LIBERTATEA ILUZIEI

Iisus a scris:

Zaraza, doar doua intrebari:

1) de ce-ai devenit atee?
2) de ce-ai re/devenit credincioasa?

Caci vezi tu, eu am aceasta viziune asupra lumii ca odata cunoscut un lucru atunci nu te poti intoarce catre opusul sau. Asa cum Nichita idealiza spunand "nu-l poate spune pe Da decat cel care-l stie pe Nu", eu spun "il va spune pe Da doar cel care nu-l cunoaste pe Nu". Mai succint, ceea ce neg eu este tocmai aceasta transformare a ta, de la ateism la crestinism si/sau invers. Ma indoiesc ca-n deplinatatea cunoaterii, un om care a fost candva ceva se va transforma in opusul a ceea ce-a fost. Desi nu neg devenirea, acest chinuitor daimon ce ne bantuie, totusi nu poti, intr-adevar, sa detii doua adevaruri si sa alegi sa aderi la oricare dintre ele. Imi vei spune, fara indoiala, ca perioada in care ai fost atee a fost una de ratacire, iar acum ai inceput sa cunosti si sa vezi. Iar eu iti voi spune ca n-ai fost atee (fara putinta de-a stii cu siguranta daca acum esti sau nu, intr-adevar, credincioasa), ci doar ai avut o perioada de ratacire.

Cum nu prea ne cunoastem, trebuie sa incep cu inceputul. Si inceputul spune asa: eu atac problematica ateism/credinta din ambele perspective, probabil de aceea m-ai intrebat cum am devenit atee. N-am devenit, am fost la inceput si am devenit credincioasa. Acum sunt in cautarea adevarului si de aceea uneori joc rolul avocatului diavolului. Uneori ma pun in rol de atee, si incerc sa ma lamuresc mai bine intr-o discutie; alteori ma pun in rolul de credincioasa, presupunand ca asa voi descalci mai bine problema. De fapt incerc sa reconciliez cele doua aspecte ale aceleiasi realitati. Sa il fac pe credincios sa inteleaga ateul, si invers. Sa ii aduc mai aproape pe unul de altul.

Am fost crescuta intr-un mediu preponderent ateu. Incet-incet am ajuns la concluzia ca oamenii credinciosi fie sunt firi slabe si au nevoie de credinta, fie au o puternica educatie religioasa de acasa si continua obiceiurile din inertie, simtindu-se mai bine asa - firi traditionaliste.
La 23 de ani am parasit mediul in care am crescut si am ajuns in Nasaud cu locul de munca. L-am cunoscut pe viitorul sot, care nu se potrivea prejudecatilor mele. Era, si este, un om deschis stiintei, deschis spre societate, si totusi era credincios. N-am fost bulversata de aceasta realitate, dar probabil ca in sinea mea s-a intamplat ceva. La un moment dat, cum mergeam pe strada, o voce din interior mi-a spus: "Eu exist." Presupun, caci am cam uitat de atunci, ca ma intrebam daca poate exista Dumnezeu. De atunci am avut convingerea ca exista ceva mai presus de noi. Cu timpul, convingerea s-a modificat, in sensul ca acel ceva mai presus de noi e totusi in interiorul nostru, al fiecaruia, si numai de noi depinde sa il "intalnim" si sa ii acordam posibilitatea de a exista.
Poate ma contrazic pe ici, pe colo, dar realitatea insasi e contradictorie. Numai prin mici contradictii iti dai seama ca urmaresti adevarul. Cand totul e limpede, s-ar putea sa te amagesti... Nu putem cunoaste Adevarul.

Iisus a scris:

...eu am aceasta viziune asupra lumii ca odata cunoscut un lucru atunci nu te poti intoarce catre opusul sau.

Cunosti un lucru dar cunoasterea aceea este doar opinie personală, apoi cunoscând altceva mai aproape de realitate, îti schimbi viziunea. Se întâmplă foarte frecvent în viata oamenilor. Vezi ce simplu e?

zaraza26 a scris:

...incerc sa reconciliez cele doua aspecte ale aceleiasi realitati. Sa il fac pe credincios sa inteleaga ateul, si invers. Sa ii aduc mai aproape pe unul de altul.

Misiune imposibilă!

Zaraza, iti multumesc foarte mult pentru timpul acordat. Dupa cum poti sa-ti dai seama, nu am niciun drept sa te judec in vreun fel. Cu toate acestea te aprob, trebuie ca mai intai sa cunoastem lucrurile si abia apoi sa alegem dintre ele pe cele care ni se potrivesc mai bine. Oameni deosebiti, asa cum tu-l vezi pe sotul tau, sunt peste tot si nu cred ca acest lucru tine de religie sau de orice altceva. E doar o stare a firii...
Cat despre adevar... asa cum o mare personalitate spunea "nu te-ncrede in cei ce pretind a cunoaste adevarul, ci-n cei ce-l cauta", eu as adauga simplul fapt ca nu exista un adevar.

Emil (sper ca-mi permiti sa folosesc acest nume), nu cred ca mi-ai inteles afirmatia in plinatatea ei si de aici se pot naste tot felul de neajunsuri. Am vorbit despre lucruri care-si au opusuri. Daca iti menti pozitia atunci te-as ruga sa-mi exemplifici, ca sa ma faci si pe mine sa inteleg.

Anahoret a scris:

zaraza26 a scris:

Ateii isi imagineaza ca oamenii care cred intr-un Spirit Atotputernic nu misca nimic fara sa se roage, fara sa Ii astepte ajutorul, ca au mereu o scapare in cuvintele "Dumnezeu nu a vrut."

Sărut mâna Zaraza, că nu spusesem în dimineaţa asta...


N-aş spune că ateii nu iau în considerare un oarecare determinism al lumii.
Cât despre rugăciune, în afară că ne mijloceşte legătura cu Dumnezeu, cred că undeva, la un nivel mult mai subtil, este şi o cale pentru empatie între oameni.

Bi-bi-bine te-am gasit! Inca nu mi-am revenit din uimire!

Apropo de ce scriam mai sus... habar n-am ce determinism puteam lua eu in considerare pana la 23 de ani. Imi aduc aminte ca ma uitam la nori, ce frumos alunecau pe bolta cereasca... Iubeam si iubesc si acum natura.
Vezi tu, as vrea sa fac oamenii sa inteleaga ce important e ca, indiferent ca esti ateu sau credincios, sa iubesti dezinteresat, sa fii atent cu ceilalti etc. Multe din descoperirile din ultima vreme arata ca ceea ce ne invata religia e spre binele nostru fizic si psihic.
Acum cateva saptamani am pus pe aici, cred, un filmulet despre inima: