Continua daca stii

Eu voi spune cateva versuri dintr-o poezie bine cunoscuta si voi continuati daca stiti


Pe deal românul ară
Slăbit de-amar şi frânt.....

Cosbuc

zuum a scris:

Eu voi spune cateva versuri dintr-o poezie bine cunoscuta si voi continuati daca stiti


Pe deal românul ară
Slăbit de-amar şi frânt.....

Cosbuc

Continua daca stii sa dai copy-paste....
George Cosbuc - Doina

Copilo, tu esti gata
De-a pururea sa plângi!
Si când esti trista, Doino,
Tu inima ne-o frângi.
Dar nu stiu cum, e bine
Când plângi, ca-n urma ta
Noi plângem toti, si-amarul
Mai dulce ni-e asa.
Si toate plâng cu tine
Si toate te-nteleg,
Ca-n versul tau cel jalnic
Vorbeste-un neam întreg.

Pe fete-n faptul serii
Le-ntâmpini la izvor,
Tu singura stapâna
Pe sufletele lor.
Le-nveti ce e iubirea
Si râzi cu ochi sireti,
Deodat-apoi te-ntuneci
Si cântece le-nveti:
Sa cânte ziua-n lunca
Si seara când se-ntorc,
Când triste-n pragul tinzii
Stau singure si torc.

Când merg flacai la oaste
Cu lacrimi tu-i petreci
Si stai cu ei, ti-e mila
Sa-i lasi pustii, sa pleci.
Cântând le-aduci aminte
De-o fata din vecini,
De mame si de-ogorul
Umplut acum de spini.
Si când i-omoara dorul
Si-n jurul tau se strâng,
Pui fluierul la gura
Si cânti, iar dânsii plâng.

E plin de oameni câmpul,
Tu, Doino, -n rând cu ei.
Mosnegi si oameni tineri
Si tinere femei
Aduna fânu-n stoguri
Si snop din spice fac -
Din scutece copilul
Când plânge-n sahaidac
Te duci si-l joci pe brate
Si-l culci apoi pe sân,
Si-i cânti s-adoarma-n umbra
Capitelor de fân.

Din vai tu vezi amurgul
Spre culmi înaintând,
Pe coaste-auzi pâraie
Prin noapte zgomotând,
Si-asculti ce spune codrul
Când plânge ziua-ncet
Ah, toate, Doino, toate
Te fac sa fii poet.
Si, singura cu turma,
Privind pierduta-n zari
Spui muntilor durerea
Prin jalnice cântari.

Pe deal românul ara
Slabit de-amar si frânt.
Abia-si apasa fierul
În umedul pamânt.
Tu-l vezi sarman, si tremuri
Sa-l mângâi în nevoi.
Si mergi cu el alaturi
Cântând pe lânga boi.
Iar bietii boi se uita
Cu mila la stapân -
Pricep si ei durerea
Sarmanului român.

Eu te-am vazut odata
Frumoasa ca un sfânt,
În jur stateau batrânii
Cu fruntile-n pamânt.
Cântai, ca-n vis, de-o lume
Traita-ntr-alte vremi,
De oameni dragi, din groapa
Pe nume vrând sa-i chemi.
Si-ncet, din vreme-n vreme,
Batrânii-n jur clipeau
Si mânecile hainei
La ochi si le puneau.

Dar iata! Cu ochi tulburi
Tu stai între voinici,
Te vad cum juri si blestemi
Si pumnii ti-i radici!
Pribegi de bir si claca,
Copii fara noroc,
Tu-i strângi în codru noaptea
Sub brazi pe lânga foc.
Si cânti cu glas salbatec,
Si-n jur ei cânta-n cor
Cântari întunecate
Ca sufletele lor.

Când stii haiduci în codru
Te prinzi cu ei fartat,
Li-arati poteci ascunse,
Pe stânci le-asterni tu pat.
Când pun picioru-n scara,
Tii roibul lor de frâu;
Grabit, când prind ei pusca,
Scoti plumbii de la brâu:
Iar când ochesc, cu hohot
Tu râzi, caci plumbii moi
S-au dus în piept de-a dreptul
Spurcatului ciocoi.

Ai tai suntem! Strainii
Te-ar pierde de-ar putea;
Dar când te-am pierde, Doino,
Ai cui am ramânea?
Sa nu ne lasi, iubito,
De dragul tau traim:
Saraci suntem cu totii,
Saraci, dar te iubim!
Ramâi, ca ne esti doamna
Si lege-i al tau glas,
Învata-ne sa plângem
C-atât ne-a mai ramas!

"..............................
Sa-i moara Fulger? Poti sfarma
Si pe-un voinic ce cuteza
Sa-nalte dreapta lui de fier
Sa prinda fulgerul din cer?
Cum pier miseii daca pier
Cei buni asa?
......................................."

Dar mâne va mai fi pământ?
Mai fi-vor toate câte sunt!
Când n-ai de-acum să mai priveşti
Pe cel frumos, cum însuţi eşti,
De dragul cui să mai trăieşti,
Tu soare sfânt?

Dar doamna! Suflet pustiit!
Cu părul alb şi despletit
Prin largi iatacuri alerga,
Cu hohot lung ea blestema,
Şi tot palatul plin era
De plâns cumplit.

La stat şi umblet slabă ce-i!
Topiţi sunt ochii viorei
De-atâta vaiet nentrerupt,
Şi graiul stins şi-obrazul supt
Şi tot vestmântul doamnei rupt
De mâna ei!

Cand eram elev e liceu, profesorul meu, desi  de latina, Ghita Dogaru, un zdrahon de om, ca sa ne faca educatie literar-artistica, ne recita versuri din Eminescu, Cosbuc...Sau ne spunea roluri intregi pe de rost, din Caragiale.
Remarc si acum faptul ca nu ne-a spus o clipa ceva de poetii contemporani, cu care se omora profesorul de romana, in ciuda convingerilor lui. E vorba de Dan Desliu, A Toma, Veronica Porumbacu, si altii...

Ma refer la perioada '55-'59. Eu am fost prim promotie cu 11 clase.
Daca tatal meu, Dumnezeu sa-l ierte, ma dadea de 6 ani jumate la scoala, si nu de 7 ani jumate, as fi terminat in ultima promotie cu 10 clase, poate cine stie, aveam alt drum in viata...
Nu putea sa intretina 3 copii la scoala, in acelasi timp. Cand m-am dus eu, ca trebuia sa merg, l-a oprit mai devreme pe fratele meu cel mare... Mare greseala... Era cel mai bun din clasa...
Scuzati paranteza....

Ne spusese ceva de "Moartea lui Fulger", intr-o ora precedenta.
Eu am invatat-o pe de rost.
Si, ca sa ma verifice, trece pe langa banca mea, ma ia cu palmoiul lui de dupa grumaz si zice:
"Si ma-sa biata...."

Iar tu trebuia sa continui. Daca stiai te slabea, daca nu te strangea asa de tare, incat tipai.
Dar lui nu-i pasa si continua el cu voce mai tare decat tipatul tau.

Eu l-am pacalit. Invatasem toata poezia pe de rost.

Acum nu ma mai incumet s-o spun ca atunci pe nerasuflate.
Dar stiu, inca multe versuri din ea.
Se spune ca ce inveti la tinerete, ramane multa vreme.

Jocul acesta e frumos, zuum...
Il putem contiunua...

Sfarsitul poeziei e foarte frumos.....

Ioane intr-adevar e foarte frumoasa poezia iar finalul cutremurator,Doamne ai invatat-o pe toata pe de rost?de fapt si pe vremea mea sa facea carte darmite pe vremea ta,felicitari:thumb_yello:        

Si nu numai pe asta, Geta. Stiam sute, sute de versuri pe dinafara.

Era chiar o intrecere intre noi, cine stie mai multe versuri pe de rost.

Cea mai lunga, si prima chiar, recitare a mea, cand eram mic, a fost "Crezul".
Pe care il spuneam la Biserica, duminica de duminica. Cand, bunicul meu, dupa mama,
dupa ce ma spalam, iar mama imi dadea camasa cusuta de ea, cu borangic albastru, in iarna trecuta,
mergeam la Biserica din sat.
Ce mandru nera batranu'! Cum se uitau babele la mine si-si scuipau in san, ca sa nu ma deoache.
.................................................................................................................................

n goana roibului un sol,
Cu frau-n dinti si-n capul gol,
Rasare, creste-n zari venind,
Si zarile de-abia-l cuprind,
Si-n urma-i corbii croncanind
Alearga stol.
El duce regelui raspuns
Din tabara. Si tine-ascuns
Sub straiul picurand de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi
Atata semn de la razboi,
Si-a fost de-ajuns!
Pe Fulger mort! Pe-un mal strain
L-a fulgerat un brat hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar ros de sange-i albul tort,
Si pieptul gol al celui mort
De lanci e plin.
Sarmanul crai! Cand l-a vazut
Si, cand de-abia l-a cunoscut,
Cu vuiet s-a izbit un pas
De spaima-n laturi si-a ramas
Cu pumnii stransi, fara de glas,
Ca un pierdut.
Sa-i moara Fulger? Poti sfarma
Si pe-un voinic ce cuteza
Sa-nalte dreapta lui de fier
Sa prinda fulgerul din cer?
Cum pier miseii daca pier
Cei buni asa?
Dar mane va mai fi pamant?
Mai fi-vor toate cate sant!
Cand n-ai de-acum sa mai privesti
Pe cel frumos, cum insuti esti,
De dragul cui sa mai traiesti,
Tu soare sfant?
Dar doamna! Suflet pustiit!
Cu parul alb si despletit
Prin largi iatacuri alerga,
Cu hohot lung ea blestema,
Si tot palatul plin era
De plans cumplit.
La stat si umblet slaba ce-i!
Topiti sunt ochii viorei
De-atata vaiet nentrerupt,
Si graiul stins si-obrazul supt
Si tot vestmantul doamnei rupt
De mana ei!
De dorul cui si de-al cui drag,
Sa-mi planga sufletul pribeag,
Intreaga noaptea nedormind,
Ca s-aud roibii tropotind,
Sa sar din pat, s-alerg in prag,
Sa te cuprind!

Nu-l dau din brate nimanui!
Inchideti-ma-n groapa lui
Ma lasi tu, Fulgere, sa mor?
Iti lasi parintii-n plans si dor?
O, du-i cu tine, drag odor,
O, du-i, o, du-i!
Ah, mama, tu! Ce slaba esti!
N-ai glas de vifor, sa jelesti;
N-ai maini de fier, ca fier sa frangi;
N-ai mari de lacrami, mari sa plangi,
Nu esti de foc, la piept sa-l strangi,
Sa-l incalzesti!
Si tu, cel spre batai aprins,
Acum esti potolit si stins!
N-auzi nici trambitile-n vai,
Nu vezi cum sar grabiti ai tai
Radeai de moarte prin batai,
Dar ea te-a-nvins.
Pe piept, colac de grau de-un an,
Si-n loc de galben buzdugan,
Faclii de ceara ti-au facut
In dreapta cea fara temut,
Si-n mana care poarta scut
Ti-au pus un ban.
Cu faclioara, pe-unde treci,
Dai zare negrilor poteci
In noaptea negrului pustiu,
Iar banu-i vama peste rau.

Merinde ai colac de grau
Pe-un drum de veci.
Si-ntr-un cosciug de-argint te-au pus
Deplin armat, ca-n ceruri sus
Sa fii intreg ce-ai fost mereu,
Sa tremure sub pasu-ti greu
Albastrul cer, la Dumnezeu
Cand vei fi dus.
Mirati si de rasuflet goi,
Vazandu-ti chipul de razboi,
Sa steie ingerii-nlemnit;
Si, orb de-al armelor sclipit,
S-alerge soarele-napoi
Spre rasarit!
Iar cand a fost la-nmormantat,
Toti mortii parca s-au sculat
Sa-si planga pe ortacul lor,
Asa era de mult popor
Venit sa planga pe-un fecior
De imparat!
Si popi, sirag, cadelnitand
Ceteau ectenii de comand
Si clopote, si plans, si vai,
S-ostenii-n sir, si pas de cai,
Si sfetnici, si feciori de crai,
Si nat de rand.
Si ma-sa, biata! Cum gemea
Si blestema, si se izbea

Sa sara-n groapa: L-au inchis
Pe veci! Mi-a fost si mie scris
Sa ma destept plangand din vis,
Din lumea mea!
Ce urma lasa soimii-n zbor?
Ce urma, pestii-n apa lor?
Sa fii cat muntii de voinic,
Ori cat un pumn sa fii de mic,
Cararea mea si-a tuturor
E tot nimic!
Ca tot ce esti si tot ce poti,
Parere-i tot daca socoti
De mori tarziu ori mori curand,
De mori satul, ori mori flamand,
Totuna e! Si rand pe rand
Ne ducem toti!
Eu vreau cu Fulger sa raman!
Ah, Dumnezeu, nedrept stapan,
M-a dusmanit traind mereu
Si-a pizmuit norocul meu!
E un pagan si Dumnezeu,
E un pagan.
De ce sa cred in el de-acum?
In fata lui au toti un drum,
Ori buni, ori rai, tot un mormant!
Nu-i nimeni drac si nimeni sfant!
Credinta-i val, iubirea vant
Si viata fum!

Si-a fost minune ce spunea!
Grabit poporul cruci facea
De mila ei, si sta-ngrozit.
Si-atunci un sfetnic a venit
Si-n fata doamnei s-a oprit,
Privind la ea.
Un sfant de-al carui chip te temi
Abia te-aude cand il chemi:
Batran ca vremea, stalp ramas,
Nascut cu lumea intr-un ceas,
El parca-i viul parastas
Al altor vremi.
Si sprijin pe toiag catand
Si-ncet cu mana ridicand
Sprancenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele rasar:
Nepoata draga! De-n zadar
Te vad plangand.
De cum te zbuciumi, tu te stingi
Si inima din noi o frangi
Ne doare c-a fost scris asa,
Ne dori mai rau cu jalea ta:
De-aceea, doamna, te-am ruga
Sa nu mai plangi.
Pe cer cand soarele-i apus,
De ce sa plangi privind in sus?
Mai bine ochii-n jos sa-i pleci,
Sa vezi pamantul pe-unde treci!
El nu e mort! Traieste-n veci,
E numai dus.

N-am cap si chip pe toti sa-i spui
Si-as spune tot ce stiu, dar cui?
Ca de copil eu m-am luptat
In rand cu Volbura-mparat
Si stiu pe Crivat cel turbat
Ca tara lui.
Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Si toti s-au dus pe-acelasi drum.
Ei si-au plinit chemarea lor
Si i-am vazut murind usor;
N-a fost nici unul plangator,
Ca viata-i fum.
Zici fum? O, nu-i adevarat.
Razboi e, de viteji purtat!
Viata-i datorie grea
Si lasii se-ngrozesc de ea
Sa aiba tot cei lasi ar vrea
Pe neluptat.
De ce sa-ntrebi viata ce-i?
Asa se-ntreaba cei misei.
Cei buni n-au vreme de gandit
La moarte si la tanguit,
Caci plansu-i de nebuni scornit
Si de femei!
Traieste-ti, doamna, viata ta!
Si-a mortii lege n-o cata!
Sunt crai ce schimb-a lumii sorti,
Dar daca mor, ce grija porti?
Mai simte-n urma cineva
Ca ei sunt morti?

Dar stiu un lucru mai pe sus
De toate cate ti le-am spus:
Credinta-n zilele de-apoi
E singura tarie-n noi,
Ca multe-s tari cum credem noi
Si maine nu-s!
Si-oricat de amarati sa fim
Nu-i bine sa ne dezlipim
De cel ce vietile le-a dat!
O fi viata chin rabdat,
Dar una stiu: ea ni s-a dat
Ca s-o traim!
Ea n-a mai plans, pierdut privea
La sfetnic, lung, dar nu-l vedea
Si n-a mai inteles ce-a zis
Si nu vedea cum au inchis
Sicriul alb era un vis
Si ea-l traia.
Senini de planset ochii ei,
Vedea barbati, vedea femei,
Cu spaima muta-n jur privea.
Din mult nimic nu-ntelegea;
Si sa muncea sa stie ce-i.
Si nu putea.
I-a fulgerat deodata-n gand
Sa rada, caci vedea plangand
O lume-ntreaga-n rugaciuni.
In fata unei gropi s-aduni

Atata lume de nebuni!
Sa mori razand
Si clopotele-n limba lor
Plangeau cu glas tanguitor;
Si-adanc, din bubuitul frant
Al bulgarilor de pamant,
Vorbea un glas, un cantec sfant
Si naltator:
Nu cerceta aceste legi,
Ca esti nebun cand le-ntelegi!
Din codru rupi o ramurea,
Ce-i pasa codrului de ea!
Ce-i pasa unei lumi intregi
De moartea mea!

Am vazut si citit Ioane ,impresionant!

Ion a scris:

Si nu numai pe asta, Geta. Stiam sute, sute de versuri pe dinafara.

Era chiar o intrecere intre noi, cine stie mai multe versuri pe de rost.

Cea mai lunga, si prima chiar, recitare a mea, cand eram mic, a fost "Crezul".
Pe care il spuneam la Biserica, duminica de duminica. Cand, bunicul meu, dupa mama,
dupa ce ma spalam, iar mama imi dadea camasa cusuta de ea, cu borangic albastru, in iarna trecuta,
mergeam la Biserica din sat.
Ce mandru nera batranu'! Cum se uitau babele la mine si-si scuipau in san, ca sa nu ma deoache.
.................................................................................................................................

Ce frumos Ioane din pacate eu nu am trait la tara dar imi amintesc de vacantele de la bunici undeva langa Onesti,mergeam la biserica din deal absolut inedite amintiri,noi fetele de la oras(eu si sora mea care acum e in Canada) eram primite cu atit de multa iubire ,acolo era si cimitirul pe deal,ne facea bunica baie in ciubar si ne imbraca frumos,Doamne ce vremuri si cata curatenie si bun simt ,multumesc de aceste minunate amintiri:)
Ioane imi amintesc ca eram la bunici in Moldova si a murit cineva din sat iar acolo sunt pomeni priveghiuri etc... bunica imbracata in costum national cu catrinta iie si opinci ne astepta pe mine si pe sora mea ,ne-a spus sa va imbracati cu hainele bune,eram mici ce ne am gandit sa ne luam ultimele rochite facute de ea care erau de un rosu Doamne,nu am sa uit cum am ajuns in deal cu bunica Ileana dupa noi si cat de repede ne-a imbracat decent.
Ei Doamne ,apoi am condus mortul pe ultimul drum si am asistat copil fiind la toate obiceiurile ,bocete,si pomeni ,toata viata am sa regret ca nu am o camasa de la bunica sau o bundita de la bunicul meu cusute cu atata migala .

zuum a scris:

Eu voi spune cateva versuri dintr-o poezie bine cunoscuta si voi continuati daca stiti


Pe deal românul ară
Slăbit de-amar şi frânt.....

Cosbuc

Să îmi imaginez că următorul scrie tot două, trei versuri precum ai făcut tu si lasă subiectul deschis pentru următorul?
Sau pur si simplu al doilea în ordine scrie continuarea apoi reîncepe jocul cu o altă poezie?

Spune tu, Zuum, cum crezi că e mai bine.


* Totodată putem avea si un topic în care să compunem fiecare câte două sau patru versuri lăsând pe următorul să continue poezia după inspiratie proprie. În fiecare lună, cineva pune versurile împreună si postează poezia întreagă să vedem ce a iesit.


** Multumim pentru topicul nou, interesant deschis de Zuum.
Simtiti-vă liberi absolut toti în initierea altor teme de discutat la Popas.

Terapia prin poezie presupune si, de ce nu, si creatii...

Interesanta propunerea. Numai sa-ti mearga imaginatia.....

O poezie scrisa de mai multi poeti?!...
Ce interesant!

Sunt trist.... Asa de trist
Cand vad ca vrema-mi trece...
Nu-s chiar batran, si mai rezist,
De nu-i prea cald, de nu-i prea rece...

...

ah, nu m-am gandit sa pastuiti toata poezia doar urmatoarele doua sau trei versuri....ah ce frumos !

ia sa vedem pe asta

Un print din Levant indragind vanatoarea
prin inima neagra de codru trecea....



hai ca e usor

Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

Ion a scris:

Sunt trist.... Asa de trist
Cand vad ca vrema-mi trece...
Nu-s chiar batran, si mai rezist,
De nu-i prea cald, de nu-i prea rece...

...

Sunt trist, dar si vesel,
Cand, va privind,
Imi vad trecutul. Nu e la fel.
Si-atunci eu tac. Si tac zambind...

Bravooooo Ostrovna.....p'a lu Ion nu o dibui, mai Ioane nu ne da asa grele

Pai cum-o dibui,zuum, daca am scris-o eu...
Eu am zis sa raspund propunerii lui Emil.
Asa ca eu asteptam continuarea personala, pe ideea mea:
Sunt trist ca nu m-ati inteles,
.........................................

Ion a scris:

Pai cum-o dibui,zuum, daca am scris-o eu...
Eu am zis sa raspund propunerii lui Emil.
Asa ca eu asteptam continuarea personala, pe ideea mea:
Sunt trist ca nu m-ati inteles,
.........................................

Ideea la care te referi a fost pusă în practică de Zuum la topicul POEZIA NOASTRĂ.
Vezi http://luminalumii.forumz.ro/t1657-poezia-noastra#137021
Au fost scrise două seturi de versuri, deja. Succes!

Iar acum, noapte bună!

Ne ducem toti cîte putin, mereu,
Către-un liman de tihnă si-mpăcare...

zuum a scris:

Bravooooo Ostrovna.....p'a lu Ion nu o dibui, mai Ioane nu ne da asa grele

Spune-mi te rog Geta:)  

MISTRETUL CU COLTI DE ARGINT de Stefan Augustin-Doinas ...
www.trilulilu.ro/video-blog/mistretul-cu-colti-de-argint... Cached
Mistretul cu colti de argint de Stefan Augustin-Doinas Un print din Levant indragind vanatoarea prin inima neagra de codru trecea. Croindu-si cu greu prin hatisuri ...

Ion a scris:

MISTRETUL CU COLTI DE ARGINT de Stefan Augustin-Doinas ...
www.trilulilu.ro/video-blog/mistretul-cu-colti-de-argint...   Cached
Mistretul cu colti de argint de Stefan Augustin-Doinas Un print din Levant indragind vanatoarea prin inima neagra de codru trecea. Croindu-si cu greu prin hatisuri ...

Mistretul cu colti de argint e febletea mea,e foarte lunga da e suuuper,final emotionant:)