Gertrude

Deşi se anunţase a fi o zi obişnuita, acea zi călduroasa de octombrie avea sa-i schimbe destinul. Gertrude uitase cum este sa te bucuri de viată. Fără voie, viaţa o împinse-n rutina cotidiană din care nu găsea motive să iasă. Acea zi obositoare, stresantă, care părea ca nu se mai termină, avea sa-i aducă o revelaţie. Era destul de târziu pentru un apel telefonic, ora 22 trecut. A lăsat telefonul înadins sa sune insistent, gândind ca e greşeala. Soneria suna strident. Se întrebă privind ecranul minuscul, cine-ar putea apela cu număr ascuns. Apoi şi-a continuat lectura paginilor scoase la imprimantă, o sinteza ce trebuia predata sefului a doua zi la prima ora. Acţiona mecanic, o maşinărie eficienta, programată parcă . Nu-si mai amintea unde si când a pierdut bucuria de a trai. Uitase cu totul de existenta lui, deşi-l purta în sânge ca un blestem. Blestem de a-l fi cunoscut într-un moment nepotrivit. Nu spera ca viata sa-i acorde încă o şansa. Indiscutabil, nu putea fi pus la îndoiala faptul ca Gertrude nu semăna cu nimeni. Era diferita atât ca si personalitate cat si prin modul de a gândi. Avea o atitudine destul de provocatoare. Înzestrată cu calităţi intelectuale excepţionale, a trebuit sa plătească tribut vieţii pentru acest beneficiu. Atunci când l-a întâlnit, o anumita perioada si-a petrecut-o cântărind motivele pentru care ar trebui sa-si abandoneze tabieturile si comoditatea unei casnicii de convenienta pentru a intra intr-o noua relaţie cu necunoscutul ce părea sa-i fie complementar. A ales. Viata si-a urmat cursul si odată cu anii Gertrude devenise un robot , căpătase un soi de automatism. Îşi croise un scut. Apoi din adâncuri, din neguri de timp ca o chemare… un apel telefonic. Aceeaşi voce guturala comprimând timpul…Gertrude se regăsea, găsise resursa de-a se trezi la viata.
Gertrude îşi privea şeful neînţelegând nimic din ce spune. Prima dată după mulţi ani îşi pierduse firea. Îngăimă o scuza puerilă pentru a ieşi din şedinţă...De când a sunat-o Cristian, un soi de nelinişte absurda a pus stăpânire pe ea. Nu credea că o să mai sune. Chiar uitase, acum încerca să analizeze, amintindu-şi convorbirea din seara aceea:
- Alo!!! Getrude?!…Buna seara.
- Buna seara… sunt eu. Cristian!!! … dar tu… tu de unde ai acest număr?
- Are importanta? … Nu m-ai uitat nici tu, ai ştiut ca-s eu!!!... Cum mai e viata ta? Ce faci?
- Nu are… Cristian, nu are importanta. Mă întreb insa cum, de ce?... Viata mea?!!! … nu ştiu, cred ca e aşa cum mi-am făcut-o…eu si alţii care mi-au influenţat la un moment dat destinul. In rest fac ceea ce facem toţi… muncesc, uneori pana la epuizare. Încerc sa ţin pasul cu tot ce e nou in domeniu. Si tu? Tu ce faci?
- Acum vorbesc cu tine. In general bine…
- Mă bucur.
- Ca mă auzi? Ca fac bine? Ca e cerul înstelat si e luna?
- Cristiiiaan…
- Gertrude!
- …
- Vreau sa te vad! Vin la tine-n oraş peste o luna… Crezi ca…
- Sigur putem ieşi la o cafea, prietenii se întâlnesc… isi vorbesc… chiar daca la interval de ani…
- Da. E ciudata rotirea timpului… Caţi ani au trecut ?
- Nu ştiu, a fost decembrie… la răscruce de timpuri.
- Ningea…
- Ai vrut sa-mi cumperi un trandafir roşu… te-ai răzgândit.
- Te-am întrebat … vrei sa faci dragoste cu mine.
- …
- De ce taci?
- Cristian, au trecut prea mulţi ani… am uitat. Ce ti-am răspuns?
- Ai uitat? … nu cred… vrei sa-ti amintesc cuvânt cu cuvânt ?
- Nu. Cred ca am spus: Ştii bine ca vreau, de ce mă chinuieşti? …doar ca, nu cred ca este înţelept si nici momentul… nu cred ca-mi e permis. Am obligaţii!
- Gertrude… n-ai uitat…
- N-am uitat! M-ai sunat sa vezi cum stau cu memoria?
- …vreau sa te vad. Am nevoie sa te întâlnesc ca sa pot merge mai departe…
- Nu înţeleg.
- Deşi mi-e teama, vreau sa te întâlnesc… Timpul si-a pus amprenta asupra mea, m-am schimbat. Cu toate acestea vreau sa citesc in ochii tai cât de mult…si …
- Si eu m-am schimbat. Viata m-a schimbat.
- Am câteva kilograme in plus… si câteva fire albe. Mai mult albe…
- De când te preocupa câteva fire de par alb?
- Nu mă preocupa, doar ca am vrut sa ştii. Tu cum araţi? Cred ca eşti la fel de frumoasa.
- Nu ştiu, am sa o citesc in privirea ta…
- Atunci nu ne rămâne decât sa ne întâlnim.
- Bine. Suna-mă când ajungi…
- Cum?!!! Sa te sun doar atunci?
- Nu ştiu… suna-mă când vrei sa vorbim. Acum te las… E târziu si mai am de verificat o sinteza pentru mâine…
- Noapte buna Gertrude!
- Noapte buna Cristian!
Ieşise din şedinţă cu gândul aiurea, îşi luă poşeta şi cheile maşinii, părăsind clădirea administraţiei. Se îndreptă cu paşi leneşi spre „buburuza” , maşina ei veche. Băgă cheia-n contact. Potrivi scaunul, oglinzile, şi-şi puse centura din obişnuinţa. Învârti cheia-n contact. Motorul „ buburuzei” începu a toarce rotund. Apăsă pedala accelerând uşor pornind fără o ţintă precisă. Spera doar ca idiotul de portar să fie-n gheretă pentru a deschide. A avut noroc. O salută respectuos, aplecându-se umil, gest care-i trezi o repulsie instinctiva. Nu-i plăceau oamenii umili. Iar acesta cu atât mai puţin, avea o privire vicleană. Fără sa vrea îl asemuia unui şarpe. Îşi amintea de ziua când s-a prezentat după angajare. A fost singura dată când i-a atins mana, urându-i bun venit in colectiv. Atingerea acelei mâinii reci si umede i-a provocat greaţa…
Intrată in trafic, Gertrude conducea atent, rulând cu viteza redusă, urmând şerpuirea şoselei spre barajul de la lacul de acumulare. Îi plăcea liniştea acelui loc. În plus, în aceasta toamnă târzie pădurea ce-nconjoară lacul, este mirifică. Îşi aminti că a fost primul loc la care s-a gândit să-l arate lui Cristian, atunci când s-au cunoscut.
Gândurile i-au fost întrerupte de melodia setată in telefon pentru apelurile lui Cristian. A tresărit, căutând telefonul. Semnaliză dreapta, căutând cu ochii un refugiu. A tras uşor de volan, răspunzând apelului:
- Bună Cristian!
- Salve Gertrude! Unde eşti? La muncă? Deranjez?
- Sunt în maşină, mi-am luat liber doua ore, nu mă puteam concentra…
- Am ajuns, m-am cazat si… te sun mai târziu dacă-i un moment nepotrivit.
- Nu-i cazul, am oprit… tu…
- Eu… Ce-i cu mine?
- Nimic. Te sun când mă întorc în oraş.
- Unde eşti? Să nu-mi spui ca fugi iar…
- Nu fug… nu de tine. Sunt la baraj. Îţi aminteşti poieniţa?
- La stânci?
- Da.
- Cu ce maşină eşti, a ta?
- Da. Cu „buburuza” mea credincioasă.
- Suna-mă când te întorci, poate luam prânzul împreună.
- Am sa te sun… pe curând …
- Gertrude… pe curând.
A pus telefonul pe scaunul din dreapta, semnalizând stânga, uitându-se în retrovizoare asigurându-se, a demarat uşor. Mai avea câteva sute de metri. A ajuns în câteva minute. Gândurile o chinuiau. Inima o luase la galop. Uitând de tocurile cui şi de ţinuta Office, s-a avântat spre poteca ce urca pieptiş spre poieniţă.

Stătea rezemată de stânca îmbrăcată-n muşchi, cu ochii-n zare, spre piscul semeţ al muntelui. Respira aerul tare, lăsându-se mângâiată de soare si adierea călduţă a vântului… doar ea cu gândurile. Îşi asculta bătăile inimii.
Treptat s-a liniştit. Asculta foşnetul pădurii, privind stolul de pasări, puncte negre pe albastrul cerului. Zâmbi, spunându-şi în gând : „Gertrude, eşti o proastă! Te-ai speriat de ceea ce-ar putea aduce întâlnirea, revederea lui Cristian… Înfruntă-ţi destinul. Întâlneşte-l... ”
Îşi căută telefonul… îl lăsase-n maşină. Se gândise să-şi sune seful, să-i spună că avea întâlnire cu trecutul.
Nu se grăbea, dintr-o dată timpul nu o mai presa. Parcă intrase-ntr-o altă dimensiune.
Nu ştia cât timp a trecut. O jumătate de oră? O oră? Poate nici atât. Nu purta ceas, de aceea încerca să se orienteze după soare. E încă devreme, îşi zise.
Alungând apoi orice gând, închise ochii, stătea stâncă pe stâncă…
Nu i-a auzit paşii. Poate aţipise.
Cristian, stătea în fata ei privind-o. Îi auzea răsuflarea. Acelaşi miros de parfum discret, masculin, inconfundabil, îi întări convingerea că a venit…Un val de căldură îi inundă fiinţa…
Nu-şi spun nimic. Gertrude, se încăpăţână să tină ochii închişi de teama de a nu pierde clipa. Prin minte i se derulau imagini ca-ntr-un film vechi, uitat… se întreba dacă nu visează.
Nu. Nu visa. Cristian, s-a aşezat lângă ea, căutându-i mâna.
- Bun venit! rosti încet, încercând să-şi ascundă bucuria.
- …bine te-am găsit! Şopti gâtuit de emoţia revederii. Nu se aştepta să o găsească atât de puţin schimbată de parca timpul o ocolise, a avut timp să constate că-şi păstrase prospeţimea. In ciuda ridurilor fine din coltul ochilor şi a celor ce-i brăzdau fruntea, trădând hotărârea, avea aceeaşi alură, tinerească… purta aceleaşi culori pastelate.
Gertrude întorcându-se, deschise ochii privind fata bărbatului de lângă ea.
Timpul ii brăzdase chipul. Cute adânci între sprâncene si pe fruntea înaltă. Deşi părea obosit, avea acelaşi farmec, ochii nu-şi pierduseră strălucirea, albul tâmplelor îi sporeau distincţia. Luase în greutate, pierzând alura sportivă, rămânând cu toate acestea un bărbat atrăgător.

rolia a scris:

Deşi se anunţase a fi o zi obişnuita, acea zi călduroasa de octombrie avea sa-i schimbe destinul. Gertrude uitase cum este sa te bucuri de viată. Fără voie, viaţa o împinse-n rutina cotidiană din care nu găsea motive să iasă. Acea zi obositoare, stresantă, care părea ca nu se mai termină, avea sa-i aducă o revelaţie. Era destul de târziu pentru un apel telefonic, ora 22 trecut....... .

Lia ,ce emotii ,revedere tare mi-a placut si' buburuza 'care facea parte din povestire:)

Foarte frumos ai descris tot:)

Arc peste timp, fiecare povestire face parte din viaţa noastră, derulând filmul trecut prin foarfeca regizorului.

Mă bucur că eşti cu noi Lia.

ostrovna a scris:

rolia a scris:

Deşi se anunţase a fi o zi obişnuita, acea zi călduroasa de octombrie avea sa-i schimbe destinul. Gertrude uitase cum este sa te bucuri de viată. Fără voie, viaţa o împinse-n rutina cotidiană din care nu găsea motive să iasă. Acea zi obositoare, stresantă, care părea ca nu se mai termină, avea sa-i aducă o revelaţie. Era destul de târziu pentru un apel telefonic, ora 22 trecut....... .

Lia ,ce emotii ,revedere tare mi-a placut si' buburuza 'care facea parte din povestire:)

Foarte frumos ai descris tot:)

Geta, multumesc!

abbilbal a scris:

Arc peste timp, fiecare povestire face parte din viaţa noastră, derulând filmul trecut prin foarfeca regizorului.

Mă bucur că eşti cu noi Lia.

Liviu, eu sunt onorata de atentia voastra, ma bucur sa fiu printre voi.

rolia a scris:

ostrovna a scris:

rolia a scris:

Deşi se anunţase a fi o zi obişnuita, acea zi călduroasa de octombrie avea sa-i schimbe destinul. Gertrude uitase cum este sa te bucuri de viată. Fără voie, viaţa o împinse-n rutina cotidiană din care nu găsea motive să iasă. Acea zi obositoare, stresantă, care părea ca nu se mai termină, avea sa-i aducă o revelaţie. Era destul de târziu pentru un apel telefonic, ora 22 trecut....... .

Lia ,ce emotii ,revedere tare mi-a placut si' buburuza 'care facea parte din povestire:)

Foarte frumos ai descris tot:)

Geta, multumesc!

Nu ai de ce

rolia a scris:

...sunt onorata de atentia voastra, ma bucur sa fiu printre voi.

Bucuria este si a noastră pentru prezenta ta ce ne este dragă tuturor.

Emil Condor a scris:

rolia a scris:

...sunt onorata de atentia voastra, ma bucur sa fiu printre voi.

Bucuria este si a noastră pentru prezenta ta ce ne este dragă tuturor.

Emil, uite, asa ma simt printre voi.

https://www.youtube.com/watch?v=KCYhGi26NAM

Ah! Ce reconfortante valuri!

Esti o dulce Rolia!

Emil Condor a scris:

Ah! Ce reconfortante valuri!

Esti o dulce Rolia!

Emil,subscriu e un om deosebit Lia:)

Aceasta e pentru voi dragii mei:)

rolia a scris:

Coborau poteca tăcuţi. Hotarât că se întâmplase ceva cu Gertrude, acum ochii îi ardeau strălucitori, era ea, doar că ceva era schimbat în toată înfaţişarea ei, pasul îi era mai sprinten, părea că pluteşte şi asta-i schimba toată linia corpului, părea mai suplă, mai înaltă, parcă întinerise. Cristian cu un pas în urma ei o privea, işi mărea ochii, avea impresia că acum o descoperă, ca atunci când o văzuse prima oară, avea în privire un soi de strigăt nestăpânit. Spera să înceapă un timp nou, ceea ce simţea nu părea o iubire care revenea din amintiri, era una vie, nouă. În îmbrătişările, sărutările lor, în privirile şi-n puţinele cuvinte schimbate mai devreme la stânci nu regăsea nimic din fosta pasiune. De când venise trăia un sentiment de continuă mirare.

Ajunşi la şosea, Gertrude căută cu privirea maşina lui Cristian.
- Am venit cu un taxi Gertrude... nu mă laşi pe jos nu-i aşa?
- Mă mai gândesc ...
- Uite, o iau pe jos, deşi aş putea să mă rătăcesc... fac autostopu’ şi nu se ştie ce maşină mă ia... spune-mi unde ne întâlnim? – se tachinau, era modul lor de a-şi mărturisi.
- Ne întâlnim peste douazeci de ani, tot la stânci... daca vom mai fi-n stare să urcăm panta.
- O.K. ... rămâne stabilit... peste douazeci de ani, Gertrude.
Cristian o luă la pas înainte, spre munte, prefăcându-se a fi uitat în ce parte este oraşul. Gertrude îl privea, fiind amuzată de jocul lui. Urcând la volan îşi căută telefonul. Luându-l constată că era plin de apeluri pierdute. Altădată s-ar fi impacientat, acum căută doar numarul şefului apelându-l.
- Alo... Gertrude sunt. Sper că nu au apărut probleme în lipsa mea şi că vă veţi descurca fără mine câteva zile.
- Gertrude ce s-a întamplat? Te sun, te sunăm de câteva ore... mi-era teamă să nu fi păţit ceva. Ai probleme de care nu am cunoştinţă? ... am tot vrut să te întreb în ultima vreme, dacă te pot ajuta cumva nu te sfii să-mi spui! ... au apărut ceva probleme pe aici, dar, voi încerca să le rezolv... s-ar putea totuşi să nu mă descurc fără tine. Spune-mi cât ai să lipsesti?
- Sunt bine. Multumesc de grijă... am să mă întorc luni, sper că nu este chiar atât de urgent, orice ar fi va trebui să aştepte până atunci.
- Nu se poate, sunt prea multe zile şi ştii bine că avem probleme nefinalizate. Ce dracu’ s-a-ntâmplat, tu vrei să pleci de la noi? Doar n-ai să mă laşi baltă tocmai acum!?
- Nu. Staţi linistiţi... am întâlnire cu trecutul... am de recuperat niscaiva restante, nimic ce ar avea legătură cu munca. Ne vedem luni, sper să fiu înteleasă... la revedere!

Închise telefonul şi-l aruncă în poşeta deschisă, se căută pentru o clipă în oglinda retrovizoare zâmbind. Demară fără a se asigura uitând de centura de siguranţă. Căuta cu privirea de-a lungul şoselei silueta lui Cristian.
Opri câţiva metri în faţă după ce-l zări asezat pe o bornă kilometrică cu mâna ridicată făcând semnul binecunoscut al autostopiştilor.
- Bună ziua... încotro? ... vă pot duce eu câtiva kilometri până la cabana soarelui.
- Bună... mi-aţi face un bine... acolo merg şi eu, am o întâlnire...
- Urcaţi în dreapta, lângă mine, faceţi-vă comod... –întinse mâna - Gertrude!
- Cristian! ... îmi pare bine că avem acelaşi drum şi că aţi oprit.
Gertrude uitându-şi mâna în palma lui Cristian conducea cu o mână. Urca serpentinele spre staţiunea “ Izvoarele” lăsând în urmă trecutul, oraşul... nu gândea la nimic. Îi era, le era bine.

Zorii îi surprinse cuprinşi de aceeaşi pasiune vie pe amândoi... buzele lui i-a căutat pe sub păr lobul urechii cu senzaţia că acolo carnea ei era mai goală. Trupul ei a fremătat gata să se frăngă strivit de degetele lui flămânde.

sfârşit

Emotii sentimente,pasiune ce sa ne mai dorim plus condeiul tau fermecat

Yzzy,

Mulţumesc! Mulţumesc din suflet pentru cuvinte... pentru cineva care scrie, asemenea cuvinte sunt adevărata răsplată. Sunt un imbold pentru a merge mai departe, a lăsa în urmă gândul renunţării, ce uneori ne paşte spunând, la ce bun!

Şi, da. Merită citită povestirea ascultând această melodie inspirat aleasă.

Hei Geta,

mulţam!

Vezi, vezi... lasă tromboanele cu ...fermecată şi alea, alea...

Hai să te îmbrăţişez şi să te ţuc.

rolia a scris:

Hei Geta,

mulţam!

Vezi, vezi... lasă tromboanele cu ...fermecată şi alea, alea...

Hai să te îmbrăţişez şi să te ţuc.

hai zin-o sa te tuc si io:)

rolia a scris:

... la ce bun!

Pentru alea câteva clipe de plăcere pentru sufletul nostru, cei care-ţi citim cuvintele.

rolia a scris:

sfârşit

Asa repede?!

Multumim mult, Rolia, pentru scrierile ce tu le lipesti cu mult mestesug sufletelor noastre!
Multumim!