Numarul mesajelor : 17567 Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania Data de inscriere : 28/09/2008
Subiect: Re: PD- L Joi 03 Iun 2010, 19:51
lutra vulgaris a scris:
abbilbal a scris:
Fii amabilă şi încetează cu băşcălia pe forum. Nu am timp pentru demostraţii sau răspuns la teste. Dacă ai ceva de transmis prin scris, scrie să înţeleagă toţi şi nu aştepta întrebări suplimentare pentru a da explicaţii.
nu am astfel de asteptari, insa am sa incetez sa glumesc(sa retii nuanta) cat timp o sa fii si tu si altii amabili si sa incetati cu presupusul si certitudinile sub forma de injurii. Atunci va fi fair-play. Pana una alta nu eu am inceput ..remember mai sus....eu doar am raspuns, apoi explicat .. si am ajuns ca acuzatul ala bou sa aduca probe care sa-l acuze.
În primul rând că nu am intrat noi pe forumul tău să facem valuri, apoi cine face valuri să se pregătească pentru a le face faţă. Cât priveşte amabilitatea mea, cred că este uniform distribuită pentru toţi utilizatorii forumului şi nu am adresat injurii nici unui om, deşi am scris în ton cu modul în care am fost abordat. Aşa că nu noi trebuie să fim amabili pentru a înceta, ci tu şi să nu ne mai consideri nişte subiecţi pentru studiu. Orice studiu se face pe viu nu pe virtual.
_____________________ Noa, seeerbus drajilor! .......BLOG PERSONAL
Ultima editare efectuata de catre abbilbal in Joi 03 Iun 2010, 21:11, editata de 1 ori
Cristina
Numarul mesajelor : 5897 Localizare : acolo unde ma regasesc Data de inscriere : 31/03/2009
Subiect: Re: PD- L Joi 03 Iun 2010, 20:13
lutra vulgaris a scris:
cati din cei care nu inteleg, intreaba?!
cel putin unul/una : adica eu .
lutra vulgaris
Numarul mesajelor : 1164 Varsta : 47 Localizare : Bucuresti - Romania Data de inscriere : 18/05/2010
Subiect: Re: PD- L Joi 03 Iun 2010, 21:37
abbilbal a scris:
În primul rând că nu am intrat noi pe forumul tău să facem valuri,
briliant argument...imi aduce aminte de fazele din copilarie si pe care le privesc si la generatia de copii de azi: "asta e papusa me'" "asta e locul meu si tu sa pleci, nu ne jucam cu tine" etc etc
abbilbal a scris:
apoi cine face valuri să se pregătească pentru a le face faţă.
ti se pare ca n-as fi pregatita?!
abbilbal a scris:
Cât priveşte amabilitatea mea,
cu siguranta pe care o ai cu altii....
abbilbal a scris:
cred că este uniform distribuită pentru toţi utilizatorii forumului
e bine sa ai crezuri.
abbilbal a scris:
şi nu am adresat injurii nici unui om,
mare dreptate, intr-adevar nici unui user pe care sa-l consideri si om.
abbilbal a scris:
deşi am scris în ton cu modul în care am fost abordat.
tonul ca tonul, secretul e sa fie insotit si de ceva umor....fie el si negru.
abbilbal a scris:
Aşa că nu noi trebuie să fim amabili pentru a înceta,
abbilbal a scris:
ci tu
daca nu e .. nici 'mnezau nu cere....(la vedere ma refer)
abbilbal a scris:
şi să nu ne mai consideri nişte subiecţi pentru studiu.
orice subiect intr-un studiu poate va primi o atentie si va fi ascultat in adevaratul sens al cuvantului. Te pomenesti ca tie frica de ce-as putea descoperi? Btw: nu e obligatoriu sa vorbesti non-stop cu un subiect, e suficient ca subiectul vorbeste si fara sa intrebi. Asa ca vezi tu .... nu e musai un lucru rau sa fii subiect.
abbilbal a scris:
Orice studiu se face pe viu nu pe virtual.
a naibii ce stii tu... hai sa te ajut.... orice studiu se face prin toate mijloacele existe pt. a avea comparatii tocmai pt. a putea cuprinde o cat mai larga masa de subiecti.
_____________________
abbilbal
Numarul mesajelor : 17567 Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania Data de inscriere : 28/09/2008
Subiect: Re: PD- L Joi 03 Iun 2010, 21:58
lutra vulgaris a scris:
mare dreptate, intr-adevar nici unui user pe care sa-l consideri si om.
Din câte ştiu toţi userii sunt oameni şi numai oameni cu pseudonime. Tu ştii altceva? Ai întâlnit cumva animale (domestice sau sălbatice, fie ele şi maimuţe) useri?
Citat :
Te pomenesti ca tie frica de ce-as putea descoperi?
Da, tremur de frica psihologului. Şi îţi dau dreptate. Ca psiholog nu este obligatoriu să vorbeşti cu subiectul, poţi şi chiar trebuie să-i şi citeşti răspunsurile ce ţi le dă, dar nu pe forumuri.
Citat :
orice studiu se face prin toate mijloacele
Da, dar cu subiectul lângă tine pentru a-i vedea şi reacţiile, şi rapiditatea de gândire, şi starea de emotivitate, şi.... Dar să-i dăm pace. M-ai studiat destul.
_____________________ Noa, seeerbus drajilor! .......BLOG PERSONAL
lutra vulgaris
Numarul mesajelor : 1164 Varsta : 47 Localizare : Bucuresti - Romania Data de inscriere : 18/05/2010
Subiect: Re: PD- L Joi 03 Iun 2010, 22:13
abbilbal a scris:
lutra vulgaris a scris:
mare dreptate, intr-adevar nici unui user pe care sa-l consideri si om.
Din câte ştiu toţi userii sunt oameni şi numai oameni cu pseudonime. Tu ştii altceva? Ai întâlnit cumva animale (domestice sau sălbatice, fie ele şi maimuţe) useri?
si eu stiam la fel......dar eu vorbeam de modul cum sunt tratati.......o mica mare diferenta.
abbilbal a scris:
Citat :
Te pomenesti ca tie frica de ce-as putea descoperi?
Da, tremur de frica psihologului. Şi îţi dau dreptate. Ca psiholog nu este obligatoriu să vorbeşti cu subiectul, poţi şi chiar trebuie să-i şi citeşti răspunsurile ce ţi le dă, dar nu pe forumuri.
ai nu zau???? mai da psiholog belea mai esti tu..... sau n-ai aflat ca unii sunt mai dezinhibati daca se elimina anumite aspecte vizuale ale identitatii salE?! lasa ca nu-i bai... doar tu ai experienta mai mare ... doar privind anii petrecuti printre oameni.
Citat :
Citat :
orice studiu se face prin toate mijloacele
Da, dar cu subiectul lângă tine pentru a-i vedea şi reacţiile, şi rapiditatea de gândire, şi starea de emotivitate, şi.... Dar să-i dăm pace. M-ai studiat destul.
pe bune???? depinde pt. ce ai nevoie. Pt ce am eu nevoie ... reactiile exista oricum ... cu rapiditatea de gandire...creca confunzi ori nu stii pt. ce am eu nevoie .. psihologia e larga si lata... cat despre emotivitate....irelevanta...o piedica care in virtual devine usor de eliminat. Cum spuneam mai sus.......mult mai fain. Eu am copii care se deschid mai usor cand vorbesc pe mess decat daca i-as avea fata in fata. Probabil arat monstruos pt. ei. btw: Si ce te face sa crezi ca tu esti unul din subiecti? te-ai gandit ca poate .. nu....totusi? sau ti se pare exclus ca cineva ca mine sa nu fie interesat totusi de un astfel de subiect ca tine?
_____________________
abbilbal
Numarul mesajelor : 17567 Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania Data de inscriere : 28/09/2008
Subiect: Re: PD- L Joi 03 Iun 2010, 22:45
lutra vulgaris a scris:
Eu am copii care se deschid mai usor cand vorbesc pe mess
A, da! Uitasem cu tu lucrezi doar cu copii. Aşa-s bătrânii. Amnezici. Şi dacă te interesează un subiect ca mine, mă simt măgulit. Mai ales că mă studiezi virtual. Şi ce să mai zic. Sunt total depăşit fiind obişnuit doar cu studiul pe viu.
_____________________ Noa, seeerbus drajilor! .......BLOG PERSONAL
Ultima editare efectuata de catre abbilbal in Joi 03 Iun 2010, 22:50, editata de 1 ori
lutra vulgaris
Numarul mesajelor : 1164 Varsta : 47 Localizare : Bucuresti - Romania Data de inscriere : 18/05/2010
Subiect: Re: PD- L Joi 03 Iun 2010, 22:49
abbilbal a scris:
Aşa-s bătrânii. Amnezici.
si care dau in mintea copciilor:
_____________________
abbilbal
Numarul mesajelor : 17567 Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania Data de inscriere : 28/09/2008
Subiect: Re: PD- L Joi 03 Iun 2010, 22:52
lutra vulgaris a scris:
abbilbal a scris:
Aşa-s bătrânii. Amnezici.
si care dau in mintea copciilor: ...
Uite şi ceva nou. De când "copciile" au minte?
_____________________ Noa, seeerbus drajilor! .......BLOG PERSONAL
lutra vulgaris
Numarul mesajelor : 1164 Varsta : 47 Localizare : Bucuresti - Romania Data de inscriere : 18/05/2010
Subiect: Re: PD- L Joi 03 Iun 2010, 22:56
abbilbal a scris:
lutra vulgaris a scris:
abbilbal a scris:
Aşa-s bătrânii. Amnezici.
si care dau in mintea copciilor: ...
Uite şi ceva nou. De când "copciile" au minte?
"mintea copciilor" este o expresie care defineste o serie de comportamente infantile ori necorespunzatoare unei anumite varste............. P.S. Discutia cu tine era tot ce-mi lipsea sa pot adormi brusc, fara apel...si da roade.
_____________________
abbilbal
Numarul mesajelor : 17567 Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania Data de inscriere : 28/09/2008
Subiect: Re: PD- L Joi 03 Iun 2010, 23:31
"Mintea copciilor"? sau a "copchiilor"? Copciile parcă sunt alea care prind ceva haine. În fine. Poate fi şi regionalism diferit de al nostru.
_____________________ Noa, seeerbus drajilor! .......BLOG PERSONAL
lutra vulgaris
Numarul mesajelor : 1164 Varsta : 47 Localizare : Bucuresti - Romania Data de inscriere : 18/05/2010
Subiect: Re: PD- L Joi 03 Iun 2010, 23:36
regionalism."copcil=copil'
_____________________
abbilbal
Numarul mesajelor : 17567 Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania Data de inscriere : 28/09/2008
Subiect: Re: PD- L Joi 03 Iun 2010, 23:37
lutra vulgaris a scris:
P.S. Discutia cu tine era tot ce-mi lipsea sa pot adormi brusc, fara apel...si da roade.
Naniiii, naniiii!!! Să visezi frumos.
_____________________ Noa, seeerbus drajilor! .......BLOG PERSONAL
abbilbal
Numarul mesajelor : 17567 Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania Data de inscriere : 28/09/2008
Subiect: Re: PD- L Joi 03 Iun 2010, 23:40
lutra vulgaris a scris:
regionalism."copcil=copil'
Nu ştiai şi de copcă, copcie, copcii?
Eu nu ştiam de copcil = copil. La noi este copchil.
_____________________ Noa, seeerbus drajilor! .......BLOG PERSONAL
Emil Condor
Numarul mesajelor : 22466 Varsta : 65 Localizare : mereu cu voi Data de inscriere : 23/08/2008
Subiect: Re: PD- L Vin 04 Iun 2010, 03:27
Cristina a scris:
lutra vulgaris a scris:
cati din cei care nu inteleg, intreaba?!
cel putin unul/una : adica eu .
_____________________ _____________________ Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
zuum
Numarul mesajelor : 3492 Varsta : 60 Data de inscriere : 29/09/2008
Subiect: Re: PD- L Vin 04 Iun 2010, 06:50
abbilbal a scris:
lutra vulgaris a scris:
regionalism."copcil=copil'
Nu ştiai şi de copcă, copcie, copcii?
Eu nu ştiam de copcil = copil. La noi este copchil.
In Ardeal e copchil, la Moldova e copcil....tot un drac!
abbilbal
Numarul mesajelor : 17567 Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania Data de inscriere : 28/09/2008
Subiect: Re: PD- L Vin 04 Iun 2010, 07:19
zuum a scris:
abbilbal a scris:
lutra vulgaris a scris:
regionalism."copcil=copil'
Nu ştiai şi de copcă, copcie, copcii?
Eu nu ştiam de copcil = copil. La noi este copchil.
In Ardeal e copchil, la Moldova e copcil....tot un drac!
Dar dacă copchilul este împieliţat şi copcilul doar pui?
_____________________ Noa, seeerbus drajilor! .......BLOG PERSONAL
Cristina
Numarul mesajelor : 5897 Localizare : acolo unde ma regasesc Data de inscriere : 31/03/2009
Subiect: Re: PD- L Mar 08 Iun 2010, 09:09
Senatorul PDL Iulian Bădescu a trecut la PSD pe motiv de Sebi Ghiță…
Uneori mă amuză politicienii. Au pasiuni ascunse, principii de nezdruncinat și o dragoste uriașă față de țară.
Un caz recent a stârnit multe pasiuni. Un senator PDL de Prahova, Iulian Bădescu a trecut la PSD. Fiind total nemulțumit de modul în care sunt tratați pensionarii și bugetarii de guvernul Boc, a ales LIBERTATEA! Uauuu…Un senator cu conștiință, mi-am zis.
Emoție mare la Realitatea TV, bucurie pe chipul lui Radu Tudor, entuziasm la Jurnalul Național.
Povestea este însă mult mai prozaică. Senatorul ex-PDL Iulian Bădescu are un ziar. În Ploiești. ¨Republicanul¨. Care pe vremea acestei guvernări s-a transformat din cotidian în săptămânal. Din motive de finanțare. Senatorul ex-PDL Iulian Bădescu a cerut în repetate rânduri conducerii de stat și de partid să fie finanțat. De preferat, din contracte cu statul. Dar nu a avut succes. Mai mult, s-a luat decizia ca parlamentarii să nu mai facă afaceri cu statul.
Și atunci a plecat!
Unde ?
La PSD. Partidul în care are cei mai mulți prieteni. Pentru că, după cum spunea zilele trecute Mircea Cosma, președintele Consiliului Județean Prahova, pesedist cu vechime cât partidul, în campania electorală locală din 2008, doi sfetnici a avut: familia și pe Iulian Bădescu. Căruia a anunțat că-i va preda conducerea organizației PSD Prahova.
Un nume care apare constant în toate referirile făcute la adresa senatorului ex-PDL Iulian Bădescu este cel al lui Sebi Ghiță, patronul de la Asesoft, considerat părintele spiritual și material al lui nea Iulică. Și nu numai…
Să mă ierte D-zeu dacă eu mai înțeleg ceva!
1. Cum a putut PDL să pună pe liste un asemenea personaj?
2. Cum poate un senator PDL să treacă la PSD și să devină președintele unei organizații județene, după cum puteți citi aci ?
P.S. Nu mă luați în serios, dar aș vrea de la voi și alte exemple de senatori/deputați care au trecut de la PDL, PSD, PNL, UDMR, independenți, la UDMR, PSD, PDL, PNL, independenți, din motive de conștiință.
_____________________ Buna dimineata/ziua/seara/noaptea ! Dar ca sa fie buna, te rog: "Nu crede nimic, indiferent unde ai citit sau cine a spus un anumit lucru, chiar daca l-am spus chiar eu, nu crede nimic decat atunci cand el se potriveste judecatii tale si bunului tau simt." - Buddha
Cristina
Numarul mesajelor : 5897 Localizare : acolo unde ma regasesc Data de inscriere : 31/03/2009
Subiect: Re: PD- L Mar 08 Iun 2010, 09:34
Propunere concreta anti-criza : reducerea numarului de primarii la nivel national !
Discutam in week-end cu un amic avocat din Philadelphia. Tocam pe tema crizei din Romania. Acest oras american are circa 1,8 milioane de locuitori inclusiv cu suburbiile , adica cam cat Bucurestiul . Philadelphia are un Consiliu Local format din...11 consilieri reprezentanti ai celor 10 districte ale orasului [http://www.phila.gov/cityCouncil/CouncilMembers.html ] ! Plus primarul . Si atat. Tot atatia consilieri locali are...comuna Balotesti din Ilfov, ce are 8000 de locuitori ! Bucurestiul are un primar general, sase primari de sectoare. Bucurestiul are o armata de consilieri generali, plus la nivelul fiecarui sector alte armate de consilieri locali. O risipa uriasa de bani publici, o armata de alesi care in marea majoritate toaca bani publici fara sa aduca nimic nou pentru comunitate. Discutam cu amicul meu avocatul din Philadelphia si il intrebam de la ce partide politice sunt consilierii. Omul a facut o pauza si ma intreaba " ce partide ? pai la noi consilierii nu candideaza din partea partidelor; ei pot fi membru de partid, dar in campania electorala pe nimeni nu intereseaza daca consilierul este democrat sau republican; noi votam PERSOANA pentru ca el are raspunderea fata de cetateni si nu partidul din care face sau nu parte". Dragi romani, dragi bucuresteni, dragi ilfoveni, etc Nu vedeti ca noi cetatenii suntem primii responsabili pentru ceea ce ni se intampla ? Americanii voteaza PERSOANA atunci cand vine vorba de consilierii locali. Noi votam ca berbecii partidul!!!! Si partidul ne iese pe nas. Cati din bucuresteni isi cunosc consilierul local ? Nu il cunosc pentru ca au votat partidu'! Eu propun ca atare o ampla reforma in Romania. Fratilor daca tot este criza, atunci acum si nu altadata este momentul sa reformam administratia locala. Alt moment nu va mai exista. Ce ne trebuie noua de exemplu in acest moment sa avem sa zicem 20000 de primarii in Romania ? De ce ne trebuie sase primarii de sector cu consilieri locali care isi dau in cap la proiecte si interese cu consiliul general astfel incat pana la urma ajung sa nu faca nimic pentru oras ? Ce-i trebuie Ilfovului de exemplu 40 de primarii , cu armata aferenta de consilieri locali ? Totul dublat de Consiliul Judetean Ilfov unde avem consilieri generali .....! Vrem reforma ? Atunci de exemplu in Ilfov, din 40 de primarii sa ramana doar maxim 10 ! Iar rata de conversie la nivel national tot de 4 la 1 sa se aplice. Asta inseamna : 1. mai putina birocratie 2. mai putini bani cheltuiti din bugetul primariilor cu plata unor consilieri locali inutili si a unor primari interesati doar de buzunarul lor 3. cheltuieli reduse cu functionarea aparatului logistic si functionaresc bugetar 4. prin comasarea primariilor la tipul 4 in 1 reusim sa simplificam enorm procedurile derulate la nivelul administratiei locale 5. alte avantaje pe care vi le las dvs. sa le mentionati comentand aceasta propunere a mea
_____________________ Buna dimineata/ziua/seara/noaptea ! Dar ca sa fie buna, te rog: "Nu crede nimic, indiferent unde ai citit sau cine a spus un anumit lucru, chiar daca l-am spus chiar eu, nu crede nimic decat atunci cand el se potriveste judecatii tale si bunului tau simt." - Buddha
Cristina
Numarul mesajelor : 5897 Localizare : acolo unde ma regasesc Data de inscriere : 31/03/2009
Vicepresedintele PDL Raluca Turcan, presedinta Comisiei pentru cultura, arte, mijloace de comunicare in masa din Camera Deputatilor, a anuntat luni, printr-un comunicat de presa, ca il va da in judecata pe proprietarul site-ului www.inpolitics.ro, pentru insulta.
"Am decis sa il actionez in judecata, pentru insulta, pe proprietarul site-ului www.inpolitics.ro, pentru ca a creat si difuzat stiri false despre activitatea mea", a declarat Raluca Turcan.
"Afirmatia potrivit careia intr-o sedinta de la Senat as fi confundat televiziunea de inalta definitie cu judetul Hunedoara, este o minciuna si o inventie. Tot o minciuna este si dialogul purtat intre domnul Alexandru Sassu si mine, fiindca Alexandru Sassu nu a participat la intalnirea evocata.
De asemenea, daca exista persoane care de-a lungul timpului s-au confruntat cu atacuri prin difuzarea de stiri false, incercari de santaj sau intimidare din partea unor reprezentanti ai site-ului www.inpolitics.ro, le rog sa imi sesiseze situatiile respective.
Nu in ultimul rand, daca dl. Alexandru Sassu isi imagineaza ca prin campanii negative de presa va evita sa dea socoteala pentru situatia de la TVR, il anunt public ca in cursul acestei saptamani voi depune o plangere penala impotriva sa pentru abuz in serviciu in dauna intereselor publice", se arata intr-un comunicat remis HotNews.ro.
_____________________ Buna dimineata/ziua/seara/noaptea ! Dar ca sa fie buna, te rog: "Nu crede nimic, indiferent unde ai citit sau cine a spus un anumit lucru, chiar daca l-am spus chiar eu, nu crede nimic decat atunci cand el se potriveste judecatii tale si bunului tau simt." - Buddha
aurora
Numarul mesajelor : 6983 Varsta : 73 Localizare : Hd România Data de inscriere : 04/09/2008
Deputatul ex-PDL Silviu Prigoană susţine că teoria potrivit căreia România se va confrunta cu o catastrofă din cauza migraţiei intelectualilor este complet falsă, iar rezolvarea e simplă: să importăm, la rîndul nostru, specialişti din ţările slab dezvoltate, scrie inpolitics.ro
"Din Africa ar fi fericiţi să vină, numai să îi chemi"
"Cînd am fost, recent, în Germania, am aflat că şi lor le-au plecat medicii pe capete în ţările scandinave, pe salarii mai mari, dar au găsit imediat soluţia, importînd specialişti din estul Europei. Și noi trebuie să facem acelaşi lucru, să aducem medici şi profesori din ţări precum India, Kenya sau Tanzania, unde lucrează pe salarii de 20 de dolari lunar, incomparabil mai puţin decît la noi. Oamenii ăia din Africa, din Asia, ar fi fericiţi să vină, numai să îi chemi. Ce stăm atîta să ne batem capul cu grevele profesorilor, ale medicilor şamd? În primul rînd, mie mi se pare ridicol ca un profesor să emită atîtea pretenţii, dar să aibă cea mai mică normă de ore din toată Europa. Uitaţi-vă la cît sunt de analfabeţi absolvenţii de facultăţi din ultimii ani şi o să înţelegeţi ce dascăli grozavi avem. Dacă ăştia nu sunt buni, nu mai vor să muncească sau vor să plece, n-au decît. Aducem alţii, din ţări sărace".
_____________________
Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoşi. ( Nicolae Steinhart )
Cristina
Numarul mesajelor : 5897 Localizare : acolo unde ma regasesc Data de inscriere : 31/03/2009
Subiect: Re: PD- L Mier 09 Iun 2010, 20:47
aurora a scris:
Silviu Prigoana... alt tembelist!
esti off-topic pt ca nu mai este in pdl ... sic!
ostrovna
Numarul mesajelor : 13562 Varsta : 67 Data de inscriere : 03/03/2009
Numarul mesajelor : 6983 Varsta : 73 Localizare : Hd România Data de inscriere : 04/09/2008
Subiect: Re: PD- L Mier 09 Iun 2010, 21:51
Cristina a scris:
aurora a scris:
Silviu Prigoana... alt tembelist!
esti off-topic pt ca nu mai este in pdl ... sic!
Doar în aparenţă! O minciună ca atâtea altele. Este în grupul parlamentar PDL şi votează în consonanţă cu PDL!
_____________________
Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoşi. ( Nicolae Steinhart )
Cristina
Numarul mesajelor : 5897 Localizare : acolo unde ma regasesc Data de inscriere : 31/03/2009
Subiect: Re: PD- L Joi 10 Iun 2010, 06:28
O minciuna trebuie dovedita, altfel ramine o si mai mare minciuna .