Va mai exista Romania ?

Autonomia economico-administrativa a Transilvaniei

Reacţia viscerală a multor compatrioţi, doar când aud acest cuvânt, autonomie, pe diferite pagini şi grupuri de pe facebook, twitter şi alte reţele de socializare, mă determină să scriu aceste rânduri...

Autonomia nu înseamnă secesiune şi formarea unui stat în stat, ci înseamnă aplicarea principiului subsidiarităţii şi nu lezează integritatea statului.
Aş vrea să trec în revistă şi să clarificăm nişte concepte legate de autonomie, care par de neînţeles pentru unii români...
Pe continentul european există vreo 11 autonomii teritoriale pe criterii etnice, din care 8 sunt chiar în cadrul Uniunii Europene, respectiv:
- În Belgia: Comunitatea germană din Belgia
- În Finlanda avem Insulele Aland, suedezi
- În Italia avem Tirolul de Sud şi Vale d’Aosta, germani şi francezi
- În Regatul Unit: Insula Man
- În Spania: Ţara Bascilor, Galicia, Catalonia, basci, galicieni şi catalani
şi mai avem 3 în afara Uniunii Europene( a mai fost Crimeea, dar între timp a fost integrată Rusiei)
- În Republica Macedonia sau FYROM: comunitatea albaneză
- În Republica Moldova: Găgăuzia, turci şi bulgari
- În Serbia: Voivodina – autonomie multietnică, respectiv 6 etnii diferite, care au limbi oficiale recunoscute.
Există şi 3 state, în care fiecare etnie importantă autohtonă, este recunoscută ca naţionalitate constitutivă a statului respectiv:
- Belgia, unde avem flamanzi, valoni şi germani,
- Elvetia, unde avem germani, francezi, italieni şi retoromani,
- Bosnia şi Herţegovina, unde avem sârbi, croaţi şi bosniaci musulmani.
Din cele 11 autonomii etnice menţionate mai sus, în doar una este un conflict în momentul actual şi acela destul de rarisim în viaţa de zi cu zi: Ţara Bascilor. Un caz special este Federaţia Bosniacă.
Autonomiile sunt exact construcţiile care opresc aceste conflicte, le termină defintiv. În alte cazuri acordarea autonomiei, opreşte un conflict în starea lui incipientă.
Autonomiile etnice sunt construcţii juridice şi politice stabilizatoare în toate cazurile.

Concluzie: autonomia teritorială pe criterii etnice este un concept cât se poate de modern, european şi constituţional posibil, dacă există voinţă politică.

Autonomia este absolut compatibilă cu legislaţia comunitară a UE!
Cine cere aşa ceva în România, o poate face deschis şi fără frică, fiindcă nu încalcă nici o lege şi nici constituţia. Marota cu articolul unu, este perfectă pentru cei care nu pot gândi singuri...
Ce să mai vorbim atunci de autonomia culturală, financiară sau economică, spuneţi-i cum vreţi, numai să o obţinem odată! Este o cerinţă absolut legitimă a românilor din diferite regiuni şi nu are nici o treabă cu apartenenţa etnică, decât în măsura în care toate etniile dintr-o anumită regiune, tind împreună spre a obţine acest deziderat!
Nu este vorba de segregare, de iredentism, de independenţă, este vorba doar de dorinţa comunităţilor locale de a nu se mai simţi umilite şi batjocorite, de o clasă politică de tip mafiot, incapabilă să rezolve problemele lor, în special cele legate de economic, infrastructură, mediu de afaceri, folosirea impozitelor...
Interculturalitatea funcţionează foarte logic, pentru că ea nu încearcă să impună dominaţia unei identităţi, a uneia dintre etnii, de obicei a celei mai puternice asupra celorlalte etnii, identităţi. Asta s-a întâmplat şi în Austro-Ungaria, asta se întâmplă acum şi în România.
Putem spune că tocmai de aceea funcţionează autonomiile etnice într-o ţară, pentru că ele dizolvă conflictele de interese, prin acordarea spaţiului de afirmare propriu al comunităţilor etnice minoritare, astfel încât, interesele de afirmare şi de păstrare a identităţii culturale, lingvistice, regionale, etc, nu mai constitutie un factor destabilizator, cum se întâmplă acum.
Teritoriul autonom va rămâne parte integrantă a statului din care face parte, fără vreun drept de secesiune, să fie clar odată pentru totdeauna.
Tocmai prin aceasta se asigură integritatea teritorială a statului respectiv, prin, să-i zicem, „contractul” de autonomie supervizat de organisme internaţionale.
Ideea pe care o aud de la "adevăraţii români" şi anume că majoritatea cetăţenilor români nu vor şi nu cer autonomie de nici un fel, mi se pare cel puţin caraghioasă. Majoritatea locuitorilor ţării nu doresc nici retrocedarea bisericilor greco-catolice, nu sunt de acord cu căsătoriile gay, nu sunt de acord cu programele de asistenţă socială pentru integrarea romilor şi aşa mai departe.
Ţările moderne s-au creat întotdeauna prin reforme şi idei, cu care marea masă a populaţiei nu a fost de acord...
Închei cu câteva cuvinte referitoare la Transilvania, fiindcă aici este marea problemă de fapt...
Constat cu uimire, după 96 de ani, o frică inexplicabilă că Transilvania s-ar putea desprinde de România, datorită regionalizării şi autonomiilor de orice tip ar fi ele.
Mă întreb cum ar fi posibil aşa ceva, când procentul românilor din Transilvania, Banat şi Partium, este de aproape 71%...
Pentru noi românii e simplu, suntem majoritari şi trăim într-un stat al nostru. Pentru celelalte comunităţi etnice e cu totul altfel, iar noi, fiind aici pe veci stăpâni, nu facem absolut nici un efort să le înţelegem problemele. Nu avem strop de empatie faţă de maghiari, ca să nu mai vorbesc de tigani...
Avem exemple tragice, memorii dureroase şi greu de vindecat: distrugerea unei comunităţi etnice, cea a saşilor şi a şvabilor, care după sute de ani de existenţă, a ajuns aproape de dispariţie, aneantizarea comunităţii evreieşti, distrugerea parţială a comunităţii românilor greco-catolici. Banatul şi Transilvania au fost supuse unui proces de asimilare, prin industrializare, de neimaginat într-o lume democratică. Acest proces a încetat după 1990, dar rânduielile locale au fost bulversate probabil ireversibil...
Să nu vă miraţi atunci că, alături de maghiari sau germani şi românii din aceste regiuni se simt discriminaţi şi încep să îşi ceară şi ei drepturile.
Încet, încet, încep să înţeleagă că viitorul lor depinde de cel cu care trăiesc zi de zi, fie el tigan, sas sau maghiar. Fiindcă dacă aşteaptă ca aceste probleme să fie rezolvate de politicienii statului centralizat, atunci vor mai trece 96 de ani şi tot în acelaşi stat mafiot vor trăi.

Tudor Duică

Să vă iasă din cap chestia cu autonomia Transilvaniei!

Am primit, alaltăieri, un e-mail semnat de un individ pe nume Fancsali Ernő, prin care acesta anunţă că s-au strans 13.200 de semnături pentru Autonomia economică şi administrativă a Transilvaniei şi care se arată revoltat de faptul că, „deşi petiţia a fost depusă la Prefectura judeţului Cluj, prefectul încă nu a răspuns”, de parcă reprezentantul Guvernului în teritoriu nu ar avea altceva de făcut decat să răspundă tuturor demersurilor anticonstituţionale, făcute de toţi neaveniţii.

„În sfîrşitul lunii octombrie petiţia va fi depus la Parlament şi la Guvernul României. Dacă nu primim răpuns pană Ianuarie 2015, depunem şi la Instituţiile Europene. Demersul nostru democratic nu poate fi ignorat”, sună textul agramat, transmis electronic de Fancsali Ernő. „Regiunile istorice ale României au dreptul la autodeterminare, în 2016 vrem să votăm despre autonomia regiuniilor Istorice, despre federalizarea României. Autonomie egală pentru toate regiuniile! Pentru o Transilvanie europeană, autonomă, într-o Românie federală, o Românie mai aproape de Europa!”, mai spune „petentul” care poate încă nu a aflat că România este STAT NAŢIONAL, UNITAR, INDIVIZIBIL ŞI INDEPENDENT! şi că avem o Constituţie cu care nimeni nu-şi poate şterge bocancii.

Pentru acesta şi pentru toţi semnatarii acestei „petiţii”, am un sfat: pană una, alta, învăţaţi să scrieţi şi să vorbiţi corect româneşte, că de autonomia Transilvaniei nu cred să putem povesti vreodată!

A.S.
Articol scris in POLITICA

dolion a scris:

Să vă iasă din cap chestia cu autonomia Transilvaniei!

Acum dacă Tulcea e plină de lipoveni să ceară și ei autonomia!
Macedonienii din Dobrogea s-o facă și ei, nu-i așa?
Și mai sunt atâția! Germani, sârbi, și mulți alții.

Vor autonomie? Să-și cumpere o insulă și să facă ce vor pe ea...

Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român
Prof. Univ Dr. Ioan Scurtu, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România.
15 Februarie 2015

Începem noul an sub auspicii incerte, când „aripile” identităţii naţionale ne sunt frânte din interior, deşi ar trebui să ne servească drept argument de forţă în vremuri de restrişte. Ca ţară membră a UE, avem nevoie de o voce puternică, de o afirmare clară, fără umbre, a ceea ce suntem în concertul european. Din marginile gri ale politicii comunitare, unde ne situăm azi, să facem pasul către... nucleul acţiunii şi deciziei Bruxelles-ului; de la integrarea „lejeră”, să trecem la integrarea „completă” în Uniune, aşa cum pleda, la Bruxelles, zilele trecute, însuşi preşedintele României. Cum să împlinim această dorinţă (similară, ca importanţă, cu realizarea unităţii naţionale în 1918), când suntem subminaţi de clasa politică şi de unii intelectuali autohtoni care răspândesc în lume ideea că românii nu au o identitate naţională şi nu sunt buni de nimic la ei acasă? Profesorul Ioan Scurtu, unul dintre istoricii de marcă ai ţării, este universitarul patriot şi de curaj, pe care-l preocupă pericolul în care se află identitatea românească, supusă unor atacuri nedemne şi lăsată pradă unor interese uşor de identificat.

Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român

După 25 de ani de libertate, asistăm la tentative vizibile de ştergere a identităţii naţionale, puse în practică de cei care „s-au săturat de România”. Trecutul este „rescris”, ca într-un cunoscut roman („1984”), iar studiul istoriei devine un fel de infracţiune, un demers „naţionalist”. Cine are interesul să-i văduvească pe români de cercetarea propriului lor trecut?
Se desfăşoară o amplă campanie mediatică, prin care se acreditează ideea că românii nu au capacitatea de a se conduce prin ei înşişi, nu au realizat nimic viabil de-a lungul timpului, istoria lor este o succesiune de mituri, de care trebuie să se debaraseze. Câţiva intelectuali, autoproclamaţi exponenţi ai societăţii civile, au acaparat mass-media (presă scrisă, TV, edituri, radio), desfăşurând o campanie intensă şi sistematică de denigrare a poporului român. Unul dintre aceştia, H.-R. Patapievici, scria: “În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut”. Cu alte cuvinte, românii au fost pe post de closet public. Ca urmare, să-i scoatem din conştiinţa naţională pe Decebal, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, pe Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza. Cine îndrăzneşte să-i evoce este un naţionalist, demn de dispreţul Europei şi al “societăţii civile”. România însăşi este prezentată ca o ţară demnă de scârbă şi dispreţ. Să nu se mai spună că avem o ţară frumoasă, cu imense bogăţii, care merită să fie cunoscută şi preţuită (aşa cum făcuse Papa Ioan Paul al II-lea, care a numit-o “Grădina Maicii Domnului”). Foarte activ şi mediatizat este Lucian Boia, care şi-a modificat radical discursul de dinainte de 1989, apreciind că istoria românilor nu este decât o succesiune de mituri. În opinia sa, românii nu au fost decât nişte anexe ale marilor imperii, incapabili să-şi construiască o istorie reală. Nici vorbă de vechime, continuitate, unitate, luptă pentru independenţă şi de alte asemenea “mituri”. Cei care susţin contrariul - A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, N. Iorga, Constantin C. Giurescu etc. etc. - sunt nişte naţionalişti, demni de tot dispreţul europenilor. Obiectivul lui Boia şi al susţinătorilor săi este clar: “Marile decizii pe care trebuie să le ia astăzi societatea românească reprezintă o ruptură faţă de trecut, faţă de orice trecut”. Cu alte cuvinte, românii să nu se inspire din faptele de demnitate naţională ale unui Ion I.C. Brătianu sau Nicolae Titulescu, ci să accepte tot ce li se cere. Poporul român are un trecut incert, a venit de nicăieri şi se îndreaptă spre niciunde. Doar duşi de mână, ca orbeţii, românii ar putea ieşi la liman şi, ca urmare, ei trebuie să acepte cu recunoştinţă tot ce li se cere din afară. Guvernanţii au acţionat în acest spirit. Au înstrăinat principalele bogăţii naturale, au încheiat contracte dezastruoase, au pus în operă privatizări scandaloase în favoarea străinilor. Românii au fost practic eliminaţi de guvernanţii de după 1989 din reconstrucţia economiei naţionale.
Una dintre direcţiile de ştergere a memoriei româneşti este abandonarea monumentelor istorice. Au românii vocaţia distrugerii a tot ce-i leagă de trecut?
Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român. În 2013, am participat la lansarea cărţii „Palate din Bucureşti”, de Ion Narcis Dorin, prilej cu care am aflat că, în cei 25 ani de după 1989, s-au demolat mai multe monumente istorice şi de artă decât în 45 de ani de comunism. Guvernanţii, prin aşa-zisa “restitutio in integrum”, au deschis calea unor uriaşe abuzuri, la care s-a asociat din plin şi justiţia. Au fost restituite clădiri istorice - care făceau parte din patrimoniul naţional - pe care proprietarii (mulţi dintre ei obţinând decizii judecătoreşti pe baza unor acte false) le-au demolat, pentru a face loc unor clădiri “moderne”, din beton şi sticlă. Evident că asemenea acte au avut loc cu implicarea Ministerului Culturii - care, culmea, se mai numeşte şi al Patrimoniului -, care are obligaţia de a păstra monumentele istorice şi de artă, precum şi cu ajutorul primăriilor, care au dat avize de demolare. După 1989, s-a mai înregistrat un fenomen curios, girat de guvernanţii de la Bucureşti: renovarea pe banii statului a unor clădiri monumente istorice şi apoi restituirea lor către proprietari, reali sau fictivi. Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, prevedea că bunurile care până la acea dată au aparţiunut statului maghiar treceau de drept în proprietatea statului român. Nesocotind acest Tratat, guvernele şi justiţia română au restituit multe clădiri unor etnici maghiari, după ce, prin grija miniştrilor Culturii (lideri ai UDMR), acestea au fost refăcute şi renovate cu bani grei de la bugetul statului român. Toate acestea, în timp ce numeroase castele, cazinouri, palate, cule româneşti au fost lăsate în paragină. Nici măcar în “Anul Brâncoveanu” (2014) nu s-au acordat fondurile necesare pentru refacerea unor biserici şi palate construite de marele domnitor.

Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia, cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esenţial al guvernanţilor

Majoritatea oraşelor din Transilvania nu au statui, busturi şi alte monumente construite în ultimii 25 de ani. Dacă n-ar fi cele ridicate în perioada interbelică şi chiar în anii comunismului, pieţele ar fi dominate doar de eroii altora. Nu au găsit autorităţile postdecembriste figuri eroice în istoria românilor?
Pe întreg teritoriul Transilvaniei s-au instalat zeci de busturi şi alte monumente prin care sunt omagiaţi diverşi lideri maghiari. Între aceştia, şi un criminal de război, ucigaş de români, Albert Wass, omagiat la Odorheiul Secuiesc. De altfel, liderii UDMR nu s-au disociat niciodată de politica horthystă, nici de liderii lor comunişti. Cu complicitatea guvernanţilor români, în judeţele Harghita şi Covasna s-a constituit “de facto” un “ţinut secuiesc”, în care aplicarea legilor României este facultativă. În ultimii ani se acţionează intens pentru legalizarea acestuia şi constituirea unei enclave teritoriale pe criterii etnice. Confruntându-se cu această realitate, prefectul de Harghita a contestat în instanţă mai multe hotărâri ale consiliilor locale din judeţ, privind autonomia “ţinutului secuiesc”, deoarece încălcau Constituţia, care prevede că România este stat naţional unitar. Guvernul Ponta nu numai că nu a acţionat pentru impunerea legalităţii, ci l-a destituit, în august 2014, pe prefectul român, înlocuindu-l cu un prefect maghiar, susţinut de UDMR. Am fost recent în cele două judeţe şi am avut senzaţia că mă aflu în Ungaria. Presa, televiziunea, radioul, carţile din librării, toate făceau propagangă revizionistă ungurească. Nu numai în magazine, dar şi la chioşcurile de pe trotuar, se vând hărţi, vase, tricouri cu Ungaria Mare, în care Transilvania este parte a acesteia. Românii de aici sunt trataţi ca străini şi presaţi să plece cât mai repede şi cât mai departe. În acest timp, oficialităţile de la Bucureşti dau asigurări românilor că totul este în regulă, să nu se îngrijoreze, deoarece totul nu este decât o propagandă a “extremiştilor români”.
În curând, vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire. La Alba Iulia nu există încă un monument dedicat acestui eveniment. Mai este timp pentru construcţia unui grup statuar sau a unei alei dedicate „măreţelor umbre” de la 1918?
Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esenţial al guvernanţilor. Personal cred că un asemenea monument ar putea fi amplasat pe platoul din faţa Catedralei Încoronării. Şi în Bucureşti ar trebui să existe un astfel de monument, eventual în Piaţa Unirii. Asemenea opere necesită timp de gândire şi de execuţie, iar 2018 “bate la uşă”. Ministerul Culturii ar trebui să lanseze concursul, pentru a nu intra în criză de timp, dacă se doreşte cu adevărat inaugurarea unor asemenea monumente. Desigur, poate fi realizat şi un “rond special” - de felul celui aflat pe Câmpia Libertăţii de la Blaj sau în faţa Mausoleului de la Mărăşeşti. Idei pot fi multe, important este ca guvernul să ia iniţiativa şi să asigure susţinerea financiară.

Vreau ca istoria naţională să-şi capete locul cuvenit în şcoală, în societatea românească în general, pentru ca românii să fie mândri de trecutul lor, aşa cum sunt toate popoarele civilizate din lume

Cum integrarea europeană este un fenomen istoric în curs, vă rog să comentaţi afirmaţia recentă a preşedintelui Johannis, care a spus că doreşte o „integrare completă” a României în UE. Să fie aici o trimitere la linia conservatoare, de pierdere a identităţii naţionale, promovate de Bruxelles?
În opinia mea, cei mai mulţi dintre politicienii români nu au înţeles ce înseamnă integrarea europeană. Slugarnici şi lipsiţi de coloană vertebrală, aceştia nu au negociat cu adevărat aderarea României la Uniunea Europeană, ci au acceptat tot ce li s-a cerut, pentru a demonstra că sunt “democraţi” şi deschişi spre “economia de piaţă”. Aceasta este principala explicaţie a faptului că, după aderare, România nu numai că nu şi-a consolidat statutul internaţional, dar a devenit o ţară fără o politică naţională, preocupată doar “să facă frumos” în faţa Bruxelles-ului. De aici şi un anumit dispreţ pentru România, care nu este tratată ca un membru cu drepturi depline, ci ca unul care nu merită să stea decât în colţul mesei şi să i se aducă mereu reproşuri. În consecinţă, eu înţeleg declaraţia recentă a preşedintelui României ca o hotărâre de a se înceta cu această atitudine faţă de ţara noastră şi de a fi tratată ca un stat care este pe deplin integrat în Uniunea Europeană. Eu nu înţeleg, prin Europa unită, un continent uniform, croit după un model al teoreticienilor de laborator sau impus de statele puternice şi mari. Eu doresc o Europă armonioasă, în care fiecare ţară vine cu propriile sale valori, o Europă a civilizaţiilor, a cetăţenilor egali în drepturi şi în obligaţii. În acea Europă, România îşi va avea locul meritat, prin mărimea teritoriului şi resursele naturale, prin populaţia ei inteligentă şi creativă, prin zestrea intelectuală şi trecutul său milenar. Cu condiţia ca liderii politici să scape de complexul de inferioritate de care sunt dominaţi în faţa “celor mari”, să acţioneze cu hotărâre pentru progresul ţării lor şi pentru o propagandă activă pe plan internaţional. Vreau ca istoria naţională să-şi capete locul cuvenit în şcoală, în mass-media, în societatea românească în general, pentru ca românii să fie mândri de trecutul lor, aşa cum sunt toate popoarele civilizate din lume. Atunci denigratorii de profesie, precum cei menţionaţi mai sus, nu vor mai avea succes şi nici credibilitate, vor deveni nişte epave jalnice într-o lume care-i cunoaşte cu adevărat pe români şi-i respectă aşa cum se cuvine.Am studiat programul TV publicat vineri 16 ianuarie 2015 şi am constatat că la TVR istoria românilor beneficiază de “5 minute de istorie” pe programul 2 (excelenta emisiune realizată de Adrian Cioroianu), în timp ce “Cultura minorităţilor” are câte o jumătate de oră în cinci zile din săptămână, pe acelaşi program. Partea “leului” revine emisiunilor ”Maghiarii de pe unu” (TVR 1) şi “Maghiarii de pe doi” (TVR 2), câte o oră şi jumătate de fiecare, trei zile pe săptămână. Şi se zice că TVR este “televiziune naţională!”.

Sunt tot mai mulţi cei care cred că salvarea identităţii naţionale, întărirea statului şi protecţia maximă a naţiunii ar putea fi înfăptuite doar de monarhie. Monarhia salvează România.

Monarhia a avut un rol important în istoria românilor. Eu am publicat cartea Istoria românilor în timpul celor patru regi, patru volume, câte unul pentru fiecare rege: Carol I, Ferdinand, Carol II, Mihai, care s-a tipărit în patru ediţii, fapt de demonstrează interesul românilor pentru acest subiect. Evident, monarhii respectivi au acţionat în condiţii istorice diferite, iar personalitatea lor şi-a pus amprenta asupra politicii din cei 81 ani de existenţă a acestei instituţii. Propaganda monarhică actuală pune accentul pe activitatea lui Carol I, se vorbeşte puţin de Ferdinand - sub domnia căruia s-a realizat Marea Unire din 1918 - şi este ocultată domnia de 10 ani a lui Carol al II-lea, în timpul căreia România a realizat progrese spectaculoase (pierderea integrităţii teritoriale s-a datorat celor două mari puteri totalitare - Uniunea Sovietică şi Germania, iar insuficienta dotare a armatei este imputabilă întregii clase politice, inclusiv regelui). Se evidenţiază faptul că regele Mihai şi-a legat numele de actul istoric de la 23 august 1944, şi de opoziţia faţă de ascensiunea comuniştilor spre acapararea puterii în stat. Pe de altă parte sunt trecute cu vederea alte fapte: la 6 martie 1945 regele a semnat decretul de numire a guvernului Groza, la 9 mai 1945 a inaugurat statuia Ostaşului Sovietic eliberator, amplasată în faţa Guvernului României, la 1 decembrie 1946 a deschis lucrările Adunării Deputaţilor constituită în urma alegerilor falsificate din 19 noiembrie 1946. Istoria este complexă şi nu poate fi redusă doar la aspectele pozitive şi la speculaţii, aşa cum procedează adesea realizatorii emisiunii “Ora Regelui” de la TVR (pe când o emisiune “Ora Republicii”? Este o realitate că, în 1947, numai România mai avea un regim monarhic în această parte a Europei, iar la 30 decembrie, regele a trebuit să abdice. Evident, decizia a fost luată la Kremlin de I.V. Stalin, care a cerut să nu se recurgă la violenţă, având în vedere faptul că regele Mihai era decorat cu Ordinul “Victoria”, cea mai înaltă distincţie sovietică.Venirea regelui în România, după 1989, este un fapt normal, la fel şi onorurile de care se bucură. Pe de altă parte, mărturisesc că-mi displace rapacitatea unor membri (reali sau autoproclamaţi) ai Casei Regale, care s-au grăbit să intre în posesia a cât mai multe bunuri. Faptul că prinţul Paul a fost audiat la DNA în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri constituie o realitate mai mult decât penibilă. Guvernul Tăriceanu s-a dovedit extrem de culant când a decis să-i împroprietărească pe unii membri ai Casei Regale (adevăraţi sau închipuiţi) cu anumite bunuri care aparţineau statului român. La rândul ei, justiţia (independenta şi intangibila justiţie românească!) nu a luat în calcul faptul că, atunci când s-a călugărit, principesa Ileana (maica Alexandra) a renunţat la toate bunurile materiale (inclusiv castelul Bran, ce-i fusese lăsat moştenire de regina Maria) şi, ca urmare, a decis să fie restituit fiilor acesteia. Astfel, acest celebru monument istoric şi de artă a devenit locaţie pentru botezuri şi nunţi, iar piesele valoroase au fost evacuate în garnizoana grănicerilor, care şi aceasta urmează să fie retrocedată printr-un şiretlic juridic. După cum justiţia şi guvernanţii nu au ţinut seama de faptul că legea din 1884, pentru constituirea Domeniilor Coroanei, prevedea că regele benficiază de veniturile obţinute (uzufructul) de pe moşiile respective, şi nu era proprietar al acestora, care aparţineau statului român.

Un partid de pe scena politică a propus un referendum prin care românii să decidă dacă vor sau nu reinstaurarea monarhiei.

Având în vedere contextul în care regele a fost nevoit să abdice, ar fi util un referendum prin care românii să se pronunţe dacă doresc ca România să fie monarhie sau republică. Totodată, trebuie să se ţină seama de faptul că toate constituţiile din vremea monarhiei ereditare (1866, 1923, 1938) prevăd: “Puterile constituţionale ale regelui sunt ereditare în linie coborâtoare directă şi legitimă a Majestăţii Sale regele Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul primogenitură şi cu excluderea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor. Coborâtorii Majestăţii Sale vor fi crescuţi în religiunea ortodoxă a Răsăritului” (Constituţia din 1923, art. 77). Ca urmare - dacă s-ar reveni la regimul monarhic şi se va aplica acest articol - nici unul dintre actualii membri ai familiei regale nu poate ocupa tronul. În 1997, regele Mihai a numit-o pe principesa Margareta în calitatea de succesoare la conducerea Casei Regale, fapt ce ţine de organizarea internă a acestei Case şi nu de regimul politic din ţara noastră. Un rege al României trebuie să fie bărbat, prim născut, din familia de Hohenzollern, ceea ce pare a fi o imposibilitate practică. Sau, odată cu referendumul, să se renunţe la această prevedere constituţională, inclusiv în privinţa religiei, dacă este avut în vedere principele Nicolae, nepotul regelui Mihai, care şi-a oferit “serviciile” declarând: “Dacă ţara, românii mă vor chema, sunt pregătit să răspund chemării lor”. Dar acestea sunt mai curând speculaţii, monarhia fiind o instituţie istoriceşte depăşită.
La capitolul figuri istorice controversate se află, din nefericire, mareşalul Ion Antonescu - pentru unii, criminal de război, pentru alţii, erou naţional. Ce se poate spune, în actualul context internaţional, despre această tragică figură a istoriei noastre moderne?
Ion Antonescu a fost un militar român care şi-a adus contribuţia la făurirea unităţii naţionale, în calitate de şef al Biroului Operaţii din Cadrul Marelui Cartier General. Apreciind rolul său în războiul din 1916-1918, regele Ferdinand l-a decorat cu cea mai înaltă distincţie militară - Ordinul “Mihai Viteazul”.A avut un rol important în cadrul delegaţiei române la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920), care a recunoscut, prin tratate, unirea Bucovinei, Transilvaniei şi Basarabiei cu România.În calitate de ataşat militar la Londra şi Paris, de şef al Şcolii Superioare de Război, de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, Ion Antonescu s-a remarcat prin exigenţă, corectitudine şi patriotism. şi-a asumat conducerea ţării în condiţiile dramatice de după sfărâmarea graniţelor României, când toţi politicienii, în frunte cu Iuliu Maniu, s-au dat deoparte, promiţându-i sprijinul. A crezut că, angajând România în război alături de Germania, poate reface graniţa de Est, eliberând Basarabia şi nordul Bucovinei ocupate de sovietici, dar până la urmă a eşuat.A aplicat în România politica antisemită dusă la extrem (holocaust), deportând sute de mii de evrei în Transnistria, dintre care 123.710 (după calculele lui Dinu C. Giurescu) şi-au pierdut viaţa. O asemenea politică nu poate avea nici o justificare, deoarece nu viza opozanţi ai regimului, ci bătrâni, femei, copii, bolnavi, pe toţi evreii în general, care au fost ridicaţi din casele lor şi trimişi peste Nistru (în Transnistria), unde au murit fără a fi avut vreo vină. Totuşi, nu poate fi trecut cu vederea faptul că în timpul regimului Antonescu a funcţionat, în Bucureşti, singurul Teatru Evreiesc din Europa şi că, la sfârsitul acestui măcel, în România trăia cea mai numeroasă comunitate evreiască de pe acest continent.

G. Călinescu: ŤPersonalitatea lui Iorga e covârşitoareť

În fine, se cuvine menţionată o altă persona non grata pentru denigratorii poporului român: Nicolae Iorga. Se vorbeşte tot mai puţin de marele istoric, iar cine o face riscă a fi trecut în rândul „ciumat” al naţionaliştilor. De ce s-a ajuns aici?
Nicolae Iorga, ucis de legionari la 27 noiembrie 1940, în timpul guvernării Antonescu, a avut o uriaşă contribuţie la cultura românească şi universală. Larga sa recunoaştere pe toate meridianele globului îi irită pe “civiştii” care trebuie să susţină că poporul român este unul periferic, lipsit de valori autentice, că doar nişte naţionalişti, autohtonişti şi antieuropeni inventează “mituri”. A fost profesor la Facultatera de Litere şi Filosofie, director al Institutului de Studii Sud-Est Europene şi al Institutului de Istorie Universală (pe care le-a întemeiat), rector au Universităţii din Bucureşti, preşedintele Ligii Culturale Române, întemeietorul Universităţii Populare de la Vălenii de Munte, preşedintele Comitetului Monumentelor Istorice, directorul gazetelor “Neamul Românesc” şi “Neamul Românesc pentru popor” , al “Revistei Istorice”, al “Revue Historique des Études Sud-Est Européennes” (înfiinţate de dânsul), întemeietorul Casei Române de la Veneţia şi al Casei Române de la Fontenay-aux-Roses, preşedintele Partidului Naţionalist-Democrat, primul preşedinte al Adunării Deputaţilor de după Marea Unire (1919), preşedintele Consiliului de Miniştri (1931-1932), consilier regal (1938-1940), preşedinte al Senatului (1940). A fost membru al Academniei Române, al Academiilor din Stockholm, Cracovia, Santiago de Chile, doctor Honoris Causa al Universităţilor din Strasbourg, Lyon, Geneva, Vilnius, Orford, Paris, Bratislava, Roma, Alger, vicepreşedinte al Comitetului internaţional al Istoricilor.N. Iorga a scris 1.003 volume, între care istoria românilor în 10 volume, istoria Imperiului Bizantin, istoria statelor balcanice, istoria Imperiului Otoman, istoria românilor din Transilvania, istoria presei, istoria bisericii, istoria armatei, istoria comerţului, istoria învăţământului, istoria artei etc. etc. - multe dintre acestea publicate în limbi străine (franceză, germană).A fost un reputat istoric şi critic literar, autor a peste 40 de piese de teatru, cele mai multe cu tematică istorică etc. etc.După ce, în 1926-1928, a publicat 4 volume, intitulate Essai de synthčse de l' Histoire de l'humanité, în 1940 a început să scrie Istoriologia umană, la care tocmai lucra când a fost răpit de legionari. Ar fi fost o operă de căpătâi a întregii umanităţi.George Călinescu aprecia: “Personalitatea lui Iorga e covârşitoare”. Lucian Boia consideră că N. Iorga este un “naţionalist” şi un “autohtonist” al cărui mesaj este depăşit şi, deci, nefolositor. Daţi-mi voie să cred că George Călinescu a făcut o judecată de valoare ştiinţifică, în timp ce epigonul său s-a rătăcit în meandrele politicianismului de duzină.

Autorul articolului: Ion Longin Popescu.

Sursa articolului: http://www.cotidianul.ro/prof-dr-ioan-scurtu-asistam-la-punerea-in-opera-a-unui-program-vizand-stergerea-identitatii-nationale-a-poporului-roman-255896/

Clasa politică românească apare ca un veritabil detaşament al legiunii străine!...

Constantin Ciutacu. Fost secretar de stat, director la Institutul de Economie al Academiei Române

Am trăit, ca într-un vis, un sfert de secol de speranţe neîmplinite. Când s-au dus anii? Suntem şi mai săraci şi un pic mai bătrâni… Statul este bolnav, iar economia, câtă a mai rămas, este din nou în recesiune; firmele dau faliment cu miile pe semestru, investiţiile scad vertiginos, capitalismul autohton are, cum se spune într-un film, o „reţetă secretă”, originală, dar pierzătoare, la fel ca democraţia. România nu este, cum ne-am fi aşteptat, „tigrul” economic al Europei Centrale şi de Est. Cine ne-a pus beţe în roate? Nu căutaţi răspunsuri pe Google. Cauza e aici, la noi, în perfidia cu care ne-au dirijat politicienii români. Niciodată, în istorie, clasa politică românească n-a fost mai ruptă de popor şi mai puţin iubitoare de ţară. Un fost ministru secretar de stat, neimplicat politic, actualmente director la Institutul de Economie al Academiei Române, Constantin Ciutacu, are curajul să pună degetul pe multe dintre rănile care ne dor de 25 de ani.

În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa

Mulţi au uitat, alţii n-au ştiut niciodată… Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu ţările dezvoltate, în 1989?
În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare. Autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti erau patente germane. Avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi. Locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian. La Reşiţa se fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania. Centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada. Putem spune, şi nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu economiile mari ale lumii. România era a treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.
În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un „morman de fiare vechi”. Ce am avut şi ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?
A fost cea mai nefericită declaraţie de politician de după 1989, care ne urmăreşte până azi. Referindu-se la industrie, că e de dat la fier vechi, fostul prim-ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese le-a servit această etichetă? Rămâne o pagină de istorie. Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii: România producea 14 milioane de tone de oţel în 1985; azi, doar 3 milioane. Producea 400.000 tone de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a succesului din timpul dictaturii. Azi produce pe jumătate. Eram recunoscuţi ca buni constructori de motoare electrice şi produceam, în 1980, 19 milioane de kilowaţi, faţă de 700.000 kilowaţi, cât producem în prezent. Ieşeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare în 1980; niciunul azi. Ieşeau 71.000 de tractoare; niciunul azi (am construit fabrici de tractoare în Egipt şi Iran, care funcţionează şi acum, în timp ce în România au murit). Fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an în 1984; azi, niciunul. Cât despre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăţi pe an; azi, abia 800 (cel puţin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate şi vândute la fier vechi în ultimii ani). În fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, după cum se ştie, nu mai producem niciuna. Sticlăria e prăbuşită. Săpunul a dispărut (Palmolive a plecat). De altfel, potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de „fier vechi”, „deşeuri” de cupru, aluminiu şi alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am exportat lemn brut în valoare de peste 8 miliarde de euro, şi alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Prelucrarea acestora în România ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de muncă!

„Practic, întreaga economie naţională a fost oferită fără nici o logică şi fără a se spune cel puţin că este cadou sau pradă de război”
Ameţitoare cifre… Cum stau lucrurile în domeniul petrolului?

Iată situaţia la zi în domeniul petrolului: România producea 13 milioane de tone de petrol în 1970, şi numai… 6 milioane azi. Suspect. Cineva nu raportează corect. Nu am nici o încredere în această cifră, atât timp cât nu ştiu dacă toate sondele au contoar. Au contoar, domnilor? Trebuie să plătească redevenţe la tona de ţiţei brut, dar dacă scoţi 8-10 milioane de tone şi raportezi numai 6? Cu cât păgubeşti statul? Petrolul se scoate mult şi se rafinează în alte ţări. De aici, deduceţi consecinţele. Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină, şi mai producem doar 2 milioane. Produceam 10 milioane de tone de păcură. Nu mai producem nimic. Produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale. Azi, nimic. Pe de altă parte, aţi observat că nici distribuţia gazelor nu mai este a noastră. Cine măsoară producţia? Cine măsoară distribuţia?

După 1990 s-a schimbat, deci, peisajul industrial. S-a creat o falie între marea şi mica industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen?

Au venit „sfaturi” de la competitorii nostri europeni: faceţi IMM-uri, întreprinderi mici şi mijlocii, daţi afară muncitorii din marile uzine, închideţi mamuţii industriali. Produceţi kit-uri, componente, nu produse integrale. Faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de frânare şi anvelope, nu locomotive şi tractoare. Parcă intenţionat, nu a existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanţii şi-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspiraţiei. UE a fost creată pe baza comunităţii economice a Cărbunelui şi Oţelului. Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria siderurgică de 14 milioane tone de oţel. A trebuit lichidată şi ca un „bonus” pentru admiterea în UE.

Care au fost primele mari greşeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful naţional?

Prima a fost restituirea „părţilor sociale” - o privatizare pe bani adevăraţi, începută surprinzător de Ceauşescu. FSN-ul a restituit aceşti bani pentru a cumpăra bunăvoinţa oamenilor, chiar cu banii lor! Această măsură anti-economică, din cauza căreia fabricile şi uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetăţenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o re-naţionalizare a unei părţi a capitalului social, destinată ulterior şi cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine. A doua mare eroare a fost privatizarea „de masă”, fără proceduri şi fără reguli de protecţie a acţionarilor minoritari; viitoarele certificate de acţionar au fost cumpărate pe nimic de cei care ştiau ce va urma. Atunci s-a spus că se privatizează numai 30% din capitalul societăţilor comerciale, lăsându-se de înţeles că vor mai primi şi restul de 70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în anul 2014! S-a anunţat totodată că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială şi societăţile externe de consultanţă, care au dictat, şi guvernele au promovat, controlul total, fără luptă, şi fără niciun câştig, asupra întregii economii. Practic, economia naţională a fost oferită fără nici o logică şi fără a se spune cel puţin că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pentru integrarea României în Uniunea Europeană.

Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea. Acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani”
Vă rog să continuaţi descrierea peisajului economic românesc de azi, la 25 de ani de la răsturnarea „dictaturii de dezvoltare”.

A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost închis sectorul agroalimentar (36 fabrici de zahăr, fabricile de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.); nu mai sunt majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi vopselelor, a medicamentelor, din sectorul construcţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi neferoase, de cărbune etc.; s-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare; au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc. Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus aproape în totalitate sistemul de irigaţii, construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială, pentru a cărei plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (canalul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre). Întreaga economie naţională a fost pur şi simplu pulverizată şi lăsată fără nicio logică structurală.

Care sunt consecinţele asupra populaţiei, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film SF cu „terminatori”?

Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici şi mijlocii – de fapt, microîntreprinderile; dintre cele aproximativ 500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat! Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de subzistenţă; astăzi, avem şi industrie de subzistenţă, nu doar agricultură; şi construcţii şi transporturi şi alte servicii de subzistenţă, pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă şi durabilă. Nimic nu este mai durabil decât subzistenţa, aceasta este strategia noastră naţională, după ce am făcut praf marile companii. Brandul României este subzistenţa, atât în interiorul ţării, cât şi pe celelalte pieţe ale muncii unde lucrează cetăţenii români. Nici după 25 de ani, clasa politică, veritabil detaşament al legiunii străine, terminatorul României moderne, nu a realizat importanţa unei reglementări prin care salariaţii să-şi investească o parte din salariu în compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaţilor, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite şi contribuţii.

A existat, în toţi aceşti ani, un fir roşu care să lege cele 13 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent de dezvoltare?

Fireşte că nu a existat! Zi de zi, guvernele şi clasa politică s-au ocupat numai de protejarea aşa-zişilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, şi nu de promovarea facilităţilor destinate salariilor reinvestite. Investitorii nu ar fi trebuit să primească niciun sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajaţii români cu salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din raţiuni de competitivitate. „Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea!”. Acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De altfel, se poate spune că fiecare program de guvernare anunţat a fost un program de neguvernare.

Care sunt predicţiile dv. pentru următorii 25 de ani din viaţa economică a României?

Dacă şi în următoarele două decenii şi jumătate guvernul nu va putea să cumpere, din banii proprii, de 1 milion de lei piramidon, vaccinuri sau aspirină din producţia internă, fără avizul FMI sau al Comisiei Europene, România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic.

Preluare din Formula AS

Autorul articolului: Ion Longin Popescu. Redactor Formula AS”.

Sursa articolului: http://www.cotidianul.ro/prof-dr-constantin-ciutacu-clasa-politica-apare-ca-un-veritabil-detasament-al-legiunii-straine-251078/

dolion a scris:

În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa

A avut „grijă” Iliescu sprijinit de FSN-iștii lui să nu mai fie așa...

De 20 de ani România face pregătiri în secret pentru un eventual conflict armat cu Rusia. În acest sens, toate guvernele ultimilor ani au pus la punct un plan românesc, moștenit din perioada când țara era atacată de dușmani.
Exact ca pe vremea lui Ștefan cel Mare care, pentru a nu lăsa resurse la îndemâna dușmanului, trimitea femeile și copiii în munți, otrăvea fântânile și dădea foc la grâne, guvernanții noștri au abordat aceeași tactică în secret, pentru ca nimeni să nu își dea seama că totul este o pregătire pentru război.
Astfel, femeile au fost alungate în Italia la îngrijit bătrâni, cele mai îndemânoase au fost trimise în Germania la „muncă”. Copiii și ei au fost obligați să plece să își găsească rostul prin țări străine. Grânele nu le-am mai arat ca pe vremuri ci le-am modificat genetic ca să facă cancer cotropitorii. De fântâni s-au ocupat cei cu gazele de șist. Drumurile au fost făcute să suporte doar căruțe și mașini ușoare ca să se surpe sub greutatea tancurilor rusești. Fabricile și uzinele au fost deja trimise la fier vechi, iar banii... desigur, banii au fost scoși prin intermediul unor corupți acoperiți și puși la păstrare în locuri sigure din Elveția, Cipru, Panama etc.
Așa că, datorită guvernanților noștri, rușii sau oricine vor veni cu gând de război vor lua o mare țeapă. Vor găsi numai pârjol și foamete.

Autorul articolului: Satocrac Vasile

Sursa articolului: http://www.ziarpiatraneamt.ro/romania-s-pregatit-secret-pentru-un-eventual-razboi-cu-rusia

Cine se afla in spatele acestui Klaus Iohannis, un peronaj aparut de nicaieri, un persoanj care a preluat fraiele PNL-ului si apoi a tarii, asa din neant.

Dupa parerea mea nu sunt altii decat cei mai mari papusari ai lumii. O sa va interbati poate, de ce tocmai ei? Pentru ca interesele sunt uriase in Romania, bogatiile naturale care sunt inca imense in Romania,

ostrovna a scris:

Cine se afla in spatele acestui Klaus Iohannis, un peronaj aparut de nicaieri, un persoanj care a preluat fraiele PNL-ului si apoi a tarii, asa din neant.

Dupa parerea mea nu sunt altii decat cei mai mari papusari ai lumii. O sa va interbati poate, de ce tocmai ei? Pentru ca interesele sunt uriase in Romania, bogatiile naturale care sunt inca imense in Romania,

Eu m-am uitat cu atentie, de fiecare data, ''in spatele'' lui Klaus Iohannis.
N-am vazut niciodata pe nimeni, care ar putea fi:1"fabricant de păpuși" sau 2. "artist care dă spectacole de păpuși"...
Mai mult, ma intreb cum  ar putea folosi ''un papusar'' ''bogatiile naturale care sunt inca imense in Romania'' ??!!....


Poate nu vad eu bine? Sau nu inteleg ce vrea sa se spuna prin aceasta figura de stil
''cei mai mari papusari ai lumii''?!....


Sau asa am fost noi blestemati sa fim niste ''papusi'', pe care niste ''artistii papusari'' sa le manevreze cu mâna sau sa le conduca, din culise, printr-un sistem de sfori???!!!...
Ce e de facut?
Sa ne uitam mai bine in spatele nostru?
Atunci s-ar utea sa nu vedem vreo groapa din fata noastra si sa cadem in ea?...
Grea misiune pentru Presedintele nostru!

Foarte grea mai ales cand ii are de-a dreapta pe Vasile Blaga ,Videanu,Berceanu,Anasstase,Boagiu ....etc

In România există 126 de localități abandonate, fără niciun locuitor

O echipa de pasionati au participat la un “Hackaton” (n.r. eveniment in care programatori, ingineri de software, graficieni etc participa si colaboreaza pe un anume proiect) cu “Open data” (n.r. Date deschise, libere la folosire, de cele mai multe ori venind de la autoritati) si a realizat un proiect care ilustreaza fenomenul localitatilor “fantoma” din tara noastra.

http://www.arcgis.com/apps/Embed/index.html?webmap=a41da1cc1efb40e295cad10842a0c65b&extent=19.0409,42.804,31.862,48.9086&home=true&zoom=true&scale=true&search=true&searchextent=true&basemap_gallery=true&theme=light

Ion a scris:

Grea misiune pentru Presedintele nostru!

Indiferent cine ar fi la Cotroceni, misiunea Președintelui este una extrem de grea prin lipsa de putere.
Constituția a fost făcută în așa fel încât să se dea control celor aleși între ei, nu celui ales de popor!

Pentru existența României, încă o rază de lumină din Sibiu:

Sibianul din SUA care i-a făcut pe englezi şi pe americani să „invadeze“ România.
Pictorul Liviu Lee Vasu i-a cucerit pe străini cu galeria sa de artă din New York.

http://adevarul.ro/locale/sibiu/sibianul-sua-i-a-facut-englezi-americani-invadeze-romania-pictorul-liviu-lee-vasu-i-a-cucerit-straini-galeria-arta-new-york-1_54f0670d448e03c0fd0a9ea7/index.html

După ce Facebook-ul ne-a ales Președintele, acum ne va reconfigura și țara?

O problemă pe care agenda prezidenţială n-o va putea ocoli este legată de procesul nerecunoscut public al “reconfigurării” orbitei economice a Ardealului. În spaţiile fără graniţe economice – precum este şi UE – regiunile orbitează economic în mod obiectiv în jurul polilor de putere economică existenţi sau în dezvoltare, indiferent de graniţele politice. Pentru Ardeal, Bucureştiul este cel mai slab pol de putere economică din zonă.

Budapesta şi Viena sunt mult mai puternice şi mult mai aproape. În plus, de ani de zile, Bucureştiul parcă face tot ce este posibil pentru a se depărta de Ardeal, evitând pur şi simplu să construiască o arteră de comunicaţie modernă (autostradă, drum expres) care să treacă munţii fie spre Braşov, fie spre Sibiu. În tot acest timp, Ardealul s-a apropiat de Ungaria/Austria, autostrăzile venind dintr-acolo spre graniţele României şi din Ardeal înaintând spre Vest.

Bucureştiul este tot mai izolat. Investiţiile străine, atâtea câte sunt, se cantonează în Ardeal, nici n-au prea auzit de Moldova sau Oltenia. Iar investiţiile germane – pe a căror “invazie” se mizează în condiţiile venirii la putere a lui Iohannis – se opresc toate la arcul carpatic. Câteva zboruri săptămânal leagă Timişoara sau Clujul de Bucureşti, câteva zeci de zboruri săptămânal leagă aceste oraşe de Budapesta, Viena, Franktfurt. Si politicul urmează până la urmă economicul!

“Desprinderea” politică a Ardealului de Bucureşti este probabil o chestiune doar de timp! Sorocul poate cădea în timpul mandatului actualului preşedinte. Pe fond n-are vreo importanţă că acest preşedinte este un etnic minoritar. Poate că tocmai acest lucru va fi un impediment în calea “desprinderii”, căci dl Iohannis va fi “apăsat” oricum de faptul că dacă aşa ceva se întâmplă cumva, s-ar întâmpla pe vremea unui etnic minoritar, deşi Ardealul l-a adus pe domnia sa, prin vot, în fruntea ţării şi nu ştim ce aşteaptă exact Ardealul de la domnia sa!

Poate aşteaptă chiar “desprinderea” de Bucureşti, întrucât teza principală a etnicilor români majoritari din Ardeal, şi nu a altcuiva, este că ei muncesc şi le toacă banii miticii de la Bucureşti! Dar, evident, o desprindere politică a Ardealului de Bucureşti depinde în esenţă de contextul internaţional şi de aranjamentele, de acum în negociere, dintre marile puteri.

După cum s-a dovedit, Bucureştiul este un simplu spectator. La orice! Detaşarea Ardealului nu va face excepţie! Bucureştiul şi-a cedat străinilor resursele naturale, industriile, banii, băncile, pădurile, pământurile. Care este deosebirea de va ceda şi niscai teritorii?! Cu numele evident, căci faptic controlul economic a fost cedat demult! Bucureştiul va pierde Ardealul! N-a făcut nimic să-l păstreze. Adevăratul păcat este însă că nu-l va pierde în luptă, în faţa superiorităţii adversarului. îl va pierde în linişte, pe Facebook!

Autor: Ilie Serbanescu
Sursa articolului: http://gandeste.org/general/ilie-serbanescu-5/51109

dolion a scris:

După ce Facebook-ul ne-a ales Președintele, acum ne va reconfigura și țara?

În afară de tupeu şi multă nesimţire, Bucureştiul nu are nimic.

dolion a scris:

Bucureştiul este tot mai izolat.
... ... ...

Bucureştiul este un simplu spectator. La orice!

Oare e necesar să mutăm capitala României în altă parte?
Eu zic: de ce nu?

Emil Condor a scris:

Oare e necesar să mutăm capitala României în altă parte?
Eu zic: de ce nu?

Da, la Rahova!

Nu oraşul e beleaua, politicienii sunt de tot râsul! Că, dacă stau să mă gândesc bine, şi Clujul a dat câteva perle: Boc, Rus, Funar...

Anahoret a scris:

Emil Condor a scris:

Oare e necesar să mutăm capitala României în altă parte?
Eu zic: de ce nu?

Da, la Rahova!  

Nu oraşul e beleaua, politicienii sunt de tot râsul! Că, dacă stau să mă gândesc bine, şi Clujul a dat câteva perle: Boc, Rus, Funar...

vai si amar !!!

Caterinca dramei voastre

Motto:
"N-au nevoie de mancare,
Ci de-o duba mult mai mare"

Mi-a facut o reala placere sa vad nivelul intelectual al celor care au postat diverse comentarii la adresa ultimului material pe care l-am scris. In unele dintre cazuri nu am putut sa raspund asa cum s-ar fi cuvenit din cauza unei raceli sacaitoare, raceala care mi-a redus semnificativ capacitatea de concentrare. Dat fiind faptul ca, in mare, numarul cretinilor care intrau pe acest blog s-a redus considerabil, voi incerca sa nu ma mai pierd in detalii, uneori nesemnificative pentru un om cultivat. Sa o luam deci cu inceputul.

Dupa ce se aseaza la Cotroceni, Iohannis il da afara pe Maior. A doua zi ii convoaca pe capii S.R.I.-ului si le explica de ce a facut-o. Printre cei de acolo era si generalul Coldea. Pentru el, inca nu batuse ceasul. Cohortele de agenti F.B.I., mult mai numeroase decat comisarii sovietici de dupa Al Doilea Razboi Mondial, aveau nevoie de un om de legatura local. Sub pretextul ca pun la dispozitia institutiilor statului pretioasa lor experienta in lupta impotriva coruptiei, ei radiografiaza tot, cartografiaza tot, recruteaza tot ce vor. In ciuda slugarniciei de care da dovada fata de stapanii lui, el va fi schimbat. Este deja o figura compromisa, iar asta nu se accepta in genul asta de meserie. Seful unui serviciu de informatii nu poate fi un infractor de drept comun. Asta ar leza inca de la inceput imaginea presedintelui.

De ce pun accentul in ultima vreme pe Coldea si pe S.R.I.? Aversiunea pe care i-o port acestui individ nu are nimic de a face cu necesitatea schimbarii lui. La ora actuala, el este cel mai important pion al americanilor in Romania. Prin el, americanii au acces la tot ce tine de securitatea nationala, la tot ce tine de maldarul de dosare aflat in fisetele sigurantei romanesti. Din cauza lui si a lui George Maior, suveranitatea statului roman a ramas doar o poveste de adormit copiii. Actul de vanzare al tarii initiat de Basescu a fost desavarsit de cei doi. Servilismul inept al celor trei a facut din Romania o tinta total nepregatita pentru ceea ce urmeaza a se intampla.

In timpul asta, operatiunea de abatere a atentiei se desfasoara conform planului. Valurile de arestari, retineri sau dezvaluiri curg. Nu va mai uitati cu atentie la cine se afla in spatele intregii operatiuni. Sunteti fericiti de „actul de justitie sociala” care se petrece sub ochii vostri. Tactica pamantului parjolit, pe de o parte, precum si a abaterii atentiei, pe de alta, le-au reusit pe deplin actualilor stapani.

Stiu ca cei mai multi dintre voi sunteti dispusi sa inchideti ochii si sa va prefaceti ca nu intelegeti nimic doar pentru a-i vedea distrusi pe cei care v-au nenorocit. Stiu ca setea de razbunare este mai puternica decat ratiunea. De aceea nu incerc sa va conving de necesitatea stoparii actiunilor aparatului represiv al tarii, ci de necesitatea autodeterminarii atat ca societate, cat si ca individ. Romania a mai trecut printr-o perioada similara in epoca proletcultismului. Singura diferenta este de stapani. Pe atunci erau comisarii sovietici, astazi, „expertii F.B.I.”. Pe atunci rusii isi pregateau viitoarea colonie, trimitand la Canal tot ce era elita in Romania. Azi si-o pregatesc americanii, trimitand de-a valma tot ce misca in tara asta la Rahova si la Jilava.

Si atunci, ca si acum, prostimea aplauda si se bucura cand „Volgile negre” carau chiaburii si politicienii inspre puscariile vremii.

Una este sa schimbi sistemul politic astfel incat sa diminuezi coruptia pana la niste cote acceptabile (in doza mica, ea este un factor de progres) si alta sa macelaresti fara discernamant toate elitele business-ului si politicii romanesti. Eu ca persoana accept sa fiu persecutat de tara mea. Dar nu la comanda straina. Nu accept sa fiu ridicat de la masa pentru ca in locul meu sa se aseze o corporatie americana sau un amarat de fost ambasador.

Multi dintre voi veti stramba din nas la afirmatia mea cu privire la elitele business-ului si ale politicii romanesti. Veti veni cu argumente solide si imi veti da in cap cu exemple corecte de persoane care sunt departe de standardele morale si etice pe care va imaginati ca ar trebui sa le aiba. De altfel, v-am dezvaluit in postarile mele anterioare acea fateta a multora dintre ei, precum si mecanismele prin care acestia va jefuiesc.

Nu nimicirea lor este solutia, ci schimbarea mecanismelor, schimbarea sistemului politic in ansamblul sau. Elitele clasei politice au furat cu o mana, iar cu cealalta v-au integrat in structurile euro-atlantice. Elitele business-ului au furat cu o mana, iar cu cealalta au creat peste 2.000.000 de locuri de munca. Asasinarea lor in aplauzele voastre tampe nu va rezolva problemele, va creeaza altele, cu mult mai mari si pe termen mult mai lung.

Sorin Ovidiu Vantu

The One

Motto:
"In final trebuie sa ramana doar unul"

Astazi va voi arata o "Romanie a lucrului hoteste facut", va voi arata cum sunteti mintiti, prostiti si, culmea, facuti sa si salivati de placere ca vi se intampla. Intr-un material anterior, va aratam ca prin acest tsunami judiciar se distruge tot ce inseamna centrul de putere din Romania, fie politic, fie de business, va aratam ca elitele din zonele respective nu sunt doar inlaturate, ci masacrate de-a dreptul in puscariile arhipline si arhiinfecte ale statului. Cu o mancare pe care nici cel mai amarat dintre voi nu ar putea-o consuma in mod normal, cu un frig arctic iernile si o caldura sahariana verile, aceste stabilimente sunt expresia neaosa a lagarelor de exterminare naziste. Am facut aceasta digresiune cu puscaria pentru a va face sa salivati si mai intens, neghiobilor!

Deci, revenind, toate astea au un singur scop si anume ca in final sa ramana doar UNUL. Un singur personaj care sa conduca tot, care sa decida tot si care sa nu mai vina cu argumente ca nu poate din pricina opozitiei sa dea Rosia Montana, sa cazeze un corp de armata pe teritoriul Romaniei sau sa trimita pe campurile de lupta, in prima linie, carne de tun tanara si proaspata. Cu un parlament debil si terorizat de dosare, cu un guvern la fel de debil si terorizat, cu o societate civila senina si cretina, acest personaj va putea livra tot ce i se cere fara a mai da socoteala vreunui for sau vreunei institutii romanesti.

Dupa cum stiti, proiectul Republicii Prezidentiale a fost lansat si promovat insistent de mine inca din luna noiembrie a anului trecut. V-am spus ca avem nevoie ca de aer de schimbarea sistemului politic prin schimbarea formei de guvernamant. Acest lucru trebuie facut prin schimbarea Constitutiei, nu hoteste pe usa din dos. Constitutia trebuie sa prevada si mecanisme de control asupra presedintelui, pentru a nu ne mai trezi cu un alt Ceausescu sau un alt Basescu. Astazi se instituie practic o republica prezidentiala disimulata.

Asa ceva este inacceptabil!

Nu poti avea toata puterea fara sa-ti asumi si responsabilitatea acesteia. Este un mod las si nedemn pentru un barbat de a pasa toata raspunderea pe altii, tu infruptandu-te din toate roadele puterii.

Dincolo de gargara politicianista, de arestarile si condamnarile la extinctie pe care Iohannis le patroneaza, acesta este obligat sa-si asume in mod transparent puterea si sa ne spuna ce are de gand sa faca cu aceasta. Este obligat sa ne prezinte atat un proiect economic, cat si unul politic.

Revin asupra necesitatii de modificare a Constitutiei, modificare care sa prevada mecanismele de control asupra presedintelui, care sa defineasca precis noul sistem politic si rolul fiecarei puteri a statului, altfel veti cunoaste o noua fateta a dictaturii personale, a dictaturii bunului plac, exercitata de un personaj ambiguu, ranchiunos si tafnos.

Sorin Ovidiu Vantu

Navigand printre imperii

Motto:
– Cum? Cand lumea mi-e deschisa, a privi gandesti ca pot
Ca intreg Aliotmanul sa se-mpiedice de-un ciot?

Dincolo de iesirile linistitoare ale oficialilor romani, va fi razboi! Criza uriasa, atat economica, cat si politica, pe care o traverseaza civilizatia apuseana a facut ca acest lucru sa fie inevitabil. Pentru declansarea lui era nevoie de definirea unui dusman, de un motiv de razboi si de crearea conditiilor ca deflagratia sa se produca din vina inamicului. Tinta a devenit evidenta la reuniunea NATO de la Bucuresti din anul 2008, cand puterile occidentale au anuntat ca se vor extinde inspre Rusia, prin anexarea Ucrainei si a Georgiei. Am folosit in mod deliberat termenul „anexare”, pentru ca asta s-a intamplat practic si dupa caderea blocului comunist. Evenimentele au inceput sa se desfasoare destul de spectaculos dupa aceasta reuniune.

„Primavara Araba” inlatura conducatorii puternici ai acestor state, transforma o zona stabila, condusa autoritar, intr-o zona macinata de conflicte interne si condusa de niste marionete manuite de cei de la Casa Alba. In acest mod, unul dintre cele mai importante obiective, petrolul, atat de necesar intr-un razboi, a fost atins.

Al doilea obiectiv era asigurarea transportului catre locurile de procesare si depozitare cele mai apropiate de Rusia – Marea Neagra. Aici, Georgia si Romania se calificau perfect. Georgia, chiar in coasta Rusiei, Romania, tot in coasta acesteia, dar si cu o infrastructura pregatita pentru procesarea si stocarea unei cantitati apreciabile de carburant.

Rusii s-au miscat insa rapid, intrand peste georgieni si stabilind acolo doua capete de pod. Apoi, au invadat Crimeea, anexandu-si teritoriul printr-un referendum local. Pare o exprimare contradictorie la prima vedere, dar ea cuprinde o realitate de netagaduit. Cam la fel si-a anexat si Germania Estul ex-comunist.

Revenind, batalia pentru Marea Neagra este departe de a se fi incheiat. Amplasarea scutului de la Deveselu, precum si mobilizarea de nave suplimentare rusesti in flota din Crimeea ne arata clar acest lucru. Daca lucrurile s-ar fi oprit aici, atunci, capul lor de pereti, totul ar fi ramas inghetat, la nivelul a ceea ce a mai fost si pana acum 25 de ani – un razboi rece dintre Occidentul din care facem si noi parte acum si o Rusie mica si mai artagoasa. Nu ar mai fi fost vorba de un razboi adevarat cu tot cortegiul lui de nenorociri si de necunoscute.

In miscarile celor doi colosi, remarcam faptul ca rusii erau mai bine pregatiti din punct de vedere strategic. In timp ce fortele NATO se aduna timid si in numar mic, rusii riposteaza (ce-i drept, cu ceva intarziere) in zona araba, sprijinind masiv Statul Islamic, si ataca estul Ucrainei. Nu doar bogatia acestei zone este extrem de atractiva, ci si legatura pe uscat cu peninsula Crimeea.

In timpul asta, blocul occidental impune sanctiuni Rusiei, sanctiuni peste sanctiuni, si incearca sa negocieze o pace fragila cu Putin. Este inutil, sansa pacii s-a spulberat inca din 2008 si, ca o ironie a sortii, asta s-a petrecut la Bucuresti. Acum nu mai are nicio importanta cine a inceput. Cele doua tabere stau fata-n fata si cu degetul pe tragaci.

Hotaratoare pentru soarta Romaniei este decizia finala a Germaniei, prinsa ca intr-un cleste de sistemul financiar american si gazele rusesti. Cu o moneda din ce in ce mai volatila, Germaniei ii este greu sa se aseze hotarat intr-o tabara sau alta. Apartenenta la NATO ii reteaza orice posibilitate de a se declara neutra. Nevoia de gaze nu ii permite sa se certe cu rusii. Daca Germania va ramane in barca NATO, atunci teatrul de operatiuni va deveni Romania. Dupa cum se vede, Putin va incerca sa faca o realitate din visul de secole al Rusiei, iesirea la Marea Mediterana. Serbia si Ungaria vor constitui capete de pod pentru armatele rusesti care urmeaza sa traverseze Romania. Prin Serbia se va ocupa Croatia, prin Ungaria se va pune o presiune uriasa pe Occident.

Importanta cailor de aprovizionare a armatelor nu trebuie sa mai fie explicata, toata lumea o cunoaste, cu exceptia politicienilor vostri. Acestia nu realizeaza cat de importanta este azi Romania – ambele tabere au nevoie ca de aer de pozitia strategica, de resursele, de infrastructura energetica pe care aceasta o are. In loc sa fructifice masiv aceste atuuri, intreaga clasa politica se comporta ca o turma de oi terorizata atat de lupi, cat si de „cainii de paza ai democratiei”, adica de DNA, dar si de presa.

Cine negociaza cu cele doua blocuri astazi? Dupa cum se vede, nimeni! Toti latra pe toate canalele media ca apartenenta la blocul NATO ii face pe rusi sa tremure de frica, neindraznind nici macar sa respire in apropierea frontierelor noastre de teama sa nu ii bata americanii la popou. Asta-i tot ce-i duce capul. In realitate, generatia voastra va duce pe umeri toate ororile acestui razboi, fie de o parte, fie de cealalta.

Sa ne intelegem! Nu sunt doar anti-american, ci si anti-rus. Nu-mi plac imperiile. Au o cruzime animalica, dar este evident ca trebuie sa convietuim cu ele si sa ne aliem cu acela care ne ofera si noua ceva. Nu este cinism, dar nu suntem intr-un film cu personaje pozitive, astfel incat sa ne fie jena in a adopta o pozitie mercantila. Afirmatiile facute in dese randuri de Basescu, conform carora suntem o tara mica si nesemnificativa in jocul marilor puteri, atesta calitatea de mare cretin a acestui specimen. Suntem mai importanti decat ne putem imagina pentru ambele imperii. Este momentul sa negociem mult mai profitabil pentru noi cu asa-zisii nostri aliati.

Astazi, Uniunea Europeana este slaba. Se vede de la o posta ca a fost luata prin surprindere de rusi, ca nu are raspuns la ofensiva acestora. In vreme ce Putin merge ceas pe un scenariu pus la punct in ani de zile, ceilalti improvizeaza. Este momentul sa cerem ce ni se cuvine. Eu ma aliez cu altii, nu din dragoste, ci din interes. Unde este interesul tarii noastre acum? Asta ar fi trebuit sa fie principala preocupare a oricarui politician, nu DNA-ul sau presa. Iata un alt motiv care cere imperios ca acest sistem politic sa fie schimbat.

Politicienii nu trebuie sa mai fie tributari, din punct de vedere financiar, unora si altora. Sa nu mai tremure in fiecare zi de frica SRI-ului, DNA-ului sau al presei, ci sa negocieze de pe pozitii de forta pentru interesele voastre prezente si viitoare. Astazi, nu se mai negociaza cu fabricile, uzinele sau resursele naturale ale tarii, astazi se negociaza cu vietile voastre. Multi dintre voi veti fi carne de tun, veti fi tocati de gloante si sfartecati de schijele obuzelor absolut pe degeaba. Ati devenit vasalii unor seniori care nu dau nici doi bani pe voi. S-a ajuns aici din cauza vulnerabilitatilor sistemului politic actual. De frica sa nu fie bagati la puscarie v-au livrat gratis, fara niciun castig pentru voi, pentru neamurile voastre sau pentru tara voastra. Culmea ironiei este ca, dupa ce Occidentul si-a facut treaba cu ei, tot la puscarie au ajuns.

Cate argumente va mai trebuie pana sa intelegeti ca aveti nevoie de un barbat de stat care sa aiba autoritatea, curajul si prerogativele necesare pentru a bate cu pumnul in masa cand vine vorba de interesele voastre si ale tarii noastre?

Sorin Ovidiu Vantu

Au montat microfoane si in prezervative

Motto:
„Vom pleca cu totii, vom pleca curand,
Nu se stie unde, nu se stie cand.”
(In catuse – Radu Gyr)

Va avertizam intr-un material anterior asupra riscului ca leacul sa devina mai rau decat boala. Iata ca acest lucru s-a intamplat. Urmare a valului urias de arestari din toate sectoarele de activitate, tara s-a blocat, nimeni nu mai semneaza nimic. Functionari ai statului, salariati in societatile private, oameni de afaceri nu mai au curajul sa se intalneasca in public sau in particular, iar atunci cand o fac totusi, lasa telefonul in masina si discuta ca niste conspiratori in soapta, uitandu-se in permanenta peste umar sa vada daca nu sunt supravegheati.

O atmosfera de teroare si suspiciune generalizata strabate toate paturile sociale. SRI-ul face ravagii; instaleaza tehnica de monitorizare in lifturi, in closete, in dricuri, in prezervative si sub mesele din carciumile la moda. Vedem consternati cioclii de la pompele funebre arestati pentru ca se interesau sa vada cine a mai murit, curve arestate pentru practica nefiscalizata, alaturi de ministri, oameni de afaceri, politicieni, doctori, judecatori, procurori, fotbalisti. Toata Romania intra la puscarie. Ai impresia ca toti romanii sunt monitorizati si mai devreme sau mai tarziu vor fi anatemizati sau incarcerati in functie de interesele unuia sau altuia.

Pentru unii dintre voi, plecarea pare singura solutie. Fara locuri de munca, fara locuinte, fara perspective si haituiti ori de cate ori incercati o afacere, va luati lumea in cap.

Cei care ati ramas, va uitati hlizindu-va tamp la televizor ori de cate ori mai este arestat cate unul. Ati umplut retelele de socializare cu expresii de genul: „In sfarsit, se face justitie!” sau „Ne-am luat tara inapoi!”. Nu va dati seama ca tara pe care chipurile „v-ati luat-o inapoi” vi se prabuseste, la propriu, in cap. Soselele se crapa umplandu-se de gropi pentru ca nimeni nu mai semneaza un contract de asfaltare, blocurile in care stati arata mai rau decat puscariile pentru ca nimeni nu mai semneaza pentru reabilitarea lor, spitalele in care va duceti arata ca o destinatie finala, nimeni nu mai semneaza pentru intretinerea lor. Fluxurile financiare dinspre stat s-au oprit, fluxurile de capital extern de asemenea, oamenii de afaceri locali fie si-au ascuns banii pe afara, fie au falimentat, fie sunt la inchisoare; singurii care o duc bine sunt cei din companiile straine – pe ei nu-i intreaba nimeni nimic. Blocaj total, mizerie, saracie, teroare securista, suspiciune, delatiune si pe deasupra si iminenta unui razboi. Iata tabloul complet al Romaniei de azi.

In aparenta, vi se satisface setea de razbunare, in realitate, se blocheaza activitate economica a statului, se induce pregnant ideea ca siguri nu suntem capabili sa ne guvernam. Ne aflam intr-o situatie aparent fara iesire, intr-un cerc vicios in care am intrat, manipulati de unii mai smecheri ca noi. Chiar daca il dati jos astazi pe Ponta, viitorul guvern se va izbi de aceleasi probleme: functionarii vor refuza sa mai semneze vreun contract, atat la nivel central, cat si local.

In acest context, singura solutie este ca intreaga clasa politica actuala, in frunte cu domnisoara Iohannis, sa decida restartarea aparatului administrativ, restartarea Romaniei, printr-o amnistie generala. O idee deloc populara printre voi, dar absolut necesara.

Nici mie nu-mi place ideea sa stiu ca un Basescu, un Ghita sau un Coldea scapa de inchisoare, dar pastrarea luciditatii este mai importanta decat setea de razbunare. Schimbarea legii de finantare a partidelor, crearea Republicii Prezidentiale, lansarea de catre stat a unui proiect economic si o amnistie generala sunt solutiile acestui moment.

Revenind la amnistia generala, iata cateva avantaje:

1. Deblocarea instantelor si a parchetelor de un numar urias de dosare.

2. Rezolva problema supra-aglomerarii sistemului penitenciar.

3. Scad costurile cu intretinerea detinutilor.

4. Se indreapta numeroasele erori judiciare facute de judecatori tampiti sau de rea-credinta.

5. Dispare teama functionarului. Aproape toti au cate un schelet in dulap. Printr-o amnistie, scapa de acest schelet, iar spaima prin care a trecut ii va pondera semnificativ lacomia.

6. Scapati de presiune, oamenii de afaceri vor reincepe sa investeasca in tara, creand noi locuri de munca si bani la buget.

7. Politicienii nu vor mai putea fi santajati cu problemele trecutului si vor incepe sa se ocupe si de interesele voastre.

8. Se duce dracului puterea nelegitima pe care Coldea si ai lui au dobandit-o. Nu vor mai putea santaja pe nimeni, nu vor mai putea speria pe nimeni cu dosare. Sunt o multime de informatii compromitatoare despre unii si despre altii pe care dl. Coldea le detine. Asa se explica, de exemplu, de ce a avut tupeul sa-i ordone lui Cocos o plata de 500.000 de euro catre Ghita – stia ca banii sunt din spagile pe care acesta le-a obtinut in afacerea Microsoft si altele. Cu acesti bani, Ghita si Coldea au furat o televiziune finantand o alta. Acest infractor de drept comun conduce un serviciu de informatii, santajand cu dosare tot ce misca in tara asta.

O lege a amnistiei ar face ca acest „domn” sa fie cercetat pentru intreaga sa activitate infractionala, pentru ca nu ar mai avea cu ce sa santajeze pe nimeni. Nici el si nici stapanii lui de peste ocean.

Acum intelegeti motivul real pentru care, atunci cand vine vorba de amnistie, sunt activati ofiteri acoperiti din presa. Acestia au ordin sa o descrie ca pe cea mai mare nenorocire pe cale sa se intample poporului, o nenorocire care contravine flagrant nevoii de razbunare a fiecaruia dintre voi, nevoie denumita pompos „Justitie Sociala”.

9. …

Nu va ganditi ca este o pledoarie pro domo.

Printre foarte putinele lucruri de care ma tem nu se afla in niciun caz „tubulatura”, asa cum am vazut ca ii spuneti mai nou.

Sorin Ovidiu Vantu

Hai să mai scriu câteva gânduri ca răspuns la întrebarea din titlul subiectului:
Sub americani, România va dăinui peste veacuri, sub ruși va dispărea.
Știu că unii vor veni cu afirmația că niciuna din cele două variante nu este bună,
dar întreb: avem alternativă mai la îndemână? Nu putem să „comandăm” o neutralitate la care mulți visează. Pur și simplu nu putem - nu este momentul propice al istoriei pentru așa ceva. Doar priviți la ceea ce se întâmplă cu Ucraina sau Moldova, „țări” ce și-au declarat neutralitate.