Minerale si oligoelemente - substante esentiale pentru organism

Organismul uman contine aproximativ 25 de minerale esentiale, unele aflate in cantitati relativ mari - minerale, altele in doze mult mai mici - oligoelemente, dar toate la fel de importante pentru o buna functionare a organismului.
Dintre mineralele,

doua sunt cele care se gasesc in corp in cantitati mai mari: calciul (2% din greutatea corporala) si fosforul (1,5% din greutate), ambele prezente in dinti si oase. Fierul nu reprezinta decat 0,006% din greutate, deci circa 4,2 grame, dar asta nu inseamna ca este mai putin important. Prezent in moleculele de hemoglobina, el este cel care duce oxigenul de la plamani catre tesuturi.
Suplimente cu minerale

In ciuda prezentei lor pe in cantitate redusa in organism, oligoelementele (crom, cobalt, cupru, fluor, iod, seleniu, zinc etc.) sunt foarte importante pentru viata. Printre rolurile acestora, se pot numara: protectia impotriva cancerului (in cazul seleniului), combaterea cariei dentare (fluor), ajutorul in cazul curelor de slabire (crom) si altele.

Pentru o buna functionare a organismului sunt necesare in jur de optsprezece minerale, dar oamenii de stiinta considera un numar de sapte ca fiind de neinlocuit: calciul, iodul, fierul, magneziul, fosforul, seleniul si zincul. Alte minerale necesare pentru o buna functionare sunt: calciul, clorul, cromul, cobaltul, cuprul, fierul, fluorul, fosforul, iodul, magneziul, manganul, molibdenul, potasiul, seleniul, sodiul, sulful, vanadiul si zincul. Oligoelemente precum siliciul, borul, arsenicul si nichelul sunt de asemenea importante pentru viata.
Surse naturale

O alimentatie echilibrata ar trebui sa furnizeze toate mineralele si oligoelementele necesare organismului. Asocierea in cadrul aceleiasi mese a diferite ingrediente are un rol important in asimilarea mineralelor. Spre exemplu, Vitamina C, sporeste mareste rata de absorbtie a fierului. De asemenea, vitamina D este mai bine absorbita in prezenta calciului, in vreme ce excesul de fibre ii reduc asimilarea. De aici si nevoia de chelatizare a suplimentelor nutritive cu minerale si oligoelemente. Chelatizarea este procesul prin care substantele minerale sunt transformate intr-o forma mai usor asimilabila. Astfel, suplimentele minerale chelatizate cu aminoacizi sunt asimilate de trei pana la zece ori mai bine decat formele simple.

Din pacate, modificarea genetica a fructelor si legumelor, precum si alimentele moderne rafinate (paine alba, zahar, etc), pierd prin prelucrare foarte mult din continutul lor in minerale si oligoelemente. Urmarile unei hraniri cu astfel de alimente pot fi dereglari ale sanatatii si necesitatea preluarii acestor elemente necesare vietii din suplimentele alimentare.
sursa:tratamente-naturiste

Despre zinc

Zincul este un microelement cu virtuti antioxidante si intra ca element activ in constitutia a cea 60 de enzime; are roi important in:

* mentinerea acuitatii vizuale ;
* metabolismul proteinelor;
* activitatea pancreasului si a organelor sexuale;
* grabirea vindecarii arsurilor si a ranilor;
* stimularea procesului de asimilare a unor vitamine ;
* formarea leucocitelor;
* activarea sistemului imunitar ;
* favorizarea sintezei acizilor nucleici si a proceselor de regenerare etc.

De asemenea, zincul stimuleaza activitatea mintala si ajuta la buna functionare a creierului. Cantitatea totala de zinc aflata in organism este de cca 1,8 grame. Necesarul zilnic de zinc este de 8-10 mg. (Din cercetarile efectuate recent, a rezultat ca acest necesar ar fi cu mult mai mare, si anume de 15-25 mg/zi.) Cantitatea respectiva este oarecum usor de preluat din alimentatia obisnuita, care furnizeaza cea 15 mg zinc pe zi. Trebuie insa remarcat aici si faptul ca numai 30-50% din cantitatea de zinc asigurata de alimente este absorbita de organism.

Pierderi in zinc se produc la prepararea termica a alimentelor, in bolile infectioase si in diferite traumatizari, in caz de boli ale ficatului, infarct, anemii, cancer, sarcina, menstruatii, intoxicatii cu plumb, in inflamari ale prostatei, tratamente cu antibiotice etc.
Carenta de zinc:

afecteaza cresterea si dezvoltarea sexuala, scade pofta de mancare, accelereaza ritmul de imbatranire, duce la anemie, caderea parului si deformarea unghiilor, imbolnavirea ficatului, infectii repetate, scaderea sensibilitatii gustative si a celei olfactive, dificultati in cicatrizarea ranilor, diferite nevralgii, instalarea prostatitei, afectarea sistemului imunitar, impotenta sexuala, scaderea productiei de spermatozoizi si dereglari ale sistemului de reproducere etc.

Dereglarea metabolismului zincului constituie principala cauza a aparitiei diabetului zaharat. Excesul de zinc poate provoca hipercolesterolemie si instalarea, consecutiva, a aterosclerozei. Deficitul de zinc poate aparea la copiii subnutriti cu produse de origine animala (oua, lapte si produse lactate etc.).

Cea mai mare cantitate de zinc este depozitata in prostata (de zece ori mai mult decat in oricare organ), iar carenta de acest mineral poate determina atrofie testiculara si cauza unele disfunctionalitati ale prostatei.


Despre calciu

Calciul, acest macroelement deosebit de important, constituie componenta principala a scheletului si dintilor, tendoanelor, nucleelor celulare si este indispensabil in:

* procesul de coagulare sanguina;
* buna functionare a sistemului nervos;
* reglarea permeabilitatii membranelor celulare ;
* diminuarea amplorii unor procese alergice ;
* ameliorarea capacitatii antimicrobiene a globulelor albe ;
* activizarea unor procese metabolice;
* stimularea secretiei gastrice si a ritmului cardiac;
* utilizarea eficienta a fierului si a vitaminei B12.

Ca si fosforul, calciul este un element absolut esential pentru organismul uman, mai ales in primii ani de viata, atunci cand are loc procesul de formare a tesuturilor osoase.
La adulti, capitalul calcic este de cea 1.200 grame, din care aproape 99 % este fixat in oase, diferenta de numai 1 % fiind raspandita in restul organismului, sub forma ionica.
Asimilarea calciului:

este favorizata de prezenta fosforului, magneziului, cuprului, fluorului si siliciului, a vitaminelor A, C si D, precum si a razelor solare. Vitamina D este absolut necesara pentru efectuarea transportului calciului prin mucoasa intestinala. Raportul de 2/1 dintre calciu si fosfor este considerat cel optim pentru absorbtia calciului. Ratiile bogate in proteine sporesc, de asemenea, absorbtia calciului, in timp ce acidul oxalic, excesul de grasimi si de fosfati reduc absorbtia acestuia si maresc, in schimb, gradul de absorbtie a fosforului, deregland in acest fel raportul optim respectiv. Astfel, alimentele cum ar fi fasolea uscata, patrunjelul, sfecla rosie, spanacul, cacaua si ciocolata, datorita continutului lor in acid oxalic, precum si cerealele bogate in fosfor (acid fitic, provenind de la substantele de combatere pe cale chimica a daunatorilor) contribuie la eliminarea calciului prin fecale. In acelasi mod actioneaza si ptarile de stres, influentand absorbtia calciului.

In cantitati maximale, necesarul de calciu este de 700-1.200 mg la copii, 1.200-1.400 mg la adolescenti, 800-1.200 mg la adulti si 1.200-1.500 mg la femei, in perioada de menstruatie. Trebuie sa avem in vedere ca absorbtia in organism a acestui important mineral nu se poate realiza decat in prezenta unei cantitati suficiente de vitamina D. Atat insuficienta, cat si surplusul sunt daunatoare echilibrului sanogen al organismului, neajunsuri manifestate prin hipercalcemie si alte afectiuni.
Este bine de stiut ca insuficienta calcica produce carii dentare, tetanii musculare, insomnii, osteomalacie, tendinta de fracturari (indeosebi la femeile cu mai multe nasteri). Calciul este indicat in caz de oboseala, in diferite afectiuni pulmonare, in adenite, astenie, cefalee, iritabilitate, nervozitate, rahitism, rarefierea structurii oaselor (osteomalacie), spasmofilie acuta sau cronica, osteoporoza, diferite reactii alergice, tulburari de menopauza, hemoragii prelungite etc.