Camera 131

Cristina a scris:

ia uite live, pisoi-de-pisoi

Eu văd un ghem numai bun de tricotat! Vorba lu' Yzzy: Da' pisoiul unde e?

yzzy a scris:

Cred că e mai bine de povestit. Şi eu, şi copilul avem nişte mici depresii. Viaţa e destul de grea. Dar, din vorbă-n-vorbă ajungem la concluzia că e ok cum e, şi ce-a fi a fi!

Ce-o fi o fi!(era un banc cu poanta asta) Îmi ajută să aud de situaţii mai grele decât a mea. Mă gândesc că poate fi mai rău, muuult mai rău, mă pun în situaţia respectivă, simt ghem în stomac, apoi mă uit în jurul meu, la propria mea situaţie, şi dispare ghemul.

zaraza26 a scris:

N-ar fi cazul sa o sterilizati?

Păi asta avem de gând să facem, după ce o făta şi după ce o înţărca miţucii.

zaraza26 a scris:

Pai trimite cartile, apare butonul de e-mail in josul comentariului meu.
Cu limba daca, e simplu. Sa o luam de la inceputuri. Aici traiau arienii, un loc binecuvantat, cu de toate. Mai ales munti inalti, unde orice s-ar fi intamplat, localnicii scapau in munti. Mai jos, terenuri fertile. Caracteristic lor era ca plecau in toate zarile, nu ca sa subjuge, ci ca sa isi dovedeasca istetimea si sa duca noile descoperiri mestesugaresti, prin asta fiind "casta superioara" celorlalti.
Asa au ajuns in India sau pe teritoriul Turciei de astazi, unde a aparut cetatea Troiei. De acolo, dupa caderea Troiei, au ajuns in Latium. Daca in Turcia tracii au intemeiat Troia, in Latium românii au intemeiat Roma. Aveau diferite denumiri, probabil dupa locul de plecare din jurul Carpatilor si al Dunarii.
Parerea mea este ca nu exista magie in muntii nostri, dar frumusetea si misterul locurilor a incurajat dezvoltarea psihica a locuitorilor, indrumandu-i spre magie si inovatii.
Cred ca o sa mergem la Sarmizegetusa cum o sa putem, dupa noroc. Picioarele ne tin, asa ca asta n-o sa fie o problema. Timp efectiv n-o sa avem. Maxim doua zile.

Noi mangaiem in continuare caini. Cel putin unul. Este unul mare, maro deschis si ne insoteste o bucata de drum cand il intalnim. Mai ales cand mergem spre serviciu amandoi.
Am crezut initial ca spui ca nu mai ai curaj sa ii mangai pentru ca te-o fi muscat vreunul. Eu am patit-o cu unul din curte, unde eram musafira. Greseala a fost, probabil, ca nu ma cunostea si nu eram cu gazda, ci cu alt musafir care venea mai des. Spre surprinderea mea, nu am nicio retinere acum sa ma apropii in continuare de caini.

Numai să meargă şi să ataşez ceva. Dacă nu merge, trimit mail cu ceva gen "Hai salut!", tu-mi răspunzi direct pe mail şi văd adresa ta, cu această ocazie, după care trimit mail cu cărţi din Yahoo(nu, nu cred că găsesc mai multă coerenţă! )

Da, cam aşa cică ar fi fost cu tracii sau...mă rog, nu ştiu, că tare mă-ncurc în neamuri, ramuri...
Soţul meu zicea că, mai demult(chiar pe vremea lui Ceeauşesc, parcă), au venit prin zona Omu nişte neni, parcă erau ei chiar budişti. Şi au cercetat zona, din punct de vedere energetic. Şi cică e ceva pe acolo. Am întâlnit diverse locuri(de prin munţi de-ai României) în care am simţit ceva deosebit. Mă rog...nu zic că am io nu ştiu de care simţuri ieşite din comun...
La Sarmizegetusa Regia se poate ajunge şi cu maşina. Destul de greu, deoarece drumul(deşi, cică, reabilitat) e cam urâţel. Dar...se poate ajunge. Noi am mers acolo cu Matiz. Când drumul nu era gata.
Am fost muşcată de două ori de câini. Prima dată, de un câine "comunitar". Locuitor în faţa unui bloc. Nu, nu avea cu mine ceva, ci cu prietenul la care mergeam(aveau ei o problemă veche). La prietenul respectiv nu avea curaj să ridice ochişorii, dar s-a răzbunat capsându-mă pe mine. A venit prin spate şi a mârâit exact atunci când a înfipt colţii. Am ajuns la prieten acasă şi l-am sunat pe tata-fost medic veterinar. A spus să spăl bine locul muşcat şi...atât, căci turbare-n Bucureşti nu a mai fost de multă vreme. Hmmm...a mai zis ceva, de fapt: să urmărim câinele timp de 10 zile, ca nu cumva să turbeze el, în urma contactului cu mine.
Cel de-al doilea muşcăcios-un doberman. Pe care-l cunoşteam bine. Era la terasă, alături de stăpân. Fără lesă, fără botniţă. Nu am ştiut că, din cauza căldurii, fusese cam nervos, plus că am şi întins mâna spre el cam brusc. Până să afle cine e proprietarul mâinii, m-a şi perforat. Nu m-am supărat pe câine, ci pe mine şi pe stăpân. Pe mine, pt că ştiu cum trebuie să întinzi mâna către un câine(şi nu am procedat cum trebuie), iar pe stăpân, pt că trebuia să-l ţină cu toate cele, mai ales pt că fusese agitat. Dacă, Doamne fereşte, în locul meu era un copil, putea fi muşcat mai rău şi...nu cred că părinţii copilului ar fi reacţionat doar cum am reacţionat eu.

aurora a scris:

Daca esti obisnuita cu Photobucket
(eu il prefer, pentru securitate, ca si ImageShake, pentru poze personale)
de ce nu-ti faci rapid un cont cu mailul si parola pe care le folosesti si pentru acest forum, e fff simplu

Păi...o să, dar trec printr-o fază de lene cumplită.

zaraza26 a scris:

Pai asta am avut si eu, si oi mai fi avand un rest. Ca din cand in cand reactionez cum nu trebuie. Dar stiu exact de ce si ma mentin sub control. personal. E in firea omului sa isi mai planga soarta, chiar daca vecinii il invidiaza! Trebuie sa stii cum stai, dar mai ales ce e de facut!
Mie mi-ar fi placut in invatamant, ca profesoara, dar m-au impiedicat doua lucruri: cand eram in scoala, comunismul, ca m-au dezgustat si in 1997 manevrele pe care trebuie sa le faci an de an daca n-ai postul asigurat sau, cazul tau... Nu-mi place sa umblu cu jalba-n protap, mai ales cand unii asteapta sa impingi usa cu piciorul sau sa te guduri. In 1997/1998 am fost pentru un an profesoara. Am avut multe rude profesoare, si pe tata...
Cine l-a cunoscut pe sotul meu inainte de 1992, cand a intrat in somaj, nu le-a venit sa creada cate lucruri a invatat si facea in trei ani! Parea genul care sta in casa si citeste si asculta muzica. Asta face si astazi, dar mai face un ban si pe langa serviciu, desenand in Autocad.

Am un pulover pe care l-am inceput acum cativa ani. N-am mai avut timp sa il termin, si de fapt modelul ma cam enerveaza. In 1990 mi-ar fi placut sa fac covorase mini pe razboi de tesut. Sotul avea o ruda care avea asa ceva, il folosea la pulovere pentru fondul plastic, unicate. Socrul ar fi putut face usor unul identic. Dar socrii, bineinteles, n-au avut incredere. Si materialul era ieftin atunci!

Hehe, am zis că încerc să mă protejez, deci...nu discut despre partea cu învăţământul şi nici pe cea cu şomajul. Ce mai rămâne, deci? Păi...lucrul de mână. Se pot face multe chestiuni, tricotând sau croşetând. Unele se fac foarte repede, cum ar fi accesoriile. Am dat peste blogul unor femei(mamă şi fiică, din câte am înţeles) şi mă tot uit acolo, furând(recunoooosc!!!) idei. Am să pun aici link către acel blog. Aşa...just in case. http://handmadebyikkainna.blogspot.com/

Live a scris:

Am dat peste blogul unor femei(mamă şi fiică, din câte am înţeles) şi mă tot uit acolo, furând(recunoooosc!!!) idei. Am să pun aici link către acel blog. Aşa...just in case. http://handmadebyikkainna.blogspot.com/

Cât sunt eu de bărbat şi de cu două-şapte-nouă mâini stângi în loc de una stângă şi una dreaptă... mi-a plăcut ce am văzut acolo!
Şi soţiei aşijderea. Ci-că i-au venit nişte idei!

aM trimis link-ul site-yului Handmade by Ikka&Inna si fiicei mele, Oana... ii plac mult chestiile astea, si stiu ca si-a mai comandat de pe net, tricouri, bluze foaret nostime

Live a scris:

Ce-o fi o fi!(era un banc cu poanta asta) Îmi ajută să aud de situaţii mai grele decât a mea. Mă gândesc că poate fi mai rău, muuult mai rău, mă pun în situaţia respectivă, simt ghem în stomac, apoi mă uit în jurul meu, la propria mea situaţie, şi dispare ghemul.

Cred că tot de pe-aici, de pe forum am luat-o:
http://www.4shared.com/file/205747565/fd829812/cea_mai_buna_a_anului.html


E bună de văzut când totul e gri în jurul tău.

Live a scris:

Pe mine, pt că ştiu cum trebuie să întinzi mâna către un câine(şi nu am procedat cum trebuie), iar pe stăpân, pt că trebuia să-l ţină cu toate cele, mai ales pt că fusese agitat.

Aminteste-mi cum trebuie sa intinzi mana! Sa vad unde am gresit... daca!

Anahoret a scris:

Cât sunt eu de bărbat şi de cu două-şapte-nouă mâini stângi în loc de una stângă şi una dreaptă... mi-a plăcut ce am văzut acolo!
Şi soţiei aşijderea. Ci-că i-au venit nişte idei!

Frumoase foc obiecţelele, aşa-i!? Fie şi numai pentru clătit ochii şi tot merită să mai tragi o tură pe acolo!

aurora a scris:

aM trimis link-ul site-yului Handmade by Ikka&Inna si fiicei mele, Oana... ii plac mult chestiile astea, si stiu ca si-a mai comandat de pe net, tricouri, bluze foaret nostime

Mă bucur că aţi găsit interesant acel blog! Femeile acelea lucrează cu drag, din câte am observat. Merită încurajaţi aceşti oameni care încă mai lucrează de mână! Fie şi numai prin creşterea numărului de accesări încurajarea. Iar dacă e să se şi cumpere câte ceva...e şi mai bine.
Uite...mai pun un link, de data asta către blogul unei profesoare de prin Constanţa. Are bijuterii lucrate de mână. Nişte frumuseţi! La preţuri accesibile. A pus femeia link pe forum Realitatea, am intrat, am vizionat, am pus la semne de carte şi mai arunc un ochi pe acolo, când şi când. Nu am bani, deocamdată, pentru a comanda, dar...tot am descoperit eu cea mai ieftină modalitate de a face "shopping": intri pe site-uri, admiri...ieşi. http://www.biju4everybody.blogspot.com/

yzzy a scris:

Cred că tot de pe-aici, de pe forum am luat-o:
http://www.4shared.com/file/205747565/fd829812/cea_mai_buna_a_anului.html


E bună de văzut când totul e gri în jurul tău.

Da, o ştiam şi...da, este foarte de folos! Mai ales atunci când ţi se pare că griul nu e gri, ci negru!

zaraza26 a scris:

Aminteste-mi cum trebuie sa intinzi mana! Sa vad unde am gresit... daca!

Păi...încet, cu palma orientată în sus. Se duc vârfurile degetelor spre nasul lu' animalu', se lasă la mirosit şi, apoi, în funcţie de reacţiile lu' animalu', se trece la mângâiere sau la "Gata, mamă, te las!".

Live a scris:

zaraza26 a scris:

Aminteste-mi cum trebuie sa intinzi mana! Sa vad unde am gresit... daca!

Păi...încet, cu palma orientată în sus. Se duc vârfurile degetelor spre nasul lu' animalu', se lasă la mirosit şi, apoi, în funcţie de reacţiile lu' animalu', se trece la mângâiere sau la "Gata, mamă, te las!".

Pai cum cu palma orientata in sus? Adica daca vrei sa inchizi pumnul, arati cainelui dosul palmei, partea exterioara a palmei. Are importanta? Ca eu am intins palma deasupra lui, incet, dar invers. Se teme ca il apuc de nas? Si el a facut haţ si gata! Nu a mai mirosit. Cred.
Ca sa il mangai, trebuie sa intorc palma pe urma.

Fetelor, pina sa "puneti mina" pe-un ciine strain, eu va sfatuiesc sa-i vorbiti intii (calm si duios ), pentru a-i vedea reactia. Si abia apoi - in functie de reactie- sa treceti la dezmierdari ...

zaraza26 a scris:

Pai cum cu palma orientata in sus? Adica daca vrei sa inchizi pumnul, arati cainelui dosul palmei, partea exterioara a palmei. Are importanta? Ca eu am intins palma deasupra lui, incet, dar invers. Se teme ca il apuc de nas? Si el a facut haţ si gata! Nu a mai mirosit. Cred.
Ca sa il mangai, trebuie sa intorc palma pe urma.

Ridică braţul! Acum mişcă mâna în aşa fel încât să ai palma în sus, ca şi cum ai cere de pomană! Aia e, bravo!
Nu duci mâna deasupra câinelui, căci se poate teme că-l loveşti, plus că nu poate urmări mişcarea mâinii tale(desigur, câinele nu are ochi de soacră!). Palma în sus, vârfurile degetelor-la năsucul animalului, laşi la mirosit şi...etc. Deci mângâierea se face după ce câinele a ajuns la vreo concluzie-n privinţa ta, iar tu ai descoperit că acea concluzie este de bine pentru tine. O laie! Ce naiba-ţi tot explic io?! Îmi imaginez cum râzi de mine, acum, văzând cum "îţi dau lecţii".

Căţeluşa este la mama. Va sta acolo până se face frumuşică şi zdravănă, respectiv până îşi găsesc mama şi bunica un căţel. Ele doresc mascul miiiic, blănos, cu botic scurt. Desigur, eu sper să se lege de proasta aia mică de căţeluşă, dar...mi-e că trebuie să caut în continuare stăpân pentru ea. Sper să fac rost de bani în aşa fel încât să apuc s-o sterilizez cât se află la ale mele.

Ieri au dispărut pisoii mei. După-masă, a apărut numai unul, cel negru. Moşmondel, cel pe care-l creştem de la 4 zile, nua venit nici până acum. Speranţele noastre sunt că e prin vreo nuntă şi că va apărea, la un moment dat, distrus de foame, dar dornic să ne revadă, reîntregind familia. Offf, sufăr de parcă mi-ar fi plecat de acasă copilul, fără să ştiu nimic despre el...decât că nu e lângă mine! Fac ce fac şi-mi îndrept privirea către geamul dinspre sală, sperând că-l văd stând acolo, pe masă, cerşind să intre!

Cristina a scris:

Fetelor, pina sa "puneti mina" pe-un ciine strain, eu va sfatuiesc sa-i vorbiti intii (calm si duios ), pentru a-i vedea reactia. Si abia apoi - in functie de reactie- sa treceti la dezmierdari ...

A, păi partea cu întins mâna cu palma-n sus era etapa II. Prima, desigur, e aia cu "cuţu-cuţu". În funcţie de răspuns(mrrrrr sau dat din coadă sau fugit sau stat nemişcat sau...), se trece sau nu la etapa cu palma.

Acum 2-3 ani, eram cu sotul meu intr-o escapada pe linga Sibiu. Intr-o seara, in timp ce exploram imprejurimile -intr-o plimbare romantica pe o straduta ingusta- auzim cum ne latra furios o piticanie de catzel, dintr-o curte pe linga care treceam linistiti. Sotul meu ii spune ferm sa faca liniste, dar piticania incepe sa latre de-a dreptul isteric . In secunda urmatoare auzim un fel de tropait duduit, care venea spre noi dinspre capul strazii. Fiind destul de intuneric, nu puteam deslusi foarte clar ce era, pina in momentul in care "duduiala" trece prin dreptul unui felinar din departare: era un enorm dog german, venind la galop fioros spre noi (probabil la semnalul piticaniei isterice). Am incremenit pe loc, amindoi (stiam ca miscarile bruste -gen fuga- l-ar fi intaritat si mai tare), iar la ce viteza avea ne-ar fi ajuns din urma imediat. In timp ce sotul meu amutzise, eu am facut -incet - doi pasi inainte, vorbindu-i calm si duios (asta-n timp ce -in lipsa de altceva- imi pozitionam cheia de la camera, din buzunar, in pumn -cu virful ascutit la-ndemina, in caz ca era nevoie s-o folosesc)...Norocul a facut ca dog-ul sa se potoleasca dintr-o data, incetinindu-si galopul si oprindu-se la vreo 2 metri de noi. Era o atmosfera linistita, dar incordata, in care ne studiam reciproc, in timp ce eu continuam sa-i vorbesc (=linistesc) . Apoi a facut brusc cale-ntoarsa, iar noi am ne-am intors teferi la pensiune ... A fost o experienta pe care si azi o ...savuram .

Live a scris:

Ridică braţul! Acum mişcă mâna în aşa fel încât să ai palma în sus, ca şi cum ai cere de pomană! Aia e, bravo!
Nu duci mâna deasupra câinelui, căci se poate teme că-l loveşti, plus că nu poate urmări mişcarea mâinii tale(desigur, câinele nu are ochi de soacră!). Palma în sus, vârfurile degetelor-la năsucul animalului, laşi la mirosit şi...etc. Deci mângâierea se face după ce câinele a ajuns la vreo concluzie-n privinţa ta, iar tu ai descoperit că acea concluzie este de bine pentru tine. O laie! Ce naiba-ţi tot explic io?! Îmi imaginez cum râzi de mine, acum, văzând cum "îţi dau lecţii".

Căţeluşa este la mama. Va sta acolo până se face frumuşică şi zdravănă, respectiv până îşi găsesc mama şi bunica un căţel. Ele doresc mascul miiiic, blănos, cu botic scurt. Desigur, eu sper să se lege de proasta aia mică de căţeluşă, dar...mi-e că trebuie să caut în continuare stăpân pentru ea. Sper să fac rost de bani în aşa fel încât să apuc s-o sterilizez cât se află la ale mele.

Ieri au dispărut pisoii mei. După-masă, a apărut numai unul, cel negru. Moşmondel, cel pe care-l creştem de la 4 zile, nua venit nici până acum. Speranţele noastre sunt că e prin vreo nuntă şi că va apărea, la un moment dat, distrus de foame, dar dornic să ne revadă, reîntregind familia. Offf, sufăr de parcă mi-ar fi plecat de acasă copilul, fără să ştiu nimic despre el...decât că nu e lângă mine! Fac ce fac şi-mi îndrept privirea către geamul dinspre sală, sperând că-l văd stând acolo, pe masă, cerşind să intre!

N-am ras deloc. Ba chiar am citit cu atentie, imaginandu-mi tot ce imi povesteai. Asa retin pentru data viitoare. Cum a fost prima reactie neasteptata din partea unui caine, am trecut prea usor peste fazele pe care le-as fi facut daca as fi avut o experienta neplacuta inainte. Teoretic nu stiam ce sa fac, dar si nevoia te invata! Cum a facut Cristina? Sau ea stia ce stia!!
Si noi ramaneam fara pisoi doua-trei zile sau chiar mai mult. Am avut atatia... O data pisica sau motanul, ce-o fi fost, a ramas in pod la vecina. Era un pod inchis intr-o parte partial cu un panou inchis, din scanduri. Noroc ca socrul a intrebat-o si ea a zis ca aude mieunaturi. Nu mai stiu exact, dar probabil ca a trecut de panou pentru ca erau ceva materiale dincoace, dar de acolo incoace, nu mai avea... trepte. Eu si cu sotul am fost si am recuperat-o! El a intrat la ea.
Altadata motanul pisicii de acum, cred, a ramas inchis la alti vecini. Ei au cumparat gradina de la un vecin si si-au facut o casuta, o cabana. L-au inchis acolo fara sa stie si n-au mai venit cel putin trei zile. Vecinii astia au avut casa la tara, dar fiind in varsta, si-au cumparat un apartament. Dar pentru ca le placea gradinaritul, mai ales doamnei, si pentru ca si-au permis, au luat si bucatica asta de gradina. Vecinul de la care au cumparat a ramas cu un petec in fatza casei. Cu banii aia si-a inzestrat o fata, cu zestre de maritis.
Cand nu venea vreunul, ma duceam in gradina si pisăiam dupa ei. Cateodata venea unul strain.

Live a scris:

Ieri au dispărut pisoii mei. După-masă, a apărut numai unul, cel negru. Moşmondel, cel pe care-l creştem de la 4 zile, nua venit nici până acum.

Au aparut pisoii, Live?

Cu un dog german am avut şi eu o experienţă. Era într-o vară când mă îndreptam spre casă traversând parcul. Ajuns la mijlocul parcului aud un tropăit şi am văvut venind spre mine un câine mare şi frumos, dar furios. M-am oprit şi câinele după ce a trecut pe lâmgă mine s-a întors în fugă. M-am pregătit să-l întâmpin. Am întins spre el braţul stîng îndoit pentru a se putea sprijini. A sărit pe braţul meu şi era cât mine de înalt, dar era să mă dărâme de greu ce era în combinaţie cu viteze ce-o avea. Când s-a ridicat l-am scărpinat la ureche şi l-am întrebat ce face. M-a lins pe mână şi s-a întors la stăpâna lui, care venea cu cineva pe o alee, dar era destul de departe. După ce a plecat câinele am plecat şi eu. Am auzit pe una dintre femei spunând: "ce bine că nu s-a pierdut domnu".

Cristina a scris:

Acum 2-3 ani, eram cu sotul meu intr-o escapada pe linga Sibiu. Intr-o seara, in timp ce exploram imprejurimile -intr-o plimbare romantica pe o straduta ingusta- auzim cum ne latra furios o piticanie de catzel, dintr-o curte pe linga care treceam linistiti. Sotul meu ii spune ferm sa faca liniste, dar piticania incepe sa latre de-a dreptul isteric . In secunda urmatoare auzim un fel de tropait duduit, care venea spre noi dinspre capul strazii. Fiind destul de intuneric, nu puteam deslusi foarte clar ce era, pina in momentul in care "duduiala" trece prin dreptul unui felinar din departare: era un enorm dog german, venind la galop fioros spre noi (probabil la semnalul piticaniei isterice). Am incremenit pe loc, amindoi (stiam ca miscarile bruste -gen fuga- l-ar fi intaritat si mai tare), iar la ce viteza avea ne-ar fi ajuns din urma imediat. In timp ce sotul meu amutzise, eu am facut -incet - doi pasi inainte, vorbindu-i calm si duios (asta-n timp ce -in lipsa de altceva- imi pozitionam cheia de la camera, din buzunar, in pumn -cu virful ascutit la-ndemina, in caz ca era nevoie s-o folosesc)...Norocul a facut ca dog-ul sa se potoleasca dintr-o data, incetinindu-si galopul si oprindu-se la vreo 2 metri de noi. Era o atmosfera linistita, dar incordata, in care ne studiam reciproc, in timp ce eu continuam sa-i vorbesc (=linistesc) . Apoi a facut brusc cale-ntoarsa, iar noi am ne-am intors teferi la pensiune ... A fost o experienta pe care si azi o ...savuram .

Unchiul soţului meu are mai mulţi câini. Pe când a apărut în familie Omar-un lup-exista deja ceva gen Bichon-Brett. Pentru că Brett era mai mare, Omar l-a respectat. Mai ieşeau amândoi în parcarea de lângă hotel. Într-o zi, o haită de dulăi l-a încolţit pe Brett. A apărut, ca din pământ, Omar. A lătrat de două ori la ei şi s-a cam dat ordin de împrăştiere. Brett s-a dus până lângă unul dintre dulăi şi a făcut pipi aproape de el(se poate ca vreo doi stropi să fi ajuns şi PE el). Din acea zi, Brett se plimba, degajat, printre membrii haitei, iar respectivii erau cuminţeeeei, cuminţeeei.
Acum vreun an, a apărut în curtea unchiului un căţel nou. Pui de Pechinez. Acesta s-a împrietenit îndată cu Omar-care e ca un copil mare. Brett a fost cam dat la o parte. Bătrân fiind, numai de joacă nu-i ardea. În vara trecută, animalele au rămas în grija socrului meu, stăpânii plecând la Braşov, pt câteva zile. Într-o seară, sub ochii socrului meu, Omar l-a prins pe Brett de gât şi nu l-a lăsat decât atunci când bietul bătrânel abia mai sufla. Socrul meu a făcut tot posibilul pt a-l scăpa. A îndoit o rangă pe spatele lupului, dar...degeaba. Bietul Brett a pierdut mult sânge. Am chemat veterinarul. I-a făcut injecţie letală.

Moşmondel tot nu a apărut şi plânge-n mine inima mea "de mamă"! Negruşorul e acasă. N-a mai plecat decât pentru vreun pipi scurt. Acum stă pe o pernă, făcut luuuung, iar Pitic(căţelul) se tăvăleşte cu spatele pe el. Mare, mare duşmănie!
Un vecin a spus că tot aude pisiceală-ntr-un pod de lângă casa noastră, deci se prea poate să fie o mâţă-n călduri. Io nu pricep cum de nu vine o tură mică acasă, ca să mănânce ceva(e un hapleaaaa!!!!). Offf, sper să reapară!!!!

Azi, mergând la un magazin, am vorbit cu patronul(îl ştim bine). I-am spus despre căţeluşă, în ideea că poate aude de cineva care ar dori-o. Ea e bine acum, iar eu mă tot rog să le intre-n suflet cucoanelor mele şi să vrea s-o păstreze. E cuminte, haioasă, pupăcioasă! Bun! Patronul zice că e cam greu cu căţeluşa, dar că el dori, în primăvară, un motănel. L-am anunţat că avem...în Miţi aşa ceva(mă rog, sperăm să aibă puţe, nu... ). În aceste condiţii, iată că avem comandă pt încă un motănel! Bine-ar fi să facă doi pui, ambii "puţaţi"! În aşa situaţie, i-aş vedea pe amândoi "la casa lor"(asta dacă rămâne valabilă dorinţa Cristinei de a adopta un prosticel, până când miţicii vor fi pregătiţi să plece de lângă mami lor).
A, Cristina, tu unde stai? Că nu ştiu dacă pot trimite prin poştă motănei.

Live a scris:

A, Cristina, tu unde stai? Că nu ştiu dacă pot trimite prin poştă motănei.

La Otopeni.