Localităţile jud. ALBA

În Ţara Moţilor

Ţara Moţilor, cunoscută şi ca Ţara de Piatră este o regiune etnogeografică din România situată în Munţii Apuseni, pe bazinul superior ale râurilor Arieş şi Crişul Alb. Cuprinde porţiuni din actualele judeţe Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara. O porţiune din regiune este parte a Parcului Natural Apuseni.

Locuitorii Ţării Moţilor sunt numiţi "moţi". Unii istorici îi consideră pe 'moţi' descendenţi ai celţilor, datorită culorii blonde a părului şi ochilor albaştri, elemente mult mai frecvente aici decât altundeva în rândul românilor; ipoteza aceasta nu este acceptată însă de istorici, datorită lipsei probelor în acest sens. Alte teorii îi prezintă drept descendenţi ai slavilor, din acelaşi motiv, sau al alanilor, sau al triburilor germanice (Gepizi). Datorită părului lor blond şi a ochilor albaştri până acum au fost formulate peste 70 de teorii privind originea lor. Prima şi totodată cea mai acceptată este aceea că ei sunt descendenţi direcţi ai dacilor.

Trăiesc în sate împrăştiate la altitudini de peste 1.400 m, mai înalte decât orice alte aşezări permanente din România. 'Ţara Moţilor' începe tradiţional la Bistra, înainte de Câmpeni, numit mai demult Topani de către moţi sau Topesdorf de către austrieci, considerată tradiţional capitala moţilor, iar satele de pe râul Arieş, spre Turda (Lupşa, Sălciua etc.) sunt locuite de mocani. 'Moţii' mai sunt cunoscuţi şi sub numele de 'topi' (în germană 'Die Zopfen').

Regiunea are o istorie veche a rezistenţei şi luptei pentru drepturi politice, economice şi sociale, iar mişcări ca răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan (1784-1785) şi partea română a Revoluţiei transilvănene de la 1848 şi-au avut originile în zonă.

https://www.youtube.com/watch?v=Gbtk21GL-W0

Nicolae Furdui-Iancu - Măi Ardeal
https://www.youtube.com/watch?v=IswTnvvMYv0

https://www.youtube.com/watch?v=4s2dnMSwxr0

https://www.youtube.com/watch?v=OZt9OJFBe-g


Va invit la o plimbare prin "Cetatea regăsită" la Alba Iulia

http://www.apulum.ro/cetatea.htm

Vedere panoramică a oraşului de azi

http://www.apulum.ro/ro/asezare.htm

Abrud,
oraş situat în depresiunea Abrudului, un spatiu dominat de un relief vălurit, modelat la contactul dintre Muntele Găina si Munţii Metaliferi, adică la est de "Ţara Moţilor". Inspre nord, Abrudul este străjuit de Dealul Băieşilor (872m), Dealul Hebatului (902 m) şi Dealul Orzena (868 m) iar spre sud de Dealul Ciuta (899 m) şi Vărful Ştiurţ (941 m). În est se înalţă Vârful Citera (830 m), Piatra Rară (880 m) si Dealul lazărului (817 m)
Printre obiectivele istorice din oraşul Abrud se numără casa în care s-a pus la cale trădarea şi prinderea lui Horea şi Cloşca in decembrie 1784. Tot aici, in subsolul casei, au fost ţinuţi Horea şi Cloşca în noaptea de anul nou 1784/1785, de unde au fost escortaţi la Alba Iulia.

http://www.primaria-abrud.ro/photoobiective/mari/obiectiv1_1.jpg

Gheorghe Marcu Giurgiu - Crisan (1733 – 1785), fost conducator al rascoalei din 1784-1785 alături de Horea şi Cloşca, a învaţat la şcoala românească din Abrud. Prins prin trădare în 30 ianuarie 1785 la hotarul dintre Mogoş şi Ponor a fost închis şi interogat în aceeaşi zi. După moarte o parte a corpului său a fost pusă pe roată în piaţa Abrudului.

Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca Horea, (n. 1731 la Arada, azi Horea - d. 1785 la Alba Iulia) a fost, alături de Ion Oargă Cloşca (Cloşca) şi Marcu Giurgiu (Crişan), conducătorul răscoalei de la 1784 din Transilvania. A fost ager la minte, a făcut serviciul militar în Austria, unde a învăţat limba germană. Horea a jucat un rol important în declanşarea revoltei din 1784. Revolta a început în satele Curechiu şi Mestecăniş, extinzându-se apoi în părţile de vest ale Ardealului. Revolta a fost înăbuşită, iar capii răscoalei au fost arestaţi, fiind trădaţi. Crişan s-a spânzurat în închisoarea de la Alba Iulia, Horea şi Cloşca au fost executaţi public la Alba Iulia, prin frângere cu roată, la 28 februarie 1785.

http://www.primaria-abrud.ro/photoobiective/mari/obiectiv2_1.jpg

Aici a functionat intre 1782 – 1918 prima şcoală primară românească întreţinută de biserică. Aici a fost învăţător tribunul Ioan Nemeş ucis în revoluţia de la 1848 la Baia de Criş. In cimitirul bisericii se află mormintele celor 25 martiri ucişi în mai – iunie 1849. Clădirea este făcută din piatră şi cărămidă şi se compune din: o sală de clasă şi locuinţa învăţătorului (docentului). Ca mobilier, se gasea în clasă: masa, şapte bănci de lemn şi o soba pentru încălzit cu lemne. Clasa mai dispunea de următoarele rechizite: glob terestru, trei hărţi vechi, 12 tabele de perete cu alfabetul roman şi maghiar, 10 tabele pentru silabisit şi citit precum şi o tablă neagră.
In jurul şcolii era o curte împrejmuită lungă de 10 stânjeni şi lată, precum şi o gradină pentru pomărit de 96 stânjeni pătrati. (1 stanjen = 3,60 m2)
Lemnele pentru scoala erau cumparate si taiate din banii adunati de preot de la credinciosi. (Din însemnările învăţătorului Remus Oniciu)

http://www.primaria-abrud.ro/photoobiective/mari/obiectiv3_1.jpg

Casa în care a fost sediul revoluţiei de la 1848 – 1849. Aici s-a întâlnit Nicolae Bălcescu cu Avram Iancu şi a scris Ion Maiorescu “Rapoartele".

http://www.primaria-abrud.ro/photoobiective/mari/obiectiv13_1.jpg

In această casă a suferit moarte de martir pentru cauza revoluţiei de la 1848 – 1849 Petru Dobra, prefectul ţinutului Zlatna, prieten devotat lui Avram Iancu şi Ion Buteanu. In timpul tratativelor dintre Avram Iancu şi trimisul lui Kossuth, Ion Dragoş, Petru Dobra s-a aflat în Abrud. Crezând în tratative, a rămas în Abrud şi după intrarea în oraş a oştilor lui Hatvani. A fost luat prizonier, înfometat, iar în 8 mai 1849 a fost aruncat de la etaj în stradă şi împuşcat. A fost îngropat în cimitirul ortodox al oraşului fără a i se cunoaşte mormântul.

http://www.primaria-abrud.ro/photoobiective/mari/obiectiv12_1.jpg

In această casă a locuit în anul 1910 marele compozitor maghiar Bela Bartok (1881 – 1945) venit în Munţii Apuseni pentru a culege folclor muzical românesc.
In cele trei volume ale lucrării sale despre folclor cuprinde 2555 melodii vocale şi instrumentale din Ţara Moţilor şi alte zone folclorice româneşti din Transilvania. Bela Bartok a cules folclor din: Abrud, Cărpiniş, Feneş, Pătrângeni, Zlatna, Albac, Vidra de Sus, Bistra, Neagra, Vidra de Mijloc şi Vidra de Jos.

Municipiul Aiud
este aşezat în culoarul depresionar axat pe cursul mijlociu al Mureşului, la contactul celor trei mari unitaţi geografice: Câmpia Transilvaniei, la N-E, Podişul Târnavelor, la S-E si Munţii Apuseni, la Vest, la o distanta de 70 km de Cluj Napoca şi la 35 km de Alba Iulia.

Numeroase vestigii arheologice vorbesc despre existenţa unor aşezări omeneşti în zona Aiudului înca din Comuna primitivă (epocile neolitică, a cuprului, bronzului si fierului), precum şi din cea romanş şi perioada prefeudalş. Au fost scoase la iveală urme de aşezări preistorice şi cimitire scitice şi celtice. Existenţa dacilor este confirmată prin obiecte de podoabă şi monede de argint, care au ajuns în diferite muzee din ţară şi strainătate. Epoca romană provincială ne-a oferit şi ea numeroase vestigii la Aiud şi în împrejurimi.

Ca aşezare urbană localitatea a fost edificată de către saşi, probabil colonizati în Transilvania în jurul anului 1200, pe locul unui sat (moşie) a Episcopiei romano - catolice din Alba Transilvaniei.

Imgini foto din Aiud
http://gallery.aiudonline.ro/index.php?cat=2

Muzeul de Ştiinţele Naturii
http://www.aiudonline.ro/gallery/thumbnails.php?album=58

Muzeul de Stiintele Naturii este cea mai veche institutie de acest gen din tarã. Primele documente scrise care atestã existenta pieselor muzeale si a colectiilor din Aiud, dateazã din anul 1720, iar data oficialã a înfiintãri muzeului 1796, date despre care aflãm din manuscrisul intitulat "Catalogus Raritatum et Benefactorum", document care s-a pãstrat din secolul al XVIII-lea la biblioteca documentarã Bethlen, în care sunt descrise colectiile muzeului aiudean, pe frontispiciul cãruia se putea citi urmãtoarea inscriptie "Raritatum Et Rerum Naturalium Museum".

Cel care a îmbogãtit colectiile existente si a pus bazele organizãrii stiintifice ale muzeului de la sfârsitul secolului al XVIII-lea a fost renumitul naturalist al timpului Franciscus Benkö, elev al lui J. F. Cmelin, naturalist celebru si colaborator al lui Linné.

Baia de Arieş
împreună cu satele componente este situata in partea de nord a judetului Alba, pe malurile raului Aries, intre orasele Turda (60 Km spre est) si Cimpeni (25 Km spre vest)

Localitatea Baia de Aries este atestata documentar din anul 1325, de catre regele Carol Robert de Anjou odata cu privilegiul acordat de acesta locuitorilor pe atunci ai locallitatii ONUMBERG mai tarziu ARANYAS BANYA, dar exista dovezi ca exploatarea aurului in aceste locuri se facea inca de pe vremea dacilor.
La inceputul secolului XV i s-a recunoscut privilegiul de oras liber.
Isi pierde treptat drepturile de oras liber din cauza luptelor pentru independenta si dreptate a motilor impotriva asupritorilor autohtoni si straini de tot felul.
Trecand peste 500 de ani de istorie (pe nedrept, dar din cauza unui mare numar de evenimente de necuprins in lucrarea de fata), ajungem la istoria contemporana in anul 1848 cand locuitorii s-au rasculat din nou impotriva garzilor maghiare ale regelui Frantz Iosef.
Tribunii poporului au fost prinsi, acuzati si condamnati fara judecata.
In 1877 locuitorii participa din nou cu bani si materiale la razboiul pentru independenta.
1912 - Se construieste linia ferata ingusta Turda-Cimpeni.
1918 - La adunarea de la Alba Iulia au participat din localitate mai multi delegati ai cercurilor electorale.
1922 - Se infiinteaza gimnaziul pentru baieti "Petru Span".
1929 - Se construieste podul de fier peste raul Aries.
1937 - Se construieste cladirea spitalului pe strada pe atunci 22 Decembrie (azi Str. Spitalului.).
1939 - Se construieste cladirea actualei Primarii, atunci sediu al Preturii.
1944 - Minerii, populatia si armata romana au baricadat cu stanci drumul si calea ferata pentru a impiedica patrunderea armatelor fasciste germano-ungare in zona muntilor Apuseni.
1945 - Se construieste uzina de preparare a minereurilor auro-argentifere si statia TRAFO.
1953 - Incepe construirea uzinei de cianurare si a primelor blocuri de locuinte.
1963 - Se da in folosinta noul local al Liceului cu 16 sali de clasa, doua laboratoare, doua sali ateliere si spatii administrative, pentru peste 1000 de elevi, in clasele superioare. Acesta poarta astazi numele celui care l-a creat: "dr. Lazar Chirila".
1978 - Se pune partial in functiune noua Intreprindere de confectii textile destinate fortei de munca feminine pentru 1240 salariati; astazi dupa privatizare nu mai lucreaza decat circa 480 de salariati, (in 1993 s-a transformat in societate pe actiuni prin metoda MEBO).
1994 - Se asfalteaza centrul orasului (pe atunci comuna) si se ridica in parcul central, devenit "Parcul eroilor", monumentul Eroilor sfintit de P.S. Andrei, episcop de Alba, in prezenta oficialitatilor judetului si a Armatei.
1995 - Se ridica un obelisc comemorativ de la 670 de ani de la prima atestare documentara, (ce reprezinta o parte din Coloana infinitului a lui Brancusi).
1998 - La data de 18.01.1998 Baia de Aries este redeclarata oficial oras statut pe care l-a detinut secole de-a randul si pe care l-a recastigat fiind cel mai important centru de prelucrare si productie a aurului si argintului si de exploatare a minereurilor neferoase din Muntii Apuseni: plumb si zinc, metale cu pondere esentiala in industria de aparare, pana in 2004 - Cand Filiala "Ariesmin" s-a inchis, ramanand fara locuri de munca 1895 de oameni (din cati erau in 1989).
2000 - Se deschide o sectie a S.C."Ariesul" Conf S.A. care are in prezent statut independent cu denumirea S.C."Ariesul Prodimex" S.A. cu 180 salariati tot cu profil de confectii textile.

Municipiul Blaj
este situat în vestul Podisului Târnavelor, în asa zisul Podis al Blajului, aproape de confluenta Târnavei Mari cu Târnava Micã. Cuprinde o parte din interfluviul dintre cele douã Târnave, sectorul sud-vestic al Dealurilor Lopadei, precum si regiunea nordicã a Podisului Secaselor.

Blajul văzut din satelit
http://www.blajonline.ro/blaj-din-satelit2.jpg

Blajul se numãrã printre primele localitãti în care au fost atestate urmele culturii scitice în Transilvania, în anii 1876-1880, cu ocazia construirii liniei ferate Teius-Sighisoara, descoperindu-se la Blaj o necropolã sciticã. Blajul este atestat documentar pentru prima datã, într-o diplomã din anul 1271, prin care regele Ungariei, Stefan al V -lea, aprobã contractul prin care Teel din Brasov vinde comitelui Chyel din Câlnic “terra seu villa Herbordi vajvodae” (pãmântul sau sau satul voievodului Herbord), asezat între cele douã Târnave, acolo unde aceste douã râuri se unesc. Localitatea îsI are numele de la Blasiu, fiul lui Hebord. În 1346, localitatea este atestatã sub numele de “Balazsfalva”. În 1935, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg donã domeniul Blajului (care cuprindea 12 sate) lui Blasiu Cserey, pentru meritele câstigate în luptele cu turcii de la Sirmiu si Nicopole. Dupã ce trece succesiv tn stãpânirea mai multor feudali, la începutul secolului al XVI-lea, Blajul cu întreg domeniul sãu, ajunge în proprietatea lui Georgiu Bagdi care,în 1535, construi castelul, cea mai veche clãdire a orasului), astãzi proprietatea Mitropoliei Bisericii Greco-Catolice. În cursul vremii, Blajul a avut de suferit de pe urma unor expeditii ale turcilor si mai ales cea din 1659, condusã de vizirul Saidi Ahmed, când au fost mãcelãriti, sub dealurile din jur, numerosi locuitori ai orasului. Între anii 1704-1711, Blajul a suferit de pe urma rãscoalei curutilor condusi de Francisc Rakoczi al II-lea. La 27 octombrie 1687 s-a încheiat Tratatul de la Blaj, prin care se îngãduia armatelor habsburgice sã “ierneze” în Transilvania, urmat de declaratia din 1688 a Dietei Transilvaniei prin care Transilvania renunta de “bunã voie” la suzeranitatea Portii si accepta tot “de bunã voie” protectia Austriei. La insistentele episcopului Ioan Inocentiu Micu-Clein (1692-1768), împãratul Austriei, Carol al VI -lea cedã domeniul Blajului în schimbul celor de la Gherla si Sâmbãta de Jos, Bisericii Unite cu Roma (Greco-catolicã). În luna mai 1737, episcopul veni de la Fãgãras la Blaj, asezându-se în vechiul castel lui George Bagdi, care deveni resedintã episcopalã. Prin aceasta, Ioan Inocentiu Micu-Clein a fost considerat, pe bunã dreptate, adevãratul întemeietor al Blajului românesc. În dieta transilvanã episcopul Inocentiu Micu a luptat nu numai pentru apãrarea bisericii sale, ci si pentru obtinerea de drepturi pentru românii asupriti, devenind promotor la luptei politice nationale a românilor din Transilvania. Un rol deosebit în evolutia Blajului l-au avut scolile. Scoala Ardeleanã, miscare ideologicã national iluministã, a apãrat drepturile neamului românesc cu arma adevãrului scos din hrisoavele vechi si colbuite. Dintre corifeii acestei scoli amintim pe Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior,Ioan Budai Deleanu. Anul 1848 a fixat Blajul în centrul evenimentelor revolutionare, prin cele trei adunãri care s-au tinut aici, în care s-a formulat programul politicii românilor din Transilvania. La Adunarea Nationalã din 3/15 mai 1848 de pe Câmpia Libertãtii, prezenta unor fruntasi revolutionari din Moldova si Tara Româneascã a imprimat acestei adunãri profilul solidaritãtii generale românesti. Cu acest prilej poporul si-a exprimat dorinta de unire prin cuvintele “Noi vrem sã ne unim cu tara”. Între anii 1926-1950 Blajul a fost capitala judetului Târnava Micã. Blajul a fost declarat municipiu la 15 mai 1993.

Câmpia Libertăţii
http://www.blajonline.ro/campia/

O parte din obiectivele turistice
http://www.primariablaj.ro/ghid/castelul.html

.

Câmpeni,
oraş din jud. Alba, este considerat capitala Ţării Moţilor
Are în subordine administrativă localităţile Bonceşti, Borleşti, Certege, Coasta Vâscului, Dănduţ, Dealu Capsei, Dric, Faţa Abrudului, Mihoeşti, Motorăşti, Peste Valea Bistrii, Poduri, Sorliţa, Tomuşeşti, Valea Bistrii şi Valea Caselor.

În perioada interbelică a fost sediul unei Plăşi din judeţul Turda.

Are ca obiective turistice
Muzeul Avram Iancu - casa în care şi-a avut Avram Iancu cartierul general în timpul revolutiei din 1848.

Statuia ecvestră a lui Avram Iancu, care este prima statuie în memoria conducatorului revolutiei române de la 1848 din Transilvania, ridicată la Targu Mureş în 1924. şi mutată la Câmpeni în anul 1940 , unde se afla şi în prezent.

Monumentul Eroilor. Monumentul este de tip cruce memorială şi este amplasat lângă Biserica Ortodoxă din oraşul Câmpeni. Crucea a fost înălţată în anul 1922, pentru cinstirea memoriei eroilor jertfiţi în Războiul de Independenţă, fiind realizată din lemn de stejar şi marmură, protejată cu un acoperiş din tablă. Pe faţada monumentului este următorul înscris: „În amintirea eroilor din timpul răscoalei de la 1907 şi a celor căzuţi pe câmpul de luptă în timpul Războiului de Independenţă de la 1877“.

Oraşul Cugir

https://www.youtube.com/watch?v=D4s0AL_q4KE

Teritoriul oraşului ocupă partea de sud-vest a judeţului Alba, iar oraşul propriu-zis este situat în partea nordică a acestui teritoriu. În imediata apropriere spre est, sud şi vest se ridică dealuri ce depăşesc 700 m altitudine, în mare măsură acoperite cu foioase şi plantaţii de pin. Spre sud de aceste dealuri se intinde regiunea muntoasă, grupa munţilor Şureanu ce face parte din Carpaţii Meridionali, iar spre nord şerpuieşte lunca şi terasele râului Cugir.

Oraşul Cugir este situat în zona de contact a culoarului depresionar al Orăştiei cu Munţii Şureanu, într-un cadru natural deosebit de pitoresc, la o altitudine de 300 m faţă de nivelul mării.

Cugirul s-a dezvoltat din vechea aşezare rurală Kudsir, atestată documentar în anul 1493, devenind oraş în anul 1968.

Pe “Dealul Cetăţii”, pe un promontoriu strategic, a existat probabil o fortificaţie dacică. Ea n-a fost cercetată prin săpături sistematice. Totuşi, pe baza fragmentelor ceramice găsite, se pare că fortificaţia ar data din sec. II-I î.C. Pentru aceeasi datare pledează şi un mic tezaur de monede, descoperit la poalele Dealului Cetăţii. Din acest tezaur se mai păstrează 8 tetradrahme din “Macedonia Prima” şi o imitaţie dacică după o monedă de tip Filip II. Un alt tezaur monetar s-a găsit pe platoul superior al cetăţii.
În 1765, localitatea a fost militarizată în întregime şi a făcut parte din Compania a IV-a de graniţă a Regimentului I de Graniţă de la Orlat până în 1851 când a fost desfiinţat

Ocna Mureş (Uioara),
este un oraş din judeţul Alba, pe stânga Mureşului. Are în componenţă localităţile Cisteiu de Mureş, Războieni-Cetate, Uioara de Jos, Uioara de Sus şi Micoşlaca.

Localitatea se află situată în partea de nord-est a judeţului Alba, la o distanţă de 55 km de Alba-Iulia si la 22 km de Aiud.

Până la mijlocul sec. XIX râul Mureş curgea în imediata apropiere a masivului de sare. Din cauza pagubelor produse minelor de sare în timpul deselor inundaţii ale Mureşului, în anii 50 ai sec. XIX albia Mureşului a fost mutată cu câteva sute de metri mai spre est. Totuşi, în anul 1912 s-a produs o nouă inundaţie catastrofală a Mureşului, apele pătrunzând în unele dintre minele vechi, provocând surpări ale tavanelor acestora, cu apariţia la suprafaţa terenului a unor pâlnii şi cratere de mari dimensiuni care au afectat şi zonele locuite învecinate. Spre evitarea extinderii prăbuşirilor minelor vechi, în anul 1952 s-a hotarât umplerea tuturor cavernelor si craterelor formate deasupra fostelor mine Romane, Iosif, Francisc, Ferdinand, Regina Maria şi Principele Nicolae, cu saramură concentrată.

În urma avariilor tehnice la mai multe sonde în anii 70 ai sec. XX, Salina Ocna Mureş n-a mai fost în stare sa furnizeze cantităţile necesare de sare în soluţie uzinei de produse sodice UPSOM din localitate. În această situaţie, s-a hotărât pomparea diferenţei de volum din lacurile de pe masivul de sare, umplute cu saramură concentrată, contravenind unui principiu elementar de protecţie a masivului de sare. Acest lucru a dus la diluarea crescândă a concentraţiei apelor lacurilor, respectiv la dizolvarea treptată a peretelui de siguranţă dintre mina 1 Mai si lacul învecinat Iosif. În anul 1978 s-a ajuns la situaţia în care pilierul despărţitor dintre mina 1 Mai şi lacul Iosif (la nivelul orizontului -90 m) a cedat, iar apele s-au revărsat în camerele minei, pe care au inundat-o în întregime în câteva minute. Minierii care lucrau în acel schimb s-au putut salva, ieşind la suprafaţă pe treptele puţului de aeraj. Această catastrofă minieră a dus la sistarea definitivă a exploatării sării în stare solidă la Ocna Mureş, după milenii de activitate aproape neîntreruptă.

Ocna Mureş este aşezare civilă romană în Dacia (sec. II-III d.C.), cunoscută pentru exploatarea sării, sub denumirea "Salinae". Exploatarea relativ intensă a zăcământului de sare în epoca romană, a favorizat dezvoltarea unei importante aşezări cu caracter rural, identificată cu "Salinae", ale cărei urme arheologice se întind pe o mare arie, pe ambele maluri ale Mureşului.

Fără cercetări sistematice, se cunosc descoperiri ce provin de pe aria oraşului şi din împrejurimi, fără posibilitatea unor precizări topografice: subconstrucţii de clădiri, numeroase materiale de construcţii tegulare, sculpturi de marmură, vase de ceramică, un opaiţ cu inscripţia "FORTIS" şi alte obiecte. Din zona minelor de sare provin trei inscripţii fragmentare, iar din alte locuri mai multe monede de argint şi bronz între care şi un "dupondius" din timpul împărătesei romane Anna Galeria Faustina (130-176 d.C.) din anii 138-141 d.C.

La marginea de est a localităţii, lângă drumul spre Uioara de Sus, s-au descoperit în anul 1931 trei morminte cu sarcofage din cărămizi, acoperite cu ţigle. Unele cărămizi aveau ştampile de la producătorii particulari P AE TERN şi TII (inscripţii incomplete).

Numeroase descoperiri numismatice se semnalează şi la sud de oraş, în valea de la Hopârta: un "sesterius" din vremea împăratului roman Traian, o monedă de bronz şi o alta de argint.

Urmele de locuire descoperite pe teritoriul oraşului indică prezenţa oamenilor încă din epoca bronzului (Cultura Wietenberg). Au fost descoperite numeroase obiecte de tezaur, statuia zeiţei Hecate şi un relief cu Lupa Capitolina.

Prima atestare documentară datează din anul 1203 sub numele de Uioara , apoi la 13 ianuarie 1280 într-un act de schimb de moşii.

Oraşul se dezvoltă abia la sfârşitul secolului XVI, când începe exploatarea organizată a sării. Oraşul cunoaşte o nouă perioadă de înflorire la sfârşitul sec. XVIII, când administraţia austriacă preia controlul producţiei de sare.

În perioada interbelică a fost sediul plăşii Ocna-Mureş din cadrul judeţului Alba (interbelic).

Ocna Mureş a fost declarat oraş în anul 1956 şi are în subordine 5 localităţi; 2 localităţi componente (Uioara de Sus şi Uioara de Jos) şi 3 sate (Cisteiu de Mureş, Micoşlaca şi Războieni-Cetate).

Municipiul Sebeş

În Antichitate, pe locul Sebeşului de astăzi s-a aflat o aşezare dacică, încorporată în Imperiul Roman.

Oraşul a fost întemeiat în secolul al XII-lea de coloniştii saşi veniţi la chemarea regelui Ungariei. În Sebeş s-au stabilit populaţii provenite din zona Rinului şi a Moselei (regiunea Luxemburgului şi a vestului Germaniei de astăzi). Denumirea de "saşi transilvăneni" provine din confuzia făcută de cancelaria regelui Ungariei, pentru care toate populaţiile germane erau "saxones", "saşi". Germanii din Sebeş au fost de fapt franconi de pe Rin, "Rheinfranken". Sebeşul Săsesc a fost unul din cele mai importante oraşe ale Transilvaniei medievale, devenind una din cele şapte cetăţi ale ţării.

Un act regesc din 1387 consfinţeşte dreptul Sebeşului de a ridica ziduri, deşi construcţia acestora incepuse probabil înainte de jumătatea secolului al XIV-lea. Acesta devine astfel in ciuda întinderii sale reduse primul oraş din Transilvania înconjurat complet cu fortificaţii din zidărie. Atacul Imperiului Otoman din 1438 gaseşte Sebeşul apărat de o centură de ziduri nu foarte groasă, cu turnuri şi două porţi. Acestea din urmă se deschid însă relativ repede turcii intrând în cetate. Memorabilă este rezistenţa solitară a unuia dintre turnuri: cel zis al "Studentului".[1]

La 1485 regele Matia Corvinul acordă oraşului o serie de privilegii pentru completarea fortificaţiilor. Modificările cele mai importante le suferă incinta bisericii al carui zid este supraînălţat. Lucrări de mai mică anvergură, terminate în primii ani ai secolului al XVI-lea fiind efectuate şi la incinta exterioară. Fortificaţia rămâne modestă cuprinzând 7-8 turnuri (unul interior) şi doua porţi prevăzute cu barbacane.[2]

Dieta Transilvaniei se întruneşte de două ori în Sebeş, în 1556 şi 1600. Locul întrunirilor, Casa Zápolya, astăzi muzeu.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Imagine:Sebes_Central_Plaza.JPG#file

Oraşul Zlatna

Zlatna este o depresiune aflată între 2 lanţuri muntoase - munţii Metaliferi de origine vulcanică, cu vârful Jidov cu o înălţime de peste 900 m şi de Munţii Trascău, munţi formaţi prin încreţire din care se remarcă vârful Dâmbău cu o înălţime de 1.369 m. Pricipalul râu care trece prin Zlatna este Ampoiul care care are o lungime de aproximativ 50 km şi se varsă în râul Mureş în municipiul Alba Iulia.

Pe teritoriul localităţii Zlatna au fost descoperite urme de locuire ce indică prezenta unei aşezări in acest loc inca din epoca bronzului (Cultura Wietenberg). In perioada romana in acest loc a existat o asezare infloritoare ce purta numele de Ampelum si care se pare ca a fost un important centru de exploatare a aurului care a purtat chiar rangul de municipium. Urmele materiale descoperite constau din inscriptii in latina, statui, monezi si ceramica.

Localitatea este mentionata pentru prima data in anul 1347 iar ulterior in 1387 este ridicata la rangul de oras. Datorita industriei miniere orasul cunoaste o dezvoltare accelerata, aici fiind instalata prima masina cu aburi din Transilvania ce avea o putere de 14 CP. Principele Transilvaniei in aceea vreme Gabor Bethlen a adus muncitori germani si slovaci pentru a lucra in mine. Tot in aceasta perioada la Zlatna a functionat si o scoala de minerit.

AVRAM IANCU - omul

Marşul lui Iancu interpretat de Corul Armatei

https://www.youtube.com/watch?v=s5-yi-OYbkA

Avram Iancu s-a născut în anul 1824 la Vidra de Sus jud Alba şi a decedat la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş. A fost înmormântat la Ţebea jud Hunedoara.
A fost un avocat român transilvănean care a jucat un rol important în Revoluţia de la 1848 din Transilvania. De fapt a fost conducătorul Ţării Moţilor în anul 1849, calitate în care a comandat armata românilor transilvăneni, cu ajutor austriac, împotriva trupelor revoluţionare maghiare ale lui Lajos Kossuth.

S-a născut în Munţii Apuseni într-o familie de moţi înstăriţi. Tatăl său, Alexandru Iancu, a fost pădurar, apoi jude dominal. Având o situaţie materială bună, a urmat clasele elementare la Poiana Vadului şi Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar gimnaziul superior la Liceul Piarist din Cluj. Începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj. Din anul 1846 a devenit cancelarist la Târgu Mureş. Îşi ia examenul de avocat în anul 1848.

În preajma izbucnirii revoluţiei făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene, luptătoare pentru emancipare socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi de mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora şi-a câştigat o mare popularitate.

Punerea greoaie în practică a legii privitoare la desfiinţarea iobăgiei în Transilvania, refuzul guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor şi votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea forţelor revoluţionare române şi ungare şi la ridicarea ţărănimii la lupta pentru rezolvarea problemei sociale şi a celei naţionale. Avram Iancu a devenit conducătorul oştii ţărăneşti antirevoluţionare. În fruntea acestei oşti şi în colaborare cu autorităţile militare austriece a organizat apărarea în Munţii Apuseni şi a respins numeroasele atacuri ale trupelor revoluţionare maghiare, superioare ca număr şi ca armament, câştigându-şi renumele de "craiul munţilor".

Pe 4 mai 1849 a dat o nouă organizare civilă Munţilor Apuseni. În vara anului 1849 a efectuat o şedere de 10 luni la Viena, unde a ţinut legătura cu autorităţile imperiale austriece.

Luptele din Munţii Apuseni slăbiseră atât forţele revoluţionare ale maghiarilor cât şi pe cele ale românilor. Armata ţaristă, chemată în ajutor de împăratul Austriei, Franz Joseph, a înfrânt armata revoluţionară maghiară la Sighişoara. Copleşite de armatele austriece şi de cele ruseşti, trădate de unii generali, trupele revoluţionare maghiare au capitulat la Şiria pe 13 august 1849.

În anul 1852 tânărul împărat Franz Joseph a întreprins o vizită în Transilvania, agenda călătoriei fiind stabilită de Felix Schwarzenberg, guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei. La cererea lui Avram Iancu împăratul a modificat traseul vizitei, a mers în Munţii Apuseni, a prânzit la Găina, a trecut prin Vidra şi a înnoptat pe 21 iunie 1852 la Câmpeni. Avram Iancu s-a prezentat seara târziu la cartierul împăratului, după ce acesta se culcase, obosit de călătorie. Nemulţumit că nu este primit pe loc în audienţă, Avram Iancu a iscat o altercaţie cu şeful de cabinet al împăratului, motiv pentru care a fost dat afară de jandarmi. Ulterior a refuzat să primească decoraţia acordată de împărat pentru meritele sale din timpul luptelor contra revoluţionarilor maghiari.

Viaţa privată
Iubita cu care a avut cea mai îndelungată relaţie a fost Johanna Farkas, cunoscută ca Háni, o tânără maghiară din Abrud. Tatăl Johannei Farkas locuia în Abrud, unde activa fie ca preot, fie ca avocat. Se numea Tamás Farkas şi era protestant de confesiune unitariană. Mama Johannei era de religie romano-catolică. Potrivit datinii, Háni a fost botezată în confesiunea mamei. Tânăra se născuse în 1834 şi era cu zece ani mai mică decât Iancu. O mărturie orală consemnată de Ioan Lupaş menţionează că Háni l-a salvat pe iubitul ei în cea mai periculoasă clipă din viaţa acestuia, în luna mai a anului 1848, când maiorul Hatvani intra pe neaşteptate în Abrud pentru a-l surprinde pe Iancu, care se afla în casa avocatului Tamás Farkas, tatăl Johannei. Aflând că trupele revoluţionare maghiare se apropie de oraş, Háni l-a înştiinţat pe Iancu, l-a rugat să plece numaidecât pentru a-şi salva viaţa şi l-a condus prin grădina din spatele casei. Astfel Iancu a părăsit Abrudul în ultima clipă şi s-a îndreptat spre Câmpeni, unde a organizat contraofensiva împotriva lui Hatvani.

În ultimele două decenii ale vieţii sale a suferit de o boală psihică. A rămas în memoria colectivă ca umblând din sat în sat şi cântând din fluier. S-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş. A fost îngropat la Ţebea, jud. Hunedoara, lângă "Gorunul lui Horea".

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/7/70/HoreaGorunulTebea.jpg
Aşa arăta Gorunul lui Horea înainte de a fi rupt de vânt.

Comuna Avram Iancu,
în trecut Vidra de Sus, este situată în nord-vestul judeţului Alba, în bazinul superior al Arieşului Mic. Oraşul cel mai apropiat de comună este Câmpeni.
Comuna este un punct de plecare spre Muntele Găina.

Are în componenţă 33 de sate, situate de o parte şi de alta a Arieşului Mic şi a drumului judeţean DJ 762.

Atestată documentar pentru prima dată în anul 1839, cu numele de Vidra de Sus, comuna Avram Iancu este cunoscută mai ales datorită lui Avram Iancu.

În “Calendarium novum” tipărit la Cluj în 1807 de Martin Hochmeister, se menţionează şi şcoala din Vidra de Sus, unde a învăţat Avram Iancu, avându-l ca învăţator pe Mihai Gomboş.


Statuia lui Avram Iancu din Târgu Mureş

http://www.levif.net/avrami.htm

Atracţiile turistice ale judeţului Alba sunt:

* "Târgul de fete de la Găina" ce are loc pe data de 20 iulie (Sf. Ilie) pe Muntele Găina (1484 m) la 8 km sud-vest de Avram Iancu.
* "Portul popular al Buciumanilor"
* Dansul popular "Ţarina de la Abrud"
* Monumente istorice precum:
o Catedrala catolică şi biserica ortodoxă din Alba Iulia
o Sala Unirii şi cetatea din Alba Iulia
o Clădiri medievale din Abrud
o Muzeul Minelor din Roşia Montană
o Cetatea din Sebeş şi cetatea din Aiud.
* Complexul carstic Scărişoara - Munţii Bihorului la 2-3 ore de Garda de Sus.
* Peştera Huda lui Papară o peşteră interesantă în Apuseni (M.Trascăului) la 2 ore de Sălciua.
* Cheile din Valea Râmeţ.
* Defileul Arieşului.
* „Detunatele” (1200 m) (cu două vârfuri mai importante din bazalt "Detunata Goală" "Detunata Flocoasă") la 20 km de Abrud şi la o oră de Bucium (DN 76/74 Oradea-Ştei-Câmpeni-Abrud-Bucium) sau DN 75/74 (Cluj-Turda-Câmpeni-Abrud-Bucium).
* Pe calea feratä ingustă între Abrud-Vidolm mai circulă trenuleţul de munte "Mocăniţa" cu haltele Abrud, Roşia Montană (Gura Roşiei), Câmpeni, Bistra, Lupşa, Baia de Arieş, Brăzeşti, Sălciua, Ocoliş, Vidolm (declarat monument istoric).