Societatea şi valorile ei

Anahoret a scris:

Şi aici, ca şi în alte domenii, s-a tradus din literatura străină de specialitate acolo unde nu era bibliografie neaoşă. Numai că traducătorii ştiau bine limba engleză şi mai prost limba română. Şi aşa am ajuns să folosim tot felul de babarisme/anglicisme.

mai ales anglicisme

Anahoret a scris:

Şi aici, ca şi în alte domenii, s-a tradus din literatura străină de specialitate acolo unde nu era bibliografie neaoşă.

Și unde e nevoia? Ca să mă repet: CE, nu avem echivalentul cuvântului "mob" în limba română? Aici am ajuns, ca "gloată" e neaoș? Păi atunci, unde e mândria noastră de români, cu limba română cea mai veche din Europa, că până și latinii au învățat-o, bazat pe cele ale bibliotecarului Vaticanului, de la... daci?! Și dacă tot am pomenit de latină, Vaticanul își documentează cele mai importante acte tot în limba latină, încă, ba cică, au și ATM care are opțiuni în limbă asta!

Citat :

Numai că traducătorii ştiau bine limba engleză şi mai prost limba română.

Atâta doar că asta nu se poate, pentru cine limba română e limba maternă!

Ciprian a scris:

Citat :

Numai că traducătorii ştiau bine limba engleză şi mai prost limba română.

Atâta doar că asta nu se poate, pentru cine limba română e limba maternă!

Ba, din păcate, se poate. Nu este de-ajuns ca limba maternă să fie limba română. Trebuie să mai mergi şi pe la şcoală, iar acolo n-ar fi indicat să dormi în bancă.

Traducerea unui text este mai dificilă decât pare la prima vedere. Trebuie să ştii ceva mai multe cuvinte faţă de cele din vocabularul fundamental (între noi fie vorba, am cunoscut persoane cu pretenţii, care nu-l stăpâneau nici p-ăla!).

Da, traducerile de limbă nu pot fi făcute de orice nene care știe să vorbească două sau mai multe limbi.
În același timp, nu faci traducerile de cuvinte, ci, practic trebuie tradus înțelesul general al frazei în contextul dat.
Dacă o faci cuvânt cu cuvânt, rezultatul poate fi văzut la... Google Translate: groaznic!

Din intamplare am dat peste acest film:

https://www.youtube.com/watch?v=KMWxQcjEdcw

Ma intreb de ce o fi interzis?!...

I am that I am.

Ion a scris:

Ma intreb de ce o fi interzis?!...

Pentru că așa zice Moldovanu'. D'aia!
Și totul e un ghiveci New Age, hinduistic. Se folosesc de Scriptură în stil cabalistic: "coduri"= formulă magică, vrăji ce le poți învăța- trebuie doar să ajungi să cunoști "secretul", cuvântul magic, și puterea-i îți aparține!
Și sunt mincinoși. Cică Exod 3:14, "Eu sunt Cel ce Sunt" este redat în ebraică cu o virgulă! Păi io nu știu ebraică, da' domnu' Gugăl îmi poate arăta- și îmi arată:
 
http://biblehub.com/interlinear/exodus/3-14.htm
 
Numele lui Dumnezeu, pe care evreii nu aveau/ au curajul să pronunțe, e cunoscut ca și Tetragrammaton, și nici măcar nu a fost folosit prima data în Exod 3:14, episodul pomenit în film, cu Moise în deșert. În Genesa 2:7, tot Tetragrammaton e folosit, adică YHVH, iar "tetra" înseamnă "patru", nu "virgulă".
 
Restul sunt... vrajeli! N-au decât să bolborosească precum păgânii că ei sunt dumnezei! În credința mozaică, să afirmi că ai ajuns să realizezi că ești dumnezeu ar fi fost o idioțenie, în cel mai bun caz, sau blasfemie, în cel mai rău caz, și erai omorât cu pietre. Ceea ce, de altfel, au și fost pregătiți să o facă singurului Om care s-a identificat pe sine astfel- אֶהְיֶה אֲשֶׁר אֶהְיֶה‎, Hristos Isus, vezi Ioan 8: 58, 59

O schimbare de direcție, de la serios la umor, sau, de la un anume fel de umor, la altul, după cum vă place: Dacă tot a venit vorba de cenzură, uite aici un film de care nu poți să dai, și aia nici măcar, sau cu atât mai mult, nici în țara tuturor libertăților:

Abbot and Castello meet the homosexual communist

Nici domnu' Gugăl nu te poate ajuta!

@ Ion:
Da' ce s-a întâmplat cu filmulețul, v-ați răzgândit, și dacă da, de ce? Și de ce l-ați pus prima dată?

Ciprian a scris:

@ Ion:
Da' ce s-a întâmplat cu filmulețul, v-ați răzgândit, și dacă da, de ce?  Și de ce l-ați pus prima dată?

Multumesc pentru atentionare, Ciprian!

Iata ce s-a intamplat:

Fiind ultimul meu post in pagina,  am vrut sa mai scriu ceva tot in el.
Asa ca am decis sa-l "delete" si sa adaug apoi ceea ce doream.
Dar se vede bine  ca nu am dus treaba pana la sfarsit cum trebuie.

Filmuletul nezgariat e aici:

https://www.youtube.com/watch?v=k7keH7lfZAU

Apoi, am adaugat ce zice, in incheierea documentarului, mama prezentatorului:

"Ramai inteligent, in ciuda educatiei!"

Asta mi s-a parut mie ca e o concluzie buna la acest documentar.

Totuși, aș vrea să știu ce v-a determinat să puneți cele două filme? Ce e de remarcat, deosebit în cele filme?

[quote="Ciprian"]Totuși, aș vrea să știu ce v-a determinat să puneți cele două filme? Ce e de remarcat, deosebit în cele filme? [/quote

1. Pentru primul filmulet, raspunsul la intrebare vine din intrebarea pe care mi-am pus-o si eu, dupa
ce l-am postat, cu speranta ca cineva il va viziona si imi va da un motiv.

2. Pentru al doilea, am avut ceva motive.
In sensul ca, atunci cand eram copil sau chiar adult, in legatura cu problema in chestiune, nu prea
ne puneam intrebari, decat in gand. Si nici n-aveam cui.
"Ramai inteligent", pentru mine acum inseamna sa-ti pui intrebari.

Cand ermam copil, eu credeam ca "sfintii", spre exemplu, erau facuti de Dumnezeu si ca stateau in Cer.
Ei bine acum vad ca "ploua cu sfinti", nu din Cer, ci de pe Pamant.

Asta cu scrierea "Bibliiei" eu o compar, vulgarizand un pic lucrurile, in sensul de simplificare exagerata,
cu "O constitutie" a unei tari. Un fel de "Constitutie a Lumii".
Pana la aparitia ei, toata lumea era asa de unita incat trebuia sa apara ceva/cineva ca s-o dezbine.

In felul acesta cred eu ca a aparut dictonul "Divide et impera!"
Altfel lumea, unita cum era, putea sa construiasca "Turnul Babel" si sa ajunga prea sus cu el.
Cineva a observat acest lucru si le-a amestecat limbile, ca sa nu se mai inteleaga.
La fel au facut si cu aparitia religiilor.

In fine
3. Mie, asa mi s-a parut, ca filmuletele ar avea ceva legatura cu topicul.
Si ca ar putea suscita ceva discutii, din care am putea trage ceva invataminte.

S-ar putea ca problemele puse in discutie in filmulete sa fie mlt mai serioase decat pot eu sa inteleg.
Cunostintele mele sunt foarte limitate in privinta Bibliei ( daca ar fi numai despre asta!), pe care marturisesc sincer ca nu am citit-o.

Nu stiu daca am raspuns, cel putin partial, la intrebare.

Ion a scris:

1. Pentru primul filmulet, raspunsul la intrebare vine din intrebarea pe care mi-am pus-o si eu, dupa
ce l-am postat, cu speranta ca cineva il va viziona si imi va da un motiv.

Motive? Adică?
Citatul care l-ați pomenit, l-am comentat mai sus: "I am who (that)  I am" e tot una cu a spune "Eu sunt singurul Dumnezeu." Prin urmare, toată premiza filmului e ridicolă. Omul e doar om. Să nu-ți vezi condiția înseamnă... moarte. Singura șansa pentru om este în Dumnezeu, și asta dacă se recunoaște ca fiind pe cale să moară. Fără ajutor din afară, I am that I am al omului se rezumă la sprăvi de-ale Baronului Münchhausen- când ești în criză, trage-te de propriul păr afară! Când te vezi cine ești cu adevăr -Nosce te ipsum-, singura soluție rațională este:

Kris Kristofferson a scris:

Lord Help Me Jesus I've Wasted It
So help me Jesus I know what I am
Now that I know that I needed You so
Help me Jesus, my soul's in Your hands

Cele de mai sus sunt parte din al doilea cântec Why me Lord, care apare la partea de semnătură a subsemnatului, dar iată-l afișat și aici (pentru versuri, apăsaţi  Show more, pe pagina Youtube):

Citat :

2. Pentru al doilea, am avut ceva motive.
In sensul ca, atunci cand eram copil sau chiar adult, in legatura cu problema in chestiune, nu prea
ne puneam intrebari, decat in gand. Si nici n-aveam cui.

- Adică, despre întrebări și copilărie, legătura asta o face și autorul filmului doi: Pornește pomenind cum a primit credința creștină din copilărie, pe când a luat totul, pe nemestecate, de la mama lui, și purcede a-și pune întrebări acum, matur și învățat fiind. Ce ziceți, a răspuns potrivit?
- Și de ce nu ați avut cui?  

Citat :

Pana la aparitia ei, toata lumea era asa de unita incat trebuia sa apara ceva/cineva ca s-o dezbine.

Adică BIBLIA a dezbinat lumea? Și a fost lumea unită, înainte de apariția Bibliei? Cum așa?

Citat :

3. Mie, asa mi s-a parut, ca filmuletele ar avea ceva legatura cu topicul.

Anume?

Citat :

S-ar putea ca problemele puse in discutie in filmulete sa fie mlt mai serioase decat pot eu sa inteleg.

Știu că vorbiți engleza, dar, de una, traducerea e groaznică. Nu știu dacă am văzut una mai proastă, vreodată. Io nu zic că înțeleg toate pe lume, dar dacă vreți, putem discuta ce e în film, doar pomeniți minutul

Ca să înțelegem ce vorbește individul (nu-i am reținut numele) nu e nevoie să fii citit Biblia. NU ați citit-o? Presupun că ziceți că nu ați citit-o toată. Dacă nu, nu-i târziu, eu aș începe cu Ioan.

Ion a scris:

[...]

Eu despre religie zic asa, ca sunt doua posibilitati, excluzand ateismul: Fie accepti ce spun teologii si te resemnezi ca suntem prea mici sa intelegem, fie iti pui intrebari, mereu si mereu. Eu insa nu am fost crescuta sa cred in ceva orbeste. Am fost si sunt o fire deschisa la intrebari, raspunsuri, nu am avut niciodata subiecte tabu, pe care sa evit sa le discut, sa le gandesc. Ca am tacut fata de anumite persoane, am facut-o ca sa nu ajungem sa despicam firul in patru fara niciun rost. Sau sa evit sa provoc tensiuni. Asa ca am trecut de la credinta oarba din perioada 1990-2003, cand am fost credincioasa in sensul bun al cuvantului, la sapaturi si descoperiri care m-au facut sa inteleg in profunzime viata, universul, pe Dumnezeu. Multe din tainele bisericii nu sunt taine. Putem sa ne explicam mult mai bine de ce facem cutare lucru, de ce societatea este divizata de religie. Putem intelege aceasta lume si sa fim mult mai impacati cu ea si cu noi insine. Dar atunci ce se fac preotii daca am capata o viziune corecta asupra universului si divinitatii, care ne-ar scuti de multe probleme.
Trebuie inteles ca Isus n-a venit sa ne aduca pe tava linistea. Rolul lui trebuie inteles corect abia dupa stim cine si ce suntem. E logic ca avem un suflet nemuritor, care face parte dintr-o lume asa-zis invizibila. De fapt noi traim intr-o lume unde ne-am obisnuit sa lucram cu obiecte vizibile, palpabile. Pentru ca asta ne permit simturile. Si nu degeaba. Apoi, acest suflet a capatat un corp (cum s-a intamplat nu avem cum sti exact, dar asta nu e important, ramane un fel de taina, sa zicem). Corpul are nevoile lui, sufletul nevoile lui. Noi, ca oameni, trebuie sa impacam aceste lucruri intr-un singur tot. De mii de ani lucrurile stau asa. Nu am avut acces sa stim adevarul despre noi, am fost separati de Creator. Dar lucrurile nu mai merg bine. Stiinta ne-a demonstrat ca in cer nu e nimic. Evident, nu de aceste ceruri era vorba in biblie. De-a lungul timpului au existat niste maestri spirituali care au intuit sau au avut voie sa vada cum stau lucrurile in univers. Biserica nu i-a luat in considerare, ea avea calea ei, rostul ei. Acum rostul ei inceteaza. Oamenii pot si trebuie sa aiba acces direct la divinitate, care nu e altceva decat miezul nostru profund. Sa dam la o parte traditiile, constrangerile impuse de tot felul de norme si sa simtim viata asa cum e ea, nu cum ne spune preotul, teologul, sau chiar orice maestru spiritual. Caci un maestru spiritual te indruma sa gandesti tu cu mintea ta, sa simti cu sufletul tau. Fiecare om are perspectiva lui de a vedea lucrurile, si noi intre noi trebuie sa ne abordam cu respect, intelegere, iubire. Isus a venit sa ne lumineze partial adevarurile, dupa cum i-a fost destinat sa faca. Fireste ca oamenii nu aveau cum sa devina instantaneu mai buni. Rautatea din oameni e rezultatul fricii. Frica de a pierde ceva, de a pierde o pozitie buna in raport cu ceilalti semeni. Treptat lumea va intelege asta si omenirea se va schimba in bine. Nu rautatea trebuie eliminata, ci noi trebuie sa privim universul ca pe un tot in echilibru. Dumnezeu are grija de noi, noi trebuie sa fim linistiti ca Dumnezeu sa lucreze prin noi. Fara frica de a pierde ceva, de a fi bolnavi etc.

Mesajul tău, Zaraza dragă, m-a scos din hibernare.
Din el (de mesaj vorbesc, bineînțeles) reiese cât se poate de clar, frumusețe, inteligență, tact, înțelepciune și, nu în ultimul rând, dragoste.
Dacă nu citeam semnatarul acelui mesaj, „dădeam vina” pe mine pentru scrierea lui.
Ginerele meu doar ce mi-a dat telefon și trebuie să plec, dar voi reveni cu alte completări pe marginea celor scrise de tine, chiar dacă, eu aș spune că nu mai e nimic de completat.
Dumnezeu, care este Dragoste să vă însoțească mereu!

zaraza26 a scris:

Ion a scris:

[...]

Eu despre religie zic asa, ca sunt doua posibilitati, excluzand ateismul: Fie accepti ce spun teologii si te resemnezi ca suntem prea mici sa intelegem, fie iti pui intrebari, mereu si mereu. Eu insa nu am fost crescuta sa cred in ceva orbeste. Am fost si sunt o fire deschisa la intrebari, raspunsuri, nu am avut niciodata subiecte tabu, pe care sa evit sa le discut, sa le gandesc. Ca am tacut fata de anumite persoane, am facut-o ca sa nu ajungem sa despicam firul in patru fara niciun rost. Sau sa evit sa provoc tensiuni. Asa ca am trecut de la credinta oarba din perioada 1990-2003, cand am fost credincioasa in sensul bun al cuvantului, la sapaturi si descoperiri care m-au facut sa inteleg in profunzime viata, universul, pe Dumnezeu. Multe din tainele bisericii nu sunt taine. Putem sa ne explicam mult mai bine de ce facem cutare lucru, de ce societatea este divizata de religie. Putem intelege aceasta lume si sa fim mult mai impacati cu ea si cu noi insine. Dar atunci ce se fac preotii daca am capata o viziune corecta asupra universului si divinitatii, care ne-ar scuti de multe probleme.
Trebuie inteles ca Isus n-a venit sa ne aduca pe tava linistea. Rolul lui trebuie inteles corect abia dupa stim cine si ce suntem. E logic ca avem un suflet nemuritor, care face parte dintr-o lume asa-zis invizibila. De fapt noi traim intr-o lume unde ne-am obisnuit sa lucram cu obiecte vizibile, palpabile. Pentru ca asta ne permit simturile. Si nu degeaba. Apoi, acest suflet a capatat un corp (cum s-a intamplat nu avem cum sti exact, dar asta nu e important, ramane un fel de taina, sa zicem). Corpul are nevoile lui, sufletul nevoile lui. Noi, ca oameni, trebuie sa impacam aceste lucruri intr-un singur tot. De mii de ani lucrurile stau asa. Nu am avut acces sa stim adevarul despre noi, am fost separati de Creator. Dar lucrurile nu mai merg bine. Stiinta ne-a demonstrat ca in cer nu e nimic. Evident, nu de aceste ceruri era vorba in biblie. De-a lungul timpului au existat niste maestri spirituali care au intuit sau au avut voie sa vada cum stau lucrurile in univers. Biserica nu i-a luat in considerare, ea avea calea ei, rostul ei. Acum rostul ei inceteaza. Oamenii pot si trebuie sa aiba acces direct la divinitate, care nu e altceva decat miezul nostru profund. Sa dam la o parte traditiile, constrangerile impuse de tot felul de norme si sa simtim viata asa cum e ea, nu cum ne spune preotul, teologul, sau chiar orice maestru spiritual. Caci un maestru spiritual te indruma sa gandesti tu cu mintea ta, sa simti cu sufletul tau. Fiecare om are perspectiva lui de a vedea lucrurile, si noi intre noi trebuie sa ne abordam cu respect, intelegere, iubire. Isus a venit sa ne lumineze partial adevarurile, dupa cum i-a fost destinat sa faca. Fireste ca oamenii nu aveau cum sa devina instantaneu mai buni. Rautatea din oameni e rezultatul fricii. Frica de a pierde ceva, de a pierde o pozitie buna in raport cu ceilalti semeni. Treptat lumea va intelege asta si omenirea se va schimba in bine. Nu rautatea trebuie eliminata, ci noi trebuie sa privim universul ca pe un tot in echilibru. Dumnezeu are grija de noi, noi trebuie sa fim linistiti ca Dumnezeu sa lucreze prin noi. Fara frica de a pierde ceva, de a fi bolnavi etc.

Frumos! Foarte frumos zis.

Eu, in ciuda educatiei profesionale,pe care am primit-o in scoli, in procent de aproape 100%, nu am reusit sa ma desprind de felul in care am crescut
in primii ani de viata: "cu frica lui Dumnezeu in san". Ca sa ma refer la cuvantul "frica", cu care Zaraza isi incheie frumosul comentariu.

Si, pe masura ce inaintez in  varsta, ca sa nu zic ca imbtranesc, "frica" aceasta pare ca nu ma paraseste. Dimpotriva.
Nu am discutat niciodata, cu nimeni subiecte de acest tip. In perioada comunista, despre credinta, despre religie nu se discuta decat foarte putin la
Stiinte Sociale. La liceu aproape deloc, iar la facultate ce ni se spunea despre religie se spunea pe acelasi ton ca in religie.
Concluzia, grosso-modo, era ca ce ne invata religia e rau si ca bine era cum ziceau ei.
Nu se lasa niciun loc de dezbatere, de discutie, de interpretare sau de intrebare.

In aceste conditii, cel mai comod era sa te retragi in domeniul in care erai pregatit si sa nu-ti pui niciun fel de intrebari cu privire la religie, credinta, Dumnezeu, etc....
De aceea, acum, pus fiind in fata acestor intrebari, nu stiu de unde s-o iau si ce sa spun. Nu am baza, nu sunt citit in domeniu.
Tot ce as putea spune ar fi pe baza de intuitie, ca de inteligenta nu ma pot "acuza" singur.
Sau sa incerc sa spun altfel ce am auzit ca spun altii.

Si atunci vin si zic:
Cum ''sa impac corpul cu sufletul''?, cum bine zice Zaraza ca acestea sunt ''un tot''.
Cand eu nu stiu bine ce e fiecare din aceste parti, considerate ca "un tot"? Cu atat mai mult in mod separat.

Putem sa ne impacam cu noi insine, daca stim ce ne supara si exact de ce. Cand te supara ceva despre care nu stii nimic, n-ai cum sa te impaci,
nici pe tine si, cu atat mai mult, nici sa te impaci cu altii.
Da, Iisus nu ne-a adus linistea.

Cum adica avem suflet ''nemuritor"?

Aceasta notiune e definita astfel in dex.:

SÚFLET, suflete, s. n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; psihic.

"Totalitatea proceselor" trebuie sa fie un numar finit. Fiecare are un suflet diferit de al celuilalt.
Cum s-a putut, insa,  constata "nemuriea" sufletului de catre un "muritor"? E un nonsens aici, nu?
Sau cum se poate demonstra ca sufletul e ''nemuritor"?
In matematica, de ex., poti demonstra daca o multime este finita sau infinita.
Accept faptul ca simturile noastre nu-s capabile sa "vada invizibilul". Logic, insa, ar trebui sa putem demonstra
"existenta" sau/si ''nemurirea" unor asemenea lucruri.

Universul, in opinia mea, este el insusi "echilibru". Un echilibru ''continuu".
Altfel n-ar exista. As pune chiar semnul de egalitate intre aceste doua notiuni.
Iar OMul, ca parte a Universului, este, la randul lui, un "mic Univers"- "un echilibru".

"Frica", privind disparitia "Universului", nu este decat o frica.
Eu nu cred  in disparitia unui "echilibru", atata timp cat nimeni nu poate sa-mi aduca acel "punct de sprijin", din afara Universului.
Pentru ca, logic, nu-i asa, acest punct nici nu exista.
Totul fiind cuprins in UNIVERS!

Cu privire la ultima mea afirmatie, ar fi ceva de adaugat.

Daca tinem cont de definitia "Universului'', din dex.:

UNIVÉRS, universuri, s. n. 1. Lumea în totalitatea ei, ansamblul a tot ce există, exceptând, pentru cei credincioși, pe Dumnezeu creatorul.

atunci "rasturnarea" ar fi posibila.
"Punctul de sprijin" situat in afara "Universului" fiind Creatorul.

Se spune ca "lumea" in totalitatea ei, a fost facuta, "creata", din "nimic".

Intrebarea pe care mi-o pun acum este urmatoarea: cum se poate face drumul invers, astfel incat sa cream "nimicul" din care a fost facuta lumea?

Bineinteles ca numai cine a facut "totul" poate sa faca si  "nimicul".

Cand si cum?

@Ion

Nici eu n-am citit sau studiat nimic pana la 24 de ani. Tatal meu era impotriva religiei si n-am tinut nici Pastele sau Craciunul. Mama nu avea voie sa faca nici cozonaci in preajma acestor sarbatori. La 24 de ani l-am cunoscut pe sotul meu care era si este greco-catolic. Am ramas surprinsa cum un inginer, un om inteligent poate sa creada ca exista Dumnezeu. Am devenit credincioasa atunci cand mergand singura pe strada mi-au venit in cap cuvintele "Eu sunt." Am fost credincioasa greco-catolica practicanta pana prin 2003 cand intrebarile au facut loc cercetarii asidue de a gasi adevarul. Intai eram curioasa sa gasesc motivul pentru care oamenii nu erau credinciosi si erau impotriva lui Dumnezeu/Allah etc. Mi se parea foarte ok sa crezi, mi se parea ca e cel mai frumos lucru si cel mai benefic pentru om si societate. Literatura pe net era din ce in ce mai abundenta. Se apropia 2012 si instinctul meu m-a facut sa stiu alege literatura corecta, nu aiureli - orice ar crede cineva... In 2011 am avut niste intamplari care m-au indrumat pe calea adevarului ultim, am stiut ca mie mi se potriveste o viata dedicata spiritualitatii, pentru mine iubirea nu e vorba in vant, dar asta nu inseamna ca nu mi se spune ca sunt rece ca gheata... uneori. In realitatea asta imediata, daca spui ca esti o persoana iubitoare, barbatii se asteapta sa fii un fel de gasca care sa ii sustina atunci cand nu sunt ei suficient de puternici. Dar asta e alta poveste.
Am tot citit si mi-am deschis mintea si fiinta spre a intelege ce este universul, omul, Dumnezeu. Am o imagine foarte coerenta despre ele.
Trebuie inteles ca notiuni de suflet, univers, fiinta, om, Dumnezeu, sunt doar notiuni care e foarte posibil ca nu le gasesti in realitate asa cum ne imaginam noi ca sunt. Ar trebui sa stabilim ce intelegem prin suflet. Sa zicem ca sufletul e acea parte din noi care nu moare odata cu moartea corpului fizic.

Pe tine nu te paraseste frica pentru ca nu stii ce e dincolo. Eu sunt convinsa ca moartea e doar o trecere dintr-o existenta in altfel de existenta. Una e in corp fizic, alta e fara corp fizic. Am putea imbraca si dincolo un fel de corp, cine stie... Se pare ca dincolo de moarte nu vom fi direct spirit pur, ci am putea locui in alt univers mult mai spiritualizat ca asta. Totul depinde de vibratie/frecventa. Evident Dumnezeu nu e in cer, nici in ceruri. E vorba de nivele mentale. Ne gandim la El, ne gandim la iubire pura, fiecare cat poate... Adica fiecare cat reuseste sa isi imagineze aceste nivele superioare. Dumnezeu e nivelul ultim. El se manifesta sub diferite forme, avand diferite frecvente. Isus e tot un nivel superior, am intalnit denumirea de energie christica, nu?
Ca sa intelegi acestea, trebuie sa lasi mintea deoparte si sa nu te bazezi atata pe ea. Ea e limitata, mintea e doar unealta de a trai pe pamant, de a invata legile fizicii, biologicului etc. Sufletul, intuitia, inspiratia, harul, zi-le cum vrei, ele ne ajuta sa accedem la adevarurile spiritului.
Nu ai nevoie sa stii cum functioneaza curentul electric ca sa il folosesti...
Totalitatea proceselor nu poate fi neaparat ceva limitat. Cum sa spui ca totalitatea proceselor din universul infinit este limitata??!
Suflet nemuritor... cine a constatat... Pai judecam invers, ca in logica si matematica se admite. Avem o realitate biologica ce functioneaza perfect, organisme care se imbina perfect. Fara om nu ar fi poluare. Nu ar exista deseuri. E la alegerea fiecaruia sa fie de acord ca numai o inteligenta ce o depaseste pe cea a omului a creat asa ceva. Din intamplare nu poti avea asa ceva... Aceasta inteligenta nu e logic sa moara. Mi se pare logic pentru functionarea universului (milioane de ani de dovezi in jurul nostru), ca toate sunt puse in miscare pe o asemenea durata de timp, cu asemenea precizie, ca mai degraba accepti existenta vesnica a inteligentei universale superioare noua, decat moartea ei sau inexistenta ei.
Apropo de big-bang, exista acum in stiinta, teorii ca universul are mai multe puncte de contractie, respectiv expansiune. In universul nostru care ne este accesibil cu instrumente avem expansiune.

Mie imi place sa discutam despre asta si sunt deschisa la orice pareri sincere, libere, neingradite de dogme. Dogmele au avut rostul lor, de acum vine vremea sa gandim cu capul nostru. Mai ales ca eu cred ca noi suntem picaturi de Dumnezeu. Nu? Dupa chipul si asemanarea lui. Aici zice bine religia...

Totalitatea proceselor nu poate fi neaparat ceva limitat. Cum sa spui ca totalitatea proceselor din universul infinit este limitata??!

Nu cred ca am spus undeva ca UNIVERSUL e ceva limitat.

Putem avea multimi infinte de multimi finite, cum si multimi infinite de multimi infinite,

Pentru mine, de ex., chiar OMU-ul, la randul lui, este un UNIVERS. Unul "MIC".

M-am gandit si eu la trecerea in alt "spatiu", cu alte dimensiuni.
Teoretic putem imagina orice.

Noi traim intr-un spatiu cu 3 dimensiuni. Nu stim cum ar fi sa traim in spatiul cu 4 dimensiuni.
Nici chiar cum ar fi intr-unul cu 2 dimensiuni.
Acest spatiu, insa,   noi nu-l putem materializa.
Caci, oricat de ''subtire" am lua o suprafata, a treia dimensiune tot exista..

Poate ca exista chiar "fiinte" care traiesc in spatii cu alt numar de dimensiuni...

Eu sunt convinsa ca moartea e doar o trecere dintr-o existenta in altfel de existenta.



Trecerea se face, insa, fara partea "materiala", numita "ramasite pamantesti"

Asa cum precizezi mai departe, aici:

Una e in corp fizic, alta e fara corp fizic. Am putea imbraca si dincolo un fel de corp, cine stie...


Da, cine stie?

Se pare ca dincolo de moarte nu vom fi direct spirit pur, ci am putea locui in alt univers mult mai spiritualizat ca asta.

Numai cine a fost acolo stie, nu?

Nimeni n-a venit inapoi de acolo, ca sa ne spuna cum e. Pentru ca nu mai e posibil, cred eu, sa treci

dintr-un spatiu cu un numar mai mare de dimensiuni, intr-unul cu un numar mai mic.

Spatiul cu un numar de dimensiuni mai mic, nu mai poate fi ''creat'', imaginat  atunci, decat teoretic.

Vezi, de ex.,  trecerea de la spatiul cu 3 la cel cu 2 dimensiuni.

Spatiul cu 2 dim. nu mai exista, pentru cei din cel cu 3 dim., decat teoretic.

Cum, insa, putem imagina moartea ca trecere in alt spatiu, cu un numar mai mare de dim., iar in cel cu 3 exista inca alte fiinte, cele vii, tot asa ar mai putea exista fiinte vii in cel cu 2 dim., cu care nu mai putem comunica?

Mergand pe aceasta logica, noi, "cei vii", din spatiul cu 3 dim., suntem "mortii" din spatiul cu 2 dim.
Iar "mortii", din spatiul cu 3 dim., sunt "viii", din spatiul cu 4 dim.
In felul acesta viata continua la infinit.
Asa cum se spune in Evanghelii ca "acolo  e viata fara de sfarsit".

Asadar.... sufletul e "nemuritor".

Evrika!


Intre spatii, exista "o taietura", "o spartura",  prin care se trece numai intr-un singur sens.

Cum insa nu putem sa ne imaginam decat teoretic existenta unor spatii cu un numar mai mare sau mai mic de dim. decat in cel care simtim ca traim,
suntem nevoiti sa ne marginim la lumea reala, in felul ei tot nemarginita.

In care viata evouleaza ciclic, nu linear ca in trecerea intr-un singur sens, de la spatii cu un numar mai mic la unul cu un numar mai mare de dim.,
ci in mod ciclic.
Unde "nimic nu se pierde, nimic nu se castiga. Ci totul se transforma."  La infinit.
Viata fiind, si in acest fel, tot ceva "fara sfarsit".

Dar ciclic: viata, moarte, viata, moarte....

Iarasi revin.
S-ar putea, de ce nu, sa nu existe decat spatiul cu 3 dimensiuni.
Celelalte spatii, neputand a fi create practic, exista doar teoretic sau in imaginatia noastra.

Atunci, am putea aduce in discutie alta perceptie asupra vietii pe Pamant, tradusa  prin expresia:
"din Pamant ai venit, in Pamant te intorci".
In alta parte nici n-ai cum sa te duci, nu?

Omului ii place totusi sa creada ca exista mai mult decat poate el sa faca. Decat poate el sa simta.
Chiar mai mult decat poate el visa. Sa spuna ca stiinta e nelimitata.
Ca, odata si odata, va putea patrunde "necunoscutul", in cele mai adanci adancuri (scuzati pleonasmul intentionat!).
Si, de ce nu, asa cum a fost creat spatiul in care traim, Cineva sa creeze un spatiu cu 4 sau mai multe dimensiuni.

Asta (ne) face viata mai frumoasa....

'' Evident Dumnezeu nu e in cer, nici in ceruri. E vorba de nivele mentale. ''

Cu privire la notiunea de "Cer", eu am o opinie.

CER2, ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) spațiu de deasupra orizontului unui observator

Pentru mine "Cer" este o notiune relativa la pozitia pe care o ai.

In acest sens, noi suntem pe "Cerul" celor care sunt si ne privesc din/de pe "Cerul nostru''.
Asta daca in/pe  "Cerul nostru" ar exista cineva, care sa ne priveasca de acolo.
Cum au fost deja cei care au fost pe Luna, de ex. .

Asadar Dumnezeu se poate gasi oriunde in Universul al carui Creator este considerat a fi.

Ion a scris:

Mergand pe aceasta logica, noi, "cei vii", din spatiul cu 3 dim., suntem "mortii" din spatiul cu 2 dim.
Iar "mortii", din spatiul cu 3 dim., sunt "viii", din spatiul cu 4 dim.
In felul acesta viata continua la infinit.
Asa cum se spune in Evanghelii ca "acolo  e viata fara de sfarsit".

Asadar.... sufletul e "nemuritor".

Evrika!


Intre spatii, exista "o taietura", "o spartura",  prin care se trece numai intr-un singur sens.

Cum insa nu putem sa ne imaginam decat teoretic existenta unor spatii cu un numar mai mare sau mai mic de dim. decat in cel care simtim ca traim,
suntem nevoiti sa ne marginim la lumea reala, in felul ei tot nemarginita.

In care viata evouleaza ciclic, nu linear ca in trecerea intr-un singur sens, de la spatii cu un numar mai mic la unul cu un numar mai mare de dim.,
ci in mod ciclic.
Unde "nimic nu se pierde, nimic nu se castiga. Ci totul se transforma."  La infinit.
Viata fiind, si in acest fel, tot ceva "fara sfarsit".

Dar ciclic: viata, moarte, viata, moarte....

Aici trebuie sa discutam despre simturile noastre limitate. Pot sa fie alte fiinte langa noi, dar cu ce mijloace sa le percepem? N-avem cu ce. Pe de alta parte, exista oameni care percep alte fiinte din alte lumi. Insa aici lucrurile pot sta foarte subiectiv, ca ne putem autosugestiona si/sau nu putem verifica in mod obiectiv ce se intampla.
Am impresia ca chestia cu 3, n-dimensiuni e pur stiintifica, adica in mod real nu dimensiunile determina alte lumi, ci nivelul de vibratie. Dimensiunile astea sunt doar teorii stiintifice ce urmeaza sa fie confirmate. Sau nu. Omul insa cunoaste, mental, sentimente josnice si sentimente inaltatoare. Cam asa se pune problema despre nivelele astea de vibratie.

Ion a scris:

Iarasi revin.
S-ar putea, de ce nu, sa nu existe decat spatiul cu 3 dimensiuni.
Celelalte spatii, neputand a fi create practic, exista doar teoretic sau in imaginatia noastra.

Atunci, am putea aduce in discutie alta perceptie asupra vietii pe Pamant, tradusa  prin expresia:
"din Pamant ai venit, in Pamant te intorci".
In alta parte nici n-ai cum sa te duci, nu?

Omului ii place totusi sa creada ca exista mai mult decat poate el sa faca. Decat poate el sa simta.
Chiar mai mult decat poate el visa. Sa spuna ca stiinta e nelimitata.
Ca, odata si odata, va putea patrunde "necunoscutul", in cele mai adanci adancuri (scuzati pleonasmul intentionat!).
Si, de ce nu, asa cum a fost creat spatiul in care traim, Cineva sa creeze un spatiu cu 4 sau mai multe dimensiuni.

Asta (ne) face viata mai frumoasa....

Din pamant ai venit... pai e vorba de corpul fizic. Partea muritoare, vehiculul creat ca sa ne miscam in aceasta lume si sa cunoastem aceasta lume.

Ion a scris:

Omului ii place totusi sa creada ca exista mai mult decat poate el sa faca. Decat poate el sa simta.

Stiintific se demonstreaza, in acest caz, ca exista mai mult decat poate omul sa perceapa. Omul a inventat aparate care detecteaza sunete, emisii luminoase pe care simturile noastre nu le pot percepe.