Obiceiuri si traditii din postul Pastelui, de Pasti si din Saptamana Luminata

Din 1990 incoace am inceput sa strang si eu amintiri de la Pasti. Altfel, probabil singura amintire e pasca pe care o mancam prin sat sau la bunica dinspre tata, care locuia la Iasi; pasca avand branza dulce si stafide era preferata mea.
Aici in Nasaud am fost intr-un an in Joia Mare la biserica si am ascultat cantarile, sotul meu fiind printre coristi.
La Inviere mergem duminica dimineata la ora 6, cum e obiceiul la greco-catolici cam prin toata Transilvania.
In prima si a doua zi de Pasti vin copii dupa oua rosii, dar din ce in ce mai putini...
De cand lucrez aici, colegii "au grija" sa ma ude chiar si marti, daca luni nu au ocazia. Probabil ca miros ca o drogherie. Dimineata nu ma dau acasa cu nimic, ca e degeaba... ori cu ce m-as da, tot asa miros dupa o ora.
De plecat nu obisnuim sa plecam de Pasti, odata am plecat intr-un sat din apropiere, ca au facut slujba de Inviere la miezul noptii. Dar a fost singura data si acolo.
In oras sunt familii care sarbatoresc Pastele si catolic, si ortodox/greco-catolic, daca sotii sunt de religie diferita. Asa face si o familie ruda cu noi, formata din mama, in varsta, si fiica ei. Fiica a fost casatorita cu un barbat de religie ortodoxa, dar a murit intr-un accident. Dar nu obisnuim sa mergem pe la ele de Pastele catolic. Pentru ca nu prea obisnuim sa iesim des.

In ultimii doi ani am facut aranjamente originale pentru cosuletul cu oua. Dar va tin un pic in suspans... ca inca e devreme. Trebuie sa o intreb pe fiica mea ce fel de culoare alegem pentru oua: divers colorate sau numai rosii, sau iau din comert ce gasesc nou, pe langa ouale respective...

Cand eram mici,eu si sora mea...in dimineata de Paste,ne punea mama sa ne spalam intr-un lighenas in care tronau oua rosii si monede...si cine se spala ultima pe ochisori lua banii.. :really:

Si..aaaaa,ca mi-am mai amintit ceva de pe la mama de acasa...cand facea supa de gaina,ne dadea noua copiilor sa papam creierul gainii,ca..zicea ea..e cea mai buuuuna!! de unde ,m-a bagat pe mine'n ceata...auzind mai tarziu expresia "proasta ca o gaina"

Tata,agronom de meserie si mare iubitor de flori,ne uimea mereu de Paste cu cate o noutate,combina el butasi de trandafiri si nu stiu cum...aducea nuante si culori in casa,tot mai deosebite..deaici si dragostea mea pentru trandafiri in plus,pe vremuri "neuitate" aducea seminte de prin Germania si ce mai...ce nu vedeam in florarii aveam acasa...prima orhidee mi-a daruit-o tata intr-o dimineata de Paste

Pentru cine sarbatoreste in aceasta duminica Pastele :


Si pentru toti cei/cele care poarta numele unei flori...cu drag:

Duminică-adica azi- este Lăsata Secului de brânză. Luni începe Postul Paștilor, cel mai lung și mai aspru din cele patru posturi de durată de peste an.

De aceea el a primit și denumirea de Postul Mare. A fost statornicit de Biserică pentru curățarea sufletească și trupească, astfel încât creștinul să primească purificat marea sărbătoare a Învierii Domnului.

Postul Paștilor are ca model cele 40 de zile postire, retras în deșert, ale Însuși Mântuitorului, înainte de începerea activității Sale mesianice. De aceea, se mai numește și Patruzecime sau Păresimi.

Postul Mare este împărțit în două: perioada de până la Florii, de 40 de zile, căreia i se adaugă Săptămâna Patimilor, de la Florii la Înviere.

Nu se mănâncă de loc carne, ouă, lapte sau brânzeturi. De asemenea, nu se consumă nici pește, untdelemn și vin, decât în următoarele zile:

Dezlegare la untdelemn și vin: sâmbetele, duminicile și la 9 martie, de Sfinții Mucenici.

Dezlegare la pește: la 2 martie, de Bunavestire și în Duminica Floriilor.
sursa ziuaveche.ro
În prima săptămână și în ultima, a Patimilor, postul este mai aspru și cere mai multă evlavie.

Astfel, luni și marți, primele două zile din Post, se mănâncă o singură dată pe zi, seara, numai pâine și apă.

La fel, în Săptămâna Patimilor, cu excepția zilei de joi, a Cinei celei de Taină, când se mănâncă de două ori.

Vinerea și sâmbăta dinainte de Înviere este post negru, cu abținere totală de la orice aliment și apă.

Este recomandat, totuși, ca fiecare credincios să își întrebe duhovnicul ce regim trebuie să respecte, ținând cont de vârstă, eventuale boli, tipul de activitate, călătorii etc.

Sfinții Părinți spun că orice abținere, orice înfrânare de dragul credinței este primită ca jertfă în Cer. La fel, orice faptă bună, milostenie sau rugăciune.

Doamne ajută!

In Grecia intrarea in postul Pastelui se face cu o mare sarbatoare populara, numita Lunea cea Curata. Se punpe masa bunataturi culinare din fructe de mare, fasole, halva, lipie. Se danseaza pe fond de muzica populara si se inalta zmee, daca timpul o permite. O sa va pun poze ,luni insa, spre exemplificare.

Paştele de altădată
După o lungă perioadă de post, Paştele era aşteptat ca o izbăvire, ca o izbîndă a luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului, a primăverii asupra iernii. Paştele românilor, ca şi al altor popoare nu era doar o sărbătoare strict creştină, ci, tocmai pentru că a fost plasat în perioada de trecere de la rece la cald, conţinea şi o mulţime de practici, obiceiuri şi credinţe precreştine; amestecul acesta de precepte curat creştine cu cele vădit păgîne au avut drept rezultat o sărbătoare unică în calendarul poporului...

Ultima săptămînă a postului mare, Săptămîna Patimilor, sau Săptămîna Mare, era inclusă, din punct de vedere bisericesc, în sărbătoarea Paştelui, deşi în această perioadă, postul continuă chiar cu o mai mare intensitate. Bătrînii obişnuiau să mănînce puţin în seara Duminicii Floriilor, după care nu mai mîncau pînă în Joia Mare, cînd, de regulă, se împărtăşeau, postul negru fiind continuat apoi pînă la Paşti. Cei mai tineri mîncau în această săptămînă doar pîine şi fructe uscate şi nu consumau decît apă de izvor. Bineînţeles că strămoşii noştri nu-şi închipuiau problema postului rezolvată numai prin abţinerea de la mîncare, ci aveau grijă să nu vorbească mult sau urît, să nu se sfădească şi să nu (se) supere pe nimeni, să nu aibă relaţii sexuale.

Din Joia Mare, bărbaţii se linişteau şi ei pe lîngă case, străduindu-se să termine curăţenia prin ogrăzi şi grădini; femeile pregăteau de zor copturile rituale (cozonac şi pască mai ales), ouăle roşii şi încondeiate şi friptura de miel. Îndeobşte, cozonacii erau lunguieţi, amintind prin această formă de sicriul în care a fost îngropat Domnul Iisus. Pasca se făcea numai din făină curată de grîu ales, cernută printr-o sită deasă; pasca pentru biserică avea în mijloc o cruce făcută tot din aluat, această pască numindu-se a Paştilor. Pentru copii şi săraci se pregăteau aşa numitele "păscuţe". Aproape firesc, la revenirea de la biserică, primul aliment din care se gusta era pasca. Cozonacul şi pasca, pîinea în general, erau considerate de oamenii de altădată alimente spirituale, daruri fără de preţ ale cerului; prepararea pîinii impunea anumite reguli, astfel nu puteau face pîine femeile necurate şi cele care omorîseră vreodată broaşte; cozonacul şi pasca se făceau, de obicei, în Joia Mare sau în sîmbăta Paştelui, punîndu-se în cuptor în cea mai desăvîrşită linişte; se folosea mai ales mîna dreaptă, vizitele străinilor în acele momente fiind de rău augur; numărul tăvilor trebuia să fie cu soţ, altfel, gospodinei îi putea muri bărbatul! Tot femeile aveau grijă ca noaptea Învierii să-i prindă pe toţi cei ai casei cu un rînd de haine noi sau măcar cu o cămaşă nouă.

Sîmbătă seara, cînd prindea a se îngîna ziua cu noaptea, cînd toate pregătirile erau încheiate, oamenii începeau o mulţime de datini şi obiceiuri.

În unele locuri era obiceiul de a se face focuri mari în preajma bisericilor, motivaţia fiind legată de credinţa că în această noapte continuă să sosească pe pămînt sufletele morţilor; unii creştini spuneau că aceste focuri păzesc Paştele, iar alţii că numai aşa pot vedea comorile îngropate pe timpuri. Pentru că multe dintre sufletele ce reveneau acum pe pămînt erau rele, oamenii îşi luau măsuri de apărare. Într-una din ele se lua toaca de la boserică de mai mulţi flăcăi şi se ducea în cimitir, aici trebuind să fie păzită de eventualii hoţi; cei care veneau să o fure erau ospătaţi, a doua zi, de către păzitorii neosteniţi.

Miezul nopţii era marcat prin focuri de armă sau de săcăluş, zgomotul acestora constituind semnalul la care sătenii se trezeau din somn şi se pregăteau să meargă la biserică. Prima grijă la ridicatul din pat era să calce pe un aşternut, căci altfel îi usturau tălpile peste vară. Toţi ai casei si, mai ales, fetele mari se spălau într-un lighean cu apă proaspătă, în care se puneau un ou roşu, unul sau mai mulţi bănuţi de argint şi un fir de busuioc. Îmbrăcaţi în cele mai noi şi mai frumoase straie, porneau spre biserica satului, păscăriţa sau coşul cu pască fiind dusă de capul familiei. Despre cei care, sănătoşi fiind nu voiau să meargă la biserică la slujba Învierii, se spunea că se vor îmbolnăvi şi vor fi în nevoi şi neajunsuri pînă la Paştele următor.

Conform unei credinţe larg răspîndită în spaţiul românesc, în noaptea Învierii se deschide raiul şi se închide iadul, acestea rămînînd aşa pînă la Ispas sau la Rusalii; despre cei care mureau în această perioadă se credea că mergeau direct în rai, chiar dacă ar fi făcut oricît de multe păcate, în vreme ce despre copiii născuţi acum şi, mai ales despre cei născuţi în noaptea Învierii, se spunea că vor fi norocoşi toată viaţa.

Multe credinţe erau legate de obiectele, alimentele şi plantele duse la biserică spre sfinţire, care, păstrate, erau bune în tot felul de situaţii critice. Astfel, nafura pusă în sarea vacilor ar fi determinat fătarea a mai multor viţici decît viţei; tămîia era bună de afumat prin casă la furtuni mari şi pe toţi cei care se speriau prea uşor; slănina, topită sau nu, era folosită la vindecarea multor boli ale vitelor, în vreme ce sarea era păstrată mai ales pentru sfinţirea fîntînilor; usturoiul era indicat, evident, împotriva strigoilor şi pentru cei bolnavi de vătămătură, în timp ce cu busuioc, se afumau oamenii cu dureri de gît.

Sătenii care din motive bine întemeiate nu mergeau la biserică puteau să ia în loc de nafură, muguri de răchită, măr sau brad, copacii aceştia fiind consideraţi sfinţi mai ales în noaptea de Înviere.

Fetele bătrîne, în momentul în care preotul spunea pentru întîia oară "Hristos a înviat!", ziceau repede "eu să joc înainte", sperînd să fie jucate la hore şi să se mărite şi ele odată. Unele fete spălau în această noapte limba clopotului cu apă neîncepută, crezînd că apa aceasta va face flăcăii să alerge la dînsele precum merg oamenii la Înviere. Alte fete dornice de măritiş îşi puneau un ou roşu în sîn cînd mergeau la biserică, uneori lipind coji de ou pe la uşile caselor ca să vină peţitorii mai degrabă.

Întoarcerea acasă de la biserică se făcea întotdeauna cu lumînările aprinse; aceste lumînări se păstrau cu sfinţenie, fiind bune la tot felul de cumpene mari, pentru alungarea duhurilor rele sau în descîntecele de dragoste. Înainte de a ajunge în casă, capul familiei făcea o oprire în grajd, aici atingînd capul vitelor cu păscăriţa în care se afla pasca sfinţită. În casă, toată familia gusta din alimentele sfinţite, în timpul mesei fiind interzisă băgarea mîinii în solniţa cu sare, altfel respectivului îi asudau mîinile peste vară. Oasele rămase de la miel erau îngropate lîngă un măr sau un păr sănătos, în credinţa că toată familia va fi sănătoasă pînă la Paştele următor. La sfîrşitul mesei, cei mai tineri ţineau ouă roşii sfinţite, iar cei mai în vîrstă le ciocneau, spunîndu-se că făcînd aşa oamenii aceştia se vor întîlni pe lumea cealaltă. O regulă strictă cerea ca, în prima zi de Paşti, ouăle să se ciocnească numai "cap cu cap" în a doua zi, "cap cu dos", iar în a treia zi "dos cu dos".

Fetele şi flăcăii obişnuiau în dimineţa primei zile de Paşti, înainte de răsăritul soarelui şi fără a fi văzuţi de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare spre a fi "iuţi, sprinteni, uşori, sănătoşi, harnici şi iubiţi".

În Transilvania s-a practicat, tot în prima zi a Paştelui, Bricelatul, personajul central al obiceiului fiind flăcăul care ieşise primul la arat, acest flăcău îi pedepsea pe toţi cei care greşiseră în vreun fel în postul care trecuse; pedeapsa consta într-o bătaie la tălpi cu un băţ numit vergel. Obiceiul se termina cu o petrecere, repetată şi în celelalte zile ale Paştelui.
A doua zi de Paşti începeau vizitele între rude şi prieteni, tinerii obişnuind să se ude între ei. Uneori fetele erau băgate în apă cu tot cu haine, aceasta bucurîndu-le, deoarece un asemenea tratament le asigura un măritiş rapid.

Petrecerile cu lăutari începeau de regulă a doua zi, avînd loc adesea în curtea bisericii, aici oamenii ciocnind ouă roşii, bătînd toaca şi dîndu-se în scrînciob, toate în speranţa că inul şi cînepa vor creşte mari.

Acesta era pe scurt Paştele de altădată. Simţită ca o sărbătoare a reînvierii naturii, dublată de Învierea Domnului Hristos, sărbătoarea Paştelui a fascinat şi a adus bucurie şi speranţă mereu.

dolion a scris:

Paştele de altădată

Pastele de azi e totul... afaceri!
Fiecare încearcă să adune bani pe spinarea celor dispusi a celebra ceva ce nici măcar nu cunosc!
Stiu că unii nu sunt de acord cu mine, dar asta nu înseamnă că as fi si gresit!

Emil Condor a scris:

dolion a scris:

Paştele de altădată

Pastele de azi e totul... afaceri!
Fiecare încearcă să adune bani pe spinarea celor dispusi a celebra ceva ce nici măcar nu cunosc!
Stiu că unii nu sunt de acord cu mine, dar asta nu înseamnă că as fi si gresit!

Sunt eu de acord cu tine si or mai fi si altii.

1 Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi sîntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentrucă nu L-a cunoscut nici pe El.
2 Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s'a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este.

Da, Emil. Si eu iti dau dreptate.
Cu atat mai mult ca lucrez, din intamplare si de nevoie acum, in comert.

Dar, ma/va intreb daca Pastele de azi n-ar fi "afaceri", ce ar fi atunci?

Eu cred ca n-ar mai fi nimic, sau deloc.
Poate datorita acestor "afaceri" se mai mentine aceasta Sarbatoare.
Altfel nu stiu daca Lumea de azi mai e in stare sa respecte sau sa tina aceasta Sarbatoare.

E greu oricum sa faci Lumea de azi sa fie patrunsa de semnificatia religioasa
a acestei Sarbatori.

Va mai postez inca o data, cu riscul de a va plictisi, si anul acesta, textul pe care l-am scris cu mai multi ani in urma:

Ciocnind oua rosii

Imi amintesc cum, in Vinerea Mare, cand maica punea caldarea pe pirostrii, pe vatra, in
bucataria de vara, ca sa fiarba apa, pentru vopsitul oualor. Punea, in apa fierbinte, foi
de ceapa. Aburii si mirosul de ceapa ne cam goneau pe noi, copiii, de pe langa foc. Desi
nu era chiar neplacut.

Pe unele oua, inainte de a le pune in caldare, desena cu ceara
incalzita niste cerculete pe partea rotunda, apoi niste siroaie pe partea alungita, si
puncte, multe punctulete printre ele. N-am stiut niciodata ce inseamna acele desene.
Dar erau frumoase. Fiecare familie de tarani avea stilul ei de incondeiere. Unele mai
frumoase decat altele. Foloseam si vopsea de oua cumparata de la bacanie. Alea, vopsite
cu vopsea de la bacanie, erau mai frumaose.Mai sanatoase, si mai gustoase erau insa cele
in foi de ceapa.

Noi vopseam, de obicei, nu prea multe. Ca nu aveam. Desi eram multi in
casa. Duminica, in ziua de Paste, miaca imi dadea un ou. Sa ma duc si eu sa ciocnesc cu
copiii de pe drum. Dar, imi spunea sa am grija sa nu-l sparg. Ca nu-mi mai da altul. Ca
nu aveam. Eram 7 in casa, 7 la masa, mai putini la coasa....

Si am cioc(m)nit cu unu', care avea mai multe. Si mai tari.
Pe'ncercate? Pe-ncercate. Si-l incercam in dinti. Mai intai in cei din fata, apoi lateral. Ce frumos sunau! Era un adevarat spectacol. Unii erau experti in incercatul oualor. De cele mai multe ori chiar ghiceau care era oul cel mai tare. Eu aveam emotii.Pentru ca n-aveam decat unu'. Si stiam ca, daca se sparge al meu, nu numai ca nu mai altu',nici spart nici zdravan, dar ramaneam si fara el.Si nici ce manca nu mai aveam.
Un ou era scump. Un lucru scump pentru multi dintre cei care locuiam
la tara, in sate.

Dar, asa era jocul. In general, pe luate. Aveam o stare, inainte de a
ciocni oul, greu de descris. Voiam sa castig cu orice pret. Si...toc, toc, toc.. Ce
frumos sunau. Si...pac! Se sparse al meu. Dintr-odata ma podidira lacrimile. Mai intai,
de necaz ca am fost invins. Apoi, penru faptul ca nu mai aveam ce manca. Era oul meu, in ziua aceea. Si pentru a-l manca, nu numai pentru a ciocni.

Vazandu-ma asa necajit, unu, mai in varsta, nu mai stiu cum il chema, vine la mine s-mi
da un ou. Atunci mi s-a limpezit fata. Si, de bucurie, au inceput sa-mi curga lacrimi pe
oul primit. La inceput, lacrimile stateau in punctulete. Apoi, curgand mai multe, s-au
facut un siroi. Chiar mai multe siroaie.

Atunci, nu m-am gandit.Dar, acum, cred ca acele siroaie, si puncte facute cu ceara,pe suprafata oualor, erau lacrimile unui copil. Iar cercurile, de pe fata rotunda erau facute ca sa le retina. Lacrimi de bucurie atunci cand cineva iti daruieste ceva.

Fericiti sunt cei care daruiesc in ziua de Paste un Ou. Facandu-i fericiti si pe altii.

Love to You all,
Ion

Ion a scris:

Dar, ma/va intreb daca Pastele de azi n-ar fi "afaceri", ce ar fi atunci?

Eu cred ca n-ar mai fi nimic, sau deloc.
Poate datorita acestor "afaceri" se mai mentine aceasta Sarbatoare.
Altfel nu stiu daca Lumea de azi mai e in stare sa respecte sau sa tina aceasta Sarbatoare.

E greu oricum sa faci Lumea de azi sa fie patrunsa de semnificatia religioasa
a acestei Sarbatori.

Adânc, foarte adânc si adevărat!
Înteleg perfect ceea ce vrei să spui.
Repet: din păcate ai lovit cuiul chiar în cap.

Citat :

Ciocnind oua rosii

Imi amintesc...

Eu nu-mi amintesc... nu-mi amintesc să o mai fi citit, dar chiar dacă s-a întâmplat, acum am citit-o ca în premieră...
... si mi-a plăcut mult.
Multumim frumos, prietene!

Diaporevomenos a scris:

Emil Condor a scris:

dolion a scris:

Paştele de altădată

Pastele de azi e totul... afaceri!
Fiecare încearcă să adune bani pe spinarea celor dispusi a celebra ceva ce nici măcar nu cunosc!
Stiu că unii nu sunt de acord cu mine, dar asta nu înseamnă că as fi si gresit!

Sunt eu de acord cu tine si or mai fi si altii.

Sunt destui, dar tot destui sunt si ceilalti.

Ion, felicitari: din inima si cu talent de psiholog povestea ta. O s-o dau mai departe! specificind ca e a ta.
Viata mea e, de cind ma stiu, trepidanta; uneori, cind, rar, nu e asa, ma plictisesc si..caut s-o fac trepidanta. Dar am momentele mele de reculegere voita: postul Pastelui este un prilej potrivit. Departe de mine fastul pregatirilor de sarbatorile de iarna, departe de mine alergatura pentru cadourile celor dragi. Duiosia si melancolia , involuntare, ma cuprind in Sarbatoarea Mare si ceea ce fac cu bucurie este doar grija de cei mici si de batrani. Fac doar oua rosii ( in tinerete, le coloram diferit si modernist, le pictam, le expuneam. Acum le fac in joia mare, dupa ce ma intorc de la biserica, unde, rusine mie, nu calc prea des. La masa, in familie, ca intotdeauna, vin intotdeauna si prieteni dragi. Nu lipseste mielul ( la cuptor, dar si la protap, daca sintem multi), urda, ceapa verde, usturoiul verde, pasca. Desi sintem bucurosi de Invierea Domnului, eu raman trista ca a fost nevoit sa treaca prin asta pentru noi si, mai ales, ca putini tineri folosesc mesajul Lui pentru a deveni mai buni.

Multumesc, Cruciat!
Povestea mea e a mai multor copii, care au trait in aceeasi perioada cu mine.
Asa era atunci.
Erau multi oameni saraci, dar vrednici.
Cinstiti si curati la suflet.
Aveau o bunatate in suflet greu de descris si de gasit in zilele de azi.
Pentru ca ei, acei oameni simpli, credeau in Dumnezeu.
Si traiau cu frica lui Dumnezeu in san.

Acum e altfel.
Desi realitatea m-ar contrazice.
Am fost, cu un an in urma, si la Biserica.
Spre surprinderea mea, placuta, am vazut multi tineri.

Azi sunt Floriile.

O zi plina de Flori si de Bunatate sufleteasca!
Ion

CRUCIAT a scris:

Invierea Domnului... ... mesajul Lui pentru a deveni mai buni.

Dacă acel Mesaj de dragoste s-ar întelege, lumea ar fi diferită, mult mai bună.

Emil Condor a scris:

CRUCIAT a scris:

Invierea Domnului... ... mesajul Lui pentru a deveni mai buni.

Dacă acel Mesaj de dragoste s-ar întelege, lumea ar fi diferită, mult mai bună.

DON SEF! PUTETI CORECTA GRESEALA???

A trebuit să mă uit intens pentru a vedea despre ce vorbesti...
Ok! S-a făcut!

Emil Condor a scris:

A trebuit să mă uit intens pentru a vedea despre ce vorbesti...
Ok! S-a făcut!

Aiurea! ai satisfactie sa vezi cind gresesc, ca si Dolion, de altfel!!

Serios spun, am trecut ca prostănacul de 4 - 5 ori peste mesajul tău fără să văd greseala la care te refereai!

Oh, tu asa crezi despre noi? Noooooooooooooo! Gresim la fel ca toti ceilalti...

Emil Condor a scris:

Serios spun, am trecut ca prostănacul de 4 - 5 ori peste mesajul tău fără să văd greseala la care te refereai!

Oh, tu asa crezi despre noi? Noooooooooooooo! Gresim la fel ca toti ceilalti...

eu nu eram de loc serioasa...

CRUCIAT a scris:

Emil Condor a scris:

Serios spun...

eu nu eram de loc serioasa...

Scrie tot ce ai declarat si semnează!

imi asum ...greselile!
semnez si parafez!

Semnalez greselile involuntar, asadar nu am nici cea mai mica satisfactie, doctore! Ma gandesc la vizitatorii forumului nostru, sa nu-si faca impresie gresita. Nu-mi plac forumurile ce abunda in greseli, mai ales din partea celor mai clantosi membri, cei ce dau lectii celorlalti!

dolion a scris:

Semnalez greselile involuntar, asadar nu am nici cea mai mica satisfactie, doctore! Ma gandesc la vizitatorii forumului nostru, sa nu-si faca impresie gresita. Nu-mi plac forumurile ce abunda in greseli, mai ales din partea celor mai clantosi membri, cei ce dau lectii celorlalti!

si eu care ma bucuram, ca-ti dau deseori motive de bucurie...
Imi place chestia cu "clantosi"- nu stiam expresia, dar nu ma recunosc in ea!!
Dom' Profesor, pot sa trec la locul meu??

Locul tăăăăău? E pretutindeni!

Emil Condor a scris:

Locul tăăăăău? E pretutindeni!

cine zice, ala e!!