Va mai exista Romania ?

Anahoret a scris:

În apropiere de Plopeni, cam la 4 km depărtare, este pădurea Păuleşti. Este un pâlc de câteva hectare, mixt, cu pini şi foioase. Aici s-a amenajat, de prin anii '50, un parc de distracţii. Era locul unde, înainte de '90, se organizau zilele de 1 Mai şi 23 August: cu grătare, cu bâlciuri, cu estrade – exista o scenă unde se produceau trupele de amatori de la întreprinderile din zonă, dar şi cele de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti – şi cu "toate cele ale praznicului", n-o mai lungesc.

După '90 totul a intrat în paragină. Acum văd că începe să se învioreze din nou situaţia acolo. Probabil că Hanul Prahovei (falimentat şi dărâmat) şi celelalte terase au făcut loc investitorilor "care este". Rândurile de mai sus au fost doar ca o pată de culoare. Cert este că Pădurea – cum este cunoscută printre localnici – a rămas locul favorit al ploieştenilor şi a al celor din împrejurimi pentru grătare sau pentru plajă la iarbă verde, mai ales că acolo sunt şi două lacuri mari unde se poate pescui. Problema este că "educatul" popor român a umplut pădurea de gunoaie.

Vara trecută Primăria Păuleşti a avut însă o iniţiativă lăudabilă. Timp de o săptămână, în vacanţa de vară, elevii şcolii din comună au venit în pădure şi au adunat gunoaiele. Primăria a amplasat, la locuri vizibile, panouri mari pe care scrie că pădurea a fost curăţată de elevi şi îndeamnă la păstrarea curăţeniei. Şi, ce mi-a plăcut mai mult, vara trecută patrulau pe alei un gardian de la primărie însoţit de un elev. Celor care făceau mizerie, elevul le spunea că el a făcut curăţenie acolo iar gardianul îi "sensibiliza" cu amendă.

Până în toamnă pădurea a rezistat curată. Să vedem la primăvară!

Foarte buna ideea!!

Anahoret a scris:

Şi la Păuleşti sunt jandarmi. Dar ăştia se ocupă mai mult de (şi cu) liber-profesionistele care stau la intrarea în pădure dinspre DN-1. În plus, văd că s-au cumpărat parcele. Unele poieniţe au fost îngrădite şi au apărut plăcuţe cu "Proprietate privată". Tare-mi este că în curând se va duce naibii pădurea şi vor apărea viloace.

Nu pot să mă abţiiiiiin!!!! Mă iartăăăăăăăă!!!! Voiam să spun că e bine dacă ţi-e tare.

Să nu te mire apariţia de vile! Aşa se întâmplă cam peste tot pe unde există zone frumoase! Apoi vin diversele organizaţii şi spun că trebuie făcute campanii de împădurire...

Trebuie si Tatulici sa faca o emisiune, ceva.

Vă mai aduceţi aminte că acum vreo 5-10 ani o luau la vale casele nou-construite la Breaza PH? Pentru că am avut rude acolo cunosc destul de bine zona. Clădirile care s-au dus la vale cu terenul au fost construite pe nişte locuri unde, până atunci, Primăria nu dădea autorizaţie de construcţie.

De ce? Zona era o coastă de deal pe care creşteau stufăruşuri şi salcâmi. Rădăcinile arboretului ţinea pământul pe loc. În cele din urmă edilii au cedat presiunilor bucureştenilor -- probabil şi-au zis: dacă ţineţi cu tot dinadinsul, de ce să nu vă luăm banii? -- şi au autorizat construirea locuinţelor.

Succesiunea evenimentelor a fost următoarea: defrişarea terenului>construirea caselor>alunecări de teren la prima ploaie>prăbuşirea caselor.

Credeţi că de tâmpit şi-a făcut Năstase ranch-ul la Cornu şi nu la Breaza?

Da mă călugăre, Năstase creşte vaci la Cornu ? Ştiam că el are doar ouă de numărat.

abbilbal a scris:

Da mă călugăre, Năstase creşte vaci la Cornu ? Ştiam că el are doar ouă de numărat.

Nu, dar găinile lui sunt mari cât vacile!

Anahoret a scris:

abbilbal a scris:

Da mă călugăre, Năstase creşte vaci la Cornu ? Ştiam că el are doar ouă de numărat.

Nu, dar găinile lui sunt mari cât vacile!

Si fac oua de strut!

Vai de ea, săraca găină!

Anahoret a scris:

Vai de ea, săraca găină!

Pai daca e cat o vaca! Bine ca nu am pus-o sa fete vitei!

superb articolul lui Patriciu...

http://www.adevarul.ro/dinu_patriciu_-_opinii/O_tara_de_vis_7_193850618.html

cactus a scris:

superb articolul lui Patriciu...

http://www.adevarul.ro/dinu_patriciu_-_opinii/O_tara_de_vis_7_193850618.html

Da Cactus, vorbele-s frumoase, păcat că faptele contrazic caracterul acestui nene. Opinia mea.

Cred si eu ca e "o tara de vis" pentru unul care a furat-o pina i-a-mplinit...visul de miliarde de euroi !

Cristina a scris:

Cred si eu ca e "o tara de vis" pentru unul care a furat-o pina i-a-mplinit...visul de miliarde de euroi !

Dacă-mi permiţi o corectare, până şi-a-mplinit.

Cred ca s-a referit la faptul ca, tara, i-a implinit visul...

dolion a scris:

Cred ca s-a referit la faptul ca, tara, i-a implinit visul...

Corect. Sorry Cristina.

Citat :

În „Washington Post", politicos şi ironic, cineva lăsa a se înţelege că în ţara aceasta trăim încă într-o epocă a şamanismului politic, fericiţi că deşi nu ne înţelegem pe noi înşine, ne suntem autosuficienţi şi nu avem de ce privi în afară.

Ne tragem din geto-daci şi venerăm flacăra violetă! Să auzim numai de bine!

De existat va exista Romania... Depinde cum isi va duce existenta (care poate fi dusa in mii de feluri...)

Patriciu asta e mongol?
mogul=membru al dinastiei mongole de origine timurida care a domnit in India.

Dupa cate vad, ne-au cucerit mongolii?

Asta ne mai trebuia! Alt jug, alt stapan.

Citii articolul.
Incerc un sentiment de tristete.

Ma duc la munca acum.
Ca saracu' n-are Soare......

O zi buna tuturor!
Ion

yzzy a scris:

dolion a scris:

Cred ca s-a referit la faptul ca, tara, i-a implinit visul...

Corect. Sorry Cristina.

nu-i bai ... pot s-o iau ca pe o intarire/completare a celor spuse de mine.
pupici dulci amindorura, tie si lui Dolion

Ion a scris:

Patriciu asta e mongol?
mogul=membru al dinastiei mongole de origine timurida care a domnit in India.

mongol n-o fi, dar membru al dinastiei celor ce-au jecmanit Romania -la greu- este sigur !

Nu stiu daca e vorba de jaf, sau numai de jaf.
Sau e vorba de afaceri. Ca asa zice el. Ca e om de afaceri. Cum naiba fac unii de se imbogatesc, nu stiu?!....
Cum saracesc cei multi, stiu. Ca fac parte din ei. Muncesc, muncesc, si iar muncesc.

Daca il cunoasteti pe Patriciu, si daca aveti posibilitatea, va rog sa-i transmiteti urmatorul vechi proverb chinezesc:

"La baza fiecarei bogatii e o o hotie"

Asta si pentru ca isi trage numele de "mogul" tot din Asia.

Ion a scris:

"La baza fiecarei bogatii e o o hotie"

Din păcate nu este singurul... parcă-parcă încep să regret vremurile alea de dinainte de '90. Atunci, măcar, furau mai puţini şi mai cu frică. Pe Ştefănescu, falsificatorul de vinuri, Ceauşescu l-a împuşcat. Dacă am judeca şi acum cu aceeaşi măsură am rămâne fără politicieni.

Este jaf generalizat în România! Toţi fură! În afară de Mult Stimatul şi Iubitul Nostru Preşedinte (fie-i numele lăudat ) şi de Eminenţa Sa, Premierul Boc.

Romania va exista cu siguranta. Problema este cum va arata.
Iata cum a vazut-o Mircea Cartarescu, cu trei ani in urma, dupa revenirea
dintr-o calatorie afara:

Sentimentul romanesc al isteriei

text de Mircea Cartarescu

« Daca traiesti numai in Romania , e posibil sa nu-ti dai seama ca e
ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o
data cu el.Esti una cu toti ceilalti.
Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa
nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici
De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta.
Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele
mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva.
In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult.
Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la
caricatura.
Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa
elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te
contrazice, ii zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut de
acord ca nu suntem de acord"). Cand cineva te calca pe picior, te
grabesti sa-ti ceri tu scuze.
O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un
balsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile.
Aceasta ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru
fluidizarea substantei sociale.
Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca
la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara
care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat
mai draguta si mai serviabila cu clientii.
Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va sterge
insa curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o
badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de
lucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara
complet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra si
scarbita, care te repede de nu te vezi.
Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere.
Si ei sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de
cand se stiu. Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca
nu tine sa fii dragut cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au
rezolvat numai urland. Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social,
calcand peste cei blanzi.
In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti "in perioada" de
sergentii lor. Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii
recruti si mai abitir.
Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii
isi sunt propriii calai si propriile victime intr-o societate profound
alienata psihic, o societate isterica.
Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala:
tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de
explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictul
generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca
suntem fundamental rai.
Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont,
carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si
aduse in ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective.
Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social.
Inraiti de lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa
sa fim rai.
Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate.
Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai
moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale
publicului.
Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge
binele de rau ca tarfele si noii imbogatiti.
Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele
premiu castigat cu pretul mitocaniei noastre.
Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat
printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga,
scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite
deocamdata.»





Din pacate nu cunosc de unde este extras textul. Poate ca ma ajuta cineva.
Oricum textul cred ca vine extrem de bine in continuarea celui postat anterior despre Fenomenul downshifting - sau "dincolo" de top management, de Aurora Liiceanu

Multumesc pentru intelegere !
Andi-Bacii

Deci am gasit.
"Sentimentul românesc al isteriei" de Mircea Cărtărescu
Articol publicat în Jurnalul Naţional, ediţia 7 iunie 2005.

Cristina J: Sentimentul românesc al isterieide Mircea Cărtărescu
Articol publicat în Jurnalul Naţional, ediţia 7 iunie 2005.

si prtea lipsa a textului este de la inceput si e urmatoarea :

"N-am crezut niciodata in specificul national, in “sentimentul romanesc al fiintei”, in tot ceea ce filozofii culturii si psihologii maselor ne-au atribuit ca sa ne distinga de alte popoare.
Nu cred ca suntem mai ospitalieri decat altii, mai harnici sau mai hoti. Nu-mi pare nici bine, nici rau ca sunt roman. Uneori regret ca nu m-am nascut elvetian, dar imediat imi aduc aminte ca as fi putut sa ma nasc ugandez. Suntem si noi, romanii, undeva “la mijloc de rau si bun”, cum scria Ion Barbu, un neam sub soare, nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Daca n-am luat nici un premiu Nobel, in schimb am inventat stiloul. Daca zidul ni s-a prabusit peste noapte, ne-am apucat, cuminti, a doua zi sa-l ridicam la loc, si tot e ceva. Am fi putut, in definitiv, sa-l lasam in plata Domnului de zid si sa ne caram cu totii in alta parte…
Cu toate astea, exista ceva specific romanesc, ceva atat de adanc in firea noastra, a celor care traim azi pe acest plai de dor, incat m-as hazarda sa spun ca este insasi esenta “romanismului” in acest moment istoric. Este cercul vicios al isteriei provocate de stres si al stresului provocat de isterie. Dati-mi voie sa fiu, in continuare, mai explicit.
..."

si apoi urmeaza partea de text cu care am deschis discutia.
Cu multumiri pentru intelegere !
Andi-Bacii

(sursa:reteaua literara)

Mihaela a scris:

De existat va exista Romania... Depinde cum isi va duce existenta (care poate fi dusa in mii de feluri...)

Nu-i ajunge decat una gresita si...s-a terminat!

Si iata si parerea mea, dupa o scurta vizita in vacanta in Tara, in octombrie 2007.
Fara sa fi stiut, bineinteles, de articolul lui Cartarescu.

Poveşti din vacanţă
(De-ar fi numai astea!)

Ce este apa calda? Este ceea ce platesti si nu ai. Asa ziceam pe vremea comunistilor. O
platim si acum, la fel ca si atunci. Si n-o avem nici acum, la fel ca si atunci. Cu o
mica diferenta. Acum curge. Aproape tot timpul. Dar, pentru a obtine apa calda, trebuie
sa lasi sa curga de doua ori mai multa apa decat ai nevoie pentru a-ti face dus. Si
atunci e doar cãlâe. Povestea asta cu apa calda ma duce cu gandul la o intamplare, cu
multi ani in urma. Cand, calatorind din Casablanca spre Rabat intr-un autobus, am
observat, in plina zi, becurile aprinse pe un mare bulevard din Rabat. Am zis atunci cu
voce tare : Ce risipa? Vecinul, un avocat marocan, scolit in Franta, mi-a rapuns : "
De-ar fi numai asta! "

Am fost pe-acasa. Acest "pe-acasa" imi lipseste mult aici. Primul contact cu acest "
acasa " a fost promitator. Pe aeroprt ne intampina niste muncitori care, spre deosebire
de altadata, ne imping niste carucioare goale, pentru bagaje. Apoi asteptam, cam mult,
pentru sosirea bagajelor. Unele dintre ele sunt chiar deteriorate. Nu se stie unde s-a
intamplat. Pe Kennedy sau pe Otopeni. Mergem mai departe. Sus scria, cam asa ceva: Aici
se prezinta pasapoarte din UE. M-am intrebat cu voce tare, noi unde mergem. Un tinerel
amabil mi-a spus cu legitima mandrie : "Dar, stiti, noi suntem in UE! De la 1 ian. "

Nu l-am contrazis. Aveam sa ma conving dupa, ce inseamna acest lucru. Am prezentat
pasaportul american. Niciun zambet, nici bine ati venit. Cu un gest-asa mi s-a parut mie
atunci-mi se impinge pasaportul, imprimandu-i o viteza mai mare decat era nevoie. Pe
Kennedy, Noel ne-a zambit si ne-a urat : " Have a good trip". Asta la toti, nu numai mie.
Afara ne asteapta nepotul. Mergem in parcare. Ne urcam in masina, facem doi pasi. Ne dam
jos ca sa platim, pentru ca, apoi, sa putem iesi. Nu-i nimic, zic eu. Suntem deja in UE.
Intram in trafic. Alegem centura. Circulatie destul de mare pentru o zi de duminica dupa
amiaza. Nu sunt semne prin care sa aflam directia spre care doream sa mergem. De-ar lipsi
numai astea! Cate un sofer amabil, care ne vede in incurcatura, ne ajuta pe la
intersectii. Semne bune de civilizatie rutiera. Dar putine. Cu greu intram pe autostrada
Bucuresti-Pitesti. Pista de lansare este scurta si ingusta. Mai ales pentru vitezele cu
care se circula pe aceasta asa-zisa autostrada. In fata noastra o autodepanatoare. Cu
viteza legala, de110km la ora, trecem pe banda a doua. Revenim pe prima banda. Cand un
BMW, gri-metalizat, SB-22-…., ne face coada de peste, mai inainteaza putin si franeaza.
Repeta inca o data figura. Dupa care, intra in statia de benzina OMV. S-a suparat pe noi,
probabil, ca nu am mers mai repede decat 110, iar el, cred eu, era in intarziere la
benzina....Nepotul meu, mecanic de meserie, a avut prezenta de spirit si a reusit sa evite
coliziunea sau rasturnarea, ciupind usor frana. Mergem mai departe. Unul se tinea de
bicicleta si uda, cu lichidul propriu, acostamentul autostrazii. Altii, mai pudici, din
lipsa de parcari amenajate, s-au oprit la o padurice, pe care o foloseau drept adapost.
Pentru stiti dvs. ce.

Ajungem la iesirea din autostrada, la Pitesti. N-am vazut asa ceva nicaieri in lume.
Stam la rand si vedem ce se intampla. Nu se respecta nimic. Unul,cu un 4 x4, enervat,
face stanga spre Craiova, prin dreapta celui din stanga sa, care astepta sa faca si el
tot stanga, dar spre Pitesti, care, la randu-i, taie calea celor care veneau dinspre
Bucuresti, care, intrand in intersectie, ii blocheaza pe cei dinspre Pitesti, care,
furiosi si ei, claxoneaza tare si lung. Dar, cei care ar trebui sa vaza, nu aud. N-am
vazut niciun echpaj de politie. Nici pe autostrada, si nici in aceasta intersectie. Dar
nici semafoare. Nici aici, si nici in intersectia urmatoare, si nici in multe alte parti,
unde s-ar fi impus existenta lor. Dar, suntem in UE. Pe drum, ruland cu viteza legala,
toata lumea ne depaseste. Inclusiv o batrana Dacie din care flutura o fusta prinsa in
usa, pe-afara. Nu putem opri nicaieri. Se mai zareste, ici-colo, cate un “P” sau
“Parcare”. Dar numai cu numele. Ajungem Dacia cu fusta fluturand, in Bals, unde opreste
pentru a lua alti pasageri, care faceau cu mana, zicand: “Ia-ma, nene, si pe mine! »

Ajungem in orasul Craiova. Unde stam doua saptamani.
Ne intalnim rand-pe-rand cu vecinii de apartament, de bloc, cu fratii, cu sora, cu
nepotii nostri si copiii lor, cu prieteni, cunoscutinte, cu fosti colegi etc. Impartim
cadouri, mici atentii tuturor, potrivit cu puterea noastra de cumparare, dar nepotrivit
cu pretentiile unora, privitor la brandul cadourilor. Aici, in ciuda lipsei banului, se
poarta « marca ». Si la imbracaminte, si la masina, si in casa. Saraci(?), dar fudui!
Celulare au toti(?!). Zic ei ca nu e scump.

Mergem la doctor, ca de obicei. Scump pentru omul de rand. Pentru pensionari si mai
scump. In tramvai ploua. Doi pensionari discuta despre marirea pensiilor. Ei, alesii,
ziceau pensionarii, au marit bugetul parlamentului cu 30%, pentru a face lux. Dar
pensiile numai cu cateva procente, pentru ca nu sunt bani. Mergem si in supermarketul "
Real ". Ireal de frumos inauntru, in comparatie cu realitatea. Cu multe produse, mai
scumpe decat aici, dar si cu multi cumparatori(!?). Intreb un stocker daca se vinde
marfa. Raspunsul este afirmativ. Cat castigi pe luna? 5 mil.+ bonuri de masa, de 1-2mil.
Cu acesti bani, lucratorul din magazin se uita la produsele respective. El nu le poate
cumpara. Dar patronul prospera.

Un stocker in Germania, zice interlocutorul meu, e platit cu mult mai bine. Ceea ce e
fals. Si acolo e putin. Dar imigrantul roman strange bani, privandu-se de multe alte
lucruri. Am cumparat ciocolata Poiana, vin de Murfatlar, si niste malai. Nici multumesc,
nici "have a good day" la casierie. Nicio fata impodobita de acel zambet cu care te
intampina obligatoriu vanzatorii din alte parti. Si nici cei 3 banuti rest pe care
trebuia sa-i primesc. Bine ca si eu am ramas dator la CEC cu 10 banuti, pentru ca n-avea
sa-mi dea restul 90. La brutarie nu se foloseste manusa. Dar, chiar cand se foloseste, se
numara banii in mana cu manusa.
Am vizitat si centrul orasului Craiova. Frumos. Fara semnul exclamarii. Prea contrastant
cu restul orasului si cu realitatea. O oaza de lumina, muzica si liniste, intr-un oras,
intr-o lume bulversata de atata violenta. Intr-o seara am vazut fantana cantatoare.
Jocul de lumini si muzica buna te imbiau la dans. Nimeni nu dansa insa. Intr-un oras in
care reclamele sunt scrise, si afara si in magazine, numai in engleza(!).

Mergem si la tara. Acum au separat printr-o banda metalica cele 4 benzi spre Severin. Pe
banda de refugiu circula inca vehicule cu « un cal putere ». Combinatul chimic de la
Isalnita polueaza si acum atmosfera. Musculite albicioase, minuscule se aseaza pe haine,
iti intra in ochi, pe nas, si in gura. La iesirea din oras, spre Isalnita, iti taie
respiratia un miros puturos. Dar suntem in UE. Peste tot se inalta vile, in ciuda
preturilor exorbitante. Masini de lux pretutindeni. Oameni, cu putere mica de cumparare,
au totusi bani. Au chiar curajul sa-si cumpere masini noi, relativ scumpe. Din ce bani si
cum, nimeni nu se intreaba.
Doua saptamani au trecut repede. Am plecat tot intr-o duminica, dar dimineata.

Soseaua libera. Oprim la un popas privat. Avea si… privata. Cu WC turcesc. Curgea si apa.
Nu am cumparat nimic de la micul magazin. Ceva ma oprea. In spate se vedea o vila imensa.
Asta parea sa spuna ca ii mergea bine proprietarului popasului respectiv. Plecam. Pe
marginea soselei, bine marcata, scria : »Viata are prioritate ! ». Cata demagogie! Pentru
a ne proteja de o eventuala derapare, de a nu cadea intr-un imens sant, in loc de
parapet, era o linie continua de 10 la minus 10 mm inaltime! Intram in autostrada. O
portiune in lucru. Ochim o groapa. Si dam in ea. Ca orice destept! Scapam teferi. Luam
din nou centura. Niciun semn spre Otopeni. Ba nu. Pe o borna kilometrica, din alte
timpuri, scria : Otopeni, 4 km. Era pe cand se vedea, de acolo, turnul de control de la
aeroport. Gresim de doua ori. Ne ghidam dupa avioane. Ajungem in sfarsit la timp. La
plecare, ne intampina un personal mai zambitor decat la venire. Dar foarte exigent. Ne-a
intrebat, printre altele, unde au dormit bagajele. Era personalul de bord.

Un doctor, vechi prieten, ne spune ce buni si destepti sunt doctorii romani din
strainatate. Nu scapam de acea mandrie, poate, cateodata indreptatita, pe care insa unele
jurnale romanesti o popularizeaza din plin, cu o reminscenta "nemasurata mandrie".
Nu am avut timp sa privesc la televiziune. Retin totusi o emisiune cu Liiceanu, Juvara si
Plesu. Pardon! Cu Domnii : Liiceanu, Juvara si…, Pardon! Cu Domnul Liiceanu, cu D-l
Juvara, si cu D-l Plesu…. Despre "Politete". Retin din acea emisiune una dintre
definitiile politetii, pe care o redau in traducere proprie :
Politetea este limita dintre ordine si dezordine.
Din politete pentru Dvs., dragi cititori, ma opresc aici cu povestile mele, din mica mea
vacanta anuala petrecuta in Tara, spuse cu intentia, si din dorinta, de a se indrepta ,
macar un pic, unele dintre lucruri, chiar daca, in aparenta, acestea sunt de mica
importanta. De-ar fi numai astea!
Love to You all,
Ion C.
(publicat in Conexiuni, editia electronica, in oct. 2007