CAMERA DE WHISKY

Este...
Este un om deosebit pe care as vrea să-l am lângă mine, prieten real, nu doar virtual.
Este genul de om care nu m-ar plictisi, iar ca el avem multi altii, aici la Popas.
Cerul să îi binecuvinteze pe toti!

Emil Condor a scris:

Este...
Este un om deosebit pe care as vrea să-l am lângă mine, prieten real, nu doar virtual.
Este genul de om care nu m-ar plictisi, iar ca el avem multi altii, aici la Popas.
Cerul să îi binecuvinteze pe toti!

Asa este si eu subscriu celor spuse de tine,sunt multi oameni deosebiti aici chiar diferente de opinie sunt altele de multe ori,   

Diferentele de opinie trebuie să existe. TREBUIE...  
Ce plictisitor ar fi fără ele!

Emil Condor a scris:

Diferentele de opinie trebuie să existe. TREBUIE...  
Ce plictisitor ar fi fără ele!

Asa e:hug2:     

Ne-am întâlnit şi a fost frumos. Am stat la un pahar cu fresh (Geta) şi la o sticlă cu bere neagră (eu) şi am discutat. De data asta n-am reuşit să mai facem fotografii prin Timişoara, din cauza timpului (meu) mult prea drămuit... dar poate ne-om mai vedea o dată în viaţa asta...  

Seară bună tuturor!  

           

Anahoret a scris:

... a fost frumos.

Seară bună tuturor!  

Tot la capitolul frumos punem si vizita ta la Popas.
Multumim!

Toate cele bune!

Sa inteleg ca va prieste in "camera de whisky"... ne primiti si pe noi?

Am găsit ceva prin net şi nu m-am putut abţine.

Când nu este tâmpit şi se bagă în rahaturi politice, Cătălin Tolontan scrie bine. Precum aticolul apărut pe blogul său despre retragerea maratonistei Constantina Diţă. Ar fi un articol de manual pentru studenţii la jurnalism.

Dac-or mai învăţa ceva...

http://www.tolo.ro/2013/11/29/i-ar-fi-fost-usor-sa-nu-poata/

Anahoret a scris:

Cătălin Tolontan scrie bine.

Da, citisem articolul zilele trecute si am făcut-o cu plăcere.

La comentariile de acolo, un mucalit, autentificat Cosze, scria:
„Foarte frumos dl.Tolontan, stii sa scrii cand vrei, problema e ca nu o sa citeasca nimeni (tocmai pentru ca modelele noastre sunt altele).”

Din păcate, s-ar părea că acel cititor ar avea dreptate. Repet: din păcate!

Emile, literatura (şi nu doar a noastră) este plină de "oftaturi" asupra modelelor. Începând de la basmele noastre (numai acolo binele învinge răul) şi continuând cu poveştile medievale despre onoarea cavalerilor (onoare care, bineînţeles, era numai în poveşti). Asta este natura umană.

Când Euterpe se amuză...  

Azi ne-ai cam răsfătat...
Cu muzică bună, cu Whisky...  
Nu esti deloc lipsit de gusturi... gusturi fine.  

Cam atât a fost!
De mâne încep serviciul.
Ne-om mai citi pe la sărbători.
Să vă meargă bine!

Numai bine, prietene!
Totdeauna e o plăcere să te avem printre noi (si tu o stii!).  

Te imbratisez Dragos si ma bucur ca te-am citit,o seara minunata in continuare,ciao:)  

Anahoret a scris:

Sper să vă placă plimbarea.

Da, cred ca ti-ai gresit cariera... nici acum nu-i tarziu sa incepi ceva legat de arta fotografica!

dolion a scris:

Da, cred ca ti-ai gresit cariera... nici acum nu-i tarziu sa incepi ceva legat de arta fotografica!

Neee... asta-i doar pentru plăcerea proprie şi pentru prieteni. Ca şi cum cineva ar cânta la pian doar pentru acasă.

Felicitări tuturor pentru cele peste 135 000 de mesaje frumoase lăsate la Popas!   

Ce mă uimeşte în ultima vreme...

De fapt nu (numai) pe mine ci, în principal, pe Liviu Alexa care scrie în Ziarul de Cluj.

---

Ea e o fată bună, cu o viaţă rea. Şi îmi spune:
— Mă bate, Liviule, şi încă nici nu sunt căsătorită cu el [de parcă certificatul de căsătorie ar fi permisul pentru bătaie/ nota mea]. Îmi ia banii pe care îi câştig şi îmi spune că nu muncesc destul, apoi mă bate.
— De ce stai cu el?
— Îl iubesc.
— Te bate.
— Da, dar mă iubeşte.
— ...


El e un băiat simpatic, frumos îmbrăcat, ambiţios:
— Stau la muncă de dimineaţă până seara pentru 500 de euro pe lună. Nu mai vreau, vreau să îmi găsesc ceva mai bun, pe bani mai mulţi.
— Păi, şi de ce nu o faci?
— Mi-e frică. Dacă nu îmi găsesc nimic?
— O să stai acasă şi o să cauţi.
— Binee, Liviu, ţie ţi-e uşor să spui.
— Ce să îmi fie uşor? Ai un job plătit peste medie şi eşti nemulţumit. Vrei mai mult, dar te temi. Nu-ţi spun nimic, nu îţi dau lecţii, te întreb: ai curaj sau nu să iei decizia vieţii tale?
— Curaj am, dar aş mai sta măcar două-trei luni să îmi strîng bani de un laptop şi apoi plec.
— ...

---

Mai multe "uimituri" în URL-ul de mai jos:
http://www.ziardecluj.ro/ce-ma-mai-uimeste-pe-mine-in-ultima-vreme/

Măi oameni buni, minivacanţa de Crăciun şi Anul Nou s-a terminat, aşa că de mâine... mă duc să muncesc cu drag şi spor pentru-al ţării viitor!   

Îmi pare bine c-am mai putut discuta. A fost aproape ca pe vremuri! 

Să aveţi un an bun şi tot ceea ce vă doriţi, să vi se-mplinească!
Multă sănătate!

Anahoret a scris:

Măi oameni buni, minivacanţa de Crăciun şi Anul Nou s-a terminat, aşa că de mâine... mă duc să muncesc cu drag şi spor pentru-al ţării viitor!   

Îmi pare bine c-am mai putut discuta. A fost aproape ca pe vremuri! 

Să aveţi un an bun şi tot ceea ce vă doriţi, să vi se-mplinească!
Multă sănătate!

La fel si tie,multa sanatate si un an bun,te imbratisez cuu drag  

Anahoret a scris:

Măi oameni buni, minivacanţa de Crăciun şi Anul Nou s-a terminat, aşa că de mâine... mă duc să muncesc cu drag şi spor pentru-al ţării viitor!   

Îmi pare bine c-am mai putut discuta. A fost aproape ca pe vremuri! 

Aproape...   

Numai bine!
Să ne reîntâlnim sănătosi!   

Este un text mai lung, pe care l-am copiat din cartea "În casa bunicilor" de Ionel Teodoreanu. Eu zic c-ar merita un bob de zăbavă, măcar pentru "surpriza" de la sfârşit...

Domnii "ştudinţi" petrec. Au pişcat struna glumeaţă a anecdotelor, şi-au deturnat revoltele şi străşniciile, şi-au hăulit entuziasmul, au băut, dând duşcă, au cântat până la răguşeală, iar s-au răcorit şi s-au înfierbântat în puterea vinului, din nou au hăulit, au răsturnat împărăţii şi le-au clădit într-alt fel şi încetul au ajuns până sub malul înflorat al versului (că fiecare dintre ei poartă o fată sub pleoape).

............................................

Între timp, un bărbat fără soţ a intrat în pâcla crâşmei, aşezându-se cât mai departe de tumult, la o masă de lângă păretele dimpotrivă. Haina roasă în coate. Frunte înaltă, chica neagră, obraz palid, aparţinând mai mult luminii de lună decât vieţii soarelui. A cerut vin, şi-a rezemat tâmpla în pumn, cu cotul pe masă, şi a rămas cu umbra şi cu paharul. [...]

Au trecut astfel clipe, până când unul dintre "ştudinţi" l-a observat pe cel singur şi la o parte de lume. Obrazul acelui tânăr cu frunte bombată a tresărit, acoperindu-se de mirare.

Aplecându-se către ceilalţi le-a şoptit un nume. Toţi au amuţit, clădind biserică de tăcere în noaptea vinului. Şi toţi au rămas cu capetele răsucite şi ochii căscaţi spre profilul de singurătate al noului venit.

Apoi, trezindu-se din uitarea de sine, s-au sfătuit între ei cu şopa-şopa, ajungând până la urmă la o înţelegere. Scotocindu-şi buzunarele, şi-au adunat paraua laolată pentru cele care vor urma. Apoi cel mai cutezător dintre ei, cum îl arată şi fruntea şi nasul în sus cu nări larg despicate şi ochii cu năstruşnică privire [...], s-a dus până la moş Crâşmarul, i-a ridicat pleoapele, i-a numărat în paraua adunată, apăsându-i-o în palmă, şi i-a spus la sfârcul urechii o anumită şoaptă.

După un timp, crâşmarul s-a înapoiat cu lumânare tocmai din fundul beciului (venind cu flacără ca de la Înviere), aducând un anume şip cuprins în odăjdiile aţelor de păianjen. Tânărul a luat acea moaşte a beciului cu evlavie, a destupat-o cu foarte încetul [...] a umplut două pahare limpezi cu picior înalt (rămase din tinereţea crâşmarului) şi cu ele în mână s-a îndreptat spre masa celui cu tâmpla rezemată în pumn şi lumina lunii la picioare.

— Domnule (i-a spus cu mare plecăciune a vorbei şi a frunţii), prin mine, un grup de ştudinţi, aici de faţă, vă pofteşte să ciocniţi  acest pahar.

— Mulţămesc, domnule ştudent, a spus solitarul deşteptat din adâncimile lui, privind cu mirare pe tânărul cu frunte bombată.

Apoi, văzând paharul întins, s-a ridicat, l-a luat şi l-a dus la gură, după ce a ciocnit cum se cuvine la o aşa pofteală cinstită.

Dar înainte ca buza lui să ajungă la pahar, ochiul a întâlnit aur grav iar nara a simţit mirosul frunzei de nuc a unei toamne demult scuturate. Solitarul a respirat adânc, umplându-şi pieptul de aur, de nucă şi trecut [...] Apoi, îndepărtând paharul nebăut, a spus:

— Dragii mei băieţi, vă mulţămesc din suflet pentru cinstea ce mi-o faceţi. Dar mă întreb: oi fi eu vrednic de asemenea Cotnar?

Iar tânărul celuilalt pahar nebăut i-a răspuns, ridicându-l:

— Doi români numai sunt vrednici să bea Cotnarul. Unul e Ştefan cel Mare. Celălalt este Mihai Eminescu. Să ne trăiască!

Tânărul cu fruntea bombată spre viaţă era tatăl meu: Osvald Teodoreanu.

Ionel Teodoreanu, În casa bunicilor, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1988, pp. 154-155


A fost o frântură din vremurile în care sfinţii umblau cu picioarele pe pământ. Alte maniere... Oare dacă Eminescu (arătând la fel ca în poza din manualul de română) ar intra într-o crâşmă studenţească, l-ar mai recunoaşte cineva? Care ar fi impactul dacă ar intra acolo Gigi Becali, proaspăt ieşit din pârnaie? Au fost doar întrebări amar-retorice, se înţelege...