LIBERTATEA ILUZIEI

Mă aflu la aproape patru ani distanţă de prima şi ultima definiţie a "libertăţii iluziei". Nu e o religie, ci un model personal de viaţă, poate uşor retoric. Ce e libertatea iluziei?

Definiția din 2006:

Ce este până la urmă libertatea iluziei?
O creaţie a imaginaţiei mele menită sa descrie lucrurile bune care se întâmplă în viaţa unui om.
Atunci când ţinem de mână persoana iubită şi ajunge că ne simţim bine în momentul acela, atunci e iluzie.
Atunci când mergem cu prietenii într-un bar şi ne simţim extraordinar, atunci e iluzie.
Atunci când dintr-un motiv sau altul ne simţim bine ca oameni, atunci este iluzie.
În schimb, atunci când dintr-un motiv sau altul ne simţim răi, lezaţi, jigniţi, geloşi, slabi, frustraţi, atunci facem cunoştintă cu realitatea. Realitatea se zbate să ne fure iluziile, iar noi devenim din ce în ce mai buni în a ne proteja iluziile.
În mare măsură viaţa e un mare circ. Plin de forfota, râsete, muzică şi bucurie la un moment dat, însa gol, pustiu si fără formă restul timpului, atunci când lipsesc oamenii.
Oamenii creează iluziile de care au nevoie, şi au libertatea să o facă. Eu vreau să am mereu libertatea de a îmi creea cele mai adânci şi frumoase iluzii, şi poate cel mai important, să pot să le trăiesc cu alţii.
Doresc oricui la fel.

Definiţia de acum?

Un mare prerogativ al oamenilor care sunt liberi pe gândurile lor e acela de a reveni asupra acestora. Îmi place să cred că sunt unul din aceştia. Cu toate astea, mă surprinde oarecum că nu mă prea pot contrazice înapoi în timpul de acum 3-4 ani. Mi-am citit mesajul și nu pot decât să îl completez. Asta îmi dă încrederea că gândesc cât de cât ok, că e bine că o fac și e bine să mă mai și laud din când în când.

Libertatea Iluziei e un blog al meu în care am scris ce mi-a trecut prin cap. Nu e altceva decât blogul unui cetățean.

Cu toate astea, aș vrea să știu care sunt libertățile voastre "iluzorii" (așa cum am mai fost etichetat) și cum vă găsiți rolul într-un context similar...

Mulțumesc pentru deschiderea secțiunii!

Chiar si numai după titlul topicului poti realiza că aici vor urma dialoguri interesante.

Multumim Blake pentru decizia de a porni propriul Popas.

Blake, draga, libertatile mele au fost si sunt aceleasi dintotdeauna. Nu ma consider cu nimic mai liber acum, decat inainte. Nu am calatorit in afara tarii nici inainte, nici acum; nu mi-am pus lacat la gura, nici inainte, nici acum; m-au enervat oamenii needucati si inainte, ma enerveaza si acum; am mancat pe saturate si inainte, mananc pe saturate si acum; am mers la serviciu cu placere si inainte, merg cu placere si acum; am urmarit emisiunile la radio si Tv. care mi-au placut si inainte, le urmaresc pe cele care imi plac si acum; am avut in jurul meu prieteni si inainte, am in jurul meu prieteni si acum; am fost apreciat si inainte, sunt apreciat si acum; mi-a placut sa fiu vesel inainte, imi place sa fiu vesel si acum; am iubit si inainte, iubesc si acum; gandeam ce vroiam inainte, gandesc ce vreau si acum; visam cu ochii deschisi inainte, visez cu ei deschisi si acum; puteam sa mor inainte, pot muri si acum!

dolion a scris:

Blake, draga, libertatile mele au fost si sunt aceleasi dintotdeauna. Nu ma consider cu nimic mai liber acum, decat inainte. Nu am calatorit in afara tarii nici inainte, nici acum; nu mi-am pus lacat la gura, nici inainte, nici acum; m-au enervat oamenii needucati si inainte, ma enerveaza si acum; am mancat pe saturate si inainte, mananc pe saturate si acum; am mers la serviciu cu placere si inainte, merg cu placere si acum; am urmarit emisiunile la radio si Tv. care mi-au placut si inainte, le urmaresc pe cele care imi plac si acum; am avut in jurul meu prieteni si inainte, am in jurul meu prieteni si acum; am fost apreciat si inainte, sunt apreciat si acum; mi-a placut sa fiu vesel inainte, imi place sa fiu vesel si acum; am iubit si inainte, iubesc si acum; gandeam ce vroiam inainte, gandesc ce vreau si acum; visam cu ochii deschisi inainte, visez cu ei deschisi si acum; puteam sa mor inainte, pot muri si acum!

dolion a scris:

Blake, draga, libertatile mele au fost si sunt aceleasi dintotdeauna. Nu ma consider cu nimic mai liber acum, decat inainte. Nu am calatorit in afara tarii nici inainte, nici acum; nu mi-am pus lacat la gura, nici inainte, nici acum; m-au enervat oamenii needucati si inainte, ma enerveaza si acum; am mancat pe saturate si inainte, mananc pe saturate si acum; am mers la serviciu cu placere si inainte, merg cu placere si acum; am urmarit emisiunile la radio si Tv. care mi-au placut si inainte, le urmaresc pe cele care imi plac si acum; am avut in jurul meu prieteni si inainte, am in jurul meu prieteni si acum; am fost apreciat si inainte, sunt apreciat si acum; mi-a placut sa fiu vesel inainte, imi place sa fiu vesel si acum; am iubit si inainte, iubesc si acum; gandeam ce vroiam inainte, gandesc ce vreau si acum; visam cu ochii deschisi inainte, visez cu ei deschisi si acum; puteam sa mor inainte, pot muri si acum!

Eu sunt destul de tânăr ca să pot vorbi de "înainte/după". Presupun că subiectele mele vor reflecta majoritar perioada de "după".

Dar aș fi interesat cel puțin la nivel de curiozitate și de cele dinainte, dacă le aduci în discuție.

Blake a scris:

Dar aș fi interesat cel puțin la nivel de curiozitate și de cele dinainte, dacă le aduci în discuție.

Apropo doar de controversele iscate acum pe forum, înainte românii ştiau să fie uniţi. Acum suntem prea dezbinaţi pentru a reuşi să mai facem ceva pentru noi ca popor şi ţară.

Blake a scris:

...aș fi interesat cel puțin la nivel de curiozitate și de cele dinainte.....

Vom diloga cu multă plăcere Blake. Nu ne opreşte nimeni. Înainte m-am născut cu un an înainte de intrarea ruşilor în România. Deci pe undeva am putea vorbi începând cu moartea lui Stalin. Cum a văzut lumea de atunci şi până acum copilul, adolescentul, salariatul şi pensionarul IO.

yzzy a scris:

....Acum suntem prea dezbinaţi pentru a reuşi să mai facem ceva pentru noi ca popor şi ţară.

Nu ! Prin contraziceri mergem înainte. Să zicem că IO nu mai pot face nimic, dar alţii trag concluzii din ce spun IO.

Blake a scris:

Ce este până la urmă libertatea iluziei?
O creaţie a imaginaţiei mele menită sa descrie lucrurile bune care se întâmplă în viaţa unui om.
Atunci când ţinem de mână persoana iubită şi ajunge că ne simţim bine în momentul acela, atunci e iluzie.
Atunci când mergem cu prietenii într-un bar şi ne simţim extraordinar, atunci e iluzie.
Atunci când dintr-un motiv sau altul ne simţim bine ca oameni, atunci este iluzie.
În schimb, atunci când dintr-un motiv sau altul ne simţim răi, lezaţi, jigniţi, geloşi, slabi, frustraţi, atunci facem cunoştintă cu realitatea. Realitatea se zbate să ne fure iluziile, iar noi devenim din ce în ce mai buni în a ne proteja iluziile.

Blake, multi oameni (nu mă refer la nimeni în particular, deci nici la mine ) se hrănesc cu iluzii fără să stie că sunt categorisite astfel.
Personal cred că singurele realităti nepieritoare - deci nimic iluzoriu în ele - sunt izvorâte din pură dragoste, acea dragoste sinceră pentru semenii tăi, pentru Cel ce ti-a dat viată si o mentine, dragoste pentru tot ce este curat, neîntinat de gânduri miselesti ascunse. Aventurile noastre, oricât ne-ar crea plăcere la momentul desfăsurării lor, nu cred că pot dăinui, deci sunt simple iluzii si sortite esecului.
Dragostea este cuvântul cheie al vietii pe pământ: din ea ne nastem si cu ea în inimi murim.

Blake a scris:

Ce este până la urmă libertatea iluziei?
O creaţie a imaginaţiei mele menită sa descrie lucrurile bune care se întâmplă în viaţa unui om.
Atunci când ţinem de mână persoana iubită şi ajunge că ne simţim bine în momentul acela, atunci e iluzie.
Atunci când mergem cu prietenii într-un bar şi ne simţim extraordinar, atunci e iluzie.
Atunci când dintr-un motiv sau altul ne simţim bine ca oameni, atunci este iluzie.
În schimb, atunci când dintr-un motiv sau altul ne simţim răi, lezaţi, jigniţi, geloşi, slabi, frustraţi, atunci facem cunoştintă cu realitatea. Realitatea se zbate să ne fure iluziile, iar noi devenim din ce în ce mai buni în a ne proteja iluziile.
În mare măsură viaţa e un mare circ. Plin de forfota, râsete, muzică şi bucurie la un moment dat, însa gol, pustiu si fără formă restul timpului, atunci când lipsesc oamenii.
Oamenii creează iluziile de care au nevoie, şi au libertatea să o facă. Eu vreau să am mereu libertatea de a îmi creea cele mai adânci şi frumoase iluzii, şi poate cel mai important, să pot să le trăiesc cu alţii.
Doresc oricui la fel.

Libertatea iluziei? Daca ma raportez la ce zici tu, s-ar putea sa nu fiu inteleasa pe de-a-ntregul. Daca vorbesc numai cum vad eu lucrurile, e posibil sa... ajung in aceeasi situatie. Voi vorbi asa cum simt, pe parcurs, ca as fi mai clara. Daca feedback-ul ma va conduce la necesitatea unor explicatii, aprofundari, o voi face cu placere.
Am avut dintotdeauna o componenta majora idealista. Nu mi-a prea pasat de partea materiala. Am facut ce trebuia sa fac. Pe vremea comunistilor a fost simplu, am urmat scoala. Revolutia m-a gasit destul de proaspat salariata si si mai proaspat casatorita. A urmat o perioada dificila, am ajuns rapid in somaj si multi ani nu am gasit ceva potrivit de lucru. In perioada aceea am citit mult, incercand sa ma gasesc. Acum pot sa spun ca stiu ce sunt si ce vreau. Dar, nimic concret. Viitorul imi poate rezerva inca surprize. Unii pot spune ca traiesc cu iluzia ca dreptatea si cinstea au si vor avea un loc important. Din punctul meu de vedere, unii traiesc cu iluzia ca exista comploturi si tot felul de miscari tenebroase.
Realitatea se zbate sa ne fure iluziile? Care realitate? Sunt de parere ca realitatea e o iluzie, ca sufletul nostru e singura realitate. Asa cum spun crestinii, noi trecem prin viata. Toate bunurile ce le acumulam aici sunt o iluzie. Asa cum spun budhistii, nu vedem realitatea, o ceata se interpune intre noi si ea.
Noi suntem singurii stapani pe viata noastra. Si daca nu traiesc conform acestei afirmatii, e pentru ca sufletul afla despre ea si cu timpul abia va intelege si va actiona in consecinta. Acomodandu-ne in aceasta lume, am preluat intai prejudecati si pareri gata formate, cu timpul insa sufletul judeca si trebuie sa afle adevarul.

zaraza26 a scris:

Noi suntem singurii stapani pe viata noastra.

Suntem?

Emil Condor a scris:

zaraza26 a scris:

Noi suntem singurii stapani pe viata noastra.

Suntem?

Asta am scris-o pentru atei si pentru cei credinciosi care asteapta ajutorul lui Dumnezeu, dar dinafara lor.
Pentru atei, pentru ca si credinciosii se mobilizeaza sa faca ceva ei insisi, desi au constiinta existentei a ceva superior lor.
Pentru credinciosii care asteapta mura-n gura, desi ei stiu ca Dumnezeu e peste tot. Deci trebuie sa isi mobilizeze spiritul, pentru ca Dumnezeu ii ajuta pe cei harnici.

Sunt de acord cu tine, Zaraza: Dumnezeu a făcut pe oameni stăpâni pe actiunile lor si responsabili în acelasi timp. Nu ai gresit cu nimic în afirmatia ta.

Emil Condor a scris:

Sunt de acord cu tine, Zaraza: Dumnezeu a făcut pe oameni stăpâni pe actiunile lor si responsabili în acelasi timp. Nu ai gresit cu nimic în afirmatia ta.

zaraza26 a scris:

Emil Condor a scris:

zaraza26 a scris:

Noi suntem singurii stapani pe viata noastra.

Suntem?

Asta am scris-o pentru atei si pentru cei credinciosi care asteapta ajutorul lui Dumnezeu, dar dinafara lor.
Pentru atei, pentru ca si credinciosii se mobilizeaza sa faca ceva ei insisi, desi au constiinta existentei a ceva superior lor.
Pentru credinciosii care asteapta mura-n gura, desi ei stiu ca Dumnezeu e peste tot. Deci trebuie sa isi mobilizeze spiritul, pentru ca Dumnezeu ii ajuta pe cei harnici.

Cum defineşti ateul în contextul de faţă?

Blake a scris:

Cum defineşti ateul în contextul de faţă?

Ateii isi imagineaza ca oamenii care cred intr-un Spirit Atotputernic nu misca nimic fara sa se roage, fara sa Ii astepte ajutorul, ca au mereu o scapare in cuvintele "Dumnezeu nu a vrut."

zaraza26 a scris:

Blake a scris:

Cum defineşti ateul în contextul de faţă?

Ateii isi imagineaza ca oamenii care cred intr-un Spirit Atotputernic nu misca nimic fara sa se roage, fara sa Ii astepte ajutorul, ca au mereu o scapare in cuvintele "Dumnezeu nu a vrut."

Ha. Interesantă definiţie. Eu ştiam (sau mi s-a zis) că ateul e cel care nu crede în Dumnezeu.

Blake a scris:

zaraza26 a scris:

Blake a scris:

Cum defineşti ateul în contextul de faţă?

Ateii isi imagineaza ca oamenii care cred intr-un Spirit Atotputernic nu misca nimic fara sa se roage, fara sa Ii astepte ajutorul, ca au mereu o scapare in cuvintele "Dumnezeu nu a vrut."

Ha. Interesantă definiţie. Eu ştiam (sau mi s-a zis) că ateul e cel care nu crede în Dumnezeu.

In Dumnezeu, Allah, sau orice Spirit Atotputernic care poate fi banuit ca cere ascultare totala- chiar si Satana.
Bineinteles ca ateii gandesc foarte mult si atunci au tot felul de impresii despre credinciosi.

zaraza26 a scris:

Blake a scris:

Cum defineşti ateul în contextul de faţă?

Ateii isi imagineaza ca oamenii care cred intr-un Spirit Atotputernic nu misca nimic fara sa se roage, fara sa Ii astepte ajutorul, ca au mereu o scapare in cuvintele "Dumnezeu nu a vrut."

Foarte interesanta perspectiva. Ca printr-un caleidoscop privim unii la altii, iar ceea ce vedem sunt doar franturi de adevaruri imbinate si combinate dincolo de recunoastere. Si totusi bucatile de sticla sunt reale, franturile de adevar sunt reale, ireal este doar rezultatul. Asa ca cel mai indicat ar fi sa purcedem de la aceste franturi si sa ne construim o cale spre mai departe.

Zaraza, in citatul ilustrezi dupa propria-ti parere cum este privit un credincios de catre un ateu. Sa inteleg ca ai extrapolat si apoi generalizat, bazandu-te pe exemplele pe care le-ai avut la indemana, caci mi-e destul de greu sa cred ca ai fost la randul tau atee. (nu pentru ca n-ai fi putut fi, ci pentru ca daca ai fi fost ai fi privit intr-un alt fel lucrurile. Iar daca ai fi fost si n-ai fi privit intr-un alt fel lucrurile atunci iti spun ca n-ai fost intr-adevar). Sa analizam asadar ceea ce ai spus si, increzandu-ne in ideea caleidoscopica mai sus mentionata, sa descoperim acele franturi pe seama carora sa ne putem crea drumul.



''ateii isi imagineaza...''
Destul de greu de acceptat, caci, prin contradictie, vei observa la o simpla privire cine dintre atei si credinciosi isi imagineaza mai multe si felurite lucruri. Nu vreau sa intru in amanunte si sa ma pierd in incercare de-a atribui realului realul si irealului imaginarul. Te intreb doar cui i se arata tot felul de viziuni? Ateului sau credinciosului?

''...ca oamenii care cred intr-un spirit atotputernic nu misca nimic fara sa se roage...''
Ori si credinta este de mai multe feluri. Pornesc insa de la convingerea ca te referi la credinciosii practicanti, care nu numai ca accepta si cred intr-un dumnezeu, dar ca ii si urmeaza, sau macar incearca sa-i urmeze, voia. Nu stiu ce fel de persoane ai cunoscut tu si nici care-a fost parerea lor despre crestini. Ar trebui sa te afunzi intr-o indelungata munca si lupta ca sa poti monta sau demonta o asemenea afirmatie. Munca care tie iti lipseste, asa cum mie imi lipseste dorinta de lupta. Asa ca n-am decat sa accept subiectivismul celor spuse de tine, neputand sa si accept ca adevar cele expuse, pentru ca ceea ce te-a facut pe tine sa tragi o atare concluzie ma face pe mine sa trag o alta. Pot cel mult, in aceeasi maniera in care tu ai facut-o, sa extrapolez si sa generalizez parerea ta referitoare la modul in care crestinii cred ca ateii ii privesc. N-am s-o fac insa pentru ca s-ar dovedi cat se poate de pueril.

''...fara sa Ii astepte ajutorul, ca au mereu o scapare in cuvintele "Dumnezeu nu a vrut.''
Aceeasi problema cu subiectivismul de mai sus. Mai corect ar fi fost sa presupui ca ateul vede-n in dumnezeu o scapare, scapare fata de raul ce salasluieste in el si de care nu se poate libera. Caci n-am vazut credincios fara de pacat si nici ateu pacatuind. Sa nu cazi in cursa si sa-mi spui ca ateii pacatuiesc prin insasi necredinta lor, nemai adaugand mandria si multe alte lucruri, caci ar insemna sa judeci pe cineva raportandu-l la valorile altuia. De asemenea, ar fi mult mai apropiat de adevar sa spui ca ateul vede crestinul ca pe un om slab care nu-i in stare sa-si asume in integralitate faptele.

''In Dumnezeu, Allah, sau orice Spirit Atotputernic care poate fi banuit ca cere ascultare totala- chiar si Satana.
Bineinteles ca ateii gandesc foarte mult si atunci au tot felul de impresii despre credinciosi.''
Sa ne oprim si asupra acestui ultim aspect mentionat de tine. Sar peste faptul ca acel "banuit" nu-si are deloc locul in afirmatia de mai sus, caci nu poti crede sau spune despre un crestin ca se-nchina unei zeitati pe care-o banuieste c-ar fi absoluta. Tu-l banuieste pe dumnezeul tau sau il crezi in ceea ce spune? Sar peste acest aspect si ma opresc asupra ultimei afirmatii: "ateii gandesc foarte mult..." Nu stiu care ti-a fost intentia, dar daca ar fi s-o pornim de la aceasta afirmatie am conclude ca, prin opozitie, crestinii nu gandesc foarte mult. Nu ca as nega adevarul continut de aceasta afirmatie, insa cred ca, fara sa doresti sau sa observi, ai lasat goluri imense in judecata (te rog nu o lua ca pe-o jignire, caci daca ar fi sa o luam altfel atunci chiar tu sustii, prin prisma celor afirmate mai sus, ca pe crestinii nu-i prea duce mintea. Deci, concluzionand, ori recunosti partea din afara parantezei, ori pe cei dinauntrul acesteia).

Cam atat pentru moment...

Mulţumesc pentru expunerea punctului tău de vedere philosopule. Este interesant ceea ce spui şi cum îţi prezinţi argumentele.

Salut Blake!
Mă bucur că ai venit aici. Abia aştept să "disecăm" firul în patru.

Anahoret a scris:

Salut Blake!
Mă bucur că ai venit aici. Abia aştept să "disecăm" firul în patru.

Ai aparut? Ai aparut?! Ai aparut... Stai sa ma pişc! Nu visez!! Nu visez?

Iisus a scris:

zaraza26 a scris:

Blake a scris:

Cum defineşti ateul în contextul de faţă?

Ateii isi imagineaza ca oamenii care cred intr-un Spirit Atotputernic nu misca nimic fara sa se roage, fara sa Ii astepte ajutorul, ca au mereu o scapare in cuvintele "Dumnezeu nu a vrut."

Foarte interesanta perspectiva. Ca printr-un caleidoscop privim unii la altii, iar ceea ce vedem sunt doar franturi de adevaruri imbinate si combinate dincolo de recunoastere. Si totusi bucatile de sticla sunt reale, franturile de adevar sunt reale, ireal este doar rezultatul. Asa ca cel mai indicat ar fi sa purcedem de la aceste franturi si sa ne construim o cale spre mai departe.

Zaraza, in citatul ilustrezi dupa propria-ti parere cum este privit un credincios de catre un ateu. Sa inteleg ca ai extrapolat si apoi generalizat, bazandu-te pe exemplele pe care le-ai avut la indemana, caci mi-e destul de greu sa cred ca ai fost la randul tau atee. (nu pentru ca n-ai fi putut fi, ci pentru ca daca ai fi fost ai fi privit intr-un alt fel lucrurile. Iar daca ai fi fost si n-ai fi privit intr-un alt fel lucrurile atunci iti spun ca n-ai fost intr-adevar). Sa analizam asadar ceea ce ai spus si, increzandu-ne in ideea caleidoscopica mai sus mentionata, sa descoperim acele franturi pe seama carora sa ne putem crea drumul.



''ateii isi imagineaza...''
Destul de greu de acceptat, caci, prin contradictie, vei observa la o simpla privire cine dintre atei si credinciosi isi imagineaza mai multe si felurite lucruri. Nu vreau sa intru in amanunte si sa ma pierd in incercare de-a atribui realului realul si irealului imaginarul. Te intreb doar cui i se arata tot felul de viziuni? Ateului sau credinciosului?

Of, nu prea am timp sa aprofundez in week-end, dar cateva idei pot sa atac.
Evident, aici discutam despre o perspectiva mai ingusta asupra ateismului/credintei, plecand strict de la niste cuvinte ale mele, care si ele erau intr-un context.

Despre imaginatie... nu cred ca ateii sunt lipsiti de imaginatie. Ce e rau in asta? Ateul nu se poate pune in locul unui credincios, nu poate gandi ca el.

Fiind vorba despre acea perspectiva ingusta, discutia despre cum vedeam eu credinciosii cand eram atee, e cu totul altceva. Daca doresti, putem discuta despre aceasta, dar sa nu incurcam borcanele. Sa nu facem din diamant o simpla oglinda.

zaraza26 a scris:

Ateii isi imagineaza ca oamenii care cred intr-un Spirit Atotputernic nu misca nimic fara sa se roage, fara sa Ii astepte ajutorul, ca au mereu o scapare in cuvintele "Dumnezeu nu a vrut."

Sărut mâna Zaraza, că nu spusesem în dimineaţa asta...


N-aş spune că ateii nu iau în considerare un oarecare determinism al lumii.
Cât despre rugăciune, în afară că ne mijloceşte legătura cu Dumnezeu, cred că undeva, la un nivel mult mai subtil, este şi o cale pentru empatie între oameni.

Zaraza, doar doua intrebari:

1) de ce-ai devenit atee?
2) de ce-ai re/devenit credincioasa?

Caci vezi tu, eu am aceasta viziune asupra lumii ca odata cunoscut un lucru atunci nu te poti intoarce catre opusul sau. Asa cum Nichita idealiza spunand "nu-l poate spune pe Da decat cel care-l stie pe Nu", eu spun "il va spune pe Da doar cel care nu-l cunoaste pe Nu". Mai succint, ceea ce neg eu este tocmai aceasta transformare a ta, de la ateism la crestinism si/sau invers. Ma indoiesc ca-n deplinatatea cunoaterii, un om care a fost candva ceva se va transforma in opusul a ceea ce-a fost. Desi nu neg devenirea, acest chinuitor daimon ce ne bantuie, totusi nu poti, intr-adevar, sa detii doua adevaruri si sa alegi sa aderi la oricare dintre ele. Imi vei spune, fara indoiala, ca perioada in care ai fost atee a fost una de ratacire, iar acum ai inceput sa cunosti si sa vezi. Iar eu iti voi spune ca n-ai fost atee (fara putinta de-a stii cu siguranta daca acum esti sau nu, intr-adevar, credincioasa), ci doar ai avut o perioada de ratacire.