SFATUL VOSTRU (pentru prieteni)

Vin la voi pentru că tin mult la părerea voastră. Nici nu mai trebuia să subliniez aceea, o stiti.
Normal că am si eu strategia mea dar totdeauna mai multi pot vedea mai bine problema ce o voi ridica spre dezbatere.
Si problema este: am doi prieteni dragi, amândoi la fel de dragi care sunt căsătoriti de 10-15 ani. Au si copii, iar acum am înteles că se gândesc la divort. Pe mine mă doare să mă gândesc la asa ceva - nu vreau să pierd pe niciunul din ei si, mai ales nu vreau să-i văd că se pierd unul de altul iar în proces rănesc niste copii inocenti (toti sub vârsta de 10 ani).

As dori să-mi dati părerea voastră sinceră ca atunci când ar fi vorba de o rudă apropiată vouă sau de niste prieteni de-ai vostri foarte dragi. Cum credeti că as putea proceda în interesul lor. Personal eu cred că Divortul în general este cauzat de ambele părti. În 99% din cazuri, eu cred că e vina ambilor parteneri. Voi cum vedeti asta?

greu de spus - de regula, motivele sunt jumi - juma dar e greu sa stii cine si de ce a inceput. Gandeste ca nici pana astazi savantii nu s-au decis ce a fost prima data: oul sau gaina. Oricum, daca n-au avut destula minte saelimine cauza si sa se impace pronto, atunci, imediat, acuma e cam tarziu (de regula). Si aici depinde de cat de departe si de intensa este situatia conflictuala. Normal, copii sufera in toate cazurile. Dar, daca exista o sansa de impacare si nu-i o terta persoana amesecata, atunci trebe incercat tot ce se poate pentru o impacare, chiar daca se despart un timp ca sa mediteze fiecare in parte. Dar daca relatia s-a racit de totului tot atunci... Io ziceam ca numai ciorba se poate reincalzi; altceva... cam problematic. Divortul e o chestie foarte, foarte urata din toate punctele de vedere

Depinde de situaţia lor şi, aşa cum spunea Cactus, dacă nu mai este şi altcineva prin familie. Personal, nu sunt în favoarea divorţului şi, bine ar fi, dacă ar încerca amândoi să-şi salveze căsnicia, cu toate că dacă s-a ajuns în stadiul ăsta este mai greu... Probabil s-au spus şi nişte vorbe grele acolo, s-au făcut şi nişte reproşuri... numai ei ştiu.

În unele cazuri, decât să se canonească într-o căsnicie care-i numai chin, un divorţ elegant este de preferat. Acum depinde de ei câtă minte au ca să divorţeze elegant, fără să implice şi copiii în problemele lor. Cei mici nu au nicio vină.

Dacă aş fi în locul tău? Le-aş spune să se mai gândească. Dar nu m-aş implica foarte mult. Este strict problema lor şi ei trebuie să şi-o rezolve.
____________________________________
P.S.Cred că am mai scris aici că în decembrie, o persoană pe care o cunosc de peste 10 ani, mi-a spus că este în divorţ. Ei deja ajunseseră să trimită actele la tribunal. Au un băiat de 18 ani şi o fată de 16 ani. I-am spus persoanei să se mai gândească (amândoi), să caute să-şi rezolve cumva problemele pentru că cei mici sunt în perioada cea mai delicată din viaţa lor şi au nevoie de ambii părinţi. Însă am refuzat să ascult motivele pentru care sunt în divorţ. I-am spus că asta este treaba lor şi că ei trebuie să şi-o rezolve.

Pe mine cel mai mult ma intristeaza atunci cand aud ca doi oameni care au constituit un cuplu, se despart, indiferent ca sunt casatoriti sau nu.
Dar uneori, si din pacate destul de des, se mai intampla si lucruri din astea in viata. Tu Emil, nu ar trebui sa il pierzi pe niciunul dintre ei ci sa-i pastrezi ca prieteni pe ambii, separat. Poate ca amandoi au nevoie de putin sprijin si amandoi cu siguranta sunt raniti.
Am observat ca de multe ori cei doi in cauza sunt tratati in mod diferit dupa divort, adica oamenii din jur incearca sa-l scoata pe unul vinovat sau, si mai rau, sa-l considere pe unul din ei ca si cum ar fi pierdut si nenorocit pe viata. Adica unul din ei nu mai valoreaza nimic daca nu mai face parte din cuplu. Si poate ca nu-i chiar asa .

Daca e sa privesc un pic mai abstractizat problema si in acelasi timp mai optimist, eu as spune ca cei doi nu mai pot evolua impreuna ci separat. Daca nu s-ar crampona de momentul rupturii poate ca ar gasi resurse sa priveasca inainte. De fapt sper ca asa se va intampla si cu prietenii tai, vor gasi resurse sa priveasca inainte, dupa un timp fireste.
Oricum ar fi ramane o lectie de viata dureroasa .

S-ar parea ca traim vremuri in care despartirile se produc mult prea des.

Ilie Nastase divorteaza de Amalia!

Toti cei careu scris inaintea mea, au scris foarte corect.

Eu am crescut intr-o familie divortata, parintii mei au divorta cand eu aveam 4-5 ani.
Eu am fost incredintata la divort tatalui, asa era atunci, el avea toata puterea (era maior, in anii 1954-55), unde am stat pana la 16 ani, cand m-am mutat la mama.
Am fost foarte bine crescuta, ingrijita, educata, iubita, dar am crescut fara mama
(tata ii interzicea sa ma vada, venea pe ascuns la scoala, si de fiecare data iesea scandal).
Am avut mama vitrega de la 10 ani, am avut sora vitrega, la 12 ani jumate... copil care a fost intotdeauna pe primul loc, in marea defavoare a mea.
Norocul meu au fost servitoarele pe care le-am avut, cu care eram prietena si care m-au protejat, suplinind lipsa mamei.

Asta este o istorie traita, de un copil, judecata de un adult. Si pe care as spune-o celor doi care vor sa divorteze, avand copii. Mi se pare o mare iresponsabilitate din partea unor parinti, sa spuna "copiii vor intelege, nu vor suferi, nu vor duice lipsa de nimic.
NIMENI nu stie ce este la nodul real in sufletul si in gandul, in subconstientul unui copil.
Si nimeni nu stie, nu poate sti, nu poate precedea, cum aceste intamplari vor influenta in timp psihicul, personalitatea, viitorul copilului.
Daca nu exista motive absolut insurmontabile (betie, violenta) eu consider iresponsabili parintii care isi iubesc copiii, si care nu se pot intelege, nu pot cface compromisuri, pentru a-si indeplini misiunea de parinti, bucuria ca Dumnezeu le-a dat copii.

Am avut si eu doi prieteni in situatia asta, ea cea mai buna prietena a mea, am facut toata scoala 1-12 impreuna, el cel mai bun prieten al sotzului meu, prin care noi doi ne-am cunoscut. 7 ani s-au straduit sa aiba un copil, apoi cand fetita adorabila a avut 6 ani, au decis sa divorteze. Motiv? o gelozie bolnavicioasa a ei, fara probe, ffara motive reale, doar ca el era un barbat chiar frumos, bine (nici ea nu arata rau), dar si ea rec\unostea ca nu exista motive reale de gelozie, el nu a avut niciodata o alta relatie (timpul de fapt a dovedit asta). FOARTE MULT a contribuit IN RAU interbventia parintilor ei, de fapt as putea spune ca parintii ei i-au divortat!!!!
Rezultattul? doua vieti cu adevarat ratate, fata scapata din mana de mama singura...

Ce poti face tu? Vorbeste calm si rational cu fiecare in parte, daca poti si cu ei impreuna, incearca sa mediezi cu diiplomatie, daca iti vei da seama ca ai cu cine discuta. Eu asa am facut, am ascultat-o pe ea, l-am ascultat pe el. (din intamplare am nimerit in vizita la bucuresti, exact in perioada critica). Amandoi mi-am relatat exact-exact aceeasi situatie, ea in limbaj mai de mahala, el mai delicat, mai elegant, dar exact aceeasi poveste. Cu el se putea discuta, cu ea nu am reusit, EU, CEA MAI BUNA PRIETENA A EI... nu am reusit s-o clintesc din "mahalaua" maica-si si a lui taica-su
(fost colonel de securitate-el asigurase paza otopeniului.... sa fi fost deformatie profesionala la el?!?!? i-a facut si o gramada de necazuri la servici ex-ginerelui, de a trebuit sa plece din bucuresti, sa se mute de tot)

Daca constati ca nu ai cu cine discuta... lasa-i, oricum decizia finala va fi a lor.
Continua cum vei putea sa fii aproape si de unul, si de celalalt, mai ales in beneficiul copiilor.

Aurora, este incredibila 'povestea' vietii tale. Ai fost nevoita sa traiesti experiente grele atat tu cat si mama ta insa te-a ajutat Dumnezeu sa le depasesti.

Eu cred ca gresesc cei care, atunci cand se despart, raman cu resentimente si continua sa-l sicaneze pe celalalt mult timp dupa divort.
De asemenea nu-i inteleg pe barbatii care despart copilul mic de mama. Consider ca este o cruzime sa faci asa ceva.

Si pe mine, cel mai mult mă doare pentru copii.

Cei doi, fiind adulti, pot privi lucrurile diferit decât minorii.

Nu stiu cum o să fac dar în momentul când voi realiza că amenintarea e reală, voi interveni cumva.
Normal că nu o să mă bag în sufletul lor cu forta, o voi face cu multă, multă diplomatie.

E greu sa dai sfaturi in situatia asta. Eu am trecut printr-un divort....nimic nu se intampla fara un rost

Emil Condor a scris:

Si pe mine, cel mai mult mă doare pentru copii.

Cei doi, fiind adulti, pot privi lucrurile diferit decât minorii.

Nu stiu cum o să fac dar în momentul când voi realiza că amenintarea e reală, voi interveni cumva.
Normal că nu o să mă bag în sufletul lor cu forta, o voi face cu multă, multă diplomatie.

Trebe sa fii foarte atent; cine-i cu fundul in doua barci isi uda pilotzeii; DACA nu se impaca, tu vei fi de vina iar DACA se impaca si se despart iar, tot tu vei fi de vina fiindca te-ai bagat unde nu-tzi fierbe oala. Chestiile astea se rezolva exclusiv intre partile in cauza. Mare atentie...

De acord cu tine, cactus! Nimeni nu cunoaste motivele divortului mai bine decat cei doi protagonisti. A te implica, presupune sa tii partea unuia sau altuia, ori asta, va duce la surprize neplacute!

Milu nost, penrru tine prieten cu amândoi, cel mai bun lucru este să şezi pe scaunul tău. Cpiii?
Da, sunt o problemă, dar eu am cresut fără tată de la 6 ani. Tot divorţ se cheamă şi moartea tatei. A afost un divorţ de viaţă. Deci pe copii nu ai de ce să-i căinezi. Părinţii lor îşi vor continua drumul pe care l-au apucat. Aici, pe forum, suntem mulţi care am divorţat s-au ne-am despărţit în fapt, fără să divorţăm. Să spună careva dacă l-ar fi putut împiedica cineva să facă pasul ce l-a făcut. Pe mine nu. Dar decât să stea copiii într-o atmosferă permanent tensionată, mai bine să se împace cu ideea că unul din părinţi nu mai este cu ei.
Tu vei avea două şanse. Să rămâi mai departe prieten cu prietenii tăi, sau să de depărtezi de ei. Dar nici într-un caz că nu adopţi a treia şansă, de a rămâne prieten doar cu unul din ei.
Dacă adpţi varianta să te depărtezi de ei, atunci când unul din ei dă de necaz, ajută-l fără să eziţi, dar limitează-te la un ajutor dat unui străin. Nu admite discuţii despre ce a fost între ei.
Acesta-i punctul meu de vedere. Poate sunt mai glacial, dar consider că aşa este mai bine.

Da, sunt deplin constient că sunt într-o pozitie tare ingrată dar, de regulă, inspiratia de moment mă ajută de cele mai multe ori, dacă nu chiar întotdeauna.
Normal că nu intentionez să fortez nimic, dimpotrivă, dar voi încerca să provoc gânduri, mai multe gânduri în capetele lor, capete seci. Spun „seci” pentru că toată această discutie e din cauza geloziei exagerate. Deci se iubesc dar cel putin unul din ei răneste pe celălalt cu o gelozie tâmpită si, cred eu, fără rost.

Emile, cu riscul de a mă supune oprobiului public, eu nu aş putea trăi cu o persoană geloasă. În cazul ăsta divorţul este cea mai bună soluţie. Asta este părerea mea. Gelozia este boală incurabilă!

Anahoret a scris:

Emile, cu riscul de a mă supune oprobiului public, eu nu aş putea trăi cu o persoană geloasă. În cazul ăsta divorţul este cea mai bună soluţie. Asta este părerea mea. Gelozia este boală incurabilă!

Corect ,din pacate eu sunt dar nu fara motive

Păi gelozia nu este altceva decât un joc de-a dragostea. Un fel de şoarecele şi pisica. Orice face unul dintre parteneri, celălalt i-o întoarce. Ia nu-l băga în seamă să vezi cum se potoleşte.

Pe vremea când lucram, cineva mi-a spus că nevastă-mea este la un hotel cu un individ. I-am răspuns că nu are decât, şi chiar dacă ar călări-o cineva în mijlocul curţii atelierului, aş trece pe lângă ei fără să-i văd. De atunci nu am mai fost deranjat cu astfel de probleme. Motivul pentru care nu mai suntem împreună, fără să fim divorţaţi, este cu totul altul, şi nu are cale de întors.

abbilbal a scris:

Păi gelozia nu este altceva decât un joc de-a dragostea. Un fel de şoarecele şi pisica. Orice face unul dintre parteneri, celălalt i-o întoarce. Ia nu-l băga în seamă să vezi cum se potoleşte.

Exact asta e părerea mea pentru ... un început.
Nu-i mai răspunde la telefon, nu-i mai băga în seamă atitudinea celui gelos, prin asta arătându-i că se zbate fără rost si tu esti decis să termini cu tâmpeniile partenerului gelos.

În una din serile trecute au iesit la un Restaurant, special pentru a discuta problema lor. Unul dintre ei a spus că hotărârea e clară: dacă celălalt continuă ca până acum, decizia de divort nu o să se lase asteptată.

ostrovna a scris:

Anahoret a scris:

Emile, cu riscul de a mă supune oprobiului public, eu nu aş putea trăi cu o persoană geloasă. În cazul ăsta divorţul este cea mai bună soluţie. Asta este părerea mea. Gelozia este boală incurabilă!

Corect ,din pacate eu sunt dar nu fara motive

Gelozia, mai ales cea exagerată, nu răneste doar partenerul, ci si pe tine însuti. Are rost?!

Emil Condor a scris:

ostrovna a scris:

Anahoret a scris:

Emile, cu riscul de a mă supune oprobiului public, eu nu aş putea trăi cu o persoană geloasă. În cazul ăsta divorţul este cea mai bună soluţie. Asta este părerea mea. Gelozia este boală incurabilă!

Corect ,din pacate eu sunt dar nu fara motive

Gelozia, mai ales cea exagerată, nu răneste doar partenerul, ci si pe tine însuti. Are rost?!

A ,normal eu sunt geloasa doar pe fapte concrete nu aiureli:)))))))))

ostrovna a scris:

A ,normal eu sunt geloasa doar pe fapte concrete nu aiureli:)))))))))

Asta nu este gelozie!

Anahoret a scris:

ostrovna a scris:

A ,normal eu sunt geloasa doar pe fapte concrete nu aiureli:)))))))))

Asta nu este gelozie!

Stiu

abbilbal a scris:

Păi gelozia nu este altceva decât un joc de-a dragostea.

Până la un punct, gelozia este o dovadă de iubire. Înseamnă că îţi pasă de celălalt şi nu vrei să-l pierzi. Dar, dacă trece de limita asta, deja este patologic!

Am o meserie care, cel puţin o săptămână pe lună, mă ţine departe de casă. Ce s-ar întâmpla cu mine dacă m-ar roade gelozia? Mi-aş pierde serviciul? Aş angaja detectivi particulari? I-aş pune soţiei centură de castite? Aş omorî-o?

Haideţi să fim raţionali!

Da, asta este din poziţia ta, dar şi Luminiţa ar putea crede că te duci la Alba Iulia să-ţi faci de cap Ea ce să facă ? Să ţi-o prindă în gips cum şi-a prins don Stănculescu piciorul ? Dar poate să-ţi împlânte şi nişte bumbuşti ce să treacă dintr-o parte în alta să zgârie partenera. Să mai dau sugestii ?

Ei, vezi?
Asta înseamnă că ne respectăm unul pe celălalt: eu n-aş gândi niciodată urât despre ea şi nici ea nu gândeşte urât despre mine. Deci nu-şi are locul gelozia aia bolnavă.

A... că uneori mai ridic câte o sprânceană atunci când cineva face complimente excesive, sau ea mai scoate câte o gheruţă atunci când ospătăriţa vine să schimbe prea des scrumiera... asta este altceva.

aRE DREPTATEAnahoret, gelozia este cea mai mare tampenie care distruge o casnicie.
Daca nu ai motive reale, vazute, verificate de gelozie, nu are rost sa-ti faci ganduri.
Daca ai motive reale si poti trece peste ele, taci si vezi-ti mai departe de casa.
Daca ai motive reale si nu poti trece peste ele, pune punct, divorteaza decent
si cautand cele mai bune solutii pentru copii.

Oricum, parerea mea este ca o femeie divortata, cu copil, mult mai greu si niciodata in siguranta,
isi mai poate reface viata.
Raspunderea si grija pentru copil o va indeparta de ideea unei noi casnicii.
Tata vitreg, mama vitrega... sunt cele mai mari riscuri.
Poate fi bine, dar poate fi si foarte rau.

La asta ar trebui sa se gandeasca parintii care divorteaza.
Barbatul, singur, isi va gasi o alta femeie, alta familie, alt copil.
Eventual va divorta, si o va lua de la capat.
Cunosc o colega in situatia asta. Ex-sotul, a divortat prima data si a lasat la Galati
o mama cu un fiu de care nu i-a mai pasat.
A luat-o pe colega, a facut cu ea un copil, a divortat si a plecat la Deva.
Nu-i mai pasa de baiat. (al doilea) S-a recasatorit, a treia oara, are alt copil.
In timp ce cele doua femei au ramas singure si si-au crescut copilul.

Urasc divortul cand sunt copii. (consider cazuri limita betia si violenta)