inceput si eu sa zic ca toata lumea "servus".
Acum, reintalnind la tine obisnuitul meu "serbud" (credeam ca sunt unicat in folosirea lui), am gugalit sa vad, exista formula "serbus"?!? si asa am dat peste eseul asta.

Noa tu dragă hai să-ţi zic povestea lui Servus => Serbus.

Corect este Servus, dela latinescul SERVUS, SERVI = servitor (slugă). Salutul SERVUS s-ar traduce: Servitorul tău, sluga ta. Noi ardelenii nu suntem loviţi cu nimic în orgoliu atunci când spunem cuiva "Servus dragă, Servus mă dragă" chiar şi copiilor., că de fapt io, sluga puiului mic este. "Servus tok" înseamnă sluga tuturor şi se adresează gruputilor formate din 2+ persoane.

Relaţiile româno-maghiare în Ardeal (Erdely) au fost foarte tensionate şi acum mai marii politruci doresc acelaşi lucru. De aici a început mutilarea unor expresii şi termeni folosiţi de unguri fără a se mai ţine seama de originea lor. De aceea şi latinescul Servus s-a transformat pentru românii ardeleni în serbus. Salutul meu din subsolul subiectului nu este o greşeală cum mulţi sunt tentaţi să creadă, ci este specific omului de la sat, care în vorbire lungeşte pe e şi salutul ar ieşi Noa, seeerbus drajilor ! Şi pentru că am ajuns aici, dau o fugă la profil să fac această modificare la salut.

aşadar şi prin urmară... serbus, dragule