Obiceiuri de Anul Nou

Obiceiuri și tradiții

Grecii fac o prăjitură tradițională în care pun bani. Persoana care găsește banii va avea parte de bucurie tot timpul anului. Acest obicei a fost transmis și în anumite regiuni ale României.

Evreii din Israel mănâncă mere unse cu miere, pentru ca noul an să fie foarte dulce.

Italienii încep cina mâncând o farfurie de linte, iar după toastul pentru noul an se obișnuiește să se arunce cupa pe fereastră.

Spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri, însemnând ultimele secunde ale anului, ca ritual pentru atragerea norocului. Obiceiul a fost preluat de numeroase țări latino-americane.

În România, în mod tradițional nu se aruncă nimic din casă în prima zi a Anului Nou pentru că, procedând astfel, o persoană își aruncă norocul. Tot în prima zi din an nu se iese din casă până ce o persoană brunetă nu intră în casa respectivă (potrivit tradițiilor, persoanele brunete aduc noroc și fericire, iar cele roșcate și blonde ghinion). În noaptea dintre ani, oamenii își pun o dorință, pentru că aceasta are toate șansele să se îndeplinească. Noaptea de Revelion este întâmpinată cu mult zgomot (ca în Conu Leonida față cu reacțiunea, de I.L.Caragiale) pentru că zgomotele puternice alungă spiritele rele. Tot de Anul Nou se merge cu capra. Unii oameni desfac șampanie la cumpăna dintre ani, ca să aibă un an mai prosper. Pușcarea petardelor de Anul Nou este practicată de regulă de către cei tineri.
Și desigur pe 31 decembrie se colindă cu plugușorul, iar pe 1 ianuarie cu sorcova.

Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an s-a hotarat de către Papa Inocențiu al XII-lea. Înainte de această dată, Crăciunul avea rolul începutului de an nou.

În liturghia romano-catolică 1 ianuarie reprezintă o octavă de la Crăciun; astfel, această zi este dedicată Fecioarei Maria. În același timp, în a opta zi de la naștere sunt amintite în Evanghelie (Luca 2,21) tăierea împrejur și botezul, potrivit religiei iudaice, a pruncului Iisus la fel și în bisericile evanghelice. În biserica ortodoxă, la 1 ianuarie este și ziua Sfântului Vasile, episcop de Cezareea Cappadociei.

În epoca contemporană, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie — noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ „trezire”, aici cu sensul de ospăț la miezul nopții) — cu petarde și artificii; rudelor, prietenilor și cunoștințelor li se fac urări de noroc și sănătate și se urează „La mulți ani!”.

Adoptarea datei de 1 ianuarie ca început al anului:

Veneția 1522
Suedia 1529
Sfântul Imperiu Roman 1544
Spania, Portugalia, Polonia 1556
Prusia, Danemarca și Norvegia 1559
Franța 1564
Țările de Jos 1576
Lorena 1579
Provinciile Unite 1583
Scoția 1600
Rusia 1700
Toscana 1721
Regatul Marii Britanii, Regatul Irlandei și Imperiul Britanic, exceptând Scoția 1752
Thailanda 1941

Da, de asta nu pun eu pret prea mare pe revelion. Craciunul e important si chiar simt o magie in perioada aceea. Insa odata cu trecerea Craciunului, sarbatorile de iarna se cam prelungesc inutil si ingrijorator de mult pana pe la 7 ianuarie - parerea mea, evident. Asta la noi, la romani, ca in rest cred ca lucrurile reintra in normal mult mai devreme.

Tradiţii de Anul Nou în Ardeal
de Claudiu PADUREAN

Varietatea obiceiurilor de la cumpăna dintre ani este impresionantă şi reflectă istoria complicată a acestei părţi a României.

Trecerea în Anul Nou este prilej pentru oficierea mai multor ritualuri, a căror semnificaţie zace ascunsă în vechi tradiţii precreştine. Unele dintre aceste obiceiuri au rolul de purificare, iar altele au rolul de a asigura trecerea într-un an nou prosper. Există urări care duc cu gândul către incantaţii adresate vechilor zeităţi ale agriculturii. Însă, în cele mai multe dintre comunităţi, semnificaţia religioasă a acestor tradiţii a fost pierdută în negura vremurilor, iar pentru oameni mult mai importantă din punct de vedere spiritual este ziua Sfântului Vasile cel Mare, celebrată în data de 1 ianuarie. Părinte al monahismului oriental, Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai iubiţi ierarhi ridicaţi la cinstea altarelor, venerat deopotrivă în Biserica Ortodoxă şi în cea Catolică.

Pluguşor păgân

La fel ca de Crăciun, Anul Nou este prilej de a colinda casele prietenilor. Spre deosebire de Crăciun, unde colindele aduc vestea cea bună a Naşterii Domnului, urările de Anul Nou se referă la un an prosper, pentru comunităţile de agricultori. De aceea, Pluguşorul este cea mai răspândită tradiţie. Pe Valea Mureşului, sunt frecvente urările de tipul "Câte paie pe casă / Atâţia galbeni pe masă. / Câte pietre la fântână / Atâtea oale cu smântână". Alte urări amintesc de colonizarea Daciei de către romani, în timpul împăratului Traian. "S-a sculat mai an / Bădia Traian...". Asocierea împăratului roman cu Pluguşorul nu este deloc întâmplătoare. Şi asta pentru că ritualul întemeierii unui nou oraş roman cuprindea trasarea perimetrului sacru al aşezării cu ajutorul unui... plug.

Probabil, cel care a delimitat în acest fel locul sacru al viitoarei metropole romane din Dacia, Ulpia Traiana Sarmisegetuza, a fost chiar împăratul Traian în calitate de Pontifex Maximus. Pluguşorul românesc are şi rolul unui ritual de purificare, pentru că zgomotele pe care le fac cei care pocnesc din biciuri împletite din cânepă, cei care agită talăngi sau cei care mânuiesc buhaiul, un dispozitiv care imită mugetul vitelor, au darul de a speria şi de a alunga spiritele rele. O altă tradiţie importantă este reprezentată de Sorcovă. Aceasta este confecţio­nată dintr-o ramură înverzită şi înflorită. Purtătorii ei au rolul de a vesti renaşterea Naturii şi apropierea începutului unui nou an agricol. Există numeroase controverse legate de originea acestui rit indo-europeni. Unii etnologi susţin originea romană, alţii preferă varianta dacică, însă sunt şi voci care spun că tradiţia ar avea rădăcini slave. Sorcovitorii, de obicei copii, urează sănătate şi prosperitate gazdelor. Versurile lor amintesc de comunităţile de meşteşugari din Antichitate.

Capra sau turca

Există şi alte obiceiuri, mai exotice, care amintesc de comunităţile de păstori. Unul dintre ele este capra sau turca, asemănătoare cu tradiţiile asiatice care implică rituri în care oamenii utilizează măşti ale dragonilor. "Capra este formată dintr-un clonţ de lemn, pictat, asemănător cu botul unui ţap, care are o parte mobilă, care este acţionată de un mecanism acţionat prin tragere de o sfoară sau de o curea şi care se loveşte cu zgomot de cealaltă bucată de lemn. Apoi, este o bucată de blană de iepure sau de căprioară şi nişte lipideie sau cuverturi, pe care sunt cusuţi clopoţei, panglici ori bentiţe colorate. În grupul de oameni care vine cu capra se mai află un cântăreţ din fluier şi pe muzica acestuia dansează cel care se ascunde sub cuverturi şi joacă rolul caprei. Cei care vin cu turca îndeplinesc un ritual de fertilitate pentru turmele proprietarului", spune etnologul Paul Roşca.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/traditii-de-anul-nou-in-ardeal-288581.html

Ingropatul Anului Vechi

Revelionul

Revelionul nu este altceva decat un ceremonial funerar al antichitatii geto-dace ocazionat de moartea si renasterea simbolica a primului zeu al omenirii, Anul, si a timpului calendaristic cu care se confunda, in noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie.

Timpul obiectiv, care curge spre infinit, liniar si fara intoarcere, este oprit, dupa 365 de zile, si intors, precum ceasornicul, de la inceput. Intoarcerea simbolica a timpului in noaptea de Revelion a fost asimilata cu moartea divinitatii adorate, iar reluarea numarului zilelor cu nasterea acesteia.

Impreuna cu divinitatea, timpul se naste anual, intinereste, se maturizeaza, imbatraneste si moare pentru a renaste dupa alte 365 de zile. Ideea innoiri timpului supravietuieste in Calendarul popular unde sfintii sunt tineri, maturi si batrani, dupa sansa sau nesansa avuta la impartirea sarbatorilor. Cei sarbatoriti la inceputul anului sunt tineri (Sanvasai, Dragobete, Sangiorz), la mijlocul anului maturi (Santilie, Santamaria), iar cei sarbatoriti la finele anului sunt, fara exceptie, batrani (Mos Nicolae, Mos Ajun, Mos Craciun). Exceptiile intaresc regula: Mos Alexa si Baba Dochia, celebrati primavara, si-au pastrat locul avut intr-un stravechi calendar, cu inceput de an in perioada echinoctiului de primavara.

Ciclul sarbatorilor de Anul Nou, care incepe cu Ajunul Craciunului si se incheie cu Ajunul Bobotezei si Boboteaza este un timp ritual impartit simetric de Revelion: perioada dintre Craciun si miezul noptii de Revelion si perioada cuprinsa intre miezul noptii de Revelion si Boboteaza.

In prima parte a ciclului timpul se degradeaza neincetat: se mareste noaptea, sporeste frigul si intunericul si, o data cu acestea, spaima oamenilor ca lumea merge spre pierzanie, ca va veni momentul cand Soarele va disparea definitiv de pe cer. Soseste insa fenomenul astronomic spectaculos al solstitiului de iarna cand Soarele incepe sa urce pe bolta cerului si ziua sa creasca putin cate putin, cu cat sare cocosul de pe pragul casei sau cu cat se misca puiul in gaoacea oului.

Prin infinite obiceiuri si credinte care exprima, la inceput, teama, dezordinea si haosul iar dupa miezul noptii de Revelion optimismul, veselia, ordinea si echilibru, oamenii culturalizeaza fenomenele naturale care se desfasoara independent de dorinta si vointa lor: sacrificiul ritual al porcului, reprezentare zoomorfa a spiritului graului; prepararea alimentelor rituale din grau (colaci, turte), si din carne de porc (piftie, carnati); credinta ca se deschid mormintele si se intorc spiritele mortilor printre cei vii; abundenta ospetelor si petrecerilor unde apar excese de mancare, baufura, distra fie, gesturi, cuvinte si expresii licentioase, Perinita, supravietuiri ale unor practici orgiastice; strigatul peste sat, bilant nocturn, in auzul tuturor, pentru ceea ce a fost bun sau rau in anul care se incheie; activitatea cetelor de feciori care redau, printre altele, prin colinde si numeroase acte rituale, drama nasterii si mortii anuale a divinitatii adorate; stingerea luminilor in noaptea de Revelion infatisand intunericul si haosul desavarsit provocat de moartea divinitatii; aprinderea luminilor care simbolizeaza nasterea divinitatii si, o data cu aceasta, a timpului lumii inconjuratoare; credinta deschiderii cerului, arderea comorilor si vorbitul animalelor; alungarea spiritelor malefice prin zgomote si incuratul cailor; Sorcova; Chiraleisa; incercarea norocului, aflarea ursitei, intocmirea calendarului, efectuarea observatiilor astronomice si meteorologice; impacarea pricinilor si savarsirea actelor de toleranta si ingaduinta; inceperea simbolica a lucrului si altele.

Ion Ghinoiu

Anul Nou civil

Anul nou este creatia repetata dupa fiecare perioada de 365 sau 366 de zile. Teoretic, fiecare zi a anului-cerc putea sa devina zi de inceput a anului. Data celei mai importante sarbatori calendaristice nu era lasata insa la voia intamplarii; aceasta se hotara in functie de sosirea echinoctiilor si a solstitiilor, de inceputul sau sfarsitul ciclului vegetal sau de reproductie a unor animale domestice sau salbatice.

In spatiul carpato-ponto-danubian se cunosc sau au fost depistate, pana in prezent, trei inceputuri de an: 1 ianuarie, 1 martie si 1 septembrie. Calendarul popular cuprindea insa si alte inceputuri de an. Pentru a descoperi datele calendaristice vechi de celebrare a anului nou, se va elabora un important instrument de lucru, scenariul mortii si renasterii timpului dupa 365 sau 366 de zile, la care se vor raporta apoi sarbatorile si obiceiurile calendaristice, Modelul (scenariul) presupune, printre altele: existenta unei perioade in care sa se desfasoare ritualul complex de innoire a timpului; sacrificiul ritual al unui animal, substitut al divinitatii care moare si renaste anual; pregatirea unor mancaruri rituale; stingerea si aprinderea rituala a focurilor; practici si manifestari orgiastice; jocuri cu masti; sarbatori nocturne si priveghiuri; credinta intoarcerii mortilor printre cei vii; egalitatea supusilor cu stapanii; strigatul peste sat; practici de fertilizare a ogoarelor, vitelor si oamenilor; prevestiri si pronosticuri, jocuri de incercarea norocului; credinta deschiderii cerului la miezul noptii de Ciclul mortii si renasterii.

Innoirea timpului in Calendarul popular se desfasoara dupa un ritual care, pentru a fi implinit, necesita mai multe "zile cosmogonice". De pilda, moartea si renasterea Anului contemporan cuprinde un ciclu de 12 zile (25 decembrie - 6 ianuarie), intersectat la mijloc de momentul culminant al "taierii" timpului, la miezul noptii dintre Anul Vechi si Anul Nou. Acesta este un timp condensat, o reducere simbolica a anului solar de 12 luni. Un scenariu carnavalesc sugerand "familia" anului solar, format din 12 luni, a fost consemnat in zona Bucovinei. Patru perechi de boi trageau un car frumos impodobit, in care se gaseau cele 12 luni reprezentate prin tot atatea persoane de diferite varste: luna ianuarie (anul nou) era reprezentata printr-un copil. luna decembrie (anul vechi) printr-un mos s.a.m.d. "In urma carului, o trena carnavaleasca alcatuita din copii, curiosi si gura casca, insotesc carul, care umbla prin sat, in noaptea de Anul Nou. Alaiul carnavalesc se opreste la unele case ospitaliere. Anul Vechi improvizeaza, in versuri sau in proza (dupa indemanarea celui ce-l reprezinta), un fel de dare de seama asupra activitatii comunitare a satului: succesele si insuccesele in munca campului, in viata culturala a tarii si chiar in viata internationala. Fiecare luna completeaza analitic, la modul ironic sau satiric, lipsurile. Iar Anul Nou incheie colindul, promitand pentru viitor un an si mai bun" .

Instabilitatea timpului care moare si renaste la infinit se reflecta in caracterul ambiguu al tuturor sarbatorilor. Orice sarbatoare sezoniera era un moment negativ care marca trepte importante ale timpului, trecator pentru oameni, animale si plante, dar si un moment de voioasa fagaduiala a ordinii renascute. in gandirea populara "orice inceput, fie viata, an, treaba, drum, casatorie, moarte, adica de trecere sau schimbare a unei stari in alta ... reprezinta o perioada de criza in care lupta dintre fortele raului si binelui este inevitabila".

Sarbatorile de Anul Nou

Scenariul sarbatorilor de Anul Nou cuprinde doua parti simetrice: perioada dintre ajunul zilei de 25 decembrie si miezul noptii de Anul Nou, cand spiritele malefice ale mortilor circula printre cei vii, abunda practicile de pomenire a mosilor si stramosilor, apar elemente ale unor stravechi practici orgiastice, si perioada dintre miezul noptii de Anul Nou si Boboteaza, dedicata curatirii spatiului de fortele malefice, alungarii mortilor, practicilor de divinatie, propitiere si profilaxie. Impartirea ciclului sarbatorilor de iarna in doua perioade (nefast - fast, vechi - nou) este mai putin evidenta astazi din cauza amestecului practicilor traditionale provocat de mutarea spectaculoasa a nativitatii (Craciunul) din ultima zi a ciclului (6 ianuarie) in prima zi a acestuia (25 decembrie).

Raspandirea crestinismului nu s-a realizat in forma sa pura; el a vehiculat numeroase practici precrestine pe care, fara sa vrea si fara sa stie. le poarta cu el. Fara crestinism multe credinte si superstitii nu ar fi ajuns pana in secolul XXI in cele mai variate forme combinatorii pagano-crestine. Acesta este unul din motivele pentru care disocierea practicilor crestine de cele pagane, pe de o parte, a practicilor precrestine greco-romane si orientale de substratul autohton geto-dac, pe de alta parte, presupune un mare risc stiintific. Avand in vedere amestecul practicilor rituale, ritologia specifica nasterii anuale a timpului va fi urmarita unitar, la nivelul intregului ciclu, fara impartirea acestuia in cele doua perioade amintite mai sus: nefasta si fasta.

Ion Ghinoiu

Obiceiuri de Anul Nou in Bucovina

In nici o alta parte a tarii repertoriul Anului Nou nu cunoaste o atat de mare varietate si bogatie de manifestari folclorice ca in Bucovina. Transmise pe cale orala din generatie in generatie, intr-o permanenta schimbare si innoire, atat ca functie cat si ca mod de realizare artistica, obiceiurile traditionale bucovinene legate de Anul Nou au ajuns pana in zilele noastre ca niste spectacole grandioase care concentreaza, ca si in trecut, atentia intregii colectivitati.

La cumpana dintre ani, in satele Bucovinei te intampina o atmosfera unica, de intensa traire emotionala care, de cele mai multe ori, reflecta o realitate cotidiana, legand punti nevazute intre om si cosmos, intre om si mediul inconjurator, intre om si semenii sai.

In acest mirific colt de tara, Anul Nou este sarbatorit pe mai multe planuri, datinile si obiceiurile specifice momentului derulandu-se atat in intimitatea casei cat si in spatii deschise, in centrul satelor.

Anul Nou este socotit a fi unul dintre cele mai favorabile momente pentru prognozarea vremii sau a recoltelor viitoare. Bucovinenii apreciau lunile ploioase sau perioadele de seceta pe baza unui asa - numit calendar din foi de ceapa. La intocmirea acestuia se proceda astfel: in noaptea de ajun se taiau parti egale dintr-o ceapa, cojile astfel obtinute fiind botezate cu numele lunilor din an. Urma punerea sarii pisate in cantitati egale in fiecare coaja si asezarea acestora in rand, ca in succesiunea lunilor din an, pe masa sau pe vatra sobei. Aprecierea lunilor ploioase se facea in dimineata de 1 ianuarie dupa cantitatea de apa acumulata in cupele foilor de ceapa.

Tot in noaptea din ajunul Anului Nou se facea si calendarul din carbuni pentru aprecierea rodului la culturile din anul viitor. Pentru aceasta se alegeau carbuni aprinsi, egali ca marime, proveniti din aceeasi esenta lemnoasa, cate unul pentru fiecare cultura ce urma a fi semanata in anul care incepea (grau, porumb, sfecla, mazare, cartofi etc). Carbunii, botezati cu numele plantelor, erau pusi pe marginea vetrei sau pe o tava si erau lasati pana a doua zi (1 ianuarie). Prognozarea culturii se baza pe principiul echivalentei, cantitatea de cenusa rezultata in urma arderii complete si a stingerii carbunilor indicand rodul recoltei. In functie de aceasta, se decidea care dintre culturi vor fi semanate in cantitati mai mari in primavara urmatoare.

Tot in intimitatea locuintei, care devenea un fel de altar sacru, un spatiu de maxima concentrare spirituala, un "axis mundi", se savarseau si alte practici magice specifice pentru acest moment festiv al anului. Astfel, durata vietii si a norocului fiecaruia dintre membrii familiei erau prognozate cu ajutorul lingurilor insirate de-a lungul peretilor, fiecare lingura de lemn capatand numele unui membru al familiei. In dimineata Anului Nou, daca vreo lingura era cazuta pe podea se credea ca persoana al carei nume il purta va avea parte de un an sumbru sau va muri.

In satele unde s-au statornicit bejenari ardeleni (peste 50 de sate), in noaptea de ajun se organiza Vergelul feciorilor si al fetelor, ceremonial nocturn de aflare a ursitei si a norocului. Pentru buna desfasurare a Vergelului, cu mult timp inaintea Anului Nou, tinerii alegeau o casa si un colcer ce avea responsabilitatea de a conduce si a organiza cat mai bine petrecerea. La casa aleasa, colcerul avea grija sa pregateasca un vas mare cu apa (un ciubar), nuiaua pentru "vergeluit", precum si un butoi cu bautura. In noaptea din ajunul Anului Nou, la un semnal sonor dat prin bucium sau prin impuscaturi, tinerii se adunau la casa stabilita si anuntata din timp. Aici, dupa o mica petrecere, incepea Vergelul propriu-zis. Fetele si baietii isi aruncau pe masa cate un obiect personal (nasture, pieptene, foarfece, cutit etc.) care era aruncat in vasul cu apa neinceputa iar vergelatorul, un barbat istet si bun improvizator, ascuns sub un cearsaf, amesteca obiectele din vas, invocand divinitatea pentru a le darui tinerilor noroc si belsug in viata.

Vergelatorul scotea, pe rand, cate un obiect pentru care sorocea. De multe ori, prezicerea in fata obiectului scos din apa era presarata cu glume, inveselind astfel atmosfera. Ceremonialul Vergelului continua apoi cu o petrecere cu joc, mancare si bautura din abundenta, un revelion in toata regula. In satele dornene se obisnuia, pana prin anii '50, sa se organizeze vergelul fetelor separat de cel al baietilor, dar ambele manifestari aveau aceeasi substanta, cu acte de divinatie intr-o noapte de renovare a timpului. Aceasta manifestare ritualica mai putea fi intalnita, cu ani in urma, in forma descrisa mai sus, in localitatile montane, din zona etnografica Dorna (Poiana Stampei, Dorna Arini, Dorna Candreni, Saru Dornei, Panaci), localitati invecinate cu zona Bistritei, de unde isi trage obarsia.

Dar ceea ce aduce o nota distinctiva Bucovinei fata de alte tinuturi romanesti, la pragul de trecere dintre ani, sunt uraturile si jocurile cu masti, concentrate in obiceiuri care si-au pastrat farmecul si prospetimea de-a lungul anilor.

Bucovinenii, ca dealtfel toti romanii, si-au dorit din totdeauna holde bogate. Aceasta dorinta transpare in cunoscutul Plugusor, datina prin excelenta agrara, si este evidentiata de recuzita plugusorului (plug, bici, clopote, buhai), de elementele din scenariu (marcarea in mod simbolic a unei brazde) dar mai ales de textul literar, care nu este altceva decat o descriere hiperbolizata, cu ecouri mitice, a unei agriculturi ideale. Plugusorul este pornit de catre copii care, in preajma amiezei, in ziua de 31 decembrie, incep a umbla pe la case, rostind uraturi de bun augur si primind in schimb daruri, unele cu caracter simbolic, colaci, fructe sau bani.

Noaptea, alaiul plugusorului este amplificat de cetele de feciori care umbla pe la casele unde sunt fete de maritat sau pe la rude.

Odata cu seara, parada mascatilor, desfasurata initial in fata multimii adunate in centrul satului, se transfera pe la casele gospodarilor. Imbracati in costume de o inegalabila fantezie, intruchipand cele mai bizare creaturi mitologice, mascatii, insotiti de muzicanti si numerosi curiosi, incep a umple ulitele satelor, starnind larma si facand fel de fel de ghidusii. Mijloacele de expresie, ingeniozitatea solutiilor plastice folosite de creatorii vestimentatiei ceremoniale, originalitatea compozitiilor adoptate de ei au cunoscut de-a lungul anilor o evolutie spectaculoasa.

Specific majoritatii localitatilor bucovinene este reunirea tuturor personajelor mascate in cete mari ce poarta diverse denumiri locale: malanca, partie, banda, turca sau ceata. De obicei, conducatorul fiecarei cete este un fecior frumos, numit calfa sau turc, cunoscut in comunitate ca avand o conduita morala ireprosabila. El este intotdeauna imbracat intr-un costum taranesc traditional iar ca semn al rangului ceremonial pe care il detine, poarta pe cap o caciula impodobita cu siraguri de margele si panglici multicolore, iar in mana are un baston ferecat cu alama si cositor. In timpul jocului calfa comanda, pe rand, intrarile si iesirile fiecarui personaj sau grup de personaje. In cadrul cetelor de mascati intra grupuri de "urati" si de "frumosi", ce au rolul de a intretine o atmosfera exuberanta. "Uratilor" le revine misiunea de a face jonglerii dintre cele mai nastrusnice: se dau peste cap, fugaresc fetele si copiii, ung asistenta cu funingine, se vara pe sub paturi si mese, se urca prin copaci, pe case si pe sobe, scot animalele din grajduri etc. Tot din acest grup mai fac parte "negustorii" si "caldararii" care isi disputa permanent cate ceva, dialogul lor fiind plin de o suculenta ironie.

Intre jocurile cu masti din Bucovina, un loc aparte il ocupa jocurile caprei, ursului, caiutilor si cerbului.

Jocul caprei se integreaza in mod armonios in cortegiul amplu al obiceiurilor legate de sarbatorile de peste an. Acest animal a intruchipat in societatile ancestrale personificarea prolificitatii zoologice si fertilitatii telurice. Capra, ca personaj mito-zoomorf, cunoscuta in toate asezarile bucovinene, isi subordoneaza de cele mai multe ori, in timpul desfasurarii jocului, toate celelalte personaje. In unele sate, jocul acestui animal apare sub forma unor cete de mai multe capre (Ostra) iar in altele animalul este singur, insotit doar de cioban, mos si baba.

Masca costumului de capra este constituita dintr-un cap de capra, sculptat in lemn, avand maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu o sfoara si a clampani in timpul dansului. Capul este incadrat de doua cornite impodobite cu oglinzi, panglici multicolore, hurmuz si flori si este fixat intr-un bat-suport care se sprijina pe pamant. Persoana care joaca capra este acoperita cu o tesatura (scoarta sau laicer) peste care sunt cusute naframe sau panglici de matase, puse in diagonal, traditional, capra era imbracata in stuf, aspect intalnit si astazi in unele sate (Veresti, Siminicea, Serbauti, Siret).

Jocul caprei se deruleaza pe un fundal muzical, "ca la capra", melodie interpretata de catre un fluieras iar ciobanul sau mosul rostesc strigaturile pline de haz. In timpul jocului pot fi surprinse mai multe faze succesive: capra simuleaza ca se urca in copac, apoi se imbolnaveste si moare, cazand la pamant, moment in care ciobanul intra in panica, urmand un dialog straniu cu animalul. In cele din urma capra reinvie spre bucuria tuturor, glumele si ghidusiile animalului reluandu-si cursul.

Prin aspect si infatisare, capra jucata la Anul Nou este un animal simbol, o fiinta fantastica plina de maretie. Obiceiul si-a pierdut pe parcurs incarcatura sa mitica, avand astazi doar aspect de divertisment.

Jocul ursului, o prezenta la fel de agreata in obiceiurile de Anul Nou in intreg spatiul romanesc dar mai ales in Bucovina, se practica si astazi in majoritatea satelor. Cultul ursului este mostenit de la geto-daci, care il considerau un animal sacru. Pregatirea mastii-costum de urs pentru carnavalul de Anul Nou se bucura de o mare atentie. In unele parti, forma capului de urs se obtine intinzand o piele de vitel sau de miel peste o galeata metalica, in timp ce in alte sate pielea se intinde pe un suport metalic, in asa fel incat reda fizionomia animalului. De la gat in jos, corpul celui care se mascheaza este acoperit cu o blana de oaie sau cu un cojoc lung, intors pe dos.

Candva, corpul mascatului era acoperit cu o blana veritabila de urs, aspect intalnit foarte rar in zilele noastre. In partile Humorului s-a pastrat obiceiul ursului de paie, care este cea mai arhaica forma de figurare a animalului in cadrul obiceiurilor calendaristice. Pentru obtinerea acestui costum, se rasucesc franghii din paie de ovaz, lungi de aproximativ 40 m care, in dimineata ajunului de An Nou, sunt cusute pe hainele purtatorului, acesta ramanand astfel echipat pe toata durata purtarii costumatiei. In trecut, se obisnuia ca dezbracarea mascatului sa se faca in mod ritualic, costumul de paie fiind ars in fata asistentei.

Se pare ca ursul era venerat in Bucovina mai mult decat in orice alta parte a Romaniei. Paradoxal, jocul ursului este practicat mai mult in zonele colinare si de campie si mai putin in cele montane. Cei mai spectaculosi ursi de Anul Nou ii intalnim in Bosanci, Udesti, Chiliseni, Stirbat, Poieni, Boroaia si in zona Campulungului, in special la Sadova si la Fundu Moldovei. Jocul ursului este cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu masti intalnite in cetele bucovinene. In desfasurarea jocului ritual al ursului, etalare de forta, vitalitate si dibacie, pot fi percepute si astazi secvente care reliefeaza credintele referitoare la acest animal, simbol al regenerarii vegetatiei. Astfel, rostogolirea ursilor in cerc, batutul si moartea ursului, apoi invierea miraculoasa ca si urcarea acestuia pe bata (toiag), redau in chip metaforic succesiunea anotimpurilor care, candva, stateau sub semnul acestui animal, capabil sa invinga iama si sa vesteasca primavara.

Ursii, constituiti in cete speciale de cate 10-15 personaje sau inclusi in grupurile complexe cu mai multe personaje, joaca la comanda ursarilor, tineri chipesi, imbracati in vesminte colorate, care imprima ritmul jocului cu ajutorul unor tobe (ciururi). Dupa executarea numerelor din timpul dansului, ursii se misca independent, simuland viata lor libera in mijlocul naturii, se iau la tranta, fac tumbe, simuleaza chiar atacul asupra persoanelor din asistenta. Datorita popularitatii sale, in ultimii ani au inceput sa apara in sate, alaturi de cete precis constituite, si grupuri mai mici de ursi (3-6 personaje), care se bucura de multa admiratie si contribuie la amplificarea obiceiul.

Calul este o alta intruchipare plastica a unor simboluri mitice din traditia bucovineana. Jocul calului este o reminiscenta a cultului cailor practicat la solstitiul de iarna, la echinoctiul de primavara precum si la solstitiul de vara.

Ca joc de Anul Nou, calutii (caiutii) au o larga raspandire in satele din Bucovina, mai vestiti fiind dansatorii - caiuti din Dolhesti, Zvoristea, Zamostea, Hartop si Fantanele, care impresioneaza prin fast si eleganta, dar caiutii pot fi intalniti aproape in majoritatea satelor.

In credintele arhaice, calul avea o functie apotropaica, de protejare a gospodariilor si a bisericilor de spiritele rele. In cadrul obiceiurilor traditionale de Anul Nou, jocul calului (caiutilor) este practicat si astazi nu pentru semnificatiile simbolice, uitate de demult, ci mai ales pentru spectaculozitatea dansului interpretat de purtatorii mascoidelor. De aceea tinerii alesi pentru grupurile de caiuti trebuie sa fie excelenti dansatori, exprimand prin joc vitalitatea si forta exuberanta a tineretii.

In Bucovina, mascoida de cal cunoaste mai multe variante plastice. Cel mai adesea jucatorii de caiuti sunt echipati cu capete de cal, lucrate din lemn si imbracate in panza rosie, alba sau neagra, la care se adauga si alte elemente ornamentale (oglinzi, peteala, canafi, mirt, panglici). Pentru a fi purtat in timpul jocului, capul de cal este fixat intr-un suport de lemn, de obicei o covata gaurita la mijloc sau doua vesce de sita, care se acopera cu un covor sau o fustanela din panza alba sau colorata. Peste aceste tesaturi se cos elemente decorative (batiste, stergare, panglici etc).

Tinerii care joaca caiutii se dezlantuie in cerc sau se desfasoara liniar si radial, fata in fata, simuland o sarja de cavalerie, sub comanda unui capitan sau vataf. Sunt sate in care, asemanator alaiului caprei si ursului se intalneste alaiul calului insotit de turc, baba, mosneag si negustor. Uneori caiutii sunt grupati in cete de sine statatoare conduse numai de un capitan. Dar sunt si cazuri in care caiutii, mai putini la numar, sunt inclusi in cete mari si sunt subordonati altor personaje, ei avand, in acest caz, un rol secundar.

Cerbul simboliza, in mitologia populara romaneasca, puritatea si dreptatea iar la vechii traci era simbolul soarelui. In cadrul obiceiurilor de Anul Nou, impresioneaza fastuozitatea personajului. Asemanator mastii de capra, masca de cerb se compune tot din cap sculptat in lemn, ce are un maxilar mobil (clampanitor), si trup realizat dintr-un covor sau laicer, ornate cu naframe. La prima vedere te impresioneaza aspectul general al acestui personaj, cu herbul mastii (alcatuirea coamelor) si impodobirea capului cu diverse materiale stralucitoare. In sate exista unii oameni specializati in impodobirea cerbului, iar altii in jocul acestui animal.

Jocul cerbului este structurat dupa modelul caprei, cu o pantomima exuberanta si plina de virtuozitate. Cerbul este inconjurat de "mosnegi si babe", de muzicanti si dansatori fara masca, imbracati in frumoase costume populare. In majoritatea satelor bucovinene, cerbul apare ca o ceata individuala, nefiind contaminat cu alte personaje zoomorfe mascate. Cele mai frumoase obiceiuri ale cerbului pot fi intalnite in satele Fundu Moldovei, Baia, Casvana, Valea Moldovei. Satul Corlata exceleaza atat prin fastuozitatea acestui personaj, prin eleganta jocului si, mai ales, prin colindul de cerb, cea mai veche forma de astfel de colind din intreg spatiul bucovinean.

O alta categorie de masti prezenta in obiceiurile de Anul Nou este aceea a uratilor antropomorfizati, masti ce scot in evidenta ceea ce este mai neplacut si mai dizgratios in firea umana. Sub jocul acestor masti se poate exprima liber si in mod lesnicios tot ceea ce nu se poate face in cotidian. Din aceste categorii de masti fac parte cele ce reprezinta vechiul cult al mosilor si stramosilor (masti de babe si mosnegi), masti sociale, masti cu caracter etnic (masti de turc, jidan, armean, grec, tigan), masti cu caracter profesional (vrajitor, doctor, felcer, negustor). Sub raport plastic, mastile antropomorfe ale uratilor si-au pastrat continutul ideatic nealterat fie in jocul personajelor zoomorfizate, fie in jocul mosilor si al babelor, fie in simple alaiuri neorganizate de mascati. Prin intermediul mastii de cap si al costumatiei sunt evidentiate, intr-o maniera specifica, originala si expresiv-caricaturala, cele mai urate si mai respingatoare racile ale caracterului uman. Elementele definitorii ale fizionomiei - ochii, nasul, gura, urechile si parul - sunt ingenios metamorfozate pentru a intruchipa batranetea, identitatea etnica, specificul profesiunii si, nu in ultimul rand, moartea si dracii.

Daca mosii si babele sunt o reflectare a cultului inaintasilor, celelalte masti de urati apar ca reprezentari din alte timpuri istorice, vazute in diverse ipostaze. Jidanii, ca grup de mascati, se intalnesc in toate cetele, ei jucand rolul de negustori lipsiti de scrupule. Padurarii apar in compania cerbilor, dracul si moartea ameninta si raspandesc groaza in jurul lor, doctorii incearca sa "vindece" cu un instrument improvizat, perceptorii, cu registre mari in mana, cauta sa incaseze sumele datornicilor etc. In timpul deplasarilor prin sat, "uratii" formeaza grupuri independente care au rolul de a capacita asistenta si de a crea buna dispozitie.

In contrast cu "uratii", in obiceiurile de Anul Nou, apar grupurile de "frumosi". Sub acest nume sunt identificate costumatiile ceremoniale de tipul "imparat", "ministru", "general", "jandarm", "bunghier" si "irod". Facem cuvenita precizare ca cetele de "frumosi" apar ceva mai tarziu in contextul obiceiurilor de Anul Nou, unii dintre ei fiind o forma locala de protest impotriva ocupantilor austrieci. "Frumosii" nu apar in intreg spatiul etno-cultural bucovinean ci numai intr-un numar restrans de localitati (Campulung, Liteni-Moara, Bosanci, Rusi-Manastioara, Udesti, Arbore, Scheia etc).

Bucovinei ii sunt specifice si alte grupuri de frumosi asa cum sunt cazacii, arnautii, damele precum si personajele ce apartin teatrului popular: jienii, codrenii, bujorii, darienii, terintienii etc.

Costumele ce reprezinta rangurile de imparati, ministri, generali sau jandarmi sunt confectionate din uniforme militare sau de tip CFR, peste care sunt aplicate numeroase siruri de decoratii, intercalate cu benzi decorative, franjuri si epoleti originali sau de carton. Insemnul distinctiv al unora dintre acesti frumosi il constituie "ceacurile" (coifurile) lucrate din pene, vopsite in functie de rangul personajului.

Bungherii (numele vine de la numerosii nasturi metalici cusuti pe curele) au o costumatie asemanatoare cu cea a imparatilor, purtand tot uniforme militare, si au ca semn distinctiv diagonale realizate din curele cu "bumbi" (curele ce pot avea pana la 300 de nasturi), fixate pe torace asemanator unei platose. Pe cap poarta ceacuri din pene, coifuri de hartie creponata sau caciuli negre ornate cu brauri de margele.

Tinerii costumati in "frumosi" trebuie sa provina din familii de gospodari cu o buna reputatie in sat, sa aiba un comportament exemplar, un fizic placut si sa fie dansatori de exceptie.

In cadrul obiceiurilor de Anul Nou, "frumosii" apar ca nuclee distincte ale cetelor sau ca grupuri de sine statatoare. In momentele prestabilite din evolutia spectacolului, "frumosii" executa dansuri specifice zonei sau dansuri care se joaca doar de Anul Nou, asa cum sunt cele numite "Craizar" sau "Ca la Craizar", ce fac aluzie la fostii demnitari militara austrieci.

La hotarul dintre cele doua categorii de personaje mascate, "uratii" si "frumosii", si-a facut aparitia "nunta", moment de sine statator in derularea obiceiurilor de Anul Nou, conceput in spiritul structurilor ceremoniale consacrate.

Aceasta manifestare este o abordare caricaturala, plina de umor si de ironie, a nuntii traditionale din Bucovina. Alaiul de nunta reuneste toate rangurile ceremoniale: mire si mireasa, nanasul si nanasa, vatajeii, drustele, cuscrii si nuntasii. Costumatia sau mastile participantilor evidentiaza defectele fiecarui personaj: mirele este un fecior mic si gras, uneori cocosat sau schiop, mireasa este inalta si subtire, contrastand vizibil cu viitorul sot, vatajeii si drustele ridiculizeaza defecte ale caracterului uman, nanasii isi indeplinesc pe dos atributiile, fiecare dintre ei facand ceea ce trebuia sa faca celalalt. Intregul spectacol este conceput pentru a binedispune asistenta si pentru a crea o atmosfera relaxanta.

Jocurilor cu masti din Bucovina li se asociaza si trupele de teatru popular, organizate in cete ce poarta numele unor eroi locali (Darie, Dobos, Furtuna, Coroi) sau chiar ale unor eroi cunoscuti in alte zone (Gruia, Novac, Jianu, Bujor, Terente). Intr-un spectacol conceput simplu, cu un text adecvat momentului prezentat si o vestimentatie specifica epocii, "actorii" rememoreaza aspecte din trecutul istoric al Bucovinei. Teatrul popular de Anul Nou este o aparitie recenta, el fiind o replica la spectacolul papusarilor ce colindau, alta data, satele bucovinene.

Berea

In perioada cuprinsa intre Craciun si Anul Nou, in satele in care s-au statornicit bejenarii ardeleni, dar mai ales in satele din vecinatatea orasului Gura Humorului, avea loc, pana de curand, o petrecere comunitara cunoscuta sub denumirea de "Bere" sau "La bere". De multe ori acest tip de petrecere se prelungea si dupa Anul Nou, pana a treia zi de Boboteaza, sau avea loc numai in zilele Bobotezei. Locul de desfasurare era anuntat din timp de catre flacaii care organizau petrecerea. Acestia isi alegeau un conducator, numit colcer sau colacar, caruia ii revenea intreaga responsabilitate pentru buna pregatire si desfasurare a "berii". In satele mai mari aveau loc doua astfel de petreceri, numite "berea de sus" si "berea de jos".

Baietii din colectivul de organizare se ocupau de tocmirea muzicii, de colectarea bauturii si de invitarea fetelor iar acestea din urma aduceau mancarea si prajiturile (carnati, friptura de porc, sarmale etc). Fetele despre care se stia ca nu primisera colindatori sau uratori nu erau invitate sau primite la "bere". Baietii inchiriau pentru petrecere o casa mai mare, de obicei a unui gospodar fruntas dar, in ultimii ani ai existentei sale, "berea" avea loc la caminul cultural, in localul scolii si, uneori, la carciuma satului.

Fetele, imbracate intr-o tinuta deosebita, veneau insotite de mame sau, daca aceasta era decedata, de o sora mai mare sau o alta ruda apropiata. Cele care veneau neinsotite la "bere" erau prost vazute in lumea satului, ele fiind considerate de o moralitate indoielnica. Fetele erau intampinate de catre calfa si ceilalti feciori, erau invitate in casa si erau servite cu bautura. La un moment dat, ele erau invitate la dansul cel mare care se desfasura in fata casei, in vazul multimii. Fetele ieseau in curte, in lant, tinandu-se de mana.

"Berea" era unul dintre momentele in care se scoteau pentru prima data fetele la joc, ele fiind consacrate si integrate, in acest mod, in colectivitate.

Fetele care urmau a fi scoase la joc aduceau de acasa un "strut" - bat impodobit cu mirt, muscate si panglici colorate - pe care il dadeau, la sosire, calfei, in momentul in care se iesea afara, in cadrul unui ceremonial special, calfa inmana struturile catre feciorii care trebuiau sa consacre, prin dans, statutul de fete de maritat al tinerelor sosite la petrecere. Urma dansul si, dupa mai multe jocuri "in doi", se executa o suita de douasprezece jocuri (batraneasca, ursareasca, patrunjelul, rata, coasa, arcanul etc), fiecare joc fiind consacrat unei luni din an sau, in unele cazuri, se dansau suite de cate patru jocuri pentru fiecare anotimp. In pauza jocului, tinerii se infruptau din bunatatile culinare aduse de fete si din bautura special pregatita. Uneori, daca timpul permitea, se aducea si un butoi cu bere.

"Berea" era un prilej de apreciere a comportamentului fiecarui flacau, motiv pentru care tinerii se fereau sa faca abuz de bautura si sa aiba un comportament necivilizat, dar era si ocazia in care se apreciau calitatile de gospodina a tinerelor fete, in functie de preparatele aduse la petrecere.

Catre seara, jocul se termina iar fetele se indreptau catre casele lor, insotite de catre mame sau chiar de catre flacai. Petrecerea continua intre flacai si tatii fetelor, care se intretineau la un pahar de bautura pana tarziu in noapte.

"Berea" era, candva, un bun prilej de petrecere a timpului intre Craciun si Boboteaza, dupa o lunga perioada de post si interdictii (15 noiembrie - 24 decembrie) si, in egala masura, era prilej de cunoastere intre tineri, acesta fiind momentul de la care se pornea in inchegarea a numeroase casatorii.

http://www.crestinortodox.ro/craciun/anul-nou/anul-nou-obiceiuri-anul-nou-68376.html

Anul Nou la curtea domneasca

Obiceiurile legate de masa din ziua de Anul Nou la curtea domneasca sunt relatate de Anton-Maria del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brancoveanu:

"La 1 ianuarie, sarbatoare la ortodocsi fiind Sfantul Vasile, daca vreunul din comeseni stranuta la masa, i se aduce indata un pahar de vin si pe deasupra i se da o bucata de postav fin si una de atlas ca sa-si faca anteriu si haina de desubt. Stranutul trebuie sa fie firesc, nu starnit anume cu tutun sau altceva caci daca ar fi asa, in loc sa primeasca daruri, acel boier ar fi luat in ras de toti ceilalti. Dar daca stranuta domnul, atunci marele vistier este silit sa daruiasca un brocart de aur pentru o haina. In aceeasi zi se mai obisnuieste a se face si o alta ceremonie foarte curioasa, care aduce multa veselie nu numai domnului, ci si comesenilor lui. Pentru incheierea ospatului este adusa o placinta mare facuta din foite de aluat si in care au fost bagate cu mestesug, in locuri diferite, cincizeci de ughi sau techini si inca si diferite bilete, asemanatoare cu cele de loto, avand scrise pe ele cateva cuvinte aratand un semn bun sau rau in acea zi de inceput de an.

Si astfel, cand domnul imparte placinta, unuia ii cade vreun ban de aur, altuia vreun bilet, al carui cuprins trebuie sa fie citit cu glas tare de boierul caruia i-a cazut din intamplare, ca de pilda: betie, ingamfare, prefacatorie sau fatarnicie, pretentii la tron si aceasta ii inveseleste nespus de mult pe toti, cu atat mai mult, cu cat domnul se foloseste de acest prilej pentru a spune vreo vorba de duh ca sa sporeasca veselia. Aceleasi ceremonii se petrec si la masa doamnei, unde, cum am mai spus, se afla sotiile boierilor comeseni ai domnului. Dupa ce s-au sfarsit serbarile solemne si salvele de tunuri si muschete, soldatii pleaca, fiecare companie urmandu-si steagul pana la casa stegarului sau. Masa insa urmeaza cu tot mai mare veselie, sporita mereu de belsugul vinurilor celor mai bune, intre care, in timpul domnului Constantin Brancoveanu se serveau din belsug cele mai alese bauturi pe care le produce intreaga Europa. Mancarile sunt foarte multe si bine gatite dupa moda nemteasca, frantuzeasca sau italieneasca.

Cand se schimbau felurile de mancare, farfuriile se puneau una peste alta cat era masa de lunga, incat se facea un edificiu asa de inalt, ca boierii comeseni, chiar stand in picioare, cu prilejul inchinarilor de care am amintit, nu se putea vedea dintr-o parte in alta a mesei. Dar acest obicei a fost parasit in vremea mea, pentru a inlatura orice neplaceri. Am observat, cu mare inaltare a sufletului, ca nu era zi in care domnul sa nu trimita de la masa sa vreun fel de mancare celor carora le voia binele si mai ales strainilor, care, pe langa aceasta, mai primeau si altele de la boieri, precum si cateva sticle de vin bun."

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Un obicei pe care il practica indragostitii este sarutatul sub vasc, pentru a fi insotiti de dragoste tot anul.

Credinte populare romanesti de sfarsit de an

In mentalitatea populara, sfarsitul anului este incarcat de semnificatii care imbina elemente religioase si laice si condimentat cu ritualuri menite sa aduca bunastare in anul care vine.

Unii specialisti spun ca in noapte de 31 decembrie spre 1 ianuarie se deschide cerul, iar ceea ce lasa sa se vada variaza de la o marturie la alta. ,,Spre Anul Nou se deschide cerul de trei ori, repede, una dupa alta, iar inauntru se vede o lumina foarte mare si Dumnezeu stand la o masa cu sfintii si uitandu-se la noi. Altii zic ca se vad mese cu lumanari si sfinti stand imprejur. Altii iarasi zic ca numai Dumnezeu cu Sf. Neculai sta la masa. Cerul deschizandu-se il vede numai acela care e tare bun la Dumnezeu”, scria la inceputul secolului trecut Elena Niculita-Voronca, autoare a culegerii ,,Datinile si Credintele Poporului Roman”.

Taranii aveau o explicatie si pentru situatia in care evenimentul nu are loc. ,,Multi spun ca ei au vazut pe cand erau copii de sapte ani. In ziua de astazi nu se mai deschide cerul, caci sunt oamenii pacatosi si se pun toti sa se uite si Dumnezeu nu vrea, dar de demult, pe cand erau oamenii buni, cerul se deschidea de trei ori pe an: de Sf. Vasile, de Boboteaza si de Pasti”, mai noteaza folclorista, citata de antenasatelor.ro. In unele sate se crede ca in noaptea de Sf. Vasile (ultima noapte din an) vorbesc vitele, iar cine sta de panda aproape de ele le aude si le intelege, fara insa ca sa fie vazut de acestea.

Cum alungam relele si facem loc norocului

Ca sa iti mearga bine in anul urmator, credinta populara spune ca trebuie sa respecti unele traditii cu rol ritual. In unele zone, de exemplu, se spune ca in noaptea dinspre Anul Nou trebuie sa lasi portile deschise, ca sa intre norocul in curte. Nu e bine sa stingi focul sau lumanarea aprinsa in ultima seara din an, nici sa adormi cu usile inchise. Chiar daca dormi, norocul va intra in casa daca ai lumina si foc, potrivit folcloristului Ion Pop-Reteganul.

Folcloristului si etnografului Simion Florea Marian, care a lasat in manuscris studiul ,,Sarbatorile la romani” (publicat dupa moartea sa), scria ca cea mai bogata in datini si credinte si cea mai misterioasa noapte din tot anul este noaptea de Anul Nou. In aceasta noapte, taranii din unele sate romanesti, ungeau pragurile casei cu usturoi si cu mai multe tipuri de "unsori” pentru a se feri de rele si durere. ,,Asemene unge pragurile si usorii grajdurilor si ale surilor; apoi, in forma crucii, unge toate animalele si in urma pe sine si toata familia. El crede astfel ca in decursul anului viitor va fi scutit de apropierea lui Bata-l-Crucea si a strigoaicelor care umbla pe la casele oamenilor ca sa ia mana de la vaci”, noteaza etnograful.

Anul manos se cunoaste dupa noaptea din ajun

Conform credintei populare, dupa ajunul Anului Nou se cunoaste anul agricol urmator. Daca in ultima noapte din an nu va bate vantul, se va face graul. Daca e luna plina, atunci anul urmator va fi manos, in caz contrar el va fi neroditor. Daca in ajunul Anului Nou rupi o crenguta de mar si o pui intr-un vas cu apa rece la fereastra si o tii pana la Boboteaza, iar aceasta infloreste, e semn de primavara buna.

Decembrie

Denumire populară: undrea, andrea (luna lui Sf. Andrei), Neios (luna ninsorii), luna lui Cojoc

Tradiţii:

„Indrea, undrea sau andrea, de la numele Sfântului Andrei. Această lună fiind geroasă, încât te‑nţeapă de parcă‑ţi bagă ace, undrele“.

Sfaturi generale:

"Anul se sfârşeşte şi gazda trebuie să se îngrijească de toate, să vadă dacă nu s‑a adunt apă pe sămănături, dacă nu trebuie să taie copaci şi tufiş, să vadă dacă vitele sunt bine îngrijite, curăţite, nutrite, bine aşternute, duse la aer, dacă, pe lângă nutreţul uscat, nu trebuie să se dea şi rădăcini, dacă nu se poate folosi de vreo verdeaţă pe afară, dacă nu se îngheaţă apa pusă pentru vite şi pentru păsările din curte, dacă pomii acoperiţi au destul aer.
Pivniţa, de mucezeşte câte ceva în ea, trebuie afumată cu piatră pucioasă şi aerită din când în când. Sălata şi alte legumi, dacă e neauă puţină, se acoper cu frunză ori cotori de buruieni. Iarna nu e ca omul să se lenevească, ci să se odihnească după munca cea grea de peste an. Vitele trebuiesc ţinute în curăţenie deosebită şi sarea să nu le‑o tragem. Să se care gunoi. Când gerul e mare, ferestrile pivniţelor să se înfunde. Grajdurile să fie călduroase, căci atunci vitele mănâncă mai puţin. Pleava se opăreşte şi, amestecată cu napi de nutreţ ori cartofi, astfel se dă la vite. În chipul acesta se cruţă nutreţul."

Prevestiri de timp:

Dacă începutul lui decembrie va fi geros, tot aşa va fi zece săptămâni.
Dacă în decembrie e ger bun, atunci va fi vară secetoasă şi călduroasă, iar dacă în luna aceasta va fi vremea domoală, vara va fi ploioasă.
Când câinii latră la lună urmează ger mare.
Gerul şi neaua din decembrie vestesc grâu mult.
Indrea geros aduce an mănos.
Crăciun negru, Paşti albe.
De va fi Crăciun ploios, vor fi Paştile friguroase.
Moş Crăciun zăpădos prevesteşte an mănos.
Când porcii de îngrăşat mănâncă bine, va fi timp senin.
De se arată multe gâşte sălbatice şi iepurii se apropie de sat, va fi iarna grea.
Spălarea cu prima neauă se crede că face fetele frumoase şi drăgăstoase.
Dacă va ninge în Indrea, va ploua mult în Cireşar, de nu poţi săpa cucuruzul de moale, iar de va fi ger în Indrea şi vreme bună, atunci în Cireşar va fi secetă mare, de nu poţi săpa cucuruzul de tare ce e locul.

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001, 2009

La sfarsit de an, omul obisnuieste sa faca o retrospectiva... s-ar putea sa constati si lucruri neplacute in anul ce se incheie...
Luminita Saviuc mi-a adus la cunostinta cele 15 renuntari, care, puse in practica, ne ajuta sa vedem partea buna a lucrurilor, din orice experienta grea sau neplacuta, iar 2015 va fi cu mult mai bun!

1. Renunţă la nevoia de a avea întotdeauna dreptate

Multe persoane nu suportă ideea de a greşi şi îşi doresc să aibă intotdeauna dreptate chiar şi cu riscul de a încheia o relaţie minunată sau provocând mult stres şi durere pentru ei şi pentru alţii. Pur şi simplu nu merită. Oricând simţi nevoia “urgentă” de a sări într-o discuţie despre cine are dreptate şi cine greşeşte, întreabă-te următorul lucru: „Prefer să am dreptate sau prefer să fiu o persoană blândă?”. Ce câştig dintr-un conflict verbal, în urma căruia cel din faţa mea părăseşte “scena” cu un gust amar şi un sentiment de dezamăgire?

2. Renunţă la nevoia de control

Fii dispus să renunţi la nevoia de a controla întotdeauna tot ce se întâmplă cu tine şi cu cei din jurul tău: situaţii, evenimente, oameni etc. Indiferent că sunt persoane dragi, colegi de muncă sau pur şi simplu străini pe care îi întâlneşti pe stradă, permite-le să existe. Permite tuturor lucrurilor şi persoanelor să fie exact aşa cum sunt şi o să vezi ce bine te vei simţi.
„Lăsând lucrurile să fie, totul va curge lin, aşa cum trebuie”, spunea Lao Tzu.

3. Renunţă la vină

Renunţă la nevoia ta de a da vina pe alte persoane pentru ceea ce ai sau nu ai, pentru ceea ce simţi sau nu simţi. Încetează să renunţi la puterile tale şi începe să îţi asumi responsabilitatea pentru viaţa ta.

4. Renunţă la auto-înfrângere

Câţi oameni se rănesc singuri din cauza mentalităţii lor negative, poluate şi a auto-înfrângerii repetitive? Nu crede tot ceea ce îţi spune mintea, în special dacă este ceva negativ şi care te auto-distruge. Eşti mai bun de atât.
“Mintea este un instrument superb dacă este folosit aşa cum trebuie. Totuşi, folosită în mod greşit, devine foarte distructivă”, spunea Eckhart Tolle.

5.Renunţă la convingerile tale limitate

Renunţă la convingerile tale despre ceea ce poţi sau nu poţi face, despre ceea ce este posibil sau imposibil. De acum înainte nu o să mai permiţi convingerilor tale limitate să te ţină captiv.
Deschide-ţi aripile şi zboară!
„O convingere nu este o idee deţinută de minte, este o idee care ţine mintea”, spunea Elly Roselle.

6. Renunţă să te mai plângi

Renunţă la nevoia ta constantă de a te plânge despre acele multe, multe, multe lucruri, oameni, situaţii, evenimente care te fac nefericit, trist şi depresiv. Nimeni nu te poate face nefericit, nicio situaţie nu te poate face trist decât dacă îi permiţi. Nu situaţia care declanşează acele sentimente este de vină, ci modul în care alegi să le priveşti. Nu subestima niciodată puterea gândirii pozitive.

7. Renunţă la luxul de a critica

Renunţă la nevoia de a critica lucruri, evenimente sau oameni care sunt diferiţi faţă de tine. Cu toţii suntem diferiţi şi totuşi cu toţii suntem la fel. Toţi vrem să fim fericiţi, toţi vrem să iubim şi să fim iubiţi şi toţi vrem să fim înţeleşi. Cu toţii vrem ceva şi ceva este dorit de noi toţi.

8.Renunţă la nevoia de a impresiona celelalte persoane

Încetează să mai încerci atât de tare să fii ceva ce nu eşti doar ca ceilalţi să te placă. Lucrurile nu funcţionează aşa. În momentul în care încetezi să mai încerci atât de tare să fii ceva ce nu eşti, momentul în care renunţi la toate măştile tale, momentul în care te accepţi cu adevărat, o să descoperi că oamenii se simt atraşi de tine, fără a depune niciun efort pentru asta.

9. Renunţă la ideea de a te opune schimbării

Schimbarea este bună. Schimbarea te va ajuta să mergi de la A la B. Schimbarea te va ajuta să faci îmbunătăţiri în viaţa ta şi în viaţa celor din jurul tău.
„Urmăreşte fericirea şi Universul va deschide uşile pentru tine acolo unde nu existau decât pereţi”, Joseph Campbell.

10. Renunţă la etichetare

Încetează să etichetezi acele persoane, lucruri şi evenimente pe care nu le înţelegi ca fiind ciudate şi diferite şi încearcă să îţi deschizi mintea, puţin câte puţin. Minţile funcţionează doar atunci când sunt deschise.
„Forma cea mai înaltă de ignoranţă este atunci când respingi ceva despre care nu ştii nimic”, Wayne Dyer.

11. Renunţă la temerile tale

Frica este doar o iluzie, nu există, tu ai creat-o. Totul este în mintea ta. Dacă vei corecta interiorul, exteriorul va fi exact aşa cum trebuie.
“Singurul lucru de care trebuie să ne temem este frica însăşi”, Franklin D. Roosevelt.

12. Renunţă la scuze

De multe ori ne limităm din cauza numeroaselor scuze pe care le folosim. În loc să creştem şi să lucrăm la a ne îmbunătăţi viaţa şi spiritul, rămânem blocaţi, minţindu-ne singuri, folosind tot felul de scuze, scuze care în 99,9% din cazuri nu sunt reale.

13. Renunţă la trecut

Este greu. Se ştie. În special atunci când trecutul arată mult mai bine decât prezentul şi viitorul pare atât de înfricoşător, însă trebuie să iei în calcul faptul că momentul prezent este tot ceea ce ai şi tot ce o să ai vreodată. Trecutul după care tânjeşti, trecutul la care visezi, a fost ignorat de tine atunci când a fost prezent. Încetează să te mai păcăleşti singur. Fii prezent în tot ceea ce faci şi
bucură-te de viaţă. Până la urmă viaţa este o călătorie, nu o destinaţie. E bine să ai o viziune clară asupra viitorului, pregăteşte-te, dar întotdeauna fii în prezent

14.Renunţă la ataşament

Acesta este un concept care pentru mulţi dintre noi este greu de înţeles, însă nu este ceva imposibil. Devii din ce în ce mai bun odată cu trecerea timpului şi cu mult antrenament. Momentul în care te detaşezi de toate lucrurile, devii atât de liniştit, tolerant, blând şi seren. O să ajungi într-un loc în care o să fii capabil să înţelegi toate acele lucruri fără a mai suferi. O stare dincolo de cuvinte.

15. Renunţă să îţi trăieşti viaţa în funcţie de aşteptările celorlalţi

Mult prea multe persoane trăiesc o viaţă care nu le aparţine pentru a o putea trăi. Îşi trăiesc vieţile în funcţie de ceea ce cred alţii că este bine pentru ei, trăiesc viaţa în funcţie de ceea ce spun părinţii că este mai bun pentru ei, în funcţie de ce zic prietenii, duşmanii şi profesorii lor că este bine pentru ei. Aceste persoane îşi ignoră vocea interioară, chemarea interioară.
Sunt atât de ocupaţi făcându-le pe plac celorlalţi, încât pierd controlul asupra propriilor vieţi. Uită ceea ce îi face fericiţi, ce îşi doresc, ce au nevoie şi eventual uită cine sunt cu adevărat. Ai o singură viaţă, trebuie să o trăieşti, să o deţii şî în special să nu laşi părerile altora să te împiedice în drumul tău.