Trecut versus prezent

A fost furat din România şi a ajuns unul din iahturile de lux ale lumii

Povestea iahtului regal „Luceafărul”, botezat de comunişti „Libertatea” şi transformat acum în „Nahlin”

Timp de zeci de ani, iahtul "Libertatea" a fost considerat de gălăţeni drept unul din simbolurile oraşului, chiar dacă, în cea mai mare parte a timpului, singura sa întrebuinţare a fost cea de ponton-restaurant la malul Dunării. În isteria naţională derulată, în anii de după Revoluţie, sub deviza "Nu ne vindem ţara", nava a fost vândută unui armator englez, la preţ de fier vechi, 265.000 de dolari. La ora actuală, după o renovare profesionistă, iahtul, rebotezat "Nahlin", este considerat unul dintre cele mai frumoase din lume, iar cota sa de piaţă este estimată la 45 de milioane de euro.
Cum a fost posibil ca un bun din categoria "Tezaur" să fie scos din România a rămas încă un mister, chiar dacă dosarul a ajuns în mai multe rânduri pe masa procurorilor. Organizatorii licitaţiei de vânzare a iahtului "Libertatea" au fost scoşi de sub urmărire penală de fiecare dată, astfel că paradoxul continuă şi astăzi: un bun de tezaur a fost vândut şi scos din ţară, deşi nu era posibil legal, iar vinovaţi nu există!
Construit în anul 1929, pentru cea mai bogată femeie din Marea Britanie la acea dată, Annie Henriette Yule, "Nahlin" a primit un nume de origine amerindiană, însemnând "navă-amiral". În 1934, la bordul vasului s-a derulat idila care a dus la abdicarea regelui Edward al VIII-lea. Drept urmare, iahtul a fost scos la vânzare şi cumpărat de guvernul României, pentru regele Carol al II-lea, fiind rebotezat "Luceafărul". După venirea la putere a comuniştilor, au urmat două noi schimbări de nume, vasul fiind botezat iniţial "Răsăritul", iar apoi "Libertatea". Treptat, după anii '50, nava nu a mai fost întreţinută şi a rămas la stadiul de restaurant la malul gălăţean al Dunării, până în 1998, când a fost vândută şi mutată la Constanţa, iar apoi scoasă din ţară, pe 25 septembrie 1999. Au urmat mai bine de cinci ani de cercetări şi alţi câţiva de restaurare, iar din 2010 "Nahlin" a revenit pe mările lumii. Lucrările de renovare, desfăşurate în Anglia, Scoţia şi Germania, au costat în total circa 35 de milioane de euro.
Revenind la momentul pierderii navei, trebuie spus că proprietarul actual, firma Edminston, a primit, în 1998, din partea ministrului Culturii de la acea dată, Ion Caramitru, un aviz de a scoate vasul din ţară, în vederea renovării, valabil până pe 25 august 2000, dată când iahtul trebuie să revină în România. Ceea ce, evident, nu s-a mai întâmplat… În schimb, în 2002, în total anonimat, vasul a fost declasat din categoria "Tezaur" în cea de "bunuri comune". Astfel, o simplă hârtie semnată prin birourile unui minister a făcut posibilă legalizarea pierderii unui simbol.

http://ro.blastingnews.com/international/2015/06/a-fost-furat-din-romania-i-a-ajuns-unul-din-iahturile-de-lux-ale-lumii-00460645.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Iahtul_Nahlin

Am ascultat "Pe-al nostru steag e scris unire!" Asta-i! Asta-i! Asta-mi place! Bravos, băieţi! Asta-i adevărată, şi nu "Deşteaptă-te, române!" Aia-i tânguitoare, mă, şi noi am plâns destul până acuma. Mă, de-acum să nu mai cântaţi pe ţăran cu plete lungi şi cu fluierul de cioban la buze. Azi fluieră trenul. Să-i faceţi pe ţărani un popor european.

Ion Luca Caragiale

STIATI CA BUNII NOSTRI VECINI... UCRAINIENII,

1.In 1918 au dorit anexarea Basarabiei si doar prezenta militara a românilor a forțat retragerea acestei cereri;
2.In 1945 au dorit anexarea Basarabiei si doar presiunea lui Stalin a forțat eliminarea acestei pretenții;
3.In 1992 au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse împotriva celor românești, pentru a desprinde regiunea transnistreana, pe care si-o doreau atât de mult pentru ei;
4.Din 1992 până în prezent au fost parte activa din formatul de negociere pentru regiunea transnistreana;
5.In mod permanent au susținut poziția Rusiei si au făcut tot ceea ce este posibil ca negocierile sa fie formale si sa eșueze;
6.Cea mai mare parte a mafiei ce a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentata de ucraineni si nu de ruși; aceștia aveau rolul clar dat de la Kiev ca Republica Moldova sa eșueze pe toate planurile; cei care au condus regiunea transnistreana, care promovează separatismul la Bălti, Cahul si Gagauzia sunt ucraineni si nu ruși; ucrainenii au dus o politica de distrugere a identității românești din teritoriile ocupate, mai dura chiar decât Stalin în restul imperiului;
7.In mod arbitrar, Ucraina deține următoarele teritorii românești: patru cincimi din Maramureșul istoric (ținuturile Apsei de Sus si de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), nordul Bucovinei istorice, Bugeacul (Ismail, Cetatea Alba), Insula Șerpilor, cu toate dăruite lor de foștii sovietici.
8.Timp ce câțiva ani ne-am certat pe la Haga, iar acum ei sunt foarte suparăți pe noi pentru pierderea platformei continentale;
9.Una din problemele principale ce sta în calea reunirii celor doua state românești este tocmai Ucraina, ce manifesta o opoziție mai mare chiar decât Rusia;
10.Ea vede în aceasta reunire eventuale pretenții teritoriale ale tarii noastre asupra teritoriului ucrainean;
11.Prima măsura luata de "europeniștii ucraineni" a fost aceea de a interzice limbile regionale, inclusiv limba româna
12.Crimeea nu a aparținut niciodată Ucrainei, iar ucrainenii sunt minoritari acolo; ea a fost dăruita în semn de prietenie de către Nikita Hrușciov în perioada sovietica, un gest mai mult formal si niciodată efectiv;
13.În Crimeea prezenta ucraineana era mai mult formala. Putin vrea de fapt înapoi ceea ce îi aparține, adică bunurile pe care le avea înainte de căsătorie. Cererea Rusiei este una normala (din perspectiva dreptului istoric si nu cel internațional) din moment ce aceasta era un inel de nunta;
14.Sper ca nu ați uitat cazurile Canalul Bastroe si nava Rostok.

Ucraina nazista

Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început sa apară deja pe situl Ministerului Apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război sa ridice secretul de stat impus asupra lor de pe vremea lui Stalin.
Documentele descriu crimele si atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu sprijinul larg al populației ucrainene si sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului. Ele arata un naționalism ucrainian cu adevărat subuman, plin de o ferocitate si o ura bestiala fata de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian.

În comparație cu Ucraina, Germania nazista a fost un stat de drept. Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv. Daca Hitler urmarea doar exterminarea evreilor, tiganilor si handicapatilor, ucrainenii doreau exterminarea tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor. Si nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite.

Documentele despre atrocitățile săvârșite de ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teama ca nu cumva rușii sa se revolte aflând conținutul lor si sa ceara exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS.

De fapt încă din 1944 mareșalii ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar care sa-i judece pe criminalii ucraineni vinovați de genocid si sa-i execute. Ei l-au atenționat pe Stalin ca ucrainenii erau un popor criminal care indiferent ce vremuri ar fi trăit si sub ce regimuri, nu puteau trai fără sa ucidă. Stalin, ca marxist-leninist nu a fost de acord cu o astfel de teorie si a refuzat sa ia masuri punitive de amploare împotriva ucrainenilor, mulțumindu-se sa aprobe doar cercetarea criminalilor ucraineni cu adevărat odioși, care au fost judecați si spânzurați.
După moartea lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice si Hrușciov au menținut regimul de documente secrete asupra arhivelor de război de teama ca Israelul sa nu ceara URSS-ului despăgubiri pentru genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte din URSS si responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu voia sa plătească Israelului 300 de miliarde de dolari pentru crime pe care nu le săvârșiseră rușii.

Astăzi, însă, Ucraina este un stat independent si poporul ucrainian poate sa-si asume responsabilitatea propriului trecut.
Dar astăzi trecutul este falsificat pe scara larga, așa ca președintele Putin a  ordonat Ministerului Apărării al Rusiei sa ridice secretul de stat de pe documentele privind genocidul ucrainian.

Documentele sunt terifiante si arata ca Ucraina anilor 1940-1945 a fost mai nazista decât Germania nazista si mai odioasa si mai fanatica decât SS-ul german si decât Gestapoul.
Armata Ucraineană avea regimente întregi de calai care se ocupau numai cu uciderea la ordin a populației civile de alte naționalități. Se exterminau sate si orașe întregi de ruși. Voluntarii erau extremiști de dreapta si cruzimea lor era înfricoșătoare. Când prindeau ruși ori evrei îi schingiuiau înainte de ai omorî. Asta în numele apărării Ucrainei. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii ucraineni în Ucraina de Sud-Est (Donețk, Lugansk, Harkov etc). Adică taman în locurile unde astăzi actuala Armata Ucraineană trage cu tunurile în satele si orașele rușilor, așa cum făcea în anii 1941-1943.

Opinia publica indusa azi în eroare de o propaganda mincinoasa nu știe ca rușii din Republica Populara Donețk si Republica Populara Lugansk si-au declarat independenta în acest an si cer ajutorul Rusiei tocmai de teama ca evenimentele din 1941-1945 sa nu se repete si rușii sa fie exterminați de ucraineni.

Fasciștii ucraineni au ucis în anii 1941-1943 un număr de 5 200 000 (cinci milioane doua sute de mii) de civili din Ucraina (naționalități conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusa) si au omorât aproape 900 000 (noua sute de mii) de evrei. Numărul polonezilor uciși a fost de 200 000 (doua sute de mii). Au fost executați peste 400 000 (patru sute de mii) de militari sovietici care fuseseră luați prizonieri de germani sau se predaseră. În acest fel omorurile săvârșite de bandele naționaliste ucrainene întrec cu mult numărul victimelor nazismului german si plasează Ucraina pe locul I între statele naziste.

Cuprinși de fanatism si de admirația pentru Hitler, aproape trei milioane de bărbați ucraineni în putere au cerut sa plece în Al Treilea Reich ca sa muncească voluntar pentru nemți în fabricile si pe ogoarele nemților, numai ca Armata Germana sa poată extermina tot poporul rus.
La 30 iunie 1941 batalionul fascist Lvov sub comanda lui R. Sukovici a executat cu glonț în ceafa trei mii de polonezi ucraineni, inclusiv trei oameni de știința cunoscuți pe plan mondial. În zilele care au urmat batalionul a mai executat un grup de șapte mii de ruși compus din femei, bătrâni si copii.
În timp ce femeile si copii erau executați prin tăierea gâtului cu cuțitele, în curtea ”Catedralei Metropolitane Sfântul Andrei”,  mitropolitul catolic ucrainian ținea un serviciu divin de mulțumire, rugându-se pentru ”victoria armatei sfinte a lui Adolf Hitler”.
Biserica Catolica Ucraineană a binecuvântat toate crimele si masacrele diviziei naziste ucrainene ”Galicina”.
Aceasta a comis în septembrie 1941 masacrul si genocidul de la Babi Yar, o râpa din apropierea Kievului. Aici au fost aduși în septembrie 1941 peste 50 000 (cincizeci de mii) de evrei din clasa de mijloc, trei mii de tigani si circa 40 000 (patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei si fete) pe care SS-iștii ucraineni i-au dezbrăcat la pielea goala apoi au început sa violeze femeile si fetele neținând cont ca parintii si rudele lor erau de fata. După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor si evreicelor le tăiau sânii si le presărau sare pe râni, iar pe bărbați îi castrau pe viu. Unora dintre prizonieri li se tăiau brațele care apoi erau fripte pe grătar.
Atrocitățile au atins o asemenea culme abominabila ca soldații germani, revoltați, au refuzat sa mai participe la masacru si s-au retras, lăsându-i-i pe călăii ucraineni sa duca la capăt genocidul. Prizonierii au fost omorâți la modul cel mai bestial cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca sa moara în chinuri) sau loviți în cap cu topoarele ori cu sapele. După terminarea masacrului trupurile au fost aruncate în râpa si râpa acoperita cu pământ.

Batalionul de masacru condus de fascistul ucrainian Vojnovski a omorât 350 000 (trei sute cincizeci de mii) de ruși în marea majoritate femei si copii si peste 160 000 (o suta șaizeci de mii) de evrei. La aceste omoruri au dat o mâna de ajutor țăranii ucraineni fasciști si muncitorii ucraineni fasciști care aveau o ura atât de mare fata de evrei si ruși încât s-au dedat la acte de canibalism.
Pentru faptele lor ei au primit medalii si ranguri naziste iar Vojnovski a primit gradul de maior în Armata Germana.
Ucrainianul Sutnevici care ucisese si el circa trei mii de evrei a primit doar gradul de căpitan în Armata Germana.

În satele Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucraineni ucideau copiii rușilor si polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i si dându-i cu capetele de pereți. Daca erau prea mulți copii, aceștia erau aruncați de vii în fântâni si părinții erau aruncați după ei, apoi fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest fel numai într-un singur județ 15 000 (cincisprezece mii) de persoane.

Ura ucrainenilor împotriva rușilor si a evreilor era așa de mare încât daca o fata ucraineană se căsătorea cu un evreu sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei o violau. Zeci de tinere nesuportând o astfel de umilință au alergat si s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau prinse si spintecate de cei care le violaseră (adică de tații si frații lor) în felul următor: li se baga vârful cuțitului în vagin si erau spintecate de jos în sus.

Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945 în Ucraina Socialista. Adică în mijlocul unui popor care deși trăise 20 de ani în ideea prieteniei între popoare promovata de socialism, a uitat într-o noapte toate aceste idei si a devenit la fel de  primitiv si sălbatic precum oamenii cavernelor.

Astăzi, după 20 de ani de existenta sub deviza valorilor europene si în spiritul european al promovării minorităților naționale, pe care ei singuri le clamează, ucrainenii si-au reluat marșurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor si rușilor, iar Armata Ucraineană trage cu tunurile în blocurile de  locuințe, în școlile si spitalele din orașele rusești din sud-estul Ucrainei.
Este limpede ca indiferent sub ce deviza ar trai poporul ucrainian, nazismul si fascismul nu pot fi eradicate din Ucraina.

Este interesant sa vezi ca român, ca întreaga noastră clasa politica si toți conducătorii noștri fraternizează azi cu clasa politica ucraineana fără sa vadă ca Ucraina tine azi între granițele ei teritorii românești care totalizează încă o Republica Moldova pe care ea, Ucraina o ocupa în mod nejustificat si cu binecuvântarea politicienilor din București, aserviți Occidentului.

Oare de ce nu sufla politicienii noștri români nici o vorbulița despre acest teritoriu?

În al treilea rând, citind aceste documente nu trebuie sa crezi ca Israelul nu va cere Ucrainei despăgubiri pentru crime si genocid. În mod normal, aceste despăgubiri ar trebui sa ajungă la circa 200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste despăgubiri, dar așteaptă ca apele sa se limpezească în Ucraina. Adică sa vadă cine va rămâne între granițele Ucrainei.
Deocamdată, numai Crimeea, Donețk si Lugansk si-au declarat independenta si au devenit republici ruse libere. Acestea nu se considera parte a statului ucrainian si, evident, nu vor plăti despăgubiri.
Aici e vorba de clasele conducătoare, care au fost la putere si nu de oamenii de rând, care nu au nicio legătură cu politica. Ei au reprezentat, întotdeauna, o masa de manevra pentru politicienii din trecut ca si din prezent.
Ucraina ar trebui să se mute la ea acasă, iar noi ar trebui să fim mai hotărâti cu cei care ne umilesc!

''După moartea lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice si Hrușciov au menținut regimul de documente secrete asupra arhivelor de război de teama ca Israelul sa nu ceara URSS-ului despăgubiri pentru genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte din URSS si responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu voia sa plătească Israelului 300 de miliarde de dolari pentru crime pe care nu le săvârșiseră rușii.''

"Gura pacatosului adevar graieste", nu-i asa?

Pai, pe cat de vinovat e faptuitorul, tot pe atat de vinovat e si tainuitorul, nu-i asa?

Declasificand, abia acum, acele secrete, cu atat mai mult se acuza Moscova, nu-i asa?
De ce tocmai acum? De ce asa de tarziu? Sau, poate, este chiar mai inainte de termenul prevazut pentru a fi declasificate? Cine stie?!...

Si ma intreb eu inca, de ce nu, oare au declasificat totul sau numai ce, cand si cum convine Moscovei?

Ia sa-i interebam si pe acuzati, pe ucraineni. De ce nu?

Nu ca as tine parte ucrainenilor. Dar asa ca sa completam tabloul "adevarului", cu pozitia ambelor parti.

"Aici e vorba de clasele conducătoare, care au fost la putere si nu de oamenii de rând, care nu au nicio legătura."

Nu oamenii de rand? Hai sa fim seriosi!
Omul d rand va suporta toate aceste dspagubiri. In spatele lui vor cadea toate greutatile.

Si cate inca alte semne de intrebare se pot pune.
Inchipuiti-va cat au putut sa-i santajeze rusii pe ucraineni cu acele documente secrete.
Inchipuiti-va cat au putut sa profite rusii de pe urma acestui santaj si cat au putut sa
sufere ucrainenii...

Ne putem astepta si la alte declasificari?
Oare ucrainenii nu au si ei ceva secrete despre rusi?
Cine va pierde cel mai mult din acest razboi intre "frati"? Fosti frati....
................................................................

13.În Crimeea prezenta ucraineana era mai mult formala. Putin vrea de fapt înapoi ceea ce îi aparține, adică bunurile pe care le avea înainte de căsătorie. Cererea Rusiei este una normala (din perspectiva dreptului istoric si nu cel internațional) din moment ce aceasta era un inel de nunta;


Cum au putut rusii sa stea atata timp "casatoriti", daca stiau ca ucrainenii ii urasc asa de mult?

Acest divort poate genera un razboi fara sfarsit, de tip Palestina-Izrael?


..fără sa vadă ca Ucraina tine azi între granițele ei teritorii românești care totalizează încă o Republica Moldova pe...

Oare de ce nu sufla politicienii noștri români nici o vorbulița despre acest teritoriu?

Cand Romania a intrat in NATO, o conditie era aceea de a nu avea pretentii teritoriale.

In trecut ''prim-secretar'', in prezent click aici:

https://www.youtube.com/watch?v=pzmlcAA7iMc

Dar si prezent versus trecut:
In '90, comunistii, ca sa scape de judecata,
au scos din arhive ''informatorii".

Acum, cu legea "Antonescu"( ce ironie!), au scos  "legionarii" Maresalului Antonescu.

Cine urmeaza?

Sunt diabolici neocomunistii de azi.

Mi-a placut cercetatorul invitat al lui Rares Bogdan de azi.
In felul acesta scapa comunistii...
Si chiar Iliescu. Cum zicea in '90:
"Elemente fasciste-legionare"....

A avut dreptate Tutea:
"Am facut 12(18?) ani de puscarie pentru un popor de idioti!"
Ca, acum, prin legea "Antonescu" sa nu se oata da numele unei strazi
"Petre Tutea", pentru ca a simpatizat cu legionarii.

Statul român a devenit complicele celor care au omorât oameni în Decembrie 1989 și Iunie 1990.
De la Ion Iliescu la Traian Băsescu, până în epoca lui Klaus Iohannis.

EDITORIAL de DAN ANDRONIC

Vorbim adeseori despre interese oculte de putere. De încrengături de interese, de corupție și manipulare. Nu cred că există exemplu mai bun decât modul în care două dosare importante: Decembrie 1989 și Iunie 1990 sunt împinse la marginea timpului. Aici este adevăratul test al rezistenței Sistemului. Soarta lui Ion Iliescu, personaj-cheie în ambele momente istorice, reprezintă pentru Sistem mult mai mult decât ne putem închipui.
Dovada: am schimbat patru președinți ai României și câțiva procurori-generali, dar nu a contat!

În urmă cu câteva luni, am avut o discuție de câteva ore cu generalul Dan Voinea, fostul procuror militar care s-a ocupat de cele mai fierbinți dosare ale ultimilor 25 de ani: Dosarul Revoluției din 1989 și al Mineriadei din Iunie 1990.
O a doua întâlnire a fost cea de sâmbătă cu Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie.
Un om care a demonstrat că există momente în Istorie când un om, fără galoane și fireturi, poate schimba cursul evenimentelor. A dus o luptă solitară, fără sprijinul ONG-urilor din România, în bătaia de joc a autorităților, sub supravegherea serviciilor de informații și în ciuda încetinelii Parchetului General sau a deciziilor contradictorii ale Curții Constituționale. S-a luptat cu Timpul și Uitarea și a câștigat.
A reușit să obțină de la CEDO rezultatul maxim: crimele din Decembrie 1989 și Iunie 1990 nu mai au termen de prescripție. Pentru cei care încă-i plâng pe cei peste 1.000 de morți, pentru miile de răniți și reținuți va veni momentul în care vor afla, cândva, cine este vinovat. Nu vreau să mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru că editorialul ar trebui să se termine aici. După cum povesteau generalul Dan Voinea și Teodor Mărieș, în cele două dosare penale nu s-a lucrat nimic timp de 7 ani.
Între 2007-2014!
Aduceți-vă aminte de strigătul disperat al Președintelui României din septembrie 2009. Degeaba. Sistemul era mult mai puternic. Este adevărat că vorbim de două cauze complexe prin numele implicate în desfășurarea evenimentelor, dar destul de simple prin logica faptelor penale. Există documente, mărturii, expertize care pot demonstra cu certitudine cine a tras, cine a dat ordinul, cum s-au planificat operațiunile, cine a arestat, cine a încălcat legea. Și cu toate astea, nu se întâmplă nimic de 25 de ani.
Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Petre Roman sunt doar trei nume importante care se regăsesc în toate operațiunile (para)militare duse împotriva românilor. Alături de ei apar SRI, Procuratura Generală, Ministerul de Interne, generali de poliție și de armată. Sunt zeci de persoanlități implicate, oameni activi, se manifestă în spațiul public și adeseori par în conflict. Dar îi unește o încrengătură aparent de neînțeles, ce ascunde un adevăr greu de recunoscut pentru cei care împiedică aflarea adevărului.

Așa cum am înțeles eu, iar interlocutorii mi-au confirmat, Puterea a fost cucerită printr-o lovitură de stat în 1989 și a fost consolidată (definitiv, își închipuiau ei) în Iunie 1990. Așa au creat primul sistem de putere din România. Dacă vreți, vorbim despre Păcatul Originar. O culpă care permis democrației din România să ia naștere. Fără Ion Iliescu nu ar fi existat un Emil Constantinescu și lupta societății civile, fără PSD-ul anilor 2000, marcat tot de umbrele de la Cotroceni, nu ar fi apărut Traian Băsescu. Și tot așa, exemplele pot continua.

În Decembrie 1989 și Iunie 1990 am fost martori la nașterea unui sistem de putere care a avut mână liberă, în ultimii 25 de ani, să numească procurori, să recruteze ca “acoperiți” magistrați, să dea legi și să facă guverne, să asculte telefoane și să se joace cu dosare. Cu alte cuvinte, să conducă o țară, așa cum își închipuiau ei că trebuie condusă. Unele lucruri au fost bune, altele nu, dar dacă o să le luați biografiile la puricat, veți găsi puncte comune, ceea ce explică unitatea de acțiune în afara intereselor politice de moment.

O să vă întrebați de ce rediscutăm acest subiect. De ce mai poate fi interesant ceea ce s-a întâmplat acum 25 de ani? Iar răspunsul este simplu: pentru că, uneori, oameni ca Teodor Mărieș și Dan Voinea merită ascultați, sprijiniți în lupta lor cu Timpul și Uitarea. Așa îi vom sili pe cei care lasă colbul să zacă peste dosare să pună mâna pe cârpă și să-și facă treaba.
Dacă tot vrem să se facă curățenie în societatea românească, atunci ar fi bine să începem cu Începutul! Nu să ne prefacem că-l uităm…

http://www.evz.ro/statul-roman-a-devenit-complicele-celor-care-au-omorat-oameni-in-decembrie-1989-si-iunie-1990-de-la-ion-iliescu-la-traian-basescu-editorial-de-dan-andronic.html

Mareșalul Ion Antonescu: Scrisoare către trădătorii acestui neam, liberalii și țărăniștii (1940)

După trădările repetate din istoria acestui neam, mai pot avea eu încredere în Partidul Național Liberal? După ce a spălat infractorii din PDL mai pot să votez vreodată PNL? Și neamțul ăsta pe cine reprezintă? Pe traficanții de copii sau pe hoții de retrocedări ilegale? Istoria se repetă, iar noi poporul neputincios suntem manipulați să alegem gunoaiele ISTORIEI!

DOCUMENT DE ARHIVĂ! FIECARE ARE LIBERTATEA DE A ÎNȚELEGE CE ȘI CUM DOREȘTE! PLACE SAU NU, MESAJUL UNUI ROMÂN, UCIS DE UNII ȘI DE ALȚII, ESTE IZBITOR DE ACTUAL DEȘI ESTE SCRIS ÎN URMĂ CU 70 DE ANI!

România: problemele eterne, dar mai avem oamenii care să-și pună viața chezaș? Scrisoarea Mareșalului Ion Antonescu către capul politicienilor de-atunci, I.C. Brătianu. În ciuda curgerii timpului, problemele noastre au rămas aceleaşi: nimeni n-a fost în stare să spună adevărul dintr-o poziţie de putere, precum cea a Mareșalului Antonescu atunci. În zilele minciunii universale, a spune adevărul e un act de dizidență. Pentru a înţelege prezentul, e necesar să ne cunoaștem trecutul – să-l aflăm!

RESTITUIRI:

Ion Antonescu, “Scrisoare de răspuns adresată lui C.I.C. Brătianu, președintele partidului Național Liberal” (29 octombrie 1942)

“Am lăsat fără răspuns scrisorile dumneavoastră anterioare. Am făcut-o din înțelepciune, fiindcă urmăream unirea şi nu vrajba.
Puteam să vă răspund, aducând justiției pe toți vinovații de catastrofa morală şi politică a ţării, printre care sunteți, în primul rând, și dumneavoastră.
Nația o dorește și o așteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuși, fiindcă nu am voit să ațâț și mai mult spiritele și, mai ales, nu am voit să dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noștri.
Am lăsat ziua acestor răfuieli mai târziu.
Abuzați, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când dumneavoastră, când dl. Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni.
În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară, dumneavoastră, toţi foştii oameni politici, în afară de interesele dumneavoastră egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?!
Uitaţi, domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi dintre profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari.
În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică.
Orice apărare încercaţi şi orice diversiune faceţi dumneavoastră, conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.
Dumneavoastră, liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie şi de la guvern, prin acţiunea dumneavoastră de dirijare şi de îndrumare a vieţii noastre politice, economice, morale şi spirituale, exercitată direct şi indirect, de pe băncile ministeriale, din birourile băncilor şi din culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940.
Staţi faţă în faţă cu conştiinţa dumneavoastră, depănaţi cu corectitudine, pas cu pas, atât actele dumneavoastră, cât şi pe ale acelora cu care, rând pe rând, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat, în faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată colecţia ziarelor din ultimii 40 de ani, începând cu Universul şi terminând cu Viitorul şi cu ziarele jidoveşti pe care se sprijinea naţionalistul domn Maniu şi vă reamintiţi: Cine sunteţi dumneavoastră şi dumnealui; câte păcate aţi făcut; cum v-aţi calificat singuri şi cum v-a calificat naţia; câte răspunsuri aveţi.

Pentru a vă uşura munca, vă reamintesc, domnule Brătianu, că, împreună cu dl. Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri, în parlament, de: „incapacitate”; „tâlhărie”; „falsificări” şi „furturi de urne”, în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; „demisii în alb”; „bătăi şi omoruri”; „călcarea legilor şi Constituţiei”; luări de comisioane” la toate furniturile statului; „traficările de influenţă” practicate de partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii corpurilor dumneavoastră legiutoare; „scandalurile cu contingentările” cu „grâul britanic”; modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum „aţi profitat de ea”; risipa avutului public; „concesionările oneroase ale bunurilor statului”; „demagogie”; incorectitudine civică, provocată de faptul că atunci când eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în profitul intereselor dumneavoastră şi ale jidanilor din ale căror consilii de administraţie – mari şi mici – făceaţi parte, iar de pe fotoliile ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi ale dumneavoastră, în detrimentul statului.
Adăugaţi, la acest bogat şi concludent stat de serviciu al partizanilor şi al adversarilor dumneavoastră de ieri, cu care – ca totdeauna când vă găsiţi în opoziţie – sunteţi azi prieteni: cazurile, pe care naţia le ţine numai în dormitoare, ale domnilor Tătărescu, Bârsan, Boilă, Aristide Blank şi afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin dobânzile oneroase care au prăbuşit economiile, avutul şi munca tuturor, de la ţăran la marele proprietar, de la micul până la marele negustor român; ravagiile făcute de conversiune şi de concesionarea bunurilor statului, pe care am început să le răscumpăr eu; împrumuturile externe, oneroase şi umilitoare; introducerea controlului străin la Banca Naţională şi Căile Ferate, comisioanele scandaloase etc. etc. şi veţi avea, domnule Brătianu, imaginea unui trecut tragic, pe care l-am plătit atât de scump şi pe care naţia întreagă o are permanent în faţa ochilor săi.

Totuşi, domnule Brătianu, cu toţii credeţi că toate acestea au fost uitate şi, cu perfidia politicianistă de altă dată – de totdeauna – atât de bine cunoscută, vă aşezaţi cu cinism pe acest trecut şi – de la cel dintâi dintre dumneavoastră, până la cel din urmă – încercaţi să acuzaţi şi să sabotaţi, pe sub mână, opera de îndreptare şi consolidare la care s-a antrenat toată naţia şi să tăiaţi elanul unui om care nu a avut, nu are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere, nici bani depuşi, nici industrii, nici consilii de administraţie, nici safeuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.
Chiar dacă am greşit, greşesc sau voi greşi, nu pot fi acuzat, domnule Brătianu, de nici unul dintre dumneavoastră.
Fiţi încredinţaţi, sunteţi înfieraţi şi puşi chiar de generaţia actuală pe banca acuzaţilor.

Dacă va fi să fiu şi eu pe această bancă, pentru că fac tot ceea ce un om putea să facă, nu numai pentru a slava un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi în muncă, atunci în nici un caz nu veţi fi dumneavoastră acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de dumneavoastră şi acuzat de aceleaşi greşeli ca dumneavoastră.
Fac această afirmare nu pentru că mă simt vinovat cu ceva faţă de ţară, dar pentru că ştiu ce au suferit, din antichitate şi până azi, de la Socrate şi Demostene, până la Clemenceanu, atâţia nenumăraţi – mici şi mari – oameni care şi-au servit poporul cu credinţă, cu devotament şi cu folos şi, mai ales, pentru că nu am uitat că în Iaşi, în tragica primăvară din 1918 şi chiar la Bucureşti, după Unire, s-a cerut trimiterea în judecată şi condamnarea fratelui dumneavoastră, atât pentru că făcuse războiul, cât şi pentru dezmăţul creat de nepriceperea dumneavoastră a tuturor, chiar de către aceia care ceruseră intrarea în luptă; care îl acuzaseră în 1914–1915 de lunga şi dezmăţata perioadă de neutralitate; care au aplaudat cu frenezie intrarea în război şi care, ca o culme a cinismului lor, erau ei înşişi vinovaţi de modul cum fusese administrată şi ruinată ţara.
Eu şi mulţi alţii încă nu am uitat ridicolul acestei îndrăzneli pe care istoria l-a înregistrat.

Oricum ar fi însă eu nu voi putea fi acuzat de dumneavoastră şi nici pus pe aceiaşi bancă cu dumneavoastră, pentru că nu sunt nici profitorul meritelor predecesorilor mei şi nici şeful unei bande de corbi odioşi, care au ajuns la conducere prin „minciună”, „promisiuni”, „furt de urne” sau prin „sprijin ocult masonic şi iudaic”, ci sunt omul adus de un trecut onest şi de voinţa unanimă a unei naţii care, pentru a se slava, a făcut apel la mine, iar nu la dumneavoastră sau la dl. Maniu şi nici la domnii care stau în jurul dumneavoastră şi cu care aţi făcut şi faceţi sistem.

Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele dumneavoastră sau al d-lui Maniu, în ultimii ani ai tragicei guvernări, care s-a sfârşit la 6 septembrie 1940. Dumneavoastră v-aţi strecurat şi v-aţi alăturat acestei mulţimi, cu discreţia impusă de instinctul răspunderii pe care o aveţi şi a dorinţei legitime de a vă salva şi nu aţi făcut nici un gest pentru a vă valorifica drepturile la conducere, când această mulţime spulberă un regim care era de fapt al dumneavoastră şi când aclama un om nou, care eram eu.

Când am intrat în război, cu prudenţă caracteristică a politicienilor valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra.
După ce am reluat Basarabia şi Bucovina, v-aţi grăbit să-mi cereţi şi dumneavoastră şi domnul Maniu, să mă opresc la Nistru.
V-am arătat consideraţiunile militare, politice, economice şi morale pentru care nu puteam să o fac şi v-am invitat, pentru a treia oară, să luaţi conducerea, răspunderea şi riscurile unei asemenea acţiuni. Bineînţeles, aţi refuzat.

După omorurile de la Jilava şi imediat după rebeliune, mi-aţi trimis memorii prin care îmi arătaţi situaţia şi-mi dădeaţi noi sfaturi.
V-am oferit să luaţi conducerea şi să faceţi cum credeţi că este mai bine. Şi unul, şi altul v-aţi scuturat. Luându-vă după câţiva ofiţeri, fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice, pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă „aranjez” cu Anglia şi cu America.
Ar fi o greşeală şi o felonie, iar greşelile şi feloniile se plătesc scump.

Suntem la peste 1.500 km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor, aviaţia are forţa de distrugere pe care ar trebui s-o cunoaşteţi. Retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului. Exact ceea ce au făcut ruşii în Moldova în 1917-1918.

Vă întrebaţi ce s-ar întâmpla dacă germanii ar face cu noi astăzi în caz de părăsirea frontului, ceea ce am făcut noi, atunci, cu ruşii?
Vă daţi seama ce s-ar alege de armata noastră de disciplina noastră, de soldaţii şi caii noştri, de tunurile noastre, dacă am încerca, în condiţiile arătate mai sus, să părăsim frontul fără asentimentul Comandantului german? Situaţia aceasta, a oamenilor care la cea dintâi greutate se descurajează, ar denota uşurinţă totală nepricepere militară şi prostie.
Soluţia ar fi criminală, domnule Brătianu, fiindcă nu s-ar prăbuşi numai armata, s-ar prăbuşi însăşi ţara, deoarece germanii ar ocupa-o imediat şi am ajunge în situaţia Serbiei şi Greciei.

Poftiţi, domnule Brătianu, vă ofer din nou conducerea statului şi a guvernului. Retrageţi dumneavoastră armata şi „aranjaţi-vă” cu Anglia.
Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul. Sunt gata să le pun această întrebare, deschis şi categoric, dacă şi dumneavoastră sunteţi gata să vă luaţi răspunderea.

A mă fi „oprit la Nistru” şi a „retrage astăzi forţele din Rusia” înseamnă, pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila dintr-odată totul, sacrificiile făcute de la trecerea Prutului, acţiune în contra căreia nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne dezonora pentru vecie ca popor; însemnează a crea ţării, în cazul victoriei germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura, în cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptăm, nici graniţele care vor voi să ni le lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici măcar viaţa familiilor şi a copiilor noştri; în sfârşit, însemnează, din cauza nestabilităţii şi a feloniei pe care mă sfătuiţi să o practic – şi aceasta este cea mai mare crimă – a asigura ţării în viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile idealurilor sale şi ar putea să-i fie chiar fatală. Gestul pe care-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea, prăbuşirea şi distrugerea armatei, ar începe instaurarea anarhiei în ţară.
Comuniştii, legionarii, jandarmii, ungurii, saşii ar începe agitaţiile, lupta, distrugerea ordinei, a liniştei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu adevărat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului.
Iată, domnule Brătianu, la ce ar da naştere gestul pe care mi-l cereţi să-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare şi al unui om de stat, nu numai inconştient, dar nebun.

Conducătorul nefericit al Franţei – şi mai nefericite de azi – a declarat, într-o recentă chemare la realitatea a unui popor, care a căzut şi el victimă josnică a unei guvernări venale, iudeo-democratice şi masonice, că are convingerea că dacă „Germania ar fi înfrântă, Sovietele ar impune mâine legea în Europa şi s-ar termina astfel cu independenţa şi patriotismul naţiunilor”.
Am avut şi am această convingere. Rămân la această convingere, fiindcă noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei; pentru că avem bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina salturilor lor viitoare.
Trăgând învăţăminte din trecut, cunoscând tendinţele slave, plecând de la consideraţiunile făcute mai sus şi îndrumat de instinctul de conservare şi de logica bunului-simţ, nu puteam, domnule Brătianu, ca un conducător responsabil, să mă „opresc la Nistru” şi nici nu pot „să retrag armata din Rusia”. Ar fi o prostie din partea mea. Este cu neputinţă să o facă cineva şi ar fi o greşeală ireparabilă pe care nu eu şi dumneavoastră, ci neamul ar plăti-o scump.

Mareşalul Petain, într-una din valoroasele sale cuvântări, a dat speculatorilor situaţiunilor grele lecţia care li se cuvenea şi care a fost aplaudată de toţi oamenii cu conştiinţă clară şi nepătată.
Răspunzând unor critici ale acţiunii sale, el a spus: „Când Franţa este în nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni şi himere”.

Nici la noi, domnule Brătianu, nu mai este loc pentru „minciuni şi himere” şi, mai ales, nu mai putem să ne plătim luxul de a face şi prostii.
V-am răspuns, domnule Brătianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea dumneavoastră de la 24 septembrie, dar şi la cele anterioare.
Este răspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns şi care este conştient de greutăţile şi pericolele ceasului de faţă, precum şi de îndatoririle şi de răspunderile lui.
V-am răspuns, cum v-am răspuns, fiindcă nu aţi înţeles nici ţinuta şi nici înţelegerea cu care am voit să trec atât peste greşelile trecutului, cât şi peste marii vinovaţi de ele.
Ca oamenii cei mai lipsiţi de păcat, marile şi numeroasele greşeli politice care s-au comis sub dumneavoastră, continuând a considera comunitatea românească ca pe o turmă de sclavi, pe care – împreună cu celelalte organizaţii politice, cu firmă naţionalistă, însă în acord cu oculta iudeo-masonică, cu care numai pe faţă eraţi în luptă – aţi exploatat-o, aţi minţit-o, aţi demoralizat-o, aţi exasperat-o şi, în cele din urmă, din neputinţă, aţi dus-o, mână în mână cu trinitatea Tătărescu-Urdăreanu–Lupeasca, la catastrofa din 1940 şi la rebeliunea din 1941, îndrăzniţi astăzi, când s-a pus regulă în ţară şi viaţa nimănui nu mai este în pericol, să ridicaţi capul, de după saltarele consiliilor de administraţie, ale industriilor şi ale multiplelor afaceri, pentru a mă acuza.

Ei bine, domnule Brătianu, când cineva a fost şeful unui partid care, de la mare la mic, de la primăria din sat până la cabinetul miniştrilor, are răspunderea destrăbălării administrative, dezmăţul moral, a iudeo-masonizării ţării, a venalităţii, a compromiterii viitorului neamului şi a catastrofei graniţelor, nu mai are calitatea să vorbească şi în numele comunităţii româneşti, să dea sfaturi de conducere altora şi mai ales să-i acuze că lucrurile nu merg cum trebuie.”

(Arhiva Istorică Centrală; fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Cabinet I. Antonescu,dos. 61/1940, f. 88-221)

Sursa articolului: http://gandeste.org/general/maresalul-ion-antonescu-scrisoare-catre-tradatorii-acestui-neam-liberalii-si-taranistii-1940/56950?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+gandeste-org+%28gandeste.org%29

Societatea românească și securiștii

Teodor Balan

Oare cât din tot ceea ce fac serviciile secrete românești astăzi este interes național și cât este interes colonial?


Încă din zilele agitate ale loviturii de stat din decembrie 1989, în România (fosta noastră țară) a fost acreditată ideea că tot ce s-a întâmplat rău aici și continuă să se întâmple, este efectul acțiunilor desfășurate de securiști!...
Era în acele zile un asemenea considerent plin de o atât de mare demență, încât se acreditase ideea că un securist este capabil, dacă vrea, să pocnească din călcâie și... gata!... gloanțele pornesc șuvoi!... Am trăit pe viu astfel de aberații demente!
A fost demență pură, la cel mai înalt nivel de manipulare!
Nu mai despic acum firul în 44, ca să vedem cine a avut un astfel de interes. Am făcut-o deja de-a lungul acestui timp de mult prea multe ori și în mult prea multe locuri... Am revenit acum asupra acestui subiect doar pentru că îmi este dat să continui să întâlnesc în foarte multe locuri și medii afirmații de acest fel.
Ori de câte ori ignoranța, superficialitatea în gândire sau interesul cuiva îi oferă ocazia să justifice o anume stare de fapt sau situație, nu mai stă să analizeze lucrurile și să accepte adevăratul motiv pentru care s-au produs acestea... argumentează simplu: securiștii! Fie că personajul incriminat și etichetat astfel a avut sau nu vreodată legătură cu activitatea vreunui serviciu de informații, fie că nu, nu mai contează. Eticheta este pusă! Iar turma de mioare dau din coadă de bucurie și plăcere!
O plăcere tâmpă și sadică în aceeași măsură, pentru că nu-i așa, este mult mai ușor să accepți o explicație idioată și dementă, chiar dacă ești și tu conștient că nu prea are cum să fie adevărată, decât să gândești cu capul tău și să analizezi situația. Plus că, la naiba... este atât de trendy să dai vina pe securiști, indiferent despre ce ar fi vorba, încât parcă nici nu te înduri să nu faci așa!
Sunt de acord că țara noastră trăiește de peste 25 de ani un nivel de corupție și de jaf nemaiîntâlnit niciodată până acum în toată istoria ei și care i-ar face să pălească de ciudă până și pe cei care au condus destinele ei în perioada fanariotă, dar de aici și până la a da întreaga vină doar pe o categorie profesională incomodă la un moment dat, nu vi se pare mult prea odios și mult prea plin de un interes antinațional?

A fost creată și o instituție întreagă (și cu această ocazie a fost menținută o isterie generală pe această temă) pentru cercetarea arhivelor Securității... dar nu vi se pare ciudat faptul că arhivele CC al PCR sunt încă secrete și nu le-a atins nimeni? Ori, exact de acolo s-ar fi putut afla infinit mai multe detalii despre tot ce s-a produs ca evenimente sau acțiuni în perioada 1945-1989 în România, inclusiv despre toate informările și acțiunile Securității în legătură cu aceste lucruri. Dar cei care au venit la Putere după 1989 nu au dorit ca în această țară să se instaureze domnia Legii, a Dreptății și a Omeniei... ei au dorit doar anihilarea sistemului care prin modul său de organizare și funcționare, chiar ar fi fost în stare să apere această țară și acest popor de acțiunile lor dăunătoare și, de ce nu, dușmănoase! Și de aici, nu atât inspirata, cât studiata sintagmă demențială conform căreia tot ce este rău ca acțiune sau efect în țara noastră, se datorează securiștilor!
Este trist că am întâlnit chiar și persoane cu un nivel intelectual ridicat care gândeau și se exprimau astfel, dar după o anumită explicare a situației de fapt, au priceput foarte repede ridicolul în care se exprimau și au renunțat la a mai face astfel de afirmații.
Au fost asimilate într-un mod insistent și rău intenționat noțiunile de ofițer de securitate cu cea de informator (sursă, colaborator etc. funcție de caz și situație), distrugându-se în acest fel o societate întreagă, iar de aici, ori de câte ori s-a dorit discreditarea cuiva (vinovat sau nu), a fost suficient să i se adauge eticheta de „securist” și gata! Efectul era garantat! Cu toate acestea vă asigur că am avut informatori, surse sau colaboratori, dintre care, cei mai mulți au fost infinit mai patrioți și mai devotați poporului român decât cozile de topor care sprijină astăzi activitatea actualelor „servicii”!
Și știți care este diferența dintre cei de dinainte de 1989 și cei de acum?
Vă spun eu:
- sumele primite ca plată (cei dinainte lucrau gratis sau primeau foarte rar doar niște modeste recompense)
- beneficiile oferite lor de actualele servicii sunt considerabil mai substanțiale (ara țara de unde, nu?)
- interesul decidenților care sunt deserviți de aceste servicii este orice vreți dumneavoastră, dar numai în interesul național nu! Iar pentru acest lucru nu trebuie să absolviți anumite universități ca să îl vedeți și înțelege. Este suficient să vă analizați modul propriu de viață și nivelul dumneavoastră de trai. Eventual, dacă mai este cazul, să vă mai uitați un pic și pe stradă!...

Este adevărat că multe dintre afacerile oneroase din România postdecembristă au fost comise și de foști ofițeri din serviciile secrete românești, din Miliție și din Armată, cum tot la fel de adevărat este și faptul că primii care s-au îmbogățit sau jefuit această țară au fost secretarii PCR, activiștii PCR și persoanele pe care momentul loviturii de stat din decembrie 1989 (pentru că au fost mai multe de-a lungul timpului scurs de atunci) i-au găsit pe funcții de conducere în tot mediul economic și social românesc. Dacă noii conducători ai țării ar fi dorit să-i identifice pe cei care au furat și au jefuit, ar fi putut să o facă foarte simplu, dar acest lucru ar fi însemnat să înceapă anchetele și condamnările penale chiar cu ei. Așa că, au fost inventați vinovații „de serviciu”, securiștii! Și de aici, atât prostimea, cât mai ales șmecherimea interesată să jefuiască țara, s-au întrecut care mai de care să susțină această acuzație.

Aș vrea să vă adresez o întrebare (retorică, desigur): aveți idee dragi români cum erau selecționați să activeze în Securitate ofițerii de dinainte de 1989?
Pe ce criterii de selecție, cu ce exigențe, în urma căror (și a câtor) examinări și testări?
Și ce concurență uriașă era la „admitere”?
Și pornind tot de la această întrebare, vă imaginați cum se fac „admiterile” astăzi?
Nu mă refer aici la cei mulți, care trudesc cinstit pe „băncile” instituției și își ard viața acolo pentru țară și popor!... Știți dumneavoastră la cine mă refer, pentru că tocmai de aceea am și exprimat deviza mea: „Eu sunt ofițer cu stilet!”…
(https://www.facebook.com/notes/teodor-b%C4%83lan/eu-sunt-ofi%C5%A3er-cu-stilet/243249529029988).

În realitate, din cele mai vechi timpuri și până în prezent, cei mai buni și mai valoroși ofițeri și agenți de informații români au sfârșit fie în sărăcie (dacă au fost cinstiți și devotați țării lor), fie asasinați, dacă nu au acceptat să trădeze în favoarea politicienilor vremelnici care ne-au stăpânit/colonizat țara!....
Mafia actuală este transcendentă și nu include doar foștii lucrători din Securitate, ci pe cei mai mulți dintre politicienii (de jos și până sus), care conduc/jefuiesc România!...

ANII ’90. Cum a schimbat America faţa României.

Milioane de dolari pentru ONG-uri, televiziuni, sindicate şi mişcări politice.
Perioada cuprinsă între sfârşitul anului 1989 şi începutul lui 1990 rămâne şi după un sfert de secol, un timp al misterelor. Cine a declanşat Revoluţia? Cine a avut interesul ca în această parte a Europei să se producă o schimbare? Cum şi când a intrat România în sfera de influenţă a Statelor Unite ale Americii? La 20 iunie 1991, Mugur Isărescu, proaspăt numit Guvernator la Băncii Naţionale Române, se afla într-o vizită în Statele Unite ale Americii. Întrebat de prezentatorul unei emisiunii televizate care e scopul vizitei sale, Isărescu a răspuns: „E mai degrabă o vizită privată. Sunt aici ca să-i informez pe unii oficiali americani despre noua faţă a reformei economice din România”.
Aşadar, care au fost paşii unei tranziţii atât de rapide de la comunism la protecţia umbrelei americane şi de la telefoanele Bucureşti – Moscova din timpul Revoluţiei, la aceste dări de seamă în faţa unor oficiali americani? Mai jos este o cronologie a unor fapte şi întâmplări care ne vor ajuta să avem o perspectivă ceva mai clară asupra istoriei noastre recente.
1 martie 1990. Marian Munteanu, liderul Ligii Studenţilor din România şi viitor „amfitrion“ al fenomenului Piaţa Universităţii, participă în West Virginia (SUA), la conferinţa „Studenţii, ca agenţi ai schimbării sociale“, organizată de Universitatea Bethany. Câteva săptămâni mai târziu, studenţii români grupaţi în „Liga Studenţilor“, organizaţie condusă de Marian Munteanu, întreţineau cea mai mare mişcare de protest din România – „Golaniada“ din Piaţa Universităţii. Nu a fost singura acţiune a lui Marian Munteanu în Statele Unite.
Vladimir Tismăneanu a scris într-un articol publicat recent că s-a întâlnit cu Marian Munteanu şi în luna mai a anului 1990, la Washington: "Fusese invitat aici de National Endowment for Democracy şi vorbisem mult despre şansele şi blocajele societăţii civile în România post-decembristă", afirmă Tismăneanu într-un editorial de pe contributors.ro.
Ce este National Endowment for Democracy?
National Endowment for Democracy (NED) este o fundaţie privată, nonprofit, finanţată de Congresul American pentru a promova democraţia în lume. A luat naştere în 1983. Scopul infiinţării acestei fundaţii a fost de a nu mai expune anumite activităţi ale CIA. Când a ieşit la iveală, la finalul anilor ’60, că organizaţii de volunari primeau fonduri acoperite din partea CIA pentru a susţine unele idei la forumurile internaţionale, administraţia Lyndon Johnson a ajuns la concluzia că asemenea practici trebuie să înceteze, recomandând înfiinţarea unui mecanism public-privat pentru a finanţa activităţile din afara Americii. National Endowment for Democracy are o răspândire globală. În sud-estul Europei a susţinut financiar mişcarea Solidarność din Polonia (anii ‘80), „Revoluţia portocalie“ din Ucraina (2004) şi derulează în prezent mai multe programe în Republica Moldova. În România, NED a activat cu precădere în perioada 1990 – 1996.
20 iunie 1990. Trecuse o săptămână de la sângeroasa Mineriadă iar Doina Cornea şi Petre Mihai Băcanu se aflau la Washington, la invitaţia National Endowment for Democracy. În discursul ţinut în faţa americanilor, atât Doina Cornea cât şi Petre Mihai Băcanu mulţumeau NED pentru sprijinul de până atunci. Doina Cornea era membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, prima organizaţie civică românească – înfiinţată cu largul sprijin al National Endowment for Democracy. “Mulţumesc Fundaţiei Naţionale pentru Democraţie – spunea Doina Cornea la Washington -, cunosc ajutorul foarte important pe care l-au dat pentru construirea democraţiei în România. Aş fi fericită să pot spune că în România nu mai avem nevoie de ajutor. Din păcate, situaţia e cu totul alta. Avem nevoie de ajutor pentru că democraţia e în mare pericol“.
Petre Mihai Băcanu era directorul ziarului „România liberă”. Cotidianul fusese finanţat în primele luni ale anului 1990 de NED şi primise un însemnat ajutor din partea Freedom House: o tipografie. În cartea „Exporting Press Freedom”, cercetătorul Craig Lamay notează că, în acel moment, ajutorul financiar a fost de 1,2 milioane de dolari, cea mai mare donaţie făcută de americani în domeniul presei în sud-estul Europei. Freedom House este, de asemenea, un ONG finanţat de guvernul american pentru a promova democraţia liberală în lume. Freedom House a pus la dispoziţie o tipografie pentru cotidianul independent România liberă, iar NED a ajutat Agora (n.r. – revistă românească editată de Dorin Tudoran la Washington) şi Grupul pentru Dialog Social să deschidă un Centru pentru studii democrate în România. SURSA: Raport NED, 2003 15 aprilie 1991.
Marian Munteanu revine în America, la o masă rotundă organizată de National Endowment for Democracy pe tema tranziţiei ţărilor din Centrul şi Estul Europei. Munteanu ia cuvântul şi ridică o problemă stringentă pentru firava democraţie românească din acel moment: „Principala problemă este televiziunea. În timpul Revoluţiei, fosta nomenclatură a pus mâna pe televiziune şi pe cele mai importante ziare. […] Dacă forţele de opoziţie vor reuşi, desigur cu asistenţă, să realizeze un post de televiziune independent, dacă ziarele independente vor fi susţinute şi vor avea un tiraj mai mare şi vor ajunge la mai mulţi oameni, atunci cred că problemele politice se vor termina într-un timp foarte scurt”. Marian Munteanu, în 1991, la o conferinţă organizată la Washington de National Endowment for DemocracyThere’s no business like show business.
Un an mai târziu, adică în 1992, a apărut SOTI, prima televiziune privată din România. Staţia TV a început să emită la iniţiativa lui Răzvan Huzuneanu, ziarist şcolit în 1990 în America, la „Vocea Americii“ şi la United States Information Agency (o agenţie creată de guvernul american pentru susţinerea intereselor SUA în lume prin intermediul mass-media). Virgil Popescu, fondatorul SOTI din partea Ligii Studenţilor, a declarat într-un interviu acordat site-ului paginademedia.ro: „Americanii ne-au ajutat cu aparatură şi cu know-how. Am trimis oameni la burse. Rolul SOTI a fost să formeze oameni de televiziune“. Oamenii formaţi de SOTI au continuat la Pro TV. Andreea Esca, simbolul Pro TV, scrie în ultima sa carte, „Ce am făcut când am tăcut”: „După un stagiu la CNN, câştigat în urma unei burse Soros pe care mi-o recomandase Lucian Mândruţă (n.r.- amândoi debutaseră la SOTI), am primit din partea cuiva de la Canal 31 oferta de a mă alătura unei echipe ce urma să formeze viitorul nucleu al Pro TV“. Apariţia Pro TV face parte dintr-o strategie globală. În 1991 au fost puse bazele Central European Media Enterprises (CME). Fondatori erau Ronald Lauder şi Mark Palmer, doi foşti diplomaţi, buni cunoscători ai ţărilor ex-comuniste din Europa de Est. Palmer mai deţinea şi funcţiile de vicepreşedinte al Freedom House şi membru fondator al National Endowment for Democracy. Scopul declarat al Central European Media Enterprises a fost de a deschide televiziuni libere în toate fostele ţări comuniste. Expansiunea a început din Cehia, în 1994. Valul a ajuns şi în România un an mai târziu. Ronal Lauder, unul dintre cei doi fondatori CME, a investit 20 de milioane de dolari în staţia românească Pro TV. Adrian Sârbu a declarat în urmă cu câţiva ani: “În 1994 Ronald Lauder a fost singurul care mi-a întins mâna şi aşa am putut lansa Pro TV-ul”. De atunci, Lauder a mai investit în alte operaţiuni de dezvoltare, incluzând aici şi Universitatea Media de la Bucureşti, dar mai ales în trainingul echipelor de jurnalişti.Tot Andreea Esca a obţinut, în 1995, o bursă USAID, în urma căreia a realizat documentarul TV “Sistemul de învăţământ american”. USAID este Agenţia Americană pentru Dezvoltare Internationala – veriga care face legătura între Guvernul American şi NED (vezi graficul de mai jos). În utimii ani, Agenţia Americană pentru Dezvoltare Internationala a fost nevoită să facă faţă atacurilor Federaţiei Ruse, care susţine că această organizaţie urmăreşte, prin distribuirea de granturi, să influenţeze asupra proceselor politice naţionale în ţările în care operează. Cu suportul financiar asigurat, cu know-how şi cu jurnalişti pregătiţi în America, Pro TV a jucat un rol important în schimbarea de putere petrecută în România în 1996. Acest lucru a fost recunoscut mai târziu chiar de perdanţii acelui scrutin. Noi ca
jurnalişti, la începutul anilor ‘90, am beneficiat de programe de training. Nu sunt eu singurul caz.

Burse în ţară sau în străinătate.

Erau finanţate deja ONG-uri, precum Centrul pentru Jurnalism Independent sau Fundaţia Soros. Făceau programe pentru ziarişti. Vă daţi seama că în momentul în care eu am intrat la Jurnalistică, în 1993, nu exista nicio şcoală de jurnalism? Existase fosta Ştefan Gheorghiu, care n-avea nicio legătură cu jurnalismul, era o şcoală de cadre pentru Partidul Comunist. Deci facultatea de jurnalism de azi este fosta Ştefan Gheorghiu. Până s-au pus ăia pe picioare s-a reuşit crearea unei structuri care se numea Şcoala Superioară de Jurnalistică, la care au studiat foarte mulţi jurnalişti din generaţia de azi. Acolo am beneficiat de singurul manual de jurnalism – aşa se şi numea: „Manual de jurnalism pentru jurnaliştii din Europa centrală şi de est“, editat de Fundaţia Soros. Umbla în copii xeroxate, că n-aveai nicio editură care să-l publice. Din manualul ăla aflai şi tu cum e cu piramida celor cinci întrebări, cum să scrii un reportaj, cum să faci o ştire, cum să faci un interviu. Era singura carte de jurnalism din România.
Robert Turcescu, jurnalist

Scopul SUA: întărirea opoziţiei

Martie 1993. Debarcarea găştii lui Ion Iliescu şi înlocuirea ei cu un partid de dreapta era scopul declarat al politicilor National Endowment for Democracy. În 1993, cercetătorul american Ronald H. Linden a realizat pentru Institutul Republican Internaţional (IRI – unul dintre cele patru organisme ale NED) un raport detaliat cu privire la România. “Dacă opoziţia formează un Guvern, atunci scopul principal al IRI va fi realizat. Dacă implicarea sa continuă, ea devine apoi un vehicul de influenţă pentru guvernul în exerciţiu prezumtiv. În această situaţie, o ambasadă este un vehicul mai adecvat pentru a încerca să influenţeze un guvern suveran.”, se arată în raport.

Lanţul politicilor Americii de implementare a democraţiei

Raportul realizat de Ronald H. Linden specifică şi sumele de bani alocate de NED către diverse structuri din România. Pentru perioada 1990-1992 s-au alocat 2,5 milioane de dolari pentru activităţile din ţara noastră. Cele mai importante sume au fost împărţite după cum urmează:

Sindicatul Frăţia: 671.105 $ (prin Free Trade Union Institute – Institutul Sindicatelor Libere). Sindicatul Frăţia avea în acea perioadă un milion de membri şi era condus de Miron Mitrea. În 1992, Miron Mitrea, din calitatea sa de lider sindical, a susţinut în mod deschis candidaţii Convenţiei Democrate Române la alegerile locale. De asemenea, Mitrea a fost iniţiatorul unor mari greve sindicale îndeptate împotriva măsurilor luate de guvernele de stânga. Asta nu l-a împiedicat ca în 1995 să treacă în PDSR, de partea lui Ion Iliescu.

Asociaţia Pro Democraţia: 436.999 $ (prin National Democratic Institute for International Affairs – Institutul Naţional Democratic pentru Afaceri Internaţionale).

Partidele din opoziţie, 200.000 $ (prin International Republican Institute – Institutul Republican Internaţional). Raportul menţiona că sprijinul american s-a dovedit decisiv pentru coagularea forţelor din Opoziţie în cadrul Convenţiei Democrate Române.
Sunt consemnate investiţii în sisteme de comunicaţie puse la dispoziţia partidelor pentru a întări filialele din teritoriu: telefoane, faxuri, maşini de multiplicat şi computere. Liviu Petrina, unul dintre liderii PNŢCD a spus într-un interviu acordat ziarului „Adevărul” în 2010:
„Evident că organizaţiile care promovau democraţia au sprijinit partidele care susţineau instaurarea statului de drept în România. Au fost mai multe fundaţii din Occident care ne-au ajutat”. De menţionat că, la finalul mandatului său de preşedinte, Emil Constantinescu i-a mulţumit preşedintelui NED, Carl Gershman, acordându-i distincţia Ordinul National al României – Serviciul Credincios în grad de Comandor.
NED a mai sprijinit de-a lungul timpului Agentia de Monitorizare a Presei, azi Active Watch, Fundaţia Română pentru Democraţie (condusă de Emil Constantinescu), Institutul de sondare a opiniei publice, Revistele “22” şi “Sfera Politicii”.
România a ieşit din aria de activitate a NED odată cu accelerarea proceselor de integrare în NATO şi UE.
De ce noi? Dincolo de dorinţa de a crea un climat global de pace, interesele SUA în România au avut şi o latură pragmatică: crearea unui mediu previzibil, în care investitorii americani să poată opera.Theodor Stolojan, fostul premier al României, a explicat pentru „Adevărul“: „Prăbuşirea sistemului economic socialist a salvat ţările capitaliste de la intrarea în recesiune la începutul anilor ‘90. Ei au evitat intrarea în recesiune prin pătrunderea pe pieţele create ca urmare a prăbuşirii sistemului economic socialist. Asta e concluzie clară“.
Fişierul de alături conţine o listă dintr-un document al Ambasadei SUA în România în care sunt enumerate firmele care intraseră pe piaţa românească până în 1994.

Exemplul din publicitate

Rese Palley este un american care în 1990 a venit în ţara noastră pentru a pune bazele publicităţii româneşti. Bogdan Enoiu, şeful McCann-Erikson, l-a cunoscut în 1990. „Palley era 99,99% agent CIA. Era un tip super-deştept, n-am văzut aşa ceva“, l-a caracterizat Enoiu pe Rese Palley în cartea lui Petre Barbu, „Primul an de publicitate“. Palley a fondat în România firma de publictate Rom-KU, alături de Adrian Drăghici. Rom-KU a schimbat faţa Bucureştiului, fiind prima firmă care a plasat reclame pe autobuzele RATB şi pe taxiuri. Aşa au apărut reclamele outdoor la companii americane precum Apple sau R. J. Reynolds Tobacco. Prin firma Rom-KU multe servicii necunoscute până atunci românilor au intrat pe piaţa de la noi: de la televiziune prin cablu, la reviste glossy sau de IT, până la centrale telefonice. Toate aduse în România cu expertiză americană. „Între 1990 şi 1994, am creat în România un sistem capitalist şi am antrenat o întreagă generaţie de viitori antreprenori“, spune Rese Palley pe site-ul său personal. Palley are în prezent 93 de ani şi locuieşte în America.

http://www.cocoon.ro/?p=9288

Nicolae Ceauşescu

Mărturiile unui fost ofiţer al serviciilor secrete sovietice în legătură cu operaţiunea de înlăturare a lui Ceauşescu

"Inspecţiile obiectelor nucleare efectuate de Agenţia Internaţională pentru Energia Nucleară au scos la iveală faptul că, începând cu anul 1985, România a efectuat experimente chimice secrete în scopul obţinerii materialelor necesare creării unei bombe nucleare. Potrivit estimărilor experţilor, Ceauşescu ar fi reuşit să obţină bomba nucleară către anul 2000. Aceste planuri au fost zădărnicite de conspiraţia serviciilor secrete."

Presa rusă publică, în premieră, mărturiile unui ofiţer al serviciilor ruse care a participat la operaţiunea comună a CIA, KGB, GRU şi serviciile maghiare de înlăturare a dictatorului român.

În Budapesta, la direcţia de informaţii a trupelor sudice, Roman era cel mai tânăr ofiţer. Un locotenent major în poziţia de maior, nu e de glumă! „Ce carierist”, cârteau căpitanii bătrâni. Cu toate astea, nici ei nu putea nega faptul că nimeni nu cunoştea atât de bine limbile străine precum acest tânăr.
Roman vorbea foarte bine germana şi franceza, iar maghiara şi româna, ca şi rusa, de altfel, îi erau limbi materne. S-a născut şi a crescut în Transcarpatia, în oraşul Muncaci, iată de ce nici nu ştia cât sânge maghiar sau românesc îi curge prin vine. La petreceri, prietenii îl întrebau: ce naţionalitate are? Citându-l cu ironie pe Bismarck, locotenentul major spunea că „românii nu sunt o naţionalitate, ci o profesie”.
În acea perioadă, în România, spre deosebire de Ungaria, nu existau trupe sovietice. Din această cauză un ofiţer al spionajului militar cu greu îşi putea exercita sarcina de monitorizare a programului nuclear românesc. Cele mai utile rămân vizitele în Transilvania şi întrevederile cu maghiarii români. La Timişoara, serviciile secrete sovietice dispuneau de o reţea largă de agenţi secreţi.

Fariseii politici

Ca un profesionist adevărat, Roman timp de 20 de ani nu a deconspirat niciun nume, locurile conspirative şi parolele colaboratorilor săi români. Cu toate acestea, el a dezvăluit unele detalii ale operaţiunii de înlăturare a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. Şi acest lucru a fost determinat de…însuşi Gorbaciov.
Acum, cu ocazia aniversării a 80 de ani, în presa occidentală a pornit o întreagă campanie în favoarea lui Mihail Sergheevici. Toţi îl slăvesc pe „Gorbi”… Şi chiar însuşi Gorbaciov este interesat de menţinerea unei imagini de bunel blând. Spionul rus recunoaşte că i-a fost silă să asculte cum în primăvara anului trecut, primul şi ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice a condamnat la Bucureşti execuţia soţilor Ceauşescu în decembrie 1989. La întrevederea cu jurnaliştii, fostul lider sovietic a declarat că ei au fost împuşcaţi „asemenea unor animale”, iar acest lucru nu trebuie făcut, „oricât de complicată ar fi fost situaţia în ţară”.
În cadrul unei vizite private, fostul preşedinte sovietic s-a întâlnit cu fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. Cei doi aveau multe lucruri de care să-şi aducă aminte. Execuţia soţilor Ceauşescu la peretele unui veceu rămâne pe conştiinţa lor, afirmă Roman.
În noiembrie şi decembrie 1989, tânărul spion rus a exercitat funcţia de traducător al unor şefi superiori, sosiţi cu o misiune secretă de la Moscova. Ore întregi, generalii GRU au purtat discuţii cu şefii serviciilor secrete maghiare. Roman îşi aminteşte bine că oaspeţii din capitală au subliniat în mai multe rânduri că acţionau în conformitate cu ordinele ministrului apărării al URSS şi preşedintelui sovietic Mihai Gorbaciov. În acea perioadă, înlăturarea unui şef de stat putea fi autorizată doar de Secretarul General al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică.
Cu toate acestea, ofiţerii GRU erau circumspecţi şi au decis să acţioneze doar prin intermediul serviciilor maghiare.
Abia acum, prim-ministrul de atunci al Ungariei, Miklos Nemet, recunoaşte într-un interviu publicat în ziarul „Magyar Hirlap” că serviciile maghiare au livrat armament opoziţiei române în ajunul evenimentelor tragice, fiind antrenaţi în tabere militare din Ungaria. Timp de două decenii acest lucru era menţinut în taină. Pe lângă aceasta, în rând cu maghiarii, viitorii „revoluţionari” erau instruiţi şi de specialiştii sovietici din trupele speciale.
Lucrurile nu s-au limitat doar la acestea. Serviciile sovietice şi maghiare au reuşit să recruteze mulţi funcţionari români de partid şi din aparatul de stat. Cu viitorul preşedinte al României şi prieten al lui Gorbaciov a lucrat rezidentul Direcţiei Principale a KGB.
GRU avea în vizor armata română. Printre agenţii recrutaţi se afla şi viitorul ministru al apărării în primul guvern al lui Iliescu – generalul Victor Stănculescu. Pe atunci el era printre favoriţii Elenei Ceauşescu. Deplină încredere în amantul soţiei avea şi Nicolae Ceauşescu.
Cu toate acestea, rolul principal în organizarea acţiunilor diversioniste în România l-au jucat nu KGB, GRU sau serviciile secrete maghiare. O bună parte a operaţiunilor au aparţinut CIA.
Astăzi, conducătorul secţiei CIA pentru Europa de Est, Milton Bearden, recunoaşte că toate acţiunile subversive au fost dirijate din Washington. Care a fost totuşi tehnologia schimbării regimului din România? În prima etapă – discreditarea lui Ceauşescu. În acest scop, zeci de agenţi ai serviciilor secrete lucrau pentru ca în presa internaţională să ajungă cât mai multe „materiale compromiţătoare” despre dictator şi anturajul său. Spre exemplu, ziarele scriau că Comandatul Suprem al Armatei a conferit gradul de locotenent căţeluşului său de pluş.
În etapa a doua a operaţiunii s-a recurs la promovarea unor posibili succesori ai dictatorului. Astfel, în presă a apărut informaţia că posibilul succesor al lui Ceauşescu ar putea deveni Ion Iliescu. În a treia etapă a războiului informaţional s-a pus accentul pe manipularea informaţiilor cu privire la evenimentele din Timişoara, unde în timpul ciocnirilor cu agenţii Securităţii române „ar fi decedat cetăţeni paşnici”.
Roman îşi aminteşte cum cadavrele celor „asasinaţi” au fost prezentate la toate posturile de televiziune din lume, fiind aduşi, în realitate, din morgile din regiune. De fapt, aceste cadavre aparţineau unor persoane care au murit de moarte bună. Americanii plăteau sanitarilor câte o sută de dolari pentru „o bucată”. Pentru România din acea perioadă această sumă era una enormă.

Antihristul ucis de Crăciun

În timpul Crăciunului catolic, viaţa din Ungaria se opreşte. Iar în Transilvania, unde se afla Roman, situaţia era tensionată. În noaptea de 26 spre 27 decembrie, postul român de televiziune a prezentat procesul asupra soţilor Ceauşescu.
Audierile au fost scurte. Lui Ceauşescu i-a fost încriminată asasinarea a peste 60 de mii de persoane. Astăzi, potrivit datelor de care dispunem, pe străzile din Bucureşti şi Timişoara au decedat în jur de o mie de persoane. Dar există şi un alt detaliu, pe care nu-l putem ignora, pierderile din rândurile militarilor şi organelor de forţă. Printre ei, peste 325 de persoane au fost omorâte şi 618 rănite. Acest lucru demonstrează că pe teritoriul României au acţionat grupuri înarmate pregătite în bazele militare secrete din Ungaria. Tot atunci în România au ieşit la iveală şi ţintaşii sportivi. (Amintiţi-vă cum în octombrie 1993 nişte ţintaşi trăgeau în Moscova asupra Clădirii Parlamentului şi asupra trupelor de destinaţie specială „Vâmpel”). Este de evidenţiat că în acea perioadă nu au existat nici un fel de competiţii sportive. După 25 decembrie, 257 de bărbaţi au zburat din Bucureşti în unul din statele din Orientul Apropiat.
… După pronunţarea sentinţei, condamnaţii au fost scoşi în curte şi puşi la zidul unui veceu soldăţesc. Când Nicolae Ceauşescu a înţeles că i-a venit sfârşitul, a început să cânte „Internaţionala”, apoi a strigat „Jos trădătorii!”. Au răsunat rafale de arme. Soldaţii au descărcat în Ceauşescu şi soţia sa peste 90 de gloanţe. Acest lucru a avut loc la ora 14.50, la 25 decembrie. Când cadrele erau prezentate la postul de televiziune, o voce de după cadru a spus: „Antihristul a fost ucis de Crăciun!”.
Organizatorul procesului împotriva lui Ceauşescu a fost fidelul general Victor Stanculescu. La scurt timp după ce a obţinut comanda asupra forţelor militare ale României, acest agent al câtorva servicii secrete a trecut deschis de partea complotiştilor.
Şi nu doar el. Ceauşescu a fost trădat şi de conducerea Securităţii. De altfel cum poate fi explicat faptul că împotriva atotputernicului şef al Securităţii, generalul Iulian Vlad, niciun martor nu a acceptat să dea mărturii, iar „dulăii de pază” ai lui Ceauşescu, generalii Virgil Măgureanu şi Victor Stănculescu au ocupat posturile de şef al Serviciilor Secrete şi respectiv ministru al apărării.

Frica de bomba atomică românească

La sfârşitul anului 1988, „problema românească” a devenit una centrală în negocierile lui Gorbaciov, Şevarnadze şi Iakovlev cu Occidentul. Problema nu consta în faptul că în presa sovietică Ceauşescu era prezentat drept un „stalinist” şi duşman al perestroicii, chiar dacă acesta într-adevăr a declarat în cadrul congresului PCR că „mai curând Dunărea îşi va schimba cursul decât va fi realizată perestroika în România”.
Problema nu a constat nici în antipatia personală a lui Gorbaciv faţă de Ceauşescu. În marea politică nu există loc pentru sentimente. Există doar interese. Acestea coincideau la Bush-tatăl şi Goraciov într-un singur subiect comun: să nu permită României să devină o puterea nucleară. Mai ales că exista deja problema ambiţiilor nucleare ale Chinei.
Potrivit lui Roman, Bucureştiul inițiase proiectului realizării armei nucleare în anul 1976. Pentru fabricarea acesteia a fost format un grup de fizicieni, care lucrau într-un centru secret din oraşul Măgurele.
Aşa cum este astăzi în cazul Iranului, oficial, lucrările erau realizate în domeniul energeticii nucleare. Rezultatele pozitive i-au permis lui Ceauşescu să declare oficial în mai 1989 despre faptul că, din punct de vedere tehnic, România este capabilă să producă arme nucleare. În decembrie 1989, Ceauşescu a fost înlăturat şi executat. În zadar s-a lăudat. Pentru crearea bombei nucleare românii mai aveau de lucrat încă zece ani.
Roman povesteşte că cei doi generali GRU nu au plecat la Moscova după asasinarea lui Ceauşescu. Împreună cu grupul spionilor militari din Grupul de Sud al forţelor militare sovietice, au trecut din Budapesta la Bucureşti. Au început căutările contactelor printre fizicienii români.
Desigur, sovieticii nu aveau nevoie de secretele legate de producerea armei nucleare. Nu era nevoie decât înlăturarea oricărui pericol de scurgere a informaţiei legate de tehnologiile nucleare din România. Cu ajutorul CIA, această problemă a fost rezolvată.
Peste doi ani, în 1991, noua guvernare a României a acceptat să supună sub controlul absolut al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Nucleară obiectele şi centrele de cercetare nucleară. Pentru o perioadă îndelungată, în România s-au aflat 13,5 kg de uraniu îmbogăţit (80 la sută). Iată de ce în 2003, în colaborare cu CIA şi Serviciul de Informaţii Externe a Federaţiei Ruse, au organizat o operaţiune secretă de transportare şi neutralizare în Rusia a materialului nuclear. Acesta a fost adus la Bucureşti cu un transport militar, încărcat în Il-76 şi transportat la uzina de concentrate chimice din Novosibirsk.
Transportarea a avut loc la comanda Agenţiei Internaţionale pentru Energie Nucleară şi finanţată de Ministerul Energeticii al SUA. Operaţiunea a fost executată de Comisia Naţională pentru control asupra activităţii nucleare a României. Ministerul industriei nucleare a Federaţiei Ruse a executat funcţia de coordonator al operaţiunii. Totuşi, aceasta a fost monitorizată şi de experţii americani.
Inspecţiile obiectelor nucleare efectuate de Agenţia Internaţională pentru Energia Nucleară au scos la iveală faptul că începând cu anul 1985 România a efectuat experimente chimice secrete în scopul obţinerii materialelor necesare creării unei bombe nucleare. Potrivit estimărilor experţilor, Ceauşescu ar fi reuşit să obţină bomba nucleară către anul 2000. Aceste planuri au fost zădărnicite de conspiraţia serviciilor secrete.

sursa: argumenti.ru

Reprodus din publicatia online ANTIMEDIA

20 februarie 2011

http://trezirealarealitate.ro/…/marturiile-unui-fost-ofit…/…#

Omar Hayssam, prima reactie la capturarea lui Munaf: Momentul adevarului se apropie!

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 28/08/2015

Omar Hayssam, condamnat si el pentru rapirea jurnalistilor in Irak a comentat pe Facebook aducerea in tara a lui Moahammed Munaf. El se intreaba daca cei care se bucura de aducerea lui in tara sunt lucizi pentru ca odata cu acest lucru adevarul va iesi la suprafata si ii va elibera pe cei doi.
"Munaf a ajuns în țară! În sfărşit. Mi-e greu să mă bucur cu toată inima, e vorba de un cunoscut al meu, un apropiat adus să ispăşeasca nevinovat o sentința nedreaptă… Mi-e greu sa nu mă bucur, văzănd că momentul adevărului se apropie inevitabil, iar adevărul îmi este fara îndoială favorabil.
Văd că multă lume se bucură iar în ceea ce îi priveşte pe unii mă întreb dacă bucuria lor e sinceră sau lucidă…
Salut acțiunea autorităților române! Eficiența dovedită a aparatului de Stat, este benefică pentru reputația patriei mele şi, mesajul clar că nimeni nu se poate sustrage justiției şi rigorilor legii nu poate fi interpretat decât cu solidaritate şi măndrie națională. Vorbesc în cunoştința de cauză şi, deşi sunt într-o poziție ironică rostind acestea, nu există nici un dram de sarcasm sau nesinceritate în cele afirmate.
Cum nimic nu este întămplător în această lume iar dreptatea şi adevărul sfărşesc întotdeauna prin a se afirma răspicat, am un sentiment de bine. Speranța mi-e mai vie, detenția mai usoară. Cred ca voi fi liber, la fel şi Mohammed Munaf. Faptul ca este închis este trist dar necesar pentru a-i schimba statutul de fugar, urmărit de eterna suspiciune a vinovăției şi de anatema terorismului. Ca să cureți o rană trebuie să o deschizi. Dar durerea e prețul necesar vindecării", a scris in numele lui Omar Hayssam echipa sa de comunicare pe pagina sa de Facebook.

http://www.stiripesurse.ro/omar-hayssam-prima-reactie-la-capturarea-lui-munaf-momentul-adevarului-se-apropie_965414.html

Ceausescu ne-a lasat mostenire un stat la cheie: fara datorii, cu o industrie puternica, o agricultura irigata si intensiva. Noi in douazeci de ani am pierdut totul, inclusiv independenta statului!

Acum se vede clar cata dreptate avea Ceausescu cand a fortat industrializarea Romaniei chiar cu sacrificarea bunastarii populatiei si chiar cu sacrificarea propriei vieti si cat de iresponsabili au fost cei care timp de 20 de ani au deschis larg portile capitalurilor straine.
Bancile si multinationalele urmand logica profitului maxim nu au dat Romaniei decat locuri de munca prost platite, expatrierea integrala a profiturilor, sugrumarea concurentei autohtone, transformarea tarii intr-o piata de desfacere. N-am invatat nimic din lectiile istoriei. Capitalurile straine nu vin intr-o tara subdezvoltata sa o dezvolte, ele vin sa faca profit maxim, adica sa spolieze si sa jefuiasca, iar cand nu mai e nimic de luat, se retrag.
Daca aceste capitaluri ar contribui la iesirea din subdezvoltare atunci nu ar mai exista exista tari subdezvoltate.
Departe de a contribui la dezvoltare, capitalurile straine intretin subdezvoltarea, o alimenteaza prin concurenta ucigatoare care o fac industriilor nationale, prin distrugerea monedelor locale, prin promovarea coruptiei pentru a-si inlesni interesele.
Desi suntem in Europa din punct de vedere geografic ca profil economico-social ne indreptam spre America-latina sau Africa.
Vechii liberali isi dadeau foarte bine seama de asta cand au lansat lozinca “prin noi insine”.
Acum Romania se confrunta cu o dubla indatorare, indatorarea statului la FMI si indatorarea populatiei la bancile occidentale. Ceausescu dupa ce a platit datoria externa a Romaniei a modificat constitutia in sensul ca a interzis contractarea de noi datorii.
Stia el ce stia! Personal nu cred ca exista iesire pentru Romania in actuala conjunctura geopolitica.
Ceausescu ne-a lasat mostenire un stat la cheie: fara datorii, cu o industrie puternica, o agricultura irigata si intensiva. Noi in douazeci de ani am pierdut totul, inclusiv independenta statului. Tara s-a depopulat, patru milioane de oameni lucreaza in strainatate, s-a inglodat in datorii insurmontabile.

(autor Florian Liviu)

http://fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=333469&title=ceausescu-ne-a-lasat-mostenire-un-stat-la-cheie-fara-datorii-cu-o-industrie-puternica-o-agricultura-irigata-si-intensiva-noi-in-douazeci-de-ani-am-pierdut-totul-inclusiv-independenta-statului

Iar noi am pierdut si cheia....
Sau ne-a furat-o cineva?....

Scrisoare către un colonel, oricare ar fi el!

L-ai cunoscut, domnule colonel, atunci când tu săreai gardul să mergi la discotecă, în anii adolescenţei tale naturale de elev de liceu militar. Pe vremea când el, permanent-agreat de secretarul de partid şi de C.I.-stul Liceului, vă dădea „în gât pe toţi” şi vă rânjea mot...otolic atunci când se uita la voi de dincolo de grilajul arestului Liceului Militar. L-ai simţit domnule colonel, atunci când tu veneai zgribulit de la vreo Olimpiadă naţională de matematică şi primeai drept recompensă o învoire de 24 de ore, iar el era plecat cu vreo săptămână mai devreme în vacanţă, pe baza de pile-cunostinte-relatii la „judeţeana de partid”. L-ai cunoscut domnule colonel, atunci, la repartiţia de la finalul Liceului, tu, şef de promoţie, ai nimerit la cele mai ingrate arme, în timp ce el, Licheaua Liceului, a fost trimis la o Şcoală mai „subţire” şi mai aducătoare de foloase materiale: cazarmare sau intendenţă!
L-ai cunoscut, domnule colonel, atunci când l-ai întâlnit pe câmpul de instrucţie. Tu locotenent, cu porthartul pe coapsă, conducând plutonul în exerciţii demonstrative şi el, grăsun, specialist în făcut cafelele şi în calculele traseului şefului pe care îl deservea linguşitor. Tu, locotenent. El deja, locotenent-major.
L-ai cunoscut, domnule colonel, atunci când te-a invitat – o singură dată – condescendent, să-l vizitezi, cu familia, acasă. Tu locotenent cu nevasta luată din iubire şi cu un copil crescut într-o cameră din Căminul de pe Antiaeriană” (unde deja, fostul tău coleg, face acuma repartiţii pe bază de linguşiri domestice!). El, deja căpitan, în apartamentul cu 5 camere, duplex, pe bulevardul Victoria Socialismului, repartizat, la Revoluţie, pentru fapte extraordinare. Atunci l-ai văzut cât e de priceput în „ale politicii”: ai înţeles atunci că fraierul clasei s-a învârtit şi că a fi “şef de promoţie”, în politică nu înseamnă nimic, dacă nu ştii să te unduieşti slugarnic ca şi foştii ospătari ce-au ajuns, între timp, miniştri!
L-ai cunoscut, mai încolo, domnule colonel, atunci când te-a chemat să conduci, vreun birou prin SMG. Şi te-ai simţit mândru că eşti coleg cu el, dar mândria ţi s-a stins atunci când ai văzut că, între el şi tine, erau încă vreo câteva exponate blonde, de conjunctură, dar destul de militar-politic-lascive, care fuseseră avansate, la ceas de seară, la grade mai mari decât ale tale.
L-ai cunoscut, domnule colonel, atunci când, după o muncă de vreo 5-6 ani şi cheltuieli mai mari decât pentru cumpărarea unei Dacii, ţi-ai dat doctoratul. În „ştiinţe militare”! Şi, Licheaua ţi-a fost „raportor” al tezei şi te-a desfiinţat şi te-a făcut „cu ou şi cu oţet” ! Nu pentru valoarea ştiinţifică a tezei şi nici pentru că ai contrazis strategiile de moment ale partidului la putere. Ci doar pentru faptul că nu ai avut sarmale cu smântână la masa de „după”, şi teza nu s-a încheiat la cârciuma din Militari unde trăgea el de obicei!
L-ai recunoscut, domnule colonel, pe la diverse televiziuni, dând lecţii de patriotism, de strategii de înzestrare şi de cumpătare bugetară. Aceeaşi Lichea care-şi adăuga la declaraţia de avere, an de an, zeci de hectare de intravilan şi sute de mii de euro obţinuţi din „vânzări anterioare”. Aceeaşi Lichea care se trage de brăcinari cu toţi marii afacerişti ai capitalei şi cu toţi marţafoii care se laudă că, cică, conduc România! Licheaua perfectă, cea care a semnat zeci şi zeci de treceri din proprietatea publică a statului în proprietate privată a diverşilor dezvoltatori imobiliari a terenurilor cele mai bune ale Armatei.
Tu te-ai ocupat, domnule colonel de partea operativă a Armatei dintr-un apartament, confort 2, din periferia capitalei de judeţ. În timp ce Licheaua coordona repartiţiile „mocca” a sute de apartamente din toată ţara din telefonul lui mobil cu numar de Franţa sau Maroc! Prin interpuşi ca să nu i se „vadă” urma”!
L-ai cunoscut, domnule colonel atunci când, după ani de condus batalioane şi regimente, ţi-a trimis controale tematice, „de dărâmare”, ca să te înlocuiască cu proprii lui protejaţi. Tot atunci ţi s-a pus şi nodul ăla în gât când l-ai văzut punându-i cu mâna lui steaua pe umăr ignobilului tău subordonat care-a avut grijă de licitaţiile unităţii în favoarea firmelor primarului din garnizoană.
Ai tăcut şi tu domnule colonel, precum au tăcut şi profesorii tăi de la Academie, cand ţi-au „pus în braţe” teza de doctorat a blondei de la Cotroceni, doctoranda în ştiinţe militare. Şi-ai tăcut şi nu ai spus nimic! Şi te-ai apucat de lucru! Ca să îi faci pe plac comandantului suprem! Unde îţi este acum onoarea? Că oricum blonda aia nu a reuşit să treacă de anul al doilea, chiar dacă a bătut din tocul cizmuliţelor să i se dea doctoratul în doar doi ani!! Te-ai prevalat de condescendenţa tipic militară şi i-ai pupat mâinile cu buzele tale crăpate prin poligoanele de la Cincu sau de la Jegălia. Şi i-a plăcut !
Şi ţie, domnule colonel ţi-a fost ruşine de tine dar nu ai spus nimic. Tu nu erai decât organul de transmisie dintre secretariatul ministerului şi soldatul din Kosovo!
Ai tăcut şi ai îndurat umilinţe de la diverse „nepoţici” necoapte, puse nitam-nisam şefe pe la diverse Colegii de Apărare. Şi nu te-ai revoltat… sperând şi tu la o stea, care să-ţi încetăţenească statul la coadă la macrou în Piaţa la Matache! Iar steaua nu a venit! Nu era nici Crăciunul şi nici partidul din garnizoană nu a considerat că peşcheşul de 50 de lei pe care l-ai dat din pensia ta (încă ne-recalculată!) poate contrabalansa sponsorizarea de miliarde a vreunui vremelnic primar PSD (pardon, prin tradare se poate anagrama… UNPR) de la Sectorul 2!
Ai îndurat domnule colonel, pentru un şnur pe umăr (care e aurit doar pentru ei) şi care cică ar însemna recunoaşterea Patriei. Şi pentru ideea aia nobilă pentru care intraseşi în Liceul Militar când nici nu aveai 14 ani (de-a trebuit să-ţi semneze tata în locul tău): Patria şi Patriotismul!
Îţi rânjeşte acum Licheaua şi face mişto de tine! Aşa e? El, cu stele de general pe umăr, şi tu, cu alea trei dungi de colonel pe care te temi să nu ţi le taie la pensie? Îţi rânjeşte din pâlcul politic de unde se ascunde? Şi de unde încă mai face afaceri? Să-ţi fie de bine domnule colonel! Şi te mai şi amăgeşti că până la urmă „viaţa o să facă dreptate”? Poate o sa-ti facă dreptate….cu 25% mai puţin… că e criză!
Gândeşti naiv domnule colonel! De-aia, mai bine să nu fii şef de promoţie! Cel puţin, nu în Armata Română!
Si când te gândesti că, în perioada interbelică, marile unităţi erau denumite după numele comandanţilor lor! Acuma au ajuns să fie denumite după partidele care prevalează în teritoriu: asta e garnizoana UNPR, asta e garnizoana PDL… dă-mi mie Aviaţia că-ţi dau eu ţie Marina Militară, ia Forţele Terestre că-ţi dau la schimb Logistica… un fel de pokeraş ca în gară la Mizil. Cu România inter-schimbabilă în rolurile lui Tanţa şi Costel!
Domnule colonel,...
Şi totuşi,... Armata asta Română… a cui mama dracului o mai fi?

PS: Nu stiu cine-i AUTORUL, dar acest text circulă intens pe Internet şi e-mail! Orice asemănare cu un personaj real este pur întâmplătoare! Important este mesajul pe care îl transmite!...

ROMÂNIA POST-DECEMBRISTĂ, un abator național generalizat și degenerat!...

Un abator generalizat, teritoriul unor criminali de conjunctură, care au sacrificat pe „altarul” capitalismului tot ce a avut mai bun, atât ca oameni, cât și ca bunuri această țară!... Vă mai amintiți probabil de sloganurile din 1990, care trimiteau industria românească la fier vechi, acuzând-o de lipsă de performanță, în condițiile în care RSR își disputase până în decembrie 1989 locul I în lume în multe domenii de activitate, iar locurile 2, 3, 4 și 5 și le disputa cu state cu mari pretenții pe scena mondială!...
Faptul că 1990 a însemnat sfârșitul unei epoci de glorie și de împliniri pentru țară și pentru popor, nu mai trebuie demonstrat. O demonstrează din plin eforturile „eroilor” post-decembrist, care de 25 de ani muncesc din greu la asasinarea a ceea ce a fost Republica Socialistă România și tot nu au terminat!... Ba,... chiar mai mult,... acești „eroi” ai României post-decembriste se scarmă... și se tot scarmă, ca să inventeze tot felul de motive și de modalități prin care nu doar să-i culpabilizeze pe cei care au construit România Socialistă, stat modern, independent și suveran,... dar vor să-i mai și tragă la răspundere pentru că după 1945 aceștia s-au purtat cu toată omenia cu cei care acum aplică din plin principiul conform căruia: „Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită!”... Dar ce să-i faci?!?... Nesimțiți și impostori au fost acești „vocali” atunci,... la fel de nesimțiți se manifestă și astăzi prin intermediul „pâlniilor” dogite de vremuri și de cât le-au uzat inclusiv în perioada ante-decembristă, ca să-i laude pe cei de la care atunci mai aveau câte un os de ros.
Am încă foarte vie în memorie situația creată de politicienii ratați, care au venit la Putere în România post-decembristă după pseudo-alegerile din 1996, aducând cu ei cei „15.000” de specialiști. Poate specialiști în distrugere și jafuri,... pentru că alte rezultate nu s-au văzut în țara noastră ca urmare a acțiunilor lor!...
Aveam în subordine la vremea respectivă unul dintre cele mai moderne laboratoare de electronică din țară, echipat și dotat la cel mai înalt nivel tehnologic prin grija și înțelepciunea celui care conducea în acel moment Centrul Operativ Zonal „BANAT” al SRI!...
Politicienii de doi bani, „capitaliști plini de pricepere”,... au „reorganizat” instituția, desființând centrele operative zonale, iar laboratoarele electronice au ajuns la... casare. Nu a fost acceptată de către conducerea de la București nici un fel de concesii, indiferent de cât de bune sau de rare erau multe dintre aceste echipamente!...
Și nu doar acestea au fost „ideile” demente ale politicienilor post-decembriști, impuse țării ca să le fie doar lor bine, pentru că poporul se știe foarte bine cum trăiește, iar dovada acestui fapt este că bieții români au fost nevoiți să-și ia lumea în cap și să plece încotro au văzut cu ochii.
La fel au procedat și cu tot ce ținea de dotarea și înzestrarea Armatei.
Este deja bine-cunoscut masacrul pe care l-au ordonat cei ce au ca scop doar distrugerea României, pentru casarea tehnicii de aviație, doar pentru a avea motiv ca să importe pe bani grei avioane la fel de vechi, la care alții au renunțat din motive de retehnologizare și ne-au găsit pe noi pe post de groapă de gunoi militar a Europei!... Doar banii cu care au continuat să îndatoreze și să înrobească poporul român sunt adevărați!...

Puteți, dacă vreți și dacă vă mai țin puterile, să citiți și materialul de aici:

https://povestideaerodrom.wordpress.com/2012/11/17/abatorul-viselor-de-dural/

SÂNGE PE MÂINILE LUI ION ILIESCU.
Cum împărțea Armata și Poliția dreptatea cu pumnii în 13-15 iunie 1990

Mi-au căzut ochii peste câteva imagini din timpul evenimentelor care au avut loc în zilele de 13-15 iunie 1990 în București. Atunci când Ion Iliescu a chemat minerii pentru a ”planta flori” în București și pentru a se asigura că în România se va instaura ”democrația” lui.

Imaginile arată cum civilii erau bătuți de către bestiile din Armată și Poliție. Civilii sunt acuzați fără probe, sunt bătuți bestial fără să fie judecați, lipsiți de apărare. Dacă pe străzile din București minerii împărțeau dreptatea cu bastoane, tărnacoape și lanțuri de fier, la TVR dreptatea se împărțea pe loc de către bestiile din Armată și Poliție.

Așa arată doar o mică pare din atrocitățile comise în acea perioadă în care Ion Iliescu, actualul președinte de onoare al Partidului Social Democrat, le mulțumea minerilor pentru aportul adus la instaurarea ”democrației” în România. Evident, nimeni nu a plătit pentru aceste fapte

https://video-fra3-1.xx.fbcdn.net/hvideo-xfp1/v/t43.1792-2/10946358_753601878080137_982890396_n.mp4?efg=eyJybHIiOjE1MDAsInJsYSI6NDA5Nn0%3D&rl=1500&vabr=511&oh=d960f23df4ece6f911fe5ae0633abe86&oe=55E978B8

http://www.dantanasa.ro/sange-pe-mainile-lui-ion-iliescu-video-cum-impartea-armata-si-politia-dreptatea-cu-pumnii-in-13-15-iunie-1990-atentie-imagini-socante/

Criza refugiaţilor e de fapt o invazie musulmană organizată


Dintr-o dată, ca din senin, sute de mii de musulmani din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu iau cu asalt Europa. Se trece prin graniţele maritime ale Greciei, prin graniţa Macedoniei şi prin gardul lui V. Orban, la frontiera cu Serbia, ca prin brânză. Nimeni şi nimic nu poate opri valul acesta uriaş de imigranţi musulmani porniţi într-un exod ca în vremea marilor migraţii, când s-a luat cu asalt Imperiul Roman. De exemplu turiştii români, ca să treacă din Grecia prin Macedonia, aproape toţi dau şpagă la vameşi să nu fie controlaţi ca pe vremea comunismului şi să se poată întoarce acasă. Ei pun banii în talonul autoturismului la control. Dar sute de mii de imigranţi din Orientul Mijlociu trec de vamă sau graniţă pe la „vama cucului”, fără să-i întrebe nimeni de sănătate. Se aruncă de formă câteva grenade lacrimogene ca să nu se spună că nu fac nimic grănicerii. E ciudată aceasă masă uriaşă de imigranţi pornită din senin spre Europa. Vinovatul moral e politica externă americană din vremea „primăverii arabe”, care a înarmat gherilele islamiste pentru a introduce „democracy” în ţările conduse de dictatori laici. Valul de imigranţi care asaltează Europa este rodul politicii externe ale SUA, care a destabilizat Africa de Nord şi Orientul Mijlociu cu „primăvara arabă” şi au adus indirect la putere Statul Islamic şi gherilele islamiste. Toate aceste acţiuni americane au ca scop slăbirea puterii şi unităţii Uniunii Europene, aşa cum a fost afacerea Euromaidan din Ucraina, care a aruncat ţara în război, sărăcie şi subdezvoltare. Deja serviciile secrete europene nu mai pot să tacă şi să ţină ascunsă cauza acestui val de refugiaţi musulmani care vor schimba structura etnică şi religioasă a Uniunii Europene, accelerând musulmanizarea bătrânului continent. La televizor se văd reportaje cu refugiaţi musulmani scandând „Germany, Germany”, lucru care arată că ştiu bine ce fac şi ce urmăresc. Între refugiaţi, aşa zişi paşnici, se ascund luptătorii Statului Islamic care vor arunca Europa în aer. La vama Negru Vodă, dintre România şi Bulgaria, deja refugiaţii sirieni au ameninţat poliţiştii de frontieră români, care asistau ca nişte babe, cum ne ameninţau că ne aruncă în aer ţara şi vor ucide români. Poliţia în loc să-i aresteze s-au făcut că nu văd. Deja serviciile secrete austriece nu mai pot să tacă şi acuză public SUA şi fundaţiile finanţate de Soroş că organizează şi plătesc acest exod musulman în Europa ca să lovească în UE. Ziarul austriac InfoDirekt, apropiat armatei, a publicat recent un articol, pe baza unui raport al serviciilor de informații ale armatei (Österreichischen Abwehramts), conform căruia organizații neguvernamentale din SUA ar finanța traficul de imigranți către Europa. În special pe cel în care sunt aduși imigranți de pe coastele libiene spre Italia meridională.
Conform articolului publicat de ziarul austriac, serviciile secrete de la Viena estimează că pentru fiecare persoană care ajunge în Europa ca refugiat costul este mai mare de 3.000 de euro sau dolari, așa cum se spunea până acum în unele publicații. ”Cei care aduc refugiați în Europa cer sume exorbitante. Care pornesc de la 7.000 de euro și ajung până la 14.000 de euro, în funcție de zonele de unde se pleacă și de diversele organizații de traficanți. Dar imigranții care vor să fugă din țările lor sunt mult prea săraci pentru a da acești bani”, se spune în raport. Spionajul austriac ar avea informații că ”organizații din SUA au creat un model de co-finanțare și contribuie substanțial la costurile cerute de traficanți”. Ar fi vorba de ”aceleași organizații care, în 2013, au aruncat Ucraina în haos”, aluzie la acele ONG-uri americane, așa-numite ”umanitare” și ”pentru drepturile omului”. ONG-uri despre care, se știe foarte bine, au fost create de Departamentul de Stat al SUA sau direct de speculatorul și finanțatorul ”revoluțiilor portocalii” din fostele state sovietice, magnatul american de origine evreiască George Soros, părintele cunoscutei Human Rights Watch. Aceşti refugiaţi musulmani nu sunt chiar aşa săraci precum par. Unii dintre ei au zeci de mii de dolari la ei să plătească călăuzele. Românii nu pot trece în Schengen, deşi sunt cetăţeni europeni, dar islamiştii au culoar liber peste frontiere. Curios? De asemenea, nu înţeleg de ce aceşti refugiaţi musulmani nu emigrează în ţări arabe bogate ca Arabia Saudită, Dubai, Kuweit sau Emiratele Arabe Unite în care se pot integra mult mai uşor şi au aceeaşi religie. Nu! Ei doresc doar în Europa ca să le plătească statul ajutoare sociale că stau acasă să facă mulţi copii? E aici şi o supapă etnico-religioasă la criza seculară din Orientul Mijlociu şi deturnarea atenţiei spre Europa. Aşa se poate explica şi finanţările unor ong-uri americane pentru refugiaţii musulmani. În acest context consider că actualul val masiv de imigranţi din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu nu e consecinţa unui crize umanitare, ci un exod bine organizat şi finanţat pentru o invazie musulmană a Uniunii Europene, care va duce la schimbarea structurii entice, religioase şi politice a bătrânului continent, chiar mai înainte de anul 2050, când a profeţit transformarea în Califat Islamic a Europei scriitorul francez Houellebecq.
Ionuţ Ţene


Nu este si punctul meu de vedere.
Adica nu sunt in totalitate de acord de tot ce se scrie si cum se scrie.
Aducand acuzatii Americii, fara sa explici de unde a inceput raul, mi se pare
anormal acest punct de vedere.

Sa ne aducem aminte ca, in urma cu cativa ani buni, Presedintele nostru de atunci i-a invitat pe nemti, pe francezi si pe rusi, in Texas, la un pocker texan.
N-au venit si n-au sustinut propunerea lui de a interveni in Irak cu forte NATO, dar sub egida ONU, ca in Iugoslavia.

De atunci Europa s-a cam despartit de America, trecand un pic de partea rusilor.
Acum, se intreaba Sabin Orcan, de la B1 tv, de ce nu se intervine in forta impotriva
Statului Islamic.
Eu i-as raspunde asa:
De ce atunci Franta si Germania nu au vrut sa se intervina in Irak, la fel cum au fost de acord cu Iugoslavia?
Acum e mai greu si pentru faptul ca avem un Presedinte care are Premiul Nobel pentru Pace.
Dar si in aceasta situatie America nu uita pozitia Frantei si Germaniei, de atunci.
Asa cred eu.

Nu uitati ca Bernard Kouchner, ministru de externe de stanga, in guvernul lui Sarkozy de dreapta, a spus clar: "Sadam Hussein nu poate fi dat jos decat
prin interventie militara la sol."
Acum, Laurent Fabius sustine acelasi lucru impotriva ISIS: sa se intervina terestru.
Asa cum au facut francezii in Mali.
Pai, ce mai stau? Sau vor sa treaca tot americanii in fata?
Sa li se zica ca sunt "jandarmii lumii"? Pai, nu?

Una peste alta, eu cred ca Franta si Germania au resursele necesare pentru a-i primi
si a-i folosi, pentru moment, in economie si redresare demografica.
Consecintele nu vor intarzia, insa, sa apara.
Chiar ceva mai repede decat in Franta, unde/cand magrebinii au fost adusi initial ca servitori.
Europa va avea, insa, capacitatea americanilor de a-i integra?
Si de a stapani fenomenul printr-o "immigration choasie" de tip american, cum sustinea Sarkozy?
Nu cred, dar vor incerca. Vor reusi? Poate, dar cu multe costuri.

Islamizarea Europei nu poate fi facuta asa cum au facut cu India, unde au ucis peste 20 de mil. de indieni. Frica si teroarea nu sunt suficiente.
Asta e forta lor actuala. Cucerirea demografica, asa cum spunea si Hassan al II-lea,
cand spunea ca vrea Ceutta si Melia de la spanioli, e mai grea. Cere sute de ani.
Pentru moment, cu timpul, ne vom obisnui cu fenomenul.
Nimeni nu va avea curajul, de unul singur, sa ia taurul de coarne.

Ar fi multe d spus, dar ma opresc aici. Pentru ca ceea ce sustin este pur si simplu
ceea ce simt, ceea ce intuiesc eu. Si nu adevarul. Pe care nimeni nu are pretentia ca il detine.

Adevărul ieşit acum la iveală…

Posted By: EXPUNERE.COM September 25, 2015

Cu privire la subiect, în mod sigur voi primi şi de această dată o invitaţie călduroasă de a merge să mă întîlnesc cu făuritorii mei, însă, dacă toată lumea ar fi iubit adevărul, dacă unii ziarişti din Ţară nu s-ar fi vîndut asasinilor, adevărul n-ar mai fi umblat astăzi zdrenţuros şi cu capul spart. Nici nu-şi intră bine decembrie în drepturi, că presa o dă cotită şi învîrtită cu asasinarea soţilor Ceauşescu. Indiferent ce a fost şi cum a fost, Preşedintele Republicii Socialiste România (pentru cei mai tineri, aşa era denumirea oficială a ţării noastre în 1989), Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, Elena Ceauşescu, erau oameni de stat, şi au fost eliminaţi în stil mafiot, prin împuşcare cu rafale de Kalashnikov, în marea Sărbătoare a Sfîntului Crăciun, după o „judecată” sumară şi strîmbă. După execuţia barbară şi ruşinoasă, dictată pe 24 decembrie, prin telefon de la Bucureşti, de un grup din care făceau parte Brucan, Iliescu, Măgureanu, Roman, Voican, Militaru, Kemenici, care aveau garanţia impunităţii lor, totul s-a prăbuşit în România şi am ajuns astăzi, realmente, sclavi într-o sărăcie lucie. Cît curaj au Petre Roman şi restul asasinilor cînd afirmă că „trupurile Ceauşeştilor şi filmul execuţiei au dispărut timp de cîteva ore! Cred că extratereştii le furaseră. Ex preşedintele României şi soţia sa, Elena Ceauşescu, nu au fost condamnaţi de un tribunal oficial. Au fost executaţi potrivit unei hîrtii, scrisă şi semnată la data de 23 decembrie 1989 de către Ion Iliescu, dată la care acesta nu avea nicio calitate oficială în conducerea statului român, în afară de cea de şef al găştii de „profitori sub acoperirea” de revoluţionari, ce încercau anihilarea adevăraţilor revoluţionari, pentru a nu scăpa din mînă puterea. Conform zicalei „frica păzeşte bostănăria”, la scut timp după asasinarea celor doi, de teamă că poate le va veni rîndul şi lor, călăii au trecut urgent la abolirea pedepsei capitale în România, iar unii au părăsit Ţara. Ceauşeştii au fost ucişi cu sînge rece, iar cei implicaţi în asasinarea cuplului prezidenţial ar trebui sa răspundă în faţa legii. Acum!

Cu prilejul discursurilor publice, Preşedintele Nicolae Ceauşescu atrăgea atenţia cu privire la pericolul imperialismului, cum că poate duce la pierderea identităţii economice, a identităţii de neam şi chiar a independenţei naţionale. Aşa s-a şi întîmplat după lovitura de stat. Cercetaţi documentele, aşa am făcut şi eu, apoi o să vă vreţi să îl comemoraţi. Politica externă a lui Nicolae Ceauşescu se baza pe „neamestecul în treburile interne ale altor state”. Şi pentru că pe plan internaţional fostul preşedinte acţiona şi gîndea româneşte, trebuia înlăturat şi înlocuit cu o marionetă care gîndea şi acţiona pe dublu canal: în favoarea marilor puteri capitaliste, dar păstra, prin telefonul roşu, conexiunea cu Moscova. Cinismul cu care un plutonier, pe numele său Dorin Cârlan relata anul trecut execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale, la un post central de televiziune, citez – „am făcut-o ferfeniţă pe Elena Ceauşescu şi i-am scos polimerii din cap odată cu creierii, oasele şi sîngele,” m-a cutremurat şi m-a determinat să cred că omul are bujiile ancrasate. Ori s-a scrîntit după crimele comise. Ori a fost special ales în plutonul de execuţie, pentru că nu era întreg la minte. Plutonierul acesta împuşcase doi oameni, comisese două crime, nu cu un glonţ, ci cu rafale, şi deborda de entuziasm infantil pe ecran, facînd din asta o bravadă publică. Cei care au înfăptuit asasinatul şi cei care l-au comandat, în urma mascaradei judiciare, n-au nicio scuză. Cu toate că au acţionat la comandă externă şi internă şi sub manipulările ce au guvernat lovitura de stat din 1989. Se pare că avem o vocaţie de a ne asasina patrioţii. Istoria stă mărturie. La fel ca şi Mareşalul Ion Antonescu, preşedintele Nicoale Ceauşescu a strigat înaintea primul glonţ: „Trăiască România liberă şi independentă, moarte trădătorilor!” S-a avut mare grijă, însă, ca această parte a filmului (cosmetizat, falsificat şi trucat) difuzat pînă la intoxicaţie, în fiecare an, înainte de Crăciun şi care a făcut înconjurul lumii, să nu ajungă la public, să fie tăiată. De fapt, un asasinat politic abominabil, la scara istoriei, o ruşine pentru noi, execuţia cuplului prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşesc pe 25 Decembrie, la Sfînta Sărbătoare a Naşterii Mîntuitorului, este un asasinat anticreştin, iar sub acest blestem a urmat involuţia poporului în libertatea şi democraţia mult-visată de naivi. Asasinarea soţilor Ceauşescu a fost folosită ca „o veste minunată” în presa vremii. Toate ziarele titrau cu litere de-o şchiopă: „O veste minunată: dictatorul a fost prins şi împuşcat!” O manipulare grosolană! Criminalii înlocuiseră vestea minunată a Naşterii Domnului Iisus, sărbătoarea creştinului român, cu vestea “minuantă a crimelor comise”.

Ceauşescu le stătea în cap occidentalilor. De fapt a fost omorît pentru că a ridicat Ţara de la stadiul de semifeudalism la cel al civilizaţiei. Devenise extrem incomod puterilor Occidentului. Ceauşescu a oferit românilor educaţie de înaltă clasă, într-un învăţămînt gratuit, loc de muncă garantat, locuinţă pentru fiecare familie sau tînar, asistenţă medicală gratuită (chiar dacă nu se ridica la standardele europene de astăzi, cînd românii mor cu zile). A oferit demnitate umană şi protecţie socială. Ce-a dat capitalismul românilor? Sărăcie, şomaj, hoţie, tîlhărie, corupţie de stat, miniştri şi parlamentari puşcăriaşi, droguri, etnobotanice, escrocherie, homosexualitate, lesbianism, prostituţie, sclavie, discriminare, crime şi pistol la brîu tuturor nenorociţilor. Cine a suferit în regimul dinainte de ’89? Puturoşii, proştii, curvele şi hoţii de buzunare. Desigur, şi atunci se făceau abuzuri, dar nu pot fi comparate cu cele de astăzi. Ultimii 24 de ani de după lovitura de stat şi asasinarea cuplului prezidenţial au fost cu adevărat dramatici. Părinţii au trăit dictatura cu regim socialist, nu comunist, cum zic necunoscătorii şi ignoranţii, care nu ştiu pe ce lume trăiesc şi cu ce se mănîncă Istoria de pînă în 1944 şi chiar cea pînă în 1964. Într-o dictatură cu regim socialist, Ceauşescu a construit extrem de multe edificii, ca să aibă ce-şi însuşi, ce închide, vinde şi demola capitaliştii. S-au ridicat patru milioane de apartamente unde s-a mutat jumătate din populaţia ţării, s-au construit fabrici şi uzine mari, unde au muncit peste zece milioane de oameni, s-a construit Transfăgărăşanul, metroul, Canalul Dunăre-Marea Neagră (după care tînjesc mulţi, astăzi), Casa Poporului, Sidex Galaţi, Oltchim, Petromidia, şcoli, grădiniţe, spitale, creşe, pe care capitaliştii nici n-au fost în stare să le dea cu var. România a pierdut în cei 24 de ani de la lovitura de stat aproape întreaga industrie, a pierdut suveranitatea şi independenţa economică. Generaţiile prezentului trebuie să afle că familiile tinere primeau locuri de muncă şi apartamente de la stat, după terminarea facultăţii studenţii primeau repartiţie, iar învăţămîntul şi sănătatea erau gratuite. Priviţi acum sutele de mii de copii abandonaţi de părinţii plecaţi la muncă în Occident, priviţi fabricile de şomeri, adică universităţile care îi lasă pe tineri în voia libertăţii haotice. Da, teoretic, socialismul e o noţiune neprietenoasă. Dar, cei mulţi, talpa ţării, nu se zbăteau în sărăcie ca astăzi, cînd sîntem liberi să întreţinem bugetul statului fraudat de guvernanţii şi politicienii, care s-au îmbogăţit pe spinarea poporului. Controlul asupra populaţiei este mult mai extins azi decît în socialism, doar că nu mai e realizat prin forţă, ci prin mijloace subtile: carduri şi credite, înregistrarea neconstituţională şi abuzivă şi expunerea codului numeric personal, controlul opiniei publice (adică tot prin frică). Românii au fost forţaţi să devină consumatori. Li se dau lefuri pe card, ca să consume după nevoile Occidentului, de parcă românii nu ar mai avea voinţă proprie, dar şi ca să-i obişnuiască cu banii virtuali. Urmează cărţile de identitate cu CIP şi detectare prin GPS inclusă. Spre deosebire de perioada de dinainte de 1989, azi stai cu frica în sîn ca o să ajungi şomer, eşti liber pe naiba, doar să te plimbi pe jos, să-ţi dai copilul la şcolile particulare ale mafioţilor şi pe bani grei, eşti obligat să cumperi manualele analfabeţilor din sistem, altfel i se scade nota copilului. Astea da, „succesuri” democratice! În socialism nu vedeai oameni dormind pe stradă, daţi afară din case sau de la serviciu, nu vedeai ţărani săraci. Ceauşescu a construit o economie puternică, cum n-a avut România înainte de război, pentru ca să fie independentă şi să nu cerşească la F.M.I., B.M. etc.

Dar, ca preşedinte, cînd nu eşti dator organismelor financiare mondiale, eşti considerat dictator, eşti invadat de şacali, ţi se iau resursele naturale, iar poporul este transformat în contribuabil activ, (deşi nu are loc de muncă, taxele sînt obligatorii) sclav şi consumator. Libia, Egipt, Siria, şi România sînt exemple vii în acest sens. L-au eliminat pe Ceauşescu cînd Ţara nu mai avea datorii şi economia mergea strună. Tocmai cînd terminasem de plătit datoriile şi urma să ne bucurăm de un nivel de viaţă european, de teamă că vom concura puerile occidentale, au venit alogenii şi-au pus gheara pe avuţiile naţionale. Chiar dacă în socialism, pentru o perioadă scurtă s-a mîncat mai puţin, a fost sănătos, s-a trăit fără căldură, s-a dat curent electric cu porţia, chiar dacă pîinea, zahărul şi uleiul erau cartelate, aşa s-au plătit datoriile externe. Nu existau milionari şi miliaradari care să fraudeze statul. Azi există mîncare şi pîine din belşug (puterea de cumpărare fiind zero), dar garnisite cu euri mortale, care au răspîndit boli, obezitate, cancer, diabet, gradul de îmbolnăvire al populaţiei fiind triplat. S-au înmulţit boschetarii, copii străzii, mai ceva decît cîinii comunitari, presa e plină de scandaluri, crime; miliardarii de carton au conturile doldora, şi n-au dat o zi cu sapa. Legea-i făcută pentru ei, au maşini luxoase şi pistolul la brîu. Toate acestea lucruri fermecătoare au fost înscrise în planul loviturii de stat din 1989. Ne merităm soarta. Să trăiţi bine!

Aşadar, mă întorc la întrebarea unui ziarist român din presa centrală. „De ce n-a făcut Ceauşescu autostrăzi”? Simplu: exportul către Rusia şi spre celelalte ţări se făcea pe căile ferate şi pe apă. Specialiştii timpului au gîndit în conformitate cu necesităţile practice. Nimeni nu a umblat în opinci în perioada socialistă, de acum înainte vom umbla poate desculţi. Opinca e încălţare ecologică şi mi-e teamă că nu ne vom permite s-o cumpărăm. După 1989 cîţi kilometri de autostradă s-au construit? Poate răspund miniştrii de la transporturi sau Bechtel? Toată bogăţia Ţării adunată cu sudoarea poporului a fost confiscată de „elita” politică şi financiară, în cîrdăşie cu organismele financiare mondiale, de băieţii şmecheri, de pungaşii pripăşiţi pe la noi şi prin guvern, care ne dau atît cît să nu murim de foame. Chiar nu înţeleg de unde toată stupizenia unor colegi de breaslă de a se raporta doar negativ la ceea ce fost pe vremea lui Ceauşescu? Să lăsăm trecutul distrus cu bună ştiinţă şi cu rea credinţă, şi să-i întrebăm pe neisprăviţii care au acumulat averi uriaşe, pe care nu le puteau realiza într-un mileniu prin muncă cisntită, de ce au îndatorat ţara pînă la sufocare, de ce au jefuit averea ţării pe care au depus-o în bănci străine, de nu mai are ţara fonduri pentru investiţii, pentru salarii şi pensii? Dacă tot se plîng că nu mai sînt bani pentru investiţii, de ce nu investesc ei banii furaţi de la popor? De ce oare tot aşteptăm noi investitori străini? Aceştia nu vor urmări niciodată binele ţării unde fac investiţia, ci, firesc, propriul lor profit, cît mai mare, pe care-l vor externa, în valută, nu în lei. Leii îi lasă pentru vînzătorii de Ţară autohtoni, care le asigură calea spre cîştiguri ilicite. Cei care au guvernat după lovitura de stat, n-au fost în stare să construiască nimic în Ţară, în afara de sedii de birouri pentru stors românul de ultima leţcaie. Toţi au fost puşi pe căpătuire. Au devalizat băncile (Bancorex, Banca Agricolă, Banca Religiilor etc…), întreprinderile, fabricile, combinatele, au sărăcit populaţia prin inflaţie de 300%. Sub minciuna Iliesciană în coabitare cu a lui Petrică în plover, numită „privatizare”, producţia României a fost redusă la tăcere treptat. Ce nu s-a putut fura, s-a vîndut străinilor cu capital majoritar sau total pe mai nimic, preţul fiind sub cel de fier vechi, dar pe mită grasă.

Un fost funcţionar al Ministerului Economiei de pe vremuri, de formaţie economist, azi pensionar, mi-a explicat cum s-a reuşit înainte de 1989 performanţa echilibrului economic şi absorbţia în procent de 100% a forţei de muncă tinere, cum România a refuzat orice contact cu F.M.I.-ul şi cu alte organisme financiare internaţionale, care încercau atragerea României în capcane. „Trepăduşii n-aveau ce căuta în rotiţele sistemului,”, mi-a declarat, “tocmai de aceea sistemul economic nu avea nici noxe, nici fisuri. Nu existau clase favorizate. Multe din lucrurile de dinainte de ’89 – păstrînd proporţia evoluţiei în timp – erau superioare celor de azi. Atunci erau tot felul de organisme de cinste şi control, care rezolvau problemele oamenilor, azi nu ai la cine apela, hoţii se dau drept conducători.” Studii recente arată că pe atunci toată populaţia activă avea slujbă, astăzi aproximativ 6 milioane de români îşi caută de lucru în afara ţării. Toţi românii aveau locuinţe, azi sînt datori pe viaţă băncilor străine, scoşi în stradă şi executaţi silit. Atunci se întrerupea curentul electric zilnic, astăzi nu avem bani să-l plătim. Atunci erau cîteva ore de televiziune pe zi, astăzi, sute de posturi TV ne aduc în case violenţă, destrăbălare, circ politic, crime, dezmăţ, sexualitate, pornografie, homosexualitate, care tulbură minţile copiilor şi îndeamnă la sex de la vîrste fragede, ducînd la angoase, la frustrări, sinucideri şi conflicte interioare cu sinele. Despre ce economie vorbeşte astăzi guvernul? Coloşii industriali, care decenii la rînd au asigurat producţia internă şi exporturile ţării noastre, au fost bombardaţi.

Nu sînt bani pentru salariile medicilor, se desfiinţează şcoli şi spitale, sănătatea e la mîna grupurilor farmaceutice care condiţionează numirea factorilor de conducere şi politica instituţiilor de sănătate. „Regimul socialist investea cam 30% din PIB în cercetare-dezvoltare, tehnică militară (tancuri), aerospaţială (avioane inclusiv supersonice), agricultură, infrastructură (căi ferate, drumuri şi poduri la sate, canale şi sisteme de irigaţii, baraje, canalizări)”. Ce a adus, aşadar „revoluţia”, pardon, lovitura de stat? Libertatea de a merge la căpşuni, libertatea sclaviei pe pămînt românesc şi dispreţul Occidentului. O ţară primită cadou în 1990, fără un leu datorie externă şi cu destui bani cash (a se înţelege lichiditate B.R.C.E.), a fost sufocată de datorii pentru generaţii de-a rîndul. Imediat după lovitura de stat, Petre Roman, premier pe atunci, a anunţat că industria ţării este un morman de fiare vechi”, o minciună colosală, care a dat startul jafului, aflat şi azi în desfăşurare.

Aşadar, de ce a fost asasinat Nicoale Ceauşescu? Pentru că a condamnat invazia U.R.S.S. în Cehoslovacia în 1968; pentru că a construit Casa Poporului, a doua clădire ca mărime în lume după Pentagon; pentru că România era al patrulea exportator de armament din Europa; pentru că a construit metroul din Bucureşti, Centrala atomică de la Cernavodă, canalul Dunăre-Maria Neagră; pentru că în primăvara anului 1989 România achitase toate datoriile externe în valoare de peste 18 miliarde de dolari; pentru că acumulase depozite de aur în Banca Naţională (volatilizate astăzi şi trimise în excursie, peste hotare); pentru că a interzis avortul şi a încurajat natalitatea, aducînd populaţia la peste 22.000.000, pentru că nu a avut conturi în străinătate cum au pretins neobolşevicii; pentru că a construit peste patru milioane de apartamente; pentru că producţia de oţel a ţării era de 8% din producţia mondială, iar în funcţie de acest lucru România putea modifica oricînd preţul oţelului la bursă; pentru că a construit peste 10.000 de şcoli, universităţi şi grădiniţe, aproape 100 de hidrocentrale; pentru că România avea una din cele mai dezvoltate reţele de cale ferată din Europa; pentru că, începînd din 1973, Nicolae Ceauşescu a permis înfiinţarea a 48 de societăţi mixte, cu participare de capital occidental în ţară şi străinătate, iar volumul schimburilor comerciale cu Occidentul aproape se dublase: de la 28% în 1965, la 45% în 1974; pentru că între anii 1971-’75, România a înregistrat o rată anuala de creştere de 11,8%, cifră neegalata niciodată în plan european. Pentru toate acestea şi pentru vina de a nu fi fost un patriot de ocazie, ci unul adevărat, Ceauşescu a fost asasinat cu sînge rece, într-o frenetică grabă, în ziua Sfîntă a Crăciunului. Dacă încerci astăzi să vorbeşti despre Ceauşescu eşti imediat catalogat drept comunist sau nostalgic. În cazul meu, nu pot fi acuzată nici de participaţiune la sistem, nici de nostalgie comunistă. Pe vremea asasinilor lui Nicolae Ceauşescu, ajunşi între timp miliardari cu ajutorul americanilor, mă ocupam cu biberonul. Studiaţi documentele de arhivă şi veţi vedea ce-a făcut Ceauşescu cu banii de la F.M.I. şi de la Banca Mondială, şi ce-au făcut aceşti democraţi grăsuni de bătătură, specializaţi în escrocherii financiare la şcolile politice de vară ale partidelor.

Studiaţi documentele! Preşedintele împuşcat de cei cîţiva antiromâni, îndoctrinaţi de „agenturili străine” nu vi se va mai părea atît de sinistru. Ceauşescu a fost cu adevărat un patriot. În afara lichelelor care au prădat statul român după 1989 şi au devenit chiaburi, astăzi, poporul zace în sărăcie, exploatat mişeleşte, de aproape un sfert de veac. Zidul de la Tîrgovişte e prea mic pentru aceste haite de politicieni care au subminat şi ruinat România postdecembristă!

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: art-emis.ro

Telford Taylor, Procuror american la Tribunalul de la Nuremberg pentru crimele de război declară, împotriva responsabililor cartelului petrolifer şi farmaceutic IG Farben, următoarele:

   „Crimele de care sunt acuzaţi aceşti indivizi nu au fost comise de furie sau pentru o reacţie neaşteptată. Nu se construieşte o enormă maşină de război într-o răbufnire de pasiune, nici un lagăr ca şi Auschwitz într-o crampă de brutalitate. Scopul lor era să construiască din poporul german o maşină militară care să îşi poată impune propriul domeniu în Europa şi în alte naţiuni dincolo de mări. Au fost urzeala mantiei negre a Morţii care a devastat Europa.„

Această arhivă a fost publicată mulţumită Dr. Rath Health Foundation, o organizaţie non profit.

După 60 de ani de linişte, arhivele istorice ale Tribunalului pentru crime de război care au stabilit cine sunt responsabilii celui de-al Doilea Război Mondial par să fie în sfârşit disponibile publicului din toată lumea. Actualmente, cărţile de istorie ne învaţă că al Doilea Război Mondial a izbucnit din cauza unui dictator nebun, Hitler şi de urmaşii săi nemiloşi, naziştii.

Cu toate acestea, zeci de mii de documente istorice ale Tribunalului din Nuremberg, publicate recent online, descriu în mod neechivoc, că:

   Al Doilea Război Mondial, un conflict care a costat viaţa a peste 60 de milioane de persoane, a fost planificat şi finanţat de cel mai mare cartel chimic şi farmaceutic din lume. La acea vreme, germana IG Farben era constituită din Bayer, BASF, Hoechst şi alţii.
   Forţa care a pus în mişcare cel de-al Doilea Război Mondial era ambiţia IG Farben de a obţine controlul asupra pieţelor mondiale ale petrolului şi medicamentelor, eliminând orice concurenţă prin forţă.
   Companiile din grupul IG Farben au finanţat ridicarea la putere a partidului nazist şi transformarea democraţiei germane într-o dictatură.
   Planul coaliţiei dintre nazişti şi IG Farben pentru dominarea lumii prevedea trei faze: prima era cucerirea continentului euroasiatic; a doua era cucerirea Marii Bitanii şi a tuturor coloniilor; a treia era înfrângerea militară a SUA şi a celorlalte ţări din lume.

Aşa cum toată lumea ştie, planul coaliţiei dintre nazişti şi IG Farben pentru dominarea lumii a fost distrus de angajamentul majorităţii ţărilor din lume şi de sacrificiile lor extraordinare.
Cu toată că această victorie a fost importantă pentru toată rasă umană, noua ordine postbelică era deja influenţată de interesele naţiunilor câştigătoare, în termeni de petrol şi medicamente: Acţiunile cartelului IG Farben au fost înmânate concurenţilor lor economici din ţările învingătoare.
   Directorii cartelului IG Farben, după o simplă „avertizare” la Nuremberg, au fost imediat reintegraţi de noii proprietari ai acţiunilor de la IG Farben în Statele Unite şi în Regatul Unit pentru a contribui la consolidarea cartelului petrolifer şifarmaceutic la nivel mondial.

Aceste fapte, au fost totuşi ascunse în mod esenţial lumii întregi; toţi au fost păcăliţi să creadă că, cu primul proces de la Nuremberg, împotriva responsabililor militari şi politici, „principalii criminali de război” au fost deja înmânaţi justiţiei.
Binenţeles că nu era aşa. După acest prim proces, Tribunalul din Nuremberg a condus alte 12 procese. Printre acestea, cel mai important era împotriva cartelului petrolifer şi farmaceutic IG Farben. Directorii cartelului, conform Procurorului american Telford Taylor, erau principalii criminali de război, fără de care al Doilea Război Mondial nu ar fi fost posibil.
E de neconceput şi intolerabil faptul că rasa umană trebuie să continue să bâjbâie în întuneric atunci când e vorba de responsabilii celui de-al Doilea Război Mondial: cea mai mare crimă comisă până acum pe planeta pe care trăim.

Studenţi, profesori, cercetători ştiinţifici, politicieni şi milioane de persoane din toată lumea sunt invitaţi să se informeze din această arhivă, pentru a avea un punct de plecare în încercarea de a înţelege mai bine istoria. Acest lucru este important mai ales atunci când ne gândim că multinaţionalele continuă şi acum să se folosească de forţa militară pentru a-şi îndeplini propriile obiective mondiale.

http://art31.ro/arhivele-nurimberg-cine-a-fost-in-spatele-celui-de-al-doilea-razboi-mondial/

Orașul românesc care a ajuns zestrea unui criminal de război

Într-un apartament modest din Toplița, ticsit cu cărți și documente de arhivă, locuiește Ilie Șandru, un scriitor și istoric în vârstă 80 de ani. De câțiva ani, scriitorul e martorul unei situații pentru care încă nu a găsit un nume: orașul în care locuiește a fost retrocedat bucată cu bucată. “Parcul, primăria, biblioteca au fost date, spitalul la fel. Toate pădurile, cum te duci pe munte, nu mai sunt ale Topliței. Sunt ale acestui urmaș al familiei Urmanczy, care a cerut să i se dea tot și i s-a dat”, spune cu voce tremurând.
Cum a fost posibil să se ajungă aici? O dată cu legile retrocedării, care ar fi trebuit să repare nedreptățile făcute de regimul comunist, au apărut situații aberante. “ Nu s-a precizat în legile de restitutio in integrum până unde merge moștenirea. Păi înseamnă că orice individ poate să vină să ceară, și eu sunt urmașul lui Ștefan cel Mare, pot să cer Moldova?”, explică revoltat Șandru.
La Toplița nu a venit urmașul lui Ștefan cel Mare să revendice moșteniri, ci urmașul unui anume nobil maghiar Urmanczy. Nu era prima controversă legată de acest nume. În urmă cu câțiva ani, Șandru și câțiva intelectuali de pe plan local s-au împotrivit ca bustul nobilului maghiar, Nandor Urmanczy, să fie expus în parcul orașului, alături de Eminescu și Miron Costin. Din cercetările istorice reieșea că familia Urmanczy n-a prea iubit românii. “Nandor Urmanczy a înființat batalioanele Urmanczy, în 1918-1919 au intrat în Ardeal și au făcut 157 de crime. Pur și simplu au intrat și au atacat populația civilă,” precizează istoricul.
Între timp, Transilvania devine parte a României și mulți nobili maghiari aleg să plece în Ungaria: li se spune optanți unguri. Majoritatea primesc despăgubiri pentru pământurile rămase în România, iar din aceste pământuri li se va da țăranilor câte o bucată, o dată cu reforma agrară. Așa s-a întâmplat și cu cei din familia Urmanczy. Dar, în anul 1940, când în Transilvania se instaurează regimul lui Horthy, același Nandor Urmanczy vine cu armata de ocupație în Toplița și pedepsește toți țăranii împroprietăriți din pământurile lui. “A arestat și a maltratat vreo 17 țărani, a omorât vreo patru sau cinci. După care și el se retrage cu armata ungară, o dată cu Horthy și este declarat criminal de război. Dar nu este judecat pentru că moare în anul 1945”, ne explică Ilie Șandru.
Conform unei legi adoptate imediat după război, toate proprietățile criminalilor de război intră în patrimoniul statului. Prin urmare, nici vorbă ca regimul comunist să fi confiscat mare parte din averile nobililor Urnaczy.

Atunci când istoria se întoarce pe dos

Când urmașii familei Urmanczy au venit să revendice toate pădurile din jurul Topliței și tot ce are mai de preț orașul, Ilie Șadru și-a zis că istoria s-a întors pe dos. “Szabo Kalman, urmașul familiei Urmanczy, a prezentat acte din timpul ocupației maghiare în Ardealul de Nord. Atunci Nandor și-a trecut din nou în cartea funciară pământurile. Dar aceste pământuri au fost o dată expropriate prin Reforma Agrară din anul 1921 și s-au dat și despăgubiri. Apoi, pentru că a fost criminal de război, iar i-au fost luate pe drept. Am arătat documente doveditoare, dar nu a interesat pe nimeni”, concluzionează cu amărăciune Ilie Șandru.
Istoricul a găsit probleme și în linia de moștenire a celui care azi a devenit stăpân pe toată Toplița. “Urmanczy Nandor nu a avut urmasi direcți. Atunci s-a mers pe un alt arbore genalogic, fals. După legile statului român și după legile oricărui stat, moștenește unul care este în viață, nu unul care este decedat. Deci Urmanczy ăsta moare în 1945 și el este moștenit de un văr al lui mort în 1911. Se merge pe firul celuilalt de se ajunge la actualul moștenitor din Toplița”, spune Șandru.

Cum s-a ajuns la o astfel de situaţie

“Urmanczy Nandor era fratele strabunicului meu care a fost in Parlamentul Ungariei deputat, deci sunt ultimul urmaș din Toplița al familiei Urmanczy…”, tranșează scurt problema eredității Szabo Kalman, moștenitorul familiei Urmanczy, arătându-ne castelul pe care l-a recuperat și care a fost în perioada comunistă spital orășenesc. Pe lângă această clădire impunătoare și toate instituțiile importante din oraș, Kalman spune ca a recuperat și 900 de hectare de pădure și alte câteva hectare de teren. Și că urmează să mai solicite.
Oamenii din Toplița vorbesc că pe Kalman l-a ajutat foarte mult și faptul că a fost mulți ani viceprimar în Toplița. Și așa a avut acces la documente pe care le-a putut interpreta în favoarea sa, fără să întâmpine vreo rezistență din partea autorităților române. Szabo Kalman își dezvăluie filosofia de viață: “Noi tăcem. Și ne vedem de treaba”. Cât despre faptul că ar fi urmașul unui criminal de război, neagă categoric: „Propriu-zis despre Urmanczy Nandor s-a zis că a fost criminal de război, dar nu s-a găsit nimic”. Aflat în fața acestor controverse, Kalman neagă acum că ar fi cerut vreodată retrocedări de pe urma lui Nandor, ci de la alți înaintași, Ieronim șI Istvan.
„În toate aceste retrocedări fără cap, eu nu știu dacă statul român mai știe pe ce este stăpân în țara asta. Mă îndoiesc”

Ilie Șandru.

Reprezentanţii Forumului Transilvania Furată, ai Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni şi ai Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş au solicitat recent anchetarea de către DNA a retrocedărilor ilegale din Transilvania şi recuperarea de către statul român a miilor de proprietăţi care au intrat în posesia unor persoane care nu aveau acest drept.

Autor: Ionela Gavriliu
Sursa: Jurnalul.ro
Sursa acestui material: http://gandeste.org/general/orasul-...

Daca link-ul nu merge si sigur nu va merge, deoarece inamicul sta la panda, atunci pentru cei ce au cont de FaceBook avem un altul, neiculita, ca sa fentam reactiunea:

https://www.facebook.com/notes/teodor-b%C4%83lan/ora%C8%99ul-rom%C3%A2nesc-care-a-ajuns-zestrea-unui-criminal-de-r%C4%83zboi/1007693515918915

Din categoria „Să nu uiți, Darie!... Să nu uiți!...”: Lichidarea lui Vasile Milea.

Teodor Bălan·9 Octombrie 2015

Prin natura serviciului pe care îl îndeplineam în acel moment la Regimentul 44 tancuri de la Timișoara, am avut discuții frecvente la telefon cu generalul Vasile Milea în toate zilele fierbinți ale lui decembrie 1989, inclusiv până cu foarte puțin timp înainte ca acesta să moară. Era interesat să afle direct de la „sursă” detalii referitoare la starea de spirit a cadrelor și a militarilor în termen din unitatea de tancuri și de asemenea, detalii despre ceea ce se petrecea în stradă, știind foarte bine că toate aceste elemente se concentrau la mine.
Și eu am convingerea fermă, bazată pe argumente puternice, că ministrul Apărării Naționale al acelui moment a fost asasinat!...
Generalul Milea a fost un excepțional militar, educat și trecut prin toate etapele pregătirii militare și un mare patriot!... Iar militarii, în uriașa lor majoritate, apreciază deosebit de mult acest lucru!...
Militarii de toate gradele, dar în special cadrele, îl venerau și îl ascultau cu încredere în tot ce ar fi ordonat, fiind convinși că acela este lucrul corect!
Despre moartea generalului Milea s-a scris foarte mult pe parcursul acestor 25 de ani, dar conținutul articolului de mai jos mi se pare a fi cel mai apropiat de ceea ce s-a întâmplat atunci. Și convingerea mea este că Milea a trebuit să fie scos din joc, deoarece ca orice militar „de mic”,... nu s-ar fi lăsat angrenat în nici un fel de înțelegere mincinoasă,... și cu atât mai puțin în jocuri de trădare națională organizate de generalul Militaru sau oricine altcineva. În acel moment,... URSS-ul nu se bucura de o apreciere specială din partea cadrelor armatei române, iar generalul Militaru revenea deja în primul plan al politicii românești călărind un cal mort! Era cunoscut ca trădător de țară în favoarea sovieticilor și doar indulgența Președintelui Nicolae Ceaușescu, mult prea miloasă în mult prea multe cazuri de trădare, l-a scăpat de Militaru de la aplicarea pedepsei cu moartea pentru faptele sale!...
Prin urmare, prin dispariția generalului Vasile Milea se rezolvau/asigurau mai multe lucruri care ofereau drum liber și „liniștit” loviturii de stat din decembrie 1989:
1.- armata urma să treacă printr-o stare de paralizie generală, care în momentele dinamice ale acelor zile urma să însemne foarte mult! Să nu uităm totuși că Republica Socialistă România dispunea la acel moment de o armată foarte numeroasă ca efective, cu unități militare operative apte să declanșeze și să susțină acțiuni de luptă în condițiile „războiului întregului popor” (după principiul deja demonstrat atât de bine de vietnamezi), lucru care nu convenea câtuși de puțin actorilor loviturii inițiale/principale de stat declanșată în decembrie 1989 la Timișoara și cu atât mai puțin celorlalți actori de pe spațiul vestic, implicați și ei din ce în ce mai mult, de la zi la zi, rezultând astfel un lung șir de lovituri de stat la adresa României, șir care din păcate nu s-a terminat nici acum, după 25 de ani de nebunie!...
2.- rămas în viață, generalul Milea nu ar fi putut fi decredibilizat și scos astfel din jocurile politice și militare ale momentului, din cauza imensei sale credibilități în fața cadrelor militare ale armatei. În acest fel, din nou armata ar fi fost imposibil de implicat în lovitura de stat, iar cozile de topor, trădătorii din eșaloanele 2 și 3 nu s-ar fi putut manifesta în conformitate cu obiectivele loviturii de stat.
Sunt și alte motive care impuneau ca generalul Vasile Milea să dispară complet, dar nu are rost să le mai precizez aici, deoarece acum fie că sunt ultra-cunoscute, fie că nu mai interesează pe nimeni!...
În acest context, consider că merită să zăboviți puțin și să citiți articolul de mai jos, publicat și republicat de mai multe ori de-a lungul timpului!...
Lichidarea lui Vasile Milea
E timpul să dezvălui un detaliu de mare importanţă pentru înţelegerea circumstanţelor în care s-a dat lovitura de stat din decembrie 1989. În după-amiaza zilei de 16 decembrie, o sursă de prim rang, care este în viaţă şi poate depune mărturie, m-a informat în termeni strict confidenţiali că, dacă tulburările de la Timişoara se vor extinde şi în Bucureşti, generalul Milea, ministrul Apărării, va împiedica orice vărsare de sînge. Generalul Milea fusese contactat de aripa militară a grupului de conspiratori şi, în ciuda faptului că nu s-a angajat formal în organizarea loviturii de stat, a consimţit să facă jocul acestora.
Generalul Milea înţelesese că o lovitură de stat e necesară. În acelaşi timp, a dorit să rămînă totuşi la o anumită distanţă de conspiratori, pentru ca armata să beneficieze de o mai mare libertate de acţiune. Deşi nu am cerut permisiunea, cred că a trecut destul timp pentru a mă socoti dezlegat de secret. E vremea ca ceaţa din jurul lui Iliescu şi Măgureanu să fie destrămată.
Milea nu s-a sinucis. Milea a fost asasinat cu sînge rece. La mijloc a fost un pervers calcul politic. în condiţii normale, după răsturnarea lui Ceauşescu, puterea urma să fie preluată de aripa militară a conspiraţiei. Puterea ar fi fost deţinută de armată pînă la organizarea primelor alegeri democratice. Şi nu de pensionarii Armatei Române, ci de însuşi ministrul apărării, generalul Milea. Generalul Milea nu ar fi cauţionat nici dezinformarea opiniei publice şi, cu atît mai puţin, alegeri trucate. El nu s-ar fi complăcut în niciun fel de balet sovietic. Cu Milea în viaţă nu ar fi existat terorişti şi nici sîngeroasele convulsii pe care le-a suportat societatea românească. Pentru verticalitatea lui morală, Milea a fost asasinat. Ironia soartei a făcut ca, tocmai înainte de fuga lui cu elicopterul, Ceauşescu să cadă victimă unei înscenări de mari proporţii, montată chiar sub nasul lui în Comitetul Central. Dacă probele că Milea nu s-a sinucis, ci a fost asasinat sînt de o claritate înspăimîntătoare, nu dispunem încă de probe la fel de incontestabile privind persoana celui care 1-a ucis. Informaţiile converg către un ofiţer, dar ne abţinem încă să-i pomenim numele. Un fapt este cert: de asasinarea lui Milea nu a beneficiat cuplul Ceauşescu, ci cuplul Iliescu-Măgureanu. Cadavrul ministrului apărării naţionale i-a deschis actualului preşedinte al României drum, în linie dreaptă, către epicentrul puterii. Nu a mai fost nevoie decît de cîţiva terorişti şi de 1 000 de victime inocente. Puterea a fost preluată de civili şi nu de militari. Securitatea a reapărut, hărţuind şi culpabilizînd armata. Zarurile au fost aruncate peste trupul neînsufleţit al generalului Milea.

S.R. STĂNESCU („Ziua”, 15 august 1994)

Sursa articolului: http://www.ziartricolorul.ro/lichid...

Nu sint o ''bocitoare'' a ''erei" Ceausescu, dar nici nu imi neg trecutul. Am fost format ca om (socio-profesional) sub protectia unui climat de siguranta, respect si posibilitati aproape egale de formare ca "OM" si pentru mine copilul de taran CAP-ist sau de muncitor, si pentru copilul de prim-secretar al PCR. Nu zic ca nu exista o diferenta de ''tratament" intre mine si el, dar puteam sta in aceeasi banca si puteam lua aceeasi nota.
Acum, in aceasta pseudo-democratie, diferenta este colosala. Copilul de la tara are sanse minime sa invete la o scoala buna la oras, iar diferentele de comportament, afisare a superioritatii fara fundament sunt radicale. ''Copilul lui tata SENATOR" vine cu masina de mii de euro la scoala, hainele de pe el costa cit are ''amaritul' de la tara rezervat pe un an de scoala si numai o minune ii poate face colegi de clasa.
A... totusi a aparut a treia varianta, coleg cu copilul senatorului este, ori unul "bronzat" (tata manelist), ori unul rotofei si somnoros (tata interlop). Si sa vezi cultura frate si colaborari de geniu ce vor da cei doi, peste 20 ani.
Avem o viitoarea generatie ''superinteligenta si motivata” pentru a-si apara neamul si pamantul. Chiar credeti?
Imi rasuna in urechi din ce in ce mai des fraza care a spus-o N.Ceausescu inainte de a fi executat: "Veti deveni "slugili" capitalismului si imperialismului". Si ma intreb cu o lacrima curgindu-mi pe obrazul patat de rusine ca atunci, in 25 dec 89, am crezut ca el este "tiranul". Tradarea, vinzarea, vandalizarea, ferocizarea unei natiuni timp de 23 de ani cum se poate pedepsi?

Marin STAN

N.Ceausescu inainte de a fi executat:
"Veti deveni "slugili" capitalismului si imperialismului".

Deosebirea e urmatoarea:
Azi esti liber sa alegi a cui "sluga'' sa fii sau nu.

Pe vremea lui NC, erai fortat sa fii ''sluga'' cui voia el si partidul.

Ce e drept, in libertate, nu e usor de trait. Trebuie sa gandesti si sa hotarasti
tu pentru tine. Sub dictatura totul era dictat.

Copiii de nomenclaturisti aveau totusi destule avantaje.
Si aparatul de partid era bine selectat.

''Tradarea, vinzarea, vandalizarea, ferocizarea unei natiuni timp de 23 de ani cum se poate pedepsi?''

Exact cum prevede legea. Si nu cum dicta, din birou, un activist de partid.

Revin, insa:
Asta numai daca oamenii stiu ce sa faca si ce sa nu faca in libertate.
Daca nu stiu, sa invete.
Libertatea nu e pe gratis!